Lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 189 cod penal). Decizia 54/2008. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR.54/MP

Ședința lipsită de publicitate din data de 22 august 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Adriana Ispas

JUDECĂTOR 2: Viorica Costea Grigorescu

JUDECĂTOR 3: Maria Uzună

Grefier - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror -

S-au luat în examinare recursurile penale declarate de:

-PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TULCEAși inculpații:

- - deținut în Penitenciarul Poarta Albă;

- - deținut în Penitenciarul Poarta Albă;

- - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva sentinței penale nr.1324 din data de 26 noiembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul penal nr- și a deciziei penale nr.27 din data de 05 martie 2008, pronunțată de TRIBUNALUL TULCEA în dosarul penal nr-, inculpații fiind trimiși în judecată pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art.189 Cod penal.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 21 august 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 22 august 2008, când a pronunțat următoarea hotărâre,

CURTEA

Asupra recursurilor penale de față:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea nr.3128/P/2007 din 4.10.2007, s-a dispus trimiterea in judecată, în stare de arest

preventiv a inculpaților, și pentru săvârșirea infracțiunilor de "lipsire de libertate în mod ilegal" prevăzută de art. 189 alin. 2 Cod penal, și respectiv de "viol" prevăzută art. 197 alin. 1 și 2 lit. a Cod penal.

Prin sentința penală nr.1324 din 26 noiembrie 2007, Judecătoria Tulceaa hotărât:

În baza art. 189 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit."b" Cod penal și art. 33 lit."a" Cod penal, condamnarea inculpatului la pedeapsa de 10 ani închisoare.

În baza art. 197 alin. 1 și 2 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, art. 33 lit. a Cod penal, a fost condamnat același inculpat la 15 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. 2 Cod penal raportat la art. 197 alin. 1 și 2 lit. a Cod penal i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a, b și e Cod penal pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 34 lit. b - art. 35 alin.1 Cod penal au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 15 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b și e Cod penal pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 Cod penal au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a, b și e Cod penal.

În baza art. 350 Cod. pr. penală a fost menținută starea de arest a inculpatului și în baza art.88 Cod penal a fost scăzută din durata pedepsei închisorii timpul reținerii și al arestării preventive de la 16.09.2007 la zi.

În baza art. 189 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 197 alin. 1 și 2 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal a fost condamnat același inculpat la 10 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. 2 Cod penal raportat la art. 197 alin. 1 și 2 lit. a Cod penal i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a, b și e Cod penal pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 34 lit. b - art. 35 alin. 1 Cod penal, au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, inculpatul urmând să execute 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b și e Cod penal pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 Cod penal au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a, b și e Cod penal.

În baza art. 350 Cod pr. penală, a fost menținută starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 Cod penal a fost scăzută din durata pedepsei închisorii timpul reținerii și al arestării preventive de la 16.09.2007 la zi.

În baza art. 189 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, art.33 lit. a Cod penal a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 10 ani închisoare.

În baza art. 61 alin. 1 Cod penal, a fost revocată liberarea condiționată privind pedeapsa de 4 ani și 955 zile aplicată prin sentința penală nr. 2497/2002 pronunțată de Judecătoria Tulcea și a fost contopită restul de pedeapsă ce a mai rămas de executat din pedeapsa anterioară ( 701 zile ) cu pedeapsa de 10 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 10 ani închisoare.

În baza art. 197 alin. 1 și 2 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, art. 33 lit. a Cod penal a fost condamnat același inculpat la 15 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. 2 Cod penal raportat la art. 197 alin. 1 și 2 lit. a Cod penal, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a, b și e Cod penal pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 61 alin. 1 Cod penal, a fost revocată liberarea condiționată privind pedeapsa de 4 ani și 955 zile aplicată prin sentința penală nr. 2497/2002 pronunțată de Judecătoria Tulcea și a fost contopită restul de pedeapsă ce mai rămas de executat din pedeapsa anterioară ( 701 zile ) cu pedeapsa de 15 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 15 ani închisoare.

