Mandat european de arestare Spete. Sentința 102/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR. 3257/2/2008
1210/2008
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR.102
Ședința publică de la data de 17 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mariana Constantinescu
GREFIER ---
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol, rejudecarea după casare, a cauzei penale ce are ca obiect punerea în executare a Mandatului european de arestare emis pe data de 26.XI.2007 de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de resort - din Olanda, pe numele persoanei solicitate.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns persoana solicitată, personal, în stare de libertate, asistat juridic de apărător ales, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.197.155/04.VI.2008, aflată la fila 9.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că au sosit la dosar relațiile solicitate prin Ministerul Justiției și Biroul Național Interpol, respectiv hotărârea penală de condamnare a persoanei solicitate, în limba olandeză și traducerea în limba română, după care;
Apărătorul ales al persoanei solicitate arată că documentele transmise sunt incomplete, fiind depusă numai hotărârea de condamnare, fără dovezile că persoana solicitată ar fi fost citată în mod legal și că ar fi avut cunoștință de proces și, totodată, s-a mai comunicat faptul că persoana solicitată nu a fost reprezentantă la instanța de fond și că nu există un mandat expres acordat avocatului care ar fi reprezentant-o în fața instanței de apel.
Mai mult, apărarea a depus la dosar declarația dată sub jurământ de avocatul care apare că ar fi reprezentat-o în apel, din care reiese că nu a văzut-o niciodată pe persoana solicitată, nu a încheiat un contract de asistență juridică, nu a asistat-o și nu a reprezentat-o în cursul vreunui proces.
În egală măsură, este de necontestat faptul că persoana solicitată a fost judecată în lipsă, atât în fond, cât și apel, că nu a avut cunoștință, prin citare, de existența acestui proces sau măcar de data și locul dezbaterilor, că nu a fost reprezentată legal nici la fond și nici în apel, iar susținerile autoritățile judiciare olandeze că un avocat, pentru a reprezenta o parte, nu are nevoie de un mandat expres sunt lipsite de substanță, potrivit chiar legii procesual-penale olandeze, afirmându-se, în final, că nu înțeleg să ofere garanții privind rejudecarea, întrucât circuitul judiciar-penal este închis.
Având în vedere faptul că nu sunt îndeplinite condițiile enunțate în art.87 din Legea nr.302/2004 și primele două răspunsuri transmise de către autoritatea judiciară olandeză, în care se arată că persoana solicitată, personal sau prin reprezentant, a declarat apel, solicită să se revină cu o nouă adresă, prin care să se solicite comunicarea declarației de apel, care trebuie să se găsească în formă scrisă și semnată.
Reprezentantul Ministerului Public arată că, față de caracterul special al procedurii, există derogări de la dreptul comun, iar Curtea a făcut demersuri repetate pe lângă autoritățile judiciare olandeze, care au comunicat suficiente documente și, în același timp, nu se poate contesta faptul că a fost declarat apel, chiar persoana solicitată a primit o pedeapsă mai mică în calea de atac, care nu ar fi putut fi soluționată în lipsa declarației sale, astfel încât consideră că relații suplimentare nu mai pot fi comunicate Curții. Mai mult, autoritățile judiciare olandeze au arătat foarte clar că nu pot fi oferite garanții de rejudecare atâta timp cât procedura judiciară a fost respectată, iar această precizare, împreună cu documentele transmise, sunt suficiente procedurii ce privește cooperarea judiciară internațională.
Apărătorul ales arată că persoana solicitată a primit o pedeapsă mai mare în calea de atac a apelului și, deși nu are îndoieli că ar fi existat o declarație de apel, are convingerea că nu a fost semnată de persoana solicitată sau de o altă persoană care să fi avut o împuternicire în acest sens.
Curtea, după deliberare, apreciază că relațiile transmise sunt suficiente judecării cauzei și nu mai pot fi obținute informații suplimentare, având în vedere faptul că, din cuprinsul adresei aflată la filele 170-172, reiese modalitatea în care persoana solicitată a fost citată la judecarea cauzei în fond și în apel, și, totodată, s-a arătat, în mod explicit, că nu pot fi puse la dispoziție dovezile de citare, considerând că declarația de apel a fost formulată câtă vreme instanța de apel s-a considerat legal învestită și a judecat cauza, astfel încât nu se mai impune revenirea cu o nouă adresă, motive pentru care respinge cererea formulată de apărător.
