Luare de mită (art. 254 cod penal). Decizia 51/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 51/A/2009
Ședința publică de la 12 mai 2009
lnstanța constituită din:
PREȘEDINTE: Delia Purice Președinte Secția Penală
JUDECĂTOR 2: Maria Boer
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Cluj, reprezentat prin
PROCUROR -.
S-au luat în examinare apelurile declarate de către DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE - SERVICIUL TERITORIAL CLUJ și de către inculpatul împotriva sentinței penale nr. 217/D din data de 17 aprilie 2008, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, privind pe inculpații:
inculpatul - trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiuni de luare de mită, prev. și ped. de art. 254 alin. 1, 2 pen. rap. la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000. inculpatul - trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prev. și ped. de art. 254 alin. 1 pen. rap. la art. 6 din Legea 78/2000.La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus la dosarul cauzei prin serviciul registratură la data de 11 mai 2009, concluzii scrise de către apărătorul ales al inculpatului, avocat, solicitând a fi avute în vedere la soluționarea cauzei.
Dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 28 aprilie 2009, cursul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 5 mai 2009, iar apoi pentru data de 12 mai 2009.
CURTEA
Asupra apelurilor penale de față,
În baza lucrărilor dosarului, constată că Tribunalul Cluj prin sentința penală nr.217/D din 17 aprilie 2008, a condamnat pe inculpatul:
, fiul lui și, la data de 26.11.1943 în de, jud. C,. în sat nr.5, com., jud. C, CNP -, fără antecedente penale,
În temeiul art.254 al.1 și 2 Cod penal rap. la art.7 al.1 din Legea 78/2000, cu aplicarea art.74 al.1 lit.a și art.76 al.1 lit.c Cod Penal, la pedeapsa de:
2 (doi) ani și 10 (zece) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
În baza art.76 al.3 Cod penal înlătură pedeapsa complementară privativă de drepturi.
În temeiul art.861Cod penal s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare prev. de art.862Cod Penal, stabilit de instanță la 5 ani și 10 luni (2 ani și 10 luni pedeapsa + un interval de timp de 3 ani.
În baza art.863Cod penal, pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj la datele fixate de consilierul de probațiune, dar nu mai puțin de odată pe trimestru;
să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În temeiul art.359 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prev. de art.864Cod Penal.
În baza art.71 al.1 Cod penal s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercitarea drepturilor prev. de art.64 al.1 lit.a-c Cod Penal.
În temeiul art.71 al.5 Cod penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi.
În temeiul art.88 Cod penal s-a scazut din durata pedepsei pronunțate, timpul reținerii și arestului preventiv începând cu data de 27.07.2007 și până la data de 24.01.2008.
În baza art.19 din Legea nr.78/2000 s-a dispus confiscarea sumei de 10.000 euro, ce a făcut obiectul, infracțiunii de luare de mită, și care a fost ridicată de la inculpat, în temeiul art.97 Cod procedură penală, de către organele poliției judiciare din cadrul - Serviciul Teritorial Cluj, la data de 27.07.2007.
În temeiul art.14 al.3 lit.b rap. la art.346 al.1 Cod procedură penală, din art.19 Legea nr.78/2000 a fost obligat inculpatul să-i . părții vătămate suma de 3000 euro, sau echivalentul în lei, la cursul BNR din ziua plății efective.
În baza art.357 al.2 lit.c Cod procedură penală s-a menținut măsura sechestrului asigurator luată asupra unor bunuri ale inculpatului, prin ordonanțele de la filele 162 și 204 din dosarul de urmărire penală, bunuri identificate conform proceselor verbale de la filele 163-164 și 205 din dosarul de urmărire penală, și anume teren arabil în suprafață de 0,87 ha, situat pe raza com., având o valoare de circulație de 20.000 euro, sechestrul fiind luat până la concurența sumei de 2900 euro și suma de 328 lei, consemnată la CEC la dispoziția instanței, conform recipisei nr.-/1 din data de 31.07.2007 (206).
În temeiul art.191 al.1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 6000 lei.
În temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d Cod procedură penală a fost achitat inculpatul, fiul lui și, la data de 07.08.1954, în de, jud.C,. în sat de, nr.194, com., jud.C, CNP -, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prev. de art.254 al.1 rap. la art.6 din Legea 78/2000, deoarece fapta nu întrunește elementele constitutive ale acestei infracțiuni.
S-a respins cererea de restituire de către inculpat a sumei de 1500 euro, formulată de partea vătămată.
În baza art.357 al.2 lit.c Cod procedură penală s-a ridicat măsura sechestrului asigurator aplicată prin ordonanța de la fila 246 din dosarul de urmărire penală și luată asupra unui depozit bancar, cu nr. de cont -- deschis la Banca Română pentru Dezvoltare - Generale, pe numele inculpatului, pentru suma de 1500 euro.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj înregistrat la Tribunalul Cluj sub nr- la data de 21 august 2007 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prev. de art.254 alin.1 și 2 Cod penal raportat la art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000 și punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prev. de art.254 alin.1 Cod penal raportat la art.6 din Legea nr.78/2000.
În fapt, s-a reținut, în esență, că inculpatul, în calitate de primar al comunei și președinte al Comisiei de fond funciar din această comună, în perioada noiembrie 2006 - iulie 2007 pretins de la denunțătorul suma de 18.000 euro, din care a și primit efectiv 13.000 euro, în scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, și anume, de a semna punerea în posesie pentru un teren aflat pe raza comunei, jud.C, teren în care denunțătorul avea un interes financiar.
În privința inculpatului s-a reținut că, în calitate de membru al comisiei de fond funciar din comuna, în perioada noiembrie - decembrie 2006, pretins și primit de la denunțătorul, în mod direct și prin intermediul lui, suma de 1.500 euro, pentru ca în calitatea pe care o avea să procedeze la întocmirea cu precădere a actelor de punere în posesie privitor la un teren de pe raza comunei unde făptuitorul avea un interes material direct.
Inculpații audiați în fața organelor de urmărire penală (150-151, 157-161 și respectiv 243-245) și în faza de judecată (122-123 și respecti8v 124 -125), nu au recunoscut săvârșirea faptelor. Inculpatul a arătat că a primit efectiv suma de 10.000 euro și a acceptat promisiunea de oferire a sumei de 15.000 euro făcută de denunțătorul, însă numai la insistențele acestuia, dar nu a primit niciodată suma de 3.000 euro despre care afirmă că i-a achitat-o în două tranșe. Inculpatul a arătat că a primit de la denunțătorul suma de 1.500 euro, însă remiterea acestei sume nu a avut nicio legătură cu îndeplinirea ori neîndeplinirea vreunei atribuții de serviciu, ci i-a fost dată pentru activitatea pe care inculpatul a desfășurat-o pentru efectuarea unor măsurători de terenuri și pentru individualizarea unor suprafețe de pământ pe care proprietarii doreau să le vândă.
Din probele administrate în cauză, instanța reține următoarea stare de fapt:
Începând cu anul 2004 inculpatul a ocupat funcția de primar al comunei. În conformitate cu ordinul nr.367 din 12 iunie 2006 al Prefectului Județului C, inculpatul ocupa și funcția de președinte a Comisie locale de fond funciar, activitate desfășurată în conformitate cu reglementările din art.2 din HG890/2005 privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, punerea în posesie a proprietarilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate. Conform ordinului prefectului județului C nr.367 din 12 iunie 2006 (305), din aceeași comisie locală de fond funciar făceau parte și inculpatul - în calitate de inginer agronom precum și martora, în calitate de specialist în măsurători topografice.
În cursul anului 2006 partea vătămată, domiciliat în comuna sat nr.280, jud.C, și-a manifestat interesul pentru achiziționarea unor terenuri pe raza comunei. Având în vedere că acesta deținea o fermă de animale intenționa să cumpere terenuri cu destinație de pășune. În acest sens partea vătămată și soția sa au achiziționat în septembrie 2006, mai precis în data de 12 o suprafață de teren de 12.400 mp. de la numitul, tatăl inculpatului (28-29 din dosarul de urmărire penală).
În același context partea vătămată a achiziționat și alte terenuri de la mai mulți proprietari însă a cedat drepturile obținute în baza unor astfel de convenții (30-31), ținând seama că aceste terenuri aveau o situație juridică destul de complicată.
Partea vătămată era prieten cu martorul (6-7, 32-39 și respectiv 167), care la rândul său îl cunoștea pe viceprimarul comunei numitul. Viceprimarul comunei i l-a prezentat pe martorul inculpatului. De la inculpat, martorul a aflat că pe raza comunei ar exista o suprafață de teren ce urma să-i fie restituită unui singur proprietar și anume martorul, teren cu destinație de pășune situat aproximativ în același loc în care partea vătămată achiziționase anterior terenuri. Despre aceasta martorul l-a informat pe partea vătămată.
Astfel, în perioada noiembrie 2006 - martie 2007 (288-293 din dosarul de urmărire penală), partea vătămată a încheiat promisiuni de vânzare-cumpărare de terenuri pe raza comunei cu numitul, care urma să fie pus în posesie cu o suprafață destul de însemnată de teren. Prima promisiune de vânzare-cumpărare, datată 23 noiembrie 2006 fost încheiată cu privire la o suprafață de teren de 45 ha situată în locul denumit "", în tarlaua 45, pentru prețul de 1 euro/mp.
Așa cum reiese din declarațiile martorului (286-287 și respectiv 169), de toate demersurile legate de obținerea actelor necesare punerii în posesie, cu finalitatea eliberării titlului de proprietate urma să se ocupa partea vătămată.
Din declarațiile părții vătămate reiese (1-5, 8-14, 15-25, 164-167), că pentru a se asigura de urgentarea lucrărilor desfășurate în vederea punerii în posesie a numitului, la sfârșitul anului 2006 avut o discuție cu primarul comunei, inculpatul, în sensul că urmează ca să fie pus în posesie cu o suprafață de 32 ha teren pe raza comunei. Din aceleași probe rezultă că la sfârșitul lunii noiembrie 2006, ca urmare a ședinței Comisiei locale de fond funciar, inculpatul i-a înmânat părții vătămate procesul verbal al acelei ședințe. Se pare că această ședința a avut loc, mai precis, la data de 24 noiembrie 2006 (26-27). Cu acea ocazie inculpatul l-a asigurat pe partea vătămată că îl va pune în posesie pe, si i-a cerut a-l ajuta pe acesta, exprimându-se în continuare că "trebuie să trăim și noi".
Din cele declarate de partea vătămată rezultă că prin expresia redată mai, acesta a înțeles că ar fi oportun să-l "stimuleze" pe inculpat pentru a pune în practică asigurările pe care i le-a dat. În acest context, partea vătămată i-a dat inculpatului suma de 1.000 euro.
În zilele următoare partea vătămată s-a întâlnit din nou cu inculpatul, iar acesta i-a spus că sunt persoane care sunt dispuse să dea zeci de mii de euro pentru terenuri similare, sugerându-i totodată părții vătămate că ar fi ceva probleme cu punerea în posesie a lui, deoarece terenurile pretinse de acesta se află în administrarea Agenției Domeniilor Statului. Totodată, inculpatul i-a spus părții vătămate că va încheia un protocol cu cerându-i acestuia din urmă să se deplaseze la B la sediul acestei instituții, după care ar fi posibilă punerea în posesie a lui cu o suprafață de 50 ha teren. Din relatările părții vătămate rezultă că această discuție a avut loc cândva la începutul lunii decembrie 2006
Pentru a-i înmâna protocolul întocmit pentru inculpatul i-a pretins părții vătămate suma de 2.000 euro, sumă remisă de către partea vătămată. După momentul dării și primirii sumei în discuție inculpatul i-a înmânat părții vătămate protocolul și o delegație de deplasare a acestuia la În același timp inculpatul i-a sugerat părții vătămate că ajungând la să caute o anumită persoană, al cărei nume partea vătămată nu și l-a amintit.
Partea vătămată a făcut deplasarea la B și la s-a adresat persoanei indicate de către inculpat, iar persoana respectivă i-a spus la rândul său părții vătămate că trebuie să revină la C unde să-l caute pe un anume. Partea vătămată s-a conformat, iar i-ar fi spus să se ducă la primar, deoarece acesta știe ce are de făcut.
La începutul anului 2007, după sărbătorile de iarnă, în comună a început să circule zvonuri legate de intenția Companiei "Nokia" de a investi acolo. În acest context, inculpatul, i-a spus părții vătămate că prețurile terenurilor cresc, că vin oameni chiar de la B care le cumpără pe zeci de mii de euro. În aceeași perioadă inculpatul l-a anunțat pe partea vătămată că nu-l poate pune în posesie pe decât cu o suprafață de 26 ha. dar partea vătămată a fost de acord și cu punerea în posesie pentru suprafața amintită. Cu aceeași ocazie, inculpatul, i-a sugerat să se gândească la o altă sumă, iar după ceva timp i-a spus părții vătămate că numai cu 17 ha va putea pune în posesie pe. Și această variantă a fost acceptată de către partea vătămată.
Cu toate asigurările ce i-au fost date, partea vătămată a constatat că s-a tergiversat punerea în posesie a lui. Din declarațiile părții vătămate rezultă că și martorul a constatat personal această situație și a făcut o plângere la Prefectura C, ceea ce a declanșat un control la Primăria cu privire la punerea în posesia a numitului. Partea vătămată mai arată că după acest control inculpatul s-ar fi exprimat de maniera că "oricâte controale vor fi, tot nu-i va da terenul lui ".
În acest context partea vătămată a formulat un denunț la - Serviciul Teritorial Cluj (1-5). După formularea denunțului partea vătămată împreună cu martorul s-a întâlnit cu inculpatul, la un local din C-N, unde inculpatul l-a contactat pe inculpatul (102-122), și a intermediat o întâlnire între acesta și partea vătămată.
Personal partea vătămată a stabilit cu inculpatul să se întâlnească a doua zi la restaurantul "Km 17". Cu ocazia acestei întâlniri inculpatul i-a pretins părții vătămate pentru punerea în posesie a lui, suma de 15.000 euro, din care 10.000 euro urma să primească atunci, iar restul după punerea în posesie a lui, ce urma să aibă loc în lunea următoare.
Partea vătămată s-a dus acasă pentru a face rost de suma de 10.000 euro iar cu banii respectiv s-a deplasat la unde au fost marcați. După acest moment, telefonic, partea vătămată și inculpatul au stabilit să se întâlnească în jurul orei 19,00, la o benzinărie de la intrarea în com., și prezentându-se la întâlnire a constatat că în parcare, întâmplător, se afla o mașină a poliției ce efectua controale. Partea vătămată l-a întrebat pe inculpat dacă poate să-i dea banii, iar el a răspuns că nu e nicio problemă zicând "dă-i încoace"- cei 10.000 euro se aflau într-o pe care i-a dat inculpatului.
După aceea au venit organele judiciare.
Relativ la declarația părții vătămate, inculpatul a arătat că îl cunoaște pe din anul 2006, fiind cunoscut în ca ciobanul din. Primul contact cu acesta l-a avut în decembrie 2006, când s-au întâlnit pe coridorul primăriei, și partea vătămată i-a spus inculpatului că vine de la Camera gricola. Fără să fi discutat ceva cu acesta despre un protocol între primărie si, partea vătămată i-a spus inculpatului că urmează să plece la B, și s-a oferit să ducă la protocolul respectiv, totodată afirmând că are ceva cunoștințe la această instituție, și spunându-i că duce niște bani la cineva. Ulterior inculpatul a aflat că despre existența protocolului respectiv partea vătămată știa de la, care de altfel a întocmit acel protocol. Deoarece înainte de acest moment inculpatul, în calitatea sa de primar al comunei, trimisese către această agenție un protocol prin poștă, fără să primească vreun răspuns, și s-a gândit să dea curs cererii lui, astfel a pus protocolul într-un plic sigilat, pe care i l-a înmânat lui. Totodată secretara primăriei a întocmit o delegație pentru acesta, delegație pe care inculpatul a semnat- Inculpatul a mai arătat că și plicul sigilat cu protocolul i-a fost înmânat lui tot de către secretară, la dispoziția primarului.
Ulterior acelui moment, inculpatul nu l-a mai văzut pe partea vătămată până în primăvara lui 2007. Acesta nu a mai dat nici un semn de viata, cu toate că inculpatul l-a sesizat în scris, pentru a-i restitui protocolul. A sesizat și verbal organele de politie în legătură cu acestă problemă.
După aceea partea vătămată a apărut la o ședință a consiliului local, ncercând să-i determine pe consilieri să-i vândă 5 hectare de teren. După dezbateri aprinse cererea a fost respinsă. După această întâlnire inculpatul nu l-a mai văzut pe până în 27 iulie 2007.
A mai precizat inculpatul că în noiembrie 2006, într-o ședință a comisiei de fond funciar s-a hotărât restituirea către, a unei suprafețe de 45 hectare teren, pe diferite amplasamente, din care 32 hectare în locația.
cu topometrista, aceasta a afirmat că exista o rezervă de 32 hectare in, astfel încât este posibilă restituirea către a suprafețelor amintite, în acel amplasament.
Inculpatul a arătat că nu este real că i-ar fi remis părții vătămate procesul verbal al acelei ședințe, iar ulterior a aflat că este cea care i-ar fi dat documentul respectiv.
Mai precizează că trebuia să primească o suprafață mai mare de teren, dar nu exista rezervă pentru aceasta și într-un asemenea context s-a luat hotărârea încheierii Protocolului dintre primărie și Agenția Domeniilor Statului. De altfel mai existau încă 11 persoane care aveau cereri, și erau trecute alături de în protocolul întocmit.
Inculpatul a mai arătat în declarația sa că a aflat că partea vătămată avea o relație strânsă cu martora, participând la diferite chefuri împreună, după activitățile de măsurare a terenurilor, efectuate de topometristă, și la care participa i partea vătămată.
În data de 26 iulie 2007 inculpatul a fost sunat de inculpatul, probabil la inițiativa lui, spunându-i că acesta din urmă vroia să vorbească cu el. A ai precizat că nu a avut nici o discuție cu inculpatul referitoare la activitățile părții vătămate desfășurate în legătură cu punerea în posesie a lui .
Spunându-i-se că partea vătămată ar dori să vorbească cu el, inculpatul s-a gândit că acesta dorește să înapoieze protocolul pe care îl avea. Inculpatul a mai arătat că ntre timp s-a hotărât punerea în posesie al pentru diferența de 17 hectare, care s-a stabilit să fie amplasată în locul denumit,La ", deoarece nu era posibilă restituirea în. Despre acest aspect a fost anunțat numitul, mandatarul lui. Ca urmare a discuției telefonice purtate în 26 iulie 2007 cu partea vătămată, inculpatul a stabilit să se întâlnească cu partea vătămată a doua zi, la Restaurantul.
În discuțiile avute în cea de-a doua zi cu partea vătămată, acesta i-a cerut inculpatului să urgenteze punerea în posesie al lui, partea vătămată oferindu-i pentru acest "serviciu" sume de bani. În declarația dată în fața instanței, inculpatul a arătat că, practic nu știe pentru ce îi erau oferite acele sume, atâta timp cât a fost deja pus în posesie.
