Loviri sau vătămări cauzatoare de moarte art 183 cod penal. Decizia 39/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 39
Ședința publică de la 03 aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dan Anton
JUDECĂTOR 2: Maria Cenușă
Grefier - - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror
La ordine fiind judecarea apelului formulat de către inculpatul împotriva sentinței penale nr. 140 din 21.03.2006 a Tribunalului Vaslui, dată în dosarul nr-, având ca obiect "lovituri cauzatoare de moarte".
La apelul nominal lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra apelului penal de față au avut loc în ședința publică din data de 20.03.2008, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, pentru ca apărătorul ales al părților civile intimate să aibă posibilitatea să depună la dosarul cauzei concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea pentru data de 27.03.2008, apoi, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
Curtea,
Deliberând asupra apelului penal de față:
Prin sentința penală nr. 140/21.03.2007 a Tribunalului Vaslui, s-au dispus următoarele:
Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice, în sensul reținerii circumstanței atenuante provocării prev. de art. 73 lit. b Cod penal.
Condamnă inculpatul -, fiul lui și C, născut la 13.01.1980 în M, județul V, cetățean român, studii 4 clase, agricultor, divorțat, un copil minor, fără antecedente penale, domiciliat în sat Mănăstirea, comuna, județul V, CNP -, la pedeapsa de 4(patru) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. a,c Cod penal și art. 76 lit. b Cod penal.
Pe durata executării pedepsei interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a,b,c Cod penal în condițiile prev. de art. 71 Cod penal.
În baza art. 113 Cod penal, obligă inculpatul, la tratament medical, până la însănătoșire.
Admite acțiunea civilă, formulată de partea vătămată constituită parte civilă, și obligă inculpatul să-i achite acesteia suma de 15.000 lei cu titlu de daune morale și 150.000 lei despăgubiri civile.
Admite acțiunea civilă formulată de, ca reprezentant legal al minorilor -, născut la 21.12.1998, născută la 13.06.2001 și -, născut la 13.10.2005. Obligă inculpatul -, la o prestație periodică față de cei trei minori, prin reprezentant legal, în sumă de câte 130 lei lunar, începând cu data săvârșirii faptei, respectiv 5.01.2006 și până la majoratul fiecărui minor.
Obligă inculpatul la 850 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vasluia fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul - pentru săvârșirea infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 Cod penal.
S-a reținut că în noaptea de 4/5 ianuarie 2006, pe fondul consumului reciproc de buturi alcoolice, la locuința sa din satul Mânătirea, comuna, județul V, inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu pumnii, cu un scaun de bucătărie și a izbit-o de mai multe ori de obiecte contondente din gospodărie cauzându-i leziuni traumatice ce au contribuit la decesul ce s-a produs și pe fondul unui șoc hipotermic și a unei stări de ebrietate a victimei.
Inculpatul a recunoscut că a avut un conflict cu victima în noaptea de 4/5.01.2006 pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice. Susține inculpatul că victima l-a lovit inițial cu un scaun după cap, motiv pentru care el a împins-o afară din casă. Aceasta a alunecat și s-a lovit în cădere pe scări. Când s-a ridicat el a împins-o spre ușa de la beci și victima s-a lovit cu capul de o grindă, după care bătându-se s-au îndreptat către poartă unde inculpatul a împins victima și aceasta s-a lovit de stâlpul de la poartă, iar în cădere s-a lovit și de un zăvor. Victima a plecat și inculpatul a luat din casă hainele, cizmele și căciula acestuia. A mers după victimă însă când a ieșit în drum aceasta s-a întors către el înjurându- În această situație inculpatul a aruncat obiectele de îmbrăcăminte în direcția victimei după care s-a întors în casă și s-a culcat.
Au fost audiați martorii din lucrări: -, și martorul propus de inculpat în apărare.
Inculpatul a depus la dosar acte, respectiv o caracterizare eliberată de Primăria comunei și copie de pe sentința civilă nr. 48/2006 a Judecătoriei Murgeni prin care s-a pronunțat divorțul dintre inculpat și soția sa, martora -.
Inculpatul a fost expertizat psihiatric și s-a stabilit că acesta prezintă diagnosticul de retardare mintală moderată cu tulburări de comportament agravate de consum etanolic.
Fapta pentru care este judecat a fost comisă cu discernământ diminuat. S-au recomandat tratamente de specialitate și supraveghere în rețeaua teritorială de psihiatrie conform art. 113 Cod penal.
Din actele și lucrările dosarului instanța de fond reține următoarele:
Inculpatul este consătean cu victima, iar până la data de 04.01.2006 relațiile dintre cei doi au fost bune, neexistând o stare conflictuală.