Apărătorul ales al persoanei solicitate solicită încuviințarea probei cu înscrisuri constând în legislație olandeză, practica judiciară a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală, extrase dintr-un tratat privind mandatul european de arestare apărut în Olanda, tradus în limba română, două modalități în care autoritățile judiciare olandeze, ca instanțe de executare, au înțeles să interpreteze lipsa persoanei solicitate la procesul care a dus la condamnare și o declarație dată astăzi de persoana solicitată.
Reprezentantul Ministerului este de acord cu încuviințarea probei.
Curtea, după deliberare, încuviințează proba cu înscrisuri formulată de persoana solicitată, apreciind-o utilă cauzei, și procedează la administrarea acesteia.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbatere.
Reprezentantul Ministerului Publicarată că, având în vedere motivele de refuz a executării mandatului european de arestare, prevăzute de art.88 alin.2 lit.1și alin.3 din Legea nr.302/2004, modificările legislative intervenite după sesizarea făcută de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, în raport și cu precizarea statului solicitant că nu oferă garanții privind rejudecarea, întrucât procedura judiciară a fost respectată, precum și refuzul persoanei solicitate, cetățean român, de a executa pedeapsa în statul de condamnare, se impune refuzarea solicitării de punere în executare a mandatului european de arestare, cu consecința nepredării persoanei solicitate, urmând ca, în raport cu prevederile art.119 din Legea nr.302/2004, coroborate cu dispozițiile art.88 alin.2 lit.1și alin.3 din aceeași lege, Curtea să recunoască, pe cale incidentală, hotărârea judecătorească a instanței olandeze și să dispună ca persoana solicitată să execute pedeapsa de 30 luni închisoare într-un penitenciar din România, apreciind că, pe de o parte, sunt întrunite toate condițiile pentru recunoașterea hotărârii penale, în cauză nefiind incident vreun caz de înlăturare a aplicării pe teritoriul României a unui act judiciar emis cu respectarea dispozițiilor de ordine publică a statului de condamnare, iar, pe de altă parte, refuzul executării pedepsei închisorii în Olanda face obligatorie executarea acesteia în România, având în vedere procedura specială a cooperării internaționale și aplicarea mutuală a dispozițiilor unui act judiciar emis în spațiul comunitar.
În egală măsură, să se constate că persoana solicitată a fost deținută preventiv pe teritoriul României, astfel încât să se deducă perioada executată de la data de 16.2008 până la data de 27.2008, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.
Apărătorul ales al persoanei solicitatearată că, prin decizia de casare, instanța de recurs a statuat, cu claritate, că se va refuza punerea în executare a mandatului european de arestare în condițiile în care, în urma verificărilor, reiese că persoana solicitată nu a participat, nemijlocit, la procesul care a dus la condamnare, și în lipsa garanțiilor privind rejudecarea cauzei în prezența sa, astfel că, în esență, este de acord cu concluziile reprezentantului Ministerului Public de refuzare a solicitării de punere în executare a mandatului european de arestare, dar pe considerentul că statul de condamnare refuză oferirea garanțiilor de rejudecare și nu pentru că persoana solicitată, cetățean român, refuză executarea pedepsei închisorii în Olanda.
Este de observat că speța este atipică și situația nu este, strict, reglementată, de lege, pentru că, la momentul la care persoana solicitată a luat cunoștință de cererea de punerea în executare a mandatului european de arestare, avea opțiunea să consimtă la predare sau să refuze, iar textul de lege, interpretând în mod incorect și anacronic această voință de refuz, trimite numai spre calea recunoașterii hotărârii pe cale incidentală.
În egală măsură, poziția persoanei solicitate a fost constantă și nu a refuzat și nu refuză să fie predată autorităților judiciare olandeze, însă solicită ca predarea să se facă sub condiția acordării de garanții apreciate ca suficiente privind rejudecarea cauzei penale în prezența sa.