În baza art. 34 lit. b - art. 35 alin. 1 Cod penal au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare, sporită cu 2 ani închisoare, inculpatul urmând să execute 17 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b și e Cod penal pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 Cod penal, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a, b și e Cod penal.

În baza art. 350 Cod pr. penală, a fost menținută starea de arest și în baza art. 88 Cod penal s-a scăzut din durata pedepsei închisorii timpul reținerii și al arestării preventive de la 16.09.2007 la zi.

Judecătoria Tulceaa admis acțiunea civilă formulată de partea civilă și a obligat inculpații, în solidar, să-i plătească acesteia 50.000 lei daune morale.

A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Județean de Urgență T și au fost obligați inculpații, în solidar, să-i plătească acesteia suma de 221,64 lei, contravaloarea cheltuielilor de spitalizare pentru partea vătămată.

Pentru pronunțarea hotărârii, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

În seara de 15 septembrie 2007, în stația de taximetre din municipiul T cei trei inculpați, și s-au urcat în autoturismul taxi, unul pe scaunul din dreapta șoferului iar ceilalți doi, pe bancheta din spate de-o parte și de alta a părții vătămate, în vârstă de 15 ani, fără acordul acesteia (și în taxiul pe care ea îl ocupase în prealabil), au cerut șoferului-taxi să-i ducă în cartierul E3, și de aici pe variantă și, ajunși în locul indicat, cei trei inculpați au coborât din autoturism obligând-o și pe partea vătămată să coboare, lucru cu care aceasta nu a fost de acord, motiv pentru care inculpatul a lovit-o determinând-o astfel să se conformeze cererii după care inculpații și au întreținut câte un raport sexual normal cu partea vătămată, cel de-al doilea și anala, iar inculpatul a întreținut cu aceasta un raport sexual anal, toate raporturile fiind împotriva voinței părții vătămate.

Prin decizia penală nr. 27 din data de 05 martie 2008, TRIBUNALUL TULCEAa decis:

Admite apelurile declarate de inculpații, și.

În baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, desființează în parte sentința penală nr. 1324 din 26 noiembrie 2007 Judecătoriei Tulcea cu privire la încadrarea juridică reținută, greșita condamnare pentru infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. 2 Cod penal, conținutul pedepselor complementare și al celor accesorii precum și cuantumul daunelor morale acordate părții civile. Rejudecând;

În baza art. 334 Cod procedură penală, dispune schimbarea încadrării juridice reținută în sarcina celor 3 inculpați astfel:

Pentru inculpatul, din infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal în referire la art. 33 lit. a Cod penal și art. 197 alin. 1 și 2 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal în referire la art. 33 lit. a Cod penal în infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. 1 și 2 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.

Pentru inculpatul, din infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. 2 Cod penal în referire la art. 33 lit. a Cod penal și art. 197 alin. 1 și 2 lit. a Cod penal în referire la art. 33 lit. a Cod penal în infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. 1 și 2 lit. a Cod penal.

Pentru inculpatul, din infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal în referire la art. 33 lit. a Cod penal și art. 197 alin. 1 și 2 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal în referire la art. 33 lit. a Cod penal în infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. 1 și 2 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.

În baza art. 197 alin. 1 și 2 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, condamnă pe inculpatul, CNP: -, fiul lui

și, născut la data de 30.03.1983 în T, domiciliat în T,- A, în prezent deținut în Penitenciarul Tulcea, la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

În baza art. 65 alin. 2 Cod penal raportat la art.197 alin. 1 și 2 lit. a Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a 2-a și lit. b Cod penal pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a 2-a și lit. b Cod penal.

În baza art. 350 Cod procedură penală, menține starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 Cod penal scade din durata pedepsei închisorii timpul reținerii și al arestării preventive la 16.09.2007 la zi.

