Lovirea sau alte violențe (art. 180 cod penal). Decizia 627/2009. Curtea de Apel Galati

DOSAR NR-

ROMANIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALA NR.627/

ȘEDINȚA PUBLICĂ din 16 OCTOMBRIE 2009

PREȘEDINTE: Constantin Cârcotă Președintele Secției penale

JUDECĂTORI: Constantin Cârcotă, Maria Tacea Liviu Heghelegiu

- -

GREFIER - I - - grefier șef secție penală

MINISTERUL PUBLICa fost reprezentat de

PROCUROR - - Procuror șef Secția judiciară

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

La ordine fiind judecarea recursului declarat de revizuientul, domiciliat în B,-, împotriva Deciziei penale nr.170/19.06.2009 a Tribunalului Brăila, pronunțată în dosarul nr- (Sentința penală nr.5R/16.03.1009 pronunțată de Judecătoria Brăila în dosarul nr-), în cerere de revizuire sentință penală.

La apelul nominal a răspuns revizuientul.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei arătându-se că este primul termen de judecată, după care;

Revizuientul depune la dosar un memoriu care să fie avut în vedere la soluționarea cauzei.

Curtea pune în discuție inadmisibilitatea recursului declarat, dat fiind că acesta a fost declarat împotriva unei hotărâri definitive la tribunal.

Revizuientul susține că este nemulțumit de soluția dată de Tribunalul Galați și consideră că poate declara un nou recurs.

Procurorul solicită respingerea recursului ca inadmisibil, pentru că această cale de atac a fost deja exercitată la tribunal. Împotriva unei hotărâri definitive nu se mai poate exercita o cale ordinară de atac.

După deliberare,

CURTEA

Asupra recursului penal de față;

Din actele și lucrările dosarului reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 5/R/2009 pronunțată de Judecătoria Brăila, dosar nr- a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuientul

A fost obligat revizuientul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî în acest mod instanța de fonda reținut următoarele:

Prin adresa nr. 1375/III-6/2008 Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăilaa înaintat spre soluționare cererea de revizuire formulată de revizuentul G împotriva sentinței penale nr. 1894/21.08.2006, a Judecătoriei Brăila; sentinței penale nr. 9/R/26.01.2007 a Judecătoriei Brăila și nr. 25/R/20.06.2008 a Judecătoriei Brăila.

Analizând sentințele a căror revizuire se solicită, instanța constată ca sentința penală nr. 9/R/26.01.2007 a Judecătoriei Brăila și nr. 25/R/20.06.2008 a Judecătoriei Brăila, au fost pronunțate ca urmare a soluționării unor cereri de revizuire formulate de revizuentul

Potrivit deciziei nr. 42/14.02.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată într-o speță similară: "Pot fi atacate cu revizuire numai hotărârile prin care s-a soluționat fondul cauzei, prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal. Cererea de revizuire îndreptată împotriva altei hotărâri definitive este inadmisibilă."

Față de aspectele mai sus expuse s-a apreciat că cererea de revizuire a sentințelor penale: 9/R/26.01.2007 și 25/R/20.06.2008 ale Judecătoriei Brăila este inadmisibilă.

Prin sentința nr. 1894/21.08.2006 a Judecătoriei Brăila definitivă prin decizia penală nr. 511 din data de 22.09.2006 a Tribunalului Brăila, în baza dispozițiilor art. 11 alineat 2 litera "a" cod procedură penală raportat la art. 10 alineat 1 litera "b" cod procedură penală a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și abuz de încredere în modalitățile prevăzute și pedepsite de art. 193 cod penal și art. 213 cod penal.

În cererea de revizuire formulată, revizuentul G nu a făcut referire la niciunul din motivele de revizuire prevăzute de art. 394.pr.pen.