În ziua de 04.01.2006, inculpatul a stat mai mult cu părinții săi și a consumat băuturi alcoolice, timp în care soția sa - s-a ocupat de treburile gospodărești.
În jurul orelor 18,00 acesta s-a dus în sat să consume o bere la un local și urma să treacă și pe la victima, să discute cu acesta, să-i împrumute căruța ei în vederea rezolvării unor probleme personale.
Inculpatul a ajuns la locuința victimei, care era cu soția sa și cei trei copii minori, iar în urma discuțiilor victima a fost de acord să-i împrumute căruța, iar pentru acest lucru cei doi au plecat în sat, cu intenția de a consuma băuturi alcoolice la localul lui, din, însă acesta era închis la acea oră.
În acea împrejurare, inculpatul a invitat-o pe victimă acasă la el unde acesta avea 5 litri de vin de la părinții săi.
Numita - a pregătit câte ceva de mâncare iar după ce au stat la masă toți trei, aceasta s-a dus într-un iatac, lăsându-l pe inculpat cu victima în camera alăturată, consumând vin.
De precizat este faptul că, încă de la intrarea în locuința inculpatului, victima s-a descălțat de cizmele de la ușa de acces, iar în cameră s-a dezbrăcat de geaca din piele, iar căciula din de miel de culoare gri a lăsat-o pe masă.
Până în jurul orelor 1,00, dimineața, - a consumat aproape tor vinul cu victima, iar la un moment dat acesta a ieșit afară, iar când a revenit în cameră a găsit-o pe aceasta lângă masă, pe brânci, iar când inculpatul i-a spus să se ridice, s-a ridicat în picioare, punând mâna pe un scaun de bucătărie din incintă.
În acea situație, inculpatul i-a smuls scaunul din mână și a lovit-o de mai multe ori cu pumnii în zona feței și a capului, moment în care a apărut numita -, găsindu-l pe soțul ei cu scaunul în mână, iar pe victimă plină de sânge în zona feței și a capului.
La un moment dat, victima, aflată în stare avansată de ebrietate, s-a dus în iatac, să nu mai fie lovită de inculpat, însă aceasta a tras-o pe holul de la intrarea în casă, unde i-a mai aplicat câteva lovituri cu pumnul în aceleași zone, iar apoi, în fața casei, a izbit-o cu capul de o coardă din lemn de la o pivniță din apropiere.
Atât inculpatul cât și victima s-au îmbrâncit reciproc, atât în fața casei cât și prin curte, iar la poartă victima a fost izbită din nou cu corpul de tarașul porții, care are un zăvor metalic proeminent, moment în care a căzut la pământ.
Victima, descălțată de cizme, dezbrăcată de haină și fără pe cap, s-a ridicat singură de la pământ și a plecat pe drum, oprindu-se după câteva zeci de metri lângă gardul martorei, în apropierea unei fântâni.
Inculpatul a revenit în casă, cu aproximație în jurul orelor 2,00, a luat cizmele din ale victimei, geaca și căciula și le-a aruncat pe uliță, fiind găsite în dimineața aceleiași zile de consăteni.
În jurul orelor 2,00 martora a auzit în apropierea locuinței sale și zgomote la poarta de acces în curtea sa, însă fiindu-i frică nu a ieșit afară să vadă despre ce este vorba.
Concluziile raportului de necropsie stabilesc că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio respiratorii acute survenită cel mai probabil ca urmare a unei hipotermii sub acțiunea frigului, pe fondul unei intoxicații etanolice acute.
Victima a prezentat leziuni traumatice de tipul hematomului subcapsular de splină, fracturilor costale III,IV,V stângi cu infiltrarea sanguină a țesutirilor moi intercostale, fracturii oaselor proprii ale nasului, hemoragiei suarahnoidiene minore, hematomului mușchi temporal bilateral, infiltratelor sanguine epicarniene fronto -temporal bilateral, hemoragiei subconjunctivale la ambii, plăgilor contuze, tumefacțiilor, excoriațiilor și echimozelor.
Acestea au putut fi produse prin lovire cu mijloace contondente, cu și de obiecte contondente, la data de 4/5.01.2006, și care, în condițiile supraviețuirii victimei, ar fi necesitat 26-28 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, leziunile ar fi pus în primejdie viața victimei, fiind necesară intervenția chirurgicală pentru hematomul subcapsular de splină.
mai sus menționat, putea produce o scădere a rezistenței fizice, având rol în determinismul morții împreună cu intoxicația etanolică acută, dacă victima ar fi prezentat o epuizare fizică cu o eventuală alterare a conștienței imediat după traumatism, cu imposibilitatea deplasării din mediul extern, leziunile traumatice prezentate de aceasta putând produce o alterare a conștienței, în funcție de reactivitatea proprie fiecărui organism.
