Luare de mită (art. 254 cod penal). Sentința 28/2010. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr-
SENTINȚA PENALĂ NR. 28/PI/2010
Ședința publică din 17 februarie 2010
PREȘEDINTE: Rus Claudia
Grefier: - -
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de condamnatul, din Penitenciarul Satu -M, cu privire la sentința penală nr. 24/P din 26 martie 2008, pronunțată de Curtea de APEL ORADEA în dosarul nr-, definitivă prin decizia nr. 4178 din 16 decembrie 2008 Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat revizuientul, în stare de detenție, asistat de apărătorul din oficiu, av., în baza delegației nr. 678/2010, emisă de Baroul Bihor.
DNA - Serviciul Teritorial Oradeaa fost reprezentat de procuror.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
Nefiind excepții sau cereri prealabile, instanța a acordat părților cuvântul asupra cererii de revizuire.
Apărătorul revizuientului a solicitat să fie admisă în principiu și să se dispună rejudecarea cauzei, respectiv audierea martorului, cu privire la aspectele concrete ale comiterii faptelor, respectiv numărul actelor materiale și numărul baxurilor de țigări. A arătat că cererea se încadrează în dispozițiile art. 394 lit. a Cod procedură penală și este introdusă în termenul legal de 1 an.
Procurorul a solicitat respingerea cererii de revizuire, arătând că aceasta este tardiv introdusă, trecând mai mult de un an de la data de la care revizuientul a cunoscut faptele la care face referire în cerere și, mai mult de atât, împrejurările la care se face referire exced sferei de influență a art. 349 lit. a Cod procedură penală.
Astfel, revizuientul învederează participarea la un număr mai de acte materiale or, instanța nu a luat în seama atitudinea de nerecunoaștere pe care inculpatul a avut-o pe parcursul desfășurării procesului penal. De asemenea, a arătat că s-a procedat la audierea martorului și separat, și în prezența inculpatului, revizuientul din prezenta cauză, dar acesta nu a confirmat susținerile revizuientului, iar împrejurarea că denunțătorul și-a însușit o sumă de bani este o simplă presupunere.
Revizuientul, în ultimul cuvânt, a solicitat să fie audiat martorul de către instanță, pentru că altfel va suna depoziția acestuia, când va depune mărturia sub jurământ. A arătat că acesta a mințit cu privire la cantitatea de țigări.
CURTEA DE APEL
Asupra cererii de revizuire de față, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 24 din 9 aprilie 2008, pronunțată în dosarul nr-, printre altele, Curtea de APEL ORADEA, în baza art. 334 Cod procedură penală, a schimbat încadrarea juridică reținută în sarcina inculpatului, născut la 10.08.1977 în loc., județul S M, fiul lui și, cetățean român, școală profesională, agricultor, căsătorit, 1 copil minor, stagiul militar satisfăcut, domiciliat în loc. nr. 9, județul S M, fără antecedente penale, CNP -, din infracțiunea de contrabandă calificată, prev. de art. 270 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, în infracțiunea de complicitate la contrabandă calificată, prev. și ped. de art. 26 Cod penal raportat la art. 270 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, texte de lege în baza cărora l-a condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II și b Cod penal, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.
În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, a fost condamnat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de aderare și sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat, constituit în vederea săvârșirii infracțiunii de contrabandă la o pedeapsă de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II și b Cod penal, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.
În baza art. 33 lit. a raportat la art. 34 lit. b și art. 35 Cod penal, au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, inculpatul urmează să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, în regim privativ de libertate și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II și b Cod penal, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.
În baza art. 71 Cod penal, pe durata executării pedepsei i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II și b Cod penal.
În baza art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii din 06.07.2006.
Prin decizia nr. 4178 din 16 decembrie 2008 Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-au admis recursurile declarate în cauză de DNA - Serviciul Teritorial Oradea și de inculpații, și împotriva sentinței penale mai sus arătate, care a fost casată numai cu privire la confiscarea sumei de 354.000 lei de la inculpații, și G, dispoziție care a fost înlăturată și, rejudecând, în baza art. 118 alin. I lit. e și alin. 4 din Codul penal raportat la art. 277 din Legea nr. 86/2006, s-a dispus confiscarea sumei de câte 70.800 lei de la fiecare din inculpații, și
Prin cererea înregistrată la DNA - Serviciul Teritorial Oradea - Biroul S-M, condamnatul a formulat o cerere de revizuire a sentinței penale mai sus arătate, invocând netemeinicia hotărârii, netemeinicie ce ar rezulta din greșita reținere a stării de fapt, revizuientul arătând că, a participat la săvârșirea infracțiunii de contrabandă în formă continuată nu doar la actele materiale din 3 iulie 2006 și 5 iulie 2006, ci și la actul material din 26 iunie 2006, acte pentru care, de altminteri, își recunoaște vinovăția abia prin cererea de revizuire. Mai susține revizuientul că, în data de 26 iunie 2006, numărul de baxuri de țigări ce a format obiectul infracțiunii de contrabandă ar fi fost de 160, iar nu de 100 de baxuri, cum greșit s-a reținut prin hotărârea atacată, iar în data de 3 iulie 2006 numărul de baxuri ar fi fost de 270, nu de 120, așa cum greșit s-a reținut.
A mai arătat revizuientul că martorul a primit pentru fiecare bax de țigări suma de câte 10 dolari USA și, cu ocazia denunțului pe care l-a formulat, nu a predat întreaga sumă primită la DNA și, cu toate acestea, nu a fost tras la răspundere.
Cererea revizuientului a fost înregistrată la DNA - Serviciul Teritorial Oradea sub nr. 916/III.6/2009 și, prin concluziile formulate, s-a solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată, invocându-se totodată tardivitatea acesteia.