În cursul aceleiași discuții partea vătămată i-a spus că i-a dat și inculpatului diferite sume de bani, aspect despre care inculpatul a accentuat că nu știe nimic. A susținut că, dimpotrivă, știe că familia inculpatului a încheiat cu partea vătămata o promisiune de vânzare cumpărare, sens în care inculpatul trebuia să primească prețul terenului, si uneori chiar și-a manifestat supărarea față de partea vătămată, deoarece nu plătește prețul la timp.
Inculpatul a arătat că partea vătămată a susținut că i-a remis 3 mii de euro, în timp ce se aflau în biroul săi din primărie, însă partea vătămată nu a fost niciodată în biroul inculpatului, deoarece acolo intrau numai persoanele înscrise în audiență, sau alte persoane, cu permisiunea prealabilă a secretarei. Aceste lucruri erau cunoscute, practic, de către toți funcționarii din primărie.
Revenind la discuția purtată la data de 27 iulie 2007, inculpatul a arătat că partea vătămată, promițându-i sume de bani, l-a întrebat dacă "îi bine? ", cu referire la o anumită sumă, vorbind despre 25, 20 apoi 15, fără referire la monedă sau alte cuantificări.
În cele din urmă inculpatul a acceptat promisiunea cu privire la suma de 15. Această discuție s-a purtat în jurul orelor 14,00. Cei doi au stabilit de comun acord să se reîntâlnească în jurul orelor 7 seara, iar când s-au reîntâlnit, partea vătămată l-a chemat pe inculpat în mașina lui, și i-a pus în buzunarul de la pantaloni o de nailon. După ce a coborât din mașina acestuia, inculpatul a fost abordat de organele de urmărire penală, și a constatat că în punga respectivă erau 10 mii de euro.
Totodată cu ocazia întâlnirii de la ora 19,00, partea vătămată i-a spus inculpatului că "aici sunt 10, iar 5 îți aduc după".
Inculpatul a bănuit că prin acel "după", însemna momentul la care ar fi fost pus în posesie prin întocmirea procesului verbal corespunzător.
Inculpatul, în declarația sa, a mai precizat că ulterior a aflat că de fapt nu a cumpărat personal terenul din, în antecontractele încheiate apăreau numele altor persoane, el fiind, de fapt, intermediarul.
În aceeași declarație inculpatul a susținut că nu s-a vorbit despre vreo monedă când s-a făcut referire la sumele de bani, i, personal, acesta nu s-a gândit la dolari sau euro.
Revenind la protocolul încheiat între Primăria și, martora, secretara Primăriei (298-300 respectiv 163) a arătat că la inițiativa Comisiei Locale de Fond Funciar s-a întocmit o documentație și un protocol pentru a obține din suprafața deținută de, 222 ha teren, în vederea soluționării unor cereri de restituire a unor suprafețe de teren. Aceasta se întâmpla pe la începutul lunii decembrie 2006. Martora își amintește că a fost chemată în biroul inculpatului ca să întocmească documentația și protocolul aferent, spunându-i-se că partea vătămată va merge la Totodată martora a întocmit și o delegație și un ordin de deplasare, pentru partea vătămată. Până la acea dată martora nu l-a cunoscut pe partea vătămată. Întrucât actele remise părții vătămate nu au fost restituite, pe la începutul lunii aprilie 2007, martora a adresat părții vătămate o scrisoare recomandată, prin care solicita restituirea actelor în original, sau copie de pe adresa care dovedea că au fost depuse la S-a întors recipisa de primire a recomandatei, dar actele nu au fost restituite.
În declarațiile date martora a mai arătat că nu cunoaște nimic în legătură cu pretinderea sau primirea unei sume de bani pentru rezolvarea unor atribuții de către inculpatul.
În contextul deplasării părții vătămate la martora a relatat că nu-și amintește ca altădată să fi fost delegată vreo persoană din afara Primăriei pentru rezolvarea problemelor acestei instituții și nu-și explică de ce la momentul respectiv s-a procedat altfel. Martora mai arată că biroul său este situat alături de cel al inculpatului, în antecameră fiind plasate birourile de lucru ale numiților, și.
relatată mai, cea a întocmirii delegației și ordinului de deplasare pentru partea vătămată, a fost singura în care martora l-a văzut pe partea vătămată intrând în biroul inculpatului. A mai arătat că l-a mai văzut pe partea vătămată o dată la o ședință de Consiliu, la care au participat toți consilierii și viceprimarul. Martorei i s-a explicat de către inculpat că partea vătămată se deplasează la B pentru a se evita cheltuieli suplimentare cu delegarea personalului și pentru a se rezolva problemele de fond funciar.
În declarația susținută, martora a aratat că lucrează în Primăria de la 1 februarie 2001, iar o perioadă de 4 ani a fost colegă de birou cu inculpatul, la vremea respectivă acesta îndeplinea funcția de viceprimar. În toată acea perioadă martora nu a auzit ca cineva să se plângă că inculpatul ar fi pretins bani pentru îndeplinirea ori neîndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu. Personal martora l-a perceput pe inculpatul ca pe un om cinstit. Protocolul întocmit între Primăria și viza mai multe persoane care aveau cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate, nu numai pe. Martora a auzit că în cursul anului 2006, partea vătămată ar fi cumpărat terenuri în, dar concret, nu știe nimic. A auzit de asemenea ceva discuții în sensul că ar fi vândut, sau ar vrea să vândă terenuri, discuții ce au avut loc în anul 2007.
Procesele verbale ale ședințelor Comisiei Locale de Fond Funciar sunt publice, în sensul că erau afișate. În legătură cu protocolul dus la B de către partea vătămată, acesta nu a fost afișat, dar era și acesta un act public, cuprinzând un tabel cu proprietarii, suprafețele pretinse și amplasamentele terenurilor asupra cărora urma să se facă reconstituirea dreptului de proprietate.
Raportat la procesele verbale de constatare a flagrantului (60-63), de consemnare a seriilor celor 20 de bancnote ce formau suma de 10.000 euro și de marcare cu substanță fluorescentă (51-52), procesele verbale de redare a înregistrărilor ambientale și a convorbirilor telefonice, planșele foto de la (53-59, 64-76), instanța apreciază că primirea sumei de 10.000 euro de către inculpatul la data de 27 iulie 2007, se situează înafara oricărui echivoc.
În legătură cu pretinderea sumei de 15.000 euro la aceeași dată de 27 iulie 2007, analizând procesele verbale de redare a convorbirilor ambientale purtate de partea vătămată și inculpatul (123-138), rezultă că acesta din urmă a avansat cifra 15, în contextul în care partea vătămată i-a spus inculpatului că 20-30.000 nu are de unde "că îi mult". A vândut ceva miei și are "25-26.000 euro" dar cu o seară înainte i-a spus lui (referindu-se la inculpatul să nu-i ceară 20-30.000, că nu are de unde.
Prin urmare contextul în care inculpatul a avansat cifra 15 sugerează în mod elocvent că era vorba de mii de euro. Concluzionând rezultă așadar că în cauză există și acțiunea de pretindere a sumei de 15.000 euro. Este real că din procesul verbal de redare a convorbirilor ambientale purtate de partea vătămată și inculpatul rezultă că acțiunea de pretindere s-a desfășurat într-un mod "timid", inculpatul încercând mai mult să sugereze aceasta, decât să o spună în mod deschis, însă acest lucru s-a datorat, faptului că inculpatul conștientiza caracterul ilicit al discuțiilor purtate. În aceeași ordine de idei, este evident că inculpatul era conștient că săvârșește o faptă ilicită, din aceleași procese verbale de redare a convorbirilor ambientale rezultând că în repetate rânduri i-a atras atenția părții vătămate să nu spună altor persoane despre înțelegerea lor, cu referire în mod expres la inculpatul și viceprimarul.
S-a invocat de către apărare că la momentul pretinderii și primirii sumei de 10.000 euro inculpatul a acționat în lipsa discernământului întrucât a fost supus unei presiuni puternice astfel încât acceptarea primirii acelei sume de bani a fost viciată. Instanța urmează să înlăture această apărare întrucât inculpatul a acționat perfect conștient de caracterul situat înafara legii a discuțiilor purtate cu partea vătămată, aspecte ce reies din cele mai consemnate, iar pe de altă parte inculpatul singur a fost cel care a avansat o anumită sumă de bani în contextul în care era vorba despre îndeplinirea unor atribuții de serviciu.
Legat de înlăturarea apărării de mai amintim declarația martorului (219), care, răspunzând la întrebarea formulată de apărătorul inculpatului, dacă inculpatul părea extrem de stresat de problemele cu care se confrunta în calitate de primar în vara anului 2007, arătat în mod clar că nu părea să fie stresat de asemenea probleme, cel puțin nu într-un mod manifest, perceput de alte persoane. Nu în ultimul rând este relevantă propria declarație a inculpatului dată în fața instanței de judecată care susține că "am acceptat promisiunea lui la insistențele acestuia, și apoi este de notorietate că banul te poate duce și la rele, și într-un final am acceptat poate involuntar". Chiar dacă inculpatul a perceput activitatea sa doar ca pe o acceptare de primire de foloase, în condițiile în care apreciem că este dovedită însuși pretinderea de astfel de foloase, este clar că inculpatul nu a rezistat tentației de a respinge promisiunile, ba mai mult a pretins și primit apoi o sumă de bani, relativ importantă, pentru îndeplinirea unor atribuții de serviciu.
Mai rămâne în discuție primirea anterioară, în cursul lunilor noiembrie - decembrie 2006 sumei de 3.000 euro. Inculpatul a negat în mod constant primirea acestei sume de bani, oferită în două tranșe, de câte 1.000 și respectiv 2.000 euro.
Din declarațiile martorilor, și rezultă că nu cunosc nimic, direct sau indirect despre primirea ori pretinderea unor sume de bani de către inculpatul de la partea vătămată ori de la alte persoane. O altă problemă ce se ridică legat de primirea sumei de 3.000 euro este cea a momentelor și locurilor în care sumele ce compun rezultanta de 3.000 euro au fost remise de către partea vătămată inculpatului.
Astfel din declarația părții vătămate rezultă că suma de 1.000 euro i-a fost remisă inculpatului la sfârșitul lunii noiembrie 2006, în biroul inculpatului. Cea de a doua tranșe de 2.000 euro i-a fost remisă inculpatului, în cursul lunii decembrie 2006 în momentul în care partea vătămată a primit de la inculpat protocolul către, delegația și ordinul de deplasare la Remiterea a avut loc tot în biroul inculpatului.
Inculpatul s-a apărat susținând că partea vătămată nu a fost niciodată în biroul său, aspect ce poate fi confirmat de către martorul, care cunoaște procedura în care o anume persoană poate intra în biroul primarului.
Audiat de către instanță (220), martorul a declarat că lucrează în Primăria din octombrie 1999 și ocupă un birou împreună cu alte două colege, birou care este practic anticamera biroului primarului și secretarului. Pe partea vătămată, l-a văzut o singură dată în incinta primăriei în anul 2006, când a venit să ia un protocol pe care martorul personal l-a redactat. Nu l-a văzut pe partea vătămată să intre în biroul inculpatului cu vreo altă ocazie.
Martorul a mai relatat că în timpul în care a lucrat în Primăria și inculpatul a ocupat postul de primar, nu a auzit niciodată ca acesta să fi pretins ceva pentru a-și îndeplini sarcinile de serviciu. Dimpotrivă, situația în care se află în prezent, și anume cercetat într-un dosar penal, a fost un șoc pentru colegii săi, deoarece toți îl cunoșteau ca pe un om corect.
Martorul a susținut că persoanele străine de primărie nu trebuie să i se adreseze ca să intre în biroul primarului. Există o persoană, funcționară pe nume care face muncă de secretariat și ține evidența persoanelor care vin în audiență la primar. Nu toate persoanele care intră în biroul primarului sunt trecute în registrul de audiențe, ci doar cele care sunt programate în acest scop. Există posibilitatea ca o persoană să intre în biroul primarului, fără ca martorul să observe, absorbit de munca sa. Persoanele care intra în biroul primarului sunt anunțate acestuia de către d-na.
Din declarația acestui martor a rezultat necesitatea audierii martorei. Martora amintită a arătat (225), că îndeplinește funcția de referent în cadrul Primăriei iar biroul său este amplasat în anticamera biroului primarului și a secretarului comunei. Vinerea de la 8 la 10 primarul ține audiențe, iar registrul de audiențe este ținut de către martoră. După ce se sfârșește programul de audiențe martora se duce în biroul primarului, respectiv a inculpatului pentru a trece în registru persoanele ce au fost în audiență și problemele ridicate. Martora a relatat că și doamna secretar, și anume martora, ține audiențe pe linia atribuțiilor sale de serviciu, însă aceasta își notează singură în registrul de audiențe persoanele ce s-au prezentat. Cu viceprimarul comunei, care de asemenea ține audiențe, martora procedează ca și în cazul primarului.
În declarația dată în fața instanței martora a mai arătat că nu are atribuții de a introduce în biroul primarului persoanele ce doresc să discute cu acesta. În eventualitatea în care o persoană dorește să intre la primar, însă primarul este ocupat, martora anunță persoana respectivă despre această situație și în final când poate să intre îi comunică acest lucru. Nu are atribuții de a introduce în biroul primarului persoanele ce doresc să discute cu acesta.
S-a mai arătat că este posibil ca o persoană să intre în biroul primarului fără ca martora să știe acest lucru, fie că este ieșită din birou cu diverse probleme, fie că este în birou dar este ocupată cu atribuțiile sale.
Martora a susținut că este angajată la Primăria din februarie 2007 și după angajarea sa nu își amintește ca partea vătămată prezentă în instanță la data audierii martorei să fi fost la primărie.
În biroul în care lucrează martora, mai este o persoană, care își desfășoară activitatea pe probleme de asistență socială. Martora și-a exprimat părerea că nu crede că este posibil ca o persoană să intre în biroul primarului fără ca cineva să o observe. Biroul doamnei este amplasat lângă ușa biroului primarului.
Prin urmare, declarația părții vătămate că a dat inculpatului suma de 3.000 euro, în două ocazii diferite, plasate în timp în lunile noiembrie - decembrie 2006, nu este susținută de declarațiile martorilor mai amintiți, însă nici nu este exclusă o asemenea posibilitate.
Martorul, prieten cu partea vătămată, a fost la rândul său audiat atât de către organele de urmărire penală (6-7, 32-39), cât și de către instanța de judecată (167), și a arătat că are cunoștință că partea vătămată a cumpărat un teren, martorul semnând convenția de vânzare-cumpărare la rubrica "martor". Pentru obținerea titlului de proprietate cu privire la terenul cumpărat de partea vătămată, acesta i-a dat inculpatului 3000 euro în 2 tranșe, întâi 1.000, apoi 2.000 euro. Acest aspect martorul îl cunoaște din relatările părții vătămate.
Personal martorul nu l-a auzit pe inculpatul să fi pretins sau să fi discutat despre vreo sumă de bani, insistând că tot ce știe despre aceste aspecte, știe de la partea vătămată.
Același martor nu confirmă declarația părții vătămate în sensul că la data la care i-a dat inculpatului suma de 2.000 euro l-a însoțit pe partea vătămată până în anticamera biroului primarului, susținând că nu-și mai amintește dacă l-a însoțit pe partea vătămată cu acea ocazie.
Instanța a reținut însă că aceste sume de bani au fost remise de către partea vătămată inculpatului, aspectul rezultând din declarația părții vătămate, din declarația circumstanțială a martorului, care cunoaște aceste aspecte indirect, din spusele părții vătămate, din notele de redare a convorbirii ambientale purtate de părți la 27 iulie 2007. În cadrul acestor discuții partea vătămată în mai multe rânduri a afirmat că i-a dat inculpatului suma de 3.000 euro, aspect pe care inculpatul nu l-a contestat. Este evident din însăși declarația inculpatului că partea vătămată era un cunoscut în mediul funcționarilor din cadrul Primăriei, acesta având relații destul de strânse cu mai mulți funcționari, fiind frecvent văzut în primărie, sau în zona primăriei, așa cum rezultă și din procesul verbal de redare a convorbirii ambientale dintre partea vătămată, martorul și inculpatul (102-122). În cadrul discuțiilor purtate între persoanele mai amintite, la un moment dat partea vătămată își exprimă mirarea că inculpatul nu i-a spus inculpatului că a luat de la el suma de 3.000 euro. Inculpatul îi lămurește părții vătămate surprinderea, susținând: "pe onoarea mea, pe cuvântul meu de onoare, mi-o zis că o luat ceva, dar crezi că îmi spune mie tot. eu îi spun lui tot".
Sintetizând, raportat la toate probele mai reținute instanța a apreciat că inculpatul a comis infracțiunea de luare de mită prev. de art.254 alin.1 și 2 din Codul penal rap. la art.7 alin.1 din Legea 78/2000. Ca și în actul de sesizare instanța a reținut caracterul unitar al infracțiunii deduse judecății pentru că, în reglementarea dată de legiuitor infracțiunii cercetate s-au pus pe același plan activități ce constituie un început de executare cu altele ce echivalează cu forma consumată a infracțiunii. Astfel, nu are relevanță în ce fel se consumă activitatea infracțională, prin care din acțiunile alternative ce intră în conținutul acestei fapte penale, fie că este vorba de pretindere ori primire, acceptare de promisiuni ori nerespingere a unor astfel de promisiuni. Sumele ce au fost primite de către inculpat ori pretinse de către acesta s-au vehiculat în subsumarea aceluiași scop, aceleași finalități de obținere a titlului de proprietate asupra unui teren situat pe raza comunei, în care partea vătămată avea un interes financiar.
Este legală și încadrarea juridică prin raportare la art.7 alin.1 din Legea 78/2000, atâta timp cât prin lege inculpatul, în calitatea pe care o avea de primar al unei comune avea atribuții de constatare ori de sancționare a contravențiilor, chiar dacă în concret activitatea de luare de mită nu s-a desfășurat în raport de aceste atribuții.
La individualizarea sancțiunii aplicabile inculpatului instanța a ținut seama de criteriile prev. de art.72 Cod penal, luând în considerare limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a Codului penal pentru infracțiunea dedusă judecății, prin raportare la legea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite concretizat în modul concret în care acesta a comis activitatea cercetată folosindu-se de calitatea sa de reprezentant al unei instituții publice, condiționând îndeplinirea unei atribuții de serviciu, de primirea unei sume de bani. Prin activitatea desfășurată, inculpatul a produs o urmare de pericol ce rezidă în demolarea încrederii comunității locale, pe care aceasta a pus-o în inculpat ca ales al său pentru reprezentarea intereselor majore ale cetățenilor și gospodărirea comunei într-un mod onorabil. În cadrul aceluiași proces de individualizare judiciară a pedepsei instanța va ține seama și de persoana inculpatului, un om cu o etate relativ înaintată, care se află la prima confruntare cu legea penală și a avut un istoric politic fără până la momentul începerii acestei activități infracționale. Din declarațiile mai multor martori audiați în cauză, instanța reține că inculpatul era cunoscut ca un om onest, fără vocație de corupt, și a fost investit cu încrederea comunității în mai multe rânduri, ocupând pe rând funcția de viceprimar și apoi primar al aceleiași comune, în două rânduri. Susținerea de care se bucură și în prezent în rândul comunității din care face parte evidențiată și de scriptele de la filele 33-47, conduc la concluzia că anterior comiterii faptei inculpatul a avut o conduită bună, în societate, în general și în familie, în special, ceea ce reprezintă o circumstanță de atenuare a răspunderii penale în sensul art.74 alin.1 lit.a Cod penal.
