Loviri sau vătămări cauzatoare de moarte art 183 cod penal. Decizia 135/2008. Curtea de Apel Timisoara

Comentarii

0

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 135/

Ședința publică din 23 septembrie 2008

PREȘEDINTE: G -

JUDECĂTOR 1: Gheorghe Bugarsky

GREFIER: - -

Ministerul Public este reprezentat de procuror a din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Pe rol se află pronunțarea asupra apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 232 din 26 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea pronunțată în ședința publică din 15 septembrie 2008, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea fiind amânată pentru astăzi, când:

A,

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 232/PI din 26.03.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în baza art. 183.Cod Penal rap. la art. 99.Cod Penal și cu aplic. art. 109.Cod Penal a fost condamnat inculpatul, născut la 06.06.1992, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

În baza art. 71.Cod Penal s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. la art. 64 lit. a și b pe Cod Penal durata executării pedepsei, după împlinirea vârstei de 18 ani.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c a C.P.P. fost achitat inculpatul, născut la 18.10.1987, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183.

Cod Penal

Inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 2.481,46 lei daune materiale către partea civilă Spitalul Județean de Urgență T, precum și la plata sumei de 5.000 lei daune morale și 92,5 lei lunar cu titlu de contribuție de întreținere către partea civilă, urmând ca această contribuție de întreținere să fie plătită până la împlinirea vârstei de 18 ani de către partea civilă.

Inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 3.300 lei cheltuieli judiciare către stat, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina statului.

S-a dispus plata sumei de 978,4 lei din fondurile MJ către IML T, reprezentând contravaloarea expertizelor medico-legale efectuate în cauză. S-a dispus, de asemenea, plata sumei de 100 lei din fondurile MJ către Baroul Timiș, reprezentând onorariu avocat din oficiu.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Timișa reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș nr. 836/P/2006 emis la 19.06.2007, inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183.Cod Penal cu aplic. art. 75 lit. c Cod Penal, iar inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183.Cod Penal cu aplic. art. 99.

Cod Penal

În fapt, s-a reținut în sarcina inculpaților că la data de 13.09.2006, în localitatea, au fost implicați într-un scandal în cursul căruia au agresat victima, care, în urma loviturilor primite, la data de 29.09.2006 a decedat.

Analizând materialul probator administrat în cele două faze ale procesului penal, respectiv procesul verbal de sesizare din oficiu (fila 3 UP), rapoartele de autopsie, constatare tehnico-științifică, expertiză psihiatrică, medico-legal de primă expertiză, concluziile preliminare ale IML (filele 4, 61, 83, 84, 130-132, 135-137 UP), declarațiile martorilor, G, a, (filele 6, 9, 15, 21, 24-33, 53, 55, 57-59, 88-94, 121-123 UP și 37, 55-57, 68-70, 82, 83, 105, 106, 124-126 dosar), declarațiile inculpaților (filele 7, 8, 41-44, 74-77, 107-110, 124, 125 UP și 35, 36 dosar), procesul verbal de recunoaștere din grup (fila 49 UP), referatele de evaluare întocmite pe numele inculpaților de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș (filele 95-97 UP și 52-54 dosar), procesul verbal de confruntare (fila 112 UP), ancheta socială efectuată la domiciliul inculpatului (fila 139 UP), adresa Spitalului Județean de Urgență T (fila 140 UP), prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Partea vătămată a locuit în, jud. T, potrivit declarațiilor unor cunoscuți fiind un consumator înrăit de băuturi alcoolice. Acesta și-a stabilit reședința în casa tatălui său vitreg, situată în nr. 199/

În cursul lunii septembrie 2006, partea vătămată locuia în concubinaj cu martora din localitatea.

În seara zilei de 13.09.2006, în jurul orelor 20,30, cei doi s-au deplasat la barul SC SRL din. Pe drum s-au întâlnit cu martorul -, partea vătămată aflându-se deja sub influența băuturilor alcoolice. și s-au așezat la o masă din interiorul barului, masă la care se mai aflau martorii, și. Potrivit declarațiilor martorilor, a mai consumat în bar băuturi alcoolice, chiar dacă nu s-a putut stabili cu certitudine dacă în urma acestui consum partea vătămată a ajuns în stare avansată de ebrietate.

La un moment dat, partea vătămată a intrat într-un conflict cu inculpatul, în vârstă de 14 ani la acea dată. Motivul pentru care s-a ajuns la acest conflict nu este foarte clar, dar cu certitudine martora i-a cerut părții vătămate să plece din bar. Martora a ieșit prima din bar, fiind urmată imediat de. Cei doi au fost urmați și de inculpatul, care, în timp ce coborau scările, a lovit partea vătămată cu piciorul în spate, fără însă ca numitul să fi căzut la pământ, coborând treptele la final.

