Loviri sau vătămări cauzatoare de moarte art 183 cod penal. Decizia 7/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA PENALA SI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.7/A/2009
Ședința publică din 2 februarie 2009
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: Livia Mango judecător
JUDECĂTORI: Livia Mango, Delia Purice
GREFIER: - --
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, reprezentat prin procuror
S-au luat spre examinare apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj și inculpatul împotriva sentinței penale nr.326/ 19.06.2008 a Tribunalului Cluj în dosar nr-, având ca obiect infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. și ped. de art.183 Cod penal.
La apelul nominal se prezintă inculpatul asistat de apărător ales, avocat din cadrul Baroului C, cu împuternicire avocațială depusă la dosar și partea civilă asistată de avocat din cadtul Baroului C, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, lipsă fiind părțile civile și Spitalul Clinic Județean de Urgență
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, apărătorul inculpatului depune la dosar o carcaterizare de la locul de muncă al inculpatului, copia contractului individual de muncă și solicită în probațiune efectuarea unei constatări tehnico-științifice a comportamentului simulat a martorului, precum și a martorului față de care a fost administrată proba în faza de urmărire penală, însă rezultatul a fost neconcludent deoarece expertul nu s-a putut pronunța cu certitudine dacă martorul este sau nu sincer.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea cererii formulate în probațiune de apărătorul inculpatului având în vedere că în faza de urmărire penală s-a efectuat un raport de constatare tehnico științific a comportamentului simulat privind pe martorul și apreciază inutilă administrarea aceleiași probe față de martorul întrucât sinceritatea acestuia poate fi constatată prin coroborarea declarației acestuia cu restul probelor administrate în cauză.
Apărătorul părții civile solicită, având în vedere că declarațiile martorilor, și se coroborează cu restul probelor administrate în cauză, solicită respingerea ca inutilă a cererii formulate în probațiune de apărătorul inculpatului, apreciind că administrarea probei nu ar elucida mai mult cauza.
Instanța respinge cererea în probațiune formulată de apărătorul inculpatului având în vedere că martorul, întrebat fiind de instanța de fond dacă este de acord să se supună unui astfel de test, a refuzat, iar față de martorul s-a efectuat constatarea tehnico-științifică auspra comportamentului simulat care a relevat că a răspuns sincer la întrebările relevante ale cauzei.
Nefiind alte cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea cauzei.
Reprezentantul Parchetului solicită admiterea apelului formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, conform motivelor depuse la dosar, desființarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se dispună înlăturarea circumstanțelor atenuante și condamnarea inculpatului la o pedeapsă într-un cuantum mai ridicat, cu executare în regim de detenție. Expune starea de fapt și încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și consideră că în mod corect instanța de fond a administrat un probatoriu vast și a reținut vinovăția inculpatului, însă apreciază că instanța nu a dat o reală eficiență scopului pedepsei și criteriilor de individualizare a pedepsei raportat la atitudinea nesinceră a inculpatului care nu a recunoscut că el a lovit victima, împrejurările în care s-a comis fapta, inculpatul aplicând lovitura victimei doar pentru a-și apăra prietenul, precum și consecințele deosebit de grave ale faptei.
În concluzie, apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului este neteminică și nu reflectă gradul de pericol social al faptei, sens în care solicită admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.
Apărătorul ales al inculpatului solicită admiterea apelului declarat de inculpat, desființarea sentinței penale atacate și rejudecând cauza să se dispună achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit.c Cod pr.pen, întrucât fapta nu a fost săvârșită de acesta. Într-adevăr fapta este deosebit de gravă, însă incertitudinea probelor coroborată cu prezumția de nevinovăție și art.6 paragraful 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, trebui e să ducă la achitarea inculpatului întrucât nu s-a dovedit că inculpatul a comis infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată. Din probele administrate în cauză rezultă doar că inculpatul ar putea fi vinovat de săvârșirea infracțiunii de lovituri de cauzatoare de moarte, fără a se exclude vinovăția altor persoane aflate în preajma victimei. Singurele probe incriminatoare ale inculpatului sunt declarațiile martorilor, și, însă solicită să se rețină nesinceritatea acestora având în vedere că martorii și, supuși constatării tehnico-științifică a comportamentului simulat, au manifestat reactivitate psihoemoțională crescută la întrebările relevante ale cauzei, acestea putând indica un comportament simulat, precum și faptul că martorul, prevăzător, care era în apropierea victimei și putea să o lovească, a refuzat să se supună unei constatări tehnico-științifice a comportamentului simulat
În subsidiar, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și rejudecând cauza să se dispună reducerea cuantumului pedepsei aplicate ca urmare a acordării unei mai mari eficiențe circumstanțelor atanuate prevăzute de art. 74 alin.1 lit.a Cod pr.pen, cu consecința prevăzută de art.76 alin.1 lit.b Cod penal și menținerea suspendării sub supraveghere a pedepsei chiar pe durata unui termen mai îndelungat. Mai solicită să se rețină că înainte de comiterea faptei inculpatul a avut un comportament bun în familie și societate, nu posedă antecedente penale, că nu inculpatul a inițiat conflictul și că a aplicat o singură lovitură victimei, fapta fiind comisă în forma praeterintenției. De asemenea, apreciază că starea de ebrietate a victimei a favorizat rezultatul letal având în vedere că inculpatul are o înălțime de 1,65 m și o constituție astenică și a aplicat o singură lovitură victimei care avea 1,90 m înălțime și 100 kg, constituție atletică.
Cu privire la latura civilă a cauzei, solicită respingerea pretențiilor civile raportat la conluziile de achitare a inculpatului și în subsidiar solicită reducerea daunelor morale acordate de prima instanță părților civile ca fiind exagerate. Arată că despăgubirile civile nu trebuie să fie o pedeapsă suplimentară pentru inculpat care este angajat ca muncitor necalificat și are un salariu minim pe economie.