Drept consecință, instanța, a dat acestei circumstanțe efectul dictat de disp. art.76 alin.1 lit.c Cod penal, a coborît pedeapsa sub limita minimă impusă de art.254 alin.2 Cod penal rap. la art.7 alin.1 din Legea 78/2000. Pedeapsa a fost coborâtă până la 2 ani și 10 luni închisoare.
Avându-se în vedere că au fost reținute circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, în baza art.76 alin.3 Cod penal instanța a înlăturat pedeapsa complementară privativă de drepturi.
În legătură cu modalitatea de executare a acestei sancțiuni, instanța a apreciat că sunt îndeplinite în cauză toate condițiile impuse de art.861Cod penal, atât cele referitoare la cuantumul pedepsei aplicate, antecedența penală a inculpatului cât și la atitudinile inculpatului, dictate de modelul său comportamental de a realiza că pronunțarea unei condamnări față de sine și aplicarea unei pedepse constituie un avertisment suficient pentru reeducarea sa, nefiind necesară executarea unei pedepse în regim de detenție.
Drept consecință, în temeiul art.861Cod penal s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare prev. de art.86 ind.2 Cod Penal, stabilit de instanță la 5 ani și 10 luni. Acest termen de încercare se compune din pedeapsa aplicată de 2 ani și 10 luni, la care se adaugă un interval de timp de 3 ani, stabilit de instanță în funcție de gravitatea faptei dedusă judecătii și de persoana inculpatului.
În baza art.86 ind.3 Cod Penal, pe durata termenului de încercare, condamnatul va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj la datele
fixate de consilierul de probațiune, dar nu mai puțin de o dată pe trimestru;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și
orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existentă.
În temeiul art.359 Cod Procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prev. de art.86 ind.4 Cod Pena1.
În baza art.7l al.1 Cod penal s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercitarea drepturilor prev. de art.64 al.1 lit.a-c Cod Penal, apreciind că în raport de fapta comisă, calitatea pe care inculpatul o avea la data comiterii faptei și în raport de care a fost comisă fapta, se impune interzicerea exercitării tuturor acestor drepturi.
În temeiul art.71 al.5 Cod Penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi.
Prin ordonanța din 27 iulie 2007 a - Serviciul Teritorial Cluj, (152-l53) inculpatul a fost reținut pentru un termen de 24 ore începând cu ora 23,45. Ulterior a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de inculpat, iar prin încheierea penală nr.80/C/28.07.2007 a Tribunalului Cluj (178-183) s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru un termen de 29 de zile, cu începere din 28 iulie 2007 și până la data de 25 august 2007. În temeiul art.88 Cod Penal s-a scăzut din durata pedepsei pronunțate, timpul reținerii și arestului preventiv începând cu data de 27.07.2007 și până la data de 24.01.2008, când inculpatul a fost pus în libertate ca urmare a deciziei penale nr.60/R/2008 a Curții de APEL CLUJ (183).
Potrivit procesului verbal de constatare a infracțiunii flagrante (60-63), în baza art. 97 Cod procedură penală, în vederea continuării cercetărilor, valorile menționate în acel proces verbal, adică suma de 10.000 euro în 20 bancnote a câte 500 euro, a fost ridicată de către organele de urmărire penală. În conformitate cu art.19 din Legea 78/2000, în cazul săvârșirii infracțiunilor din Cap.III a legii menționate, banii, valorile sau orice alte bunuri care au fost date pentru comiterea infracțiunilor, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, se confiscă. Intrucât partea vătămată nu a formulat pretenții În raport de suma de 10.000 euro, așa cum rezultă din declarațiile sale de la filele 15-25, în baza textului de lege mai amintit, instanța a dispus confiscarea sumei de 10.000 euro, ce a făcut obiectul infracțiunii de luare de mită, și care a fost ridicată de la inculpat, în temeiul art.97 Cod Procedură penală, de către organele poliției judiciare din cadrul - Serviciul Teritorial Cluj, la data de 27.07.2007 (62 verso).
Așa cum s-a arătat mai, partea vătămată s-a constituit partea civilă cu suma de 6.000 euro (24), din care 3.000 euro reprezentând suma dată inculpatului În perioada noiembrie - decembrie 2006 și câte 1.500 euro date inculpatului și făptuitoarei.
Ținând seama că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile necesare angajării răspunderii civile delictuale, conform art.998 Cod civil, existența faptei ilicite, existența prejudiciului, probată fiind și întinderea acestuia, conform mijloacelor de probă arătate în amănunt la descrierea stării de fapt, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și vinovăția inculpatului, în temeiul art.14 al.3 lit.b rap. la art.346 al.1 Cod Procedură penală, la art.19 Legea nr.78/2000 și la art.998 Cod civil, instanța a obligat inculpatul să-i plătească părții vătămate suma de 3000 euro, sau echivalentul în lei, la cursul BNR din ziua plății efective.
Prin ordonanța din 1 august 2007 emisă de - Serviciul Teritorial Clujs -a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra imobilului constând în 2,57 ha teren arabil, situat pe raza comunei, aparținând inculpatului (162), de asemenea, prin ordonanța din 30 iulie 2007 (204), aceleași organe de urmărire penală au dispus aplicarea unui sechestru asigurator asupra sumei de 328 lei ridicată de la inculpat la data de 27 iulie 2007. Cele două acte procesuale mai amintite au fost puse în aplicare prin procesele verbale de aplicare a sechestrului de la filele 163-164 și respectiv 205.
În baza art.357 a1.2 lit.c Cod procedură penală s-a mentinut măsura sechestrului asigurator luată asupra unor bunuri ale inculpatului, prin ordonanțele mai amintite, bunuri identificate conform proceselor verbale mai înainte indicate, și anume teren arabil în suprafață de 0,87 ha, situat pe raza., având o valoare de circulație de 20.000 euro, sechestrul fiind luat până la concurența sumei de 2900 euro și suma de 328 lei, consemnată la CEC la dispoziția instanței, conform recipisei nr.-/1 din data de 31.07.2007 (206).
În temeiul art.191 alin.1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 6.000 lei.
II. Referitor la fapta dedusă judecății și pentru care este cercetat inculpatul instanța reține, conform declarațiilor inculpatului că în perioada în care se presupune că a comis fapta pentru care este cercetat avea calitatea de inginer agronom în cadrul Primăriei fiind de asemenea membru al Comisiei locale de fond funciar (244-245, 305).
L-a cunoscut inițial pe martorul, fiindu-i prezentat de către viceprimarul. Martorul amintit intenționa să cumpere, împreună cu o agenție imobiliară o suprafață de circa 80 hectare de teren, suprafață aflată pe un deal, la distanta de 2-3 km de sat, cu destinația de fânaț, și nelucrat de cetățeni de ani de zile. Fiind localnic, și cunoscându-i pe cetățenii din de, martorul i-a cerut inculpatului ajutorul,spunându-i că dacă reușește să cumpere acea suprafață de 80 hectare, va plăti pentru terenul înscris în titlul de proprietate al părinților inculpatului, un preț mai mare., împreună cu agenția respectivă și mai mulți cetățeni, care și-au manifestat disponibilitatea de a vinde terenul, au stabilit de comun acord prețul unui mp. la un euro. Toate acestea se întâmplau în primăvara lui 2006.
Ulterior acestui moment au apărut probleme, în sensul că cetățenii care doreau să vândă nu știau unde este amplasat terenul deținut, și care sunt vecinătățile, astfel că veneau la inculpat acasă să-l întrebe ce e de făcut. Părinții inculpatului au vândut de asemenea un teren asupra căruia li s-a reconstituit dreptul de proprietate, în baza legii fondului funciar, fiind printre primii care au procedat de această manieră, prin aceasta dând un exemplu și altor concetățeni, astfel că tot mai mulți cetățeni își manifestau voința de a vinde), fără să știe însă unde este exact amplasat terenul pe care vroiau să-I vândă. Intre timp mulți dintre proprietarii din titlurile de proprietate au decedat, iar moștenitorii, dorind să vândă, veneau să-l întrebe pe inculpat cum ar putea fi identificat terenul.
In acest context, după orele de program, și în zilele de sâmbăta și duminica, inculpatul a lucrat la identificarea suprafețelor de teren ce urmau a fi vândute.
Prin luna august-septembrie 2006, în timp ce se afla în stația de autobuz, împreună cu martora, s-au întâlnit cu martorul, care le-a dat la fiecare câte 500 de euro. Primind acei bani, inculpatul a avut reprezentarea că și-a îndeplinit promisiunea, că îi va plăti un preț mai mare pentru terenul părinților săi, dacă îl ajută la identificarea terenurilor. La sfârșitul lunii octombrie, începutul lunii noiembrie 2006, a primit, de această dată de la partea vătămată suma de 1.000 euro. Partea vătămată nu i-a spus inculpatului ce reprezintă suma respectivă, însă inculpatul a crezut că este prețul pentru munca de identificare pe care a realizat-
Inculpatul a mai arătat că nu a semnat procesul verbal al ședinței comisiei de fond funciar din 24 noiembrie 2006, în care s-a hotărât punerea în posesie a lui - și a altor persoane, deoarece, înainte de acest moment, la primărie au venit 3-4 persoane cu extrase de carte funciară din care rezulta că și aceștia au dreptul de a pretinde suprafețele cerute de, pe același amplasament. Terenul din acele extrase, în suprafață de aproximativ 110 hectare, reprezenta pășunea comunală, și era situată lângă fănațele cumpărate de martorul și partea vătămată.
Inculpatul a susținut că nu știa de existența unui antecontract de vânzare cumpărare încheiat între și partea vătămată. Inculpatul nu a vorbit niciodată la telefon cu, nici nu avea numărul de telefon al acestuia, iar pentru problemele legate de restituirea terenurilor pretinse de acesta, primăria ținea legătura cu el prin, care era mandatarul lui.
Inculpatul a arătat că, făcând un calcul pentru terenul deținut în titlu de părinții săi, în suprafață de 1.23 hectare, i -ar fi revenit un preț de 1.10 euro pe mp. A mai precizat că niciodată nu a pretins bani, ci martorul când și-a manifestat intenția de a cumpăra terenuri în, i-a promis că îi va da bani, dacă îl va ajuta cu identificarea terenurilor. De abia în primăvara lui 2007, a aflat că și ar fi interesați să cumpere terenurile pentru care formulase cerere la legea fondului funciar.
Inculpatul a susținut că la discuțiile pe care le-a purtat cu martorul cu privire la prețul mai mare pe care i-l va da pentru terenul părinților săi, a asistat numitul.
Susținerea inculpatului redată mai, este într-adevăr confirmată de declarația martorului (219), care arată că a fost de față când martorul i-a promis inculpatului că îi dă un preț mai mare pe terenul achiziționat de la părinții săi dacă îl ajută la identificarea terenurilor.
Martora (253-255, 260-262 și respectiv 168), a declarat că a fost angajata Primăriei și a ajutat-o pe partea vătămată să cumpere terenuri în această localitate, acordându-i ajutor concret la încheierea contractelor de vânzarecumpărare, după orele de serviciu și în weekend. De asemenea martora l-a ajutat pe partea vătămată la identificarea terenurilor cumpărate, pe hartă.
Pentru acest ajutor a primit de la partea vătămată în total suma de 1500 euro, prima tranșă, la sfărșitul lui octombrie 2006. Banii i-au fost dați de către martorul, dar erau din partea lui. Acest lucru se întâmpla în stația de troleibuze de la. Martora era însoțită în acel moment de inculpatul și amândoi știau că urma să primească bani, dar nu știau exact cât. A declarat martora că nu a văzut exact momentul în care inculpatul a primit banii.
A doua tranșă de bani martora a primit-o în noiembrie 2006, respectiv 500 euro. Și această sumă i-a fost dată tot de către martorul. Și de această dată era prezent și inculpatul. Martora a relatat că nu știe dacă și inculpatul a primit cu aceeași ocazie vreo sumă de bani.
Ulterior martora a mai primit 5 milioane lei vechi, la sfărșitul lui noiembrie ori decembrie 2006, iar la diferență de câteva zile, a mai primit încă 5 milioane lei vechi, ambele sume fiind înmânate de același martor, odată în fața Primăriei, iar o dată în față la Mc în din Cluj O ultimă tranșă de 5 milioane lei, a primit-o la începutul anului 2007, până în data de 9 ianuarie 2007, în fața cofetăriei din municipiul C-N, de această dată banii fiindu-i dați de către partea vătămată.
Martora a susținut că dacă inculpatul a primit din partea părții vătămate sume de bani, crede că erau pentru ajutorul dat acesteia, în sensul că și inculpatul a participat la munca de încheiere a contractelor de vânzare- cumpărare, și chiar a fost și la agenția imobiliară din C-N prin intermediul căreia s-a realizat tranzacția. Martora a declarat că știe despre existenta protocolului dintre Primărie și, chiar aceasta l-a redactat împreună cu inculpatul, și a arătat că nu cunoaște nimic despre vreo sumă de bani dată pentru încheierea acestuia, sau despre sume de bani legate de el.
Martora a avut o înțelegere cu partea vătămată în sensul de a-i da acesteia suma de 2000 euro, pentru munca prestată de ea. La un moment dat, partea vătămată a chemat-o pe martoră să-i dea 500 euro, și atunci partea vătămată i-a sugerat că cei 500 euro ar fi de fapt pentru redactarea protocolului. Până la acea întâlnire cu partea vătămată martora declară că nu a știut ca cineva să fi pretins sau dat sume de bani, legat de această activitate. Acea discuție a avut loc în data de 27.07.2007.
După primirea banilor în stația inculpatul i-a spus martorei că nu este cu conștiința împăcată că a primit acei bani, și că dorește să-i returneze părții vătămate.
Din declarația dată în fața instanței de către martorul, instanța reține că pe inculpatul îl cunoaște de pe la mijlocul anului 2006, și că nu a asistat la vreo discuție din care să reiasă că inculpatul a pretins bani, de la partea vătămată sau de la altcineva. A mai declarat că nu știe ca inculpatul sau martora să fi efectuat ceva activități legate de suprafața totală de 87 ha, cumpărată de partea vătămata.
Pe de altă parte martorul susține că nu este real că i-ar fi promis inculpatului un preț mai mare pentru terenul părinților săi, în schimbul vreunui ajutor, pentru că nu era în măsură să facă o asemenea promisiune, nefiind el cumpărătorul terenului, ci partea vătămată.
Martorul a relatat că este real că a înmânat inculpatului și martorei câte 1000 euro, din partea părții vătămate, iar partea vătămată i-a spus că cei 2000 euro erau "pentru protocol si măsurători", fără ca partea vătămată să-i dea alte detalii.
In urma analizării acestui probatoriu, instanța apreciază că în cauză există dubii serioase cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de luare de mită prev. de art. 254 al.1 Cod penal, rap. la art. 6 al.1 din Legea 78/2000.
Astfel implică serioase discuții natura sumelor primite de inculpatul de la partea vătămată. Din probatoriul administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală cât și în cea de judecată, nu rezultă fără echivoc că sumele date inculpatului au avut drept scop determinarea acestuia la îndeplinirea unor atribuții de serviciu. Dacă în ceea ce privește darea și luarea acestor sume nu există îndoieli, toate probele, inclusiv declarațiile inculpatului, convergând în acest sens, scopul dării și primirii acestor sume de bani rămâne, și după epuizarea probatoriului, sub semnul întrebării. Declarația părții vătămate are un caracter singular, nefiind susținută de alte mijloace de probă de la dosar. Din procesul verbal de redare a discuțiilor ambientale purtate de partea vătămată, martorul și inculpatul în seara zilei de 26.07.2007, rezultă că inculpatul aprobă, prin exclamații vagi:"e, e!", primirea sumelor de bani, primire care, repetăm, nu este oricum contestată. însă, că cel puțin din rațiuni de echitate, atât timp cât martora a fost scoasă de sub urmărire penală, în condițiile în care a primit de la partea vătămată sume cu mult mai mari decât inculpatul, aceeași este soluția și în cazul inculpatului, cu atât mai mult cu cât există incertitudine cu privire la natura sumelor primite, așa cum reiese din probatoriul mai înainte analizat în detaliu.
S-a apreciat că nu are relevanță că inculpatul a spus, la un moment dat, că are mustrări de conștiință că a luat acei bani de la partea vătămată, atâta timp cât a realizat că era o faptă cel puțin nedeontologică, imorală, în raport de calitatea sa de funcționar public, care nu are voie să realizeze alte activități remunerate, decât cele permise de legea statutului său. Realizarea unei asemenea activități poate fi sancționată disciplinar, iar simplul fapt că a declarat că are mustrări de conștiință nu înseamnă că neapărat a comis o infracțiune.
Așa cum s-a mai arătat, rămâne discutabilă natura sumei primite de către inculpat de la partea vătămată, fie cu titlu de mită, fie drept răsplată pentru ajutorul acordat părții vătămate la individualizarea terenurilor ce au făcut obiectul diverselor convenții încheiate de partea vătămată. In favoarea primei variante ar fi declarația părții vătămate coroborată, numai speculativ, spunem noi, cu notele de redare a convorbirilor ambientale purtate de inculpat cu partea vătămată. Din aceste convorbiri reiese că la un moment dat partea vătămată a afirmat că în cazul în care nu va fi emis titlul de proprietate al martorului, partea vătămată va pierde banii dați inculpatului (3000 euro) și banii dați inculpatului (1500 euro), iar inculpatul a dat aprobator din cap. Atâta timp cât primirea sumei respective de către inculpatul nu poate fi negată, este evident că partea vătămată putea suferi o pierdere în cazul neemiterii titlului de proprietate a lui, ceea ce nu lămurește natura sumei primite de către inculpatul. - admitem, spre exemplificare, că, mai presus de orice bănuială, suma respectivă i-a fost dată inculpatului pentru ajutorul dat părții vătămate la identificarea terenurilor, este evident că identificarea oricăror terenuri, și munca prestată de inculpat, ca și sumele primite în schimb, rămân fără nici o finalitate, în lipsa încheierii unei tranzacții definitive de către partea vătămată cu privire la terenurile în discuție.