Apoi, inculpatul s-a repezit la partea vătămată, care însă l-a prins în brațe pentru a nu fi lovit. În acest moment, martora a menționat că inculpatul l-a strigat pe inculpatul (fiul patronului barului ce servea în acea seară la bar), care a intervenit în scandal, lovindu-l în spate pe, după care l-a apucat de gât și l-a trântit pe cimentul (de fapt un conglomerat de criblură de ciment, întărit) din fața barului. Sub acest aspect, instanța a reținut că participația inculpatului la incidentul ce a condus la decesul părții vătămate, nu a putut fi stabilită cu certitudine. În mod evident acesta a fost prezent la locul scandalului și a intervenit între cei doi, însă nu s-a putut determina dacă intervenția acestuia a constat doar în despărțirea celor doi beligeranți sau inculpatul a provocat prăbușirea părții vătămate la pământ, cu consecința lovirii de ciment. În acest context, după cum se va arăta, existând dubii în ceea ce privește vinovăția inculpatului, aceste dubii vor fi interpretate în favoarea acestuia.

Scandalul a continuat în fața barului, inculpatul aplicând lovituri repetate părții vătămate, chiar și în situația în care a observat faptul că acesta a căzut la pământ și datorită stării în care se afla. Potrivit declarațiilor martorilor și ale inculpaților, victima s-a prăbușit la pământ în urma unei lovituri cu pumnul primită în față de la inculpatul. După ce victima a căzut, inculpatul l-a mai lovit pe cu pumnii și picioarele, într-un final fiind îndepărtat de inculpatul. În momentul în care a plecat de la locul scandalului, martorii au indicat faptul că inculpatul avea mâinile pline de sânge.

După încetarea agresiunii, martora, ajutată de martorul, au transportat victima acasă. În cursul nopții, părții vătămate i s-a făcut rău și a fost dus cu salvarea la spital, fiind anunțată poliția.

Ulterior, la data de 29.09.2006, partea vătămată a decedat în urma unui traumatism cranio-cerebral cu hematom subdural, hemoragie leptomeningee și intraventriculare, dilacerare cerebrală și contuzii de trunchi cerebral, leziunile de violență constatate fiind apreciate ca fiind produse prin lovire cu sau de corpuri dure.

Sub aspectul laturii obiective, infracțiunea de loviri sau alte violențe se poate realiza, prin orice acțiune sau inacțiune prin care se aduce atingere integrității corporale sau sănătății unei persoane și care produce însă un rezultat mai grav decât cel urmărit sau acceptat de făptuitor, respectiv moartea victimei.

Analizând materialul probator administrat în cauză, Tribunalul Timișa constatat că fapta inculpatului de a lovi în mod repetat victima, provocându-i acestuia leziuni în urma cărora a decedat, întrunește, din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.183

Cod Penal

În acest sens, s-a reținut că atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei. El a arătat că la data respectivă a avut un conflict cu victima, conflict care a început în interiorul barului și a continuat afară. Acest conflict a degenerat în acte de violență, inculpatul precizând că a aplicat mai multe lovituri victimei, cu pumnii și picioarele, inclusiv după ce a căzut la pământ. Totodată, este de subliniat faptul că, potrivit declarațiilor inculpatului din datele de 18.09.2006 și 07.11.2006, numitul a căzut la pământ ca urmare a unei lovituri pe care i-a aplicat-o cu pumnul în față, în acel moment victima lovindu-se cu capul de ciment.

Declarațiile inculpatului au fost confirmate și de martora, fosta concubină a victimei. Aceasta a precizat că în interiorul barului a izbucnit un conflict între concubinul său și inculpatul. În momentul în care partea vătămată a părăsit localul, a fost urmat de inculpatul care l-a atacat, lovindu-l în mod repetat. Chiar dacă martorul a precizat în cursul urmăririi penale că prăbușirea părții vătămate la pământ nu i s-a datorat inculpatului, ea a indicat faptul că și după ce se afla pe ciment, inculpatul a continuat să-l lovească, în momentul în care acesta a fost îndepărtat de la fața locului având mâinile pline de sânge.

De altfel, în cursul urmăririi penale, martora l-a recunoscut din grup pe inculpatul, al cărui nume nu-l cunoștea la momentul respectiv, ca fiind cel care i-a agresat concubinul, martorii G și confirmând faptul că realizarea acestui act procedural s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale.

