Lovirea sau alte violențe (art. 180 cod penal). Decizia 22/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.22/
Ședința publică din data de 15 ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Ispas
JUDECĂTOR 2: Viorica Costea Grigorescu
JUDECĂTOR 3: Zoița
Grefier -
Cu participarea Ministerului Public prin procuror -
S-au luat în examinare recursurile penale declarate de inculpații:
- - cu domiciliul în-, sat, comuna - -, județul C;
- - cu domiciliul în C, -.- nr.1A, -T4,.B,.32;
- - cu domiciliul în-, sat. comuna - -, județul C;
- - cu domiciliul în-, sat. comuna - -, județul C;
împotriva deciziei penale nr.517 din data de 17.11.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.513 din data de 14.05.2008, pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul penal nr-, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.180, 321 Cod penal.
În conformitate cu dispozițiile art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă:
- pentru recurentul inculpat, care a lipsit, avocat din oficiu, în baza împuternicirii avocațiale nr.439/2009, emisă de Baroul Constanța;
- pentru recurentul inculpat, care a lipsit, avocat din oficiu, în baza împuternicirii avocațiale nr.437/2009, emisă de Baroul Constanța;
- pentru recurentul inculpat, care a lipsit, avocat din oficiu, în baza împuternicirii avocațiale nr.436/2009, emisă de Baroul Constanța;
- 2 -
- pentru recurentul inculpat, care a lipsit, avocat din oficiu, în baza împuternicirii avocațiale nr.438/2009, emisă de Baroul Constanța;
- intimatul parte civilă G - personal;
- intimatul parte civilă G - personal.
Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art.176-181 Cod procedură penală.
În conformitate cu dispozițiile art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat și nici excepții de ridicat.
Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art.38511Cod procedură penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art.38513Cod procedură penală.
Având cuvântul, avocat pentru recurentul inculpat, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și pe fond, achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art.11 pct.2 lit."a" Cod procedură penală raportat la art.10 lit."c" Cod procedură penală,întrucât nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.180 Cod penal. Precizează că inculpatul nu a exercitat violențe asupra părților civile, având un incident cu o altă persoană și nu cu cele din cauză. Cu privire la infracțiunea prevăzută de art.321 Cod penal solicită de asemenea achitarea însă în temeiul art.10 lit."d" Cod procedură penală. Consideră că nu s-au produs tulburări grave ale ordinii și liniștii publice, astfel încât să atragă schimbarea încadrării juridice a faptei.
Având cuvântul, avocat pentru recurentul inculpat, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate de Tribunalul Constanța și Judecătoria Constanța și pe fond solicită achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit."a" raportat la art.10 lit."c" Cod procedură penală pentru infracțiunea prevăzută de art.180 Cod penal. Cu privire la infracțiunea prevăzută de art.321 Cod penal, apreciază că nu există dovezi din care să rezulte că inculpatul a săvârșit această infracțiune.
Având cuvântul, avocat pentru recurentul inculpat, solicită admiterea recursului pentru aceleași argumente arătate de către apărătorii precedenți. Consideră că nu există dovezi din care să rezulte că inculpatul a lovit-o pe partea civilă G. Consideră că cele două instanțe nu au apreciat temeinic probele și nu le-au coroborat.
Având cuvântul, avocat pentru recurentul inculpat, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și pe fond, achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit."a" raportat la art.10 lit."c" Cod procedură penală, întrucât inculpatul nu a lovit părțile civile. Consideră că nu
- 3 -
sunt întrunite elementele constitutive ale laturii obiective ale infracțiunilor ce i se reține în sarcină.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, formulează concluzii de respingere a recursurilor declarate de inculpații, și, ca nefondate, și menținerea hotărârilor pronunțate la instanța de fond și instanța de apel, ca temeinice și legale. Din probele administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor, certificatele medico-legale, rezultă vinovăția inculpaților.
Având cuvântul, intimatul parte civilă arată că vrea să se facă dreptate și precizează că a fost lovit de toți cei patru inculpați.
Având cuvântul, intimatul parte civilă G precizează că inițial conflictul s-a declanșat între și un prieten de-al lor și că a fost lovit de toți inculpații. Solicită respingerea recursurilor.