În baza art. 197 alin. 1 și 2 lit. a Cod penal, condamnă pe inculpatul, CNP: -, fiul lui și, născut la data de 05.09.1988 în T, domiciliat în T,-, în prezent deținut în Penitenciarul Tulcea, la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru infracțiunea de viol.

În baza art. 65 alin. 2 Cod penal raportat la art.197 alin. 1 și 2 lit. a Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a 2-a și lit. b Cod penal pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a 2-a și lit. b Cod penal.

În baza art. 350 Cod procedură penală, menține starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 Cod penal scade din durata pedepsei închisorii timpul reținerii și al arestării preventive la 16.09.2007 la zi.

În baza art. 197 alin. 1 și 2 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, condamnă pe inculpatul, CNP: -, fiul lui și, născut la data de 10.05.1981 în T, domiciliat în T,-, în prezent deținut în Penitenciarul Tulcea, la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

În baza art. 61 alin. 1 Cod penal revocă libertatea condiționată privind pedeapsa de 4 ani și 955 zile aplicată prin sentința penală nr. 2497/2002 pronunțată de Judecătoria Tulcea și contopește restul de pedeapsă ce a mai rămas de executat din pedeapsa anterioară ( 701 zile) cu pedeapsa de 10 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 10 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. 2 Cod penal raportat la art. 197 alin. 1 și 2 lit. a Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin 1 lit. a teza a 2-a și lit. b Cod penal pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. "a" teza a 2-a și lit. b Cod penal.

În baza art. 350 Cod procedură penală, menține starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 Cod penal scade din durata pedepsei închisorii timpul reținerii și al arestării preventive la 16.09.2007 la zi.

Admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă.

În baza art. 14 Cod procedură penală, în referire la art. 998 și următoarele Cod civil.

Obligă inculpații, în solidar, să-i plătească părți civile suma de 37.000 lei cu titlu de daune morale.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacat referitor la acțiunea civilă a Spitalului Județean de Urgență T și cheltuielile judiciare.

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de sat vor rămâne în sarcina acestuia (judecata în apel).

Onorarii apărători oficiu în sumă de câte 150 lei fiecare se vor deconta din fondul Ministerului Justiției către Baroul de Avocați T pentru avocat și.

Instanța de apel a considerat că apelurile formulate de inculpați sunt întemeiate cu privire la încadrarea juridică, conținutul pedepselor complementare și al celor accesorii, precum și cuantumul daunelor morale acordate părții civile.

Sub aspectul încadrării juridice, modalitatea de comitere a faptei evidențiază că există un puternic dubiu cu privire la lipsirea de libertate a părții vătămate, că partea vătămată a fost lipsită de libertate atât cât a fost necesar pentru violarea sa așa încât infracțiunea prevăzută de art. 189 al. 2 Cod penal este absorbită în infracțiunea de viol, schimbându-se încadrarea juridică conform art.334 cod procedură penală.

În ceea ce privește pedepsele complementare, în mod greșit, Judecătoria Tulcea le-a aplicat inculpaților, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a teza I și litera e Cod penal, având în vedere jurisprudența recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului ( cauza Sabou și Pârcălab România și respectiv cauza Hrist Marea Britanie).

Pentru aceleași considerente, s-a reformat hotărârea instanței de fond cu privire la cei doi inculpați și în ceea ce privește aplicarea pedepsei accesorii, în sensul că, în baza art. 71 Cod penal, li se interzic inculpaților și drepturile prevăzute de art. 64 al 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.

În același timp, nu se impune reținerea în favoarea inculpatului a vreuneia din circumstanțele atenuante prevăzute de art. 64 Cod penal, în condițiile în care acesta a fost depistat de organele de poliție la

scurt timp după comiterea faptei, având în vedere sesizarea martorului .

Cu aceeași motivare ca și în cazul celorlalți inculpați, în baza art. 65 al. 2 Cod penal, în referire la art. 197 al. 1 și 2 lit. a Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza a II - a și lit. b Cod penal pe o durată de trei ani după executarea pedepsei principale.