Existența infracțiunii a fost atestată și de ceilalți martori audiați în cauză. Astfel, martorul a menționat că incidentul a izbucnit în interiorul barului, dar lucrurile s-au agravat afară. El s-a deplasat la toaletă și când s-a întors a observat că partea vătămată și inculpatul s-au încăierat, lovindu-se reciproc. Martorul a indicat faptul că la un moment dat, în urma loviturilor primite de la inculpatul, victima a căzut și s-a lovit cu capul de ciment. În final, martorul a precizat că el este cel care a ajutat-o pe să transporte partea vătămată acasă.

La rândul său, martorul a menționat împrejurarea că el se afla în interiorul localului, iar în momentul în care a auzit că este scandal afară, a ieșit să vadă ce se întâmplă. Atunci l-a observat pe inculpatul că se afla peste partea vătămată, care era căzut, și îi aplica lovituri, în vreme ce în cursul cercetării judecătorești martorul a învederat faptul că victima a căzut la pământ datorită unei lovituri primite de la inculpatul. Martorul a mai învederat faptul că el este cel care l-a îndepărtat pe și i-a cerut martorului să transporte victima acasă.

În privința celorlalți martori audiați în cauză, prima instanță a reținut că, potrivit declarațiilor lor, nu au fost martori direcți la incident, auzind doar cele întâmplate.

Astfel, martorul a precizat că a stat la masă cu partea vătămată, iar în local nu au avut loc acte de violență. La un moment dat, martorul a plecat acasă, potrivit declarației sale, înainte ca partea vătămată să părăsească barul, și a doua zi a aflat că a fost bătut de inculpatul.

La rândul său, martorul a precizat că se afla în interiorul localului în momentul în care a avut loc scandalul, și biliard, astfel încât nu știe ce s-a întâmplat afară. În momentul în care a ieșit, a văzut că martorul îl ducea acasă pe, iar inculpatul i-a comunicat că el este cel care l-a bătut pe.

Aceleași aspecte au fost relatate și de tatăl martorilor și, care a menționat că nu a fost prezent la barul din în seara incidentului, dar din cele povestite de copiii săi și din discuțiile purtate cu inculpatul, știe că acest inculpat a lovit partea vătămată, chiar minorul lăudându-se cu această faptă.

În același sens au putut fi interpretate și declarațiile martorilor, și, și. Toți acești martori au menționat că nu au văzut incidentele dintre părți, dar au aflat ulterior că a existat un scandal în cursul căruia victima a fost bătut, scandal în care cu certitudine a fost implicat inculpatul, discuții existând numai cu privire la implicarea inculpatului.

În sfârșit, martorul, care de asemenea nu a asistat la incidente, a menționat că a doua zi după scandal, inculpatul personal s-a că l-a bătut singur pe, aceleași aspecte fiind reiterate și de martorul, care a menționat că o persoană al cărei nume nu și-l amintește i-a transmis faptul că inculpatul este cel care l-a bătut pe.

La stabilirea vinovăției inculpatului, Tribunalul Timișa luat în considerare și concluziile preliminare ale IML T, din care rezultă că moartea victimei din data de 29.09.2006 a fost de natură violentă și s-a datorat lovirii cu/sau de corpuri dure, aceleași concluzii fiind repetate și prin raportul de autopsie întocmit de IML

Totodată, la soluționarea cauzei, instanța de fond a ținut seama și de împrejurarea că între activitatea desfășurată de inculpatul și moartea victimei există un raport de cauzalitate, fiind evident că fără loviturile aplicate de inculpat, moartea victimei nu s-ar fi produs. În acest sens s-au observat concluziile raportului medico-legal de primă expertiză nr. 715/15.03.2007 al IML T, din care rezultă că moartea numitului a fost de natură violentă, iar leziunile care au provocat decesul puteau fi rezultatul lovirii directe cu sau de corpuri dure, subliniindu-se împrejurarea că rezultatul socialmente periculos se datorează unui complex de lovituri, celor directe adăugându-li-se și lovitura provocată prin căderea la pământ, medicii legiști stabilind că este puțin probabil ca traumatismul cranio-cerebral să fi fost cauzat doar de lovirea cu pumnii.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție depășită. Este evident că prin acțiunile sale, inculpatul a dorit să lovească victima și să-i producă o vătămare corporală, însă datorită intensității loviturilor aplicate, precum și datorită împrejurării că victima a căzut la pământ și s-a lovit la cap, s-a produs un rezultat mai grav decât cel urmărit de inculpat, respectiv decesul părții vătămate, rezultat care-i poate fi imputat inculpatului sub forma culpei simple, deoarece nu l-a prevăzut, deși putea și trebuia să-l prevadă.

