Loviri sau vătămări cauzatoare de moarte art 183 cod penal. Decizia 95/2008. Curtea de Apel Oradea

R O MÂ NIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția penală și pentru cauze cu minori

Dosar nr.-

DECIZIA PENALĂ NR. 95/A/2008

Ședința publică din 21 octombrie2008

PREȘEDINTE: Condrovici Adela JUDECĂTOR 2: Sotoc Daniela

JUDECĂTOR: - -

GREFIER: - -

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, potrivit dispozițiilor art.304 Cod procedură penală.

S-a luat în examinare apelul penal declarat de inculpatul domiciliat în com. Cehal, sat, nr.249, jud. SMî mpotriva sentinței penale nr.170 din 16 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, inculpatul fiind trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, faptă prevăzută și pedepsită de art.183 Cod penal cu aplicarea art.99 alin.3 Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru inculpatul apelant, lipsă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 2888 din 23 mai 2008, emisă din oficiu de Baroul Bihor, partea civilă intimată -, lipsă fiind partea responsabilă civilmente și intimat de pe lângă Tribunalul Satu Mare.

Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:

Partea civilă intimată - depune la dosar note de ședință.

Apărătorul inculpatului apelant, av., susține cererea de reexaminare, solicită a se reveni asupra sancțiunii amenzii judiciare deoarece la termenul de judecată din 30 septembrie 2008 nu s-a putut prezenta în cauză din motive de boală.

Instanța, în baza art. 199 alin. 3 Cod procedură penală, dispune scutirea de la plata amenzii în sumă de 1000 lei, aplicată prin încheierea de ședință din 30 septembrie 2008, apărătorului din oficiu al inculpatului, av., acesta făcând dovada imposibilității prezentării la acel termen, cu acte medicale.

Nefiind excepții sau alte cereri prealabile, instanța acordă părților cuvântul asupra apelului.

Apărătorul inculpatului apelant, susține apelul, solicită admiterea acestuia, desființarea hotărârii apelate în sensul de a se dispune, în principal, achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. e Cod procedură penală, întrucât inculpatul a fost în legitimă apărare. În subsidiar, solicită a se dispune reducerea pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului, a se reține că acesta a avut o atitudine sinceră pe tot parcursul procesului penal.

Partea civilă intimată -, solicită a se dispune majorarea pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului și a fi obligat acesta la plata despăgubirilor civile, conform constituirii de parte civilă depuse la dosar.

Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a apelului ca fiind nefondat, a se menține ca legală și temeinică hotărârea apelată. Consideră că starea de fapt a fost corect reținută, și raportat la aceasta și la persoana inculpatului, pedeapsa aplicată a fost just individualizată.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra apelului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 170 din 16 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în baza art.183 Cod penal, cu aplicarea art.99 alin.3, art.100 și 109 alin.1 Cod penal, a fost condamnat inculpatul minor

-, fiul lui și, născut la data de 14.08.1990, în localitatea, jud.S M, CNP -, cetățean român, studii 8 clase, fără ocupație, fără loc de muncă, necăsătorit, stadiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, domiciliat în comuna Cehal, sat nr.245, jud. S M, cu reședința în loc. nr.249, jud. T, pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte la o pedeapsă de:

-3 (trei) ani închisoare

În baza art.71 Cod penal i s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei, după ajungerea acestuia la majorat, drepturile prevăzute de art.64 lit.a Teza II și art.64 lit.b Cod penal.

În baza art.88 Cod penal s-a dedus din pedeapsă durata reținerii de 24 de ore, executată în data de 04.08.2007.

În baza art.14, art.346, Cod de procedură penală și art.998, 1000 alin.2 Cod civil, a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, domiciliată în loc. nr.249, jud.T să plătească părții civile, domiciliată în sat, nr.250, jud.S M, suma de 3.000 lei (RON), despăgubiri materiale și 10.000 lei (RON) daune morale, s-au respins restul pretențiilor, inclusiv privind cheltuielile judiciare ca nedovedite.

În baza art.191 alin.1 Cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească statului, 400 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond analizând actele și lucrările dosarului, constând din dosarul de urmărire penală, declarațiile martorilor, inculpatului, văzând și constituirea de parte civilă formulată în cauză în scris de către mama victimei - -, a reținut în principal următoarele:

Inculpatul minor provine dintr-o familie dezmembrată, iar după divorțul părinților a fost încredințat spre creștere și educare mamei acestuia, în prezent având numele de, care s-au stabilit în jud.T, loc. Spre sfârșitul lunii iulie 2007, inculpatul minor s-a reîntors la locuința pe care încă o dețineau în com.Cehal, sat în vecin de locuința victimei. Aceștia erau în relații de prietenie și se ajutau la munca în gospodărie. Din susținerile inculpatului rezultă faptul că mai mult i-a lăsat victimei în îngrijire gospodăria cât timp s-a aflat în jud.T, având un de care se ocupa victima.

