Loviri sau vătămări cauzatoare de moarte art 183 cod penal. Decizia 16/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA DE MINORI ȘI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 16/

Ședința publică din 20 Martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Liliana Constantinescu judecător

JUDECĂTOR 2: Aurel Burlacu președinte secție

Grefier - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror

- din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de inculpatul ( fiul lui și, ns. 08.06.1987 în B, sector 6, are antecedente penale, nu este recidivist, studii 1 clase, ospătar la SC SRL G, domiciliat în G,-, -.2,. 66, posesor al seria - nr. -, CNP -, în prezent aflat în Penitenciarul Galați ), trimis în judecată pentru săvârșire ainfracțiunii prev. de art.183 Cod penal, împotriva sentinței penale nr. 617 din 27.11.2007, pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în cauză a răspuns apelantul inculpat, în stare de arest, asistat de av., în baza împuternicirii avocațiale nr.4 din 21.02.2008 eliberată de Baroul Galați - Cabinet individual, lipsă fiind intimata parte civilă.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei,după care:

Instanța aduce la cunoștința inculpatului disp.art.70 Cod pr.penală, în sensul că are dreptul să nu dea nici o declarație, atrăgându-i totodată atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.

Inculpatul apelant arată că nu mai dorește să dea nici o declarație, că își menține declarațiile date anterior.

Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul inculpatului apelant arată că acesta a declarat apel împotriva sentinței penale nr.617/2007. Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.183 Cod penal, dar asupra situației de fapt nu vrea să mai insiste. Apelul se referă strict la individualizarea pedepsei și a fost declarat față de împrejurarea că instanța de fond în mod greșit nu a reținut circumstanța atenuantă legală prev. de art.73 lit.b Cod penal, circumstanțele atenuante facultative prev.de art. 74 și 76 Cod penal.

Situația de fapt este oarecum corect reținută atât în rechizitoriu, cât și în hotărârea pronunțată de prima instanță, în sensul că, inculpatul fiind însoțit de ceilalți doi coinculpați și, au avut un conflict spontan cu victima și martorul, în urma căruia victima, în urma unei lovituri aplicate cu un briceag de către inculpat, a decedat.

Din toate declarațiile martorului și din probele științifice ale cauzei rezultă că victima era sub influența băuturilor alcoolice, având o alcoolemie de 2.58%0 gr îmbibație alcoolică. Acest lucru ar putea la prima vedere să nu fie în favoarea inculpatului, ci în defavoarea sa. Dar, consideră că este în favoarea inculpatului, pentru că la fila 45 verso dosar urmărire penală, din declarația martorului, care era prieten cu victima, se reține că acesta arată că victima, atunci când era băut, era mai impulsiv. Toți cei trei inculpați, în declarațiile date, arată că victima s-a luat de ei absolut degeaba, s- creat un conflict, victima a aruncat cu o sticlă de bere în inculpatul, cei trei inculpați au fugit, victima i-a fugărit, martorul ducându- se în altă parte a tronsonului, încercând să-i încercuiască.

La un moment dat, inculpatul fiind lovit, acesta a căzut la pământ, a căzut și victima, care l-a prins de picior pe inculpat și acesta, încercând să scape, văzând că nu reușește și că venea și martorul, de frică a scos briceagul din buzunar și i-a aplicat acestuia niște lovituri în picior. Din păcate pentru inculpat, una dintre lovituri s-a dovedit a fi fatală, urmare căreia victima a murit, celelalte lovituri, așa cum se observă din certificatul medico-legal ar fi necesitat pentru vindecare 11-12 zile de îngrijiri medicale.

Din punctul său de vedere, față de cum s-au desfășurat evenimentele, are în vedere în mod cert că victima a fost cel care a inițiat scandalul, așa cum rezultă de altfel din toate probele administrate în cauză, el este cel care i-a fugărit pe cei trei inculpați, acesta, ca și martorul de altfel, avea o constituție atletică, față de inculpatul care este în fața instanței, în boxă.