Solicită respingerea ca nefondat a apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea ca nefondat a apelului declarat de inculpat, apreciind că instanța de fond a administrat un probatoriu complet și în mod corect a reținut vinovăția acestuia, chiar dacă nu recunoaște fapta. Relevante în acest sens sunt declarațiile martorilor, și care au văzut cum inculpatul a lovit victima. De asemenea, apreciază că și latura civilă a cauzei a fost corect soluționată raportat la consecințele deosebit de grave ale faptei, sens în care solicită respingerea cererii de reducere a despăgubirilor civile.
Apărătorul părții civile solicită respingerea apelului declarat de inculpat având în vedere că toate probele administrate în cauză indică pe inculpat ca fiind vinovat și admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute de instanța de fond și majorarea pedepsei aplicate și executarea acesteia în regim de detenție. Cu privire la latura civilă a cauzei solicită menținerea daunelor materiale și morale.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, își susține nevinovăția și achiesează concluzilor puse de apărătorul său.
CURTEA
Asupra apelurilor penale de față,
În baza lucrărilor dosarului, constată că Tribunalul Cluj prin sentința penală nr.326 din 19 iunie 2008 a espins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 din Codul penal în infracțiunea de încăierare având ca urmare moartea victimei prev. de art. 322 alin. 3 din Codul penal, formulată de apărătorul inculpatului, ca neîntemeiată.
În baza art. 183 cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a, alin. 2, art. 76 lit. b din Codul penal a condamnat pe inculpatul, fiul lui și, născut la data de 24.10.1986 în mun. C-N, jud. C, cetățean român, studii 9 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, necăsătorit, domiciliat în mun. C-N,-,. 19, jud. C, fără antecedente penale, posesor al CI seria - nr. -, CNP -, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte la pedeapsa de: - 4 ani închisoare.
În baza art. 71 din Codul penal s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. a teza a II -a din Codul penal.
În baza art. 861 din Codul penal s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de mai sus pe durata unui termen de încercare de 6 ani, supravegherea fiind încredințată Serviciului de probațiune din cadrul Tribunalului Cluj.
În temeiul art. 863 din Codul penal pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:
- se va prezenta, la datele fixate la Serviciul de probațiune din cadrul Tribunalului Cluj
- va anunța, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea.
- va comunica și va justifica schimbarea locului de muncă
- va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existentă.
În baza art.71 alin.5 pen.pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale se suspendă și executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 81 din Codul penal s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestului preventiv începând cu data de 11.06.2007 și până la data de 14.06.2007.
În baza art. 14 și urm. din Codul d e procedură penală raportat la art. 998 din Codul civil a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea părților civile și, domiciliați în mun. C-N,-,. 20, judo C suma de 2000 lei cu titlu de daune materiale și 30.000 euro cu titlu de daune morale.
În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată prin OUG 72/2006 a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgență C suma de 677,94 lei reprezentând contravaloarea prestațiilor medico-sanitare acordate victimei la care se adaugă dobânda legală începând cu prima zi următoare datei externării și până la data plății efective.
În baza art. 359 din Codul d e procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere, a comiterii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare și a neplății despăgubirilor civile.
În baza art. 193 alin. 2 din Codul d e procedură penală inculpatul a fost obligat să plătească în favoarea părților civile și suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu pentru avocat.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin acțiunea penală înregistrată sub dosar nr. 5178/2008 al Tribunalului Cluj, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, a fost trimis în judecată inculpatul pentru savârșirea infractiunii de loviri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 din Codul penal. În esență s-a reținut împotriva acestuia că în noaptea de 8/9 iunie 2007 a aplicat o lovitură cu pumnul în față victimei în urma căreia victima a căzut lovindu-se cu capul de sol, în data de 11 iunie 2007 survenind și decesul acesteia.
În probațiune s-a depus dosarul de urmărire penală nr. 457/P/2007 care conține următoarele probe și mijloace de probă: procese verbale ( 1-15), concluziile preliminare ale medicului legist (17, 20), rapoarte de constatare medico-legală și completări ale acestora ( 21-27, 32-33, 42, 43), rapoarte de constatare tehnico-științifică asupra comportamentului simulat ( 46-61), declarația părții civile ( 64-65), declarațiile martorilor ( 66), (67-71), ( 72-74), ( 75-78), ( 79-80), ( 81-85), ( 86-88), ( 89-93), ( 9495), ( 96-98), ( 99-100), ( 101-103), ( 104-110), ( 111-113), ( 114-117), ( 119-126), ( 127-132) și ( 133-134), procesele verbale de confruntare ( 135-139) și declarațiile inculpatului ( -).
Părțile vătămate si (aceasta din urmă după introducerea ei în cauză de către instanță) s-au constituit părți civile la termenul de judecată din data de 24.01.2008 cu suma de 4000 lei daune materiale și 50000 euro daune morale, constituire modificată la termenul următor de judecată în 2000 lei daune materiale și 50000 euro daune morale ( 29).
În faza de judecată au fost administrate următoarele probe: audierea inculpatului ( 14-15), audierea martorilor (28), (fAl), (42), ( 43), ( 44), ( 45), ( 46), ( 60), ( 61), ( 62), ( 63), ( 70), ( 71) și ( 72), s-a întocmit referatul de evaluare al inculpatului de către Serviciul de probațiune din cadrul Tribunalului Cluj ( 56-59). Tot în faza de judecată s-a solicitat de către apărătorul părților civile efectuarea unei constatări tehnico-științifice pentru detectarea comportamentului simulat în ce privește pe martorul însă acesta a refuzat testarea.
La ultimul termen de judecată apărătorul inculpatului a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei deduse judecății din infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 Codul penal în infracțiunea de încăierare care a avut ca urmare moartea victimei prev. de art. 322 alin. 3 din Codul penal.
La același termen apărătorul părților civile a invocat necesitatea ca procurorul să solicite extinderea procesului penal și cu privire la alte persoane, în speță, și însă procurorul nu a efectuat o astfel de solicitare.
