Luare de mită (art. 254 cod penal). Decizia 40/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 40/
Ședința publică din 10 Aprilie 2008
Complet de divergență compus din:
PREȘEDINTE: Corina Voicu judecător
PREȘEDINTE: Corina Voicu
JUDECĂTOR 2: Dumitru Diaconu G
Grefier.
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI este reprezentat prin
Procuror:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARGEȘ, împotriva sentinței penale numărul 75 din data de 08 februarie 2007, pronunțată de TRIBUNALUL ARGEȘ secția penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc,în ședința publică din data de 03 aprilie 2008, când susținerile părților au fost consemnate în scris în încheierea de ședință din aceeași dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra apelului penal de față;
Deliberând, constată:
Prin sentința penală nr.75 din 8 februarie 2007, pronunțată de TRIBUNALUL ARGEȘ, în dosarul nr-, a fost achitat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 27 octombrie 1949 în comuna de A, județul A, domiciliat în aceeași localitate, sat, județul A, -, în baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d Cod pr.penală, pentru infracțiunea prevăzută de art.254 alin.1 Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice a faptei din art.254 alin.2 Cod penal, în art.254 alin.1 Cod penal.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL ARGEȘa fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prev. și ped. de art.254 alin.2 Cod penal.
Tribunalul arată, în motivarea sentinței, că, în esență, în actul de sesizare s-a reținut, că la începutul anului 2006, denunțătorul a discutat cu inculpatul, președintele Cooperativei de Consum Curtea de A, pentru a fi "scutit de șpagă pe anul 2006", pentru un spațiu de 32. pe care denunțătorul, ca administrator al "" V, l-a închiriat de la de Consum A, cu sediul în Curtea de A, pentru a desfășura activitate de farmacie veterinară.
Aceasta, deoarece denunțătorul intenționa să păstreze spațiul până la 1 septembrie 2006, la care se adăuga și împrejurarea că eficiența economică a acestuia nu mai era corespunzătoare.
Inculpatul, însă, nu a fost de acord cu propunerea denunțătorului, dovadă că la 13 februarie 2006, încheiat în mod unilateral un act adițional la contractul de închiriere nr.49/2005, prin care a majorat chiria de la 110 euro/lună la 176 euro/lună, acest act adițional fiind trimis inculpatului la sediul farmaciei denunțătorului, fiind primit de angajata acesteia.
Pe data de 15 martie 2006, s-a întâlnit cu pentru a discuta cu privire la valoarea chiriei stabilită prin actul adițional.
La această întâlnire, inculpatul a pretins suma de 1.000.000 lei ROL/lună, sumă rezultată din Ja diferenței dintre chiria stabilită inițial de 110 euro/lună și chiria stabilită voluntar de inculpat la 176 euro/lună, adică suma de 66 euro împărțită la 2, pretindere cu care denunțătorul a fost de acord, stabilind să se întâlnească pe data de 22 martie 2006, când denunțătorul îi va aduce suma de 8.000.000 lei ROL pentru 8 luni.
Pe data de 21 martie 2006, în baza unei convorbiri telefonice purtate cu inculpatul, acesta și denunțătorul au stabilit să majoreze suma de 8.000.000 lei ROL la 12.000.000 lei ROL, mai exact pentru tot anul 2006.
La data de 22 martie 2006, inculpatul s-a deplasat la sediul farmaciei aparținând denunțătorului, pentru a se întâlni cu acesta conform înțelegerii anterioare, dându-i suma de 12.000.000 lei ROL, inculpatul fiind surprins în flagrant cu această sumă de către organele de urmărire penală.
Despre o atare situație de fapt, susținută de parchet, tribunalul motivează, în considerentele exprimate în continuare, că aceasta este infirmată de probele administrate în cauză, concluzionând, în esență, că se impune achitarea și nu condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de luare de mită pentru care aceasta a fost trimis în judecată.
Astfel, în acest sens, tribunalul, cu referire la declarația dată de denunțător în fața instanței, constată că aceasta este în totală contradicție cu denunțul făcut și cu declarațiile date de el la urmărirea penală.
In această privință, menționează, contrar celor reținute în rechizitoriu, că denunțătorul s-a întâlnit cu inculpatul la data de 15 martie 2006, la sediul cooperativei, până atunci fiind plecat în străinătate, ulterior denunțătorul pretinzând că s-a întâlnit cu inculpatul în jurul datei de 15 februarie 2006, când i-a prezentat un contract de închiriere care stipula aceeași chirie de 100 euro/lună, pe care l-au semnat ambele părți, după care s-au despărțit în bune relații.
De asemenea, denunțătorul pretinde că la începutul lunii martie, inculpatul i-a trimis prin fax, la firmă, un contract cu chiria majorată de 170 euro/lună, fapt ce l-a determinat să se deplaseze la Curtea de A, la sediul cooperației, în jurul datei de 7 martie 2006, pentru a purta o nouă discuție cu acesta, împrejurare în care inculpatul i-a făcut un calcul din care a rezultat valoarea așa-zisei mite de 30 euro/lună, cu începere de la 1 ianuarie 2006.
Față de aceste date, tribunalul arată că nimic din ceea ce a declarat denunțătorul în fața instanței de judecată, nu-și găsește corespondența în declarațiile acestuia în faza de urmărire penală și, implicit, în situația de fapt menționată, de altfel, reținută în rechizitoriu.
Astfel, dacă în cursul urmăririi penale denunțătorul a făcut vorbire de o primă întâlnire cu inculpatul în luna ianuarie 2006, în fața instanței a negat acest lucru, iar presupusul contract încheiat inițial cu aceeași chirie de 108 euro/lună, nu a putut fi depus la dosar.
De altfel, denunțătorul, susține tribunalul, a șovăit și cu privire la modalitatea de remitere a actului adițional la contractul de închiriere prin care s-a hotărât majorarea chiriei, pretinzând, pe de o parte, că i-a fost adus la farmacie, pe de altă parte, că s-a trimis prin fax, încurcându-se chiar și asupra cuantumului chiriei, în instanță pretinzând suma de 170 euro/lună, în loc de 176 euro/lună, așa cum arătase la urmărire penală.
Mai mult, tribunalul susține, că actul adițional a fost încheiat la data de 13 februarie 2006, în baza deciziei luate de consiliul de administrație în ședința din 25 ianuarie 2006, iar inculpatul l-a semnat doar în calitatea de președinte care asigură, potrivit legii, aducerea la îndeplinire a hotărârilor adunării generale și a deciziilor consiliului de administrație, atribuțiile președintelui neconferindu-i, potrivit Legii nr.1/2005, nici un drept de decizie și nici de control.
Având în vedere aceste contradicții, tribunalul motivează că este greu să creadă pe denunțător, în ceea ce privește o eventuală pretindere din partea inculpatului a unei sume de bani ce a reprezentat mită, cu atât mai mult cu cât acesta s-a contrazis în permanență atât asupra aspectelor majore cât și a celor din detaliu.
In acest sens, precizează și contradicțiile între declarațiile martorei, angajata denunțătorului, date la urmărirea penală și cele din cursul judecății.
Astfel, deși la urmărirea penală a declarat în fața procurorului că ".știu că anual a plătit șpagă lui...", "cunosc faptul că îi dădea lui anual șpagă din discuțiile pe care le-am avut cu și în prezența șoferului acestuia ", ".la circa 5 minute a venit în farmacie care, împreună cu au intrat în spate, unde este depozitul, eu bănuind că în acest moment i se dă șpagă", aceste situații sunt infirmate în cursul judecății de către aceeași martoră, susține tribunalul.
In această privință, tribunalul constată că în cursul judecății martora prezintă o altă situație, aceasta precizând: ".eu nu am văzut când doctorul i-a dat bani lui și, de asemenea, doctorul nu mi-a spus mie vreodată că ar obișnui să facă acest lucru la diferite intervale de timp", ".nu am știut că va primi bani de la doctor și nici că a mai primit, pentru că eu nu am văzut niciodată în mod direct pe doctor dând banii lui, de altfel, nu este o fire să se confeseze la mine sau la alți subalterni și nici șoferul lui nu a cunoscut existența vreunei astfel de practici. Am realizat ce s-a întâmplat când am fost solicitată de procuror să asist ca martor".
De asemenea, tribunalul arată că învinuirea inculpatului că ar fi pretins mită de la pentru a-i menține aceeași chirie, este infirmată și de declarațiile martorilor, an, precum și de declarațiile inculpatului.
Față de aceste probatorii administrate în cursul judecății, care nu se coroborează cu cele de la urmărirea penală, tribunalul a apreciat că nu există vreo probă certă în ceea ce privește pretinderea din partea inculpatului a unei sume de bani de la denunțător, cu scopul de a-i menține aceeași chirie sau de a-i păstra spațiul și, în consecință, nu poate fi reținută în sarcina acestuia activitatea infracțională de pretindere a vreunei mite.
In acest sens, tribunalul mai menționează și alte aspecte reținute ca și contradictorii ce ar rezulta din probatoriul administrat în cauză, în sensul că, pe de o parte, în rechizitoriu, se reține că banii s-au primit pe data de 22 martie 2006, în interiorul farmaciei denunțătorului, dar în instanță acesta precizează că fapta s-a consumat pe data de 15 martie 2006, acest lucru repetându-l de mai multe ori.
