Loviri sau vătămări cauzatoare de moarte art 183 cod penal. Decizia 115/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR.115/

Ședința publică de la 06 noiembrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Viorica Costea Grigorescu

JUDECĂTOR 2: Adriana Ispas

Grefier - - -

Cu participarea Ministerului Public prin procuror -

S-a luat în examinare apelul penal declarat de revizuientul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C, împotriva sentinței penale nr.45/CEA din data de 22 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, având ca obiect revizuire.

În conformitate cu dispozițiile art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă apelantul revizuient, în stare de arest, asistat de avocat din oficiu, în baza împuternicirii avocațiale nr.4586/2008, emisă de Baroul

Se constată lipsa intimatului parte vătămată.

Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art.176-181 Cod procedură penală.

Întrebat fiind, apelantul revizuient arată că își menține apelul declarat în cauză.

În conformitate cu dispozițiile art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat.

Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art.375-376 Cod procedură penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art.377 Cod procedură penală.

Având cuvântul, avocat pentru apelantul revizuient, arată că acesta solicită revizuirea hotărârii de condamnare întrucât au apărut elemente noi, care nu au fost avute în vedere la pronunțarea acesteia și le poate dovedi prin audierea martorilor, și. Infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte nu s-a produs astfel cum a reținut instanța. Revizuientul susține că ultimul contact cu victima l-a avut în jurul orelor 19 și nu în jurul orei 22, cum s-a reținut și că nu a lovit-o pe aceasta. Nu s-a elucidat de ce martorii și, care au declarat că revizuientul ar fi lovit-o pe victima, nu au anunțat salvarea la acea oră, respectiv ora 19 sau 22 și nici organele de poliție. Solicită prin reanalizare acestor elemente neavute în vedere de instanța de fond și audierea unor martori noi, admiterea apelului, desființarea sentinței pronunțată de Tribunalul Constanța și trimiterea la instanța de fond pentru judecarea cererii de revizuire.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, formulează concluzii de respingere a apelului declarat de revizuientul și de menținere a sentinței de fond, ca temeinică și legală. Învederează instanței că revizuientul a mai formulat o cerere de revizuire pentru aceleași motive. Cererea privind reaudierea unor martori nu se justifică atâta timp cât faptele și împrejurările au fost aduse la cunoștința instanței în căile ordinare de atac.

Precizează că cererea de revizuire este inadmisibilă, întrucât revizuientul a mai formulat o astfel de cerere. În subsidiar, solicită respingerea apelului declarat de revizuient ca nefondat.

Având ultimul cuvânt, apelantul revizuient, consideră că nu a fost dovedită infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, însă din penitenciar nu are posibilitatea să aducă martori noi. Solicită admiterea apelului.

- CURTEA -

Asupra apelului penal de față:

Tribunalul Constanța, prin sentința penală nr.45/CEA din data de 22 septembrie 2008, pronunțată în dosarul penal nr- a hotărât:

În baza art.403 alin.1 Cod procedură penală:

Respinge, ca nefondată, cererea de revizuire a sentinței penale nr.365 din 14 06 2004 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr.923/2003, formulată de revizuientul condamnat (fiul lui G și, născut la 11 02 1965).

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală:

Obligă revizuientul să plătească statului 190 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

În baza art.189 Cod procedură penală:

Dispune avansarea sumei de 40 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C, reprezentând onorariul avocatului numit din oficiu.

Instanța de fond a respins cererea de revizuire a condamnatului, deoarece aspectele ridicate privind cererea formulată, au fost examinate, cu ocazia judecării cauzei pe fond și în căile de atac exercitate.

În ce privește martorii și, declarațiile acestora nu pot fi înlăturate, până la pronunțarea unei hotărâri de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

Împotriva acestei hotărâri, revizuientul a declarat apel, susținând că pe parcursul judecății au apărut elemente noi, care nu au fost avute în vedere de instanță, cu privire la vinovăția sa, solicitând audierea martorilor, și.