Se pot observa detaliile despre fizicul victimei în raportul de expertiză medicală. Consideră că în cauză se poate reține circumstanța atenuantă legală a provocării prev. de art.73 lit.b Cod penal, cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

În cazul în care se va aprecia totuși că în cauză nu se poate reține scuza provocării, datorită faptului că la dosarul cauzei s-au depus la filele 33-37 o serie de caracterizări pentru inculpat, de la locul de muncă, vecini, cunoștințe, care arată modul de comportare al inculpatului în societate, respectiv că acesta era angajat înainte de a se întâmpla fapta, că a avut un comportament bun în societate, se pot reține circumstanțe atenuante. Instanța a înlăturat total în mod nemotivat aplicarea măcar circumstanțelor atenuante prev. de disp.art.74,76 Cod penal. Inculpatul a dat dovadă de sinceritate încă din primul moment în care a fost audiat, nu a încercat să -și ascundă cu absolut nimic vinovăția, acesta regretă foarte mult faptul că datorită unui gest necugetat, acesta s-a soldat cu moartea unui om.

În fața instanței de judecată inculpatul și-a păstrat aceeași atitudine sinceră, motiv pentru care apreciază că circumstanțele atenuante prev. de art.74 lit.c Cod penal pot fi avute în vedere în sarcina inculpatului. Pedeapsa aplicată inculpatului, de 6 ani închisoare, este prea mare. Urmează a se avea în vedere toate aceste aspecte relevate atât la instanța de fond, cât și în fața instanței de apel și a se coborî pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege, ca urmare a aplicării circumstanțelor atenuante pentru inculpatul.

Reprezentanta Ministerului Public, în ce privește reținerea circumstanței prev. de art.73 lit.b Cod penal, consideră că nu a existat o provocare a victimei produsă prin violență, ci dimpotrivă: din declarația martorului rezultă că inculpatul a avut o atitudine necorespunzătoare atât față de acesta, insultându-l, cât și față de victimă, pe care a tachinat- Ulterior, inculpatul a lovit victima, când era deja căzută la pământ, ca urmare a loviturilor aplicate de către inculpatul, iar la momentul când a lovit-o cu cuțitul, când era căzută la pământ, ca urmare a loviturilor aplicate de către trei inculpați, victima a ripostat.

În ceea ce privește reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art.74 lit.c Cod penal, consideră că nu se impune, față de natura relațiilor cărora li s-a adus atingere și împrejurările săvârșirii infracțiunii.

Consideră că pedeapsa a fost corect stabilită și individualizată, dar față de situația că s - au aplicat disp. art.83 Cod penal față de pedeapsa aplicată prin sentința 266/2005 a Tribunalului Galați, s-a dispus ca pedeapsa să se execute alături de pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, în total 8 ani și 6 luni. Se impune să se deducă și reținerea din data de 17.02.2005, în baza art. 88 Cod penal, astfel cum s-a dispus prin sentința amintită anterior, astfel că, pentru acest motiv, solicită admiterea apelului, a se desființa în parte sentința și în rejudecare, a se deduce corect ziua reținerii inculpatului - din 17.02.2005.

Apărătorul inculpatului apelant, în replică, arată că aceasta a fost și motivarea instanței de fond, în ceea ce privește înlăturarea circumstanțelor atenuante, având în vedere gravitatea faptei. Legiuitorul nu a înțeles ca circumstanțele atenuante să se rețină doar pentru o anumită categorie de fapte, iar pentru altă categorie de fapte să fie înlăturate, motivat de această gravitate deosebită a faptelor. Nu a găsit nici un text de lege care să impună instanțelor înlăturarea circumstanțelor atenuante dovedite. C puțin, circumstanțele atenuante, chiar dacă sunt facultative, referitor la comportarea sinceră a inculpatului, referitor la faptul că înainte totuși a avut o conduită bună, era angajat și tot restul de probatorii depuse la dosarul cauzei, care sunt în favoarea lui, și, se repetă, legiuitorul nu a înțeles ca aceste circumstanțe atenuante să se aplice unor categorii de fapte și să fie înlăturate datorită gravității faptei, celorlalte fapte.

Un al doilea punct de vedere: arată că d-na procuror are dreptate, victima era căzută într-adevăr la pământ, urmare a aplicării loviturilor nu avea cum victima să fie căzută la pământ, iar inculpatul să fie în picioare. Era imposibil să se întâmple acest lucru. Amândoi erau căzuți la pământ, doar din acea poziție inculpatul putea să-i aplice lovituri victimei la picior, deci nu unul era la pământ și altul în picioare, pentru că altfel nu s-ar fi întâmplat fapta. Cu privire la arestarea preventivă, lasă la aprecierea instanței.