Potrivit dispozițiilor art. 99 alin. 2.Cod Penal minorul cu vârsta între 14 și 16 ani răspunde penal numai dacă se dovedește că a săvârșit fapta cu discernământ. Or, în prezenta cauză, potrivit raportului de expertiză psihiatrică nr. 302/13.03.2007 al IML T, raportat la fapta comisă, inculpatul a avut discernământ, chiar dacă acesta a fost diminuat. În aceste condiții, instanța de fond a constatat că în prezenta cauză apar ca fiind îndeplinite condițiile de tragere a inculpatului la răspundere penală.

De asemenea, s-a observat împrejurarea că potrivit dispozițiilor art. 100 alin. 2.Cod Penal, în privința minorilor care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, aplicarea unei pedepse este posibilă doar atunci când luarea unor măsuri educative nu este suficientă pentru a asigura reeducarea acestora. Or, așa cum rezultă din referatul de evaluare întocmit pe numele inculpatului, luarea unei măsuri educative față de acesta nu ar fi suficientă pentru a asigura conturarea unei atitudini pozitive față de valorile sociale ocrotite, riscul pe care acesta îl prezintă de a comite alte fapte antisociale fiind crescut, iar perspectivele de reintegrare în societate fiind foarte scăzute, în condițiile în care nu există nici o autoritate care să supravegheze comportamentul acestuia. Tatăl inculpatului este plecat la muncă în străinătate, în vreme ce mama acestuia l-a părăsit, inculpatul locuind cu bunica sa, în vârstă de 81 ani în momentul întocmirii referatului, care nu are nici un fel de autoritate asupra acestuia. În acest sens, s-a putut observa faptul că inculpatul este perceput de comunitatea din care face parte ca un minor problemă, scăpat de sub controlul susținătorului legal, care are un anturaj necorespunzător.

Aceleași aspecte au fost reiterate și prin referatul de anchetă socială întocmit de Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei comunei. În cuprinsul acestui referat, se arată că minorul este lipsit de ocrotire părintească, sarcina educării acestuia revenind unei bunici în vârstă, care a și decedat de altfel la data de 23.12.2006. Autoritatea Tutelară, prin referatul de anchetă socială, a subliniat faptul că există îndoieli cu privire la realizarea de către minor a gravității faptei săvârșite, datorită carențelor de educație, cu atât mai mult cu cât acesta a și abandonat școala.

Or, în acest context, instanța de fond a apreciat că luarea față de minor a unei măsuri educative nu ar fi suficientă pentru a asigura îndreptarea acestuia și formarea unei noi atitudini față de valorile sociale.

Pentru aceste considerente, Tribunalul Timișa dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa prin actul de sesizare, iar la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate a ținut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 Cod Penal, respectiv gradul de pericol social al faptei comise, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

La stabilirea pedepsei instanța de fond a avut în vedere împrejurarea că fapta inculpatului prezintă un grad de pericol social deosebit, prin actele sale numitul aducând o atingere gravă relațiilor sociale referitoare la ocrotirea dreptului oricărei persoane la integritate corporală, sănătate și viață.

De asemenea, instanța de fond a luat în considerare și persoana inculpatului, acesta, chiar dacă, potrivit probelor existente la dosar, a mai fost implicat în mici furturi, putându-se aprecia că se află la primul contact cu legea penală, ceea de denotă o periculozitate mai redusă a numitului.

La individualizarea pedepsei prima instanță a ținut seama și de împrejurările în care fapta a fost comisă. Loviturile care au determinat în final decesul victimei au fost aplicate de către inculpat pe fondul unui conflict izbucnit în interiorul barului, care este posibil să fi determinat o surescitare nervoasă din partea inculpatului și care să-l fi determinat să aplice părții vătămate acele lovituri. De asemenea, în momentul săvârșirii infracțiunii, inculpatul avea discernământul diminuat, existând chiar și declarații potrivit cărora se afla și sub influența băuturilor alcoolice, la care se adaugă și împrejurarea că victima se afla în stare de ebrietate, ceea ce a facilitat producerea rezultatului socialmente periculos, toate acestea determinând instanța să aprecieze că, în vederea atingerii scopului pedepsei așa cum acesta este stabilit prin dispozițiile art.52 Cod Penal, observând și prevederile art.109 Cod Penal, aplicarea unei sancțiuni privative de libertate orientată spre minimul special este suficientă pentru a asigura reeducarea inculpatului, respectiv 2 ani și 6 luni închisoare.

Inculpatul fiind minor, nu-i sunt aplicabile dispozițiile referitoare la pedeapsa complementară, în conformitate cu prevederile art.109 alin.3

Cod Penal

Pe durata executării pedepsei, după împlinirea vârstei de 18 ani, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a și b Cod penal.