De asemenea, mai arată că în două acte oficiale se vorbește despre denunțătorul, pentru ca ulterior să fie menționat, învederând, totodată, că sunt anumite greșeli, omisiuni în compunerea textului de explicare a conținutului proceselor verbale de interceptare a convorbirilor telefonice, de autorizare a acestora, recurgând chiar la o analiză gramaticală a preambulului celor două procese verbale întocmite la 22, respectiv 23 martie 2006, de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL ARGEȘ, invocând, de asemenea, și procesul verbal de redare a înregistrărilor convorbirilor telefonice, ajungând la concluzia că nici măcar numărul de telefon al inculpatului nu a fost menționat, ceea ce era esențial pentru a se verifica dacă s-a respectat legea în ceea ce privește autorizarea interceptării și înregistrării convorbirilor telefonice de la un anume număr de telefon utilizat de inculpat și dacă acesta aparține inculpatului.
Totodată, tribunalul precizează că chiar din conținutul convorbirii telefonice dintre denunțător și inculpat, nu rezultă cu certitudine că denunțătorul i-a oferit drept mită inculpatului suma de 12.000.000 lei ROL, redând pasaje din discuția purtată, care nu pot fi relevante în cauză sub aspectul pretinsei infracțiuni săvârșite de inculpat, la fel cum nu poate fi relevantă, în aprecierea tribunalului, nici înregistrarea dialogului dintre inculpat și denunțător în momentul înmânării banilor, din care, de asemenea, sunt redate fragmente pe care instanța le consideră concludente sub acest aspect al nevinovăției inculpatului.
Tribunalul concluzionează că, inculpatul a recunoscut că a luat banii, însă, în permanență, a avut reprezentarea că aceștia constituie o diferență de chirie achitată în avans, situație rezultată din practica cooperativei de consum, a angajaților acesteia, a unor chiriași, așa cum aceștia prezintă în declarațiile date ca martori.
Cu atât mai mult o atare chirie în avans, apreciază tribunalul, se justifică în cazul denunțătorului care, oricum, anunțase că intenționa să nu mai dețină pentru mult timp spațiul respectiv.
Relevante în considerarea nevinovăției inculpatului sunt și contradicțiile denunțătorului cu privire la momentul și la modul în care i-au fost înmânați banii inculpatului cu ocazia constatării flagrante, tribunalul motivând în acest sens pasaje din declarația denunțătorului dată în fața instanței și anume: "Am discutat ceva cu inculpatul de genul cum este amenajat depozitul și, în acest moment, i-am băgat în buzunarul stâng de la sacou un plic alb în care pusesem suma de 12.000.000 lei. In momentul în care i-am introdus plicul în buzunar nu i-am pomenit nimic despre bani".
Mai apoi, menționează tribunalul, în aceeași declarație denunțătorul a arătat: "Nu pot preciza cu exactitate dacă inculpatul a văzut exact când îi bag plicul în buzunar, dar nu cred, că se uita în altă parte".
Spre deosebire de această declarație, susține tribunalul, inculpatul a recunoscut constant că banii au fost dați direct în mână, fără a fi puși în plic, iar el i-a luat și i-a băgat în buzunar, convins fiind că reprezintă o parte din chiria plătită în avans.
Având în vedere această contradicție dintre declarațiile denunțătorului, care nu pot fi coroborate cu alte probe, tribunalul susține în motivarea sa că nu le poate atribui calitatea de probe, spre deosebire de declarațiile inculpatului care sunt constante și se coroborează cu declarațiile martorilor.
De asemenea, arată în considerentele sale tribunalul, că nici bancnotele nu au fost tratate cu substanță chimică care să releve amprentele inculpatului și care ar fi lăsat urme pe materialul textil pentru a se putea stabili exact în ce buzunar au fost introduși banii, precizând, totodată, că nu s-a stabilit dacă banii au fost dați direct în mână inculpatului sau au fost puși într-un plic, astfel încât să nu rămână imprimante amprentele, neexistând nici planșe foto în acest sens, înregistrarea video fiind insuficientă, toate aceste aspecte sunt relevante în aprecierea tribunalului cu privire la stabilirea nevinovăției inculpatului, banii primiți constituind chiria în avans, așa cum rezultă din întreg probatoriul administrat în cauză.
In același timp, tribunalul constată, în legătură cu calificarea juridică a faptei, că în actul de sesizare s-a apreciat, fără a se aduce prea multe argumente legale, că inculpatul avea atribuții de control, depunându-se, ca dovadă, acte privind atribuțiile de serviciu ale președintelui cooperativei de consum stabilite la data de 15 iunie 2000, în baza Legii nr.109/1996, deși aceasta fusese abrogată prin Legea nr.1/2005.
In legătură cu acest fapt, tribunalul menționează că potrivit art.25 secțiunea a II-a din actul constitutiv al societății vizând de consum Curtea de A, sunt respectate întrutotul prevederile art.55 din Legea nr.1/2005, privind organizarea și funcționarea cooperației, în care se arată că "președintele societății cooperativei de consum asigură conducerea activității curente a societății, în cazul în care nu se procedează la numirea unui director executiv, asigură îndeplinirea hotărârilor adunării generale și a deciziilor consiliului de administrație", iar conform art.58 și 96 din aceeași lege, activitatea de control într-o societate cooperativă o exercită cenzorii.
Cum această Lege nr.1/2005 a abrogat Decretul-Lege nr.66/1990 și Legea nr.109/1996, și având în vedere că la data săvârșirii presupusei fapte de luare de mită, respectiv 22 martie 2006, sunt aplicabile prevederile legii menționate, tribunalul a considerat că inculpatul nu poate fi considerat un funcționar cu atribuții de control, în sensul art.254 alin.2 Cod penal, așa cum a fost trimis în judecată, astfel că, în baza art.334 Cod pr.penală, a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din art.254 alin.2 în art.254 alin.1 Cod penal.
In raport, însă, de această încadrare, față de toate argumentele menționate de către tribunal, acesta a apreciat că în cauză nu s-a reușit să se facă dovada indubitabilă a vinovăției inculpatului, existând un dubiu asupra săvârșirii de către el a faptei pentru care a fost trimis în judecată, iar acesta nu poate profita decât inculpatului.
Ca urmare, în final, tribunalul a apreciat că în speță subzistă elementul material al faptei, în sensul că inculpatul a luat suma de 12.000.000 lei, însă lipsește elementul subiectiv, respectiv intenția de a-și însuși banii drept mită, inculpatul având reprezentarea că banii constituie o parte din chiria cuvenită achitată în avans.
Așa fiind, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.254 alin.1 Cod penal, a dispus achitarea inculpatului, în baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d Cod pr.penală.
Impotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL ARGEȘ.
Acesta a criticat soluția sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, în sensul că în mod greșit s-a dispus achitarea inculpatului întrucât din probele administrate în cauză rezultă în mod evident vinovăția acestuia.
In acest sens, parchetul arată că declarația denunțătorului, pe care o apreciază ca sinceră, se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, denunțătorul neavând nici un motiv să-i însceneze inculpatului o pretinsă luare de mită.
Suma de 12.000.000 lei, pe care a primit-o inculpatul, susține parchetul, nu reprezintă chirie în avans pentru 2 sau 3 luni și nici diferența de chirie pe 3 luni, așa cum inculpatul a spus la momentul constatării infracțiunii flagrante, calculele matematice efectuate raportate la valoarea euro din perioada respectivă, de aproximativ 35.000 RON, înlăturându-i susținerile, învederând situația că diferența de chirie pe 3 luni, având în vedere actul adițional de majorare a chiriei, din care rezultă 66 de euro/lună diferență, ar însemna suma de 6.930.000 lei ROL și, nicidecum, suma de 12.000.000 lei ROL.
Această sumă de 12.000.000 lei ROL reprezintă, în susținerea parchetului, solicitată de inculpat pe întregul an și anume 30 euro/lună (1.000.000 lei ROL/lună).
Instanța trebuia să aibă în vedere, susține parchetul, și înregistrările convorbirilor purtate între părți, din care rezultă că denunțătorul i-a propus inculpatului ca în loc de 8.000.000 ROL să-i aducă 12.000.000 ROL pentru tot anul, dacă reușește să o convingă pe soția sa să păstreze spațiul, lucru cu care inculpatul a fost de acord.
De altfel, aceste convorbiri telefonice trebuiau să fie avute în vedere de către instanță alături de declarația denunțătorului care se coroborează cu declarațiile martorei, date în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată, fără a exista o contradicție cu celelalte probe administrate în cauză.
Mai mult, arată parchetul, inculpatul nu a putut nega faptul că a primit banii, încercând doar să ascundă că aceștia reprezintă mită, poziția inculpatului sub acest aspect nefiind constantă, în sensul că declară în cursul urmăririi penale că suma găsită asupra sa ar fi echivalentul diferenței de chirie pentru primele trei luni din anul 2006, iar în faza judecății afirmând că ar reprezenta chiria în avans pentru 2-3 luni.
Cât privește situația că denunțătorul s-ar fi contrazis în permanență, așa cum susține instanța, parchetul a arătat că acest lucru nu este adevărat, denunțătorul având o poziție constantă cu privire la fondul aspectelor asupra cărora a fost întrebat, puținele neconcordanțe, de altfel nerelevante - de exemplu dacă banii au fost înmânați inculpatului sau i-au fost băgați în buzunar neavând nici o importanță, atâta vreme cât primirea sumei nu a fost negată de inculpat - privesc lucruri neesențiale și pot fi explicate prin intervalul de timp scurs între declarațiile date.