- CURTEA -
Asupra recursurilor penale de față:
Prin sentința penală nr.513 din data de 14.05.2008, pronunțată în dosarul penal nr-, Judecătoria Constanța, a hotărât:
În baza art.180 alin.2 Cod penal condamnă inculpatul:
- - fiul lui și, născut la data de 31.10.1980 în C, studii 8 clase, fără ocupație și loc de muncă, necăsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în comuna - -, județul C, la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, pentru care a formulat plângere prealabilă partea civilă G.
În baza art.180 alin.2 Cod penal condamnă inculpatul la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, pentru care a formulat plângere prealabilă partea civilă G.
În baza art.321 alin.1 Cod penal condamnă inculpatul la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii și ordinii publice.
În temeiul art.33 lit.a, b Cod penal și art.33 lit.b Cod penal contopește pedepsele stabilite și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.
În baza art.81 Cod penal suspendă condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatului pe o durată de 3 ani, reprezentând termen de încercare, stabilit în condițiile art.82 Cod penal.
În baza art.359 Cod procedură penală atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 și art.84 Cod penal a căror nerespectare atrage revocarea
- 4 -
suspendării executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii cu rea-credință a obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare.
În baza art.71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a-teza a doua, b Cod penal și în baza art.71 alin.5 Cod penal constată suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art.180 alin.2 Cod penal condamnă inculpatul:
- fiul lui și -, născut la data de 01.11.1969 în C, studii 12 clase, șofer la SC SA C, necăsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în C, str.-.-, nr.1A, -T4,.B,.32, la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, pentru care a formulat plângere prealabilă partea civilă G.
În baza art.180 alin.2 Cod penal condamnă inculpatul la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, pentru care a formulat plângere prealabilă partea civilă G.
În baza art.321 alin.1 Cod penal condamnă inculpatul la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii și ordinii publice.
În temeiul art.33 lit.a,b Cod penal și art.33 lit.b Cod penal contopește pedepsele stabilite și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.
În baza art.81 Cod penal suspendă condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatului pe o durată de 3 ani, reprezentând termen de încercare, stabilit în condițiile art.82 Cod penal.
În baza art.359 Cod procedură penală atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 și art.84 Cod penal a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii cu rea-credință a obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare.
În baza art.71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a-teza a doua, b Cod penal și în baza art.71 alin.5 Cod penal constată suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art.180 alin.2 Cod penal condamnă inculpatul:
- fiul lui și -, născut la data de 10.07.1977 în C, studii 12 clase, fără ocupație și fără loc de muncă, necăsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în comuna - -, județul C, la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea
- 5 -
infracțiunii de lovire sau alte violențe, pentru care a formulat plângere prealabilă partea civilă G.
În baza art.180 alin.2 Cod penal condamnă inculpatul la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, pentru care a formulat plângere prealabilă partea civilă G.
În baza art.321 alin.1 Cod penal condamnă inculpatul la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii și ordinii publice.
În temeiul art.33 lit.a,b Cod penal și art.33 lit.b Cod penal contopește pedepsele stabilite și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.
În baza art.81 Cod penal suspendă condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatului pe o durată de 3 ani, reprezentând termen de încercare, stabilit în condițiile art.82 Cod penal.
În baza art.359 Cod procedură penală atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 și art.84 Cod penal a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii cu rea-credință a obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare.
În baza art.71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a-teza a doua, b Cod penal și în baza art.71 alin.5 Cod penal constată suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art.180 alin.2 Cod penal condamnă inculpatul:
- fiul lui și, născut la data de 09.08.1979 în C, studii 6 clase, zidar, fără loc de muncă, necăsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în sat, comuna - -, județul C, la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, pentru care a formulat plângere prealabilă partea civilă G.
În baza art.180 alin.2 Cod penal condamnă inculpatul la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, pentru care a formulat plângere prealabilă partea civilă G.
În baza art.321 alin.1 Cod penal condamnă inculpatul la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii și ordinii publice.
În temeiul art.33 lit.a,b Cod penal și art.33 lit.b Cod penal contopește pedepsele stabilite și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.
- 6 -
În baza art.81 Cod penal suspendă condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatului pe o durată de 3 ani, reprezentând termen de încercare, stabilit în condițiile art.82 Cod penal.
În baza art.359 Cod procedură penală atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 și art.84 Cod penal a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii cu rea-credință a obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare.
