Loviri sau vătămări cauzatoare de moarte art 183 cod penal. Decizia 135/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE PENALĂ Nr. 135
Ședința publică de la 20 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tatiana Juverdeanu
JUDECĂTOR 2: Ciubotariu
Grefier: - -
Pe rol fiind pronunțarea apelului penal, având ca obiect " lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte " promovat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și inculpații apelanți și intimați și, împotriva sentinței penale nr.295 din data de 8 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul penal nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Dezbaterile asupra fondului cauzei penale de față au avut loc în ședința publică din data de 13 2008 ( cu participarea atunci, în calitate de reprezentant al Ministerului Public, a doamnei procuror ), susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 20.11.2008.
Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL:
Asupra apelurilor penale de față;
Prin sentința penală nr. 295/8 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr- s-au hotărât următoarele:
Condamnă la câte o pedeapsă de 3 (trei) luni închisoare fiecare dintre inculpații:
-, fiul lui și, născut la 28.01.1976 în I, - -, cetățean român de etnie rromă, fără studii, fără ocupație, necăsătorit, 4 copii, cu antecedente penale, domiciliat în mun. I,-;
-,fiica lui și, născut la 21.12.1978, în municipiul R, jud. N, -, cetățean român de etnie rromă, fără studii, fără ocupație, necăsătorită, 4 copii, fără antecedente penale, domiciliată în R,-, jud. N; pentru săvârșirea infracțiunii de încăierare prev. de art. 322 alin. 1 Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de încăierare prev. de art. 322 alin. 1 și 3 Cod penal.
În temeiul art. 81 Cod penal suspendă condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de doi ani și trei luni.
Atrage atenția inculpaților asupra disp. art. 83 Cod penal privitoare la revocarea suspendării în cazul săvârșirii altei infracțiuni în cursul termenului de încercare.
II. Condamnă pe inculpatul, fiul lui și, născut la 18.01.1964 în mun. I, - -, cetățean român de etnie rromă, 4 clase, necăsătorit, recidivist, domiciliat în mun. I,-, la pedeapsa de trei luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de încăierare, prev. de art. 322 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de încăierare prev. de art. 322 alin. 1 și 3 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.
În temeiul art. 83 Cod penal, revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de trei ani închisoare la care fost condamnat inculpatul prin sentința penală nr. 4563/24.09.2002 a Judecătoriei Iași, pedeapsă care va fi executată alături de pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre.
În total inculpatul va executa pedeapsa de trei ani și trei luni închisoare.
Pe perioada prev. de art. 71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal.
III. Condamnă pe inculpatul,fiul lui și, născut la data de 14.02.1983, în R, - -, cetățean român de etnie rromă, fără studii, fără ocupație, fără antecedente penale, necăsătorit, domiciliat în municipiul R,-, jud. N,la pedeapsa de 5 ani închisoarepentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de încăierare prev. de art. 322 alin. 1 și 3 Cod penal.
Pe perioada prev. de art. 71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a, b Cod penal.
Admite în parte acțiunea civilă formulată de, domiciliată în mun. I,- și în consecință:
Obligă pe inculpatul să plătească părții civile în favoarea minorilor:
-, născută la 11.03.1993,
-, născut la 22.01.1991,
-, născut la 19.01.1995,
-, născută la 5.03.1997,
-, născută la 5.03.1997,
-, născută la 11.03.2001,
-, născut la 17.12.1998,
-, născută la 12.04.2006,
-, născută la 14.09.2003,
suma de 25 lei lunar pentru fiecare, reprezentând echivalentul pensiei alimentare ce s-ar fi cuvenit minorilor de pe urma tatălui lor, victima, începând de la data de 1.06.2006 și până la împlinirea vârstei de 18 ani.
Respinge acțiunea civilă formulată în contradictoriu cu ceilalți inculpați.
În temeiul art. 191 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, obligă inculpații să plătească statului cheltuieli judiciare astfel:
- suma de 1.550 lei, din care 250 lei reprezentând onorariu avocat oficiu avansat din fondurile speciale ale Ministerului Justiției;
- suma de 1.450 lei, din care 250 lei reprezentând onorariu avocat oficiu;
- suma de 1.300 lei, din care 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu doar pentru urmărirea penală;
- suma de 1.400 lei, din care 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu doar pentru urmărirea penală, iar 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu desemnat de instanța pentru partea civilă.