În faza de urmărire penală, în declarația olografă inculpatul a declarat că a ieșit din barul în care se afla deoarece și-a văzut prietenii în curtea barului încercuind un tânăr acuzat că nu și-ar fi plătit consumația, tânăr pe care nu l-a lovit și pe care l-a văzut ulterior întins pe jos, ridicat apoi de către 2 persoane și scăpat de către acestea, ocazie cu care a dat cu capul de beton (140-144), apoi, în completarea declarației, că este posibil ca victima să fi fost lovită de către deoarece acesta se afla în apropierea ei (145), apoi că victima a fost lovită de către și "pe unde au apucat", că a intenționat și el la rândul său să lovească victima și că în momentul în care a atins-o aceasta a căzut la pământ, fără a fi însă sigur că victima a căzut doar datorită loviturii aplicate de el raportat la învălmășeala creată și la ploaia de lovituri care îi erau aplicate victimei de către mai multe persoane, aceasta a fost ridicată de către și, dar scăpată din mâini, ocazie cu care s-a lovit cu capul de beton ( 146-148). În declarația dactilografiată a precizat că nu a lovit victima și că crede că aceasta a fost lovită de către, și, mai ales de către acesta din urmă, care și-a scos fularul cu inscripția "U" (clubul de fotbal Universitatea C) și i l-a pus lui la gât tocmai pentru a crea impresia că el este autorul loviturii, de altfel, inculpatul fiind cel mai puțin prieten cu ceilalți din grup, a fost acuzat că ar fi comis fapta tocmai din acest motiv, ceilalți fiind uniți.
În faza de judecată inculpatul a reiterat aceleași aspecte, respectiv că doar a intenționat să lovească victima din spirit camaraderesc, nu a atins-o, iar aceasta a căzut la pământ din cauza unei lovituri aplicate probabil de către, a fost ridicată de acolo de către și - însă fiind prea grea, a fost scăpată de către cei doi, ocazie cu care s-a lovit cu capul de beton, a recunoscut că i-a spus numitului că el ar fi lovit victima doar pentru că insista prea mult cu întrebările și era agasant și că nu poate totuși să explice de ce a făcut o astfel de afirmație.
Toți ceilalți martori au declarat că nu au văzut momentul lovirii, că este posibil ca lovitura cauzatoare de moarte să fi fost cauzată de către inculpat care a lansat o lovitură spre victimă și a spus ulterior incidentului "vai ce mort i-am dat". Nici și nici nu au recunoscut că ar fi scăpat victima din mâini atunci când au încercat să o ridice.
Din probele administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată se desprinde următoarea stare de fapt:
În data de 8 iunie 2007 martorii și și-au invitat prietenii, printre care și inculpatul, majoritatea făcând parte din " de pe N" în diverse locații și localuri pentru a sărbători întoarcerea lor din Spania. Membrii grupului (cca. 20 de persoane) au consumat băuturi alcoolice și în jurul orei 22 au ajuns, majoritatea sub influența alcoolului sau în stare de ebrietate, în barul situat pe strada - din mun. C- Aceștia au ocupat 3 mese reunite din respectivul bar și au continuat să consume băuturi alcoolice, în speță bere, la masa lor fiind servite cca. 2 lăzi de bere. În același bar, la o masă învecinată se afla victima însoțită de prietenul său și încă un băiat și două fete, persoane rămase neidentificate, care de asemenea consumau băuturi alcoolice. Despre victimă mai multe persoane, inclusiv barmanul și ospătara (martorii și ) au declarat că se afla în stare de ebrietate și că nu și-a plătit consumația. Întrucât în local era cald și agitație, barmanul a deschis geamurile, ocazie cu care vecinii au chemat poliția, organele de ordine amendând contravențional victima la venirea lor pentru că aceasta a fost găsită consumând băuturi alcoolice în loc public (în fața localului, pe stradă). Din declarațiile martorilor audiați în faza de judecată a reieșit și faptul că în local, între victimă și martorul ar fi existat o discuție pe tema neplății consumației de către victimă, care însă nu s-a soldat cu agresiuni verbale sau fizice.
La un moment dat victima se afla în curtea barului și discuta cu martorul (din grupul ce sărbătorea) în mod amiabil. Întrucât martorul era cel mai tânăr din grupul inculpatului, iar victima i-a spus martorului, ce tocmai ieșea din bar în C, să nu se lege de martor, probabil pentru a proteja martorul, s-a îndreptat spre victimă, moment în care mai multe persoane din grupul inculpatului, aflate în bar și în C s-au îndreptat spre victimă formând un semicerc. Martorul, prietenul victimei, ce tocmai fusese interpelat în bar de către ospătară să plătească consumația victimei, a observat agitația de afară și a ieșit să vadă ce se . fiind și el imediat încercuit. Din declarațiile date de acest martor reiese că el a fost lovit din spate de către și, pentru că s-a speriat, a luat-o la fugă, astfel că nu a apucat să vadă cine anume a lovit victima. Cert este că acesteia i s-a aplicat o lovitură de pumn în față în urma căreia a căzut și s-a lovit cu capul de sol. i s-au acordat îngrijiri, au fost anunțate organele de poliție și ambulanță, victima fiind transportată la Clinica de Neurologie C-N unde s-a intervenit chirurgical în data de 09.06.2007, la data de 11.06.2007 intervenind decesul victimei. Leziunile corporale s-au produs prin lovire cu corp dur și cădere în cadrul unei auto sau hetero propulsii. Instanța a constatat că singura persoană despre care există dovezi certe că a lovit victima este inculpatul, aspect ce reiese din declarația acestuia pe de o parte deoarece a recunoscut că a intenționat să-I lovească pe, martorul a declarat că a văzut cum inculpatul a lansat lovitura, martorul că inculpatul a lovit victima printre și, a declarat de asemenea că inculpatul a lovit victima, a afirmat că știe că inculpatul a lovit victima deși nu a văzut acest lucru, ceilalți martori audiați declarând că au auzit că inculpatul este autorul deoarece acesta s-a ulterior incidentului că ar fi dat lovitura puternică ce a dus la căderea victimei.
