Lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 189 cod penal). Decizia 805/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
|
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 805/
Ședința publică din 04 septembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Laura Bogdan
JUDECĂTOR 2: Ion Dincă
JUDECĂTOR 3: Anca Nacu
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 201/A din 14.04.205 pronunțată de Tribunalul Arad.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul-recurent, în stare de arest, asistat de avocat ales din cadrul Baroului A, lipsă partea civilă intimată.
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se procedează la audierea inculpatului-recurent, după ce i-au fost aduse la cunoștință disp. art. 70.C.P.P. declarația fiind consemnată și atașată la dosar.
Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul ales al inculpatului-recurent, avocat solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, menținerea hotărârii primei instanțe. Iar în subsidiar solicită casarea hotărârii și în rejudecare să se observe că din probele administrate în fața primei instanțe rezultă o cu totul altă stare de fapt, decât cea reținută de instanța de apel. Precizează că declarațiile se coroborează cu declarațiile martorilor audiați în cauză, declarații ce arată că partea vătămată a fost de acord să meargă cu inculpatul. Totodată, solicită a se observa că în cauză este îndeplinită cerința erorii grave de fapt. Cu privire la cel de-al doilea motiv invocat, arată că instanța de apel a realizat o motivare succintă, echivalând aproape cu o lipsă de motivare. Depune concluzii scrise.
Procurorul solicită admiterea recursului declarat de inculpat, în sensul de a îndrepta hotărârea în ceea ce privește interdicțiile prev. de art. 64.Cod Penal În privința vinovăției, arată că aceasta este dovedită, fapt ce rezultă din declarațiile părții vătămate. Mai precizează că pentru infracțiunea prev. de art. 180 al. 2.Cod Penal a intervenit împăcarea, fapt ce se explică prin relațiile de rudenie dintre părți, însă fapta a fost cercetată la sesizarea părții vătămate.
Inculpatul-recurent, având ultimul cuvânt, se arată de acord cu concluziile apărătorului său.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 2373 din 24.11.2004 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr. 12702/203, s-a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d achitarea C.P.P. inculpatului, fiul lui și, născut la 17.03.1978 în O, jud. B, cetățean român, studii 6 clase, stagiul militar satisfăcut, muzicant, căsătorit, 2 copii minori, domiciliat în comuna, nr. 695, CNP - pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal în formă agravantă prev. de art. 189 alin. 2 rap. la al. 1 Cod penal.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. h Cod procedură penală, a fost încetat procesul penal pornit la plângerea prealabilă a părții vătămate cu domiciliul în T,-, jud. T, împotriva aceluiași inculpat pentru infracțiunile de distrugere prev.d e art. 217 alin. 1 Cod penal și lovire sau alte violențe prev. de art. 180 al. 2 Cod penal.
În baza art. 346 Cod procedură penală, s-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 192 pct. 1 lit. ași pct. 2 lit. b Cod procedură penală, a obligat atât partea vătămată cât și inculpatul la plata sumei de 5.500.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a reținut următoarele:
În data de 28.07.2003, inculpatul împreună cu martorul și au plecat înspre T cu intenția de aoc ăuta pe concubina inculpatului.
Întrucât la ieșirea din A inculpatul l-a văzut pe cumnatul concubinei sale, care se întorcea din T cu microbuzul marca Ford de culoare albă, a întors autoturismul pe care-l conducea și l-a urmărit pe acesta pe Bd- -.- unde l-a depășit, i-a blocat autoturismul și spărgând geamul a început să-l lovească. Părțile s-au lovit reciproc și s-au certat, după care inculpatul i-a solicitat părții vătămate să-l însoțească la socrii săi din pentru a discuta cu aceștia despre relația inculpatului cu numita.
Partea vătămată, întrucât nu putea folosi autoturismul său, s-a urcat în cel al inculpatului, fiind de acord să discute cu socrii săi despre relația fiicei acestora cu inculpatul. În autoturism s-au urcat și martorii și. la stația din cartierul pentru a da un telefon socrilor săi pentru a-i încunoștiința că urmau să sosească, au fost depistați de organele de poliție.
La termenul de judecată din 27 mai 2004, în fața primei instanțe, partea vătămată a declarat că se împacă cu inculpatul în ceea ce privește infracțiunile de lovire și alte violențe prev. de art. 180 al. 2.p și de distrugere prev.d e art. 217 al. 1 Cod penal, nemaiavând nici o pretenție de la acesta.