Reprezentanta Ministerului Public solicită menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, urmând a se deduce perioada arestării de la data de 28.11.2006 la zi.

Inculpatul apelant arată că regretă fapta și nu a crezut niciodată că se va ajunge la așa ceva. A fost o greșeală.

CURTEA,

Asupra apelului penal de față:

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 617 din 27.11.2007 Tribunalului Galați fost condamnat inculpatul ( fiul lui și,ns. 08.06.1987 în B, sector 6, are antecedente penale, nu este recidivist, studii 1 clase, ospătar la SC SRL G, domiciliat în G,-, -.2,. 66, posesor al seria - nr. -, CNP -, în prezent aflat în PRMS G) la o pedeapsă de 6(șase) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183.pen.

Conf. art. 83 al. 1.pen. s-a dispus revocarea suspendării condiționate pentru pedeapsa de 2(doi) ani și 6(șase) luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 266/27.05.2005 a Tribunalului Galați rămasă definitivă prin Decizia nr. 84/16.12.2005 a Curții de Apel Galați și s- dispus ca această pedeapsă să fie executată alături de pedeapsa de 6(șase) ani aplicată prin prezenta în total inculpatul urmând să execute8(opt) ani și 6(șase) luni închisoare.

Conf. art. 71.pen. i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a și b pen.

Conf. art. 350.pr.pen. s- menținut starea de arest a inculpatului iar potrivit disp. art. 88.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și a arestării preventive începând cu data de 28.11.2006 la zi, respectiv 27.11.2007.

A fost condamnat inculpatul-( fiul lui și, ns. 30.12.1987 în G, fără antecedente penale, necăsătorit, studii 10 clase, elev, domiciliat în G,-, -.2,. 38, posesor al seria - nr. -, CNP -) la o pedeapsă de 20.000 lei RON amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de lovire prev. de art. 180 al. 2.pen.cu aplicarea art. 75 lit. c pen.

În baza art. 81.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei amenzii penale de 20.000 RON pe durata termenului de încercare prev. de art. 82.pen., respectiv 2(doi) ani.

CA fost condamnat inculpatul minor (fiul lui și, ns. 12.01.1989 în G, fără antecedente penale, necăsătorit, studii 10 clase, elev, domiciliat în G,-, -2,. 9, posesor seria - nr. -, CNP -) la o pedeapsă de 5000 lei RON amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de lovire prev. de art. 180 al. 2.pen. cu aplicarea art. 99 și urm. pen.

S-a constatat că partea civilă nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 81.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului minor pe durata termenului de încercare prev. de art. 110.pen. respectiv 6(șase) luni.

Conf. art. 118 al. 1 lit. b pen. s- dispus confiscarea de la inculpatul a unui cuțit tip briceag - corp delict folosit la comiterea infracțiunii.

Conf. disp. art. 191.pr.pen. fost obligat inculpatul la plata sumei de 1000 lei RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat iar pe inculpații - și la câte 400 lei RON fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință s-au reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați inculpații, și au fost arestați și trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.183 din penal, art. 180 al.2 penal cu aplicarea art. 75 li.c penal și respectiv art. 180 al.2 penal cu aplic. art. 99 și urm. penal.

Ca situație de fapt s-a reținut următoarele:

Toți cei 3 inculpați sunt vecini. și vecin cu aceștia este și martorul . La data de 27.11.2006, inculpații au mers la aniversarea martorului pe strada -. În jurul orelor 3,00 -1,00 cei 3 inculpați s-au întâlnit cu martorul - care le-a solicitat să-l însoțească la o cabină telefonică din zona stației de troleu vis-a-vis de blocul K de pe strada -.