În pronunțarea acestei sentințe instanța a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași din data de 19 februarie 2007 întocmit în dosarul nr.1658/P/2006 și înregistrat la instanță sub nr-, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților, și, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 322 alin. 1 și 3 Cod penal, ultimul inculpat cu aplicarea art. 37, lit. b Cod penal.
În actul de sesizare se rețin următoarele.
"Inculpații, și, împreună cu victima, toți de etnie rromă, în ziua de 31.05.2006, se aflau la imobilul situat în-, din mun. I, cumpărat de, unde l-au ajutat la lucrări de reparație și îngrijire a construcției.
trăia în concubinaj cu și au împreună patru copii minori.
, după ce s-a înnoptat, inculpații au început să consume băuturi alcoolice. La un moment dat, la imobilul unde aceștia se aflau au venit și martorii și
După miezul nopții, inculpații și au început să se certe, de la câștigurile obținute din cerșit de aceasta din urmă în Italia și s-au acuzat reciproc de infidelitate.
Inculpata a devenit violentă și a început să arunce cu diferite obiecte în. În ajutorul inculpatei a sărit fratele acesteia, inculpații: și, iar în ajutorul inculpatului, fratele său - victima.
Inculpații și victima au ieșit afară din camera unde se aflau și au continuat altercația începută. În acea cameră a rămas martorul S, martora, care, după puțin timp, au ieșit și aceștia din curtea locuinței.
În curte era întuneric, iar învinuiții și victima se loveau reciproc, au căzut, rostogolit, iar altercația acestora a durat câteva minute.
Martorii au intervenit și au despărțit cele două grupuri, după care inculpații, împreună cu copiii și inculpatul au plecat la domiciliul inculpatului.
Martorii, inculpatul și victima au revenit în cameră unde a început să strângă obiectele răvășite prin casă și să măture. Întrucât era o oră târzie, victima, însoțit de fiul său, în vârstă de 7 ani, au mers în cealaltă cameră a imobilului și s-au culcat pe podea. Imediat, acuzat dureri de cap și i-a solicitat fiului său să îi aducă apă și după ce s-a spălat, a adormit.
Martora a plecat la domiciliul său din-, S și inculpatul s-au culcat pe un pat, în camera unde avusese loc anterior altercația.
În jurul orei 5,00, la imobilul din-, a venit frate cu inculpatul și victima. Acesta l-a văzut pe dormind cu fața în sus, iar fiul acesteia era treaz. a plecat împreună cu martorul mai sus-menționat.
Ulterior, la imobilul din stradela s-a întors martora, care, ajungând în curtea locuinței, a auzit pe "horcăind". încercat împreună cu să-l trezească, însă, după puțin timp, a decedat. A fost anunțată salvarea care a constatat decesul victimei.
În jurul orelor 8,00, inculpații și auzind că a decedat, au plecat în mun. R unde își au domiciliul.
La fața locului au fost efectuate cercetări și s-au găsit lucruri, obiecte, scule răvășite prin curtea locuinței, precum și un scaun, o bucată de cărămidă, sticle goale de vin etc.
În urma necropsiei efectuate de I, în raportul nr. 793/18.07.2006, medicul legist a concluzionat:
1. Moartea lui a fost violentă.
2. Aceasta s-a datorat unui traumatism carnio-cerebral cu fractură
de bază craniană, hematom extradural compresiv, hemoragii subarahnoidiene și contuzie cerebrală, urmate de comă.
3. Prin topografie și morfologie, leziunile cranio-cerebrale pledează
pentru producere prin lovire cu corp contondent în condițiile precizate de anchetă.
4. La examenul extern s-a constatat o excoriație în curs de vindecare
a gambii stângi, leziune care, după aspecte, s-a putut produce cu circa 4-5 zile anterior decesului și nu a putut avea rol în determinismul morții.
5. În momentul decesului, valoarea alcoolemiei a fost de 0,00 gr. %o, iar sângele recoltat de la cadavru aparține grupului sanguin OI.
6. Moartea poate data de 10.6.2006.
Din primele cercetări efectuate a rezultat că numitul ar fi lovit victima cu o cărămidă, în cap, împrejurare susținută de, fiul victimei în vârstă de 7 ani.
S-a dispus începerea urmăririi penale pentru art. 183 Cod penal față de.
Ulterior, continuându-se cercetările, s-a constatat că nu poate fi stabilită persoana care a lovit victima, întrucât în noaptea de 31.05./1.06.2006 a avut loc o încăierare generală între, și, ocazie cu care s-au lovit reciproc, au căzut și s-au rostogolit prin curtea imobilului.