In concluzie, având în vedere și susținerile orale ale reprezentantului parchetului, în completarea celor de mai sus. așa cum au fost motivate în scris, se apreciază că banii au fost dați ca mită nu ca avans pentru chirie, neexistând nici un dubiu sub acest aspect, așa cum motivează tribunalul, încât soluția legală era aceea a condamnării inculpatului pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată și anume cea prevăzută de art.254 alin.2 Cod penal, și nu a achitării inculpatului pentru infracțiunea prev. de art.254 alin.1 Cod penal.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate de parchet, potrivit prevederilor art.378 Cod pr.penală, curtea constată, în complet de divergență, că acestea sunt întemeiate, pentru considerentele ce vor urma:
În acest sens, curtea consideră că pentru justa soluționare a cauzei, având în vedere multiplele contradicții sau nuanțe invocate fie de acuzare fie de apărare, cu privire la probatoriul administrat în cauză, se impune a fi reliefată, succint și în esență, situația de fapt, așa cum rezultă, în aprecierea curții, din ansamblul acestui probatoriu, în funcție de care se poate concluziona asupra temeiniciei și legalității soluției pronunțate în această cauză.
Astfel, în cauză, inculpatul, ca președinte al Cooperativei de Consum Curtea de A, potrivit atribuțiilor sale de serviciu, în numele societății pe care o conducea și o reprezenta, a închiriat denunțătorului, ca administrator al "" V, un spațiu comercial d e 32. la magazinul "" din Curtea de A, în vederea desfășurării unei activități de farmacie veterinară.
A încheiat în acest sens contractul de închiriere nr.49 din 3 ianuarie 2005, valabil pe doi ani, până la 3 ianuarie 2007, chiria lunară convenită fiind de 110 euro (12 dosar urmărire penală).
Totuși, la data de 13 februarie 2006, în mod unilateral, inculpatul, ca președinte al Cooperativei de consum Curtea de A, întocmește un act adițional (14, 15 dosar urmărire penală), prin care majorează chiria de la 110 euro, așa cum se stipula prin contractul menționat, la 176 euro, act ce a fost transmis la farmacia denunțătorului, fiind primit de angajata acestuia, martora, în această perioadă denunțătorul fiind plecat din țară cu probleme de serviciu.
Revenind în țară, denunțătorul s-a deplasat la Curtea de A, domiciliul său fiind în Râmnicu V, întâlnindu-se cu inculpatul, la data de 15 martie 2006, pentru a clarifica situația în legătură cu această chirie majorată.
Cu această ocazie, inculpatul îi spune că-i va face o reducere de 6 euro, de la suma de 66 euro cât era diferența de majorare (176-110=66 euro), stabilind suma de 60 euro diferența de chirie lunară.
Făcând un calcul în lei la cursul euro din acea perioadă care era de 35.000 lei, a rezultat ca denunțătorul să dea 2.000.000 lei lunar, contravaloarea în lei a 60 de euro (35.000 lei x 60 euro = 2.100.000 lei), din această sumă, inculpatul pretinzându-i să-i dea J, mai precis 1.000.000 lei/lună, echivalentul aproximativ a 30 euro/lună (30 euro x 35.000 = 1.050.000 lei).
Intrucât denunțătorul constatase că în ultimul timp activitatea sa nu mai avea eficiență economică și hotărât fiind la data discuției să mai rămână doar 8 luni, până la 1 septembrie 2006, în aceste împrejurări inculpatul i-a pretins 8.000.000 lei - câte 1.000.000 lei pe fiecare lună - (declarația denunțătorului 9).
Având în vedere că, practic, i se oferise o reducere de 6 euro și întrucât în fiecare an îi plătea inculpatului peste chiria prevăzută în contract câte 30 euro/lună (aproximativ 1.000.000 plătit în lei la cursul zilei), denunțătorul s-a hotărât, chiar în acea zi de 15 martie 2006, să sesizeze organele abilitate despre suma pretinsă de inculpat, sumă pe care urma să o înmâneze acestuia săptămâna viitoare, respectiv la data de 22 martie 2006, când se deplasa, de asemenea, la Curtea de
-A se vedea în acest sens denunțul formulat de (2 și 3 dosar urmărire penală), în care menționează că inculpatul ca președinte al Cooperației de Consum Curtea de A i-a pretins o sumă de bani în scopul de a nu-i majora chiria lunară, pentru spațiul comercial d eținut de cooperație, în care funcționează un punct farmaceutic al societății menționate-.
In urma acestui denunț au fost autorizate, potrivit legii, interceptarea și înregistrarea convorbirilor și comunicărilor efectuate de inculpat de pe telefonul său mobil, începând cu data de 17 martie 2006, așa cum rezultă din cuprinsul autorizației nr.4/2006 (25 dosar urmărire penală), dată în baza încheierii tribunalului din 17 martie 2006 (26 dosar urmărire penală), prin care s-a admis cererea formulată în acest sens de către parchet.
Cum denunțătorul urma să se întâlnească cu inculpatul la data de 22 martie 2006 pentru a-i înmâna suma pretinsă, a fost organizată de procuror la această dată constatarea flagrantă a infracțiunii.
In acest sens, a fost emisă de către procuror ordonanța provizorie de autorizare pentru înregistrare a imaginilor și convorbirilor de la momentul realizării flagrantului, din data de 22 martie 2006, de către denunțătorul și făptuitorul (28 dosar urmărire penală), confirmată de altfel de TRIBUNALUL ARGEȘ, prin încheierea din 23 martie 2006 (33 dosar urmărire penală).
De menționat, că înainte cu o zi de data organizării flagrantului, pe data de 21 martie 2006, așa cum rezultă din convorbirea purtată între denunțător și inculpat (29-30 dosar urmărire penală), acesta i-a spus inculpatului că întrucât soția sa intenționează să păstreze spațiul nu pe 8 luni, așa cum stabiliseră, ci pe 12 luni până la finele anului, îi va aduce la întâlnirea din ziua următoare, respectiv 22 martie 2006, în loc de 8.000.000 lei, 12.000.000 lei - câte 1.000.000 pe lună.
Astfel, constatarea flagrantului a fost realizată pentru suma de 1200 RON, compusă din 8 bancnote a câte 100 RON și 8 bancnote a 50 RON (a se vedea procesul verbal întocmit în acest sens 42 dosar urmărire penală), pe fiecare bancnotă inscripționându-se cuvântul "mită", flagrant ce a fost efectuat la sediul farmaciei denunțătorului unde a venit inculpatul.
Suma pretinsă de 1200 RON de inculpat, pe ale cărei bancnote scria "mită" a fost primită de acesta de la denunțător, după care imediat ce au ieșit din farmacie, la semnalul convenit cu denunțătorul, a intervenit procurorul și echipa operativă, care au identificat această sumă asupra inculpatului, care a fost adus în farmacie, sumă ce a fost ridicată apoi în vederea cercetărilor.
Inculpatul urmare a flagrantului realizat, surprins cu banii asupra sa, nu că ar fi primit banii de la denunțător, așa cum rezultă, de altfel, din convorbirile purtate și înregistrate cu ajutorul unui reportofon digital amplasat asupra denunțătorului, cât și din imaginile înregistrate și pe camera audio-video (a se vedea în acest sens procesul verbal încheiat de procuror cu privire la convorbirea purtată între denunțător și inculpat la sediul farmaciei înainte de a primi banii - 40 dosar urmărire penală - precum și procesul verbal încheiat cu ocazia constatării flagrantului vizând mai ales convorbirea dintre procuror și inculpat - 34 și 39 dosar urmărire penală -, la care se adaugă și imaginile audio-video de la acest flagrant - 156 dosar urmărire penală).
, astfel, în esență, situația de fapt, așa cum a fost descrisă mai sus, pe care curtea o desprinde, așa cum s-a menționat, din ansamblul probator administrat în cauză, se impune a se analiza, în continuare, pentru justa soluționare a cauzei, pe de o parte, susținerile inculpatului, pe de altă parte, susținerile denunțătorului și, desigur, susținerile martorilor, mai ales a martorei, angajata denunțătorului care plătea chiria și care a fost martor și în momentul constatării flagrantului, apreciate totalmente diferit, cu anumite nuanțe cu relevanță în privința vinovăției sau nevinovăției inculpatului, atât de către acuzare cât și de către apărare.
Astfel, în legătură cu susținerile inculpatului, acesta arată că la acest moment al realizării flagrantului că banii primiți de la denunțător reprezintă diferența pentru chirie... "A zis că trebuie plătit pentru diferența de chirie" (34 dosar urmărire penală), sau într-o altă formulare... "Ce știu eu ce a zis dânsul? M-a chemat pentru chirie" (38 dosar urmărire penală).
In declarația, însă, dată cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă, ca urmare a solicitării parchetului, respinsă de TRIBUNALUL ARGEȘ - a se vedea încheierea nr.19 din 23 martie 2006, menținută de Curtea de APEL PITEȘTI, prin încheierea nr.27/R din 30 martie 2006 - inculpatul susține alte variante.
Astfel, afirmă că suma de 8.000.000 lei despre care face vorbire denunțătorul reprezintă, de fapt, avansul pe două luni al chiriei pentru spațiul închiriat, cu titlu de garanție a faptului că acesta dorește să rămână în spațiu (125 dosar urmărire penală).