În timp ce martorul vorbea la telefon, inculpații au fost legitimați de o patrulă a Secției 3 Poliție. După plecarea lucrătorului de poliție dinspre restaurantul " Om bogat, om " pe trotuarul aferent stația de troleu se deplasau victima și martorul aflați sub influența băuturilor alcoolice. În timpul în care cei 4 tineri se pregăteau să traverseze strada -, pe trecerea de pietoni, martorul a observat că inculpatul își frecau palmele, gest pe care acesta din urmă l-a făcut pentru a se șterge pe mâini, dar pe care martorul l-a interpretat în alt mod. Inculpatul a replicat martorului, ironic " că are energie", replică ce l-a determinat pe martor să arunce cu o cutie de bere înspre picioarele lor. De la acest incident între inculpat și martorul au început schimburi de înjurături. În timp ce se deplasa spre gangul dintre scările 2 și 3 ale blocului K, inculpatul și ceilalți 2 inculpați au observat că victima venea spre ei, spre gang și au început să o tachineze în sensul că au început să o determine să vină spre ei pentru " a vedea cine este mai tare".La momentul când victima a intrat în gang inculpatul a aplicat acesteia o lovitură cu piciorul în zona pieptului, victima dezechilibrându-se căzut. Inculpații, și au început să o lovească pe victimă cu pumnii și picioarele peste corp, iar martorul a fugit din zonă. Realizând pericolul în care se afla victima, martorul - a mers spre gang pe partea din spatele blocului K respectiv la scara 4. Când martorul a fost văzut, inculpații au fugit, martorul reușind să-l lovească cu podul palmei peste față pe inculpatul și încercând să se ducă după el. Rămas lângă victimă inculpatul ar fi încercat să fugă însă a fost prins de gamba piciorului de către acesta. A încercat să se smuncească și pentru că nu a reușit a scos din buzunarul pantalonului un cuțit tip briceag. A lovit-o pe victimă cu acest cuțit de 3- 4 ori în zona piciorului drept, la ultima lovitură simțind că victima nu mai opune nici un fel de rezistență.

În fața scării 1 blocului L2, inculpatul s- reîntâlnit cu inculpații și cu martorul -, povestind acestora că a lovit-o pe victimă cu cuțitul în picior și le-a arătat și cuțitul. Rămas cu inculpatul, inculpatul a hotărât să ascundă cuțitul și în acest sens l-a șters cu șervețelul și l-a băgat în țeava de gaze de la parterul scării 1 blocului L1.

După incident inculpatul a plecat la locuința sa. de strigătele martorului, a venit în gang și martorul, vecin și prieten atât cu victima cât și cu martorul. Martorul l-a găsit pe martorul, ținând-o în brațe pe victima și încercând să-i acorde primul ajutor. Au anunțat alvarea și poliția, dar victima a decedat înainte de a fi transportată la spital, datorită hemoragiei externe masive. Împrejurările în care s-a fugit de la fața locului au fost relatate și de martora -.

Fiind efectuate cercetări la fața locului în scara 1 blocului L2, în țeava de gaze din tavan a fost descoperit un cuțit tip briceag de care inculpatul s-a folosit la comiterea faptei.

Din conținutul raportului de constatare medico-legală întocmit urmare autopsierii victimei a rezultat că moartea victimei a fost violentă. Ea s-a datorat anemiei acute severe prin hemoragie externă masivă consecutivă plăgii înțepate tăiate inghinale drepte cu secționarea parțială a pachetului vascular femural drept, produsă prin lovire cu corp înțepător tăietor, posibil cuțit.

S-a reținut că situația de fapt astfel cum a fost prezentată este dovedită cu procesul verbal de cercetare la fața locului și planșa foto ( filele 4-24 ), rapoarte de constatare medico-legale ( filele 30-37) declarațiile martorilor -, -, ce au fost date atât în faza de urmărire penală cât și cea de judecată ( filele 38-70 ),declarația părții civile ( fila 25-26) toate coroborate cu declarațiile inculpaților, și - care au recunoscut comiterea faptelor infracționale.

Inculpatul este minor și provine dintr-o familie organizată. Minorul a avut probleme de integrare socială. Din referatul de anchetă socială rezultă că minorul nu a mai avut probleme în familie și la școală însă tatăl acestuia pe fondul consumului de alcool provoacă deseori scandal în familia sa.

S-a reținut că,în drep, fapta inculpatului care în noaptea de 27/28.11.2006 în loc public zona blocului K din 20, pe fondul unui conflict spontan a aplicat victimei lovituri cu un cuțit tip briceag, determinându- hemoragie externă masivă prin secționarea parțială a pachetului vascular femural drept, traumatism în urma căruia victima a decedat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 din penal.

De asemenea, fapta inculpaților - și care în noaptea de 27/28.11.2006 pe fondul unui conflict spontan au aplicat victimei lovituri cu pumnii și picioarele cauzând-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 1-2 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiuni de loviri sau alte violențe prev. de art. 180 al.2 penal. Fiind minor inculpatul îi devin aplicabile prev. art.99 și urm. din penal iar inculpatului - disp.art. 75 lit. c din penal.