Aceleași concluzii medico -legale au stabilit că sângele victimei conținea 1,65 gr% alcool în cord, 1,70 gr%o alcool în sângele periferic, 2,10%o alcool în umoarea vitroasă și 2,85 gr%o alcool în urină, ceea ce din punct de vedere medico -legal corespunde unei stări caracterizate prin pierderea coordonării musculare, tulburări de mers, confuzie mintală mare, exagerarea stărilor emoționale, amețeli, scăderea răspunsului la durere, dezorientarea, afectarea vorbirii, cu mențiunea că, fiind în faza de eliminare, valoarea alcoolemiei a fost mai mare, de peste 2 gr%
S-a stabilit că data decesului poate fi din noaptea de 4/5.01.2006, sângele victimei aparținea sanguine A(II), iar examenul toxicologic nu a pus în evidență formaldehidă ori alcool metilic.
Examenul histopatologic nu a decelat leziuni patologice preexistente cu rol în determinismul morții.
Inculpatul a recunoscut că a aplicat mai multe lovituri victimei, că a determinat-o să iasă și să rămână în stradă în condiții de ger și fiind desculță și sumar îmbrăcată, cu capul descoperit. Nu s-a dovedit susținerea inculpatului precum că victima ar fi avut inițiativa conflictului și că aceasta ar fi lovit-o inițial cu scaunul după cap. Martorul - a declarat că nu a observat că victima ar fi avut o atitudine agresivă față de inculpat, să se certe cu acesta sau să-l lovească. Cert este că inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri, și a lovit-o de corpuri din cadrul ambiental cauzându-i leziuni grave cu consecința scăderii rezistenței fizice a alterării conștienței imediat după traumatism și imposibilitatea deplasării în mediul extern în contextul unei intoxicații etanolice acute. Inculpatul cunoștea starea de ebrietate avansată a victimei și chiar dacă nu a prevăzut, trebuia și putea să prevadă ca urmare a traumatismelor create prin loviturile aplicate de el, în condițiile în care victima se deplasa cu greutate, fiind sumar îmbrăcată și pe timp de iarnă, putea să survină decesul acesteia. Între acțiunea inițială, intenționată de lovire a victimei și decesul acesteia există o legătură de cauzalitate indirectă.
În contextul probator arătat nu se poate reține că inculpatul ar fi acționat sub imperiul unei puternice tulburări sau emoții în sensul dispozițiilor art. 73 lit. b Cod penal și, pe cale de consecință, va fi respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice în acest sens formulată de inculpat prin apărător.
Pentru infracțiunea comisă inculpatului i se va aplica o pedeapsă la individualizarea căreia, în cadrul general prevăzut de art. 52 și 72 Cod penal vor fi avute în vedere gradul de pericol social al faptei comise, datele privind persoana inculpatului -care nu are antecedente penale și a avut o bună conduită până la data comiterii faptei, atitudinea sinceră a acestuia în timpul procesului și disponibilitatea de a achita despăgubirile solicitate de partea civilă. Având în vedere aceste din urmă criterii instanța apreciază că în favoarea inculpatului pot fi reținute circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a și c Cod penal cu consecința redu8cerii pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege pentru fapta comisă.
Pe durata executării pedepsei inculpatului îi vor fi interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a,b,c Cod penal. Gravitatea faptei comise îl fac pe inculpat nedemn de a alege sau de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice sau de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.
Având în vedere recomandarea comisiei medico -legale inculpatul va fi obligat la tratament medical conform art. 113 Cod penal.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei se va avea în vedere faptul că partea civilă s-a constituit parte civilă cu suma de 30.000 lei, din care 15.000 lei despăgubiri civile și 15.000 lei daune morale și că inculpatul a fost de acord cu pretențiile formulate.
De asemenea se va avea în vedere faptul că victima avea trei copii care au rămas în întreținerea mamei lor, că victima realiza venituri în sumă de aproximativ 8-900 lei lunar și că contribuia la creșterea și întreținerea minorilor. Va fi obligat inculpatul la o prestație periodică, lunară către cei trei minori prin reprezentantul legal, calculată de la data săvârșirii faptei și până la majoratul fiecărui minor.