În ceea ce îl privește pe inculpatul, instanța de fond a reținut că unul dintre principiile fundamentale în cadrul procesului penal, este cel al prezumției de nevinovăție, consacrat prin dispozițiile art. 5².C.P.P. și art. 6 alin. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În conformitate cu acest principiu, orice persoană este considerată nevinovată până la dovedirea vinovăției sale în cadrul unui proces public, desfășurat cu respectarea garanțiilor dreptului la apărare.

Prezumția de nevinovăție este o prezumție simplă, ce poate fi răsturnată, însă numai prin prezentarea unor probe certe de vinovăție. În acest sens, se poate observa faptul că în situația condamnării inculpatului, instanța are obligația de a dovedi fără echivoc vinovăția inculpatului, întrucât în situația existenței unor dubii sub acest aspect, acestea vor fi interpretate în favoarea inculpatului.

Pornind de la aceste premise, prima instanță a constatat că în prezenta cauză există dubii sub aspectul implicării inculpatului în producerea rezultatului socialmente periculos, respectiv decesul părții vătămate.

Încă de la început, inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, admițând doar faptul că, la un moment dat, a încercat să-i despartă pe și, care se încăieraseră, împingând ușor partea vătămată, care însă nu a căzut la pământ, aspect pe care l-a relatat și inculpatul în fața instanței.

Organele de urmărire penală au justificat trimiterea în judecată a inculpatului prin aceea că acesta a prins de gât partea vătămată și l-a trântit la pământ, moment în care s-a lovit la cap, iar această lovitură, potrivit raportului de expertiză medico-legală existent în dosarul de urmărire penală, a contribuit la decesul victimei.

Această concluzie s-a întemeiat în primul rând pe declarațiile martorei, care, în cursul urmăririi penale a precizat că inculpatul, după ce partea vătămată a ieșit din bar, l-a lovit pe cu pumnul în spate, l-a prins de gât și l-a trântit la pământ, după care s-a retras și l-a lăsat pe inculpatul să lovească în continuare.

Însă acest martor și-a contrazis propriile declarații în cursul cercetării judecătorești. Astfel, la termenul de judecată din data de 19.03.2008, martora a precizat inițial că l-a văzut doar pe inculpatul lovindu-l pe fostul său concubin. Abia după ce i-au fost citite declarațiile din faza de urmărire penală, martora a precizat că este posibil ca și inculpatul să fi fost implicat în scandal, însă a prezentat o altă variantă a faptelor care au condus la prăbușirea victimei la pământ decât cea arătată în faza de urmărire penală. Astfel, de data aceasta martora a specificat că inculpatul a lovit victima cu pumnul în spate și i-a pus părții vătămate o, ceea ce a determinat căderea victimei la pământ. În acest context, în mod evident, martora a fost întrebată cu privire la contradicțiile existente între declarațiile date, martora neputând oferi o explicație plauzibilă și precizând în final că nu-și amintește care a fost implicarea efectivă a inculpatului în agresarea părții vătămate, astfel încât instanța nu și-a putut forma o convingere pe baza acestei declarații.

În continuare, instanța de fond a reținut că în cursul urmăririi penale, fiind audiat la datele de 18.09.2006 și 07.11.2006 inculpatul a susținut varianta potrivit căreia doar el a lovit partea vătămată, inculpatul nefiind implicat, prăbușirea victimei la pământ datorându-se unei lovituri aplicate de el cu pumnul. Ulterior, la data de 21.02.2007, fiind audiat din nou, inculpatul a revenit asupra declarațiilor sale și a relatat că și inculpatul a lovit victima. Astfel, el a precizat că inculpatul a ieșit din bar după el și partea vătămată și i-a aplicat victimei o lovitură puternică în față, cu pumnul sau cu, în urma acesteia căzând la pământ, inculpatul păstrându-și această poziție și cu prilejul confruntării din data de 21.02.2007.

Fiind întrebat în legătură cu revenirea asupra declarațiilor inițiale, inculpatul a precizat că și-a schimbat declarațiile întrucât primele declarații i-au fost luate în lipsa tatălui său, care era plecat la muncă în străinătate, iar la data de 21.02.2007 a fost audiat în prezența părintelui.

Însă inculpatul nu a mai oferit nici o explicație pentru noua schimbare a declarațiilor sale din cursul cercetării judecătorești, ocazie cu care a fost audiat în prezența tatălui său. De această dată, inculpatul a menționat că în acele împrejurări în care a avut loc incidentul, nimeni altcineva decât el nu a lovit partea vătămată, inculpatul rezumându-se doar să-l împingă pe, fără ca acesta să cadă la pământ. La solicitarea instanței de a explica natura ultimelor declarații date în faza de urmărire penală, inculpatul a precizat că el personal nu l-a văzut pe inculpatul lovind partea vătămată, dar a dat acele declarații întrucât martorul i-a spus că l-a văzut pe inculpatul aplicând o lovitură cu pumnul. Sub acest aspect, mai este de subliniat faptul că, fiind întrebat, martorul a negat că i-ar fi relatat așa ceva inculpatului.