În apărare toți cei 3 inculpați au solicitat a fi reținute în favoarea lor circumstanțele atenuante prev. de art. 73 din penal cu concurența coborârii pedepselor sub minimul special prev. de lege. Au învederat instanței faptul că au fost provocați la momentul săvârșirii faptei și că infracțiunea au comis-o sub impulsul unei puternice stări emoționale. S-a apreciat și faptul că se impune a fi reținute în favoarea lor chiar și circumstanțele prev. de art. 74 -76 penal cu consecința coborârii pedepselor sub minimul special prevăzut de lege.

Tribunalul a apreciat faptul că în favoarea celor 3 inculpați nu pot fi reținute nici scuza provocării și nici circumstanțele prev. de art. 74-76 penal deoarece inculpații au comis fapta infracțională cu consecința morții victimei fără vreo împrejurare care să aducă provocarea din partea victimei. S-a arătat că la individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate întâmplător vor fi avute în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 din penal, referitoare la limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptei, împrejurările concrete în care s-au comis faptele infracționale precum și persoana inculpaților. Inculpatul are antecedente penale fiind condamnat prin sentința penală nr. 266/27.05.2005 a Tribunalului la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării.

S-a arătat că acestuia urmează a-i fi aplicabile disp. art. 83 al.1 din penal în sensul revocării suspendării condiționate a executării, dispunându-se ca această pedeapsă să fie executată alături de pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre.

Conf. art. 350 pr.pen. s-a precizat că se va menține starea de arest a inculpatului iar potrivit art. 88 din penal se va deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive.

S-a arătat că inculpaților și li se vor aplica pedepse cu amenda penală pentru care se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepselor.

În ceea ce priveștelatura civilăa cauzei s-a arătat că:

În baza art. 118 al.1 lit.b din penal se va dispune confiscarea de la inculpatul a unui cuțit tip briceag corp delict ce a fost folosit la comiterea faptei infracționale.

Partea civilă, concubina victimei a înțeles să nu se constituie parte civilă în cauză reprezentând cheltuielile ocazionate cu înmormântarea și pomenirile ulterioare.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul sub aspectul reținerii în favoarea sa circumstanței atenuante legale privind scuza provocării.

În motivarea apelului s-a susținut că victima a fost cea care inițiat scandalul, s- luat de cei trei inculpați degeaba, a aruncat cu o sticlă de bere în inculpatul, i-a fugărit pe inculpați și în aceste condiții inculpatul comis fapta întrucât încerca să scape de victima, care l- prins de picior și deoarece nu reușea și văzând că venea și martorul, a scos briceagul și a lovit- pe victimă în picior.

În subsidiar, în situația în care instanța nu va reține scuza provocării, s-a solicitat să se rețină în favoarea sa circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. Cod penal și să se reducă pedeapsa aplicată, arătându-se că pedeapsa stabilită e prea mare.

În susținerea acestei cereri s-a solicitat să se țină cont de faptul că inculpatul a dat dovadă de sinceritate încă din primul moment în care a fost audiat, nu încercat să ascundă absolut nimic și regretă foarte mult ceea ce s- întâmplat. Totodată s-a mai precizat că înainte de comiterea faptei inculpatul a avut un comportament bun în societate și în dovedirea acestui aspect s-au depus la dosar o serie de caracterizări de la locul de muncă și de la vecini.

Cu privire la apelul formulat, analizând cauza prin prisma motivelor de apel cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, CURTEA apreciază că apelul inculpatului este fondat sub următoarele aspecte:

Considerăm că instanța de fond a reținut corect situația de fapt, încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul e judecat și vinovăția acestuia pe baza unei analize complete a materialului probator administrat în cauză.

Ca situație de fapt se reține că în noaptea de 27/28.11.2006 în loc public inculpatul, pe fondul unui conflict spontan, lovit-o pe victimă cu un cuțit tip briceag de 3 -4 ori în zona piciorului drept, la ultima lovitură simțind că victima nu mai opune nici un fel de rezistență.

Înainte de a se întâmpla acest incident se reține că inculpatul însoțit de coinculpații și și martorul s-a întâlnit cu victima și cu martorul și avut loc un schimb de înjurături ca urmare unui gest făcut de inculpatul - respectiv de a-și freca mâinile, gest ce a fost interpretat în alt mod de martorul, care fost iritat și de o replică ironică dată de către și ca urmare, martorul aruncat cu o cutie de bere spre ei.