Urmare acestor relații, în data de 03.08.2007 cei doi s-au deplasat la barul din localitatea aparținând numitului G unde au consumat băuturi alcoolice. Împreună cu ei se afla și numitul, cunoscut sub numele de "". La un moment dat, a împrumutat motoreta de la victima, a făcut o plimbare cu aceasta iar când s-a întors inculpatul a văzut că oglinda retrovizoare de pe motoretă este ruptă și fără să țină cont de susținerea lui că în starea aceasta a luat-o inițial, a început să se certe cu acesta aplicându-i totodată mai multe lovituri.

Inculpatul susține că este cel care l-a lovit prima dată cu pumnul și doar a ripostat aplicându-i și el două lovituri cu pumnul, urmare cărora a căzut la pământ pierzându-și cunoștința.

Între cei doi a intervenit martorul G care a fost sesizat de fiul acestuia reușind să-i despartă. În timp ce se ocupa să-l ridice pe de jos a intervenit o ceartă și între victima și inculpat care i-a aplicat inculpatului o lovitură cu o sticlă de bere în cap dar din nou a intervenit martorul care i-a despărțit și le-a spus să plece acasă și să nu mai facă scandal. Aceste aspecte sunt relatate și corespund adevărului fiind conforme atât cu declarațiile martorilor cât și cu recunoașterile inculpatului.

După ce i-a despărțit inculpatul a plecat pe jos spre casă la locuință, iar la puțin timp în urma sa pe motoretă a plecat și victima. În timp ce aceștia se apropiau de locuințele celor doi care erau situate în vecinătate, din sens opus venea martorul G care relatează că a văzut victima venind încet cu motoreta iar la un moment dat din fața casei l-a văzut pe inculpat în calea victimei și cu un leț - șipcă desprinsă din gard - l-a lovit în cap transversal dinspre urechea dreaptă spre stânga pe, acesta căzând de pe motocicletă, care a continuat să ruleze pe cealaltă parte a străzii.

Martorul arată că se afla la o distanță de cel mult 50. a ajuns imediat la locul faptei, a văzut că victima este căzută la pământ fără cunoștință, în acest timp a sosit la fața locului și martorul care a încercat să-i dea primul ajutor prin respirație, a ridicat-o pe victimă în șezut. Acest aspect este confirmat și de către martorul G care auzind strigătele de ajutor ale martorului a sosit la fața locului după ce în prealabil anunțase organele de poliție.

Martorul a mai arătat că victima a fost mutată din locul în care a căzut înspre marginea drumului, a constatat că acesta era lovit la cap și sângera, a încercat să-l liniștească spunându-i că o să-l ajute.

După ce i-a aplicat lovitura cu șipca, inculpatul a plecat de la locul faptei dar a revenit după puțin timp, rămânând la fața locului.

După sosirea organelor de poliție și a celor sanitare, victima a fost transportată la Spitalul din orașul iar ulterior, întrucât starea de sănătate se agrava a fost transferat la Spitalul Județean S M, decedând în drum spre spital în data de 04.08.2007.

Din raportul medico-legal de autopsie întocmit de către Serviciul Medico-Legal al Jud.S M moartea lui a fost violentă, s-a datorat hematomului subdural și contuziilor cerebrale, consecutiv fracturilor cutiei craniene, leziuni traumatice care s-au putut produce prin loviri active repetate cu corpuri dure contondente și cu un corp dur ascuțit înțepător posibil cui. Loviturile au fost aplicate victimei din partea dreaptă la nivelul capului.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei așa cum a fost săvârșită și descrisă mai sus, a regretat sincer fapta săvârșită, arătând că a fost prieten cu victima iar fapta sa a justificat-o prin aceea că după altercația avută cu martorul și a faptului că a fost lovit cu o sticlă în cap de către victimă, în timp ce mergea spre casă văzând că victima venea în urma sa i-a fost frică de acesta și pe acest fond a rup acea șipcă din gard și i-a aplicat lovitura peste cap. Susține că, fiind singur nu a văzut nici o posibilitate de a înlătura un eventual pericol din partea victimei. Se confirmă faptul că inculpatul locuia singur și se înstrăinase de localitate ceea ce de fapt l-a și determinat ca după eveniment să plece de acolo stabilindu-se la o mătușă de a sa din localitatea.