Examinând cererea de revizuire formulată de condamnatul, curtea va constata că aceasta este neîntemeiată și o va respinge ca atare, potrivit dispozitivului prezentei, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
Curtea va reține că, fiind o cale extraordinară de atac, destinată a îndrepta în exclusivitate erorile judiciare, legea procesual penală trebuie să precizeze cazurile de revizuire, adică situațiile care îndreptățesc presupunerea serioasă că s-a comis o eroare judiciare.
Legea procesual penală enumără, în art. 394, printre cazurile de revizuire, toate acele situații care îndreptățesc această presupunere.
Revizuientul din prezenta cauză și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 394 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, constând în aceea, că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.
Revizuientul a invocat în acest sens, ca elemente de noutate, ce nu ar fi fost cunoscute de instanță la data soluționării cauzei, faptul că a participat la săvârșirea infracțiunii de contrabandă în formă continuată și la actele materiale din 26 iunie 2006, și nu doar la cele din 3 și 5 iulie 2006, așa cum în mod greșit s-ar fi reținut în hotărârea atacată și că numărul baxurilor de țigări ce au format obiectul infracțiunii de contrabandă ar fi fost altul decât cel reținut de instanță. Astfel, în data de 26 iunie 2006, numărul de baxuri de țigări a fost de 160, iar nu 100, așa cum a reținut instanța, iar în data de 3 iulie 2006, numărul baxurilor de țigări ar fi fost de 270 și nu de 120, așa cum în mod greșit ar fi reținut instanța.
De asemenea, revizuientul susține că martorul denunțător nu a predat la DNA întreaga sumă care i-ar fi fost remisă cu titlul de mită, ci doar o parte din această sumă.
Or, așa cum rezultă din considerentele sentinței atacate, instanța ce a soluționat cauza a reținut participarea revizuientului la toate cele trei acte materiale, inclusiv la cele din 26 iunie 2006 (în paginile 5-6 din hotărârea a cărei revizuire se solicită), cu privire la care, pe parcursul soluționării cauzei, revizuientul nu și-a recunoscut vinovăția.
În aceste condiții, cu privire la această susținere a revizuinetului nu se poate reține incidența art. 394 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, deoarece faptul pretins ca nou, trebuie să nu fi fost cunoscut de instanță în momentul soluționării cauzei.
Incidența dispozițiilor procedurale mai sus arătate nu se poate reține nici cu privire la susținerile revizuientului privind numărul baxurilor de țigări ce au constituit obiectul infracțiunii de contrabandă, respectiv cele privind actele materiale din 26 iunie 2006 și 3 iulie 2006, câtă vreme susținerile acestuia rămân izolate în contextul probator și, mai mult de atât inculpatul, a cărui audiere o solicită revizuientul, prin depoziția sa, nu a confirmat susținerile revizuientului.
Astfel, așa cum rezultă din procesul-verbal din 29 octombrie 2009 întocmit de DNA - Serviciul Teritorial Oradea (filele 32-35 din dosar), martorul, audiat în prezența revizuientului și a apărătorului acestuia, și-a menținut declarațiile date în faza de urmărire penală și în cea a cercetării judecătorești, referitoare la numărul de baxuri de țigări ce au fost transportate.
Cât privește susținerile referitoare la sumele de bani pretins a fi primite de martorul denunțător, care ar fi fost mai mari decât cele predate la DNA, acestea sunt rezultatul unor simple presupuneri ale revizuientului, câtă vreme acesta nu a fost prezent când aceste sume i-au fost remise denunțătorului și, mai mult de atât, nu sunt confirmate de probele administrate în cauză.
Astfel fiind, curtea va constata că cererea revizuientului nu se circumscrie prevederilor art. 394 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, condiții în care este neîntemeiată și va fi respinsă ca atare. Pe de altă parte, o cerere de revizuire întemeiată pe art.394 alin.1 lit. a este C.P.P. admisibilă doar dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, ceea ce nu este cazul în speță, condamnatul invocând aspecte care ar avea ca efect atenuarea sau agravarea pedepsei aplicate.
Mai mult de atât, cererea formulată de revizuient este în defavoarea sa, iar o eventuală admitere ar încălca principiulnon reformatio in pejusși, de asemenea, este tardivă în raport de dispozițiile art. 398 alin. 2 lit. a Cod procedură penală, trebuind să fie introdusă în cel mult 1 an de la data când faptele sau împrejurările au fost cunoscute de persoana care face cererea.
Cererea formulată de revizuient este, formulată implicit și în defavoarea celorlalți condamnați, date fiind aspectele invocate, ca atare, potrivit art.398 alin.2 lit. a C.P.P. cererea este tardiv introdusă și cu privire la aceștia.
Față de cele ce preced, în baza art. 397 lit. a Cod procedură penală, se va respinge cererea formulată de revizuientul, urmând ca acesta să fie obligat, potrivit art. 192 alin. 2 și art. 189 Cod procedură penală, la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei, onorariu pentru apărarea din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 394 lit. a Cod procedură penală,
RESPINGE cererea de revizuire formulată de revizuientul, fiul lui și, născut la 10.08.1977, deținut în Penitenciarul Oradea, împotriva sentinței penale nr. 24/P/2008 a Curții de APEL ORADEA, definitivă prin 4178/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă revizuientul la 300 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON onorariu. of., del. 687/2010 se va cita din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului
Cu recurs în 10 zile de la pronunțate și de la comunicare cu revizuientul în Penitenciarul Oradea.
Pronunțată în ședința publică din 17 februarie 2010.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
red. sentință - în concept: 24.02.2010
tehnored. 4 ex. 2.03.2010, pc
Președinte:Rus ClaudiaJudecători:Rus Claudia