Între inculpatul și martorul început un schimb de înjurături după care cei trei inculpați observând că victima venea spre ei în timp ce se deplasau în gangul dintre scările blocului, au început să o tachineze și să o facă să se îndrepte spre ei pentru vedea "cine e mai tare".

După ce victima intrat în gang inculpatul a lovit-o cu piciorul în piept, aceasta s-a dezechilibrat și a căzut ca urmare stării de ebrietate în care se afla, în aceste condiții cei trei inculpați lovind-o pe victimă cu pumnii și picioarele.

După ce inculpații l-au văzut pe martorul că vine au încercat să fugă, martorul lovindu- cu podul palmei pe inculpatul. Inculpatul încercat să fugă și el dar pentru că a fost prins de victimă de gamba piciorului săvârșit fapta lovind-o cu cuțitul.

Inculpatul a susținut atât în fața instanței de fond cât și în apel că a fost provocat de victima motiv pentru care a solicitat reținerea în favoarea sa a circumstanței atenuante legale privind scuza provocării.

În speță, față de situația de fapt și de materialul probator administrat, constatăm însă că nu sunt incidente disp. art. 73 lit. b Cod penal, având în vedere următoarele:

Conform art. 73 lit. b Cod penal, constituie circumstanță atenuantă săvârșirea faptei sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei, sau printr-o altă acțiune ilicită gravă.

Pentru reținerea scuzei provocării drept circumstanță atenuantă e necesară îndeplinirea următoarelor condiții:

Infracțiunea să fi fost comisă sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, această stare sufletească să fi fost determinată de o provocare din partea victimei și provocarea să se fi produs prin violență ori printr-o atingere a demnității persoanei sau printr-o altă acțiune ilicită gravă, condiții care, însă, apreciem că nu sunt îndeplinite în cauză.

Condițiile scuzei revocării sunt exact reglementate de lege, iar un anumit act ilicit poate fi considerat provocator numai dacă nu se datorează propriei conduite a celui care se pretinde provocat. Când, însă acel act constituie o urmare propriei sale conduite, inculpatul nu poate beneficia de circumstanța atenuantă a provocării, pentru că provocatorul propriu-zis este el însuși.

Ori, în speța de față, considerăm că nu a existat o provocare a victimei produsă prin violență, ci, dimpotrivă, din declarația martorului rezultă că inculpatul a avut o atitudine necorespunzătoare atât față de el, insultându-l, cât și față de victimă pe care tachinat-

Ulterior, inculpatul lovit-o pe victima, când aceasta era căzută la pământ, ca urmare loviturii cu piciorul aplicată de inculpatul, iar la momentul în care lovit-o cu cuțitul, aceasta fiind căzută la pământ ca urmare loviturilor aplicate de către cei trei inculpați, victima a ripostat.

Nu lipsit de relevanță e și faptul că inculpatul avea la el acel briceag cu care lovit-o pe victimă și tot inculpatul e cel ce pretinde că fost provocat.

Față de cele de mai sus, considerăm că în speță nu se impune reținerea față de inculpatul dispozițiilor art. 73 lit. b

Cod Penal

Cu privire la solicitarea inculpatului referitoare la reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. Cod Penal, apreciem că în mod corect prima instanță nu a reținut aceste dispoziții legale, raportat la împrejurările în care s-a comis infracțiunea, ținând cont și de natura relațiilor cărora li s-a adus atingere.

Existența uneia sau unora din împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 Cod penal sau altor împrejurări asemănătoare, nu obligă instanța de judecată să le considere circumstanțe atenuante și să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată textului art. 74 Cod penal, rezultă că recunoașterea unor atare împrejurări, drept circumstanțe atenuante este lăsată la aprecierea instanței de judecată.

În această apreciere se va ține seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârșit infracțiunea, de urmările produse, ca și de orice alte elemente de apreciere privitoare la persoana inculpatului.

În speță, în raport de natura relațiilor cărora li s-a adus atingere, relații ce ocrotesc viața și integritatea persoanei precum și de împrejurările în care s-a comis fapta - împrejurări relatate pe larg anterior, în mod corect prima instanță considerat că nu se impune aplicarea circumstanțelor atenuante.