În aceste condiții, instanța de fond a apreciat că declarațiile inculpatului sunt contradictorii, astfel încât nu pot justifica o soluție de condamnare, cu atât mai mult cu cât sub aspectul naturii implicării inculpatului în incident, se contrazic inclusiv cu declarațiile martorei. După cum s-a arătat deja, martora a susținut fie că inculpatul l-a prins de gât pe și l-a trântit la pământ, fie că i-a pus părții vătămate o, în vreme ce inculpatul a susținut, la data de 21.02.2007, că inculpatul a aplicat părții vătămate o lovitură puternică în față, astfel încât se poate observa că și sub acest aspect cele două declarații ridică de întrebare, sporind dubiile cu privire la vinovăția inculpatului.

Procurorul a susținut, în momentul dezbaterii în fond a cauzei, că potrivit declarațiilor martorilor, în sat s-a vorbit despre faptul că ambii inculpați au agresat partea vătămată. Însă și sub acest aspect există dubii, declarațiile fiind contradictorii. Astfel, în vreme ce martorii, a și au învederat faptul că, într-adevăr, în localitate s-a vorbit despre implicarea și a inculpatului în vătămarea părții vătămate, fără însă a putea oferi numele vreunei persoane care a afirmat acest lucru, martorii, și au relatat că au auzit din discuțiile purtate cu consătenii că doar inculpatul ar fi agresat partea vătămată, în vreme ce martorul a precizat că sub acest aspect discuțiile din comună au fost contradictorii. În acest context, instanța de fond a apreciat că declarațiile unor persoane necunoscute cu privire la eventuala participare a inculpatului în agresarea părții vătămate, nu pot conduce la răsturnarea prezumției de nevinovăție, instanța nefiind în măsură să dovedească fără echivoc vinovăția acestuia.

Este adevărat că, în cursul urmăririi penale, inculpatul a acceptat să se supună efectuării unui test poligraf, raportul de constatare tehnico-științifică întocmit cu această ocazie concluzionând faptul că răspunsurile inculpatului la întrebările relevante au evidențiat modificări semnificative care să poată fi interpretate ca indici ai comportamentului simulat. Însă acest raport nu poate fi considerat altceva decât un indiciu cu privire la atitudinea inculpatului, în condițiile în care testul poligraf nu reprezintă o probă în condițiile prevăzute de art. 64.C.P.P. și nu poate fi apreciat ca fiind suficient pentru a justifica o soluție de condamnare, în condițiile în care, chiar și acceptându-l ca probă, nu reprezintă altceva decât o probă indirectă, care poate conduce la anumite concluzii numai în măsura în care se coroborează cu conținutul altor probe directe sau indirecte, probe care lipsesc în prezenta cauză, dovezile prezente la dosar nefiind suficiente pentru a înlătura dubiile care planează asupra inculpatului.

În consecință, în condițiile în care în prezenta cauză nu există probe certe care să confirme faptul că partea vătămată fost agresat de inculpatul și că datorită actelor acestuia victima a căzut la pământ și s-a lovit la cap, și în consecință să răstoarne prezumția de nevinovăție, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat C.P.P. la art. 10 lit. c prima C.P.P. instanță a dispus achitarea numitului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 183.

Cod Penal

În ceea ce privește latura civilă a procesului penal, instanța de fond a reținut că Spitalul Județean de Urgență T s-a constituit parte civilă cu suma de 2481,46 lei reprezentând cheltuielile de spitalizare ale victimei din perioada 14.09.2006 - 29.09.2006.

În același timp, martorul, tatăl vitreg al părții vătămate, a precizat că nu se constituie parte civilă în cauză.

Din probele administrate în cursul cercetării judecătorești, a rezultat că victima a fost tatăl unui copil minor, născută la data de 15.09.1996. Fiind citat reprezentantul legal al minorului, mama acesteia, a precizat că nu se constituie parte civilă în cauză. În aceste condiții, în temeiul art. 17.C.P.P. procurorul a exercitat din oficiu acțiunea civilă în prezenta cauză, partea civilă fiind lipsită de capacitate de exercițiu.

Potrivit dispozițiilor art. 998. civ. orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe cel din vina căruia s-a ocazionat, a-l repara, iar în conformitate cu prevederile art. 1000 alin. 2. civ. părinții sunt răspunzători de faptele ilicite ale copiilor lor minori.