Fiind audiat în fața primei instanțe, inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor, arătând că partea vătămată a venit de bunăvoie în autoturismul său.
Prima instanță a apreciat că starea de fapt reținută este confirmată atât de ambele părți, cât și de martorii audiați în cauză, martorul arătând că partea vătămată a fost de acord să meargă împreună cu ei la, iar martorul, deși a văzut momentul în care inculpatul a spart geamul autoturismului părții vătămate și l-a agresat pe acesta, datorită distanței nu a auzit și discuțiile ulterioare ale părților.
Prin urmare, având în vedere starea de fapt reținută, instanța de fond a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de lipsire ilegală a libertății.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, pentru greșita achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, susținând că din probele administrate rezultă că inculpatul, prin amenințare și cu forța, a introdus-o pe partea vătămată în autoturismul său, îngreunându-i posibilitatea de mișcare.
Prin decizie penală nr. 201/A din 14 aprilie 2005, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 1185/205, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad împotriva sentinței penale nr. 2375/25.11.2004 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul penal nr. 12702/203.
A fost desființată sentința penală apelată în latura penală și în baza art. 189 alin. 2 rap. la alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și născut la 17.03.1978 în O, jud. B, cetățean român, studii 6 clase, stagiul militar satisfăcut, muzicant, căsătorit, 2 copii minori, domiciliat în comuna, nr. 695, jur. A, recidivist, CNP -, la 7 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, în formă agravantă, realizată prin răpire.
Pe perioada și în condițiile art. 71 Cod penal au fost interzise inculpatului exercițiul drepturilor prev.d e art. 64 Cod penal.
În baza art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 de ore, începând cu 07.03.2001.
S-a constatat că partea vătămată, nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței, cheltuielile judiciare din apel rămânând în sarcina statului.
Tribunalul Arad, examinând apelul prin prisma motivelor invocate și din oficiu potrivit art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, a constatat că acesta este fondat.
S-a apreciat că, chiar dacă partea vătămată a revenit la declarațiile date, martorii audiați în cauză (, și ) au confirmat prin declarațiile date că inculpatul, cu forța sub amenințare a introdus-o pe partea vătămată în mașina sa. S-a considerat că deși este adevărat că inculpatul a făcut acest lucru pentru a-și rezolva problemele cu iubita sa, cu care s-a reținut că ulterior s-a căsătorit și are 2 copii, la momentul respectiv nu putea și nu trebuia să-și facă dreptate singur. Totodată, tribunalul nu a putu reține că faptei îi lipsește latura subiectivă, concluzionând că modul în care inculpatul a acționat, conferă faptei un pericol social sporit care trebuie sancționat.
Împotriva deciziei penale nr. 201/A/2005 pronunțată de Tribunalul Arada declarat recurs inculpatul, solicitând casarea hotărârii atacate și menținerea sentinței primei instanțe în temeiul art. 38515pct. 2 lit. a raportat C.P.P. la art. 3859alin. 1 pct. 18.C.P.P.; iar în subsidiar să se dispună rejudecarea de către instanța de apel în temeiul art. 38515pct. 2 lit. c raportat C.P.P. la art. 3859alin. 1 pct. 9.
C.P.P.În cuprinsul concluziilor scrise, inculpatul a susținut că instanța de apel ar fi comis o gravă eroare de fapt având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare întrucât situația de fapt nu este confirmată de probe, din materialul probator administrat în fața instanței în cursul cercetării judecătorești și în condiții specifice judecății rezultând că partea vătămată a avut tot timpul controlul voinței sale. În acest sens, s-a susținut că probele administrate în cursul cercetării judecătorești nu confirmă actul de acuzare, iar situația de fapt reținută de către instanța de apel nu este confirmată de probele administrate în condițiile specifice judecății; iar probele administrate în cursul urmăririi penale nu pot susține prin ele însele acuzația formulată întrucât au fost verificate de către prima instanță în cursul cercetării judecătorești. Totodată, s-a invocat faptul că declarația inculpatului dată în fața instanței (fila 79 dosar primă instanță) se coroborează cu declarația părții vătămate dată în fața instanței (fila 80 dosar primă instanță). Pe de altă parte, inculpatul a susținut că hotărârea este supusă casării întrucât nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, cu atât mai mult cu cât instanța de apel a infirmat în tot hotărârea primei instanțe și era obligată să-și motiveze hotărârea de condamnare de o manieră detaliată și completă.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate de inculpatul recurent și din oficiu conform art. 3859alin. 3.C.P.P. instanța de recurs constată că recursul este fondat numai în ce privește interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. c, d și e și Cod Penal a dreptului de a alege, în rest hotărârea instanțelor de apel fiind legală și temeinică, pentru următoarele considerente:
În prealabil, instanța constată că recursul declarat de inculpatul se încadrează în dispozițiile art. 3853alin. 2 raportat la art. 365.C.P.P. pentru admisibilitatea recursului peste termen, având în vedere că inculpatul a fost încarcerat la data de 23.05.2008 (fila 170 dosar fond).