Cât privește recunoașterea, pe cale incidentală, a hotărârii de condamnare, chiar textul de lege împiedică instanța națională să procedeze la aceasta, întrucât statuează, în mod expres, că nu se va proceda la recunoașterea, pe cale principală sau incidentală, a hotărârii penale străine de condamnare dacă persoana solicitată nu a avut parte de un proces echitabil în sensul art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Așadar, pentru a recunoaște, pe cale incidentală sau principală, o hotărâre judecătorească, instanța trebuie să constate, în primul rând, că persoana condamnată a avut parte de un proces echitabil, adică a fost citată sau anunțată, în alt mod, personal, despre locul și data ținerii ședinței de judecată care a dus la condamnarea sa, or, în dosar, există dovezi clare că nu a avut parte de un astfel de proces. Mai mult, faptul că, înainte de începerea urmăririi penale, o persoană, devenită inculpat și, apoi, condamnat, a avut cunoștință de actele premergătoare, nu înseamnă că i-a fost respectat dreptul la apărare.
În egală măsură, din actele depuse la acest termen, reiese modalitatea cum autoritățile judiciare olandeze, ca și instanțe de executare, interpretează legislația referitoare la extrădare și la mandatul european de arestare, acesta din urmă de dată recentă, când autoritățile judiciare poloneze au solicitat punerea în executare a unui mandat european de arestare, cerere ce a fost refuzată în lipsa unor garanții apreciate ca suficiente, având în vedere că persoana solicitată a fost judecată în lipsă, dispunând suspendarea, pe termen nelimitat, a procedurii, până la primirea garanțiilor considerate suficiente, în condițiile în care statul polonez acordase garanții în sensul că persoana solicitată ar fi putut declara apel.
Așa fiind, solicită refuzarea solicitării de punere în executare a mandatului european de arestare, Curtea fiind ținută, în principal, de decizia de casare, având în vedere că situația de fapt și de drept nu s-a schimbat, refuzul recunoașterii, pe calea incidentală, a hotărârii penale de condamnare, cu anunțarea autorității judiciare emitente asupra posibilității de a solicita, în scris, în mod expres, recunoașterea, pe cale principală, a hotărârii judecătorești, întrucât instanța națională nu poate proceda la recunoașterea, pe cale incidentală, în principal pentru că persoana solicitată nu a avut parte de un proces echitabil și, apoi, pentru că nu au fost depuse, în termenul de 20 de zile, informațiile cerute de C, în sensul în care ele au fost solicitate, pentru că instanța națională a solicitat înscrisuri și i-au fost transmise explicații.
Mai precizează că, dacă instanța apreciază necesară, poate amâna pronunțarea pentru a-i da posibilitatea să depună note scrise.
Curtea arată că va aprecia asupra posibilității amânării pronunțării.
Persoana solicitată, personal, arată că a părăsit Olanda în anul 2002, a aflat de procesul în urma căruia a fost condamnată la momentul arestării pe aeroportul din și a avut o poziție constantă.
CURTEA
Pe data de 15 mai 2008, pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI Secția I-a Penală a fost înregistrată sesizarea nr. -/VS//15.05.2008, formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative - Centrul de Cooperare Internațională - Biroul Național Interpol, privind punerea în executare a Mandatului european de arestare, emis pe data de 26 noiembrie 2007 de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul resort -, din Olanda, precum și predarea condamnatului.
Prin încheierea din data de 15 mai 2008, Curtea, în temeiul art.881alin.2 și alin. ultim din Legea nr.302/2004, modificată și completată, a constatat că Mandatul european de arestare a condamnatului, emis pe. data de 26 noiembrie 2007 de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul resort -, din Olanda, conține mențiunile prevăzute de art.79 alin.1 din Legea nr.302/2004 și este tradus în limba română potrivit disp. art.79 alin.4 din aceeași lege specială, iar, în temeiul art.881alin. ultim din Legea nr.302/2004, a sesizat procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI să ia măsurile necesare pentru identificarea, reținerea și prezentarea în fața instanței de judecată a condamnatului.