Susținerile minorului nu mai coroborează cu alte probe, iar audierea acestuia s-a efectuat în prezența mamei sale, care permanent vorbea cu fiul său în limba rromă.
Pe de altă parte, la examenul extern asupra cadavrului victimei, nu s-a constatat de medicul legist, leziuni în zona temporală dreaptă a capului victimei, corespunzător traumatismului cranio-cerebral.
Ori, în cazul în care lovitura ar fi fost aplicată cu cărămidă de către, trebuia să existe o urmă a contractului corpului contondent și corpul victimei, în acea zonă".
În cursul cercetării judecătorești s- administrat proba cu înscrisuri, au fost audiați inculpații, precum și martorii, S, și.
Din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și în cadrul cercetării judecătorești, instanța reține aceeași situație de fapt ca cea prezentată în rechizitoriu, cu precizarea că declarațiile martorului coroborate cu declarațiile inculpaților duc la concluzia că inculpatul este cel care a lovit cu un corp contondent pe victima, producându-i un traumatism cranio-cerebral în urma căruia aceasta a decedat.
Astfel, martorul minor a declarat că a văzut când inculpatul l-a lovit pe tatăl său cu o cărămidă în zona capului.
Inculpatul declarat la urmărirea penală că a lovit victima doar cu palma, motivat de faptul că aceasta îl lovise anterior.
De asemenea inculpata a declarat la urmărirea penală că a văzut când fratele său, a lovit victima cu palma peste față.
Coroborarea acestor declarații fac convingerea instanței că inculpatul a lovit victima nu doar cu palma, ci cu cărămida pe care o avea în mână, cărămidă la care a făcut referire fiul victimei și care a fost găsită la fața locului cu ocazia cercetărilor.
Toți inculpații au fost trimiși în judecată, reținându-se în sarcina lor săvârșirea infracțiunii de încăierare, prev. de art. 322, alin. 3 Cod penal, întrucât nu se cunoaște care din participanți a lovit-o pe victimă.
Dat fiind faptul că, instanța a reținut că cel care l-a lovit pe este inculpatul, urmează a se dispune, în mod corespunzător, schimbarea încadrării juridice.
Astfel, fapta inculpaților, și de a participa la încăierarea ce a avut loc în seara zilei 31.05./1.06.2006 se circumscie elementelor constitutive ale infracțiunii prev. de art. 322 alin. 1 Cod penal.
Fapta inculpatului care la data de 31.05./1.06.2006 l-a lovit pe cu o cărămidă în zona capului, lovitură în urma căreia acesta a decedat, se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunii prev. de art. 183 Cod penal, cu referire la art. 322 alin. 2 Cod penal.
Pentru infracțiunile săvârșite inculpații urmează să fie condamnați.
La individualizarea judiciară de aplicare a pedepsei instanța va avea în vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social concret al faptelor, limitele speciale ale pedepselor și persoana infractorilor.
Apreciind că scopul urmărit de art. 52 Cod penal poate fi tins în acest mod, pedepsele ce vor fi aplicate inculpaților pentru infracțiunile săvârșite vor fi orientate către minimul special prev. de lege.
În ceea ce privește executarea pedepselor aplicate inculpaților și, instanța va da eficiență disp. art. 81 Cod penal, apreciind că reeducarea lor se poate realiza și fără privarea de libertate.
Astfel, va dispune suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare și va atrage atenția asupra disp. art. 83 Cod penal.
La data săvârșirii faptei inculpatul se afla în cursul termenului de încercare pentru pedeapsa de trei ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 4563/24.09.2002 a Judecătoriei Iași, a cărei executare a fost suspendată condiționat.
Deoarece termenul de încercare nu se împlinise la data săvârșirii faptei, 31.05.2006, în temeiul art. 83 Cod penal suspendarea condiționată a acestei pedepse va fi revocată, pedeapsă care va fi executată alături de pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, în condițiile prev. de art. 71 Cod penal.
Relativ la pedeapsa aplicată inculpatului, aceasta va fi executată tot în regim de detenție în aceleași condiții prev. de art. 71 Cod penal.
În procesul penal soția victimei, s-a constituit parte civilă, solicitând obligarea inculpaților să plătească o pensie alimentară în favoarea celor nouă copii rămași ca urmare a morții tatălui lor.
Acțiunea părții civile va fi admisă în parte, doar în contradictoriu cu inculpatul, întrucât legătura de cauzalitate a morții victimei, ca o condiție cerută de art. 998 cod civil pentru atragerea răspunderii civile delictuale, poate fi făcută doar cu fapta acestui inculpat.
