Lovirea sau alte violențe (art. 180 cod penal). Decizia 741/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 741
Ședința publică de la 10 Iulie 2009
PREȘEDINTE: George Ciobanu JUDECĂTOR 2: Membri Valentina Trifănescu
- - - - JUDECĂTOR 3: Doru
- - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA
Pe rol, soluționarea recursurilor formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 90 din 7 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurentul inculpat, asistat de avocat, apărător din oficiu și intimatul inculpat, asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu, lipsind partea vătămată C și partea civilă.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatând recursurile în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Reprezentantul parchetului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și înlăturarea dispozițiile art. 37 lit. a și art. 861Cod penal.
A arătat, că în privința inculpatului s-a procedat greșit la revocarea suspendării sub supraveghere aplicată prin sentința penală nr. 954 din 5 iunie 2001 Judecătoriei Slatina, reținându-se greșit starea de recidivă în raport cu dispozițiile art. 37 lit. a Cod penal.
Avocat pentru inculpatul, a solicitat admiterea recursurilor, casarea deciziei și reducerea pedepsei aplicate acestuia.
Avocat pentru inculpatul intimat, a solicitat admiterea recursurilor, casarea hotărârii și reținerea dispozițiile art. 37 lit. b Cod penal în privința inculpatului înlăturarea mențiunii revocării suspendării sub supraveghere față de pedeapsa aplicată a Judecătoriei Slatina.
Recurentul inculpat, a arătat că își însușește concluziile apărătorului ales.
Recurentul inculpat a arătat că își însușește concluziile apărătorului.
CURTEA,
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința penală nr. 762 din 13.10.2008, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr-, în baza art.192 al.2 p cu reținerea art.37 lit.apa fost condamnat inculpatul fiul lui și născut la data de 26.05.1969 în comuna Schitu, jud O, domiciliat în comuna, jud - CNP--, la 3 ani închisoare.
În baza art.180 al.2 p, cu aplic.art.37 lit.a și art.75 lit.a Cod Penal,a fost condamnat același inculpat la 6 luni închisoare.
În baza art.33-34 lit.b p, s-a dispus ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza art.86 indice 4.p, s-a revocat beneficiul suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală 954/ 5.06.2001 a Judecătoriei Slatina,definitivă prin neapelare și s-a dispus cumularea acesteia cu pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul să execute 6 ani și 6 luni închisoare în regim de detenție conform art.57
Cod PenalÎn baza art.71 al.2 p, i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a, teza a II a și b p pe perioada executării pedepsei.
În baza art.192 al.2 Cod Penal, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la 05.08.1977 în S, domiciliat în comuna, județul cu CNP--, la 3 ani închisoare.
În baza art.26 p rap.la art.180 al.2 p, cu aplic. art.75 lit.a p, a fost condamnat inculpatul la 6(șase) luni închisoare.
În baza art.33-34 lit.b p, s-a dispus ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza art.83 p, s-a revocat beneficiul suspendării condiționate pentru pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală 1884/ 26.10.2005 a Judecătoriei Slatina și s- cumulat aritmetic cu pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul să execute 3 ani și 6(șase) luni închisoare în detenție conform art.57
Cod PenalÎn baza art.71 al.2 p, i s-au interzis inculpatului drepturile prev.de art.64 al.1 lit.a, teza aIIa și b
Cod PenalS-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
În baza art.14,346 p Cod Penal, art.998-999.civil, s-a admis în parte acțiunea civilă și au fost obligați inculpați,în solidar,la 2000 lei daune morale către partea civilă.
Au fost obligați inculpații la câte 400 lei, din care câte 100 lei onorariu avocat oficiu, reprezentând cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Inculpații, și partea vătămată locuiesc în comuna, jud.