Inculpatul a sustinut că autorul infracțiunii poate fi unul din martorii, sau. În privința martorilor și, raportul de constatare tehnico-științifică asupra comportamentului simulat a relevat că aceștia au răspuns sincer la . relevante ale cauzei ( 47- 50) și că, cu toate că este posibil să fi atins victima, lovitura cauzatoare de moarte nu a fost lansată de ei. Mai mult, martorul era într-o stare avansată de ebrietate, el neputând să se deplaseze pe propriile picioare, iar nu putea să-I lovească simultan atât pe cât și pe. În ceea ce-l privește pe, deși raportul de constatare tehnico-științifică asupra comportamentului simulat relevă faptul că acesta nu ar fi fost sincer cu ocazia testării sale, declarațiile sale din faza de urmărire penală și cele din faza de judecată sunt constante în sensul că el l-a lovit doar pe prietenul victimei după care a fugit apoi ca să-I lovească din nou, iar pe când s-a întors, victima era căzută la pământ. El personal a văzut momentul în care inculpatul a lovit victima, iar declarația lui se coroborează cu declarațiile celorlalți martori, care de asemenea menționează că martorul a fugit după și că inculpatul este acela care s-a cu lovitura pe care i-a aplicat-o victimei.
Nu este verosimilă nici ipoteza cu scăparea victimei de către și din poziția șezut, ocazie cu care aceasta s-ar fi lovit cu capul de beton deoarece niciunul din martori nu a observat un astfel de incident, declarația inculpatului necoroborându-se cu niciun alt mijloc de probă.
Din raportul de constatare medico-legală rezultă că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute determinată de compresiunea trunchiului cerebral consecutivă unui edem cerebral masiv survenit în evoluția unui traumatism maxilo-facial și cranio-cerebral acut cu fractură craniană temporo-parieto-occipitaIă iradiată la baza craniului, hematom subdural acut, contuzii cortico-subcorticale și hemoragice meningee.
Coroborând toate probele administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată, instanța ajunge la concluzia că autorul loviturii cauzatoare de moarte este inculpatul, acesta fiind unica persoană de la fața locului care a aplicat o lovitură puternică în fată victimei și care s-a ulterior cu acest lucru. În ceea ce privește invocareafaptului că inculpatul nu a avut leziuni la nivelul pumnului care să releve că el a lovit victima, instanța a reținut că producerea unor astfel de leziuni nu este absolut necesară și că nici ceilalți martori considerați de inculpat posibili autori nu prezentau leziuni recente de această natură, astfel cum reiese din rapoartele de constatare medico-legală ( 42, 43).
Apărătorul inculpatului a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 din Codul penal în infracțiunea de încăierare care a avut ca urmare moartea victimei prev. de art. 322 alin. 3 din Codul penal. Potrivit acestui text de lege, participarea la o încăierare care a avut ca urmare moartea victimei se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 15 ani. activ al infracțiunii de încăierare este reprezentat de o pluralitate de făptuitori, încăierarea existând dacă la aceasta participă două tabere, fiecare având cel putin două persoane, între care au loc acte reciproce de violentă astfel încât se ajung la îmbulzeală și este dificilă delimitarea activității fiecăruia. În speță însă, din toate probele administrate în cauză nu rezultă că ar fi existat două grupuri deoarece martorul abia a apucat să ajungă lângă victimă după care a fost nevoit să fugă pentru a nu fi lovit, nerezultând nici că victima sau prietenul acestuia ar fi lovit vreo persoană din grupul inculpaților.
Ca atare, având în vedere cele mai sus arătate, constatând că inculpatul a comis fapta cu vinovăție în forma praeterintenției și că sunt întrunite elementele constitutive ale infractiunii de loviri cauzatoare de moarte, instanta î-a condamnat pe inculpat la pedeapsa închisorii în cuantum de 4 ani. La stabilirea cuantumului acestuia s-au avut în vedere conform art. 72 dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială (5 la 15 ani închisoare), gradul de pericol social al faptei comise, fiind vorba practic de o singură lovitură de pumn, de starea de ebrietate avansată a victimei care a favorizat rezultatulletal, de împrejurările concrete în care agresiunea s-a comis, inculpatul dorind să dea dovadă de spiritul camaraderesc specific unei găști de tineri de cartier, de faptul că nu el a inițiat conflictul, de conduita bună avută anterior săvârșirii infracțiunii. În condițiile în care conduita bună anterioară comiterii faptei poate fi reținută ca și circumstanță atenuantă conform art. 74 alin. 1 lit. a, iar împrejurările concrete în care fapta s-a comis, expuse mai sus (unica lovitură, neinițierea conflictului, starea de ebrietate evidentă a victimei) pot fi reținute ca și circumstanțe atenuante conform art. 71 alin. 2, în temeiul art. 76 lit. b din Codul penal pedeapsa va fi coborâtă sub limita minimă specială până la 4 ani.
Potrivit referatului de evaluare întocmit de Serviciul de probațiune din cadrul Tribunalului Cluj, "lipsa antecedentelor penale, comportamentul anterior adecvat în familie și în comunitate, susținerea din partea membrilor familiei, atitudinea adecvată față de muncă și realizarea propriilor venituri, manifestarea regretului față de pierderea suferită de familia victimei, teama de executarea unei eventuale pedepse privative de libertate și conștientizarea pierderilor atrase de perspectiva unei astfel de sancțiuni reprezintă factori care pot influența pozitiv conduita inculpatului". Se consideră că acesta a avut o evoluție pozitivă în plan comportamental, atât înainte cât și după implicarea lui în faptă. Conduita dezirabilă se menține și în prezent și se datorează atât resurselor de care dispune inculpatul cât și influenței puternice pe care derularea procesului penal o are asupra situației sale personale. Față de aceste constatări instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatului, împrejurare care coroborată cu lipsa de antecedente penale și cu avertismentul pe care o astfel de condamnare îl constituie pentru inculpat ca pe viitor să nu mai comită infracțiuni, duce la concluzia că executarea pedepsei de 4 ani închisoare poate fi suspendată sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani stabilit conform art. 862 din Codul penal.
În baza art. 71 din Codul penal s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. a teza a II-a din Codul penal, pedeapsă accesorie a cărei executare va fi suspendată conform art. 71 alin. 5 din Codul penal.
În temeiul art. 863 din Codul penal pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:
- se va prezenta, la datele fixate la Serviciul de probațiune din cadrul Tribunalului Cluj
- va anunța, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea.
- va comunica și va justifica schimbarea locului de muncă
- va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existentă.