In continuare, mai susține că a convenit cu denunțătorul să se prezinte la sediul farmaciei "pentru a ridica banii pe care denunțătorul îi dădea drept garanție rămânerii în spațiu" (125 dosar urmărire penală).
De asemenea, tot în această declarație, inculpatul mai arată că a convenit cu denunțătorul că a primit suma de bani cu titlu de garanție, bani pe care trebuia să-i depună la casieria unității ca "să nu mai majoreze chiria stabilită în contractul adițional, ci să rămână cea de 110 euro lunar (125 dosar urmărire penală.
evidente, astfel, inconsecvențele inculpatului cu privire la scopul sau la modalitatea pentru care a primit suma de 12.000.000 RON, pentru că o atare sumă nu corespunde nici uneia dintre variantele prezentate de inculpat.
Astfel, raportat la lunile trecute până la încheierea actului adițional din martie 2006 și anume, ianuarie, februarie, inclusiv martie, suma primită nu poate reprezenta "diferența de chirie", așa cum susține inculpatul, simplul calcul matematic cu referire la 66 euro diferență pe lună, raportat la 3 luni, ajungând nu la suma de 12.000.000 lei ROL, ci la 6.930.000 lei ROL (66 euro x 3 = 198 euro x 35.000 lei/euro = 6.930.000 lei ROL).
De asemenea, nici calculul privind avansul pe două luni al chiriei, așa cum se stabilise anterior de 110 euro/lună, o altă variantă susținută de inculpat nu are cum să reprezinte suma de 12.000.000 lei ROL, cu atât mai mult cu cât, de altfel, pe aceste luni - ianuarie, februarie 2006 - chiria a fost plătită, așa cum susține angajata denunțătorului, respectiv martora, fapt rezultat și din factura fiscală depusă la dosar ce reprezintă contravaloarea chiriei plătite pe luna martie 2006.
Nici cea de-a treia variantă, în apărarea sa, susținută de inculpat, în sensul primirii celor 12.000.000 lei, cu titlu de garanție, urmând ca apoi să nu mai majoreze chiria, conform actului adițional și să rămână cu chiria anterioară de 110 euro/lunar, nu poate fi primită, având în vedere inconsecvența inculpatului cu privire la scopul în care a fost primită această sumă.
Având în vedere variantele mai sus expuse de care se prevalează inculpatul, sunt înlăturate, astfel, neîndoielnic, susținerile apărării cât și ale tribunalului că inculpatul a avut o poziție consecventă, constantă, în sensul că a susținut o singură variantă și anume aceea că a luat banii de la denunțător, întrucât aceștia reprezintă chiria în avans.
De asemenea, nu poate fi primită, sub acest aspect, nici motivația apărării că simplele calcule matematice nu ar avea relevanță în cauză, întrucât chiar o sumă modică ce ar rezulta dintr-un astfel de calcul, fie el al unei chirii în avans, așa cum susține inculpatul, poate constitui obiect al infracțiunii de luare de mită, în măsura în care rezultă că acesta fie direct fie indirect a pretins și a primit o atare sumă.
Cu referire la declarațiile denunțătorului, curtea constată că acesta a avut o poziție constantă și nu contradictorie, așa cum s-ar înțelege din analiza acestor declarații făcută prin motivarea sentinței, instanța de fond și apărarea, în concluziile puse, scoțând în relief anumite nuanțe, este adevărat uneori contradictorii, dar neesențiale privind fondul cauzei.
Astfel, în declarațiile date în urma denunțului formulat împotriva inculpatului la organele de urmărire penală, susține că timp de trei ani de când inculpatul a devenit președinte al Cooperației de Consum Curtea de A i-a înmânat acestuia câte 30 euro/lună, plătite în lei la cursul zilei, în total 360 euro pe fiecare an, echivalent în lei, sumă pe care acesta a pretins-o și primit-o peste chiria prevăzută în contract, pentru nu pierde spațiul pe care-l închiriase (8 dosar urmărire penală).
Cum însă, acest spațiu afectat activității de farmacie veterinară nu mai avea o eficiență economică, era hotărât "de a fi scutit în anul 2006 cu valoarea mitei" (9 dosar urmărire penală), intenționând să rămână în acest spațiu numai 8 luni, mai exact până la data de 1 septembrie 2006.
Ca urmare, nemulțumirea denunțătorului este și mai mare când acesta îi și mărește chiria printr-un act adițional, situație în care are loc discuția relatată de altfel mai înainte, prin care inculpatul, în esență, îi promite denunțătorului o reducere a acestei măriri cu 6 euro, pretinzându-i, totodată, suma de 30 euro/lună, mai exact 8.000.000 lei până în septembrie 2006, și, apoi, 12.000.000 lei, pentru tot anul 2006. (A se vedea, cu referire la acest aspect, declarațiile denunțătorului 8, 9 și 10, 11 dosar urmărire penală).
In principal, această situație este învederată, de altfel, de denunțător și la tribunal.
Astfel, acesta susține: "La prima reînnoire a contractului de când inculpatul a devenit președinte al cooperației, m-a chemat și mi-a dat de înțeles că partea din față a spațiului este mai valoroasă decât cea din spate și dacă aș cotiza anual cu o anumită sumă față de el personal, nu ar mai majora chiria și aș avea și siguranța că rămân în continuare chiriaș".
De asemenea, acesta mai arată: "Am acceptat și i-am dat toată suma o dată, și așa am procedat așa timp de 3 ani la rând".
Totodată, mai relatează, "m-a deranjat faptul că am primit o majorare de chirie, după ce explicasem că punctul farmaceutic nu este rentabil și eu crezusem că a înțeles", susținând în continuare, "a înțeles să-mi ceară retroactiv pe lunile ianuarie, februarie și martie, eu i-am spus că sunt de acord și i-am spus că săptămâna viitoare urma să vin cu banii, adică cu suma de 8.000.000 lei", și afirmând, apoi, "am fost nemulțumit de pretenția inculpatului și am luat hotărârea să anunț organele de urmărire penală".
-A se vedea, în sensul celor mai sus menționate declarația denunțătorului 11 dosar tribunal -.
Curtea insistă asupra acestor declarații, expres reproduse, care se degajă din întreaga declarație a denunțătorului dată la tribunal, întrucât instanța a omis le prezenta, nemaivorbind de a le înlătura, susținând neadevărat prin motivația dată, expusă, de altfel, mai înainte, că declarația dată de denunțător în fața instanței este în totală contradicție cu denunțul făcut și cu declarațiile date de el la urmărire penală, invocând în acest sens numai inadvertențele sau unele contradicții dintre declarațiile date la urmărire penală la 15 martie 2006 și 22 martie 2006, și cea dată la instanță la 28 septembrie 2006, cu privire la data întâlnirii denunțătorului cu inculpatul, prealabilă denunțului, pe de o parte 15 februarie 2006, pe de altă parte 15 martie 2006, o altă dată de 7 martie 2006, pe care nu o menționează la urmărire penală, sau susțineri contradictorii despre primirea actului adițional, dacă acesta a fost adus la farmacie sau a fost primit prin fax, neconcordanța cu privire la cuantumul chiriei majorate de 176 euro, așa cum a declarat la urmărire penală sau 170 euro, așa cum a declarat în instanță.
Aceste neconcordanțe invocate de tribunal, doar în apărarea inculpatului, pot fi explicate prin timpul mai mare scurs între declarațiile date, la urmărire penală și la instanță, ele fiind, însă, și nesemnificative, neavând o concludentă relevanță pe fondul cauzei sub aspectul esențial al faptului pretinderii și primirii de sume de bani, peste cuantumul chiriei, de către inculpat de la denunțător.
Nici măcar o altă inadvertență invocată de tribunal și, desigur și de apărare, cu privire la modul cum au fost dați banii inculpatului, direct în mână, fără plic sau cu plic, în buzunarul stâng sau în buzunarul drept, că i-a văzut sau că nu i-a văzut, variante menținute într-o declarație sau alta a denunțătorului nu pot fi primite ca relevante în cauză, din moment ce inculpatul nu că a primit suma de bani găsită asupra sa cu ocazia surprinderii în flagrant.
Sunt atât de evidente aceste neconcordanțe "speculate" atât de tribunal cât și de apărare, încât faptul că denunțătorul arată o altă dată de organizare a flagrantului, din eroare, eventual, urmare a timpului scurs, și anume 15 martie 2006 în loc de 22 martie 2006 - deși un asemenea moment de impact al flagrantului poate fi ușor reperat și demonstrat cu prisosință, prin însuși procesul verbal încheiat la această dată - o atare situație este apreciată, nejustificat și neîntemeiat, ca lipsă de sinceritate a denunțătorului.
Mai mult, pentru a observa nemijlocit adevărata "dimensiune" a contradicțiilor denunțătorului arătate de tribunal și de apărare, majoritatea dintre ele expuse nuanțat mai sus și, eventuala, relevanță a lor în economia mijloacelor de probă din această cauză, pe care, de asemenea, o invocă tribunalul și apărarea, ca suport al dubiului ce profită inculpatului, curtea a dispus reaudierea denunțătorului.