În seara zilei de 25.11.2007 în jurul orelor 21,00 partea vătămată se afla la locuința inculpatului pentru a-i vinde un. La acesta venit și inculpatul și numitul, cu acesta din urmă având un conflict mai vechi reproșându-i că nu i-a achitat băutura la barul lui. Întrucât i- fost teamă de scandal a plecat și pe drum fost urmărit cu mașina de către inculpați și. A fugit pe o stradă lăturalnică, reușit să intre în curtea numitei, dar inculpații și au intrat fără drept peste el în curtea locuinței părții vătămate, loc unde inculpatul ajutat de inculpatul și martorul a început să o lovească pe partea vătămată, iar la un moment dat inculpatul lovit- cu un ciomag în zona capului pe partea vătămată, umplând-o de sânge. Partea vătămată încercat să se refugieze pe holul locuinței familiei și numai ca urmare intervenției acestei familii, partea vătămată scăpat de agresiunea inculpatului ajutat de inculpatul și martorul.
În urma loviturilor primite în zona capului, partea vătămată suferit leziuni traumatice ce au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale așa cum rezultă din certificatul medico-legal nr.1458/C/2007 al SJML O.
S-a apreciat că în drept, faptele inculpatului care în seara zilei de 25.11.2007 în jurul orelor 21,30-22,00 pătruns fără drept în curtea locuinței părții vătămate unde ajutat fiind de alte două persoane lovit- cu un ciomag în cap pe partea vătămată, cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat 8-9 zile îngrijiri medicale, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de violare de domiciliu, lovire sau alte violente, prev. de art. 192 alin.2 p, art. 180 al.2 cu Cod Penal aplic.art. 75 lit. ambele cu aplic.art.33 lit.a și art.37 lit.a Cod Penal, infracțiuni săvârșite cu intenție directă și pentru care instanța a dispus condamnarea acestuia, având în vedere dispoz.art. 345 alin. 2.
C.P.P.Instanța a reținut în sarcina inculpatului în raport cu cele două infracțiuni comise și starea de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a întrucât Cod Penal aceste fapte sunt săvârșite în termenul de încercare pentru pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicată prin sentința penală nr. 954/ 05.06.2001 Judecătoriei Slatina, așa cum a rezultat din cazier și referatul întocmit de biroul executări penale.
În raport de această condamnare anterioară, instanța făcut aplicarea dispozițiilor art. 86/4
Cod PenalS-a apreciat că în drept, faptele inculpatului, care în seara zilei de 25.11.2007 în jurul orelor 21,30-22,00, pătruns fără drept în curtea locuinței părții vătămate unde împreună cu altă persoană ( ) a ajutat pe inculpatul să-l lovească cu un ciomag în cap pe partea vătămată cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat 8-9 zile îngrijiri medicale, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de violare de domiciliu și complicitate la infracțiunea de lovire sau alte violente, prev. de art. 192 alin.2 p, art. 26.Cod Penal rap. la art. 180 al.2 cu Cod Penal aplic. art. 75 lit. ambele cu aplic.art.33 lit. Cod Penal,infracțiuni săvârșite cu intenție directă și pentru care instanța a dispus condamnarea acestuia, având în vedere dispoz.art. 345 alin. 2.
C.P.P.Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, constând în aceea că din probele administrate în cauză nu a rezultat că au intrat în curtea părții vătămate și nici că le-au lovit pe vreuna din părțile vătămate.
Inculpatul a susținut că intrat în curtea părții vătămate fiind însoțit de către numitul, care era cumnatul acesteia, situație în care nu avea nevoie de aprobare prealabilă.
Referitor la infracțiunea de lovire prev. de art. 180 alin. 2.Cod Penal, a susținut că nu a lovit-o pe partea vătămată întrucât nu există nici o dovadă în acest sens.
Cei doi inculpați au solicitat achitarea pentru faptele pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați.
Prin decizia penală nr. 90 de la 7 aprilie 2009, Tribunalul Oltar espins cererea de repunere în termenul de apel formulată de apelantul inculpat, ca neîntemeiată.