În baza art. 81 din Codul penal s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestului preventiv începând cu data de 11.06.2007 și până la data de 14.06.2007.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța a reținut că părțile vătămate s-au constituit părti civile în cauză cu suma de 2000 lei daune materiale și 50000 euro daune morale. Întrucât existența prejudiciului material (cheltuieli de înmormântare) a fost dovedită cu chitanțele de la filele 25-27, instanța a dispus în temeiul art. 14 și urm. art. 346 din Codul d e procedură penală raportat la art. 998 din Codul civil obligarea inculpatului la plata acestora. În privința daunelor morale solicitate, este cert că prejudiciul moral suferit de părțile civile prin moartea unicului copil atunci în vârstă de 26 de ani este uriaș și că nici o sumă de bani nu ar fi suficientă pentru acoperirea acestuia. Cu toate acestea, instanța a considerat că suma de 30.000 euro este suficientă pentru a asigura o reparație a prejudiciului de afectațiune, aceasta constituind doar un substitut pentru prețul suferințelor psihice determinate de schimbarea vieții lor ca urmare a decesului unicului copil, drept urmare inculpatul a fost obligat la plata acestei sume.
În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată prin OUG 72/2006 a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgență C suma de 677,94 lei reprezentând contravaloarea prestațiilor medicosanitare acordate victimei la care se adaugă dobânda legalăîncepând cu prima zi următoare datei externării și până la data plății efective, inculpatul fiind singura persoană găsită vinovată pentru necesitatea efectuării acestor cheltuieli de către spital.
În baza art. 359 din Codul d e procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere, a comiterii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare și a neplății despăgubirilor civile.
În baza art. 193 alin. 2 din Codul d e procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea părților civile și suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu pentru avocat.
În baza art. 191 alin. 1 din Codul d e procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 2100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din care suma de 1450 lei reprezintă contravaloarea constatării medico-legale iar suma de 550 lei cheltuieli judiciare din cursul urmăririi penale.
Împotriva soluției instanței de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj și inculpatul.
Prin motivele scrise și orale parchetul a solicitat desființarea sentinței tribunalului ca fiind netemeinică și reapreciind întregul material probator, curtea să dispună înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute în favoarea inculpatului și aplicarea unei pedepse mai severe inculpatului în regim de detenție față de pericolul social sporit al faptei și făptuitorului raportat și la poziția de totală nesinceritate și rea credință a inculpatului.
Prin apelul său, inculpatul a solicitat în principal achitarea sa în baza art.10 lit.c și art.11 pct.2 lit.a proc.pen.cu consecința respingerii pretențiilor civile ale părților întrucât nu el este autorul infracțiunii deduse judecății, iar în subsidiar a apreciat că se impune acordarea unei mai mari eficiențe circumstanțelor atenuante deja reținute în favoarea sa prin sentința tribunalului cu consecința scăderii substanțiale a sancțiunii și reducerea daunelor morale acordate de prima instanță.
Curtea, examinând apelurile declarate prin prisma motivelor invocate ajunge la următoarele constatări:
Conform art.1 din Codul d e procedură penală român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor precum și la educarea cetățenilor în spiritul legii.
Pentru aceasta, procesul penal se desfășoară atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății, potrivit dispozițiilor prevăzute de lege.
În desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului.
Legea obligă organele de urmărire penală și instanțele de judecată să aibă rol activ și pe întreg cursul procesului penal să respecte dreptul de apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului și celorlalte părți, în procesul penal.
Orice persoană, bucurându-se de prezumția de nevinovăție, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale, printr-o hotărâre penală definitivă. Învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția.
Vinovăția nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală și instanței judecătorești.
Probele trebuie să fie concludente și utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.
Raportând conținutul apelului parchetului, motivele invocate, la actele și probele din dosar, la modul de administrare, prin prisma principiilor procesual penale enumerate, curtea constată că apelul declarat împotriva sentinței tribunalului este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Inculpatul nu a recunoscut infracțiunea reținută în sarcina sa, astfel că în stabilirea vinovăției acestuia, instanța de judecată a avut în vedere întregul material probator administrat în cauză, nu numai declarația sa.
Inculpatului i s-a respectat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil prin respectarea principiului egalității de arme, promovat de CEDO. Astfel, cu privire la acest principiu, CEDO precizează că "exisgența egalității armelor, în sensul unui echilibru just între părți, implică obligația de a oferi fiecărei părți o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza, inclusiv probele, în condiții care să nu o plaseze într-o situație de dezavantaj net în comparație cu adversarul său. Obligația de a veghea în fiecare caz la respectarea condițiilor unui proces echitabil revine autorităților naționale". (a se vedea hotărârea nr.27 din oct.1993 Dombo Bv versus Olanda).
Mai mult, aceeași C, a statuat obligativitatea comunicării pieselor dosarului, "în măsura în care presupune un proces echitabil și în contradictorialitate". (hotărârea din 24 februarie 1994 Bendenoun versus Franța). De asemenea, "respectarea dreptului la un proces echitabil, presupune dreptul de a avea acces la toate dovezile strânse de procuror" (a se vedea hotărârea CEDO Edwards versus Marea Britanie din 16 dec.1992).
Ca atare, garanțiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atât din perspectiva dreptului intern cât și al disp.art.5 și 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că nu se poate reține vreo cauză de nulitate absolută, dintre cele prevăzute de art.197 alin.2 proc.pen.
Având în vedere criticile aduse de inculpat si de către parchet hotărârii tribunalului, instanța de apel ținând cont de efectul devolutiv al căii de atac promovate, a efectuat o nouă judecată în fond a cauzei prin reexaminarea probatoriului deja administrat.
Potrivit art. 345 al.1 Cod pr.penala, asupra invinuirii aduse inculpatului, innstanta hotărăste prin sentință, pronuntind după caz condamnarea, achitarea sau incetarea procesului penal.
Art. 345 al.2 din același Cod, precizeaza ca solutia de condamnare a inculpatului se pronunta numai daca instanta constata ca fapta exista, constituie infractiune si a fost savirsita de inculpat.