Persoana solicitată a fost reținută de către procuror, pentru o durată de 24 de ore, la data de 16 mai 2008, începând cu ora 1010, în baza Ordonanței nr. 9 emisă în dosarul nr.2678/11-5/2008 și a fost prezentat personal instanței de judecată, în aceeași zi.
Procurorul a înaintat instanței de judecată procesul verbal de identificare a condamnatului, întocmit la data de 16 mai 2008 cu prilejul prezentării acestuia la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Prin sentința penală nr.14/16.05.2008, Curtea de APEL BUCUREȘTIa dispus în temeiul art.94 alin.1, raportat la art.89 alin.3 din Legea nr.302/2004, punerea în executare a mandatului european de arestare și a fost dispusă predarea acestuia către autoritățile judiciare olandeze.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs persoana solicitată, iar Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală, prin sentința penală nr.1865/27.05.2008 a admis recursul, a casat sentința penală și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, reținând, în esență că instanța de fond a dispus în mod nelegal arestarea și predarea persoanei prin aceeași sentință, nerespectând etapele procedurale ale executării mandatului european de arestare, nu a respectat disp. art. 87 alin. 1 lit. a din Legea 302/2004 în sensul obținerii unor asigurări suficiente care să garanteze că persoana solicitată poate obține rejudecarea, nu a cerut informații suplimentare referitoare la prezența a persoanei la desfășurarea procesului deși procedura s-a desfășurat "în contradictoriu", în cuprinsul mandatului fiind inadvertențe. În ceea ce privește starea de arest a inculpatului, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală nu a dispus vreo măsură, sens în care față de soluția casării cu trimitere, s-a dispus punerea în libertate a persoanei solicitate.
Dosarul s-a reînregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI sub nr-.
În rejudecare, la primul termen de judecată din data de 05.06.2008, persoana solicitată a invocat excepția de neconstituționalitate a disp. art.89 alin. 3 și art.881pct. 1 din Legea 302/2004, cererea de sesizare a Curții Constituționale fiind respinsă prin încheierea pronunțată la aceeași dată, încheiere împotriva căreia persoana solicitată a formulat recurs, iar Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală prin decizia penală nr. 2287/24.06.2008 admițând recursul, a casat încheierea și rejudecând, a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale, a suspendat judecarea cauzei până la soluționarea excepției și a trimis cauza la Curtea Constituțională.
Prin decizia nr.1281 din 25 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea Constituțională în dosarul nr.1772D/2008 s-a respins ca devenită inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.89 alin.3 și art.881din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, excepție ridicată de în dosarul nr- al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.
În motivarea acestei hotărâri, Curtea Constituțională a constatat că la data sesizării instanței de contencios constituțional și până la momentul soluționării cauzei a apărut Legea nr. 222 din 28 octombrie 2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 302/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr.758 din 10 noiembrie 2008, astfel că excepția de neconstituționalitate a devenit inadmisibilă întrucât soluția legislativă anterioară nu a fost conservată în noua reglementare, iar criticile autorului excepției au rămas fără obiect.
A vând în vedere soluția Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate ridicată de persoana solicitată, Înalta Curtea scos cauza de pe rol și a trimis dosarul la Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția I Penală pentru continuarea judecății.
Dosarul s-a reînregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI Secția I-a Penală sub același număr, la data de 18.02.2009.
Curtea, în complet format dintr-un singur judecător, (față de modificările aduse prin Legea 222/2008 privind compunerea completului de judecată) a adus la cunoștință persoanei solicitate existența și conținutul mandatului european de arestare emis de autoritățile olandeze împotriva sa și dispozițiile art. 90 alin. 4 din Legea 302/2004 modificată, persoana solicitată arătând că nu este de acord cu predarea sa către autoritățile olandeze pentru executarea pedepsei de 30 de luni închisoare în lipsa oferirii garanției rejudecării cauzei în prezența sa.