În consecință, în raport de situația de fapt și de drept expusă, prima instanță a apreciat că cererea de revizuire este inadmisibilă, deoarece revizuentul nu a indicat și dovedit existența vreunui caz din cele strict și limitativ prevăzute de art. 394.pr.pen. și a solicitat revizuirea unor hotărâri care nu sunt supuse unei astfel de căi de atac, astfel că în temeiul art. 403 alin.3 raportat la art. 394.pr.pen. a respins cererea de revizuire formulată de

De asemenea, în baza dispozițiilor art. 192 alin.2 din codul d e procedură penală a obligat revizuentul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În termen legal, împotriva acestei sentințe a declarat recurs revizuientul G invocând aspecte de fond ale cauzei.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu sub toate aspectele potrivit prevederilor art. 2856alin.3 Cod procedură penală, tribunalul a constatat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond potrivit deciziei nr. 42/2005 a pot fi atacate cu revizuire numai hotărârile prin care a fost soluționat fondul cauzei.

Cum în speță revizuientul Gas olicitat revizuirea unor sentințe penale prin care au fost soluționate tot cereri de revizuire în mod corect prima instanță a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă.

Așa fiind, constatând că nu există temeiuri pentru casarea hotărârii, aceasta fiind temeinică și legală, în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală tribunalul a respins recursul ca nefondat și a menținut hotărârea atacată.

Împotriva acestei decizii penale, a declarat recurs revizuientul

Recursul este inadmisibil.

Potrivit dispozițiilor art.3851alin.1 Codul d e procedură penală, pot fi atacate cu recurs:

a) sentințele pronunțate de judecătorii în cazurile prevăzute de lege;

b) sentințele pronunțate de tribunalele militare în cazul infracțiunilor contra ordinii și disciplinei militare, sancționate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani;

c) sentințele pronunțate de curțile de apel și Curtea Militară de Apel;

d) sentințele pronunțate de secția penală a Curții Supreme de Justiție;

1) sentințele privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;

e) deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curți de apel și Curtea Militară de Apel;

f) sentințele pronunțate în materia executării hotărârilor penale, afară de cazul când legea prevede altfel precum și cele privind reabilitarea.

În speță, recursul declarat de revizuient este îndreptat împotriva Deciziei penale nr. 170/19.06.2009 a Tribunalului Brăila, prin care a fost respins ca nefondat recursul formulat împotriva Sentinței penale nr. 5R/16.03.1009 pronunțată de Judecătoria Brăila.

Astfel că, hotărârea recurată nu se regăsește printre hotărârile supuse recursului la curtea de apel.

Ca atare, un nou recurs împotriva unei hotărâri pronunțate în recurs nu este admisibil, petentul exercitându-și deja dreptul la recurs, iar cel de al doilea recurs nu întrunește cerințele textului de lege menționat, încălcând principiul unicității acestei căi de atac și, ca atare, nu este admisibil potrivit dreptului comun.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În conformitate cu disp. art. 38515pct.1 lit.a Cod procedură penală, acest recurs urmează a fi respins ca atare;

Cum prezenta cale de atac a fost declanșată ca urmare culpei procesuale a revizuientului, potrivit art. 192 alin. 2 Cod procedură penală acesta urmează a fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRTU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuientul, domiciliat în B,-, împotriva Deciziei penale nr.170/19.06.2009 a Tribunalului Brăila, pronunțată în dosarul nr- (Sentința penală nr.5R/16.03.1009 pronunțată de Judecătoria Brăila în dosarul nr-).

Obligă pe recurentul-revizuient G la plata către stat a sumei de 30 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 16 octombrie 2009.

Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Maria Tacea Liviu Heghelegiu

Grefier,

I

Red.și tehnored. - 28.10.2009

2 ex

Fond:

Recurs: - -

Președinte:Constantin Cârcotă
Judecători:Constantin Cârcotă, Maria Tacea Liviu Heghelegiu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Lovirea sau alte violențe (art. 180 cod penal). Decizia 627/2009. Curtea de Apel Galati