Însă, apelul inculpatului urmează a fi admis sub următorul aspect:

Față de situația că s-au aplicat disp. art. 83 Cod Penal față de pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 266/2005 Tribunalului Galați și s- dispus ca pedeapsa să se execute alături de pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, se impune să se deducă și reținerea din data de 17/18.02.2005 în baza art. 88.Cod Penal, astfel cum s-a dispus prin sentința menționată anterior.

Astfel că, pentru acest motiv se impune admiterea apelului inculpatului, urmând ca în rejudecare să se deducă corect perioada reținerii de 24 ore din data de 17.02.2005.

Având în vedere că pentru motivul de mai sus apelul inculpatului urmează a fi admis, ținând cont de datele ce caracterizează persoana inculpatului, din caracterizările depuse la filele 33-37 dosar fond rezultând că acesta avea un comportament corespunzător în societate, cât și pentru a se da cât de cât eficiență admiterii apelului declarat de inculpat, apreciem că pedeapsa aplicată este prea mare (6 ani), iar o pedeapsă de 5 ani închisoare, ce reprezintă minimul prevăzut de lege e just dimensionată și aptă să asigure realizarea scopului pedepsei prev. de art. 52.Cod Penal, apelul declarat de inculpat urmând a fi admis și pe acest considerent.

Față de cele precizate, se va admite apelul inculpatului, se va desființa în parte sentința apelată și în rejudecare se va reduce pedeapsa aplicată de la 6 ani la 5 ani închisoare.

Potrivit art. 83.Cod Penal se va dispune ca pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.266/2005 Tribunalului Galați să fie executată separat de pedeapsa aplicată prin prezenta sentință (5 ani).

Se va deduce din pedeapsă durata reținerii din data de 17/17.02.2005.

Se vor admite menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Întrucât inculpatul fost cercetat și judecat în stare de arest preventiv, față de soluția pronunțată pe fondul cauzei, față de împrejurarea că și în prezent se mențin temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, urmează ca în conf. cu disp. art. 383 alin.11și art. 350.C.P.P. se va menine starea de arest.

Conform art. 383 alin.2 se C.P.P. va deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii din 17/18.02.2005 și durata reținerii și arestării preventive de la 28.11.2006 la zi.

Văzând și disp. art. 192 alin.3

C.P.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de inculpatul ( fiul lui și, ns. 08.06.1987 în B, sector 6, are antecedente penale, nu este recidivist, studii 1 clase, ospătar la SC SRL G, domiciliat în G,-, -.2,. 66, posesor al seria - nr. -, CNP -, în prezent aflat în Penitenciarul Galați ), împotriva sentinței penale nr. 617 din 27.11.2007, pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr- și în consecință:

Desființează în parte, respectiv numai în ceea ce privește latura penală și aceasta numai în ceea ce-l privește pe inculpatul, sentința penală nr. 617/27.11.2007 Tribunalului Galați și în rejudecare:

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 183 Cod penal, dedusă judecății în prezenta cauză, de la 6 (șase) ani închisoare la 5 (cinci) ani închisoare.

Potrivit art. 83 Cod penal, dispune ca pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.266/27.05.2005 Tribunalului Galați să fie executată separat de pedeapsa de 5 ani închisoare, urmând ca în total inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de7 (șapte) ani și 6 (șase) luniînchisoare.

În baza art. 88 Cod penal deduce din pedeapsă și durata reținerii preventive de 24 ore din data de 17/18.02.2005.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.

Conform art. 383 alin.11în ref. la art. 350 alin.1 C.P.P. menține starea de arest a inculpatului.

În baza art. 383 alin.2 C.P.P. deduce din pedeapsă durata reținerii preventive de 24 de ore din data de 17/18.02.2005 și durata reținerii și arestării preventive cu începere de la data de 28.11.2006 până la data de 20.03.2008.

Conform art. 192 alin.3 C.P.P. cheltuielile judiciare ocazionate de prezentul apel rămân în sarcina statului.

Cu drept de recurs, în termen de 10 zile de la comunicare pentru inculpatul .

Pronunțată în ședința publică azi 20 martie 2008.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red./07.04.2008

Tehnored. /2 ex./07.04.2008

Jud-. fond-

Președinte:Daniela Liliana Constantinescu
Judecători:Daniela Liliana Constantinescu, Aurel Burlacu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Loviri sau vătămări cauzatoare de moarte art 183 cod penal. Decizia 16/2008. Curtea de Apel Galati