În consecință, inculpatul va fi obligat, în temeiul art. 998 Cod civil, să plătească în favoarea minorilor victimei o pensie alimentară calculată în conformitate cu art. 94 alin. 3 Cod familie, la venitul minim pe economia națională, deoarece la data decesului victima nu realiza venituri pe baza unui contract de muncă.
În termen legal hotărârea astfel pronunțatăfostapelată de procurorul ParchetuluidepelângăTribunalul Iașișiinculpațiiși.
Prin motivele expuse, procurorul a susținut nelegalitatea sentinței vizând greșita schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpaților, și din infracțiunea de "încăierare" prevăzută de art. 322 alin. 1 și 3 Cod penal în infracțiunea de "încăierare" prevăzută de art. 322 alin. 1 Cod penal și, respectiv, în infracțiunea de "lovire sau vătămări cauzatoare de moarte" prevăzută de art. 183 Cod penal.
Instanța a procedat la această schimbare în baza declarației date de care se coroborează cu declarațiile inculpaților iar acestea duc la concluzia că este cel care a lovit victima cu un corp contondent în cap, producându- traumatismul cranio-cerebral în urma căruia victima a decedat.
Se mai arată că inculpații au acționat cu violență asupra victimei fără a se cunoaște cine a aplicat lovitura, ce a condus la deces, situație în care consecințele faptelor se răsfrâng asupra tuturor participanților.
Declarația martorului - minor nu se mai coroborează cu alte probe, iar audierea acestuia s-a făcut în prezența mamei, care permanent vorbea cu fiul său în limba rromă.
S-a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii și condamnarea inculpaților pentru fapta de "încăierare" prevăzută de art. 322 alin. 1 și 3 Cod penal.
Inculpatul prin apărător și-a susținut nevinovăția cu motivarea că la dosarul cauzei nu sunt probe suficiente care să conducă la condamnarea sa, iar inculpatul a cerut schimbarea încadrării juridice în art. 322 alin. 1 și 3 și schimbarea modalității de executare a pedepsei prin aplicarea dispozițiilor privind suspendarea condiționată.
Examinând actele și lucrările dosarului, raportat criticilor formulate, cât și din oficiu, Curtea constată ca fiind întemeiate apelurile declarate de procuror și de inculpatul și nefondat apelul inculpatului pentru următoarele considerente:
Din materialul probator administrat în cauză - în ambele faze procesuale - rezultă neîndoielnic faptul că în curtea locuinței inculpatului a avut loc încăierare la care au participat inculpații și victima - împărțiți în două tabere adverse - desfășurată în îmbulzeală și cu o împletire a actelor de violență, de îmbrâncire și de loviri, astfel încât nu se poate determina ce anume a făcut fiecare dintre aceștia și cine a aplicat victimei lovitura fatală, iar răspunderea pentru consecințele produse se răsfrâng asupra tuturor participanților indiferent de grupul din care au făcut parte.
Martorii și S au prezentat în mod constant situația de fapt în sensul că inculpații și victima s-au încăierat și s-au lovit reciproc și că nici unul dintre inculpați nu a lovit victima cu vreun corp contondent.
Martorul - minor în vârstă de 7 ani - și fiu al victimei, audiat nemijlocit de instanță a prezentat, ca și în cursul urmăririi penale, o altă situație de fapt, precizând că a văzut când inculpatul a aplicat victimei o lovitură cu o cărămidă în cap, mai precis la "tâmplă" împrejurare în care victima a căzut la pământ, după care inculpații și au continuat să-i aplice acesteia mai multe lovituri cu picioarele.
Tot martorul este singurul care a precizat că tatăl său nu s-a mai ridicat de la pământ și a fost dus de cei doi inculpați întruna din camerele imobilului "trăgându-l de picioare și de mâini".
Aceste aspecte relatate de martor nu se mai coroborează cu nici altă probă administrată atât în cursul urmăririi penale, cât și al cercetării judecătorești.
Martorii și au relatat faptul că cei patru inculpați s-au lovit reciproc și au precizat că nici unul dintre inculpați nu au folosit obiecte dure. Susținerile acestora se coroborează și cu cele ale inculpaților care au recunoscut că s-au încăierat cu victima și că s-au lovit reciproc.