Din economia acestor texte de lege, rezultă, cu claritate, că instanta de judecata pronunta condamnarea inculpatului numai in situatia in care probele strinse in cursul urmaririi penale si veificate in cursul cercetarii judecatoresti, dovedesc in mod cert, printre altele, că fapta a fost savirsita de inculpat.
Potrivit art. 200 din Codul d e procedura penala, " urmarirea penala are ca obiect stringerea probelor necesare cu privire la existența infractiunilor, la identificarea faptuitorilor și la stabilirea raspunderii acestora pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispuna trimiterea in judecata.
Art. 289 Cod pr.penala dispune ca " judecata cauzei se face in fata instantei constituita potrivit legii si se desfasoara in ședință, oral, nemijlocit si in contradictoriu".
Astfel, probele strinse in cursul urmaririi penale servesc numai ca temei pentru trimiterea in judecata.
Pentru a servi drept temei de condamnare, probele strinse in cursul urmaririi penale trebuie verificate in activitatea de judecata de catre instanta, in ședință publică in mod nemijlocit, oral și in contradictoriu.
Numai dupa verificarea efectuata, in aceste conditii, instanta poate retine motivat, ca exprima adevărul, fie probele de la urmarire penala, fie cele administrate in cursul judecătii.
Pe de alta parte, in raport de dispozitiile art. 62, 63 Cod pr.penala, cu referire la art. 1, art. 200, art. 289 Cod pr.penala, hotarirea prin care se solutioneaza cauza penala dedusa judecătii trebuie sa apara ca o concluzie, sustinuta de materialul probator administrat in dosar, constituind un lanț deductiv, fara discontinuitate.
Ori, in cauza, probele strinse in cursul urmăririi penale si care au servit drept temei de trimitere in judecata, precum si probele administrate in faza judecătii, dovedesc, in mod cert, ca autorul infractiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev.de art.183 pen.este inculpatul și că fapta a existat în realitate.
Toți martorii indicați în rechizitoriul parchetului au fost audiați nemijlocit de către Tribunalul Cluj, existând martori direcți, oculari ai infracțiunii comise de inculpat acestia fiind, care în declarațiile lor arată textual "inculpatul i-a aplicat un pumn victimei în față (martor, 28 instanță); în declarația sa de la fila 42 instanță, martorul indică fără dubiu că "inculpatul a lovit victima pe langa martorul și "; martorul în declarația de la fila 44 precizează că "am văzut că a fost lovit de, iar inculpatul a lovit victima".
Pe langă aceste surse directe, instanța la stabilirea vinovăției inculpatului a luat în considerare și probele indirecte acesta fiind constituite din declarațiile martorilor (45), (46), -.
Verificând în mod nemijlocit conținutul declarațiilor martorilor rezultă fără echivoc că inculpatul este autorul agresiunii comise asupra părții vătămate.
Astfel, în declarația de la fila 45 martorul arată că "am auzit că a fost acela care a lovit victima"; la 46 din instanță din declarația martorului reiese că a fost de față când inculpatul a recunoscut că a lovit victima, cu pumnul. În același sens, declară și martorul (60 instanță) care arată textual: "de la martorii și am înțeles că inculpatul este cel care a lovit victima". Si martorul la 61 din fața instanței arată textual "nu am văzut cine a lovit victima, dar știu că inculpatul a făcut-o". Si martorul in declarația de la 72 instanță precizează că "am auzit de la toate persoanele din grup că cel care a lovit victima este inculpatul, si nu am auzit nici o variantă în sensul că victima ar fi fost lovită și de altă persoană".
Declarațiile constante ale martorilor din faza de urmărire penală atât a celor direcți cât și a celor indirecți se coroborează perfect cu cele date de aceștia în fața instanței de fond cât și cu actele medico-legale depuse la dosarul cauzei cu raportul de constatare medico-legală al victimei precum și cu completarea la acest raport cât și cu concluziile rapoartelor de constatare tehnico-științifică asupra comportamentului simulat efectuate asupra inculpatului cât și asupra martorilor și.
Probele testimoniale directe și indirecte, probele științifice la care s-a făcut referire mai sus, se coroborează perfect chiar și cu declarația inculpatului dată la fila 151 în faza de urmărire penală în fața procurorului în care precizează textual "după cum am arătat, am încercat să-l lovesc pe, dar nu am reușit, din cauza celor aflați în fața mea, în speță, deci, practic, eu nu am dat deloc în victimă".
Dispozițiile art.63 alin.2 proc.pen.exclud o ordine de preferință, nefăcându-se distincție în ceea ce privește valoarea în stabilirea adevărului, în raport de faza în care au fost administrate, criteriul determinant în aprecierea probelor constituindu-l forța acestora de a exprima adevărul, indiferent de momentul procesual căruia aparține sau de organul care le-a administrat.
Dând sens și dispozițiilor art.3 din proc.pen. privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanțele de fond și apel au reținut și apreciat numai acele probe care reflectă adevărul, ținând seama de întregul material administrat în cauză.
Cum, potrivit art.64 proc.pen. nu se face distincție între valoarea probantă a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale și a judecății, se poate concluziona că nu există un temei legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile inculpatului.
Pe de altă parte, declarațiile inculpatului date în faza judecății și în faza de urmărire penală pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care se coroborează cu alte probe.
Coroborând toate probele administrate în ambele faze ale procesului penal, curtea este datoare să examineze cauza acordând întâietate principiului preeminenței dreptului, a respectării tuturor prevederilor legale (a se vedea cazul Sunday Times din 26 mai 1979 de la Curtea Europeană de la Strasbourg).
În speță, se observă că dosarul a fost judicios soluționat de către prima instanță, avându-se în vedere și principiul procesului echitabil din punct de vedere al garanțiilor procesuale.
Tribunalul Cluja concluzionat că probele administrate conduc, cu certitudine la stabilirea situației de fapt expusă în considerentele hotărârii și a vinovăției inculpatului.
Au fost avute în vedere: procesul verbal de cercetare la fața locului, procesul-verbal de consemnare a denunțului oral; rapoarte și completări ale actelor de constatare medico-legală ale victimei; procesele-verbale de confruntare între inculpat și martorii, și, declarațiile martorilor, rapoartele de constatare tehnico-științifică asupra comportamentului simulat ale inculpatului și ale martorilor și și,declarațiile inculpatului din faza de urmărire penală și din fața instanței.