Astfel, în declarația dată în fața curții (78 dosar curte), denunțătorul își menține declarațiile date atât la urmărire penală cât și la tribunal, cu referire la această ultimă declarație susținând că eventualele contradicții pot fi puse nu numai pe seama trecerii unei perioade de timp scursă de la urmărirea penală până în faza judecății, când i s-au luat noi declarații, cât și pe seama unor probleme medicale deosebite, audierea la tribunal având loc la circa 3-4 zile după o intervenție chirurgicală gravă, din cauza căreia nu se putea concentra suficient în depozițiile date.
Susține, sub acest aspect, că declarațiile care exprimă în mod clar adevărul sunt cele de la urmărire penală, luate prealabil momentului constatării în flagrant a infracțiunii sau în acel moment, foarte aproape în timp de momentul săvârșirii faptei.
Precizează chiar în fața curții că acele 12.000.000 lei pe care le-a dat inculpatului au fost cu titlu de "șpagă" (78 dosar curte), în nici un caz nefiind vorba "despre un avans de chirie" (79 dosar curte), menționând în această declarație și faptul că "mi-a cerut în mod expres inculpatul 1.000.000 lei pentru fiecare lună, pentru a nu majora chiria" (80 dosar curte).
De altfel, în raport cu această declarație, coroborată și cu celelalte probe administrate în cauză, rezultă că inculpatul i-a pretins 12.000.000 lei pe anul 2006, pentru a nu majora chiria și a-l menține în spațiu, și nu cu titlu unei chirii în avans, așa cum susține apărarea și tribunalul.
Susținerile, în acest sens, ale apărării că declarațiile date de denunțător contrazic între ele scopul cu care se pretinde că s-ar fi dat banii, sunt înlăturate ca neîntemeiate, întrucât prin nemajorarea chiriei și menținerea spațiului, sunt vizate implicit și celelalte forme la care face, uneori, referire inculpatul, cum ar fi "prelungirea contractului de închiriere", sau susținerea "pentru a nu i se face probleme", la fel cum nu pot fi relevante unele contradicții în declarațiile date de denunțător cu privire la cuantumul sumelor primite, a datelor în care se susține că au fost pretinse.
Esențial este, însă, în vederea justei soluționări a cauzei, alături de declarațiile inculpatului, de multiplele versiuni pe care acesta le prezintă în legătură cu scopul primirii banilor, de declarațiile date de denunțător, așa cum au fost prezentate mai sus, a prezenta și declarațiile martorilor, unele dintre ele esențiale sub aspectul reclamat de denunțător, așa cum ar fi declarația martorei, ca angajată a denunțătorului, dar și ca martor prezent la sediul farmaciei unde s-a organizat flagrantul.
Astfel, în faza de urmărire penală (49), martora declară: "De când sunt angajată, care este administratorul societății, știu că anual a plătit șpagă lui, președintele Cooperativei de Consum Curtea de A, de la care a închiriat spațiul".
"La începutul acestui an, mi-a spus că intenționează să închidă acest punct farmaceutic, întrucât șpaga este destul de mare".
La tribunal, martora declară că-și menține declarațiile date la urmărire penală, precizând, printre altele, că, doctorul nu i-a spus vreodată că "ar obișnui" să dea bani "la diferite intervale de timp". Luând în considerare o atare declarație, desprinsă prea mult din contextul împrejurărilor pe care le relatează, tribunalul, în motivarea prezentată, arată că o atare declarație a martorei este contradictorie, în raport de cea dată la urmărirea penală și nu confirmă învinuirea adusă inculpatului.
Tribunalul, însă, omite cu bună știință, de a preciza o altă susținere a martorei ce rezultă chiar din declarația dată în fața sa, ce confirmă și nu infirmă, învinuirea adusă inculpatului.
In acest sens, martora precizează, "o singură dată mi-a reproșat într-o ședință slaba activitate a farmaciei, spunând că va închide că s-a săturat să dea" (98 dosar tribunal).
De altfel, reaudiată și de curte martora - tot pentru a percepe nemijlocit susținerile acesteia care erau considerat contradictorii de către prima instanță - aceasta confirmă faptul că inculpatul pretindea de la denunțător anumite sume de bani, susținând, printre altele, că în ședințele pe care le avea cu denunțătorul, de două ori de an, în care se întâlneau toți angajații de la punctele farmaceutice, " a afirmat că vânzările sunt mici și că dânsul trebuie să dea comision pentru a ține spațiul în continuare, inculpatului " (121 dosar curte), confirmând că afirmația de la tribunal "că s-a săturat să dea" - menționată mai sus în declarația analizată - este cu referire la cele susținute de denunțător la una dintre cele două ședințe precizate mai înainte (121 dosar curte).
Totodată, martora face referire și la șoferul denunțătorului care știa că denunțătorul trebuia să dea bani inculpatului.
In acest sens, a fost audiat, pentru prima dată în această cauză la curte, martorul care declară că știa de anumite sume de bani pe care denunțătorul trebuia să le dea inculpatului, ca urmare a discuțiilor ce se mai purtau între denunțător și el ca șofer al acestuia.
Astfel, acesta afirmă că știe că la fiecare negociere a contractului privind închirierea spațiului, denunțătorul "spunea că trebuie să se întâlnească cu inculpatul și că trebuie să se "pregătească pentru atare întâlnire" (94 dosar curte), prin această "pregătire" denunțătorul referindu-se "nu la plata chiriei pentru că aceasta se făcea de către gestionara punctului farmaceutic, ci despre o altă plată" (95 dosar curte).
La declarația martorului menționat, ce confirmă faptul pretinderii și primirii de bani de către inculpatul de la denunțător, se poate adăuga și declarația martorei, contabil șef la cooperația de consum în care menționează că în această cauză, asupra sa cât și asupra celorlalți membri ai consiliului de administrație "se exercită presiuni" (136 dosar urmărire penală).
La toate aceste declarații analizate mai sus, atât ale inculpatului cât și ale denunțătorului precum și ale martorilor menționați, se adaugă și conținutul convorbirilor telefonice purtate de denunțător cu inculpatul, în momentele premergătoare organizării constatării flagrante din 22 martie 2006, mai precis în data de 21 martie 2006, din care se reține că în urma discuțiilor avute de denunțător cu soția sa a hotărât să-i dea a doua zi, când era fixată întâlnirea cu inculpatul, nu cele 8.000.000 lei pretinse de inculpat la întâlnirea avută anterior, ci 12.000.000 lei.
"Eu nu vin cu opt milioane, vin cu doișpe" (29 dosar urmărire penală) sumă de care face vorbire și în convorbirea avută chiar prealabilă constatării infracțiunii flagrante, când denunțătorul dă efectiv banii "doișpe milioane dăm" (41 dosar urmărire penală).
Rezultă din aceste convorbiri telefonice înregistrate în mod legal, așa cum s-a menționat la început și nu într-un mod ce s-ar dovedi ilegal - așa cum nejustificat apreciază tribunalul prin recurgerea excesivă la metode de interpretări logice și gramaticale, fără suport în contextul probator al cauzei - faptul pretinderii sumei de 8.000.000 lei și, apoi, 12.000.000 lei, așa cum de altfel reiese și din declarațiile denunțătorului analizate mai sus, sumă pe care a și primit-o, fiind surprins în flagrant.
Curtea înlătură, astfel, susținerea apărării că nu există probe care să confirme o atare "pretindere" de sume de bani de la inculpat, pentru a nu-i majora chiria și a-i menține contractul de închiriere.
De altfel, în această cauză, este realizată și cealaltă alternativă a laturii obiective a infracțiunii de luare de mită și anume, "primirea" sumei de bani sau a folosului material, astfel că și sub acest aspect nu numai al "pretinderii" dar și al "primirii", infracțiunea este consumată.
Cu referire la modalitatea "primirii", din acest punct de vedere, nu poate fi primită critica de esență a apărării că lipsește elementul subiectiv al infracțiunii, mai exact intenția calificată prin scopul ilicit prevăzut de textul penal incriminator, în sensul că primirea banilor nu a fost urmarea intenției inculpatului de a și-i însuși ci numai pentru plata chiriei în avans, și că ar exista cel puțin un dubiu sub acest aspect ce profită inculpatului, determinat de reprezentarea diferită a inculpatului de cea a denunțătorului.
Astfel, în acest sens, analiza mai sus efectuată desprinsă din declarațiile denunțătorului, ale martorilor menționați, și, la care se adaugă chiar inconsecvențele declarațiilor inculpatului cu privire la scopul primirii banilor identificat în mai multe variante, nu numai sub forma plății chiriei în avans, coroborate și cu conținutul convorbirilor telefonice interceptate în cauză și nu, în ultimul rând, cu constatarea în flagrant a infracțiunii realizată prin primirea sumei de 12.000.000 lei de către inculpat, toate aceste probe conduc la concluzia indubitabilă, în opinia majoritară a completului de divergență, că inculpatul se face vinovat de infracțiunea de luare de mită pentru care a fost trimis în judecată.
In acest context, curtea reținând că banii au fost dați în folosul personal al inculpatului și nu ca modalitate de plată a unei chirii în avans, celelalte depoziții de martori invocate de apărare, care au susținut practica colectării chiriilor în avans efectuate nu numai de personalul cooperativei și chiar în unele cazuri singulare chiar de președintele acesteia, nu pot fi primite.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât, din declarația martorei, cea care plătea chiria cât și a denunțătorului, rezultă că niciodată inculpatului nu i s-a înmânat vreo sumă de bani pentru a-i fi plătită chiria pentru spațiul închiriat ca punct farmaceutic.