Acest ultim aspect rezultă și din faptul că inculpații, și au prezentat fiecare, conform rapoartelor de constatare medico-legală, leziuni de tipul excoriații, echimoze, plăgi contuze și hematom epicranian, pentru a căror vindecare au necesitat un număr cuprins între 3 și 7 zile de îngrijiri medicale aspect care confirmă că cei patru inculpați și victima s-au lovit reciproc, au căzut și s-au rostogolit în curtea imobilului.
Susținerea martorului minor este infirmată și de concluziile raportului de necropsie al victimei, în care se precizează că la examenul extern al cadavrului nu s-au constatat leziuni în zona temporală dreapta a capului victimei,corespunzătoare traumatismului cranio-cerebral.
Ori, în situația în care lovitura ar fi fost aplicată cu o cărămidă, ar fi trebuit ca în acea zonă să existe o urmă (leziune) externă a contactului dintre corpul contondent și corpul victimei.
Nu lipsit de relevanță este și faptul că martorul - la acea dată în vârstă de 7 ani - a fost audiat de procuror în prezența mamei sale, care permanent vorbea cu fiul său în dialectul "rromanes".
Prin urmare aspectele faptice relatate de acest martor nu concordă cu celelalte probe ale dosarului, raportat celor arătate mai sus, astfel încât declarația minorului va fi înlăturată ca subiectivă, fiind făcută pro causa.
În acest context se concluzionează faptul că între grupurile de persoane - grupuri adverse - au existat lovituri reciproce și nu se poate stabili care este contribuția fiecărui participant, iar faptele acestora se încadrează juridic în infracțiunea de "încăierare" prevăzută de art. 322 alin. 1 și alin. 3 teza a -II-a din Codul penal.
În consecință, potrivit dispozițiilor art. 334 Cod procedură penală se va schimba încadrarea juridică stabilită prin sentința fondului ca o consecință a admiterii căii de atac exercitate de procuror și inculpatul.
Față de modalitatea concretă de comitere și datele ce caracterizează persoana inculpaților se vor aplica acestora câte o pedeapsă situată la limita minimă prevăzută prin textul incriminatoriu.
Fiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 81 Cod penal privind cuantumul pedepselor, a inexistenței antecedentelor penale pentru inculpații și, dar și aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal în ce privește condamnarea anterioară privind pe, în cauză se apreciază că scopul pedepselor aplicate acestora poate fi atins fără executarea efectivă a pedepselor.
Se va stabili termen de încercare conform art. 82 Cod penal și se va atrage atenția asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.
Se vor aplica inculpaților pedepsele accesorii prevăzute de art. 64 lit. teza a II-a și lit. b Cod penal pe durata prevăzută de art. 71 Cod penal ce vor fi suspendate conform dispozițiilor art. 71 alin. 5 Cod penal.
În faza de urmărire penală, inculpatul a fost expertizat psihiatric și a fost diagnosticat cu "tulburare organică de personalitate cu crize comițiale mal".
Raportul de expertiză medico-legală nr. 1422/ din 26 septembrie 2006 (fila 127 dosar urmărire penală) mai concluzionează că fapta de care este învinuit a fost comisă cu discernământ diminuat și se recomandă instituirea măsurilor prevăzute de art. 113 Cod penal.
Față de apelul în defavoarea inculpatului formulat de procuror în baza dispozițiilor art. 112 lit. a cu referire la art. 113 alin. 1 Cod penal se va lua împotriva inculpatului măsura de siguranță a obligării la tratament medical până la însănătoșire și va atrage atenția asupra dispozițiilor alin. 1 al art. 113 Cod penal în sensul că neprezentarea în mod regulat la tratament conduce la înlocuirea măsurii cu aceea a internării medicale.
Față de conținutul probelor administrate în cauză și examinate mai sus ce confirmă vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de încăierare, motivul de apel al acestui inculpat este neîntemeiat.
Din fișa de cazier judiciar a inculpatului (fila 108 dosar urmărire penală) rezultă că acesta a fost condamnat de Judecătoria Iași prin sentința penală nr. 4563/24 septembrie 2002 la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2/1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 81, 82 Cod penal.
Sentința a rămas definită prin neapelare.
Cum fapta dedusă prezentei judecăți fost comisă în termenul de încercare de 5 ani prevăzut de art. 82 Cod penal, în cauză se va reține starea de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a Cod penal și nu aceea a recidivei după executare prevăzută de art. 37 lit. b Cod penal.
În baza art. 83 alin. 1 Cod penal se va revoca suspendarea condiționată executării pedepsei de 3 (trei) ani iar prin cumul aritmetic inculpatul va executa ambele pedepse.