Starea de fapt reținută de instanța de apel este corectă fiind rezultatul interpretării probelor administrate în cauză cu respectarea dispozițiilor art. 62 și 63.C.P.P. Potrivit art. 62.C.P.P. mijloacele de probă pot fi administrate în toate fazele procesului penal, legea nefăcând nicio deosebire în ceea ce privește forța lor probantă în raport cu împrejurarea că au fost administrate în cursul urmăririi penale sau al cercetării judecătorești. Neexistând nici un temei de legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile succesive ale martorilor sau părții vătămate, instanța este îndreptățită a reține numai pe acelea pe care le consideră că exprimă adevărul și care se coroborează cu alte mijloace de probă. Totodată, simpla retractare a unei declarații nu poate produce efectul de înlăturare a acesteia decât dacă este temeinic motivată, și nu în cazul în care situația de fapt arătată în cuprinsul ei rezultă și din alte probe ale dosarului. Se mai impune a se reține și faptul că la aprecierea declarației unui martor este necesar să se aibă în vedere moralitatea acestuia, capacitatea intelectuală, poziția față de proces, interesul pe care-l poate avea în soluționarea cauzei într-un anumit fel, etc. Principiile anterior expuse și-au găsit aplicabilitatea în speță, instanța de apel dând eficiență juridică acelor declarații care corespund adevărului, înlăturându-se în mod corect retractările făcute de partea vătămată ca fiind influențată de legăturile de familie dintre aceasta și inculpat. Astfel, în declarația din 29.07.2003 (fila 15-17 dosar UP) partea vătămată a susținut că inculpatul împreună cu alte două persoane l-au lovit cu mâinile și picioarele peste față și corp, apoi l-au dus la mașina cu care veniseră și l-au băgat pe bancheta din spate, iar inculpatul i-a spus că îi va da drumul atunci când numita va veni la el. Această declarație se coroborează cu declarațiile martorilor și, precum și cu procesul verbal din 28.07.2003 (fila 12 dosar UP) în care se consemnează faptul că partea vătămată a fost depistată în autoturismul marca 1310 cu număr de înmatriculare - împreună cu inculpatul, martorul și. În acest sens, în declarația din data de 29.07.2003 (filele 62 - 65 dosar UP), martorul susține că l-a văzut pe inculpatul "că intrase în microbuz pe ușa șoferului și trăgea de șoferul microbuzului să iasă afară", "a reușit să-l scoată pe șoferul microbuzului afară și l-a ținut de o mână până la autoturismul și l-a introdus pe bancheta din spate", declarații menținute în fața primei instanțe (fila 101 dosar fond); iar martorul (fila 63 dosar fond) confirmă că partea vătămată a fost urcată cu forța în autoturismul cu care se deplasa inculpatului, arătând că "după ce l-a tras din mașină, l-a dus la autoturismul, l-au băgat cu forța în mașină, după care au plecat", "persoana imobilizată striga după ajutor, mi s-a părut că era speriat". Împrejurarea că după ce s-a împăcat cu inculpatul (fila 78 dosar fond), partea vătămată susține că a fost de acord să meargă cu mașina inculpatului (fila 80 dosar fond) nu poate fi reținută de instanța de judecată întrucât este contrazisă de probele administrate și este rezultatul relațiilor stabilite între părți; retractarea primei declarații a părții vătămate neavând o justificare întemeiată, care să conducă la concluzia că faptele relatate nu corespund adevărului.
Încadrarea juridică dată faptei este corectă, având în vedere că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 189 alin. 2 raportat la alin. 1.Cod Penal cu aplicarea art. 37 lit. b de Cod Penal lipsire de libertate în mod ilegal, în formă agravantă.
În ce privește cuantumul pedepsei principale și modalitatea de executare, instanța de recurs apreciază că instanțele de fond au făcut o corectă individualizare judiciară a pedepsei raportat la criteriile generale de individualizare reglementate de prevederile art. 72.pen. respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, persoana inculpatului, împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, modul de comitere a faptei.