De altfel, o atare practică de percepere a unor chirii în avans de către oricare funcționar al cooperației, chiar și de președintele cooperativei - pe care încearcă să o demonstreze inculpatul - pentru a se recupera la timp datoriile sau pentru a crea o oarecare siguranță că respectivul chiriaș nu va pleca fără să achite eventualele datorii sau prejudicii ce s-ar produce sau alte situații cum susține apărarea, nu poate fi acceptată ca un demers licit, exonerator de răspundere, în condițiile în care nu-și are nici o corespondență clară stabilită prin fișa postului a acelei persoane de a "opera" cu astfel de valori, cum sunt banii, respectând regimul legal al primirii, al depunerii, al emiterii de facturi, de chitanțe și alte aspecte financiar-contabile al căror circuit este reglementat expres de lege.
Curtea consideră, de asemenea, că motivarea apărării că denunțul reprezintă tocmai o răzbunare pentru refuzul inculpatului de a-i vinde denunțătorului spațiul închiriat, nu poate fi primită, întrucât simplele afirmații ale unor martori că ar fi dorit să cumpere acest spațiu și că inculpatul l-ar fi refuzat, nu pot constitui, prin ele însele, fără un suport probatoriu adecvat premisele unei eventuale răzbunări de care se prevalează apărarea.
Mai mult, nu pot fi luate în calcul nici aspecte vizând pregătirea și, eventual, calitatea morală a denunțătorului, că are litigii și că a mai fost cercetat pentru fapte penale, pe care le invocă apărarea, pentru că astfel de situații privind persoana denunțătorului, nu pot fi circumscrise nici unui temei prevăzut de lege sau cel puțin incident acestuia, care să poată fi considerat ca relevant în cauză sub aspectul tragerii la răspundere penală a inculpatului.
Așa fiind, având în vedere cele mai sus menționate, analizate nuanțat atât cu referire la faza de urmărire penală cât și la faza judecății, curtea, cu majoritate în complet de divergență, concluzionează că vinovăția inculpatului este evidentă și că nu există nici un dubiu în cauză, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
Mai mult, consideră că încadrarea juridică corectă a faptei este cea reținută și în actul de sesizare și anume agravanta calificată a infracțiunii prevăzută de art.254 alin.2 Cod penal, și nu cea prevăzută de art.254 alin.1 Cod penal, așa cum a statuat tribunalul și cum susține și apărarea, în sensul că inculpatul în cauză nu ar avea calitatea de funcționar cu atribuții de control.
In acest sens, nu poate fi acceptată susținerea că potrivit Legii în vigoare nr.1/2005, privind organizarea și funcționarea cooperației, președintele cooperativei, inculpatul, nu a făcut altceva decât să îndeplinească decizia luată de consiliul de administrație, de majorare a chiriei denunțătorului, el fiind un simplu executant, neavând nici un drept de decizie și nici de control, pentru că, potrivit prevederilor art.55 alin.1 din Legea nr.1/2005, președintele societății cooperative este de drept președintele consiliului de administrație, deci face parte din acest consiliu, luând alături de ceilalți membri hotărârile necesare pentru buna funcționare a acestuia, el, în virtutea prerogativelor sale având, deseori, inițiativa propuneri unor asemenea hotărâri.
Ca atare, nu este un simplu executant al acestora, cum greșit stabilește tribunalul sau afirmă apărarea.
Mai mult, analizând conținutul procesului verbal încheiat în ședința consiliului de administrație din data de 25 iunie 2006, rezultă că "s-a luat hotărârea de conducerea unității să se refacă contractele de închiriere și să se mărească chiria" (106 dosar urmărire penală), deci, implicit, și de președintele consiliului de administrație ce are astfel de atribuții de conducere, așa cum sunt stabilite prin actul constitutiv.
De altfel, în art.55 alin.2 din Legea nr.1/2005, se prevede că președintele societății cooperative asigură nu numai îndeplinirea hotărârilor adunării generale și a deciziilor consiliului de administrație, dar și conducerea activității curente a societății cooperative.
Or, conducerea activității curente vizează, implicit, și exercitarea unor atribuții de control, examinarea sau analiza permanentă ori periodică a unei activități sau situații pentru a urmări evoluția unității pe care o conduce și a lua măsurile ce se impun pentru remedierea eventualelor lipsuri ce ar afecta bunul mers sau patrimoniul societății, printre aceste atribuții putându-se enumera și controlul asupra modului cum sunt realizați indicatorii economico-financiari, verificându-se, sub acest aspect, și contractele de închiriere, dacă se impune menținerea lor, renegocierea acestora în funcție de inflație, analizându-se modul cum se derulează, dacă este efectuată sau nu plata la termenul scadent, urmărindu-se situația datornicilor, recuperarea debitelor restante și alte activități ce rezultă chiar din conținutul proceselor verbale depuse în cauză.
Așa fiind, curtea concluzionează că în cauză pretinderea și primirea sumelor de bani de către inculpat de la denunțător s-a făcut urmare a atribuțiilor de serviciu ale acestuia, de președinte al Cooperativei de Consum A, ce rezultă din lege, din statut, din cuprinsul proceselor verbale depuse în cauză, acesta având nu numai calitatea de funcționar, așa cum este definită de codul penal prin art.147 alin.1, dar și de funcționar cu atribuții de control care, deși nu este explicată în mod expres în legea penală, rezultă cu prisosință din observațiile și aprecierile nuanțate, așa cum au fost prezentate mai sus.
Ca urmare, inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii în formă agravată calificată, în calitate de funcționar cu atribuții de control, prevăzută de art.254 alin.2 Cod penal, faptă pe care inculpatul nu a recunoscut-o nici în faza de urmărire penală nici în fața judecății, el nefiind prezent, de altfel, la nici un termen la curtea de apel.
In acest sens, a invocat și constant la fiecare termen o stare de boală, care s-a manifestat chiar cu ocazia constatării în flagrant a infracțiunii, așa cum rezultă în cursul convorbirii înregistrată la acel moment și consemnată chiar în încheierea de ședință în cursul judecății - a se vedea în acest sens încheierea (pag.82 dosar curte) în care se menționează că din cauza stresului provocat de o anchetă, inculpatului îi crește tensiunea și îi produce o sângerare pe (epistasis) - inculpatul neprezentându-se la instanță, deși s-au emis și mandate de aducere pentru a fi audiat, așa cum pretind dispozițiile art.378 alin.1/1 Cod pr.penală, având în vedere că instanța de fond nu a pronunțat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare.
De altfel, textul art.378 alin.1/1 Cod pr.penală, este instituit ca o garanție pentru judecarea cauzei în condițiile unui proces echitabil, pentru apărarea drepturilor inculpatului - care a fost deplin efectuată în cauză prin apărătorii aleși pe care i-a avut - și nicidecum ca o obligativitate de a fi prezent, așa cum ar pretinde disp.art.314 Cod pr.penală.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât inculpatul poate să-și manifeste opțiunea, potrivit art.322 Cod penal, ce se aplică în mod corespunzător și în apel, în sensul că chiar dacă este prezent poate să nu dea nici o declarație.
Constatând astfel că au fost respectate toate garanțiile legale privind drepturile inculpatului, curtea concluzionează, în fine - cu majoritate în complet de divergență- că fapta inculpatului care, în calitate de președinte al Cooperației de Consum a pretins și primit în data de 22 martie 2006 suma de 12.000.000 ROL de la denunțătorul, pentru a nu-i majora chiria și a-l menține în spațiul închiriat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prev. de art.254 alin.2 Cod penal.
Așa fiind, curtea, pe considerentele mai sus menționate, în baza art.379 pct.2 lit.a Cod pr.penală, va admite apelul, și nu recursul, cum din eroare a fost menționat în minută, și va desființa în totalitate sentința pronunțată de tribunal, prin care inculpatul a fost achitat.
Va dispune condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prev. de art.254 alin.2 Cod penal, la pedeapsa închisorii și, totodată, în baza art.65 Cod penal, va dispune, ca pedeapsă complementară, interzicerea drepturilor prevăzute de Codul penal în art.64 lit.a (dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice) lit.b, (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) lit.c, (dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii).
Totodată, în baza art.71 alin.1 Cod penal, va aplica și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor menționate prev. de art.64 lit.a,b, c Cod penal.
In ceea ce privește cuantumul pedepsei, curtea va avea în vedere criteriile prevăzute de art.72 Cod penal, privind individualizarea pedepsei, conform cărora la stabilirea și aplicarea pedepsei trebuie să se țină seama nu numai de limitele de pedeapsă fixate de textul penal incriminator și de gradul de pericol social al faptei săvârșite, infracțiunile de corupție, de luare de mită fiind extrem de periculoase pentru climatul legal în care se poate desfășura o activitate în cadrul unei comunități, ce poate fi profund afectată de astfel de fapte, dar și de persoana inculpatului care are o vârstă înaintată, nu are antecedente penale, a avut, până la comiterea faptei o activitate meritorie la locul său de muncă în cadrul cooperativei, atât ca angajat dar ca și conducător de unitate, așa cum rezultă din caracterizarea depusă în cauză (172 dosar urmărire penală) și care are o stare de sănătate precară, în acest sens existând multiple dovezi identificate în actele medicale depuse la dosar.
Ca urmare, curtea apreciază că fixarea cuantumului pedepsei la limita minimă prevăzută de textul penal incriminator corespunde criteriilor de individualizare mai sus enunțate.