Au fost admise apelurile peste termen declarate de apelanții inculpați și, s- desființat în parte sentința sub aspect penal, au fost descontopite pedepsele principale rezultante aplicate celor doi apelanți inculpați, pe care le-a repune în individualitatea lor și în consecință:
A admis cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public și în baza art.334C. dispune schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de violare de domiciliu din infracțiunea prev. de art.192alin.2C.p. astfel cum s-a reținut în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt nr.127/P/2008 și sentința penală apelată în prezenta cauză, în infracțiunea de violare de domiciliu prev. de art.192alin.1și 2C.p.
În baza art.192 alin.1 și 2C.p. cu aplic art.37lit.a Cod Penal, l-a condamnat pe inculpatul la pedeapsa principală de 3 ani închisoare.
În baza art.180 alin.2C.p. cu aplic. art.37lit.a și art.75lit.aC.p., l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa principală de 6 luni închisoare.
În baza art.33 lit.a și art.34 alin.1lit.bC.p.,s-au contopit aceste pedepse și s-a aplicat inculpatului pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare.
S-a menținut aplicarea dispoz.art.86/4C.p. privind revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin sentința penală nr.954/ 05.06.2001 pronunțată de Judecătoria Slatina, definitivă prin neapelare, pedeapsă cumulată aritmetic cu pedeapsa rezultantă stabilită pentru infracțiunile concurente în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală de 6 ani și 6 luni închisoare, în regim de detenție conform art.57C.
p.În baza art.192 alin.1și 2C.p.,a condamnat inculpatul la pedeapsa principală de 3 ani închisoare.
În baza art.26 rap. la art.180alin.2Cp. cu aplic. art.75lit.aC.p.,a condamnat același inculpat la pedeapsa principală de 6 luni închisoare.
În baza art.33 lit.a și art.34 alin.1 lit.bC.p., a contopit aceste pedepse și a aplicat inculpatului pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare.
S-a menținut aplicarea dispoz.art.83C.p. privind revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 6 luni închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin sentința penală nr.1884/ 26.10.2005 pronunțată de Judecătoria Slatina, pedeapsă cumulată aritmetic cu pedeapsa rezultantă stabilită pentru infracțiunile concurente în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală de 3 ani și 6 luni închisoare, în regim de detenție conform art.57C.
p.S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
S-a luat act că apelantul inculpat este deținut în Penitenciarul d e Maximă Siguranță C ca urmare a punerii în executare a sentinței penale împotriva căreia s-a declarat apel peste termen în cauza dedusă judecății, sentință definitivă conform art.416alin.2lit.bC.
În baza dispoz. art.383 alin.2 C.P.P.s-a dedus perioada executată de apelantul inculpat din pedeapsa aplicată acestuia, de la data începerii executării - 23.11.2008 la zi ( 7.04.2009)
Tribunalul a statuat următoarele:
Întrucât inculpatul nu a declarat apelul în termenul de 10 zile prevăzut de dispoz. art.363 calculat C.P.P. de la comunicarea sentinței care a avut loc la data de 24.10.2008, apel care a fost declarat la data de 27.11.2008, instanța a pus în discuția părților tardivitatea apelului, ocazie cu care inculpații au solicitat repunerea în termenul de apel, motivat de faptul că au lipsit atât pe parcursul cercetării judecătorești cât și la dezbateri.
În raport cu actele și lucrările dosarului, instanța a apreciat că apelurile declarate de inculpați pot fi considerate apeluri peste termen, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 365 alin. 1 Potrivit C.P.P. acestor dispoziții legale partea care a lipsit atât la toate termenele de judecată cât și la pronunțare, poate declara apel și peste termen, dar nu târziu decât 10 zile de la data, după caz, a începerii executării pedepsei sau a începerii executării dispozițiilor privind despăgubirile civile.