Împotriva hotărârilor, în termenul legal, cei trei inculpați și Parchetul au declarat apel.

În susținerea apelului, procurorul a susținut:

1. greșita schimbare a încadrării juridice a inculpaților, de către instanța de apel, din infracțiunile deduse judecății în infracțiunile: pentru inculpatul în art.197 cu aplicarea art.37 lit."b" Cod penal, pentru inculpatul în art.197 alin.2 Cod penal și pentru inculpatul în art.197 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.37 lit."a" Cod penal.

2. greșita individualizare a pedepselor, după schimbarea încadrării juridice, prin reducerea pedepselor aplicate.

3.nelegalitatea și netemeinicia soluției instanței de apel cu privire la reducerea cuantumului despăgubirilor civile.

Recurentul inculpat a solicitat a se avea în vedere că din probele administrate în cauză rezultă că acesta a recunoscut fapta și, pe cale de consecință, reducerea pedepsei aplicate.

Recurentul inculpat a solicitat redozarea pedepsei aplicate, având în vedere că există dubii că partea vătămată a întreținut relații sexuale, contra voinței sale.

Recurentul inculpat a solicitat achitarea inculpatului în baza disp.art.11 pct.2 lit."a" raportat la art.10 lit."d" Cod procedură penală, pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art.197 alin.2 Cod penal, singura declarație care susține această infracțiune fiind declarația părții vătămate, iar în subsidiar, solicită reținerea ca circumstanțe atenuante prev. art.74-76 lit."b" Cod penal și aplicarea unei pedepse îndreptate spre minimul special prevăzut de textul de lege incriminator.

Criticile sunt neîntemeiate.

Pe baza probelor administrate (declarațiile părții vătămate, raportul de expertiză medico-legală întocmit de Serviciul Medico-legal T, declarațiile martorilor -, și ), prim instanță a stabilit în mod corect situația de fapt, iar instanța de apel, încadrarea juridică corespunzătoare și a aplicat pedepsele în raport de criteriile prevăzute de art.72 Cod penal.

Apărarea inculpatului în sensul că au săvârșit fapta cu acordul părții vătămate, este înlăturată de declarațiile constante ale acesteia în sensul că s-a opus solicitării inculpaților de a întreține raporturi sexuale,

coroborate cu rapoartele medico-legale din care rezultă că partea vătămată (examinată la 2 zile de la comiterea faptei), prezenta în secreția vaginală, spermatozoizi precum și leziuni traumatice ale anusului prin interferența mecanică în acea regiune anatomică, posibil din data de 15 septembrie 2007, precum și excoriații fesiere superficiale, posibile în relație cauzală cu acțiunea inculpaților; în același sens se au în vedere și declarațiile inculpaților care au arătat că s-au urcat în taxi și au dat muzica la maxim (potrivit afirmațiilor lui ), împiedicând-o pe partea vătămată să se facă auzită, că "nu a avut consimțământul părții vătămate pentru a întreține cu ea relații sexuale" conform declarației inculpatului - fila 47 din dosarul instanței de fond, că inculpatul a lovit-o potrivit declarației inculpatului - fila 48 din dosarul de urmărire penală, toate acestea în contextul în care nici unul dintre inculpați nu a oferit un motiv plauzibil pentru care partea vătămată pe care nu o cunoscuseră până la acel moment, ar fi fost de acord să întrețină relații sexuale cu ei, precum și, al multiplelor contradicții dintre declarațiile lor. Declarațiile martorului confirmă declarațiile părților în sensul că au fost împreună, dar afirmațiile sale cu privire la starea părții vătămate sunt primite cu rezervă, având în vedere posibilitatea răspunderii acestuia, neacordându-i vreun ajutor. Afirmațiile părții vătămate sunt susținute și de declarațiile martorei care a arătat că cei 3 inculpați le-au acostat în stația de taxi, iar în ziua ulterioară violului, inculpatul a amenințat- Toate aceste date conduc la concluzia certă că inculpatul este autorul infracțiunii de "viol" pentru care trebuie să răspundă penal.