În ceea ce privește apărarea inculpatului că i-a fost frică de reacția victimei ca urmare a incidentelor anterioare, aceasta a fost înlăturată de instanța de fond întrucât, așa cum s-a arătat victima nu îl urmărea pe inculpat ci se îndrepta spre propria locuință iar pe de altă parte inculpatul avea posibilitatea să găsească alte mijloace de a se apărare de o eventualitate agresiune din partea victimei.

Instanța de fond a reținut că, în ceea ce privește fapta inculpatului și urmările acesteia nu există nici un fel de dubiu, fiind recunoscut atât de către inculpat, confirmată și de declarațiile martorilor și raportul medico-legal, iar între fapta acestuia de a-i aplica o lovitură cu o bucată de lemn în cap victimei, există o legătură directă de cauzalitate care a condus la moartea victimei.

S-a constatat că fapta inculpatului așa cum a fost descrisă, reținută și săvârșită de inculpat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, faptă prevăzută și pedepsită de art.183 Cod penal

Față de inculpat sunt aplicabile însă și disp.art.99 alin.3, art.100 și 109 alin.1 Cod penal

Reținând vinovăția inculpatului, instanța de fond, în baza art.183 Cod penal cu aplic.art.99 alin.3, art.100 și art.109 alin.1 Cod penal, la condamnat pe acesta pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

La dozarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere atât relațiile existente anterior între inculpat și victimă, cât și vârsta inculpatului, faptul că n-a mai avut tangență cu legea penală, atitudinea acestuia după săvârșirea faptei dar și pericolul social al faptei sale, urmările faptei care au dus la decesul unei persoane, precum și celelalte dispoziții ale art.72 Cod penal.

Instanța de fond a înlăturat apărarea inculpatului cu privire la scuza provocării sau legitima apărare, întrucât incidentul avut anterior între victimă și inculpat s-a stins și nu există nici o probă care să justifice temerea inculpatului, decât eventual aceea că era sub influența alcoolului.

Instanța de fond, pe durata executării pedepsei i-a interzis drepturile prevăzute de art.64 lit.a Teza II și art.64 lit.b Cod penal, pedeapsa accesorie ce urmează a fi pusă în executare după ajungerea acestuia la majorat.

Față de inculpat s-a luat în timpul cercetării penale măsura reținerii pe timp de o zi, respectiv în data de 04.08.2007, perioadă ce a fost scăzută din pedeapsa aplicată.

În cauză s-a formulat constituire de parte civilă de către mama victimei care prin concluziile scrise depuse la dosar, a solicitat obligarea inculpatului să-i plătească cu titlu de despăgubiri civile 6220 lei reprezentând cheltuieli legate cu înmormântarea victimei și cheltuieli judiciare precum și suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale.

În dovedirea pretențiilor sale nu a propus nici o probă, sens în care instanța de fond, în raport cu cheltuielile de înmormântare efectuate potrivit obiceiului locului, având în vedere declarația martorului G, a apreciat că obligarea inculpatului să-i plătească suma de 3000 lei cu titlu de cheltuieli cu înmormântarea este justificată și rezonabilă, diferența de sumă nefiind justificată și dovedită.

De asemenea, instanța de fond a respins ca nedovedită cererea privind obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare, nefăcând nici o dovadă cu privire la suma cheltuită în cursul procesului penal.

Instanța de fond a reținut că victima era cel mai mic fiu al părții civile, că de fapt acesta urma să se stabilească cu partea civilă, chiar dacă în ultima perioadă un alt fiu de-al acesteia din B s-a stabilit la, ca urmare a trecerii în șomaj, astfel că s-a apreciat că partea civilă a suferit o traumă morală și în consecință la obligat pe inculpat să-i mai plătească acesteia suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale, apreciind că această sumă este îndestulătoare pentru ca parțial să înlăture efectele prejudiciului moral suferit.

Reținând vinovăția inculpatului în cauzarea prejudiciului suferit de partea civilă -, instanța de fond, în baza art.14, art.346 Cod de procedură penală, art.998 și 1000 alin.2 cod civil la obligat pe inculpatul minor să-i plătească părții civile în solidar cu partea civilmente responsabilă, suma de 3000 lei despăgubiri materiale și 10.000 lei daune morale respingând ca neîntemeiate restul pretențiilor.

În baza art.191 alin.1 Cod de procedură penală a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească statului 400 lei cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentințe penale, a declarat apel penal inculpatul solicitând prin apărător, achitarea întrucât inculpatul a fost în legitimă apărare, în subsidiar solicită reducerea pedepsei, a se reține că pe tot parcursul procesului penal a avut o atitudine sinceră.

Examinând sentința atacată cu apel, din oficiu și potrivit motivelor invocate, raportat la prevederile art. 371 și 378 Cod procedură penală, Curtea de Apel reține că hotărârea atacată este legală și temeinică, iar apelul inculpatului fiind neîntemeiat urmează a fi respins în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat și către intimata -.