In acest context, s-a apreciat că cererea de repunere în termenul de apel formulată de apelantul inculpat este neîntemeiată, în cazul său nefiind incidente dispoz. art. 364 alin. 1.C.P.P. potrivit cărora apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen, dacă instanța de apel constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile.
In speță, inculpatul nu a dovedit că întârzierea în declararea apelului a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, în cazul său fiind incidente, așa cum s-a arătat, dispozițiile art. 365.
C.P.P.La termenul din data de 24 martie 2009, procurorul, în baza art. 334.C.P.P. solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 192 alin. 2 în infracțiunea prev. de art. 192 alin. 1 și 2 pentru ambii inculpați și condamnarea acestora pentru infracțiunea de violare de domiciliu în formă calificată cu această încadrare juridică motivat de faptul că atât organul de urmărire penală cât și instanța de judecată fiind vorba de o infracțiune în formă calificată, trebuia în mod obligatoriu să se raporteze la infracțiunea cadru, respectiv la alin. 1 al art. 192.
Cod PenalCererea procurorului s-a constatat a fi întemeiată sub acest aspect, astfel că au fost admise apelurile peste termen declarate de cei doi apelanți inculpați. Schimbarea încadrării juridică a faptei se impune în cauză motivat de faptul că, așa cum s-a arătat, întotdeauna când se reține o faptă în formă agravată, trebuie să se facă raportarea la faptă în varianta simplă, respectiv la infracțiunea cadru care încriminează fapta respectivă.
Referitor la motivul de apel invocat de inculpați cu privire la nevinovăția acestora, cu privire la faptele pentru care au fost trimiși în judecată și care nu au fost dovedite, s-a apreciat că este nefondat, întrucât din probele administrate în cauză a rezultat cu certitudine că în ziua de 25.11.2007 inculpații și în urma unui conflict pe care l-au avut cu partea vătămată, au lovit-o cu un corp contondent, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 8-9 zile îngrijiri medicale. Partea vătămată a fost lovită după ce se ascunsese în locuința părții vătămate, unde au pătruns fără drept și cei doi inculpați săvârșind astfel infracțiunea de violare de domiciliu în formă calificată.
Cu privire la numitul, care a intrat în curtea părții vătămate, aceasta nu a depus plângere și împotriva acestuia sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violare de domiciliu motivat de faptul că sunt cumnați, situație în care aveau oricum dreptul să vină la domiciliul său fără a avea consimțământul expres al său sau al soțului său.
Acest aspect însă nu îl exonerează de răspundere penală pe inculpatul așa cum a invocat în motivele de apel deoarece el nu este cumnat cu partea vătămată, ci numai numitul.
Situația de fapt și vinovăția celor doi inculpați au fost dovedite cu plângerile și depozițiile părților vătămate, cu certificatul medico legal și cu depozițiile martorilor G, și, audiați în cauză.
Cererea formulată de inculpatul, prin care a solicitat suspendarea executării pedepsei s-a constatat neîntemeiată, motivat de faptul că potrivit dispoz art. 365 alin. 2.C.P.P. apelul declarat peste termen nu suspendă executarea.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și inculpatul.
În recursul parchetului s-a arătat că, în privința inculpatului s-a procedat greșit la revocarea suspendării sub supraveghere aplicată prin sentința penală nr. 954 din 5 iunie 2001 Judecătoriei Slatina și s-a reținut greșit starea de recidivă în raport cu dispozițiile art. 37 lit. a Cod penal și s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și înlăturarea dispozițiile art. 37 lit. a și art. 861Cod penal.
Inculpatul, a solicitat admiterea recursurilor, casarea deciziei și reducerea pedepsei aplicate.
Recursurile sunt fondate și vor fi admise pentru următoarele considerente.
Instanța de apel a reținut în mod corect că faptele săvârșite de inculpați, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 192 alin.1 și 2 cod penal și art. 180 alin.2 Cod penal, situația de fapt reținută fiind confirmată de probele administrate în cauză respectiv declarațiile părții vătămate, ale martorilor și certificatele medico-legale.