În baza art. 88 alin. 1 Cod penal din pedeapsa rezultantă se va deduce durata arestului preventiv din perioada 7 octombrie 2000 la 6 2000.
Se va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a și art. 64 lit. b Cod penal pe durata prevăzută de art. 71 Cod penal.
Față de considerentele expuse privind încadrarea juridică dată activității infracționale, fapta inculpatului se încadrează în dispozițiile art. 322 alin. 1 și 3 teza a-II-a Cod procedură penală.
Ca o consecință acestei împrejurări apelul acestui inculpat este întemeiat atât sub aspectul încadrării juridice, a pedepsei aplicabile, cât și a modalității de executare.
Față de coparticiparea procesuală cu efectul decesului victimei în latura civilă sumele acordate cu titlu de prestație periodică în sumă de câte 25 lei pentru fiecare dintre cei 9 (nouă) copii ai victimei vor constitui obiect al obligației solidare ale inculpaților, și.
Așa fiind, în baza dispozițiilor art. 379 pct. 2 lit. a din Codul d e procedură penală vor fi admise apelurile declarate de procuror și ale inculpatului, se va desființa în parte în latura penală și civilă sentința atacată și în rejudecare se va proceda conform dispozitivului.
În baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală se va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 și 3 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
1. Admite apelurile declarate de procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași și al inculpatului împotriva sentinței penale nr. 295 din 8 mai 2008 Tribunalului Iași pe care o desființează în parte în latură penală și civilă și rejudecând:
În baza art. 334 Cod procedură penală schimbă încadrarea juridică dată faptelor:
a) din infracțiunea de "încăierare" prevăzută de art. 322 alin.1 Cod penal, în infracțiunea de " încăierare" prevăzută de art. 322 alin.1 și 3 teza a II a Cod penal pentru inculpații: și ;
b) din infracțiunea de "încăierare" prevăzută de art. 322 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit."b" Cod penal în infracțiunea de "încăierare" prevăzută de art. 322 alin.1 și 3 teza a II a Cod penal cu aplicarea art. 37 lit."a" Cod penal pentru inculpatul.
c) din infracțiunea de "lovire sau vătămări cauzatoare de moarte" prevăzute de art.183 Cod penal în infracțiunea de "încăierare" prevăzută de art. 322 alin.1 și 3 teza a II a Cod penal pentru inculpatul și înlătură pedepsele aplicate inculpaților.
Pentru săvârșirea acestor infracțiuni condamnă pe fiecare dintre inculpați, și, la o pedeapsă de câte 3 ani închisoare.
În baza art. 81 Cod penal suspendă condiționat executarea pedepselor aplicate inculpaților, și pe o durată de 5 ani, termen de încercare conform art. 82 alin. 1 Cod penal.
Atrage atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.
Aplică inculpaților, și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a și b Cod penal pe durata prevăzută de art. 71 Cod penal.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepselor suspendă și executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 112 lit. a cu referire la art. 113 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului măsura de siguranță de a se prezenta în mod regulat la tratament medical până la însănătoșire.
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.113 alin.2 Cod penal privind înlocuirea măsurii cu cea a internării medicale în situația neprezentării în mod regulat la tratament medical.
În baza art. 83 Cod penal revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 4563 din 24.09.2002 a Judecătoriei Iași, pe care o adiționează la pedeapsa aplicată urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de6 ani închisoare.
Aplică pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit."a" teza a II a și art. 64 lit."b" Cod penal pe durata prevăzută de art. 71 Cod penal.
Deduce din pedeapsa aplicată durata arestării preventive în perioada 07.10.2000 - 06.11.2000.
Obligă în solidar inculpații, și la plata sumelor de 25 lei către fiecare dintre minorii:, și, și cu titlu de prestație periodică de întreținere începând cu 1 iunie 2006 și până la împlinirea vârstei de 18 ani.
2) Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul împotriva aceleiași sentințe penale.
Înlătură din sentință dispozițiile contrarii și menține celelalte dispoziții ale hotărârii apelate.
Cheltuielile judiciare în sumă de câte 100 lei în apelul procurorului și ale inculpatului rămân în sarcina statului.
Suma de 200 lei către Baroul Iași reprezentând onorariu apărător din oficiu pentru inculpatul - intimat va fi avansată din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
Obligă inculpatul la plata sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 20 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex./27.11.2008
Tribunalul Iași
Jud.
Președinte:Tatiana JuverdeanuJudecători:Tatiana Juverdeanu, Ciubotariu