Examinând apelul declarat de revizuient în lumina dispozițiilor art.394 Cod procedură penală, constat că:

Prin sentința penală nr.365 din 14.06.2004, pronunțată de Tribunalul Constanța, revizuientul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.183, 181, 192 Cod penal cu aplicarea art.37 lit."b" Cod penal și a art.34 lit."a"-34 lit."b" Cod penal, la o pedeapsă rezultantă de 9 ani închisoare.

În baza art.61 Cod penal, s-a ridicat beneficiul liberării condiționate pentru 847 zile rămase neexecutate dintr-o pedeapsă de 7 ani închisoare (pentru tentativă la omor).

Curtea de APEL CONSTANȚA, admite ca fondat apelul și constată că nu sunt aplicabile prevederile art.61 Cod penal, deoarece cea de a doua faptă, a fost săvârșită după executarea în totalitate a pedepsei de 7 ani închisoare.

Înalta Curte de Casație și Justiție B prin decizia penală nr.6430/2.12.2004, respinge recursul declarat de inculpat împotriva sentinței și deciziei penale nr.157/27.07.2004.

Potrivit dispozițiilor art.394 alin.1 lit."a" Cod procedură penală, în baza căruia condamnatul și-a fundamentat cererea de revizuire, constat că în mod corect instanța de fond a constatat că, nu au fost invocate de către acesta descoperirea de fapte sau împrejurări noi, necunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

Situația de fapt, încadrarea în drept a faptei, așa cum au fost reținute prin hotărârile prezentate, au fost stabilite pe bază de probe, administrate nemijlocit în prezența inculpatului de către instanță.

Audierea de martori noi, fără a preciza și ce urmează a fi dovedit cu acestea, nu se încadrează în cerințele prevederilor art.394 alin.1 lit."a" Cod procedură penală.

Examinând hotărârile pronunțate și din oficiu nu se constată nelegalități de natură a conduce la desființarea hotărârii pe care apreciem ca legală și temeinică, urmând a respinge apelul ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art.192 Cod procedură penală, apelantul va fi obligat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat din care onorariul în sumă de 100 lei pentru av. se va plăti, conform art.189 cod procedură penală, din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.379 pct.1 lit."b" Cod procedură penală, respinge apelul penal declarat de revizuientul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C, împotriva sentinței penale nr.45/CEA din data de 22 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-ca nefondat.

Conform art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă apelantul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat din care onorariul în sumă de 100 lei pentru av. se va plăti, conform art.189 cod procedură penală, din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art.309 alin. ultim Cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 ex.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 6 noiembrie 2008.

Președinte, Judecător,

- - - - -

Grefier,

- -

Jud. fond.:

Red.dec.jud: - -/19.11.2008

Tehnored.gref./3 ex./24.11.2008

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

- SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE -

Dosar nr-

Data:

CĂTRE,

PENITENCIARUL POARTA ALBĂ

În conformitate cu dispozițiile art. 360 alin. 3 cod pr.penală, vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr.115/P din data de 6 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA, pentru a fi comunicată revizuient - născut la 11.02.1965, fiul lui G și.

PREȘEDINTE DE COMPLET, GREFIER,

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

- SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE -

Dosar nr-

Data:

CĂTRE,

PENITENCIARUL POARTA ALBĂ

În conformitate cu dispozițiile art. 360 alin. 3 cod pr.penală, vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr.115/P din data de 6 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA, pentru a fi comunicată revizuient - născut la 11.02.1965, fiul lui G și.

PREȘEDINTE DE COMPLET, GREFIER,

Președinte:Viorica Costea Grigorescu
Judecători:Viorica Costea Grigorescu, Adriana Ispas

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Loviri sau vătămări cauzatoare de moarte art 183 cod penal. Decizia 115/2008. Curtea de Apel Constanta