In sprijinul celei de a doua ipoteze, sunt declarațiile inculpatului, ale martorei și ale martorului, care susține, extrem de sugestiv, că banii pe care i i-a dat partea vătămată pentru inculpat și martora erau pentru identificarea terenurilor și pentru protocol, în condițiile în care însuși partea vătămată nu susține că inculpatul a avut vreo contribuție la perfectarea acelui protocol, sau că i-ar fi dat banii acestuia în legătură cu acel protocol.
Mai mult chiar, în declarația dată de partea vătămată în fața organelor de urmărire penală (19), acesta arată că a dat, mai bine zis a "plătit sume de bani și inginerului și topometristei pentru ca aceștia să se ocupe de măsurătorile terenurilor vizate de mine."
Prin urmare, există serioase dubii cu privire la natura sumelor primite de către inculpat de la partea vătămată, dubii care trebuie să-i profite inculpatului, potrivit principiului"in dubio pro reo".C mai probabil, inculpatul a primit suma respectiva pentru ajutorul dat părții vătămate la identificarea, prin măsurare sau/și pe hartă, a unor terenuri pe care partea vătămată dorea să le cumpere și cu privire la care existau sau urmau să fie emise titluri de proprietate, activitate desfășurată după orele de program sau în zilele de sâmbătă și duminică, cu atât mai mult cu cât această activitate reprezenta atribuții secundare de serviciu, în raport cu cele ale martorei, care repetăm, pentru sume mai mari, a fost scoasă de sub urmărire penală.
Drept consecință, și în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.l0 lit.d Cod Procedură Penală instanța va achita pe inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prev. de art.254 alin.1 rap. la art.6 din Legea 78/2000, deoarece fapta nu întrunește elementele constitutive ale acestei infracțiuni.
Pentru considerentele expuse mai, instanța a respins cererea de restituire de către inculpat a sumei de 1500 euro, formulată de partea vătămată, urmând ca eventual să se lămurească de către o instanță civilă natura convenției intervenite între inculpat și partea vătămată, și îndeplinirea obligațiilor reciproce ale părților.
Prin ordonanța din 13 august 2007 a - Serviciul Teritorial Cluj (246), s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra unui depozit bancar, cu nr. de cont -- deschis la Banca Română pentru Dezvoltare - Generale, pe numele inculpatului, pentru suma de 1500 euro. Avându-se în vedere că pretențiile civile ale părții vătămate față de inculpatul au fost respinse, în baza art.357 al.2 lit.c Cod Procedură Penală instanta a ridicat această măsură.
În temeiul art.192 al.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat pentru soluționarea prezentei cauze raportat la inculpatul rămân în sarcina acestuia.
Împotriva soluției instanței de fond au declarat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj și inculpatul.
Prin apelul său, DNA C, a solicitat admiterea acestuia, desființarea sentinței tribunalului ca nelegală și netemeinică apreciind că se impune înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute în favoarea inculpatului, dispunerea executării pedepsei prin privare de libertate și totodată majorarea cuantumului sancțiunii stabilite de prima instanță, înlăturarea dispozițiilor de confiscare a sumei de 10.000 euro ce a constituit obiectul infracțiunii de luare de mită, constatându-se că banii i-au fost restituiți denunțătorului la 27 iulie 2007 și în fine, condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prev.de art.254 alin.1 pen. rap.la art.6 din Legea 78/2000, achitarea acestuia datorându-se unei greșite aprecieri a probelor existente la dosar.
Prin motivele scrise și orale ale apelului său inculpatul a solicitat în principal achitarea sa de sub învinuirea infracțiunii de luare de mită conform art.10 lit.a și d rap.la art.11 pct.2 lit.a proc.pen. a se constata că se impune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de luare de mită în formă continuată prev.de art.254 alin.1, 2 pen. rap.la art.7 alin.1 din Legea 78/2000 în două infracțiuni de luare de mită și o infracțiune de primire de foloase necuvenite cea comisă la 27 iulie 2007, în forma concursului real arătând că parchetul în mod greșit a reținut săvârșirea infracțiunii în sarcina inculpatului ca fiind comisă în formă continuată, considerând că este vorba de infracțiuni aflate în concurs, cu rezoluții infracționale distincte.
Apărătorul inculpatului arată că potrivit rechizitoriului, o pretinsă infracțiune de luare de mită este legată de predarea procesului verbal din 24 noiembrie 2006 de către inculpatul denunțătorului, ocazie cu care s-ar fi predat suma de 1000 euro, oad oua infracțiune de luare de mită imputată de procurori este vizată de redactarea protocolului din 8 decembrie 2006 și pentru care inculpatul i-ar fi pretins suma de 2000 euro, iar un al treilea act al infracțiunii de luare de mită constă în semnarea efectivă de către primar a procesului verbal de punere în posesie, în privința căruia consideră că sunt întrunite elementele infracțiunii de primire de foloase necuvenite prev.de art.256 pen. faptă săvârșită la 27 iulie 2007.
În subsidiar, apărătorul inculpatului a apreciat că se impune reținerea circumstanțelor atenuante prev.de art.74, 76 pen.și schimbarea modalității de executare a pedepsei în suspendarea condiționată a acesteia vizată de art.81 pen. A solicitat instanței de apel înlăturarea obligației de plată ce i-a fost stabilită în sarcină clientului său vizând suma de 3000 euro în favoarea denunțătorului și corelativ ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului.
Nu în ultimul rând, apărătorul inculpatului a criticat legalitatea mijloacelor de probă administrate în prezentul proces, apreciind că sunt incidente disp.art.68 alin.2 și 64 alin.2 proc.pen.vizând conținutul interceptărilor ambientale și al procesului verbal de realizare al flagrantului, concluzia care se impune fiind aceea a înlăturării mijloacelor de probă obținute în mod ilegal, acestea neputând sta la baza unei soluții de condamnare.
Curtea examinând apelurile declarate prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Conform art.1 din Codul d e procedură penală român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor precum și la educarea cetățenilor în spiritul legii.
Pentru aceasta, procesul penal se desfășoară atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății, potrivit dispozițiilor prevăzute de lege.
În desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului.
Legea obligă organele de urmărire penală și instanțele de judecată să aibă rol activ și pe întreg cursul procesului penal să respecte dreptul de apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului și celorlalte părți, în procesul penal.
Orice persoană, bucurându-se de prezumția de nevinovăție, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale, printr-o hotărâre penală definitivă. Învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția.
Vinovăția nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală și instanței judecătorești.
Probele trebuie să fie concludente și utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.
Inculpaților li s-a respectat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil prin respectarea principiului egalității de arme, promovat de CEDO. Astfel, cu privire la acest principiu, CEDO precizează că "exigența egalității armelor, în sensul unui echilibru just între părți, implică obligația de a oferi fiecărei părți o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza, inclusiv probele, în condiții care să nu o plaseze într-o situație de dezavantaj net în comparație cu adversarul său. Obligația de a veghea în fiecare caz la respectarea condițiilor unui proces echitabil revine autorităților naționale". (a se vedea hotărârea nr.27 din oct.1993 Dombo Bv versus Olanda).
Mai mult, aceeași C, a statuat obligativitatea comunicării pieselor dosarului, "în măsura în care presupune un proces echitabil și în contradictorialitate". (hotărârea din 24 februarie 1994 Bendenoun versus Franța). De asemenea, "respectarea dreptului la un proces echitabil, presupune dreptul de a avea acces la toate dovezile strânse de procuror" (a se vedea hotărârea CEDO Edwards versus Marea Britanie din 16 dec.1992).
Ca atare, garanțiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atât din perspectiva dreptului intern cât și al disp.art.5 și 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că nu se poate reține vreo cauză de nulitate absolută, dintre cele prevăzute de art.197 alin.2 proc.pen.
Având în vedere criticile aduse de inculpatul si de către parchet hotărârii tribunalului, instanța de apel ținând cont de efectul devolutiv al căii de atac promovate, a efectuat o nouă judecată în fond a cauzei prin reexaminarea probatoriului deja administrat.
Potrivit art. 345 al.1 Cod pr.penala, asupra invinuirii aduse inculpatului, instanta hotărăste prin sentință, pronuntind după caz condamnarea, achitarea sau incetarea procesului penal.
Art. 345 al.2 din același Cod, precizeaza ca solutia de condamnare a inculpatului se pronunta numai daca instanta constata ca fapta exista, constituie infractiune si a fost savirsita de inculpat.
Din economia acestor texte de lege, rezultă, cu claritate, că instanta de judecata pronunta condamnarea inculpatului numai in situatia in care probele strinse in cursul urmaririi penale si verificate in cursul cercetarii judecatoresti, dovedesc in mod cert, printre altele, că fapta a fost savirsita de inculpat.
Potrivit art. 200 din Codul d e procedura penala, " urmarirea penala are ca obiect stringerea probelor necesare cu privire la existența infractiunilor, la identificarea faptuitorilor și la stabilirea raspunderii acestora pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispuna trimiterea in judecata.
Art. 289 Cod pr.penala dispune ca " judecata cauzei se face in fata instantei constituita potrivit legii si se desfasoara in ședință, oral, nemijlocit si in contradictoriu".
Astfel, probele strinse in cursul urmaririi penale servesc numai ca temei pentru trimiterea in judecata.
Pentru a servi drept temei de condamnare, probele strinse in cursul urmaririi penale trebuie verificate in activitatea de judecata de catre instanta, in ședință publică in mod nemijlocit, oral și in contradictoriu.
Numai dupa verificarea efectuata, in aceste conditii, instanta poate retine motivat, ca exprima adevărul, fie probele de la urmarire penala, fie cele administrate in cursul judecătii.
Pe de alta parte, in raport de dispozitiile art. 62, 63 Cod pr.penala, cu referire la art. 1, art. 200, art. 289 Cod pr.penala, hotarirea prin care se solutioneaza cauza penala dedusa judecătii trebuie sa apara ca o concluzie, sustinuta de materialul probator administrat in dosar, constituind un lanț deductiv, fara discontinuitate.
Întrucât din probațiunea administrată în cursul urmăririi penale, a celei din faza cercetării judecătorești și soluția pronunțată de tribunal, au rezultat contradicții de esență ce poartă asupra stării de fapt și a activității infracționale a inculpaților, curtea ținând cont de efectul devolutiv al apelurilor a dispus conform art.371 proc.pen.reaudierea nemijlocită a tuturor părților implicate în proces, prin aceasta respectându-se obligațiile impuse României la CEDO în cauza Dănilă contra României din 8 martie 2007 prin care se statuează, că instanța în baza rolului activ este obligată să efectueze cercetarea judecătorească, administrând nemijlocit probele care s-au strâns în faza de urmărire penală, precum și orice alte probe pe care le consideră utile, pertinente și concludente pentru aflarea adevărului, chiar dacă cele din cursul urmăririi penale conturează situația de fapt și gradul de vinovăție al inculpaților, stabilindu-se situația faptică ce va fi redată mai jos:
Inculpatul, a ocupat funcția de primar al comunei, începând cu anul 2004, calitate în care conform dispozițiilor legale și a ordinului nr.367 din 12 iunie 2006 a Instituției Prefectului județului C, îndeplinea și funcția de președinte a comisiei locale de fond funciar - art.2 din HG 890/2005 având ca atribuții constituirea și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, punerea în posesie a proprietarilor, și atribuirea pe cale de consecință a titlurilor de proprietate celor îndreptățiți.
Alături de inculpatul, din Comisia locală de fond funciar mai făceau parte inculpatul - inginer agronom precum și martora - referent - specialist în măsurători topografice, toți trei având atribuții privind punerea în posesie a persoanelor îndreptățite la retrocedarea terenurilor potrivit dispozițiilor legale.
Conform declarației constante a denunțătorului din faza de urmărire penală și din fața instanțelor de judecată, acesta în cursul anului 2006 a ajuns și pe raza comunei, fiind interesat de achiziționarea unor terenuri pentru pășunat în vederea constituirii unei ferme pentru creșterea ovinelor. În demersurile pentru cumpărarea terenurilor denunțătorul a fost însoțit și de martorul, condiții în care cei doi au luat contact cu inculpații și.
Probele dosarului relevă că denunțătorul a încheiat câteva tranzacții vizând suprafețe de teren situate pe raza comunei, achiziții realizate de la mai multe persoane fizice, însă, datorită situației juridice complicate a unora dintre terenuri, și-a cesionat drepturile în favoarea martorului.
Probațiunea scrisă și testimonială relevă împrejurarea că, denunțătorul, din discuțiile purtate cu inculpatul a aflat că pe raza comunei o persoană fizică cu domiciliul în Tg.M pe nume urmează să fie pusă în posesie pe o suprafață mai mare de teren, denunțătorul fiind interesat și exprimându-și fără echivoc dreptul de a cumpăra aceste pamânturi ce-i aparțineau lui.
Aceeași probațiune demonstrează că denunțătorul a aflat despre existența terenului de vânzare ce-i aparținea lui și de la inculpatul și de la viceprimarul -. De altfel, viceprimarul comunei i l-a prezentat pe martorul, inculpatului. Interesul denunțătorului în achiziționarea acestei suprafețe de teren era justificat de faptul că aceasta era considerabilă, iar retrocedarea urma să fie realizată către o singură persoană,.
Prin intermediul inculpaților și, denunțătorul, a luat legătura cu viitorul proprietar al terenului cu care a si încheiat la data de 23 noiembrie 2006 o promisiune de vânzare-cumpărare având ca obiect suprafața de 45 ha situată în locul numit, în tarlaua 45, pentru prețul de 1 euro/mp. Din declarațiile denunțătorului și a martorului rezultă că cei doi au stabilit ca denunțătorul să se ocupe de toate demersurile pe lângă Primăria în vederea obținerii actelor de punere în posesie, întabularea terenului și apoi vânzarea lui prin act autentic, la momentul încheierii antecontractului vânzătorul obținând doar un avans din preț, la finalizarea și autentificarea actului la notar, trebuind să încaseze și diferența.
În declarațiile date în faza de urmărire penală cât și în fața ambelor instanțe de judecată, nici unul dintre inculpați nu a recunoscut că ar fi avut vreo contribuție la punerea în legătură a denunțătorului cu martorul, ba mai mult, au negat că ar fi intervenit și l-au sfătuit pe martorul să încheie antecontractul cu denunțătorul, indicându-i chiar și suma cu care să fie înstrăinat terenul.
Declarațiile inculpaților sunt combătute prin depoziția constantă a martorului din faza de urmărire penală și din fața instanțelor, acesta la fila 73 în fața curții arătând textual: "aproximativ cu o zi sau două înainte de încheierea primului antecontract, deplasându-mă la respectiv la primărie, am intrat în sala în care se desfășurase o ședință a Consiliului local și în această împrejurare, inculpatul, mi-a spus că o să-mi fie retrocedată o suprafață de teren și mi-a spus totodată că există un antreprenor care este interesat de achiziționarea terenului și cred că mi l-a indicat pe spunându-mi că ar fi bine pentru comună.dacă i-aș vinde terenul acestuia. Eu nu eram decis în acel moment dacă să vând sau nu terenul, nici nu știam exact care este amplasamentul acestuia. din sala de ședință a Consiliului local m-am deplasat împreună cu martorul care era mandatarul și administratorul meu, în biroul inculpatului, acesta indicându-mi tarlaua unde urma să primesc suprafața de 10 ha și propunându-mi totodată să vând această suprafață lui cu suma de 1 euro/mp. Acela a fost momentul în care am acceptat să-i vând terenul lui ".
În aceste condiții, susținerea denunțătorului că atât inculpatul cât și inculpatul i-au comunicat despre viitoarea punere în posesie a lui, pe o suprafață de 45 ha în, cu mult timp înainte ca acest fapt să facă obiectul dezbaterilor în comisia de fond funciar, este dovedită în afara oricărui dubiu chiar prin convenția depusă la fila 288-289 pe care denunțătorul a încheiat-o cu, act ce poartă data de 23 noiembrie 2006, anterioară datei la care Comisia de fond funciar a hotărât amplasamentul și suprafața destinată martorului. De altfel, de îndată după ce a avut loc ședința comisiei, inculpatul i-a pus denunțătorului la dispoziție un exemplar al procesului verbal de ședință, neavând nici o importanță împrejurarea că procesele verbale ale comisiei de fond funciar erau afișate la loc public, după momentul întocmirii lor. Punerea la dispoziție a procesului verbal către denunțător din partea Primarului, este justificată prin faptul că acesta, a dorit să fie prompt raportat la atitudinea denunțătorului care i-a predat suma de 1000 euro tocmai pentru dezvăluirea locației și a suprafeței de teren cu care urma să fie reîmproprietărit, dezvăluire anterioară ședinței oficiale din 24 noiembrie 2006 a Comisiei de fond funciar, locație în care denunțătorul avea interes financiar.
Este în afara oricărei îndoieli că, dacă nu ar fi avut acces la aceste informații, denunțătorul nu ar fi putut contracta cu, promisiunea dintre ei doi prevăzând suprafața de 45 ha teren situate în tarlaua 45. Cum insă, acest amplasament a fost hotărât în Comisia de fond funciar după data contractului dintre și, iar propunerea amplasamentului, cu indicarea expresă a tarlalei a venit în ședința comisiei din 24 noiembrie 2006 din partea primarului, inculpatul, apare ca dovedit că acesta i-a comunicat anterior denunțătorului aceste împrejurări.
În legătură cu pretinderea sumelor de bani de către inculpații și de la denunțătorul, sunt de remarcat câteva aspecte față de cele relevate în rechizitoriul parchetului și considerentele instanței de fond.
În actul de sesizare al instanței se reține că la finele lunii noiembrie 2006 în incinta Primăriei, în biroul inculpatului, denunțătorul i-a dat acestuia suma de 1000 euro pentru obținerea cu prioritate a actelor de punere în posesie pe numele lui.
În privința inculpatului prin același rechizitoriu se reține că la finele lunii noiembrie 2006 a primit din partea denunțătorului suma de 1000 euro prin intermediul lui, iar apoi, în cursul lunii decembrie 2006 personal denunțătorul i-a mai achitat suma de 500 euro, în biroul său de la Primăria.
Procurorul a mai arătat că înainte de întocmirea protocolului dintre Primăria comunei și ADS B, inculpatul, ar mai fi pretins de la denunțătorul suma de 2000 de euro, în același scop al punerii în posesie în tarlaua 45 pe numitul, terenuri unde denunțătorul era interesat în a le achiziționa.
Susținerile procurorului cu privire la perioadele exacte de timp în care cei doi inculpați ar fi pretins sumele de bani reținute cu titlu de mită, au fost clarificate de către C, ținând cont de depoziția denunțătorului de la fila 51 în care acesta precizează textual: "am înmânat cei 500 euro pentru fiecare respectiv inginerului și numitei înainte de data de 23 noiembrie 2006, când am încheiat un antecontract cu. minte acest lucru pentru că cei doi mi-au reproșat că le-am dat prea puțini bani în condițiile în care primarului i-am dat 1000 euro".