Curtea de Apel analizând probele administrate constată că acestea conduc, fără dubii, la concluzia primei instanțe cu privire la situația de fapt și vinovăția inculpatului sub aspectul comiterii infracțiuni de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Deși inculpatul a negat constant comiterea faptei, afirmând că a fost condamnat pe nedrept, susținerile acestuia nu au suport probator.
Simpla afirmație a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv negarea realității evidente, nu poate influența convingerea bazată pe probe irefutabile.
Vinovăția inculpatului rezultă fără putință de tăgadă din declarațiile constante ale martorilor, care se coroborează perfect cu rapoartele și completările actelor de constatare medico-legală ale victimei din care rezultă imposibilitatea obiectivă ca martorii și să-i fi aplicat efectiv o lovitură victimei, cu rapoartele de constatare tehnico-științifică asupra comportamentului simulat din care rezultă că inculpatul nu a fost sincer în răspunsurile date la întrebările relevante ale cauzei care vizau tocmai împrejurarea agresării victimei, cu procesele verbale de confruntare dintre inculpat și martorii, și.
Inculpatul în mod constant în faza de urmărire penală și în faza de judecată nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, susținând că nu a lovit victima, de remarcat fiind însă că declarațiile sale nu se coroborează cu celelalte probe existente la dosar.
Din raportul de constatare medico-legală al victimei precum și din completarea la acest raport, rezultă că victima a suferit o singură acțiune de lovire activă cu corp dur, cu pumnul în față.
Concluziile actului medico-legal sunt confirmate de declarațiile martorilor la care s-a făcut referire mai sus, martori care precizează că după conflict, inculpatul s-a cu lovitura puternică pe care i-a aplicat-o victimei spunând "ioi! ce mort i-am dat!". (martor,martor, martor, martor, ).
În fața instanței de apel s-au solicitat de către apărătorul inculpatului supunerea la textul poligraf și a martorului, probă care a fost respinsă de către instanță întrucât în fața Tribunalului Cluj, martorul fiind întrebat dacă consimte să se supună acestui text a refuzat categoric, astfel că în lipsa consimțământului acestuia, testarea nu poate fi efectuată.
De remarcat că în contextul vastului probatoriu administrat în prezenta cauză această testare apărea și ca inutilă și neconcludentă, și nepertinentă, vinovăția inculpatului fiind demonstrată la unison și fără echivoc de toate probele științifice și testimoniale.
Mai mult, Codul d e procedură penală nu prevede în cuprinsul art.64 pen.ca mijloc de probă testarea poligraf.
Inculpatul apelant a încercat să plaseze asupra altor persoane vinovăția săvârșirii faptei susținând că victima a fost lovită cu pumnul de către, sau. Pentru verificarea apărărilor inculpatului s-au efectuat constatări medico-legale, raportat la martorii și rezultând că cicatricile de la nivelul mâinilor celor doi au o vechime mai mare de 3 luni, fiind deci produse cu mult înaintea evenimentelor din noaptea de 8/9 iunie 2007.
Curtea va înlătura și susținerea inculpatului în sensul că victima a fost scăpată din mâini de persoanele care încercau să o ajute, context în care s-a lovit cu capul de beton, deoarece apărarea inculpatului este neveridică fiind infirmată de martorii oculari,.
Nu în ultimul rând din materialul probator administrat în cauză rezultă imposibilitatea obiectivă a martorilor, și de a-l fi lovit efectiv pe victimă, deoarece între martorul și victimă în momentul agresării și căderii acesteia s-a aflat martorul, martorul a fost ținut efectiv de martorul, iar în cursul conflictului alături de victimă s-a aflat prietenul acesteia martorul, iar martorul l-a lovit cu pumnul în piept pe martorul în același timp în care avea loc agresarea victimei.
De altfel, martorul este sigur că nu martorul a aplicat victimei lovitura în urma căreia aceasta a căzut și s-a lovit cu capul de beton.
În raport de starea de fapt prezentată mai sus, este exclusă posibilitatea acceptării achitării inculpatului, deoarece evidența identității dintre autor și persoana inculpatului este indubitabilă.
În concluzie, rezultă fără echivoc că victima a primit din partea inculpatului o singură lovitură în zona feței în urma căreia căzând s-a lovit cu capul de beton.
Probațiunea științifică și testimonială reliefează că doar inculpatul a lovit victima, împrejurare confirmată și de inculpat care prin gesturi și grai a susținut că el a fost cel care a aplicat lovitura mortală victimei.
Astfel fiind, apărarea inculpatului vizând achitarea sa în baza art.10 lit.c nu poate fi primită.
Față de modalitatea concretă de săvârșire a faptei și de totala nesinceritate a apelantului nu se impune recunoașterea unui efect mai larg circumstanțelor atenuante recunoscute în favoarea sa de către prima instanță.
Întrucât condamnarea inculpatului s-a făcut pe baza unor dovezi convingătoare de vinovăție, nu se poate vorbi de constatarea încălcării art.6 paragraf 2 din CEDO cu referire la art.66 și art.5/2 proc.pen. care reglementează prezumția de nevinovăție, garanție specifică a unui proces echitabil recunoscută persoanei acuzate de săvârșirea unei infracțiuni.
Deși instanța de fond a stabilit în mod corect vinovăția inculpatului, pedeapsa aplicată acestuia nu reflectă pericolul social sporit al faptei și al făptuitorului apărând ca netemeinică alături de modul de individualizare al executării acesteia.
Actul de violență comis de inculpat îndreptat fiind împotriva valorii sociale supreme - viața -, atrage în numele dreptului inviolabil la viață, la integritatea fizică, psihică și materială a oricărei ființe, pedepsirea corespunzătoare a făptuitorilui.
Atitudinea inculpatului și modul de comitere al faptei, nu pot fi omise, ele nefiind corect evaluate de tribunal, în alegerea pedepsei și a modului de executare al acesteia.
Nu se poate ca, pentru faptele săvârșite împotriva altor semeni de ai săi și cărora a încercat să le curme viața, sau să le distrugă bunurile, răspunderea sa penală să nu fie corespunzătoare încălcărilor grave aduse ordinii sociale, vieții.