Sub aspectul încadrării juridice, infracțiunea de viol constă potrivit at.197 Cod penal în "actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-și exprima voința"; deci, latura obiectivă a infracțiunii, presupune și o anumită restrângere a libertății de mișcare, fără de care fapta nu poate fi comisă.

Cum, în cauză, lipsirea de libertate a părții vătămate nu a durat mai mult de timpul necesar inculpaților pentru a realiza, prin constrângere, raporturile sexuale cu aceasta, în mod legal în sarcina acestora nu se poate reține, pe lângă infracțiunea de "viol", și infracțiunea de "lipsire de libertate" prevăzut de.189 Cod penal, aceasta din urmă fiind absorbită în mod în conținutul celei dintâi

Neprocedându-se la schimbarea încadrării juridice dintr-o infracțiune în două infracțiuni, așa cum a solicitat procurorul, față și de pericolul social concret al faptei și circumstanțele personale ale celor 3 inculpați, avute în vedere de către tribunal, nu este motivată o eventuală majorare a cuantumurilor pedepselor.

Totodată, față de pericolul social sporit al faptei, dat de împrejurările săvârșirii acesteia - în grup, asupra unei minore, prin violență fizică deși ra suficientă superioritatea fizică și numerică a inculpaților, precum și față de faptul că, nu a apărut date care să atenueze răspunderea penală a făptuitorilor, pedepsele de câte 10 ani închisoare aplicate inculpaților, respectiv de 7 ani închisoare, aplicată inculpatului sunt de natură să asigure prevenția generală și reeducarea inculpaților, nejustificându-se redozarea pedepselor în sensul reducerii.

Prin urmare, pentru considerentele expuse, toate recursurile formulate în cauză, sunt nefondate și, în baza art.38515pct.1 lit."b" Cod procedură penală vor fi respinse.

Conform art.192 Cod procedură penală recurenții, vor fi obligați la plata sumei de 200 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat.

Adăugându-se timpul scurs de la pronunțarea hotărârii, în baza art.38517cu referire la art.383 cu referire la art.381 Cod procedură penală, se va deduce arestul preventiv pentru inculpați de la 05.03.2008.

Conform art.189 Cod procedură penală, onorariile în sumă de câte 150 lei pentru avocat, avocat, respectiv 80 lei pentru avocat se vor plăti din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.38515pct.1 lit."b" Cod procedură penală,

Respinge ca nefondate recursurile penale declarate de:

-PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TULCEAși inculpații:

- - deținut în Penitenciarul Poarta Albă;

- - deținut în Penitenciarul Poarta Albă;

- - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva sentinței penale nr.1324 din data de 26 noiembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul penal nr- și a deciziei penale nr.27 din data de 05 martie 2008, pronunțată de TRIBUNALUL TULCEA în dosarul penal nr-.

Conform art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă recurenții, la plata sumei de 200 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat.

Conform art. 38517cu referire la art.383 cu referire la art.381 Cod procedură penală, deduce arestul preventiv pentru inculpați de la 05.03.2008.

Onorariile în sumă de câte 150 lei pentru avocat, avocat, respectiv 80 lei pentru avocat se vor plăti, potrivit art.189 Cod procedură penală, din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art.309 alin. ultim. Cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 exemplare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 august 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

GREFIER,

Jud.fond

Jud.apel;

Red.dec.Jud.

Tehnored.Gref.-/ 2 ex.

Data: 11.09.2008

Președinte:Adriana Ispas
Judecători:Adriana Ispas, Viorica Costea Grigorescu, Maria Uzună

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 189 cod penal). Decizia 54/2008. Curtea de Apel Constanta