Apare astfel evident, că ordinea cronologică a mituirii inculpaților respectiv a sumelor predate de către denunțător acestora este următoarea: suma de 1000 euro către Primarul și suma de 500 euro în favoarea inginerului au fost predate de către denunțător înainte de încheierea antecontractului cu la data de 23 noiembrie 2006. Așa se explică, pe fondul primirii banilor disponibilitatea primarului de a-i furniza date cu privire la locul de amplasare al unui teren în care denunțătorul avea interes anterior ședinței din 24 noiembrie 2006.
Primirea sumei de 500 euro de către inculpatul din partea denunțătorului este dovedită prin declarațiile acestuia de la fila 54 care se coroborează perfect cu atitudinea inculpatului din ziua ședinței comisiei de fond funciar și cu declarațiile martorei din fața Curții.
Astfel, denunțătorul precizează textual că își aduce aminte că a predat suma de 500 euro inculpatului înainte de 23 noiembrie 2006, deoarece acesta împreună cu i-au reproșat că le-a dat o sumă mai mică decît cea remisă primarului. Afirmația denunțătorului se completează cu atitudinea inculpatului din 24 noiembrie 2006 când nemulțumit de suma remisă de denunțător, a refuzat să semneze procesul verbal al comisiei de fond funciar, proces verbal care se redacta într-un interval de aproximativ o săptămână de la data când era ținută ședința. Comisiei de fond funciar se organizau în fiecare zi de joi a săptămânii. Așa cum rezultă din declarația martorei din faza de urmărire penală și din fața Curții, în 24 noiembrie 2006 inculpatul în cadrul ședinței Comisiei de fond funciar, la propunerea expresă a Primarului de a i se retroceda teren numitului în tarlaua 45 nu a avut de efectuat nici o obiecțiune, însă ulterior, nemulțumit fiind de suma primită, a refuzat să semneze procesul-verbal de punere în posesie, motivând că mai mulți cetățeni din comuna au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pe terenul propus a se ceda lui, împrejurare combătută însă de către martora secretară a Primăriei și totodată a Comisiei de fond funciar care a învederat că în luna noiembrie 2006 și nici ulterior nici o persoană fizică nu a formulat cereri în acest sens, ba mai mult, extrasul de carte funciară dovedea că terenurile în discuție a se retroceda lui, aparțineau comunei.
In plus, inculpatul în declarația de la fila 58 din fața Curții, existența vreunei discuții cu în care să-i sugereze vânzarea terenurilor către denunțător, însă, existența discuției cu este dovedită chiar prin declarația sa în care inculpatul precizează textual: "nu am purtat niciodată vreo discuție cu despre o eventuală vânzare a terenului către, însă am fost surprins despre faptul că acesta cumpăra teren, pe care încă vânzătorul nu-l primise". Ori, atunci, se naște legitim întrebarea: de unde avea cunoștință inculpatul despre existența antecontractului dintre denunțător și din 23 noiembrie 2006, câtă vreme amplasamentul terenului s-a hotărât oficial abia la 24 noiembrie 2006? Apare evident, astfel, că susținerea inculpatului este nesinceră și nesusținută de probele dosarului.
Actele și lucrările cauzei demonstrează că denunțătorul a fost determinat să adopte o asemenea atitudine față de cei doi inculpați întrucât aceștia i-au sugerat textual că ar fi indicat să achite sume de bani, dacă dorește rezolvarea problemelor de fond funciar pe raza comunei.
Elocventă în acest sens este susținerea denunțătorului care referindu-se la o discuție purtată cu inculpatul în biroul acestuia de la Primăria, la începutul lunii noiembrie 2006, i-a spus textual: "dacă tot cumperi teren în această zonă, trebuie să trăim și noi", aluzie la care denunțătorul s-a conformat și i-a remis primarului înainte de 23 noiembrie 2006, 1000 euro, iar inginerului suma de 500 euro, sume predate în biroul fiecăruia dintre inculpați.
Atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească, inculpatul nu a recunoscut că ar fi fost posibil accesul denunțătorului în biroul său de la primărie, deoarece în anticamera acestuia își desfășurau activitatea mai multe persoane cum ar fi numitele, și, persoane care nu permiteau accesul nici unui cetățean fără a verifica natura problemelor în care era solicitat primarul.
Această apărare a inculpatului, este combătută prin declarațiile martorelor audiate nemijlocit în fața Curții, și care au arătat textual: " (94) existau și situații când mai intrau în biroul primarului unele persoane care nu erau trecute în registrul de evidență".112:este posibil ca orice persoană care intra în primărie și să aibă acces la primar, să poată intra fără ca eu să-l văd, putând fi ieșită din birou sau să împart corespondența, ceea cepresupunea o deplasare într-un alt birou. Exista posibilitatea ca în biroul inculpatului să intre orice altă persoană în timpul cât eu absenptam din acel loc". În acest sens, apare ca neveridică și nesusținută de probe afirmația inculpatului în sensul că denunțătorul nu ar fi avut acces în biroul său pentru a-i remite vreo sumă de bani. Pe baza probelor de la dosar administrate nemijlocit în fața sa, Curtea reține că deși la 24 noiembrie 2006 s-a hotărât acordarea amplasamentului către, în locația dorită de denunțător, actele efective de punere în posesie, nu au fost realizate. Astfel, după predarea sumei de 1000 euro inculpatului și 500 euro inculpatului, anterior datei de 23 noiembrie 2006, denunțătorul s-a deplasat din nou în comuna la finele lunii noiembrie 2006 unde i-a abordat pe rând, pe fiecare dintre aceștia, cu privire la stadiul punerii în posesie. Cei doi inculpați, i-au făcut denunțătorului promisiuni incerte legate de termenul de finalizare al punerii în posesie, susținând că nici măcar suprafața hotărâtă în ședința comisiei din 24 noiembrie 2006, nu mai este sigură deoarece există mai multe solicitări pe această suprafață și din partea altor pesoane, lucru neprobat în speță.
Totuși, cei doi inculpați și-au manifestat disponibilitatea de a-l ajuta pe denunțător în obținerea unor alte terenuri din cele care i se cuveneau lui, prin restituirea lor de la Agenția Domeniilor Statului B, instituție cu care urma a se întocmi un protocol.
În aceste condiții, în luna decembrie 2006, Primăria comunei a inițiat realizarea unui protocol cu ADS B în vederea recuperării unor suprafețe de teren de pe raza comunei ce se aflau în administrarea ADS, terenuri ce puteau fi retrocedate persoanelor fizice îndreptățite. În acest protocol, conform probelor de la dosar, rezultă că au fost prevăzute suprafețe de teren ce urmau a fi restituite lui, astfel că la data de 8 decembrie 2006, la inițiativa inculpatului, denunțătorul a fost delegat din partea primăriei în vederea deplasării la B pentru semnarea protocolului. Din dispoziția inculpatului, denunțătorului i-au fost înmânate două exemplare ale protocolului nr.5632/8 decembrie 2006, un ordin de deplasare și o delegație specială de reprezentare a Primăriei, acte semnate de către inculpat.
Cu ocazia înmânării protocolului pentru a fi dus la B, în biroul inculpatului, la solicitarea expresă a acestuia, denunțătorul i-a mai predat suma de 2000 euro, de față fiind numai cei doi, inculpatul afirmând textual că are nevoie de acești bani deoarece "va trebui și el să plătească pentru ca să se asigure de întocmirea actelor", declarația denunțătorului din faza de,18.
Martora, audiată în faza de urmărire penală cât și în fața instanțelor de judecată, a arătat că personal a întocmit protocolul dintre Primăria și ADS B, lucrare la care a fost ajutată și de inculpatul. Este de precizat că odată cu înmânarea protocolului către denunțător, și concomitent cu primirea celor 2000 euro, inculpatul, i-a indicat acestuia ca la ADS B să meargă la o persoană fizică al cărui nume i l-a indicat, pe care să o caute, fapt acceptat și realizat de către denunțător însă, persoana din B l-a indicat pe numitul de pe raza jud.C, competent în a rezolva problema în litigiu. Din declarația denunțătorului din fața Curții, coroborată cu declarația martorului, rezultă că după redactarea protocolului de către martora și inculpatul, martorul, în luna decembrie 2006, la rugămintea denunțătorului i-a contactat pe topometrista și inculpatul, solicitându-le să se întâlnească în C-N, în stația de troleibuz. La fila 109, din dosarul curții, martorul, precizează textual: "m-am întâlnit cu inculpatul și cu topometrista în stația de autobuz din C, le-am comunicat că respectivele sume de câte 1000 euro pentru fiecare sunt din partea lui, aceștia au fost de față când fiecare dintre ei a primit sumele de bani și nu s-au ferit unul de celălalt., când mi-a dat banii, mi-a spus că aceștia sunt predați celor doi pentru punerea în posesie pe terenurile cumpărate de la ". Afirmația denunțătorului în sensul că după întocmirea protocolului la 8 decembrie 2006 le-a predat câte 1000 euro prin intermediul martorului numitei și inculpatului, este probată pe deplin cu declarațiile constante ale martorului direct din toate fazele procesului penal și ale martorei din fața Curții, 76, care arată că banii au fost primiți în toamna anului 2006 respectiv luna septembrie 2006, dar semnificativ este faptul că a doua zi după ce au primit banii de la martorul, pe când se aflau la serviciu, inculpatul i-a spus textual martorei că are mustrări de conștiință și că dorește să restituie acei bani". După revenirea de la B, unde nu a obținut semnarea protocolului, denunțătorul nu a restituit primăriei actele remise de conducerea acesteia. Ceea ce este important în acest dosar este nu ordinea în care s-au predat sumele de bani, ci împrejurarea că acestea au fost solicitate de către inculpați anterior îndeplinirii atribuțiilor de serviciu. S-a dovedit mai presus de orice îndoială că inculpații au primit de la denunțător înainte de îndeplinirea atribuțiilor legale de serviciu, în cursul lunilor noiembrie și decembrie 2006 suma de 3000 euro inculpatul și suma de 1500 euro inculpatul, prezentând mai puțină importanță, așa cum am arătat, cuantumul sumelor remise în fiecare lună ceea ce oferă relevanță juridică fiind momentul pretinderii acestora și dovada predării lor.
Probele scrise și testimoniale din tot cursul procesului penal, relevă că în data de 12 septembrie 2006 s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect o suprafață de teren de 12.400 mp între denunțătorul și soția acestuia și tatăl inculpatului, prețul de vânzare al terenului fiind stabilit la 350.000.000 lei vechi.
Actele dosarului au dovedit că nici după mituirea inculpaților cu sumele de câte 3000 euro inculpatul și 1500 euro inculpatul, denunțătorul nu a reușit punerea în posesie pe terenurile în litigiu. Dimpotrivă, probațiunea relevă că, din contră, cu prilejul unor discuții purtate cu inculpatul la începutul anului 2007, acesta i-a sugerat denunțătorului să-i avanseze o sumă mai consistentă, apreciind banii primiți ca insuficienți în condițiile în care apăreau zvonuri că în zonă va face investiții Compania Nokia iar pentru asemenea terenuri se plătesc "zeci de mii de euro".
a susținut pe parcursul procesului că apreciind ca exagerate pretențiile inculpatului, a încercat să rezolve situația fără predarea vreunei sume de bani însă nu a reușit cu toate că martorul a făcut o sesizare la Prefectura jud.C pentru tergiversarea punerii în posesie pe amplasamentul hotărât la 24 noiembrie 2006. Nici inculpatul nu a reușit să-l determine pe inculpatul să fie de acord cu punerea în posesie a denunțătorului asupra suprafețelor stabilite în ședința comisiei de fond funciar din 24 noiembrie 2006.
După mai multe luni de amânare a rezolvării problemelor de fond funciar, când a apărut evidentă tergiversarea punerii în posesie pe cale legală, denunțătorul și numitul s-au autodenunțat cu privire la săvârșirea infracțiunii de dare de mită, condiții în care la 27 iulie 2007 s-a organizat o activitate de prindere în flagrant a inculpatului, prin consemnarea seriilor a 20 bancnote care compuneau suma de 10.000 euro pusă la dispoziție de către denunțător. numitului preciza că inculpatul a solicitat "zeci de mii de euro" pentru a fi de acord și a semna procesul verbal de punere în posesie a martorului, pentru terenul situat în tarlaua 45, astfel că pentru precizarea exactă a sumei de bani pretinsă cu titlu de mită, s-a organizat flagrantul.
Probele dosarului relevă că la 26 iulie 2007 martorul însoțit de denunțător, s-au întâlnit cu inculpatul la un restaurant din C-N, ocazie cu care inculpatul l-a apelat de pe telefonul său pe inculpatul căruia i-a comunicat că denunțătorul dorește să se întâlnească cu el pentru a discuta despre punerea în posesie a numitului pe amplasamentele hotărâte la 24 noiembrie 2006, stabilind cu acea ocazie că întâlnirea va avea loc a doua zi, după un nou contact telefonic între inculpatul și denunțător.
În cursul zilei de 27 iulie 2007, denunțătorul s-a întâlnit cu inculpatul la restaurantul KM 17 din com. prilej cu care inculpatul i-a pretins suma de 15.000 euro, arătându-se dispus ca, pentru această sumă, să-i semneze actele de punere în posesie în, însă doar pentru suprafața de 5 ha. și inculpatul au mai convenit ca, în aceeași seară, denunțătorul să-i și achite suma de 10.000 euro, urmând ca, în cursul zilei de luni 30 iulie 2007, cu ocazia semnării actelor, să-i fie plătită și diferența de 5000 euro. În jurul orei 19,40 denunțătorul având 4 bancnote tratate cu substanță chimică fluorescentă, pe ele fiind înscrise "mită" și 27 iulie 2007, l-a apelat pe inculpatul pe telefonul mobil, convenind să se întâlnească în stația de combustibil de la drumul național. La ora 19,50 când denunțătorul a ajuns în stația, inculpatul îl aștepta, amândoi au urcat în autoturismul denunțătorului unde acesta i-a înmânat inculpatului suma de 10.000 euro aflată într-o de plastic. După primirea banilor inculpatul l-a asigurat pe denunțător că problemele sunt rezolvate și că luni dimineața "îi face lui titlu".
Nici în faza de urmărire penală și nici în fața instanțelor de judecată inculpatul nu a recunoscut primirea sumei de 3000 euro cu titlu de mită de la denunțător, iar în privința celor 10.000 euro găsiți asupra sa cu ocazia flagrantului, a precizat că reprezintă un împrumut luat de la denunțător.
Aceste apărări, vor fi înlăturate de către C ca nesincere și de circumstanță făcute cu scopul de a-și atenua răspunderea penală ce-i incumbă.
În practica judiciară constantă a instanței supreme s-a decis că fapta unui funcționar de a solicita o sumă de bani cu titlu de împrumut, în scopul de a face un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, realizează infracțiunea de luare de mită, deoarece împrumutul constituie un folos în sensul dispozițiilor art.254 pen.
Vinovăția inculpatului rezultă fără echivoc din declarațiile constante ale denunțătorului atât din cursul urmăririi penale cât și din cursul cercetării judecătorești care a arătat că în cursul lunii noiembrie 2006, inculpatul i-a pretins sume de bani neprecizate inițial, care s-au situat însă în final la valoarea de 18.000 euro, condiționând de primirea banilor eliberarea actelor de punere în posesie asupra terenurilor lui, unde denunțătorul avea interes direct. S-a dovedit că denunțătorul i-a plătit efectiv inculpatului în trei tranșe suma de 13.000 euro respectiv, 1000 euro în luna noiembrie 2006, 2000 euro în luna decembrie 2006 și 10.000 euro în 27 iulie 2007. Susținerile denunțătorului sunt probate prin antecontractul de vânzare-cumpărare cu din 23 noiembrie 2006 coroborate perfect cu declarația martorului, (286, 287 ) și din fața Curții, 74, unde precizează că "îmi amintesc că am purtat cu partea vătămată (denunțător) o discuție, după încheierea primului antecontract în care acesta a afirmat că ăștia vor să ne mulgă pe amândoi, referindu-se probabil la angajații primăriei".
Despre împrejurarea pretinderii și primirii celor 3000 euro de către inculpatul relatează și martorul atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței, martor direct, care îl însoțea și ajuta pe denunțător în rezolvarea problemelor funciare în comuna. În depoziția de la filele 32-39 cât și în fața Curții 110, martorul precizează că, cunoaște de la denunțător că i-a plătit inculpatului suma de 3000 euro pentru a fi de acord și a semna actele de punere în posesie a lui în pășunea situată în tarlaua 45.
Declarațiile martorilor de mai, se coroborează perfect cu delarația martorei atât din faza de urmărire penală (298-300) cât și din fața Curții (116) care precizează că inculpatul a propus amplasamentul pentru în tarlaua 45 în ședința din 24 noiembrie 2006, pe de altă parte, i s-a părut nefiresc ca primarul să delege un terț respectiv pe denunțătorul ca reprezentant al Primăriei în fața ADS B și cu toate că i-a atras atenția inculpatului cu privire la acest aspect, acesta a insistat în delegarea denunțătorului în rezolvarea problemei protocolului. Ulterior, când denunțătorul nu a mai restituit actele, deși martora i-a cerut primarului să anunțe poliția, acesta a fost evaziv în atitudine. De asemenea, martorul asistent de la flagrant, confirmă că inculpatul susținea că cei 10.000 euro au fost împrumutați de la denunțător, nerecunoscând proveniența reală a acestora. Deoarece martorul asistent R cunoștea aceleași împrejurări ca și martorul asistent, nici prima instanță și nici curtea nu a considerat oportună reaudierea acestuia, fiind suficient un singur martor raportat la o singură împrejurare și apărare a inculpatului.
Nu în ultimul rând, vinovăția inculpatului este probată pe deplin prin conținutul înregistrărilor audio-video și ambientale efectuate în cauză.
De reținut că în legătură cu pretinderea sumei de 15.000 de euro de la denunțătorul, pentru realizarea și semnarea punerii în posesie a lui, inculpatul, a arătat că a fost de acord cu primirea acestor bani, doar la insistențele repetate ale denunțătorului.
Întreaga probațiune administrată în această cauză infirmă apărările inculpatului referitoare la condițiile în care a pretins suma de 18.000 de euro din care a primit efectiv 13.000 de euro. Astfel, declarațiile constante ale denunțătorului coroborate cu declarația martorului, și, dovedesc că inculpatul și-a încălcat atribuțiile legale de serviciu și a furnizat denunțătorului date certe privind viitoarea punere în posesie a lui la 21 noiembrie 2006 (declarație din fața Curții), anterior ședinței oficiale în care urma să se hotărască de către toți membri comisiei de fond funciar acest fapt, precum și procesul verbal de ședință a aceleiași comisii din data de 24 noiembrie 2006.