Pentru a se ajunge la concluzia vinovăției, legea cere ca probele să fie apte să răstoarne prezumția de nevinovăție instituită de lege în favoarea inculpatului, ceea ce în speță este îndeplinit.

Prima instanță a stabilit o stare de fapt reală, rezultând din probe minuțios analizate și interpretate. Astfel, a rezultat că fapta inculpatului, confirmată și de declarațiile martorilor și de raportul medico - legal, de-ai aplica o lovitură cu bucata de lemn în cap victimei, ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută și pedepsită de art. 183 Cod penal.

Inculpatul s-a sustras de la judecata în apel, deși s-a dispus aducerea cu mandat, acesta nu s-a prezentat. Totodată, acesta nu a fost găsit de organele de poliție la nici una din adrese.

Din procesul verbal întocmit de agenții din cadrul Poliției, a rezultat că la adresa din, au găsit-o pe mama inculpatului, care a relatat faptul că fiul ei se află la Ferma numitului dintre localitățile și M din județul T, împreună cu tatăl său, unde se ocupă cu creșterea animalelor.

Potrivit procesului verbal întocmit de lucrătorii din cadrul Postului de Poliție, în urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că pe raza comunei, la fermele de ovine nu se cunoaște nici o persoană ca fiind, urmând să fie anunțați în cazul în care persoana menționată apare la vreuna din ferme.

Partea civilă intimată -, mama victimei, s-a prezentat la termenele de judecată din apel, solicitând condamnarea inculpatului și arătând totodată că solicită judecarea de urgență a cauzei în condițiile în care inculpatul nu se prezintă la judecarea cauzei în apel. La termenele de judecată, prezentă fiind partea civilă, a solicitat a nu se tergiversa soluționarea cauzei din lipsa inculpatului, care intenționat nu se prezintă, precizând instanței suferința pe care o încearcă ca urmare a morții victimei și că fiind în vârstă și bolnavă îi este greu să se prezinte la proces.

Audiat la prima instanță, (fila nr. 28 ) inculpatul a recunoscut comiterea faptei arătând următoarele: " - eu am plecat acasă, iar în urma mea a venit victima pe motoretă și pe traseu m-a amenințat și înjurat. Fiindu-mi frică de acesta și văzând că a ambalat motorul de la motoretă m-am dus la gardul din fața casei mele de unde am luat un leț din gard și l-am lovit pe victimă, iar acesta a căzut de pe motocicletă, aflându-se în mers. "

Deși apărătorul din oficiu al inculpatului a cerut achitarea pentru starea de legitimă apărare, această critică nu este fondată, cum nu este întemeiată nici cererea de reducere a pedepsei. Este în stare de legitimă apărare acela care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obștesc și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obștesc. Din starea de fapt, depozițiile martorilor, recunoașterea inculpatului nu rezultă că s-a aflat în nici una din cazurile care înlătură caracterul penal al faptei și nici cea de la art. 44 Cod penal.

Prima instanță, reținând corect vinovăția inculpatului apelant, l-a condamnat la o pedeapsă justă de 3 ani închisoare, reținând pericolul social al faptei sale și urmările acesteia care au dus la decesul unei persoane, precum și celelalte dispoziții de la art. 72 Cod penal și nu sunt motive de reducere a pedepsei, cum se solicită de apărare.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va obliga pe apelant să plătească în favoarea statului suma de 350 lei, cheltuieli judiciare în apel, din care suma de 100 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

În baza art. 193 Cod procedură penală va obliga pe apelant să plătească în favoarea intimatei - suma de 750 lei cheltuieli judiciare în apel, reprezentând cheltuieli de deplasare la 6 termene de judecată, de la domiciliul victimei, sat, jud. S M la sediul instanței.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală,

RESPINGE ca nefondat apelul penal declarat de inculpatul apelant, împotriva sentinței penale nr. 170 din 16 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.

Obligă pe apelant să plătească în favoarea statului suma de 350 lei, cheltuieli judiciare în apel, din care suma de 100 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

Obligă pe apelant să plătească în favoarea intimatei - suma de 750 lei cheltuieli judiciare în apel.

Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunțare și comunicare cu inculpatul și părțile lipsă.

Pronunțată în ședință publică azi, 21 octombrie 2008.

Președinte, Judecător, Grefier,

- - - - - -

decizie - A/03.11. 2008

Judec. fond - Gh.

3 ex./03.11.2008,

Președinte:Condrovici Adela
Judecători:Condrovici Adela, Sotoc Daniela

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Loviri sau vătămări cauzatoare de moarte art 183 cod penal. Decizia 95/2008. Curtea de Apel Oradea