În baza art.71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a-teza a doua, b Cod penal și în baza art.71 alin.5 Cod penal constată suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art.14 raportat la art.346 alin.1 Cod procedură penală, art.998-999 și art.1003 cod civil admite în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile G și G și obligă inculpații, și, în solidar, la plata către partea civilă Gas umei de 1000 euro, în echivalent în lei la cursul BNR la data plății efective, cu titlu de daune morale și către partea civilă G la plata sumei de 500 euro, în echivalent în lei la cursul BNR la data plății efective, cu titlu de daune morale.
Respinge restul pretențiilor civile ca neîntemeiate.
În temeiul art.191 alin.1, 2 Cod procedură penală obligă fiecare inculpat la plata a câte 200 lei fiecare, cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art.193 alin.1, 4 Cod procedură penală obligă fiecare inculpat la plata către partea civilă Gac âte 125 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare, iar la plata către partea civilă Gac âte 125 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare."
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că în noaptea de 11/12.03.2006 inculpații, și s-au deplasat la discoteca aparținând C din comuna - -, județul
În jurul orei 0300, inculpatul a început să discute în contradictoriu cu numitul, inculpatul aplicându-i acestuia mai multe lovituri. Martorul, patronul discotecii, a intervenit pentru aplanarea conflictului și l-a scos pe numitul din discotecă.
Cei patru inculpați au ieșit din discotecă și au început să îl lovească pe, care a căzut la sol, părțile civile G și G încercând să îl ia pe acesta și să plece acasă. Inculpatul a luat o din mașină și, împreună cu ceilalți trei inculpați, au mers după părțile civile care ajunseseră în spatele discotecii. Inculpații, și
- 7 -
au aplicat lovituri cu pumnii și cu picioarele părților civile, în cap și pe corp, doborându-i la pământ, iar inculpatul i-a lovit pe cei doi și cu bâta, cei patru inculpați țipând și adresând injurii.
La incident au asistat mai multe persoane care se aflau la discotecă în acea seară, printre care și martorii, angajați ai discotecii. Este de menționat și faptul că urmare a scandalului provocat de inculpați, mai mulți clienți au părăsit localul.
După terminarea incidentului, când inculpații s-au oprit din aplicarea loviturilor, la fața locului au sosit organele de poliție.
Din rapoartele de constatare medico-legală nr.116/LR/17.03.2006 și nr.117/LR/17.03.2006 emise de Serviciul de Medicină Legală C rezultă că părțile vătămate G și Gas uferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 8-9 și respectiv 14-16 zile de îngrijiri medicale.
Situația de fapt astfel cum a fost reținută de prima instanță a rezultat din coroborarea următoarelor mijloace de probă: declarațiile părților vătămate G și G, rapoartele de constatare medico-legală nr.116/LR/17.03.2006 și nr.117/LR/17.03.2006 emise de Serviciul de Medicină Legală C, declarațiile martorilor,.
Prin decizia penală nr.517 din data de 17.11.2008, pronunțată în dosarul penal nr-, Tribunalul Constanțaa decis:
În baza art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondate apelurile formulate de apelanții - intimați - părți civile G și G, apelanții - intimați - inculpați, și împotriva sentinței penale nr. 513/14.05.2008 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr-.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă apelanții - intimați - părți civile G și G, apelanții - intimați - inculpați, și la plata a câte 50 lei fiecare cheltuieli judiciare avansate de stat.
Respinge ca neîntemeiată cererea apelanților - intimați - părți civile G și G privind acordarea cheltuielilor judiciare ( onorariu apărător ales ) din faza apelului.
În termen legal, împotriva deciziei penale nr.517 din data de 17.11.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.513 din data de 14.05.2008, pronunțată de Judecătoria
- 8 -
C, în dosarul penal nr-, au declarat recurs inculpații, și.
Recursurile celor patru inculpați vizează nelegalitatea și netemeinicia soluțiilor pronunțare.
Astfel, s-a solicitat achitarea recurenților în temeiul art.10 lit."c" Cod procedură penală pentru infracțiunea prevăzută de art.180 alin.2 Cod penal și 10 lit. "d" pentru infracțiunea prevăzută de art.321 Cod penal.
De altfel, solicitările recurenților nu sunt motivate astfel că, instanța va cenzura motivele de recurs în raport cu cazurile prevăzute de art.3859Cod procedură penală care pot fi analizate și din oficiu.
Astfel, din probele administrate în cursul urmăririi penale cât și a cercetării judecătorești, rezultă că inculpatul, în noaptea de 11/12 martie 2006 aplicat părții vătămate G lovituri cu pumnii și picioarele, cauzându-i leziuni ce au necesitate pentru vindecare 8 - 9 zile de îngrijiri medicale.