În termenul prevăzut de art. 363 al. 1 Cod procedură penală hotărârea a fost apelată de inculpatul și criticată pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prima critică adusă sentinței vizează în accepția apelantului - omisiunea instanței de fond de a solicita avizarea raportului de constatare medico -legală de autopsie nr. 2/5,01.2006 întocmit de Cabinetul Medico -Legal Bârlad de către Comisia de Avizare și Control din
C de-al doilea motiv de apel vizează latura subiectivă a infracțiunii imputate inculpatului, motivându-se că nu există probe din care
să rezulte că inculpatul a acceptat sau ar fi putut să prevadă rezultatul mai grav al faptei sale, așa încât nu se poate reține vinovăția acestuia. Inculpatul a avut convingerea că victima s-a îndreptat spre casă și nu a bănuit că acesta nu ar fi putut ajunge singură acasă.
În final, se susține că, în raport de actele medicale ce îl vizează pe inculpat care atestă tulburări comportamentale ale acestuia pe fondul unui intelect liminar și al consumului de alcool, precum și recomandările medicale, se poate concluziona că inculpatul nu are discernământ și nu răspunde penal.
Curtea, examinând hotărârea atacată și actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, în limitele prev. de art. 371 alineat ultim Cod procedură penală, constată că nu este întemeiat apelul de față.
Instanța de fond a procedat la administrarea unui amplu probatoriu ce a fost judicios apreciat.
În apel, s-a solicitat examinarea de către Comisia Superioară din cadrul Minovici Baa ctelor medico -legale întocmite atât de Cabinetul Medico -Legal Bârlad și avizate de Comisia de Avizare și Control de pe lângă I, nr. S/10134/20.XI.2007.
Prin adresa nr. 1 14584/2007, Comisia Superioară de Medicală Legală din cadrul Institutului Național de Medicină Legală " Minovici" comunică instanței avizul să cu privire la toate actele medico -legale examinate, așa încât susținerile inculpatului cu privire la acest aspect sunt neîntemeiate.
Între leziunile produse prin lovire cu mijloace contondente ce i-au pus în primejdie viața victimei și decesul acesteia, rezultă fără dubiu legătura de cauzalitate.
constatat prin actele medico -legale (fila 37 dosar urm. penală) putea produce o scădere a rezistenței fizice, având rol în determinismul morții împreună cu intoxicația etanolică acută, leziunile traumatice prezentate de victimă, putând produce o alterare a conștienței în funcție de reactivitatea proprie a fiecărui organism.
cu intensitate o persoană în stare avansată de ebrietate, de maniera a-i produce leziuni vindecabile în 26 -28 zile și care i-au pus în primejdie viața, inculpatul chiar dacă era retardat mintal putea și trebuia să accepte posibilitatea că această persoană să nu se mai poată deplasa și fiind sumar îmbrăcată să intervină hipotermia în condițiile frigului de afară.
Inculpatul a fost expertizat psihiatric și s-a stabilit că acesta prezintă diagnosticul de retardare mintală moderată, cu tulburări de comportament agravate de consumul de alcool dar fapta imputată a fost comisă cu discernământ.
S-a recomandat și tratamente de specialitate și supraveghere în rețeaua teritorială de psihiatrie conform art. 113 Cod penal.
În speță, coroborând procesul -verbal de cercetare la fața locului, actele medico -legale emise de Comisia Medico -Legală Bârlad, I, Institutul Național de Medicină Legală " Minovici" B, declarațiile martorilor și ale inculpatului de pe parcursul întregului proces -penal, rezultă cu certitudine vinovăția inculpatului.
Inculpatul a recunoscut că a aplicat mai multe lovituri victimei, determinând-o să iasă și să rămână în stradă în condiții de ger, fiind desculță și sumar îmbrăcată, în stare avansată de ebrietate.
La examenul histopatologic efectuat ca urmare a necropsiei cadavrului victimei, nu s-au evidențiat leziuni patologice preexistente cu rol în determinismul morții.
Între fapta inculpatului și decesul victimei prin șoc hipotermic, există indubitabil legătură de cauzalitate.
Pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată, respectându-se criteriile prev. de art. 72 Cod penal.
S-au avut în vedere atât cauzele ce agravează răspunderea penală cât și cele care o atenuează.
Și acțiunea civilă a fost soluționată în mod just, în cauză inculpatul achiesând la pretențiile civile formulate de partea civilă.
Constatând că nu sunt motive de desființare a sentinței apelate, potrivit art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală Curtea va respinge ca nefondat apelul inculpatului.
Potrivit art. 192 al. 2 Cod procedură penală inculpatul va fi obligat să plătească statului cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 140 din 21.03.2007 a Tribunalului Vaslui, hotărâre pe care o menține.
Obligă inculpatul să plătească statului 80 lei cheltuieli judiciare.
Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunțare pentru inculpat și de la comunicare pentru partea civilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 03.4.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
21.04.2008
Tribunalul Vaslui:
-
Președinte:Dan AntonJudecători:Dan Anton, Maria Cenușă