Atitudinea de încălcare a legalității vizând corecta îndeplinire a sarcinilor de serviciu de către inculpatul, este dovedită și prin delegarea denunțătorului în fața ADS B, în condițiile în care a fost avertizat de către martora că face o greșeală, iar denunțătorul nu avea nici o legătură cu această instituție, el neavând abilitarea legală să rezolve semnarea actului, lucru dovedit în cauză. Interesul financiar al primarului în rezolvarea problemelor denunțătorului este dovedit și prin faptul că a acceptat să se întâlnească cu denunțătorul într-o altă locație decât Primăria, nedovedindu-se că anterior anului 2006 ei s-ar fi cunoscut și ar fi fost în relații de prietenie. Vinovăția sa, este probată și prin conținutul interceptărilor convorbirilor telefonice și ambientale din care rezultă modul în care inculpatul îl învață pe denunțător ce atitudine să adopte față de celelalte persoane implicate în orice fel în actele de punere în posesie, este dovedită de asemenea recomandarea de a-i achita denunțătorul și inculpatului o sumă de 10.000 euro "pentru a-i închide gura", atitudine coroborată cu lipsa de reacție în recuperarea actelor primăriei aflate în posesia denunțătorului. În acest context trebuie privită ca fiind deplin reală susținerea denunțătorului în sensul că până la momentul promiterii celor 15.000 euro nu a fost posibilă punerea în posesie pe acel amplasament, iar după întâlnirea din 27 iulie 2007, acest fapt urma a se rezolva de îndată în ziua imediat următoare.
Apărătorul ales al inculpatului a contestat probele obținute prin mijloace de probă administrate ilegal, (în opinia sa), având acest drept - a se vedea cazul Khom contra Marii Britanii - Curtea Europeană de la Strasbourg, acesta referindu-se la conținutul înregistrărilor convorbirilor telefonice și ambientale privitoare la discuțiile purtate în zilele de 26 și 27 iulie 2007 între inculpatul și denunțător.
Potrivit art.916alin.2 proc.pen.înregistrările efectuate de părți sau de alte persoane constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terții.
Este mai presus de orice îndoială că atunci când există asemenea înregistrări ca în speță, nu se poate face abstracție de ele, urmând ca faptele și împrejurările la care se referă să fie apreciate în ansamblul probator administrat în cauză, cu atât mai mult cu cât principiul egalității armelor, consacrat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului semnifică tratarea egală a părților pe toată durata desfășurării procedurii în fața unui tribunal, fără ca vreuna din ele să fie avantajată în raport cu cealaltă sau cu celelalte părți din proces.
Având în vedere modul de obținere a mijloacelor de probă în acest dosar de către procurori, curtea apreciază că în speță nu sunt incidente disp.art.64 alin.2 proc.pen.potrivit căruia "mijloacele de probă obținute în mod ilegal, nu pot fi folosite în procesul penal", neexistând nici o încălcare a principiului loialității în obținerea mijloacelor de probă.
Potrivit art.68 alin.2 proc.pen. este oprit a determina o persoană să săvârșească sau să continue săvârșirea unei fapte, în scopul obținerii de probe. Acest text de lege nu trebuie privit însă izolat, rupt de context, ci integrat unitar în titlul din care face parte, respectiv interzicerea mijloacelor de constrângere.
Deși legiuitorul nu a indicat expres în ce constă acțiunea de determinare, este incontestabil că aceasta nu poate avea loc decât prin modalitățile alternative prevăzute în alin.1 al art.indicat: violențe, amenințări, ori alte mijloace de convingere, precum și promisiuni sau îndemnuri.
În lipsa unor asemenea acțiuni insidioase, nu se poate reține că există o determinare, întrucât numai prin modalitățile alternative de mai se influențează voința persoanei asupra căreia acestea se exercită, ea fiind în situația în care nu mai gândește și acționează liber.
A considera că, dincolo de exigențele textului de lege, orice acțiune din partea unei persoane se poate circumscrie noțiunii de "determinare" înseamnă, pe de o parte, a ignora împrejurarea că cel asupra căruia se exercită determinarea are deplină capacitate de exercițiu, iar, pe de altă parte, a adăuga la lege, dând noțiunii și alte semnificații decât cele pe care legiuitorul însuși le-a dat.
Tinând cont că în opinia Curții mijloacele de probă administrate în prezenta speță au fost obținute în mod legal, conchidem că vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii de luare de mită este dovedită și prin conținutul înregistrărilor convorbirilor telefonice și ambientale dintre inculpat și denunțător.
Rezultă astfel, din nota de la fila 120 dos. că în seara de 26 iulie 2007 fiind contactat telefonic de către inculpatul la solicitarea denunțătorului, inculpatul și denunțătorul au convenit să se întâlnească a doua zi pentru a discuta situația terenului lui "ca totul să fie bine".
Din conținutul acestei note de transcriere a convorbirilor rezultă fără putință de tăgadă că încă din 26 iulie 2007 inculpatul cunoștea scopul întâlnirii de a doua zi și cu toate acestea a acceptat să poarte cu denunțătorul, în afara serviciului o discuție despre modalitatea în care se va realiza punerea în posesie a lui.
Din conținutul notelor depuse la fila 124 dos.rezultă că inculpatul susține în fața denunțătorului că este greu să realizeze punerea în posesie pe terenul în discuție, că a întâmpinat o opoziție constantă din partea inculpatului și promite că îi va acorda în acea zonă 5 ha. Tot în conținutul acestei discuții, inculpatul afirmă către denunțător că terenul este "drept c-an palmă" și după ce discuția avansează în direcția sumei de bani pe care o va primi pentru acest favor, inculpatul se oferă să-i faciliteze denunțătorului achiziționarea în aceeași zonă, a unei alte suprafețe tot de 5 ha, aflată în patrimoniul primăriei.
În declarația din fața Curții de Apel d e la fila 56, inculpatul, arată că în cursul discuției cu denunțătorul din 26 iulie 2007 acesta i-a oferit o sumă de bani respectiv 25, apoi 15 și apoi 10, fără a preciza moneda, inculpatul înțelegând că este vorba de bani românești, dar această apărare a inculpatului este contrazisă de conținutul înregistrărilor convorbirilor telefonice și ambientale existente la fila 133 și 134 din dosar, unde la întrebarea concretă a denunțătorului, referitoare la cuantumul sumei pentru care îi semnează punerea în posesie, inculpatul îi răspunde "amu te gandești, cât poți, tu să spui", după care precizează exact 15.000. Susținerea denunțătorului în sensul că pretinderea s-a referit la suma de 15.000 de euro și nu la moneda românească este dovedită prin conținutul acelorași înregistrări atașate dosarului la fila 133 dos.unde anterior denunțătorul îi relatează inculpatului că în prezent dispune de suma de 26.000 euro încasați pentru niște miei, iar acceptarea inculpatului survine în contextul în care nu a avut loc în conținutul discuției o modificare a apartenenței monedei în care denunțătorul își ținea economiile. Câtă vreme în fraza anterioară denunțătorul susține că are acasă 26.000 euro, după care îi face propunerea inculpatului cu privire la cuantumul sumei, este evident că referirea este la euro, cu atât mai mult cu cât și suma anterioară predată inculpatului a fost exprimată tot în euro, respectiv suma de 3000 remisă în lunile noiembrie și decembrie 2006.
Din conținutul înregistrărilor acelorași convorbiri de la fila 126 dos.este dovedită și primirea de către inculpatul a sumei de 3000 euro în lunile noiembrie și decembrie 2006. Rezultă din conținutul convorbirilor că inculpatul nu are o reacție de surprindere sau negare a primirii vreunei sume de bani de la denunțător, reacție care ar fi fost normală în situația în care în realitate nu ar fi primit anterior banii, ci, dimpotrivă, confirmă tacit primirea banilor și chiar îi spune denunțătorului să nu mai comunice nimănui că i-a dat acei bani: "tu spune: nu a mai dat la nimeni nimic". Cu această ocazie, inculpatul i se plânge denunțătorului că și alte persoane l-au mai bănuit că ar fi luat bani de la denunțător și chiar i-a fost reproșată o astfel de conduită.
Tot din conținutul înregistrărilor depuse la dosar 126, 133, reiese că inculpatul îl sfătuiește pe denunțător că, pentru a nu întâmpina greutăți din partea inculpatului pentru punerea în posesie, ar fi indicat să discute cu acesta separat și să-i ofere și lui 10.000 euro, ca astfel, "să-i închidă gura". Totodată, îl mai sfătuiește să nu-i spună de înțelegerea lor, pentru că inginerul "nu poate ține nimic în el" să pretindă că nu se poate discuta cu primarul și să-l roage pe inculpatul, în contextul în care îi va oferi și lui suma de 10.000 euro, să intervină pe lângă primar să fie de acord cu amplasamentul și să semneze procesul verbal de punere în posesie: "hai mă, presează-l și tu pe primarul, că io cu el nu mă pot înțelege".
Având în vedere că martorul fiind nemulțumit de tergiversarea punerii în posesie pe terenurile la care era îndreptățit, efectuase o sesizare la Prefectua jud.C, în urma căreia s-a declanșat un control la Primăria, inculpatul a luat la cunoștință că în acea perioadă martorul urma să se deplaseze de la Tg.M la pentru a verifica dacă nu s-a realizat punerea sa în posesie. Inculpatul, intuind că martorul nemulțumit de rezolvarea problemelor funciare ar putea să-i ofere vreo sumă de bani pentru a-l determina la îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, îi recomandă denunțătorului conform conținutului convorbirilor de la fila 134 dos. să nu discute cu martorul despre problema terenurilor afirmând "nu-i spune lui nimic să vezi ce dă el și atunci tu pui numai diferența". Instanța reține, raportat la atitudinea inculpatului, că acesta folosindu-se de calitatea sa de reprezentant al unei instituții publice de nivelul unei primării, s-a pretat la a solicita mită, fiind de acord să accepte sume de bani, chiar de la mai multe persoane, interesate în același dosar de fond funciar, pentru o simplă activitate de punere în posesie. Rezultă fără putință de tăgadă că acesta a condiționat îndeplinirea atribuțiilor de serviciu pe care trebuia să le realizeze în mod curent, de plata unor sume de bani.
Nu în ultimul rând, din conținutul înregistrărilor acelorași convorbiri existente la fila 135 rezultă recunoașterea de către inculpatul a primirii sumei de 3000 de euro de la denunțător, acesta precizând textual "eu ți-am spus cu mine îi cu înțelegere.și acolo că mi-ai dat, ai venit.aia am cerut, ai văzut.dar a fost o conjunctură așa de nu am putut domnule să fac, că așa o fost treburile.da, lasă, că bine a fi, îi vedea".
Dispozițiile art.63 alin.2 proc.pen.exclud o ordine de preferință, nefăcându-se distincție în ceea ce privește valoarea în stabilirea adevărului, în raport de faza în care au fost administrate, criteriul determinant în aprecierea probelor constituindu-l forța acestora de a exprima adevărul, indiferent de momentul procesual căruia aparține sau de organul care le-a administrat.
Dând sens și dispozițiilor art.3 din Codul d e procedură penală privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, curtea a reținut și apreciat toate probele științifice și testimoniale indicate atât în rechizitoriul parchetului cât și propuse în apărare de către inculpatul, ele reflectând adevărul, ținând seama de întregul material administrat în cauză.
Cum, potrivit art.64 proc.pen.nu se face distincție între valoarea probantă a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale și a judecății, se poate concluziona că nu există un temei legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile inculpatului.
Pe de altă parte, declarațiile acestuia date în faza judecății și în faza de urmărire penală, pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care se coroborează cu alte probe.
Declarațiile de nerecunoaștere ale inculpatului, potrivit cărora nu a pretins și nu a acceptat bani de la denunțător, nu și-a încălcat cu nimic atribuțiile de serviciu raportat la solicitarea denunțătorului de a fi pus în posesie pe terenurile și amplasamentele hotărâte în ședința din 24 noiembrie 2006, vor fi înlăturate de către C întrucât sunt infirmate în mod indubitabil de celelalte mijloace de probă administrate, la care instanța a făcut referire pe larg în considerentele deciziei.
Referitor la soluția de achitare de sub învinuirea comiterii infracțiunii de luare de mită prev.de art.254 alin.1 pen.rap.la art.6 din legea 78/2000 a inculpatului pronunțată de Tribunalul Cluj sunt de remarcat următoarele:
Atât în faza de urmărire penală cât și în fața tribunalului precum și în fața curții de apel, în declarația de la fila 57, inculpatul nu recunoaște comiterea infracțiunii imputate prin actul de sesizare al instanței arătând că într-adevăr a primit de la denunțătorul suma de 1500 euro, în vara anului 2006, însă acești bani reprezentau o cotă parte din prețul unui teren vândut de tatăl său sen.denunțătorului și soției sale la data de 12 septembrie 2006, cu suma de 350.000.000 lei, teren în suprafață de 6300 mp situat în.
În declarația din fața Curții de la 57, inculpatul susține că martorul și denunțătorul i-au promis plata unei sume mai mari pentru terenul înstrăinat de tatăl său denunțătorului, dacă el îi va sprijini în identificarea acestuia, din punct de vedere topometric întrucât nu erau cunoscute limitele proprietății. Inculpatul susține că după orele de program de la Primăria împreună cu topometrista, au încercat cu ajutorul hărților să identifice terenurile. Pe cale de consecință, recunoaște că în vara anului 2006 în luna august, a fost contactat telefonic de martora, care i-a comunicat că ambii trebuie să se întîlnească cu martorul, întâlnire ce a avut loc în stația de autobuz din C, și recunoaște că martorul le-a predat fiecărora suma de câte 500 de euro. În aceeași declarație, inculpatul susține că în luna septembrie au primit atât el cât și martora suma de câte 1000 euro, de la martorul sau denunțător, dar banii reprezentau contravaloarea muncii prestate în afara orelor de program pentru identificarea terenurilor vândute de tatăl său denunțătorului. Inculpatul precizează că pentru terenul înstrăinat denunțătorului a primit în trei tranșe suma de 12.300 euro.
Având în vedere apărarea formulată de inculpatul în cursul judecății, curtea reține că jurisprudența Curții Europene a drepturilor omului a statuat în sensul că "principiul prezumției de nevinovăție reclamă, printre altele, că sarcina probei să revină acuzării și ca dubiul să fie profitabil acuzatului. îi revine obligația de a arăta învinuitului care sunt acuzațiile cărora le va face obiectul și a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declarație de vinovăție. Statul este obligat să asigure acuzatului dreptul la apărare (el însuși sau cu asistența unui avocat) și să-i permită, să interogheze sau să pună să fie audiați martorii acuzării. Acest drept, nu implică numai un echilibru între acuzare și apărare, ci impune ca audierea martorilor să fie în general, în contradictoriu. Elementele de probă trebuie să fie în principiu, produse în fața acuzatului în audiență publică și în vederea unei dezbateri în contradictoriu". (Plenul hotărârii nr.6 din decembrie 1988 Barbera, și Jabordo versus Spania).
Coroborând toate probele administrate în ambele faze ale procesului penal, curtea este datoare să examineze cauza acordând întâietate principiului preeminenței dreptului, a respectării tuturor prevederilor legale (a se vedea cazul Sunday Times din 26 mai 1979 de la Curtea Europeană de la Strasbourg).
Pentru a fi luate în considerare declarațiile inculpatului, în fața instanței de judecată, precum si cele date în cursul urmăririi penale, trebuie să răspundă unei duble condiționalități privitoare la argumentele temeinice care le-au determinat și la coroborarea lor cu celelalte probe administrate în cauză.
În același timp, această examinare și apreciere a declarațiilor este subordonată principiului aflării adevărului și angajării răspunderii penale în condițiile legii.
Tribunalul Cluja reținut în considerentele sentinței că inculpatul a avut reprezentarea că banii primiți de la martorul în luna septembrie 2006 în stația de autobuz din C, unde se afla împreună cu martora, constituiau banii promiși de către martorul în vara anului 2006, când a afirmat că în situația în care inculpatul îl va ajuta la identificarea terenurilor înstrăinate denunțătorului precum și a altora, îi va plăti un preț mai mare.
Această apărare a inculpatului a fost reiterată și în fața curții, unde apărătorul ales al acestuia a făcut referire expresă la declarația martorului 219, din fața Tribunalului Cluj, martor care, a fost prezent la discuția dintre martorul și clientul său, în cadrul căreia i-a oferit inginerului agronom mai mult de 1 euro/mp, dacă îl va ajuta pe denunțător și pe el la identificarea terenurilor unde aveau interes. (în identificarea terenurilor ce făceau obiectul contractului din 12 septembrie 2006 dintre denunțător și părinții inculpatului ).
Această apărare a inculpatului va fi înlăturată ca nesusținută de probe deoarece între părinții inculpatului și martorul, nu a existat niciodată vreo întețelegere verbală sau scrisă cu privire la vânzarea-cumpărarea vreunui teren, aspect ce rezultă din conținutul antecontractului existent la fila 28-31 a dosarului de urmărire penală. Din cuprinsul acestor acte, rezultă că părțile antecontractului încheiat la 12 septembrie 2006, cu privire la terenul de 6100 și 6300 mp situat în sunt - tatăl inc. și denunțătorul și soția acestuia. Pe de altă parte, rezultă că semnatarii convenției de cesiune a antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică sunt, și.
Apărarea inculpatului atât din fața tribunalului cât și din fața curții este nesusținută de probele testimoniale și scrise, deoarece martorul a arătat în fața ambelor instanțe de judecată că nu corespunde realității că i-ar fi promis inginerului mai multi bani pe acel teren, întrucât nu el era cumpărătorul acestuia, ci denunțătorul, și nu avea mandat din partea acestuia să ofere un preț mai mare în contul său decât cel prevăzut în actele scrise.
Argumentele inculpatului în sensul că suma de 1500 euro reprezenta o cotă parte din plata prețului terenului înstrăinat de tatăl său către denunțător, vor fi înlăturate ca neveridice deoarece din declarația martorului din fața curții rezultă că sumele în euro pe care le-a predat martorei și inculpatului din partea denunțătorului, nu reprezentau vreo tranșă din plata prețului contractului încheiat la 12 septembrie 2006, prețul acelui teren fiind achitat în întregime în vara anului 2006. În același sens, declară și martorul în declarația de la fila 96 din fața curții, unde precizează textual: "plata prețului pentru terenul achiziționat de la, s-a făcut în mod integral în momentul încheierii contractului de cesiune, ca urmare a faptului că am fost rugat de să fac acest lucru, acesta fiind oarecum obligat față de, iar plata către părinții inculpatului a fost integrală, contractul de cesiune fiind încheiat la data de 25 noiembrie 2006".
Starea de fapt reținută de Tribunalul Cluj în sensul că cei 1500 euro primiți de inculpatul și topometrista, reprezentau plata pentru serviciile aduse de aceștia denunțătorului, respectiv pentru identificarea terenurilor care au făcut obiectul contractului din 12 septembrie 2006, este combătută și nu se coroborează cu restul probelor testimoniale și științifice ale cauzei.
Este de relevat că inculpatul a recurs la această apărare, abia în faza de judecată, după ce a luat la cunoștință de motivarea soluției de scoatere de sub urmărire penală a lui și fără ca anterior să fi făcut referire la aceste aspecte.