Potrivit art.72 din Codul penal la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.
De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.
Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.
Actele de violență exercitate de inculpat în comiterea faptei sunt elemente care nu pot fi omise și care trebuiesc bine evaluate de către instanța de apel, în alegerea pedepsei.
Așa fiind, inculpatul trebuia să știe că, pe lângă drepturi, are și o serie de datorii, obligații, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în fața societății.
Sub aspectul individualizării pedepsei în speță, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art.72 pen. ținându-se cont de gradul de pericol social, în concret ridicat al faptei comise agravat de circumstanțele reale ale săvârșirii ei, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, care a avut o atitudine nesinceră cu privire la fapta comisă, nu posedă antecedente penale, așa cum rezultă din fișa de cazier.
pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.
cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a făptuitorului.
Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în Codul penal român, art. - 52 alin.1 -, potrivit căruia "scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni".
Dar, firește, în lumina criteriilor prevăzute de art.72 pen. gravitatea concretă a unei activități infracționale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat și cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei și făptuitorului.
Fapta este neîndoielnic gravă, astfel că în operația complexă a individualizării tratamentului penal, curtea va ține seama că fapta violentă a inculpatului a avut drept consecință pierderea unei vieți omenești, împrejurare care coroborată cu totala nesinceritate a inculpatului demonstrează că resocializarea sa viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme care să fie în deplin acord cu dispoz.art.1 din Codul penal, ce prevăd că "legea penală apărăpersoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea precum și întreaga ordine de drept".
Atitudinea sfidătoare avută de inculpat față de instanța de judecată pe întreg parcursul procesului penal unită cu împrejurarea că nu a manifestat nici cel mai mic regret față de fapta comisă, de neplata niciunei sume la care a fost obligat în favoarea părților civile îndreptățește convingerea instanței că reeducarea sa nu poate fi realizată decât prin aplicarea unei pedepse de 8 ani închisoare prin privare de libertate pentru fapta comisă ca efect al admiterii ca fondat a apelului Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj conform art.379 pct.2 lit.a proc.pen. împotriva hotărârii tribunalului pe care o va desființa sub aspectul laturii penale a cauzei.
Curtea, în baza art.71 pen.va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev.de art.64 lit.a și b pen.de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei.
În privința pedepselor accesorii respectiv a interzicerii dreptului de a alege, curtea apreciază că acesta a fost corect aplicat deoarece în cauză inculpatul a comis o infracțiune contra vieții. Gravitatea faptei relevă că inculpatul nu are capacitatea de a aprecia asupra unor valori fundamentale cum este viața.
Este adevărat că, într-o societate democratică, și dreptul la alegeri libere este o valoare fundamentală.
Din moment ce inculpatul nu are maturitatea de a respecta dreptul la viață al celor mai apropiați semeni, acesta fiind unul din motivele pentru care va fi lipsit de libertate până la executarea pedepsei, se impune în mod rezonabil concluzia că inculpatul nu este în măsură să aprecieze asupra modului cum este guvernată țara și să-și exprime opinia cu privire la alegerea corpului legislativ.
Prin urmare, este proporțională și justificată măsura interzicerii drepturilor sale electorale de către instanță pe durata executării pedepsei.
Prin aplicarea în acest mod a pedepsei accesorii s-a respectat un procedeu rezonabil care este și în acord cu decizia CEDO din cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, care impune ca aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor electorale să fie realizată numai în baza hotărârii definitive a instanței, după ce în prealabil această pedeapsă accesorie este pusă în discuție în fiecare caz în contradictoriu și după examinarea împrejurării dacă interdicția respectă principiul proporționalității.
Se vor înlătura din sentința penală apelată disp.art.861- 863pen. art.359 proc.pen.și art.71 alin.5 pen.privind suspendarea sub supraveghere a pedepsei.
În baza art.381 proc.pen.și art.88 pen.se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului reținerea și arestul preventiv din 11 iunie 2007 - 14 iunie 2007.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
În baza art.189 proc.pen.se va stabili în favoarea Baroului de avocați C suma de 150 lei pentru avocat ce a acordat asistență părții civile ce se va avansa din
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului în apelul parchetului, în baza art.192 pct.3 alin.3 proc.pen.
Pentru motivele pe larg expuse în considerentele deciziei, și răspunzând celor două critici formulate de către inculpat, se va respinge ca nefondat apelul acestuia în baza art.379 pct.1 lit.b proc.pen.împotriva aceleiași sentințe.
Văzând disp.art.192 alin.2 proc.pen.inculpatul va plăti statului 300 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
1. Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj împotriva sentinței penale nr. 326 din data de 19 iunie 2008 a Tribunalului Cluj pe care o desființează sub aspectul laturii penale a cauzei privind pe inculpatul și judecând sub acest aspect:
Condamnă pe inculpatul, fiul lui și, născut la data de 24.10.1986 în mun. C N, jud.C, cetățean român, studii 9 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, necăsătorit, domiciliat în mun. C N,-,. 19, jud. C, fără antecedente penale, posesor al CI seria - nr. -, CNP -, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 pen. la pedeapsa de:
- 8 (opt) ani închisoare.
În baza art. 71 pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art.
64 lit. a și b pen. de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei.
Înlătură din sentința penală apelată disp. art. 861- 863pen. art. 359 proc.pen. și art. 71 alin. 5 pen.
În baza art. 88 pen. deduce din pedeapsa aplicată reținerea și arestul preventiv din 11 iunie 2007 - 14 iunie 2007.
Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C suma de 150 lei pentru avocat, ce se va avansa din.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, în apelul parchetului.
2. Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul împotriva aceleiași sentințe.
Obligă inculpatul să achite statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.
Cu recurs în 10 zile de la pronunțare cu inculpatul și partea civilă și de la comunicare cu părțile civile Spitalul Clinic Județean de Urgență C și.
Pronunțată în ședința publică din 2 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER,
- - - - - -
Red./
05.02.2009 - 4 ex.
Jud.fond.
Președinte:Livia MangoJudecători:Livia Mango, Delia Purice
