Loviri sau vătămări cauzatoare de moarte art 183 cod penal. Decizia 39/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 39/A
Ședința publică din 30 martie 2009
PREȘEDINTE: G -
JUDECĂTOR 1: Gheorghe Bugarsky
GREFIER: - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș împotriva sentinței penale nr. 69/PI/23.01.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă inculpatul intimat personal și asistat de avocat ales din cadrul Baroului T, cu împuternicire avocațială la dosar, prezentă fiind și partea civilă intimată.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, s-a luat o declarație inculpatului intimat, consemnată în scris și depusă la dosar, după care, constatând că nu mai sunt formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelului.
Procurorul susține apelul declarat de parchet și solicită admiterea acestuia conform motivelor invocate în scris, desființarea sentinței primei instanțe și pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale, întrucât prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, sub aspectul faptului că nu s-a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a faptei, a reținerii greșite în favoarea inculpatului a prev. art. 73 lit. b Cod Penal, și sub aspectul aplicării prevederilor art. 86/1 privind Cod Penal suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, raportat la natura și gravitatea infracțiunii. Dacă instanța nu împărtășește aceste punct de vedere ale parchetului, solicită ca pedeapsa aplicată să se execute în detenție.
Partea civilă intimată lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.
Apărătorul ales al inculpatului intimat, avocat solicită respingerea ca nefondat a apelului declarat de parchet și menținerea soluției primei instanțe ca fiind legală și temeinică. Susține că în cauză nu se poate vorbi despre o schimbare a încadrării juridice a faptei ca urmare a reținerii scuzei provocării. Reținerea acestei circumstanțe atenuante rezultă din probele administrate în cauză, inculpatul fiind tulburat de o faptă ilicită gravă, respectiv furtul porumbului. El nu știa dacă partea vătămată a furat tot porumbul, însă l-a prins asupra faptului, i-a dat o palmă și un picior în fund, însă fiind în apropierea unui canal, victima, care avea piciorul drept amputat și purta o proteză, a căzut în acel canal, dar a ieșit singură din canal și a plecat tot singură acasă. Arată că, fiind îndeplinite în cauză condițiile pentru a se putea dispune suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului, aceasta este o soluție corectă. Invocă recenta practică a Tribunalului București, referitoare la cauza în care un doctor și-a aruncat victima de pe balcon și a primit o pedeapsă de 3 ani cu suspendare.
Inculpatul intimat regretă săvârșirea faptei.
A,
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 69/PI/23.01.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în temeiul art. 183 Cod penal, cu referire la art. 73 lit. b Cod penal, a fost condamnat inculpatul - fiul lui și, născut la data de 16.01.1979 în, jud.T, domiciliat în Colonia Vii, -.2,. B,. 1, jud. T, cetățenie română, studii 8 clase, fără ocupație, fără antecedente penale, CNP: -, posesor CI seria - nr. -, la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Potrivit art. 71 Cod penal s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a, teza a II-a, și b Cod penal.
În temeiul art. 861Cod penal s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe o perioada de 5 ani, termen stabilit în condițiile art. 862Cod penal.
În temeiul art. 863Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri:
- să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș la datele fixate de această instituție;
- să anunțe Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș cu privire la orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință sau orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;
- să comunice și să justifice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș orice schimbare de domiciliu;
- să comunice orice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.
În temeiul art. 359 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 864Cod penal privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în interiorul termenului de încercare sau dacă nu îndeplinește cu rea credință măsurile de supraveghere stabilite.
În baza art. 71 alin 5 Cod penal, pe perioada suspendării executării pedepsei principale, s-a dispus suspendarea și a executării pedepsei accesorii.
Conform art. 88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii de o zi.
A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă și inculpatul a fost obligat să plătească acesteia suma de 2.500 lei, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
În temeiul art. 191.C.P.P. inculpatul a fost obligat la 1200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, înregistrat la această instanță sub nr- la data de 20.06.2008, a fost trimis în judecată inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută și pedepsită de art. 183.Cod Penal, reținându-se în fapt că în data de 04.10.2007, organele de urmărire penală au fost sesizate că în după-amiaza aceleiași zile, victima din, a fost surprins sustrăgând porumb știuleți de pe tarlaua inculpatului, motiv pentru care acesta l-a bătut, leziunile cauzate producând decesul acestuia.
Din actele de urmărire penală s-a stabilit că în după-amiaza zilei de 04.10.2007, inculpatul împreună cu prietenul său, martor în cauză, s-au deplasat pe terenul situat între satul și ieșirea din pentru a vedea dacă se mai fură porumb.
Din declarația inculpatului și a martorului rezultă că, la marginea tarlalei cu porumb, primul a găsit o sacoșă plină cu știuleți de porumb și o bicicletă, iar în lan a găsit o persoană de sex masculin care încă recolta porumb știuleți. Această persoană fiind întrebată ce caută, nu a răspuns, ieșind din lan, fapt pentru care inculpatul i-a aplicat o lovitură în zona dorsală, victima căzând într-un canal, după care victima a ieșit din canal și s-a îndreptat spre localitatea. Inculpatul a lovit victima cu un știulete de porumb în zona capului după care a luat bicicleta și sacoșa cu porumb pe care le-a dus împreună cu martorul la acesta din urmă acasă.
Din cercetările efectuate în cauză și din declarațiile martorilor rezultă că victima s-a deplasat până la domiciliul său din, unde a solicitat martorului să fie dus la spital întrucât are coastele rupte, fără însă a spune cine anume l-a lovit. Victima a fost ajutată să urce într-o mașină și dus la dispensarul din, unde negăsind nici un cadru medical, s-au reîntors, dar în drum spre casă, acesta a decedat.
Din raportul medico-legal de autopsie rezultă că decesul a fost de natură violentă și s-a datorat politraumatismului cranio-cerebral acut cu contuzii cerebrale și traumatism toracic, iar leziunile de violență s-au putut produce prin lovire cu și sau de corpuri/planuri dure, moartea victimei datând din 04.10.2007. Tot din actul medico-legal rezultă că victima a suferit o amputație veche la membrul inferior drept.
Din actele depuse la dosarul cauzei de către inculpat, prin avocat ales, rezultă că sora defunctului nu are nici o pretenție morală sau materială întrucât a fost despăgubită cu suma de 2.700 lei.
Prin rezoluția din 04.10.2007, s-a dispus începerea urmăririi penale față de numitul -, iar prin ordonanța din 05.10.2007 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru comiterea infracțiunii de omor,prev.deart. 174.
Cod PenalPrin ordonanța din 05.05.2008 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de omor,prev.deart. 174.Cod Penal în infracțiunea de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte,prev.deart. 183.
Cod PenalInstanța a admis și administrat următoarele probe: declarația inculpatului (fila 16), declarația martorului (fila 21), declarația martorului (fila 22), declarația martorului (fila 28) și declarația martorului (fila 29).
Din probele administrate în cele două faze ale procesului penal, instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt:
În data de 04.10.2007 inculpatul, împreună cu martorul, s-a deplasat la terenul situat în vecinătatea localității, deoarece, potrivit spuselor acestuia, confirmate de același martor, din locul arătat i-au fost furate, în repetate rânduri, diferite cantități de porumb. La fața locului cei doi l-au descoperit pe, care venise cu o bicicletă lângă care erau o plasă și un sac de porumb. Observându-l, inculpatul l-a tras afară din lanul de porumb, i-a aplicat o lovitură cu palma în zona capului și una cu piciorul în zona posterioară. Urmare acestei din urmă lovituri a căzut într-un canal din apropiere, de unde a ieșit în momentul imediat următor și a plecat spre sat. De la locuința acestuia din localitatea, la solicitarea părții vătămate, el a fost transportat, de către martorul, până spre dispensarul medical din, pe drum, însă, acesta a decedat. Din cuprinsul raportului medico-legal de autopsie de la filele 9-11 din dosarul parchetului rezultă că moartea victimei a fost consecința unui traumatism cranio-cerebral acut, cu contuzii cerebrale, și a unui traumatism toracic și că leziunile au fost produse prin lovire cu și sau de corpuri/planuri dure.
În drept, fapta inculpatului -, de a aplica o lovitură cu piciorul victimei, urmare căreia aceasta a căzut într-un canal cu o adâncime situată între 2 și 3 metri (potrivit declarației de la fila 21 dosar) suferind, prin cădere, leziunile descrise în cuprinsul raportului medico-legal, care au determinat, în final, decesul acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte.
Latura obiectivă a infracțiunii s-a realizat prin acțiunea inculpatului de lovire care a avut drept urmare căderea și accidentarea victimei.
Din punct de vedere subiectiv, inculpatul a acționat cu intenție depășită, în sensul că a dorit lovirea victimei, dar nu a urmărit, în nici un moment, și aceasta rezultă din modul în care au fost aplicate loviturile, uciderea ei, rezultatul letal fiind atribuit acestuia din culpă.
La individualizarea judiciară a pedepsei, căci stabilirea răspunderii penale implică aplicarea unei pedepse, tribunalul a avut în vedere criteriile generale indicate în cuprinsul art. 72 Cod penal.
Astfel, instanța de fond a ținut cont de atitudinea sinceră a inculpatului și de preocuparea acestuia pentru a contribui la compensarea urmărilor nefavorabile ale infracțiunii, așa cum rezultă din chitanța de la fila 64 din dosarul parchetului.
Totodată, tribunalul a observat că în speță își găsesc aplicabilitate prevederile art. 73 lit. d Cod penal, referitoare la circumstanța atenuantă a provocării, deoarece este evident că inculpatul a comis fapta sub imperiul unei tulburări provocate de surprinderea victimei în flagrant delict, în timp ce sustrăgea porumb de pe terenul lui. Aspectul dispariției porumbului a constituit o preocupare a inculpatului, deoarece, așa cum rezultă din declarația martorului, în zonă s-au înregistrat nenumărate furturi de produse agricole.
În final, instanța a ținut seama și de consecințele faptei inculpatului, constând în decesul unei persoane.
Prin urmare, în temeiul art. 183 cod penal, cu referire la art. 73 lit. b cod penal, instanța a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, iar potrivit art. 71 Cod penal a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a, teza a II-a, și b Cod penal.
Apreciind că scopul preventiv educativ al pedepsei poate fi realizat și fără executarea acesteia, și văzând că sunt întrunite și celelalte condiții cerute de art. 861Cod penal s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe o perioada de 5 ani, termen stabilit in condițiile art. 862Cod penal.
S-a făcut și aplicarea art. 863Cod penal, în sensul că pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună măsurilor indicate în dispozitivul sentinței, menționat mai sus.
În temeiul art. 359.C.P.P. s-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 864Cod penal privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în interiorul termenului de încercare sau dacă nu îndeplinește cu rea credință măsurile de supraveghere stabilite.
În baza art. 71 alin 5 Cod penal, pe perioada suspendării executării pedepsei principale, s-a dispus și suspendarea executării pedepsei accesorii.
Conform art. 88.Cod Penal s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de o zi.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, tribunalul a constatat că, în speță, sora victimei a solicitat obligarea acestuia la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, în cuantum de 5.000 RON, pe lângă suma de 2.700 lei achitată deja, potrivit înscrisului de la fila 64 din dosarul parchetului.
Analizând pretențiile părții civile, a cărei calitate nu a fost contestată de inculpat, tribunalul a constatat că, în speță, sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, prev. de art. 998 și urm. cod civil deoarece este indubitabil că partea civilă, în calitate de soră a victimei, a suferit un prejudiciu moral, constând în suferințe psihice, prin decesul acestuia.
Prin urmare, tribunalul, văzând că și victima a avut o contribuție la declanșarea atacului din partea inculpatului, a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă și l-a obligat pe inculpat să plătească acesteia suma de 2.500 lei, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
Împotriva sentinței penale nr. 69/PI din 23.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, criticând hotărârea pentru greșita reținere în favoarea inculpatului, a circumstanței atenuante prev. de art. 73 lit. b Cod Penal, faptul că instanța reținând disp. art. 73 lit. b nu Cod Penal a pus în discuția părților schimbarea încadrării juridice a faptei stabilite prin actul de inculpare, și faptul că instanța în mod netemeinic a aplicat inculpatului dispozițiile art. 861.Cod Penal raportat la natura și gravitatea infracțiunii săvârșite.
Apelul este fondat.
Analizând sentința penală apelată în raport cu solicitările formulate de către parchet, de celelalte părți și din oficiu, în limitele prev. de art. 371 alin. 2.C.P.P. se constată că apelul declarat de parchet este fondat, pentru următoarele considerente:
Inculpatul a fost condamnat de către instanță, în baza art. 183.Cod Penal cu aplic. art. 73 lit. b la Cod Penal o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate, pe o perioadă de 5 ani.
Instanța a apreciat în mod greșit că inculpatul a săvârșit fapta de lovituri cauzatoare de moarte sub imperiul unei tulburări provocate de surprinderea victimei în timp ce sustrăgea porumb de pe terenul lui. Aplicarea disp. art. 73 lit. b presupune Cod Penal ca fapta să fie săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă, ori chiar din declarația inculpatului dată la urmărirea penală și menținută în fața instanței, rezultă că inculpatul în momentul în care a surprins victima la furat de porumb, a avut o discuție cu aceasta, reproșându-i acesteia sustragerea porumbului, ulterior lovind victima, care a căzut într-un canal.
Această stare de fapt nu putea determina o puternică tulburare sau emoție care să fi fost suferită de către inculpat, câtă vreme lovirea victimei nu s-a realizat instantaneu, ci după o discuție purtată cu victima, care a lăsat capul în jos, în sensul recunoașterii faptei sale. Inculpatul, în situația în care a prins făptuitorul, putea anunța organele de poliție, nu să procedeze la violentarea victimei, care a avut o atitudine pașnică, de recunoaștere a faptei, având și o amputație veche a membrului inferior drept.
În consecință, Curtea apreciază că în mod nejustificat s-au reținut în favoarea inculpatului dispozițiile art. 73 lit. b Cod Penal, nefiind întrunite cerințele legale ale acestui text de lege, urmând a fi înlăturate.
Ca urmare a înlăturării acestei circumstanțe atenuante, urmează ca inculpatul să fie condamnat, în baza art. 183.Cod Penal, la o pedeapsă de 5 ani închisoare, avându-se în vedere gravitatea faptei săvârșite, dar și atitudinea ulterioară a inculpatului și faptul că acesta nu posedă antecedente penale.
Pedeapsa aplicată este o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege, având în vedere circumstanțele reale și personale ale inculpatului, dar și faptul că datorită acțiunii sale, o persoană și-a pierdut viața.
Așa fiind, se apreciază că apelul parchetului este fondat și sub aspectul criticii formulate cu privire la modalitatea de executare a pedepsei.
În privința criticii formulate de parchet privind nepunerea în discuția părților a schimbării încadrării juridice față de înlăturarea dispozițiilor art. 73 lit. b din Cod Penal încadrarea juridică a faptei, se consideră că nu mai este cazul a fi discutată.
În consecință, în baza art. 379 pct. 2 lit. a C.P.P. va fi admis apelul declarat de către parchet, desființată sentința, iar în rejudecare se vor înlătura disp. art. 73 lit. b Cod Penal, iar inculpatul va fi condamnat la 5 ani închisoare, celelalte dispoziții ale hotărârii urmând a fi menținute.
Potrivit art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 379 pct. 2 lit. a admite C.P.P. apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș împotriva sentinței penale nr. 69/PI/23.01.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, desființează hotărârea și rejudecând cauza, înlătură dispozițiile art. 73 lit. b și Cod Penal condamnă pe inculpatul:
- - CNP - -, fiul lui și, născut la 16.01.1979 în, jud. T, domiciliat în nr. 112/A, jud. T, cetățean român, fără ocupație, studii 8 clase, fără antecedente penale, în baza art. 183.Cod Penal, la:
- 5 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a (teza II) și b în Cod Penal condițiile art. 71.
Cod PenalMenține celelalte dispoziții ale hotărârii.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu recurs în 10 zile de la pronunțare cu inculpatul și partea civilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR 2: Victor Ionescu
G - - -
GREFIER,
- -
Red. /23.04.2009
Tehnored./2 ex./27.04.2009
Prima instanță:
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 39/A
Ședința publică din 30 martie 2009
În baza art. 379 pct. 2 lit. a admite C.P.P. apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș împotriva sentinței penale nr. 69/PI/23.01.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, desființează hotărârea și rejudecând cauza, înlătură dispozițiile art. 73 lit. b și Cod Penal condamnă pe inculpatul:
- - CNP - -, fiul lui și, născut la 16.01.1979 în, jud. T, domiciliat în nr. 112/A, jud. T, cetățean român, fără ocupație, studii 8 clase, fără antecedente penale, în baza art. 183.Cod Penal, la:
- 5 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a (teza II) și b în Cod Penal condițiile art. 71.
Cod PenalMenține celelalte dispoziții ale hotărârii.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu recurs în 10 zile de la pronunțare cu inculpatul și partea civilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
G - - -
Președinte:Gheorghe BugarskyJudecători:Gheorghe Bugarsky, Victor Ionescu