Apărarea inculpatului este combătută pe deplin prin declarația martorului din fața instanței de judecată cât și din faza de urmărire penală care precizează textual în declarația de la 109 din fața curții că: "în vara anului 2006 după orele de program și inginerul au desfășurat activități de măsurare și identificare a terenurilor în care era interesat denunțătorul. Mai mult, încă de la începutul anului 2006, martorul cunoaște că aceste activități desfășurate de către inginerul și, erau însă în folosul unei agenții imobiliare "" și nu aveau legătură cu măsurătorile terenului care fac obiectul prezentului dosar și în care era interesat denunțătorul. De asemenea, martorul precizează că are cunoștință, în mod direct că după orele de serviciu martora, la rugămintea denunțătorului l-a ajutat pe acesta, fără sprijinul inginerului la identificarea unor terenuri și efectuarea de măsurători, dar alte terenuri decât cel din litigiu, pentru care cunoaște că a fost plătită de cu suma de 5.000.000 lei vechi precum și cu alte sume.
Astfel, susținerile martorului se coroborează cu declarațiile martorei din ambele faze ale procesului penal și cu declarațiile denunțătorului din care rezultă că aceasta a recunoscut primirea sumei de 1500 euro nemijlocit sau prin intermediul lui arătând însă că ea a fost oferită de denunțător pentru a-i asigura acestuia asistență și ajutor în identificarea proprietarilor de terenuri, punerea lor în legătură cu denunțătorul și încheierea promisiunilor de vânzare-cumpărare.
Mai mult, a avut aceeași atitudine de recunoaștere a primirii sumei de 1500 euro de la denunțător cât și a altor sume remise de acesta și în cursul zilei de 28 iulie 2007, când, abia sosită din B, unde s-a mutat la finele anului 2006, s-a întâlnit cu denunțătorul și fără a avea cunoștință că discuția era înregistrată ambiental. Din cuprinsul discuțiilor purtate cu denunțătorul reiese fără nici un dubiu că martora recunoaște primirea celor 1500 euro de la denunțător însă la replicile acestuia legate de scopul pentru care banii au fost achitati, poziția ei a fost aceeași: a depus o activitate susținută pentru acele sume de bani, iar pe de altă parte, munca prestată nu avea nici o legătură cu atribuțiile de la locul de muncă.
Pe de altă parte, soluția dispusă de organele de urmărire penală în privința numitei, putea face obiectul unei plângeri reglementate de art.2781proc.pen.și nicidecum să servească drept temei al achitării inculpatului.
Din vastul material probator existent la dosar, rezultă că declarația de nerecunoaștere a inculpatului este absolut singulară, ea necoroborându-se cu vreun alt mijloc de probă, condiție în care va rămâne fără valoare sub aspectul aflării adevărului.
Potrivit art.69 proc.pen.declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în speță. Din analiza textului de lege se desprind mai multe concluzii: în primul rând declarațiile inculpatului trebuie să se coroboreze cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Ca atare, nu se cere coroborarea acestora cu proba în întregul ei, ci doar cu, anumite fapte sau împrejurări ce se pot desprinde din analiza acesteia. În al doilea rând, se cere ca verificarea susținerilor inculpatului să se facă în raport de ansamblul probelor existente în cauză. Cu alte cuvinte, acele fapte și împrejurări să se regăsească în cea mai mare parte din probe, să aibă un caracter de repetabilitate. Chiar și în acest context, instanța are facultatea, iar nu obligația de a reține declarațiile inculpatului, câtă vreme legiuitorul a folosit sintagma "declarațiile pot servi" iar nu "servesc" doar această ultimă expresie fiind cea care imprimă un caracter imperativ.
Așadar, declarațiile de nerecunoaștere ale inculpatului sunt simple afirmații, care au ca scop doar disculparea acestuia de consecințele penale ale faptei sale, fiind vădit pro cauza, motiv pentru care curtea le va aprecia ca atare.
Vinovăția inculpatului este dovedită mai presus de orice îndoială prin declarațiile constante ale denunțătorului din ambele faze ale procesului penal coroborate cu declarațiile martorilor, și cu conținutul înregistrărilor audio-video ambientale depuse la dosar.
Astfel, potrivit declarațiilor denunțătorului și martorului, inculpatul a pretins sume de bani pentru a înlesni lui obținerea punerii în posesie pentru o suprafață de teren achiziționată de la după ce inculpatul împreună cu inculpatul au fost cei care l-au determinat pe să vândă acel teren lui, sugerându-i și prețul de vânzare. De altfel, martorul confirmă intervenția inculpaților și în favoarea lui, inclusiv în ce privește prețul de 1 euro/mp (declarația din faza de urmărire penală și din fața curții, 73).
Susținerea denunțătorului că suma de 1500 euro a fost plătită în două tranșe, făcută în faza de urmărire penală a fost probată și în fața curții, probele relevând că suma de 500 euro pretinsă de inculpatul, s-a predat în biroul acestuia din comuna în luna noiembrie 2006, iar suma de 1000 euro i-a fost predată prin intermediul martorului după redactarea protocolului în luna decembrie 2006, în stația de autobuz, fiind prezenți atât inculpatul cât și martora.
Audiat nemijlocit de către instanțele de judecată, martorul confirmă declarația din faza de urmărire penală privind efectuarea plății referitor la suma de 1000 euro către inculpatul, pe care a realizat-o în luna decembrie 2006, întâlnire la care au participat atât inculpatul cât și în stația de autobuz din cartierul. La acea dată, martorul cunoștea că banii predați erau pretinși de inculpatul pentru a facilita denunțătorului punerea în posesie asupra terenurilor cuvenite lui. Relevantă în această privință este poziția martorului care a arătat constant că niciodată nu i-a predat inculpatului bani pentru terenurile vândute de tatăl acestuia denunțătorului iar pe de altă parte, învederează exact că remiterea sumei de 1000 euro a avut loc la finele anului 2006 și nicidecum în anul 2005, așa cum s-a apărat inculpatul în faza de urmărire penală. Poziția sinceră a martorului este confirmată și de martora care îl însoțea și ea pe inculpatul în momentul în care ambii au primit banii de la martorul, care a reliefat că evenimentul s-a produs în toamna anului 2006. Mai mult, martora în declarația din fața curții precum și în faza de urmărire penală a învederat faptul că, a doua zi după ce au primit banii, pe când se aflau la locul de muncă, inculpatul i-a comunicat că, "are mustrări de conștiință și că are de gând să dea banii înapoi".
Analiza sintetică și judicioasă a declarațiilor constante ale denunțătorului, a inculpaților și, și a tuturor martorilor audiați în cauză, coroborate cu conținutul convorbirilor telefonice și ambientale purtate între aceștia, conduc indubitabil la concluzia că inculpatul a primit suma de 1500 euro pentru ca în calitatea sa de funcționar în cadrul Primăriei și de membru în Comisia locală de fond funciar să procedeze cu precădere la întocmirea actelor de punere în posesie privitor la un teren de pe raza localității unde denunțătorul avea un interes material direct.
Această afirmație este demonstrată de atitudinea inculpatului care, deși nu era în relații de prietenie cu denunțătorul, a acceptat să se întîlnească cu acesta într-un restaurant, seara și să poarte discuții legate de serviciu și de interesul funciar al denunțătorului în zona, probleme care nu erau străine inculpatului.
Din conținutul convorbirilor înregistrate și depuse la dosar (111) rezultă că în cuprinsul discuției din 26 iulie 2007 dintre denunțător, martorul și inculpat, acesta din urmă îi precizează denunțătorului că nu își va rezolva problema "întrucât primarul nu e de acord și e tare supărat pe el". Mai mult, cu această ocazie, inculpatul recunoaște tacit primirea anterioară de la denunțător a sumei de 1500 euro pentru punerea în posesie a lui pe terenul din locul numit. Această recunoaștere a inculpatului a survenit în contextul în care denunțătorul i-a reproșat că, deși le-a plătit sume de bani, atât lui cât și inculpatului, problema nu i s-a rezolvat, fiind tergiversată.
Este de remarcat că inculpatul, în loc să nege primirea vreunei sume de bani pentru punerea în posesie, el admite primirea banilor, dând aprobator din cap, iar la propunerea denunțătorului de a-i restitui suma plătită, în cazul în care nu se va realiza punerea în posesie, se declară total de acord.
În acest context, trebuie precizat că apărarea inculpatului din fața curții reiterată și în concluziile scrise, in sensul că expresia "E sau ." a inculpatului, precizată la fila 111 dos. nu are nici o valoare, va fi înlăturată, cu motivarea că această exprimare reprezintă un regionalism specific zonei, care semnifică o achiesare, la afirmațiile unei altei persoane, într-o anumită problemă supusă discuției.
Împrejurarea că fiecare dintre cei doi inculpați cunoștea despre celălalt că a pretins și primit bani de la denunțător pentru punerea în posesie a lui, este dovedită mai presus de orice îndoială, cu recunoașterea inculpatului, de la fila 112 dos. unde acesta precizează denunțătorului "pe onoarea mea, pe cuvântul meu de onoare, primarul mi-o zis că o luat ceva, dar crezi că mie imi spune tot?". În conținutul acelorași discuții cu denunțătorul, inculpatul recunoaște că dacă nu se va realiza punerea în posesie a lui, acesta a pierdut cu ei bani "cu primarul 3000 și cu el 1500". Coroborând probele administrate în faza de urmărire penală cu cele administrate nemijlocit, oral și în contradictoriu în fața instanțelor de judecată, vinovăția inculpatului este dovedită la unison, de către acestea.
Această concluzie se impune prin înlăturarea apărărilor de circumstanță și de complezență ale inculpatului, care, nu avea nici o motivație să primească de la denunțătorul suma de 1500 euro în lunile noiembrie-decembrie 2006 în mod direct și prin intermediul martorului, deoarece denunțătorul nu mai era titular al contractului încheiat cu tatăl inculpatului, și prin urmare, nu mai avea nici o datorie față de acesta.
Din actele scrise depuse la dosar, rezultă că prețul contractului din 12 septembrie 2006 a fost de 350.000.000 lei vechi și nicidecum în euro, astfel că inculpatul nu a putut proba lipsa de temeinicie a acuzării, respectiv, de ce banii primiți de el din partea denunțătorului erau în euro câtă vreme așa cum am arătat contractul de vânzare-cumpărare al terenului în discuție prevedea prețul în monedă românească.
De altfel, s-a dovedit în speță că tot în monedă românească a fost achitat și avansul conform susținerilor denunțătorului, constante în faza de urmărire penală și în fața instanțelor. În plus, martorul, în fața curții, a învederat că plata prețului pentru terenul achiziționat de la părinții inculpatului a fost achitat în întregime, la data cesionării contractului.
Nu este lipsit de importanță că inculpatul nu a putut prezenta în fața organelor judiciare nici un document de plată pentru acești bani, știut fiind faptul că atunci când se întocmesc contracte, corelativ acestora se redactează și chitanțe prin care se confirmă plata sumelor cu titlu de rate sau prețul în întregime al convențiilor, tocmai pentru a se putea dovedi executarea acestora.
Dacă suma de 1500 euro reprezenta o cotă parte a prețului datorat de denunțător părinților inculpatului, nu era normal ca inculpatul să-i comunice martorei după încasarea sumei de 1000 euro că "are remușcări și intenționează să restituie banii", câtă vreme aceștia reprezentau o plată datorată.
Mai mult, nesinceritatea sa este dovedită și prin faptul că acesta a fost de acord să restituie suma de 1500 euro deși după spusele sale reprezenta prețul terenului vândut de tatăl său și drept urmare, era îndreptățit la aceasta.
Pe de altă parte, calitatea inculpatului și atribuțiile de serviciu ale acestuia nu impuneau ca să se întâlnească cu denunțătorul într-un restaurant pentru a discuta probleme de serviciu iar pe de altă parte, conținutul înregistrărilor convorbirilor cu denunțătorul din 26 iulie 2007 au dovedit fără echivoc că acesta a recunoscut primirea sumei de 1500 de euro de la, scopul primirii acesteia - punerea în posesie a martorului și nu în ultimul rând, intervenția sa insistentă pe lângă martorul în scopul determinării acestuia la vânzarea terenului în favoarea denunțătorului.
Față de conținutul probelor reliefate mai, este evident că nu se poate susține că totul a fost o înscenare, iar martorii sunt interesați să-l acuze pe nedrept pe inculpat.
Coroborând materialul probator existent în cauză, instanța a apreciat că participarea inculpaților și la săvârșirea faptei a fost demonstrată în ciuda poziției acestora, pe care au adoptat-o pe întreg parcursul procesului penal. Susținerea acestora că sunt victimele unei înscenări ale denunțătorului nu poate fi primită, fiind o simplă afirmație neprobată în nici un fel. Astfel, apărarea inculpatului în sensul că a refuzat să semneze procesul verbal al Comisiei locale de fond funciar din 24 noiembrie 2006, prin care se atribuia teren în favoarea martorului, în tarlaua 45, deoarece existau depuse la Primăria extrase de CF a unor moștenitori ai proprietarilor tabulari pe terenul de mai încă din luna martie 2007, este o apărare pro cauza, care nu este justificată cu nimic. Așa cum am arătat, față de susținerea martorei secretară a Primăriei, care a fost audiată atât în faza de urmărire penală, în fața tribunalului și în fața curții, și care a arătat constant că nu au existat depuse cereri la Consiliul local pentru constituirea dreptului de proprietate din partea unor persoane fizice pe terenul atribuit martorului, întrucât așa cum rezultă din extrasele CF terenul aparținea comunei, inculpatul putea încă din faza de urmărire penală, rechizitoriul fiind întocmit abia la 20 august 2007 sau cel târziu de la audierea martorei în fața Tribunalului Cluj să depună acte scrise care să dovedească afirmațiile sale.
Este de remarcat că susținerea inculpatului în sensul că există o identitate perfectă între terenul denumit " la " cu, și cu terenul din tarlaua 45 și că pe acestea ar fi existat solicitări de restituire a unor suprafețe de teren de către persoane fizice încă din anul 2003, nu s-a probat prin actele scrise depuse în cadrul concluziilor scrise.
Aceste titluri de proprietate trebuie să dovedească o corespondență perfectă între cererea formulată la Primăria de către persoane fizice pentru reconstituirea drepturilor de proprietate cu situarea acestora în tarlaua 45, mai precis o suprapunere a intereselor funciare ale mai multor persoane fizice din raza comunei peste cele ale denunțătorului, asupra aceluiași loc.
Ori, așa cum s-a dovedit în speță, în ședința comisiei de fond funciar din 24 noiembrie 2006, la propunerea primarului, de a i se retroceda teren martorului în tarlaua 45, inculpatul nu a făcut nici o opoziție, refuzând abia la o săptămână să semneze procesul verbal, nemulțumit fiind de suma de 500 euro primită de la denunțător. Dacă apărarea inculpatului din cadrul concluziilor scrise era veridică, aceste acte trebuiau depuse din faza de urmărire penală, deoarece erau în favoarea sa, fiind emise la 4 mai 2007, iar rechizitoriul a fost întocmit la 20 august 2007.
În același sens trebuie interpretată și adeverința depusă la dosarul Curții de Apel la 134 din cadrul concluziilor scrise, în sensul că terenul în suprafață de 28.200 mp arabil, aparținând Asociației a, situat în tarlaua 36 parcela 1, în realitate s-ar afla amplasat în tarlaua 45, parcela 1. Si acest act, a fost întocmit la 4 mai 2007 ori, în condițiile în care faza de urmărire penală împotriva inculpatului era în derulare, față de apărarea pe care acesta și-a formulat-o era obligatoriu ca scriptul să fie supus cenzurii organelor de urmărire penală, sau cel târziu Tribunalului Cluj, inculpatul pe parcursul procesului penal neformulând cereri proprii în apărarea sa, în afara celor propuse în acuzare de către parchet, pe care le-a însușit.
Pentru a se putea reține ca veridică apărarea inculpatului din cadrul concluziilor scrise, era necesar să se dovedească o corespondență perfectă între solicitările mai multor persoane fizice din comuna, la 24 noiembrie 2006, solicitări susținute de acte scrise și extrase de carte funciară, asupra terenului situat în tarlaua 45, și cererea formulată și aprobată în favoarea martorului asupra aceluiași teren.
Curtea, reapreciind materialul probator administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală cât și în cea a cercetării judecătorești constată vinovăția inculpaților și în săvârșirea infracțiunii de luare de mită pentru care au fost trimiși în judecată.
Simpla afirmație a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpatul, respectiv negarea realității evidente, nu poate influența convingerea bazată pe probe irefutabile.
Infracțiunea de luare de mită se săvârșește numai cu intenție directă, deoarece inculpatul își dă seama, în momentul săvârșirii faptei, că banii, sau foloasele pe care le pretinde sau le primește sau care constituie obiectul promisiunii pe care o acceptă sau nu o respinge, nu i se cuvin și, cu toate acestea, el vrea să le pretindă sau să le primească ori să accepte sau, să nu respingă, promisiunea ce i s-a făcut; în același timp, inculpatul are reprezentarea stării de pericol care se produce pentru buna desfășurare a activității de serviciu, urmare pe care o dorește.
Luarea de mită este o infracțiune instantanee, care se consumă în momentul în care funcționarul a primit, pretins, a acceptat sau nu, a respins banii, sau alte foloase necuvenite, în scopul de a nu îndeplini sau a întârzia efectuarea unui act la care era obligat potrivit îndatoririlor sale de serviciu, ori a efectuat un act contrar acestor îndatoriri.
Practica judiciară a confirmat constant acest punct de vedere, statuând repetat că atîta vreme cât infracțiunea de luare de mită se consumă în momentul acceptării de către funcționari a promisiunii unor sume de bani sau alte foloase, în scopurile arătate mai, este lipsit de relevanță faptul că banii sau foloasele promise, au fost date după efectuarea actului.
Așa fiind, în drept, fapta inculpatului care, în noiembrie 2006 - iulie 2007 a pretins de la denunțătorul suma de 18.000 euro, din care a primit efectiv 13.000 de euro în scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, respectiv, de a semna punerea în posesie pentru un teren aflat pe raza comunei jud.C, teren în care denunțătorul avea un interes financiar, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prev.de art.254 alin.1 și 2 pen.coroborat cu art.7 alin.1 din Legea 78/2000.
În drept, fapta inculpatului care, în noiembrie - decembrie 2006 a pretins și primit de la denunțătorul, în mod direct și prin intermediul făptuitorului, suma de 1500 euro pentru ca, în calitatea sa de funcționar în cadrul Primăriei și de membru în Comisia locală de fond funciar să procedeze la întocmirea cu precădere a actelor de punere în posesie privitor la un teren de pe raza comunei unde, denunțătorul avea un interes material direct întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prev.de art.254 alin.1 pen.coroborat cu art.6 din Legea 78/2000.