De asemenea, pedepsele stabilite inculpatului au fost just individualizate, având în vedere limitele de pedeapsă, gradul de pericol social, împrejurările săvârșirii faptelor și persoana acestuia.
Criticile formulate de parchet și recurentul inculpat, sunt întemeiate în privința greșitei rețineri în sarcina acestuia a dispozițiile art. 37 lit. a Cod penal.
Din analiza fișelor de cazier se constată că, sentința penală nr. 954 din 5 iunie 2001 Judecătoriei Slatina privește pe numitul, fiul lui și, născut la 24 martie 1974 în S și nu pe inculpatul, fiul lui și, născut la 26 mai 1969 în comuna Schitu, județul
Ca urmare, în mod greșit s-a reținut incidența dispozițiile art. 37 lit. a Cod penal, dispunându-se revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr. 954 din 5 iunie 2001 Judecătoriei Slatina.
Așa fiind, Curtea în temeiul art. 38515pct. 2 lit. d Cod procedură penală, va admite recursurile și va casa în parte decizia și sentința în privința inculpatul.
La individualizarea judiciară a pedepselor ce urmează a fi stabilite inculpaților, se vor avea în vedere dispozițiile art. 72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social al faptelor, limitele de pedeapsă prevăzute, împrejurarea în care au fost săvârșite infracțiunile și incidența dispozițiile art. 37 lit. b Cod procedură penală, urmând ca în baza art. 192 alin.2 Cod penal, cu aplic art. 37 lit. b CP, să fie condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 180 alin. 2 CP cu aplic. art. 37 lit. b și 75 lit. a CP, se va condamna același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare, iar în baza art. 33 lit. a, 34lit. b Cp, se vor contopi pedepsele stabilite inculpatului în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.
Se vor aplica inculpatului dispozițiile art. 71, art.64 lit. a teza a II-a și lit. CP, și se va înlătura revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sp nr. 954 din 5 iunie 2001 Judecătoriei Slatina.
Se va dispune rectificarea în mod corespunzător a mandatului de executare.
Se va deduce din pedeapsa aplicată perioada executată de la 01.04.2009 la zi, și se vor menține celelalte dispoziții ale deciziei.
Va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare avansate de stat din care 300 lei reprezentând onorariu apărător oficiu, iar suma de 300 lei reprezentând onorariu avocat oficiu pentru inculpatul se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul O l t, împotriva deciziei penale nr. 90 din 7 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.
Respinge recursul declarat de inculpatul, împotriva aceleiași decizii penale.
Casează în parte sentința și decizia în privința inculpatului.
În baza art. 192 alin. 1 și 2 Cp cu aplic art. 37 lit. b CP condamnă pe inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 180 alin. 2 CP cu aplic. art. 37 lit. b și 75 lit. a CP condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a, 34lit. b Cp contopește pedepsele stabilite inculpatului în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.
Aplică inculpatului dispozițiile art. 71, art.64 lit. a teza a II-a și lit. CP.
Înlătură revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sp nr. 954 din 5 iunie 2001 Judecătoriei Slatina.
Dispune rectificarea în mod corespunzător a mandatului de executare. Deduce din pedeapsa aplicată perioada executată de la 01.04.2009 la zi. Menține celelalte dispoziții ale deciziei.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare avansate de stat din care 300 lei reprezentând onorariu apărător oficiu.
Suma de 300 lei reprezentând onorariu avocat oficiu pentru inculpatul va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 iulie 2009.
- - - - -
Grefier,
Red.jud.GC.
Gh.
IB/ 22.07.2009
10 iulie 2009
Emis extras penal.
S va încasa de la rec.inc. suma de 750 lei, iar de la inc. suma de 400 RON, reprezentând cheltuieli judiciare statului.
Președinte:George CiobanuJudecători:George Ciobanu, Membri Valentina Trifănescu, Doru