Potrivit dispozițiilor art. 52.Cod Penal pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului; scopul acesteia fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Instanța de recurs reține și că pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităților fiecărui individ și rațională, să fie adecvată și proporțională cu gravitatea faptelor comise. Astfel fiind, pedeapsa de 7 ani și 6 luni aplicată inculpatului este în măsură să atingă scopul prevăzut de art. 52.Cod Penal, respectiv reeducarea inculpatului și prevenirea comiterii de noi fapte penale.
În ce privește modalitatea de executare a pedepselor, instanța constată că în speță nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 alin. 1 sau 86 alin. 1.Cod Penal, referitoare la cuantumul pedepsei și lipsa antecedentelor penale, nu se putea dispune decât executarea în regim de deținere.
Analizând dispozițiile deciziei penale recurate, se constată că inculpatului i-a fost interzisă exercitarea tuturor drepturilor prevăzute de art. 64.Cod Penal pe durata executării pedepsei principale. Din analiza considerentelor hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțată în cauza Sabou și Pârcălab contra României, se desprinde ideea că aplicarea, ca pedeapsă accesorie, a art. 64 alin. 1 lit. d) și e) din Codul penal, pe perioada executării pedepsei cu închisoarea, poate constitui o ingerință gravă în exercițiul dreptului la viața familială, recunoscut de art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care infracțiunea cercetată nu relevă o incompatibilitate sau nedemnitate în exercitarea drepturilor părintești. Consecința directă, expressis verbis, conținută în considerentele hotărârii menționate, este aceea că pedeapsa accesorie nu se mai aplică ope legis, ci trebuie analizată, apreciată și motivată în fiecare caz în parte.
Pe de altă parte, Curtea Europeană a drepturilor Omului a decis, prin hotărârea pronunțată în cauza Hirst contra Marii Britanii/06.10.2005, că interzicerea generală și nediferențiată a dreptului de vot al deținuților, dacă este aplicabilă de drept tuturor deținuților condamnați ce se află în executarea pedepsei, indiferent de durata pedepsei principale și independent de natura sau gravitatea infracțiunii pe care au comis-o și de situația lor personală, este incompatibilă cu articolul 3 din protocolul 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
Obligativitatea aplicării cauzelor menționate de către autoritatea judecătorească română rezidă din aceea că prin Legea nr. 30/1994 a fost ratificată Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și, în plus, prin art. 20 alin. (2) din Constituție se prevede că dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În același sens, se rețin și dispozițiile deciziei nr. LXXIV/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, care a statuat că dispozițiile art. 71.Cod Penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I - C nu Cod Penal se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3.Cod Penal Prin urmare, instanța de recurs apreciază că în raport cu infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, natura acesteia și ceea ce denotă ea despre personalitatea inculpatului, se impune a se interzice numai exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a - de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și lit. b ca Cod Penal pedepse accesorii.
Pe de altă parte, în cauză nu este incident motivul de casare prevăzute de art. 3859alin. 1 pct. 9.C.P.P. care să atragă trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, decizia penală recurată cuprinzând motivele pe care se întemeiază soluția. Astfel, chiar dacă aceasta nu cuprinde o amplă analiză a probelor, instanța de apel a făcut trimitere la declarațiile de martori care au condus la starea de fapt reținută în speță.
Față de cele anterior arătate, în temeiul prevederilor art. 38515alin.1 pct.2 lit.d p Cod Penal va admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 201/A/14.04.2005 pronunțată de Tribunalul Arad; va casa decizia penală recurată cu privire la pedeapsa accesorie și rejudecând, va înlătura interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a - de a alege, lit. c, d și e Cod penal.
Menține nemodificate celelalte dispoziții ale hotărârilor penale casate.
În temeiul art. 192 alin.3 p Cod Penal cheltuielile judiciare din recurs vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 38515pct. 2 lit. d pr.pen. admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 201/A/14.04.2005 pronunțată de Tribunalul Arad.
Casează decizia penală recurată și rejudecând cauza:
Înlătură interdicția dreptului de a alege prev. de art. 64 lit. a pen. și a celor prev. de art. 64 lit. c, d, e pen.
Menține în rest dispozițiile deciziei penale recurate.
În temeiul art. 192 al. 3.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Pronunțată în ședința publică din 04 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Prima instanță -
Instanța de apel -,
Red. - Tehnored.CU -16.-
Președinte:Laura BogdanJudecători:Laura Bogdan, Ion Dincă, Anca Nacu