În practica constantă a instanței supreme s-a hotărât că infracțiunea de luare de mită se consumă în momentul pretinderii folosului și nu în acela în care este primit, că este suficientă simpla acceptare a promisiunii făcute, fiind lipsită de relevanță împrejurarea dacă fapta a fost sau nu urmată de primirea banilor pretinși sau promiși. Mai mult, inculpatul s-a apărat cu aceea că fapta sa ar constitui infracțiunea de primire de foloase necuvenite prev.de art.256 pen. Această apărare, urmează a fi înlăturată deoarece în speță s-a dovedit că funcționarul a acceptat și a pretins bani anterior îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, iar folosul l-a primit efectiv tot înainte de îndeplinirea acestora, astfel că fapta constituie infracțiunea de luare de mită și nu cea de primire de foloase necuvenite.
Ce deosebește infracțiunea de primire de foloase necuvenite de cea de luare de mită este împrejurarea că fapta este comisădupă cefuncționarul a îndeplinit un act în virtutea funcției sale și la care era obligat în temeiul acesteia, iar pe de altă parte, infracțiunea este necesar să fie săvârșităfără să fi existat o înțelegere sau acceptare anterioară a unei promisiuni de foloase necuvenite. Probele dosarului au relevat însă existența unei înțelegeri, pretinderi a unor astfel de promisiuni, anterioare efectuării actului, ceea ce constituie infracțiunea de luare de mită.
Nu în ultimul rând pentru existența intenției de a primi foloase necuvenite, mai este necesară și o cerință negativă respectiv, să nu fi existat vreo înțelegere sau vreun acord prealabil cu cel de la care inculpatul primește folosul necuvenit. În speță, s-a dovedit indubitabil că inculpatul a pretins și primit de la denunțător sume de bani în scopul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.
În sarcina inculpatului s-a reținut în mod judicios și alin.2 al art.254 pen. prin rechizitoriul Parchetului. Această încadrare corespunde cerințelor legale deoarece persoana cu atribuții privind conducerea și controlul unei activități, când primește foloase pentru îndeplinirea nemijlocită a acestora, este subiect activ al infracțiunii de luare de mită. Prin acte privitoare la îndatoririle de serviciu ale funcționarului, se înțeleg și actele care, în mod obișnuit, sunt de atribuția directă a altui funcționar, dar pe care persoana cu funcție de conducere, cum este primarul, le poate efectua și în mod nemijlocit. În practica judiciară, s-a stabilit că prin funcționari cu atribuții de control în sensul art.254 alin.2 pen.trebuie înțelese acele persoane care analizează sau verifică permanent sau temporar ori urmăresc desfășurarea corectă a sarcinilor de serviciu de către un alt funcționar. Această noțiune definește o activitate complexă de verificare și analiză a unei activități, în vederea urmăririi evoluției acesteia și propunerii sau luării de eventuale măsuri de remediere, nu doar surprinderea, constatarea ori împiedicarea unor acte de nerespectare a regulilor impuse de bunul mers al serviciului într-o unitate.
Astfel, Primarul prin prisma legii privind administrația publică locală, este șeful acesteia și răspunde în fața Consiliului local de buna funcționare a acestuia ceea ce atrage încadrarea juridică a faptei sale în prevederile art.254 alin.1 și 2 pen.rap.la art.7 alin.1 din Legea 78/2000.
Apărătorul inculpatului a apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de luare de mită în formă continuată în două infracțiuni de luare de mită și o infracțiune de primire de foloase necuvenite, comise în forma concursului real.
Cu privire la această solicitare este de remarcat că prin rechizitoriul DNA C inculpatul nu a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată. În speță, curtea reține că deși sumele de bani pretinse și primite de inculpatul au fost predate și primite în mai multe tranșe, pe o perioadă mai mare de timp, în cauză, nu s-a reținut caracterul continuat al faptei. Aceasta deoarece, în cazul infracțiunii de luare de mită, legiuitorul a pus pe același plan activități care constituie un început de executare cu fapta în formă consumată. Infracțiunea de luare de mită se consumă în momentul săvârșirii acțiunii sau inacțiunii incriminate, adică în momentul pretinderii sau al acceptării sau nerespingerii promisiunii de foloase necuvenite. Orice activitate ulterioară momentului consumării nu are nici o influență asupra existenței infracțiunii sau caracterului unitar al acesteia. Împrejurarea că banii au fost primiți cu mai multe ocazii, suma pretinsă și promisă nefiind precizată în totalitate la momentul inițial, însă viza același scop urmărit, atât de mituitor cât și de către cel mituit, respectiv, aceleași atribuții de serviciu ale inculpatului, nu este de natură să afecteze unitatea infracțională, deci, nu-i conferă faptei penale caracterul de infracțiune continuată.
Formularea unei asemenea apărări în favoarea inculpatului ar duce la o agravare a sancționării sale deoarece chiar dacă ar fi fost trimis în judecată pentru o infracțiune continuată, prin înlăturarea unității infracționale și înlocuirea ei cu o pluralitate de fapte, s-ar ajunge la aplicarea mai multor pedepse în loc de una singură, ceea ce nu este cazul.
La dozarea și individualizarea pedepselor ce se vor aplica inculpaților, curtea reține că, în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, funcționarii publici sau orice alt funcționar, nu trebuie să fie influențați de interese materiale, de obținerea unor foloase ce nu li se cuvin. Ei sunt ținuți să-și îndeplinească atribuțiile în mod corect, să nu le practice, să nu facă din exercitarea lor o sursă de venituri ilicite. Efectuarea oricăror acte care intră în competența lor nu trebuie să fie determinate de asemenea mobiluri, ci numai de grija îndeplinirii corecte a îndatoririlor de serviciu și a respectării legalității. Faptele de venalitate ale funcționarilor publici precum și ale celorlalți funcționari aduc o gravă atingere activității de serviciu, ca și intereselor personale.
Potrivit art.72 din Codul penal la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă, consacrarea explicită a principiului individualizării sancțiunii, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.
De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.
Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.
Se constată că inculpatul, în perioada anterioară comiterii faptelor a desfășurat o muncă de răspundere, în care s-a implicat pentru rezolvarea problemelor dificile cu care s-a confruntat în mediul rural.
Inculpatul nu posedă antecedente penale, este în vârstă de 65 de ani, și suferă de diabet zaharat insulinodependent tip II, și hipertensiune arterială.
În privința inculpatului se reține că este în vârstă de 54 de ani, nu posedă antecedente penale, este căsătorit, are studii superioare, fiind caracterizat pozitiv de membrii comunității în care și-a desfășurat activitatea.
Deși Tribunalul Cluj în privința inculpatului a stabilit în mod corect vinovăția acestuia, pedeapsa aplicată nu reflectă pericolul social sporit al faptei și făptuitorului apărând ca netemeinică, alături de modul de individualizare al executării ei.
În privința ambilor inculpați se va reține pericolul social sporit al faptelor deduse judecății, rezultat din modul concret în care s-au săvârșit infracțiunile de faptul că acesta a fost pus în evidență de calitatea făptuitorilor, de reprezentanți ai unei instituții publice, calitate în care, au condiționat îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, de plata unor sume de bani.
Raportat și la valoarea bunurilor ce au format obiectul mitei curtea apreciază că o pedeapsă de 5 ani închisoare, ca sancțiune principală și 2 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a,b pen. ca pedeapsă complementară, prin privare de libertate, va contribui la reeducarea inculpatului și la resocializarea sa pozitivă, viitoare.
Pe cale de consecință, se va înlătura din hotărâre disp.art.86/1 și art.86/3 pen.privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În privința inculpatului, curtea reține că prezumția de nevinovăție fiind înfrântă prin prisma probelor existente la dosar, și raportat la criteriile enunțate mai, i se va aplica o pedeapsă situată la minimul special prevăzut de lege de 3 ani închisoare, iar ca pedeapsă complementară i se va stabili o sancțiune de 1 an ce vizează interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a și b pen. pedeapsa principală urmând a fi executată prin privare de libertate.
Curtea, în baza art.71 pen.va interzice inculpaților exercitarea drepturilor prev.de art.64 lit.a, b și c pen.de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la terminarea executării pedepselor.
În privința pedepselor accesorii respectiv a interzicerii dreptului de a alege, curtea apreciază că acesta a fost corect aplicat deoarece în cauză inculpații au comis infracțiuni care aduc atingere unor activități de interes public, mai exact activității de serviciu.
Prin urmare, este proporțională și justificată măsura interzicerii drepturilor lor electorale de către instanță pe durata executării pedepsei.
Prin aplicarea în acest mod a pedepsei accesorii s-a respectat un procedeu rezonabil care este și în acord cu decizia CEDO din cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, care impune ca aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor electorale să fie realizată numai în baza hotărârii definitive a instanței, după ce în prealabil această pedeapsă accesorie este pusă în discuție în fiecare caz în contradictoriu și după examinarea împrejurării dacă interdicția respectă principiul proporționalității.
Interzicerea drepturilor de la lit.c a art.64 în privința ambilor inculpați s-a impus datorită împrejurării că aceștia au săvârșit infracțiunile, folosindu-se de funcția (primarul) sau profesia pe care au avut-
Dispoziția instanței de fond vizând confiscarea sumei de 10.000 euro ce a făcut obiectul infracțiunii de luare de mită comisă de inculpatul este nelegală prin prisma disp.art.254 alin.3 pen.rap.la art.19 din Legea 78/2000.
În legătură cu posibilitatea procurorului de a declara apel în latura civilă a cauzei, curtea reține că restrângerea dreptului de apel al procurorului în latura civilă a fost declarată neconstituțională prin decizia nr.190 din 26 februarie 2008 a Curții Constituționale. Prin urmare, dreptul procurorului de a promova apel în latura civilă este perfect admisibil în toate cazurile, dacă apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de drept ori a drepturilor și libertăților cetățenești.
Natura juridică a dispozițiilor prev.de art.254 alin.3 pen.se completează cu disp.art.118 pen.care constituie sediul materiei; ori potrivit art.118 lit.d din Codul penal, lucrurile dobândite în mod vădit prin săvârșirea infracțiunii sunt supuse confiscării speciale numai dacă nu sunt restituite denunțătorului și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acestuia.
În speță, pentru prinderea în flagrant delict a inculpatului care a pretins mită, denunțătorul a pus la dispoziția organelor de poliție suma de 10.000 euro. În mod greșit, însă, Tribunalul Cluja dispus confiscarea de la inculpatul a sumei care a constituit obiectul luării de mită, deși această sumă fusese restituită denunțătorului conform procesului verbal din data de 27 iulie 2007.
Nu în ultimul rând, este de remarcat că în speță au incidență dispozițiile legii speciale, ale art.19 din Legea 78/2000 care prevăd că aceste sume ce au făcut obiectul infracțiunii de luare de mită se restituie denunțătorului dacă acesta a solicitat acest fapt, sesizarea organelor judiciare fiind realizată tocmai de către denunțător.
Pe cale de consecință, se va înlătura din hotărâre dispoziția vizând confiscarea sumei de 10.000 euro.
În fața curții, denunțătorul a solicitat ca și numita să fie obligată să-i restituie suma de 1500 euro alături de ceilalți inculpați la care să se calculeze și dobânzile legale. Această solicitare nu are suport legal pentru că nu a fost trimisă în judecată, pentru infracțiunea de luare de mită, obiectul judecății limitându-se conform art.317 proc.pen.la fapta și persoana arătată în actul de sesizare al instanței.
Pe de altă parte, denunțătorul nu a declarat apel în prezenta cauză și nici nu a solicitat în fața instanței de fond acordarea dobânzilor la sumele ce au făcut obiectul infracțiunii, astfel că această pretindere este tardivă și totodată lipsită de calitate procesuală.
Mai mult, este greșit a se considera că denunțătorul are calitatea de persoană vătămată în prezenta speță, formulă greșit reținută de Tribunalul Cluj deoarece persoanele care după ce au dat mită inculpaților, au denunțat fapta în condițiile art.254 alin.3 pen.rap.la art.19 din Legea 78/2000 nu se poate statua că au, în procesul pornit împotriva funcționarului mituit, vreo calitate, deoarece atâta vreme cât au comis, la rândul lor, o faptă penală - pentru care însă beneficiază de impunitatea prevăzută de textul susmenționat - nu se poate considera că au suferit vreo vătămare prin infracțiunea comisă de inculpați; ele vor figura în proces în calitate de martori.
Așa fiind, cererea denunțătorului din fața curții nu poate fi onorată.
Raportat la conținutul disp.art.19 din Legea 78/2000 corelativ soluției de condamnare a inculpatului, acesta va fi obligat să restituie denunțătorului suma de 1500 euro ce a făcut obiectul infracțiunii sau echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății efective.
Deoarece, în cazul infracțiunilor prevăzute în Legea 78/2000 luarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor inculpaților este obligatorie, iar organul de urmărire penală s-a conformat acestei dispoziții legale, curtea în baza art.20 din aceeași lege va menține măsura sechestrului asigurator, aplicată prin ordonanța din data de 13 august 2007 a DNA - Serviciul Teritorial Cluj în dos.nr.68/P/2007, asupra unui depozit bancar cu nr.de cont -- deschis la Banca Română pentru Dezvoltare - Generale pe numele inculpatului, pentru suma de 1500 euro.
Ca efect al soluției de condamnare, în primă instanță de către C conform art.191 proc.pen.inculpatul va fi obligat să achite suma de 5000 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Se vor menține ca legale și temeinice dispozițiile hotărârii prime instanțe vizând aplicarea art.88 pen.în privința inculpatului, a obligației de restituire stabilită în sarcina inculpatului către denunțător a sumei de 3000 euro sau echivalentul în lei din ziua plății precum și măsurile asiguratorii luate și cele vizând plata cheltuielilor judiciare către stat.
Întrucât în favoarea inculpatului, Tribunalul Cluj la data de 17 ianuarie 2008 a luat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, conform art.1451alin.1 proc.pen. măsură definitivă prin decizia penală 60 din 24 ianuarie 2008 a Curții de APEL CLUJ, se va menține această măsură până la rămânerea definitivă a hotărârii.
În baza art.192 pct.3 alin.3 proc.pen.cheltuielile judiciare în apelul parchetului vor rămâne în sarcina statului.
Pentru motivele ce preced, pe larg dezvoltate în considerentele deciziei, curtea va admite ca fondat în baza art.379 pct.2 lit.a proc.pen. apelul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj, împotriva sentinței penale nr.217 din 17 aprilie 2008 a Tribunalului Cluj privindu-i pe inculpații și, pe care o va desființa sub aspectul laturii penale și civile.
Motivele de apel formulate de inculpatul, au fost tratate pe larg cu ocazia dezvoltării și analizării căii de atac promovate de DNA - Serviciul Teritorial Cluj, astfel că ele nu vor mai fi reiterate, apărând de la sine înțeles că stabilită fiind vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de luare de mită, individualizată fiind sancțiunea la 5 ani închisoare prin privare de libertate, nu se poate primi, apărarea inculpatului de a fi achitat în baza art.10 lit.a și d rap.la art.11 pct.2 lit.a proc.pen. și nici de a se dispune în subsidiar suspendarea condiționată a executării pedepsei, conform art.81 pen.
Pe cale de consecință, se va respinge ca nefondat apelul inculpatului împotriva aceleiași sentințe conform art.379 pct.1 lit.b proc.pen.
Văzând disp.art.192 alin.2 proc.pen.inculpatul va achita statului suma de 2000 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE - SERVICIUL TERITORIAL CLUJ - împotriva sentinței penale nr. 217 din 17 aprilie 2008 a Tribunalului Cluj, privindu-i pe inculpatii si, pe care o desființează sub aspectul laturii penale si civile si in consecință:
Judecând pe fond, pronunță o nouă hotărâre, conform art. 345 Cod proc.penală.
Condamna pe inculpatul, fiul lui și, născut la 26 noiembrie 1943 în de, jud.C, domiciliat în com. sat, nr.5, jud.C, CNP -, fără antecedente penale,
In baza art. 254 al.1 si 2 Cod penal, raportat la art. 7 al.1 din Legea nr. 78/2000. pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, la o pedeapsă de:
-5 (cinci) ani inchisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit. a,b Cod penal, ca pedeapsă complementară, prin privare de libertate.
Face aplicarea disp. art. 71 Cod penal, privind interzicerea exercitării drepturilor prev.de art.64 lit.a-c Cod penal de la rămânerea definitivă a hotărârii si până la terminarea executarii pedepsei.
Inlătură disp. art. 861si art. 863Cod penal privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Inlătură din hotărâre dispozitia vizând confiscarea sumei de 10.000 euro ce a făcut obiectul infractiunii de luare de mită comisă de inculpatul, constatând că suma de 10.000 euro a fost restituită denunțătorului, de către DNA- Serviciul Teritorial Cluj, prin procesul-verbal din data de 27 iulie 2007.
Mentine până la rămânerea definitivă a hotărârii, fata de inculpatul, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, luata de Tribunalul Cluj, conform art. 145 ind. 1 al.1 Cod proc.penală, la data de 17 ianuarie 2008, definitivă prin decizia penala nr. 60/R din 24 ianuarie 2008 a Curtii de APEL CLUJ.
Condamna pe inculpatul fiul lui și, născut la 7.08.1954 în de, domiciliat în de, nr.194, CNP -, inginer agronom, fătă antecedente penale,
In baza art. 254 al.1 Cod penal, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, pentru comiterea infractiunii de luare de mită, la pedeapsa de:
-3 (trei) ani închisoare si un an interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit. a,b Cod penal, ca pedeapsă complementară, prin privare de libertate.
Face aplicarea disp. art. 71 Cod penal, privind interzicerea exercitării drepturilor prev.de art.64 lit.a-c Cod penal de la rămânerea definitivă a hotărârii si până la terminarea executarii pedepsei.
In baza art. 19 din Legea nr. 78/2000, obligă inculpatul, să restituie denunțătorului, suma de 1.500 euro, sau echivalentul in lei, la cursul BNR, din ziua plății efective.
In baza art. 20 din Legea nr. 78/2000, mentine măsura sechestrului asigurător, aplicata prin ordonanța din data de 13 august 2007 a DNA -Serviciul Teritorial Cluj, in dosarul nr. 68/P/2007, asupra unui depozit bancar, cu nr. de cont -- deschis la BANCA ROMÂNĂ PENTRU DEZVOLTARE - GENERALE, pe numele inculpatului, pentru suma de 1.500 euro.
In baza art. 191 Cod proc.penală, obligă pe inculpatul să plătească suma de 5000 lei, cheltuieli judiciare in favoarea statului, la instanța de fond.
Mentine restul dispozitiilor hotărârii.
Cheltuielile judiciare in apelul Parchetului rămân în sarcina statului.
II. Respinge ca nefondat apelul inculpatului impotriva aceleiași sentințe.
Obligă inculpatul să achite statului suma de 2000 lei cheltuieli judiciare.
Cu drept de recurs in termen de 10 zile de la pronunțare.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 12 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
Red.PD/CA
18-05-2009 - 3 ex.
Jud.fond.
Președinte:Delia PuriceJudecători:Delia Purice, Maria Boer