Mai mult, dându-se o și mai mare și deplină eficiență a criteriilor mai sus enunțate privind persoana inculpatului, curtea consideră că în cauză scopul pedepsei prevăzut de art.52 Cod penal, poate fi atins chiar fără executarea acesteia, astfel că se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, potrivit art.81 alin.1 Cod penal, fiind întrunite și celelalte condiții prevăzute la acest articol.
Totodată, în baza art.83 Cod penal, se va atrage atenția asupra revocării suspendării pedepsei, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, se va suspenda și executarea pedepsei accesorii aplicate.
In ceea ce privește suma care a făcut obiectul infracțiunii, și anume suma de 12.000.000 ROL, curtea va constata că aceasta a fost restituită de către organele de urmărire penală denunțătorului, potrivit art.255 alin.ultim Cod pr.penală.
In baza art.191 alin.1 Cod pr.penală, curtea va obliga pe inculpat la 500 lei cheltuieli judiciare statului, în care vor fi incluse nu numai cheltuielile efectuate la instanța de fond și de apel, dar și cele de la urmărire penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE
DECIDE
Admite apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARGEȘ împotriva sentinței penale nr.75 din 08 februarie 2007, pronunțată de TRIBUNALUL ARGEȘ în dosarul nr-.
Desființează în totalitate sentința atacată.
În baza art.254 alin.2 Cod penal, condamnă pe inculpatul, fiul lui și, născut la data de 27 octombrie 1949 în comuna de A, județul A, domiciliat în aceeași localitate, sat, județul A, -, la 3 ani închisoare și la 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b,c) Cod penal, pedeapsă complementară potrivit art.65 cod penal.
În baza art.71 alin.1 Cod penal, aplică pedeapsa accesorie a interzicerilor drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b,c) Cod penal.
În baza art.81 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei și în temeiul art.82 cod penal și fixează termen de încercare de 5 ani.
Atrage atenția asupra revocării suspendării pedepsei potrivit art. 83 Cod penal.
În baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei suspendă și executarea pedepselor accesorii aplicate.
Constată că suma de 12.000.000 ROL, ce a făcut obiectul infracțiunii, a fost restituită denunțătorului, potrivit art. 255 alin. ultim Cod procedură penală.
În baza art.191 alin.l Cod procedură penală, obligă pe inculpat la 500 lei cheltuieli judiciare statului.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică azi 10 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Gh.
Grefier,
Red.-
Tehnored.
Ex.3/30 aprilie 2008
Jud.fond
OPINIE SEPARATĂ
Opinia mea este divergentă numai cu privire la vinovăția inculpatului, în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei fiind de acord cu opinia majorității în sensul că fapta inculpatului trebuie încadrată în infracțiunea prev. de art.254 al.2 Cod penal, pentru argumentele arătate în motivarea deciziei.
Consider că trebuia admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL ARGEȘ împotriva sentinței penale nr.75 din 08 februarie 2007 pronunțată de TRIBUNALUL ARGEȘ în dosarul nr-, trebuia desființată în parte sentința, în sensul înlăturării dispoziției privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art.254 al.2 Cod penal în cea prev. de art.254 al.1 Cod penal, dar, în baza art.11 pct. 2 lit.a) rap. la art.10 lit.d) Cod procedură penală, trebuia achitat inculpatul pentru această infracțiune. În rest s-ar fi menținut dispozițiile sentinței, iar în baza art. 192 al.2 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în apel ar fi rămas în sarcina statului.
În ceea ce privește vinovăția inculpatului, consider că fapta acestuia nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită sub aspectul laturii subiective.
Este incontestabil că la data de 22.03.2006 denunțătorul i-a înmânat inculpatului suma de 12.000.000 lei vechi, în interiorul spațiului pe care societatea soției denunțătorului îl avea închiriat de la de Consum Curtea de A, al cărei director era inculpatul.
În consecință s-a dovedit realizarea elementului material al infracțiunii în modalitatea primirii de bani și existența relației dintre denunțător și inculpat în sensul nevoii denunțătorului de a determina exercitarea unor atribuții de serviciu de către inculpat în sensul dorit de el.
În opinia minoritară, însă, nu se poate reține, că inculpatul a cunoscut că suma ce i-a fost înmânată reprezintă o "cumpărare" a unui comportament favorabil denunțătorului și, cu atât mai puțin, nu s-a dovedit faptul că inculpatul a promis să facă, să nu facă sau să întârzie efectuarea unei activități ce-i revenea ca sarcină de serviciu pentru banii primiți, așa cum cere articolul 254 Cod penal.
Acest lucru trebuia să rezulte mai ales din convorbirile telefonice înregistrate dintre inculpat și denunțător. De asemenea trebuiau să fie relevante înregistrările efectuate în mediul ambiental la momentul înmânării banilor, pentru că probarea acestei infracțiuni presupune, din punct de vedere criminalistic, o tehnică, o tactică și o metodologie specifică (, Tratat de criminalistică, ed. a - cap.VII- Elemente metodologice de investigare a infracțiunilor de corupție).
Or, deși este cunoscut că pregătirea oricărui flagrant presupune, pe lângă "dotarea denunțătorului" cu aparatura necesară înregistrării și o instruire a acestuia cu privire la ceea ce este esențial a se discuta pentru a reieși scopul în care se dau banii, actul ce urmează a fi întocmit de funcționar și suma dată, în cauză aceste discuții nu sunt relevante.
Deși denunțătorul este o persoană cu studii superioare și cu experiența unor procese penale ce se instrumentaseră împotriva sa, nu spune, deși știa că este relevant și că vor fi înregistrate convorbirile telefonice, nici atunci când îl anunță pe inculpat că va plăti 12.000.000 lei în loc de 8.000.000 și nici cu prilejul flagrantului, pentru ce dă acea sumă, deși nimic nu-l să spună explicit ce dorea și era chiar indicat să reiasă clar ce putea obține în urma plății, cu atât mai mult cu cât există cel puțin două variante diferite susținute chiar de denunțător în legătură cu activitatea pe care inculpatul urma să o realizeze favorabil: nemajorarea chiriei sau prelungirea contractului de închiriere. Mai mult, chiar, denunțătorul declară "am evitat a spune direct că suma pe care o voi da reprezintă în mod exact mită și în discuțiile anterioare flagrantului".
Opinia majoritară s-a oprit asupra variantei în sensul că suma plătită ar reprezenta J din cei 60 de Euro (după negociere), pe care denunțătorul trebuia să-i plătească în plus după majorarea cuantumului chiriei, iar plata sumei de un milion pe lună personal inculpatului îl exonera de plata diferenței de chirie către societatea condusă de inculpat.
Această concluzie nu este confirmată nici de faptele dosarului, nici de declarațiile inculpatului. Înscrisurile depuse la dosar dovedesc faptul că, urmare ședinței din 25.01.2006 a Consiliului de Administrație al Cooperativei (104-106 dos.urm.pen.), prin care s-a hotărât majorarea chiriei pentru toate spațiile închiriate, datorită inflației, a fost întocmit, la data de 13.02.2006, actul adițional la contractul 49 din 3.01.2005, prin care s-a majorat chiria spațiului în care își desfășura activitatea SC SRL V, de la 110 euro, la 176 euro pe lună (14, dos.urm.pen.).
Acest act adițional a fost comunicat societății denunțătorului prin intermediul angajatei, martora, care a semnat de primire chiar pe adresa existentă la fila 170 din dosarul de urmărire penală. Cum din factura și chitanța existente la filele 16 și 17 din dosarul de urmărire rezultă că chiria pentru luna martie s-a plătit tot la nivelul cuantumului vechi (110 euro), apare ca pertinentă susținerea că suma primită de inculpat reprezenta, diferența de chirie pentru primele trei luni ale anului.
De asemenea apare ca veridic faptul că suma majorată prin propria voință de către denunțător reprezenta "garanție" în sensul că va rămâne în spațiu, urmând ca apoi să-i fie scăzută din chirie, în acest mod procedându-se de obicei cu chiriașii asupra cărora planau îndoieli cu privire la seriozitatea lor sau la perioada în care vor păstra spațiul, în vederea evitării pierderilor.
Chitanțele depuse la filele 162-169 dosar urmărire dovedesc cu prisosință această practică a cooperației, dar și împrejurarea că sumele respective erau "rotunde" (2.000 lei noi, 1000 lei, 300 lei, 800 lei, 200 lei, etc), nereprezentând un calcul matematic exact al chiriei, din aceste sume globale retrăgându-se apoi chiria exactă.
Această practică este confirmată de martorii, dar și de un chiriaș, beneficiar al spațiului, martorul (138), care a arătat că a achitat sume globale reprezentând chirie, în avans, la cererea inculpatului, pentru că acesta nu avea încredere în chiriaș. Deși avea stabilită chiria tot în euro, martorul a depus la dosar 3 chitanțe de câte 500, 800 și 200 lei, plătite la date apropiate (140 urm. pen).
Și an, arată că a plătit chirie în avans, că niciodată nu i s-a cerut de către inculpat pentru el vreo sumă de bani, iar martorul arată că a plătit bani personal inculpatului cu titlu de chirie în avans și, ulterior, i s-a eliberat chitanță.
Chiar dacă martora a susținut că doar ea plătea chiria și niciodată nu a plătit-o direct inculpatului, nimic nu împiedica încasarea chiriei pentru prima dată de către inculpat, în condițiile în care existau informații că denunțătorul dorea să renunțe la spațiu.