Față de aceste dispoziții legale și ținând seama de materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a constatat că fapta inculpatului, de a provoca victimei mai multe leziuni care au determinat internarea acestuia într-o unitate sanitară, unde a beneficiat de un tratament de specialitate, a cauzat părții civile Spitalul Județean de Urgență T un prejudiciu, care se impune a fi reparat, motiv pentru care, în temeiul art. 14.C.P.P. raportat la art. 346.C.P.P. și cu aplicarea art. 998, 999 și 1000 alin. 2. civ. inculpatul a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 2481, 46 lei daune materiale către spital.

Referitor la partea civilă, instanța de fond a reținut că deși mama minorei a precizat că nu solicită despăgubiri civile de la inculpați, instanța a constatat că victima era tatăl minorei, și indiferent de natura relațiilor dintre cei doi părinți, legătura părții civile cu tatăl său nu poate fi contestată. În aceste condiții, s-a apreciat că inculpatul, prin fapta sa ilicită de a agresa o persoană, provocându-i leziuni care au condus în final la pierderea vieții, datorită legăturilor personale existente între victimă și fiica acestuia, a cauzat minorei un prejudiciu de natură morală, constând în suferințele determinate de pierderea unuia dintre părinți în împrejurări dintre cele mai nefericite, care trebuie reparat, motiv pentru care, în baza art. 14. raportat la art. 346. și cu aplicarea art. 998, 999 și 1000 alin. 2. civ. inculpatul a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 5.000 lei daune morale către partea civilă.

Totodată, din înscrisurile existente la dosar instanța de fond a constatat că victima fusese obligat la plata unei pensii de întreținere lunare în favoarea minorei. În condițiile în care nu au fost prezentate dovezi din care să rezulte cuantumul câștigurilor lunare ale părții vătămate din lunile august-septembrie 2006, iar din probele administrate în cauză rezultă că la momentul incidentului victima nu mai avea un loc de muncă, prima instanță a apreciat ca fiind necesară obligarea inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata unei contribuții de întreținere lunară în favoarea părții civile, stabilită prin raportare la salariul minim pe economie stabilit pentru luna septembrie 2006, respectiv la plata sumei de 92,5 lei lunar până la împlinirea vârstei de 18 ani de către partea civilă.

Inculpatul fiind achitat în temeiul art.10 lit.c nu C.P.P. a putut fi obligat la plata despăgubirilor civile.

În temeiul art.191 alin.1 și 3.C.P.P. inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca în temeiul art.192 alin.3 restul C.P.P. cheltuielilor judiciare să rămână în sarcina statului.

Din fondurile MJ s-a dispus plata către IML T și Baroul Timișa sumelor de 978,4 lei, reprezentând contravaloarea expertizelor medico-legale efectuate în cauză și 100 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu.

Împotriva sentinței penale nr. 232 din 26 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpatul.

Parchetul a criticat sentința apreciind că în mod greșit s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie privind interzicerea dreptului de a alege, având în vedere practica

De asemenea, a criticat sentința pentru greșita achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 183.Cod Penal și modul în care a fost individualizată pedeapsa aplicată inculpatului, aceasta fiind prea mică în raport cu împrejurările comiterii faptei și persoana inculpatului.

Pentru inculpatul s-a solicitat desființarea hotărârii și achitarea acestui inculpat în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d C.P.P. deoarece acțiunea inculpatului nu a dus la decesul victimei.

Analizând sentința penală apelată în raport cu solicitările formulate de apelanți, precum și de celelalte părți și din oficiu, în limitele prev. de art. 371 alin. 2.C.P.P. se constată că apelurile sunt întemeiate numai în privința pedepsei accesorii aplicate inculpatului.

Potrivit practicii europene, interdicția de a vota impusă inculpatului nu este în concordanță cu art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției, deoarece nu există o legătură între pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a vota și prevenirea infracționalității sau reintegrarea socială a infractorilor.

Inculpatul a săvârșit o faptă praeterintenționată, care nu necesită aplicarea acestei pedepse accesorii a interzicerii dreptului de a vota, prev. de art. 64 lit. a teza I

Cod Penal

În consecință, sub acest aspect, în baza art. 379 pct. 2 lit. a vor C.P.P. fi admise ambele apeluri declarate împotriva sentinței penale nr. 232 din 26.03.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș și se va dispune înlăturarea din hotărâre a interzicerii dreptului prev. de art. 64 lit. a teza I în Cod Penal privința inculpatului.

În privința celuilalt motiv de apel invocat de parchet, privind achitarea inculpatului, se constată că în mod corect instanța a apreciat că prezumția de nevinovăție prev. de art. 5/2 și C.P.P. art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu a putut fi răsturnată.

Astfel, inculpatul a dat mai multe declarații în ambele faze ale procesului penal, care au fost contradictorii, mergând de la recunoașterea săvârșirii faptei numai de către el și până la învinuirea coinculpatului. În această situație, în mod corect a apreciat că declarațiile inculpatului nu pot sta la baza condamnării inculpatului.

Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, admițând doar faptul că, la un moment dat a încercat să-i despartă pe și pe victima.

Din declarațiile martorilor, concubina victimei, și, martori care au asistat în mod direct la incident, rezultă că în interiorul barului a izbucnit un conflict între inculpatul și victima, incident care a continuat în afara barului. În acest incident, inculpatul și victima s-au lovit reciproc, iar la un moment dat a căzut și s-a lovit cu capul de ciment, inculpatul continuând să-l lovească.

Această stare de fapt, reținută din declarațiile martorilor direcți, se coroborează cu o parte a declarațiilor date de inculpatul și cu concluziile raportului medico-legal de expertiză efectuat de

În consecință, nu s-a putut stabili, fără nici un dubiu, că datorită vreunei acțiuni a inculpatului, să se fi produs moartea victimei. În cauză au existat declarațiile martorei, care în cursul urmăririi penale a declarat că după ieșirea din bar, inculpatul a lovit victima și a trântit-o la pământ, dar în cursul cercetării judecătorești martora și-a schimbat declarația, dând declarații contradictorii.

Alți martori au fost audiați, dar care nu au participat la incident, arătând doar ce au auzit în sat, declarații care, la fel, sunt contradictorii - declarații care în mod corect au fost înlăturate de instanță, acestea nefiind de natură a stabili fără echivoc starea de fapt.

În aceste circumstanțe, Curtea apreciază că în mod corect instanța a considerat că prin probatoriul administrat nu s-a răsturnat prezumția de nevinovăție în ceea ce îl privește pe inculpatul, dispunând achitarea lui în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap.C.P.P. la art. 10 lit. c

C.P.P.

În privința pedepsei aplicate inculpatului, de 2 ani și 6 luni închisoare, se apreciază că aceasta a fost corect individualizată - în raport cu împrejurările comiterii infracțiunii, cu persoana inculpatului care este minor, cu pericolul social al faptei săvârșite.

Referitor la apelul inculpatului, privind achitarea sa, se apreciază că acesta nu este întemeiat, raportat la probatoriul administrat, din care rezultă cu certitudine conflictul avut cu victima, precum și declarațiile martorilor direcți (menționați anterior), din care rezultă că l-a lovit pe partea vătămată, acesta căzând la pământ și lovindu-se cu capul.

În aceste condiții, se apreciază că solicitarea formulată în apărare nu se bazează pe probatoriul administrat, fapta reținută în sarcina sa întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 183.

Cod Penal

În consecință, se apreciază că apelurile declarate de parchet și inculpatul pentru aceste motive, apar ca fiind nefondate, urmând să fie respinse.

Potrivit art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 379 pct. 2 lit. a admite C.P.P. apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpatul împotriva sentinței penale nr. 232 din 26.03.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, desființează sentința și judecând cauza înlătură interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza I în Cod Penal privința inculpatului.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

În baza art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu recurs în 10 zile de la pronunțare cu inculpații, partea civilă și partea responsabilă civilmente și de la comunicare cu celelalte părți.

Pronunțată în ședință publică azi, 23 septembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR 2: Victor Ionescu

G - - -

GREFIER,

- -

Red. /30.09.2008

Tehnored./2 ex./02.10.2008

Prima instanță:

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 135/

Ședința publică din 23 septembrie 2008

În baza art. 379 pct. 2 lit. a admite C.P.P. apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpatul împotriva sentinței penale nr. 232 din 26.03.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, desființează sentința și judecând cauza înlătură interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza I în Cod Penal privința inculpatului.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

În baza art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu recurs în 10 zile de la pronunțare cu inculpații, partea civilă și partea responsabilă civilmente și de la comunicare cu celelalte părți.

Pronunțată în ședință publică azi, 23 septembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

G - - -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR- - COPIE -

MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 135/

Ședința publică din 23 septembrie 2008

În baza art. 379 pct. 2 lit. a admite C.P.P. apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpatul împotriva sentinței penale nr. 232 din 26.03.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, desființează sentința și judecând cauza înlătură interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza I în Cod Penal privința inculpatului.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

În baza art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu recurs în 10 zile de la pronunțare cu inculpații, partea civilă și partea responsabilă civilmente și de la comunicare cu celelalte părți.

Pronunțată în ședință publică azi, 23 septembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

ss. indescifrabil ss. indescifrabil

Pentru conformitate cu originalul,

GREFIER,

- -

Președinte:Gheorghe Bugarsky
Judecători:Gheorghe Bugarsky, Victor Ionescu

Vezi şi alte speţe de drept penal: