Loviri sau vătămări cauzatoare de moarte art 183 cod penal. Decizia 52/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR. 52/
Ședința publică din 08 mai 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Voicu judecător
JUDECĂTOR 2: Marius Andreescu
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin
- procuror
S-au luat în examinare, pentru soluționare, apelurile penale declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și de inculpatul, domiciliat în, B-dul -, -.B,.10, județul A, împotriva sentinței penale nr.463 din 09 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș - secția penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: apelantul inculpat G, personal și asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 114/2008, emisă de Baroul A, martorul, lipsind intimații - parți civile și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Se depune la dosar de către apărătoarea apelantului inculpat o caracterizare a acestuia și concluzii scrise.
S-a audiat martorul sub prestare de jurămând, răspunsurile acestuia fiind consemnate în proces verbal și atașat la dosar.
Apărătoarea apelantului inculpat, având cuvântul, solicită înlocuirea martorei care a decedat, cu martora și acordarea unui nou termen de judecată în acest sens.
Reprezentantul parchetului se opune înlocuirii martorei.
Întrebați fiind, inculpatul și apărătorul acestuia arată că martora nu cunoaște aspecte privind fapta din decembrie 2005.
Curtea apreciază că nu se impune amânarea cauzei și înlocuirea martorei, care a decedat, cu o altă martoră care nu cunoaște direct situația de fapt.
Apărătoarea apelantului inculpat și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri prealabile de formulat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea constată apelul în stare de judecată și acordă părților cuvântul asupra acestuia.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, arată că înțelege să susțină recursul așa cum a fost motivat în scris, solicitând admiterea acestuia pentru următoarele motive:
Potrivit art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, prin hotărârea atacată, instanța trebuia să se pronunțe asupra revocării măsurii obligării inculpatului de a nu părăsi țara, întrucât s-a dispus executarea pedepsei în condițiile art. 57 Cod penal.
Având în vedere împrejurările de fapt în care s-a comis fapta penală reținută în sarcina inculpatului, comportamentul anterior al acestuia care a dovedit violență repetată, atât verbală cât și fizică, reprezentantul parchetului solicită aplicarea art.64 lit.e Cod penal ca pedeapsă accesorie pedepsei cu închisoarea dispusă în condițiile art. 57 Cod penal.
Apărătoarea apelantului inculpat G, avocat, având cuvântul, în baza art. 379 pct.2 lit.a) Cod procedură penală, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate, iar pe fond achitarea inculpatului în temeiul dispoz. art. 11 pct. 2 lit.a) rap. la art.10 lit.c) Cod procedură penală.
Avocat, apreciază că situația de fapt trebuie reapreciată ținându-se cont de probele dosarului, respectiv martorii audiați care au confirmat declarațiile inculpatului. De asemenea, solicită ca instanța să aibă în vedere atât actele medicale referitoare la inculpat și victimă, cât și memoriul acestuia aflat la fila 101 dosar. Reanalizându-se întregul probator, apărătorul apelantului inculpat arată că nu s-a făcut dovada vinovăției acestuia, niciun martor nu a relatat că a văzut sau a auzit în mod direct că inculpatul ar fi lovit victima în ziua de 25 decembrie 2005. Problemele grave de sănătate ale victimei cât și consumul excesiv de alcool au condus la decesul acesteia.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, apărătoarea inculpatului solicită respingerea acțiunii civile a părții civile, care a renunțat în fața Curții de Apel la pretențiile civile.
Apărătoarea inculpatului solicită respingerea ca nefondat a apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, având în vedere susținerile în legătură cu apelul declarat de inculpat și prin care a solicitat achitarea acestuia. În situația în care instanța de apel consideră că cea de fond a greșit întrucât nu a procedat la măsura ridicării obligării inculpatului de a nu părăsi țara, în raport de modalitatea de executare a pedepsei, se poate corecta această greșeală, însă având în vedere motivele invocate această măsură nu mai subzistă.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul pune concluzii de respingere a apelului declarat de inculpat. Martorii au declarat că victima era plină de sânge în zona feței, era lovită puternic în zona ochilor, fața era atrofiată și se plângea că i-a fost ruptă și mâna. Ambii martori, în declarațiile lor, susțin aspecte violente ale inculpatului, situație ce se coroborează cu constatarea medico legală, din care a rezultat că leziunile traumatice i-au pus în primejdie viața victimei. Impotriva acestor martori nu s-a formulat plângere penală și nu au fost declarați martori mincinoși. Cu ocazia ultimei vizite a victimei la familia, le-a spus că ea nu mai merge acasă deoarece este frecvent bătută în urma consumului de alcool de către fiul său, inculpatul. Apreciază reprezentantul parchetului că în mod corect a fost reținută vinovăția inculpatului în condițiile art.183 Cod penal și să se respingă apelul inculpatului prin care a solicitat achitarea sa, să se modifice hotărârea instanței de fond sub aspectul criticilor formulate în apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș.
Apărătoarea apelantului G arată că între martorii și familia există o situație conflictuală, iar împotriva acestora nu s-a putut formula plângere întrucât nu există o hotărâre de condamnare definitivă. Solicită respingerea apelului declarat de parchet și sub aspectul motivului invocat referitor la aplicarea art. 64 lit.e Cod procedură penală.
Apelantul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită achitarea sa întrucât nu este vinovat.
CURTEA
Deliberând, constată:
Prin sentința penală nr.463 din 9 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, a fost condamnat inculpatul, fiul lui G și, născut la data de 01 decembrie 1948, în de, județul A, domiciliat în, str. -, -.B,.10, județul A, CNP -, la 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art.183 cod penal, cu executare în condițiile art.57 și 71 cod penal, raportat la art.64 lit.a și b cod penal.
In baza art.88 cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată, începând cu data de 06.02.2006 și până la 27.06.2007.
S-a admis acțiunea civilă promovată de către partea civilă și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei despăgubiri civile.
A fost obligat inculpatul la 600 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a constatat că, prin rechizitoriul nr.64/P/2006 din 13.04.2006, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeșa trimis în judecată pe G, pentru săvârșirea infracțiunii prev.și ped.de art.183 Cod penal prin aceea că pe fondul unei relații tensionate, la data de 25 decembrie 2005, inculpatul i-a aplicat mamei sale multiple lovituri, aceasta reușind să ajungă la vecinii săi, care au constatat că victima prezenta multiple leziuni de violență, fiind aproape desfigurată (respectiv era plină de sânge în zona feței, nasul era deplasat, era lovită puternic în zona ochilor, fața era atrofiată și se plângea că i-a fost ruptă și mâna), precizându-le că a fost lovită de către inculpat. Ultima vizită pe care a făcut-o victima la familia a fost în 27 decembrie 2005, spunându-le că nu mai poate locui cu fiul său, întrucât acesta continuă să o bată, și a fost dusă acasă de martorul care a declarat că "urmele de lovituri se agravaseră, astfel încât victima nici nu mai putea mânca".
Victima a rămas imobilizată la pat, iar din data de 01 ianuarie 2006, pe fondul agravării stării de sănătate, inculpatul dându-și seama de consecințele faptei săvârșite, a dus-o la Spitalul Organele de poliție, sesizate de medicul de gardă, s-au deplasat la locuința victimei unde au constatat condițiile inumane în care a fost ținută de către inculpat și au identificat mai multe urme de substanțe de culoare brun - roșcat în zona podelei, pe ușă și pe pereții camerei.
Deși a fost ținută sub observație medicală, la data de 02 februarie 2006, intervenit decesul victimei, după ce aceasta, la 31 ianuarie 2006, fost transferată la Spitalul. Moartea victimei, conform raportului de constatare medico-legală nr.31/B/2006, a fost violentă, datorându-se unui mecanism complex, între leziunile traumatice și deces existând legătură secundară de cauzalitate.
Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, însă, din mijloacele de probă aflate la dosarul cauzei, rezultă în mod cert că acesta i-a aplicat mamei sale multiple lovituri care au condus la decesul acesteia. Chiar declarația inculpatului, dată la instanța de judecată, că în ziua de 25 decembrie 2005, când victimei i s-au aplicat loviturile care au dus la deces, se afla în comuna de, la gospodăria lui G, a fost contrazisă de declarația acestui martor, care a precizat că inculpatul a venit la gospodăria sa în după amiaza zilei de 27 decembrie 2005.
În raport de situația de fapt reținută, tribunalul a apreciat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev.și ped.de art.183 cod penal, dispoziții în baza cărora s-a pronunțat condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii.
La individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului, s-au avut în vedere criteriile prev.de art.72 Cod penal și s-a apreciat că scopul pedepsei, se poate realiza prin condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii de 7 ani, ce se va executa prin privare de libertate în cond.art.57 și 71 cod penal rap.la art.64 lit.a și b Cod penal.
Sub aspectul laturii civile, s-a reținut că s-a constituit parte civilă cu suma de 400 lei, reprezentând o parte din cheltuielile (1400 lei) pe care le-a suportat cu înmormântarea victimei. Dată fiind această situație, în baza disp.art.14 Cod pr.penală rap.la art.998 cod civil, a fost admisă acțiunea civilă, suma solicitată de către partea civilă fiind mică față de cât s- cheltuit cu un astfel de eveniment, a fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma solicitată.
Împotriva acestei sentințe, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și inculpatul
Parchetul a criticat hotărârea pentru nelegalitate, apreciind că instanța de fond a comis o greșeală prin aceea că nu s-a pronunțat asupra revocării măsurii obligării inculpatului de a nu părăsi țara, dat fiind că a aplicat o pedeapsă cu executare în condițiile art.57 Cod penal, precum și cu privire la omisiunea interzicerii dreptului prev. de art.64 lit.e Cod penal, ca pedeapsă accesorie pedepsei cu închisoarea.
Inculpatul a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând desființarea acesteia și achitarea lui, în baza art.10 lit.c Cod pr.penală, deoarece instanța de fond a nesocotit probele administrate din care rezulta că inculpatul nu a lovit-o pe mama lui și dat eficiență doar declarațiilor unor martori care sunt în dușmănie cu inculpatul, pronunțând astfel o soluție greșită de condamnare, deși fapta nu este săvârșită de către inculpat.
S-au invocat declarațiile martorilor care susțin că victima avea probleme psihice, consuma alcool și cădea, suferind des leziuni, precum și înscrisurile, în special acte medicale din care rezulta că victima era alcoolică, iar leziunile constatate după decesul acesteia puteau fi produse prin cădere.
Inculpatul a mai invocat și circumstanțe personale, respectiv situația sa medicală, suferind de mai multe afecțiuni care s-au agravat în perioada detenției preventive și având sechele după un accident rutier.
Solicitând reanalizarea întregului material probator, inculpatul a invocat că nu există probe directe care să-l incrimineze și a cerut achitarea sa, existând un dubiu care îi profită.
Analizând apelurile, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, conform art.371 alin.2 Cod pr.penală, curtea constată că apelul parchetului este fondat pentru cel de-al doilea motiv de apel,iar în ce privește primul motiv de apel, din alte considerente decât cele expuse din parchet, iar apelul inculpatului este fondat numai în ceea ce privește greșita individualizare a pedepsei. De asemenea, în cursul judecății în apel au intervenit schimbări în legătură cu modul de soluționare a laturii civile, date fiind actele de dispoziție ale părții civile.
Astfel, situația de fapt reținută de instanța de fond este corectă, respectiv coroborând materialul probator administrat în cauză, rezultă că la data de 25 decembrie 2005, victima a fost lovită de fiul ei, inculpatul G, urmare acestor leziuni fiind imobilizată la pat, unde a fost atacată de șobolani, leziunile conducând la agravarea stării de sănătate care, după o perioadă de spitalizare, a culminat cu decesul victimei la data de 2 februarie 2006.
In ceea ce privește apelul inculpatului, care susține că nu a exercitat violențe asupra mamei sale și că soluția de condamnare este greșită, curtea reține că există probe științifice și declarații de martori din care rezultă că inculpatul a lovit pe mama sa, iar, ulterior, aceasta a decedat datorită unor complicații ce au urmat leziunilor cranio-cerebrale și poziției de decubit care, de obicei, atunci când se păstrează pentru o perioadă îndelungată, se soldează cu apariția afecțiunilor pulmonare, iar în situația de față evoluția fatală a fost favorizată de vârsta - 81 ani - și de starea de cașexie a victimei.
Din raportul de constatare medico-legală nr.31/B/2006, rezultă că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat unui mecanism complex: hemoragie subdurală și meningo-ventriculară consecință a unui traumatism cranio cerebral acut forte prin lovire cu corp dur și insuficienței cardio-respiratorii acute consecința unei pneumopatii acute, complicație apărută în urma politraumatismului din data de 25 decembrie 2005, între leziunile traumatice și deces existând o legătură secundară de cauzalitate.
Acest act medico-legal nu lasă nici un dubiu cu privire la mecanismul producerii leziunilor cranio-cerebrale soldate cu hemoragie subdurală, care este numai prin lovire cu corp dur, excluzând căderea victimei de la propria înălțime, așa cum a încercat să-și construiască apărarea inculpatul. Doar leziunile faciale, ale membrelor superioare și inferioare puteau fi produse prin lovire cu și de corp dur, dar, de asemenea, se presupune și o activitate agresivă a altei persoane împotriva victimei, nu doar simpla cădere.
Și procesul verbal de cercetare la fața locului ilustrează faptul că în camera în care a fost găsită victima au și fost aplicate loviturile care au produs stropii de sânge descoperiți pe pereții camerei (indicați cu jetonul nr.4 în foto nr.3, 10 dosar urmărire penală). Explicația dată de inculpat, în sensul că victima, nefiind în deplinătatea facultăților mintale, s-ar fi zgâriat sau ar fi adâncit plăgile pe care le avea și apoi a scuturat degetele, astfel fiind imprimați stropii de sânge pe pereți, nu este convingătoare, pe de o parte, dată fiind multitudinea petelor, iar, pe de altă parte, dispoziția lor pe suprafețe mari ale celor doi pereți și până la înălțimi destul de mari deasupra patului, ceea ce este probabil a se fi produs prin împroșcarea la momentul lovirii victimei în zone puternic vascularizate, așa cum este și zona nasului, unde s-a constatat o fractură de piramidă nazală (23 dosar urmărire penală - foaia de observație clinică).
Aceste probe științifice se coroborează cu declarațiile martorilor, G, și chiar cu declarația părții civile.
Aceștia nu au fost martori oculari, dar, primii martori au cunoscut din relatările victimei chiar despre lovirea acesteia în perioada Crăciunului anului 2005, iar ceilalți martori cunosc alte împrejurări în care victima li s-a plâns că este bătută de fiul ei sau au aflat despre aceste conflicte în alt fel.
Este adevărat că, depunând acte medicale la dosar, inculpatul a dovedit că victima consuma băuturi alcoolice în mod frecvent, că avea și afecțiuni grave care au condus la alterarea stării de sănătate, iar din declarațiile martorilor audiați atât de instanța de fond cât și de cea de apel, la propunerea inculpatului, s-a dovedit că victima suferea de afecțiuni psihice asociate consumului de alcool sau care au fost agravate de aloolism, aceasta fiind internată chiar în perioada anterioară datei săvârșirii faptei în stare de sevraj complet cu crize de pierderea cunoștinței, așa cum rezultă din actul medical de la fila 248 dosar fond.
De asemenea, cu actul medical de la fila 70 dosar apel, inculpatul a dovedit că victima a suferit în anul 2003 un atac ischemic și chiar de la acel moment a fost diagnosticată cu sindrom psihoorganic cronic, aspecte care confirmă bolile psihice la care au făcut referire martorii și inculpatul în declarațiile lor.
Nu sunt, în opinia curții, suficiente pentru a înlătura depozițiile menționate anterior și care-l acuză pe inculpat, nici susținerile martorilor audiați în apel, în sensul că declarațiile martorilor ascultați în cursul urmăririi penale ar fi rezultatul unei interpretări greșite ale acestora atunci când îl vedeau pe inculpat încercând să o convingă pe victimă, care fugea de acasă, să se întoarcă în curte, sens în care inculpatul o trăgea și încerca să o ridice de jos, gesturi care au fost considerate violente. De altfel, chiar procesul verbal întocmit de organele de poliție la spital, unde era internată victima, conține o confirmare parțială a acesteia, în sensul că i s-a plâns vecinei sale că a fost bătută de fiul ei la data de 25 decembrie 2005 (34 dosar urmărire penală).
In considerarea celor expuse, curtea apreciază că apărarea inculpatului în sensul că nu el ar fi autorul faptei, nu poate fi primită, cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut dovada că vreo altă persoană ar fi avut interesul și s-ar fi aflat în circumstanțele de timp, loc și mod favorabile lovirii victimei, astfel încât să se confirme ipoteza, în sensul că altcineva ar fi agresat pe partea vătămată. In concluzie, condamnarea inculpatului, hotărâtă de instanța de fond, va fi menținută, încadrarea juridică dată faptei fiind, de asemenea, corectă, neputându-se reține că inculpatul ar fi avut intenția de a ucide victima ci, dimpotrivă, că, așa cum cere și art.183 Cod penal, decesul a survenit fără a putea fi prevăzut la momentul aplicării loviturilor, datorându-se unui mecanism complex.
Apelul inculpatului este, însă, întemeiat în ceea ce privește modalitatea de individualizare a pedepsei, chiar dacă acesta nu a invocat în mod expres această critică, dar a invocat circumstanțele personale speciale și circumstanțele ce țin de modul în care fapta a fost reținută, în sensul că pericolul social concret ar fi redus.
Infracțiunea prevăzută de art.183 Cod penal, se pedepsește cu închisoarea de la 5 la 15 ani. Orice inculpat, indiferent de gravitatea infracțiunii săvârșite are dreptul de a-i fi reținute aspectele favorabile privitoare la persoana sa și la modalitatea săvârșirii infracțiunii.
In cauză, este incontestabil că inculpatul este o persoană fără antecedente penale, cu caracterizări pozitive din partea martorilor care au fost audiați în cauză la fond și în apel și din partea foștilor colegi de serviciu, că a avut o conduită apreciată până la vârsta pensionării și ulterior, că are multiple suferințe fizice urmare unor accidente la coloana cervicală și la membrele inferioare, precum și alte afecțiuni somatice, toate acestea având ca și consecință juridică posibilitatea reducerii pedepsei.
Dată fiind, însă, poziția nesinceră a inculpatului curtea nu le va da valoarea unor circumstanțe atenuante judiciare ci, le are în vedere pentru a aplica o pedepsă egală cu minimul special al pedepsei închisorii, prevăzut la art.183 Cod penal. Chiar dacă infracțiunea s-a soldat cu moartea unei persoane, trebuia să se ia în considerare, la judecata în primă instanță, și atitudinea inculpatului urmare săvârșirii faptei, acesta fiind cel care a dus-o pe victimă la spital și a îngrijit-o pe perioada internării, până la deces, precum și împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta, respectiv în contextul în care victima pe fondul tulburărilor psihice și a consumului de alcool avea un comportament bizar, încălcând convențiile sociale cu privire la atitudinea în locuri publice, toate acestea fiind de natură să-i creeze inculpatului o stare de tensiune, rușine, furie etc. pe fondul cărora a lovit-o pe victimă.
De asemenea, un aspect care este favorabil inculpatului și constituie temei al admiterii apelului acestuia, este și poziția părții civile care a solicitat să se ia act că renunță la acțiunea civilă promovată împotriva inculpatului, sens în care se va pronunța și curtea.
In ceea ce privește apelul parchetului, curtea consideră că, într-adevăr, în condițiile în care inculpatul a săvârșit o infracțiune împotriva unui membru al familiei, se impunea și interzicerea dreptului de a fi tutore sau curator, atitudinea inculpatului care este pedepsită în prezenta cauză făcându-l nedemn de a îngriji o altă persoană și de a-i administra bunurile, drepturile părintești impunându-se, însă, a fi păstrate, în considerarea existenței unui drept corelativ deja existent al copilului.
In consecință, pe durata executării pedepsei de 5 ani închisoare, stabilită în apel, curtea va interzice, ca pedeapsă accesorie și dreptul prev. de art.64 lit.e Cod penal, pe lângă cele prevăzute la lit.a și b, la care s-a referit în mod expres prima instanță, dând eficiență art.71 alin.2 și 3 Cod penal.
Apelul parchetului este întemeiat și în ceea ce privește omisiunea pronunțării primei instanțe cu privire la menținerea măsurii obligării inculpatului de a nu părăsi țara, articolul 350 alin.1 Cod pr.penală, prevăzând obligația instanței de a se pronunța asupra luării sau revocării acestei măsuri, cu motivarea soluției pronunțate.
Curtea nu este însă de acord cu susținerea parchetului în sensul că trebuia revocată măsura obligării de a nu părăsi țara și luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, în considerarea aplicării unei pedepse cu închisoarea în condiții de executare în penitenciar, deoarece nu se poate reține nici că înlocuirea acestei măsuri s-ar putea realiza în condițiile art.139 Cod pr.penală, căci nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la momentul la care măsura mai blândă a înlocuit arestarea preventivă și nici că inculpatul nu ar fi respectat măsurile și obligațiile impuse ca și consecințe ale obligării lui de a nu părăsi țara.
Dimpotrivă, inculpatul, în ciuda dificultăților de mers, a problemelor de sănătate, a posibilităților materiale reduse și a distanțelor dintre reședința sa și sediul instanțelor, s-a prezentat la judecată atunci când a fost legal citat și nu a încălcat nici una dintre condițiile măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara.
De altfel, art.350 alin.1 Cod pr.penală, referindu-se la obligația instanței de a se pronunța asupraluării sau revocăriimăsurii obligării de a nu părăsi țara, nu se referă în mod expres lamenținereaacestei măsuri care se presupune a până la revocarea ei sau până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Practica judiciară, cristalizată în timp și confirmată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a impus pronunțarea cu privire la menținerea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, din economia textului care presupune ca la momentul la care se face analiza asupra oportunității sau nu a revocării măsurii preventive, alta decât arestarea, în cazul în care concluzia nu este privind necesitatea revocării, ea să se finalizeze printr-o dispoziție expresă referitoare la menținerea acelei măsuri.
Numai în cazul arestării preventive se prevede în mod expres că instanța se pronunță atât cu privire la luare, revocare, cât și cu privire la menținere. De altfel, câtă vreme hotărârea de condamnare a inculpatului la o pedeapsă cu executare în penitenciar nu este definitivă,nu se poate dispune arestarea acestuia, prin hotărâre, decât pentru temeiuri noi apărute în cursul judecății, cu respectarea prevederilor art.160/a Cod pr.penală, mențiunile privind revocarea măsurii obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, având în cazul reținerii lor, consecința înlăturării oricărei măsuri preventive față de inculpat, nu arestarea lui.
Față de aceste aspecte teoretice, apreciind că în cauza de față, în mod concret, interesul instrucției penale impune menținerea măsurii obligării de a nu părăsi țara, stabilită pentru inculpatul G la momentul eliberării lui din starea de arest preventiv, curtea va menține această măsură.
Pentru toate aceste considerente, în baza disp.art.379 pct.2 lit.a Cod pr.penală, vor fi admise ambele apeluri, va fi desființată în parte sentința, în sensul reducerii pedepsei principale aplicate inculpatului de la 7 ani închisoare la 5 ani închisoare, pe durata căreia va fi interzis și dreptul prev. de art.64 lit.e Cod penal, și va fi menținută măsura obligării inculpatului de a nu părăsi țara, luându-se act sub aspectul laturii civile de renunțarea la pretenții a părții civile.
Văzând și prevederile art.192 alin.3 Cod pr.penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARGEȘ și de inculpatul G, fiul lui G și, născut la data de 01 decembrie 1948, în de, județul A, domiciliat în, str. -, -.B,.10, județul A, CNP - împotriva sentinței penale nr.463 din 09 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-
Desființează în parte sentința, în sensul că reduce pedeapsa aplicată inculpatului de la 7 ani închisoare la 5 ani închisoare, cu executare în condițiile art.57 Cod penal.
În baza art.71 Cod penal, interzice inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prev. de art. 64 lit.a, b și e) Cod penal.
Menține măsura obligării de a nu părăsi țara aplicată inculpatului.
- act că partea civilă nu mai are pretenții civile.
Menține în rest dispozițiile sentinței.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu recurs în 10 zile de la pronunțare pentru procuror și inculpat și de la comunicare pentru celelalte părți.
Pronunțată în ședință publică azi, 08 mai 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red./Tehnored.
ex.3/15 mai 2008
Jud.fond
Președinte:Corina VoicuJudecători:Corina Voicu, Marius Andreescu