Fapta aceluiași inculpat care, în seara respectivă, în discoteca din localitatea - -, a aplicat lovituri părților vătămate G și G, atât cu pumnii cât și cu picioarele, a țipat și a adresat injurii, aducând atingere bunelor moravuri și provocând scandal public
În ceea ce privește pe inculpatul, din probele administrate în cauză, rezultă că în aceleași împrejurări a aplicat mai multe lovituri părții vătămate G, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 14 - 16 zile de îngrijiri medicale.
De asemenea, inculpatul a mai aplicat lovituri și părții vătămate G, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 8 - 9 zile îngrijiri medicale; în aceleași condiții, același inculpat a adresat injurii grave celor două părți vătămate și a adus o atingere bunelor moravuri prin provocarea unui scandal într-un loc public.
Cu privire la recurenții și au aplicat părților vătămate G și G lovituri cu pumnii și picioarele provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 14 - 16 zile și respectiv 8 - 9 zile îngrijiri medicale.
De asemenea, aceiași inculpați, în aceleași împrejurări au adresat grave injurii și au provocat scandal într-un loc public și, totodată au agresat părțile vătămate.
Pentru a reține cele prezentate mai sus, instanțele de judecată au avut în vedere declarațiile inculpaților, declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor, A, precum și actele medico-legale aflate la dosarul cauzei.
- 9 -
Așadar, probele au confirmat că toți cei patru recurenți inculpați au lovit părțile civile, iar inculpatul este cel care a folosit și o.
În aceste condiții, părțile civile au suferit leziuni traumatice reținute prin actele medico-legale, iar părțile civile nu au fost implicate în alt conflict cu alte persoane, cert fiind că acestea au fost lovite in cursul incidentului cu inculpații.
Pe parcursul acestui conflict inculpații au provocat și scandal, astfel că, în cauză sunt îndeplinite elementele constitutive și ale infracțiunii de ultraj, din moment ce din probele administrate rezultă că inculpații au comis, în public acte de violență, au proferat cuvinte și expresii și au recurs la manifestări prin care s-a adus atingere bunelor moravuri și s-a produs și scandalul public în discotecă fiind mai multe persoane.
Din moment ce manifestarea inculpaților a creat reacții puternice de indignare și dezaprobare în mediul social respectiv, în mod corect instanța a reținut ca fiind comisă cu vinovăția infracțiunea prevăzută de art.321 alin.1 Cod penal.
Nici critica privind împrejurarea că infracțiunea prevăzută de art.180 Cod penal nu a fost comisă de inculpați nu poate fi luată în considerare, cât timp probele administrate în cauză demonstrează participarea directă a inculpaților în producerea leziunilor pentru care s-au emis acte medico-legale.
Prin urmare, în temeiul art.38515pct.1 lit."b" Cod procedură penală recursurile declarate de inculpați vor fi respinse ca nefondate.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală recurenții vor fi obligați la câte 400 lei cheltuieli judiciare statului din care câte 400 lei cheltuieli judiciare statului din care câte: 300 lei onorariu avocați oficiu:, și ce se decontează din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Constanța.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
În baza art.38515pct.1 lit."b" Cod procedură penală;
Respinge ca nefondate recursurile penale declarate de inculpații:
- - cu domiciliul în-, sat, comuna - -, județul C;
- - cu domiciliul în C, -.- nr.1A, -T4,.B,.32;
- - cu domiciliul în-, sat. comuna - -, județul C;
- - cu domiciliul în-, sat. comuna - -, județul C;
- 10 -
împotriva deciziei penale nr.517 din data de 17.11.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.513 din data de 14.05.2008, pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul penal nr-.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală;
Obligă recurenții la câte 400 lei cheltuieli judiciare statului din care câte 400 lei cheltuieli judiciare statului din care câte: 300 lei onorariu avocați oficiu:, și ce se decontează din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Constanța.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 ianuarie 2009.
Pt.Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Conf.art.312 pr.penală
Semnează președinte instanță
Grefier,
Jud. fond.:
Jud. apel:,
Red.dec.jud.:
Tehnored.gref.
2 ex./4.02.2009
Președinte:Adriana IspasJudecători:Adriana Ispas, Viorica Costea Grigorescu, Zoița