Faptul că inculpatul personal încasa chirii rezultă din declarațiile martorilor și, aceasta din urmă precizând în mod expres: "chiria în avans se percepea și ca o garanție că unii chiriași nu vor pleca și nu vor plăti chiria", "am văzut când a achitat personal sume de bani reprezentând valoarea unor contrachirii".
Faptul că denunțătorul se afla în situația de a părăsi spațiul rezultă din toate probele dosarului, atât din convorbirile înregistrate, cât și din declarațiile acestuia, ale inculpatului și ale martorei.
În acest context, plata unei sume rotunde, 800 sau 1200 lei noi, reprezenta o garanție a rămânerii în spațiu, echivalând cu o chirie în avans, care, așa cum s-a arătat anterior, în nici unul dintre celelalte cazuri exemplificate, nu corespundea unui calcul matematic riguros corespunzător chiriei pe un interval exact de timp.
Din declarațiile martorilor si care au asistat la discuția purtată între inculpat și denunțător pe data de 15 martie 2006 la sediul cooperativei, rezultă aceștia au convenit ca denunțătorul să plătească chiria în avans pe două-trei luni, respectiv o sumă de 8-12 milioane, sumă pe care denunțătorul urma sa o aducă peste săptămână.
Comportamentul inculpatului în ziua flagrantului, anterior primirii sumei este de asemenea relevant pentru poziția sa psihică în raport cu primirea banilor, el uitându-și acasă telefonul mobil al cărui număr îl cunoștea denunțătorul, iar acesta reușește să-l cheme în locul în care îl aștepta echipa de organizare a flagrantului după ce află un alt număr de telefon de la soția inculpatului, comportament care nu se regăsește de obicei la o persoană interesată a încasa pentru sine o sumă de bani.
Declarațiile martorilor și nu sunt relevante pentru fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, ei cunoscând despre așa zise pretinderi de sume de bani anterior acestei date, tot din susținerile denunțătorului.
Inculpatul însă nu este trimis în judecată pentru acele fapte, din anii anteriori, iar denunțătorul însuși faptul că ar fi spus acestora că i-a dat mită inculpatului. La aprecierea declarațiilor acestor martori trebuie avută în vedere calitatea de angajați ai denunțătorului, care le determină teama de a nu-și pierde locul de muncă dacă ar declara contrar susținerilor patronului lor.
Practic, în dosar, probele care îl acuză pe inculpat sunt declarațiile denunțătorului, care sunt contradictorii cu privire la scopul cu care se pretinde că s-ar fi dat banii.
In procesul verbal din 22 martie 2006, de constatare flagrantă a infracțiunii, denunțătorul declară că "suma de 12 milioane i-a fost pretinsă de cu titlu de șpagă, cu scopul de a nu i se majora chiria", pe când în declarația (denunț) din 15 martie 2006, susține că plătea "pentru a rămâne în spațiu", iar ulterior, în procesul verbal din 23 martie 2006 de redare în formă scrisă a convorbirilor (fila 38), denunțătorul arată că "acești bani s-au dat pentru prelungirea contractului de închiriere", deși contractul fusese încheiat în 2005 până în anul 2007, doar chiria se majorase prin actul adițional.
Chiar și la momentul reaudierii denunțătorul se contrazice cu privire la scopul în care se pretinde că s-ar fi dat banii: inițial arată că "pentru prelungirea contractului la o valoare mai mică", pentru ca imediat să arate că "banii nu i-am dat pentru a plăti în principal o chirie mai mică, ci pentru a nu mi se face probleme".
convorbirilor telefonice din 21 martie 2006 nu sunt de natură să probeze nici pretinderea și nici scopul primirii banilor, astfel încât declarația denunțătorului nu se coroborează nici cu acest mijloc de probă. Din tot cuprinsul convorbirilor nu rezultă că inculpatul îi pretinde vreo sumă de bani, denunțătorul spune că va veni mâine cu o sumă de 12 milioane, că a vorbit cu soția, aspecte față de care inculpatul spune doar "bine d-le doctor", el având reprezentarea că acești bani sunt chiria în avans, astfel cum au stabilit pe data de 15 martie 2006, în urma discuțiilor purtate în prezența martorilor menționați.
La data flagrantului, inculpatul vorbea de rafturi și de magazie de depozitat produse, pe când denunțătorul, pe lângă discuțiile în acest sens, vorbește de 12 milioane și de faptul că s-a achitat complet, aspecte din care rezultă cu certitudine că inculpatul avea o cu totul altă reprezentare a scopului cu care a luat banii, raportându-se la înțelegerea pe care o avusese cu denunțătorul pe data de 15.03.2006.
Faptul că inculpatul avea altă reprezentare decât a denunțătorului, privind scopul cu care luat banii, este confirmat și de denunțător în declarația din fața instanței de apel în care arată că "nu pot să-mi dau seama ce inculpatul atunci când eu i-am dat banii, nu rețin în mod expres să-i fi spus inculpatului că suma de bani reprezintă spaga, și am evitat a spune direct că suma pe care o voi da reprezintă în mod exact ". Așa cum s-a arătat anterior, și din conținutul interceptărilor convorbirilor anterioare rezultă că denunțătorul a evitat să specifice ce reprezintă suma de bani.
Pentru a aprecia asupra nesincerității declarațiilor inculpatului și a intenției sale de a-l îndepărta pe inculpat din postul de director datorită intenției denunțătorului de a obține spațiul respectiv în proprietate sau cu chirie în condiții mai avantajoase, am avut în vedere aspectele cunoscute instanței din celelalte cauze penale în care inculpatul a fost parte.
La momentul judecării dosarului - al Curții de APEL PITEȘTI, în care era inculpat denunțătorul din prezenta cauză pentru săvârșirea unor infracțiuni de fals în legătură cu întocmirea unui contract de vânzare cumpărare a unui spațiu pe care îl avusese închiriat, s-a avut în vedere faptul că expertiza nu stabilise că executase semnătura vânzătorului.
Văzând implicarea acestei persoane în dosarul de față și în cel instrumentat la plângerea sa împotriva soției - care l-a cooptat în firma ei ca asociat, excluzând, din necesități care țin de logică, varianta coincidenței multiple, declarația denunțătorului din prezenta cauză trebuie privită ca aservită interesului său de a obține spațiul comercial situat în Curtea de A, eventual prin înlăturarea inculpatului de la conducerea cooperativei.
La această concluzie conduc și declarațiile denunțătorului privitoare la lipsa avantajelor pe care le-ar fi avut din acceptarea plății mitei. Atât în declarația dată la urmărire penală (89), cât și în cea dată la tribunal, sau în fața instanței de apel denunțătorul a arătat că plătind 1.000.000 lei vechi pe lună mită, echivala cu a plăti 2.000.000 lei în plus cu chitanță, dar care sumă se putea scădea ca și cheltuieli în contabilitate și, deci, nu ar mai fi plătit sumele corespunzătoare reprezentând impozit pe profit și pe dividente. De altfel, în declarația de la tribunal denunțătorul arată că a luat hotărârea de a face denunțul "pentru că mă simțeam umilit de postura în care mă aflam, că îmi făcuse o reducere de 5 euro", deci nu pretinderea unei sume cu titlu de mită a constituit cauza denunțului.
Față de acest context sensibil în care s-a declanșat demersul organelor judiciare de constatare a infracțiunii flagrante, există serioase dubii cu privire la caracterul infracțional al faptei inculpatului atunci când a luat suma de bani de la denunțător.
Poziția inculpatului cu privire la scopul primirii sumei de bani a fost constantă pe tot parcursul procesului, încă de la început, când rezultă din chiar procesul verbal de flagrant că acestuia i s-a făcut rău și, totuși, a precizat că suma primită reprezenta chirie.
Instanța de fond în mod corect a reținut că nu există probe în ceea ce privește pretinderea din partea inculpatului a unei sume de bani de la denunțător cu scopul de a-i menține aceeași chirie sau de a-i păstra spațiul. Toate probele au condus la ideea că majorarea chiriei o hotăra consiliul de administrație, președintelui revenindu- sarcina de a asigura îndeplinirea deciziei.
În speța de față elementul material al infracțiunii prevăzute de art.254 Cod penal, în condiția în care acțiunea de pretindere nu a fost dovedită prin nici o probă, se realizează prin primirea banilor. Cum, în opinia separată, nu s-a stabilit faptul că inculpatul a avut reprezentarea că a primit banii cu scopul de a face ceva ce era în atribuțiile sale, de a nu face, de a întârzia sau de a îndeplini un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, favorabil denunțătorului, ci dimpotrivă, se reține că reprezentarea inculpatului a fost aceea că banii au fost dați cu titlu de chirie în avans, fapta nu constituie infracțiunea de luare de mită, nefiind întrunite elementele constitutive sub aspectul laturii subiective, lipsind scopul ilicit, ca modalitate de calificare a intenției.
Pentru aceste considerente, în baza art.11 pct.2 lit. a) raportat la art. 10 lit.d) Cod procedură penală se impunea achitarea inculpatului, apelul parchetului fiind întemeiat doar sub aspectul criticii privind încadrarea juridică a faptei.
JUDECĂTOR 3: Teodora Gheorghe
- -
Președinte:Corina VoicuJudecători:Corina Voicu, Dumitru Diaconu, Teodora Gheorghe