Curtea a procedat la audierea persoanei solicitate, conform art.90. alin. 7 din Lege și a consemnat poziția acesteia față de existența motivului opțional de refuz prev. de art.88 alin. 2 lit.1din Lege (dispoziție adăugată prin Legea 222/2008), reținând că persoana solicitată este cetățean român și mandatul european de arestare privește executarea unei pedepse cu închisoarea consemnând și refuzul acestuia de a executa pedeapsa în Olanda.
Reținând incidența motivului opțional de refuz prev. de art. 81 lit. c1din Legea 302/2004, Curtea a constatat totodată incidența disp. art. 88 alin. 3, care prevede că în ipoteza existenței exclusiv a motivului de refuz prev. de art.88 alin. 2 lit.1se solicită autorităților emitente copia certificată a hotărârii de condamnare și se dispune recunoașterea acesteia de către instanța română, pe cale incidentală, în cadrul așadar al procesului privind punerea în executare a mandatului.
În cadrul acestor informații suplimentare, s-au solicitat și transmis copiile certificate ale hotărârilor instanțelor de fond și de apel olandeze, respectiv hotărârile din datele de 17.11.2003 și cea definitivă din data de 24.06.2005, dispozițiile legale ale Codului penal olandez, solicitându-se, în raport de conținutul mandatului, precizarea explicită a modului în care s-a desfășurat judecata, respectiv în prezența persoanei sau în lipsă și modalitatea în care i s-a asigurat apărarea în proces, respectiv s-a solicitat garanția rejudecării cauzei în măsura în care procesul s-a desfășurat în lipsa persoanei.
Au fost depuse de către persoana solicitată înscrisuri, probă încuviințată de instanță.
Curtea a apreciat că în raport de stadiul procesual al cauzei, rejudecarea fondului după casarea cu trimitere, față de măsura dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare, de punere în libertate a persoanei solicitate și reținând totodată modificările substanțiale aduse prin Legea 222/2008 atât în ceea ce privește măsurile arestării și a obligării de a nu părăsi localitatea cât și în ceea ce privește motivele de refuz al predării, nu se impune luarea vreuneia dintre aceste măsuri față de persoana solicitată (Curtea a avut în vedere de asemenea și atitudinea procesuală a persoanei, care s-a prezentat personal la toate termenele acordate, inclusiv după punerea sa în libertate).
Curtea reține că împotriva cetățeanului român a fost emis la data de 26.11.2007 mandatul european de arestare în vederea executării pedepsei de 30 de luni închisoare aplicată prin decizia Tribunalului din Haga din data de 24.06.2005 (numărul de referință al Parchetului resort -) decizie pronunțată urmare a exercitării apelului pentru persoana solicitată (în numele acesteia) împotriva sentinței de condamnare dispuse inițial de către Judecătoria din Haga, la data de 17.11.2003.
S-a reținut că în perioada 26.09.1999 - 26.02.2002 în Haga sau altundeva în Olanda, împreună cu alte persoane și în repetate rânduri, cu intenție, s-a folosit de formulare false sau falsificate pentru comenzi pe care le-a trimis prin internet magazinelor și firmelor de pe internet, pe formularele pentru comenzi fiind folosite numere de carduri de credit ale unor persoane care, nu dăduseră aprobare pentru comandarea de bunuri și virarea sumei de bani pentru livrarea acelor bunuri. De asemenea, și-a asumat o identitate falsă, determinând firmele de pe internet să-i predea bunuri, prezentându-se frecvent ca fiind titularul cardului de credit și de asemenea, s-a reținut că la data de 06.06.2001, la Haga sau în alt loc din Olanda, împreună cu alte persoane, cu intenție s-a folosit de situația generală a Post din data de 23.05.2001 falsă /falsificată și a folosit-o pentru a dovedi solvabilitatea unei firme din Italia, deși numerele de conturi la Post, cardul de credit și numerele și adresa date erau inexistente.
S-a reținut că faptele întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de fals în documente și înșelăciune, prev. de art.225 și 326 Cod penal olandez, Curtea reținând că aceste infracțiuni sunt prevăzute și pedepsite cu pedepse de până la 3 ani, respectiv 15 ani închisoare și de Codul penal român (art.288 și respectiv art.215 Cod penal ).
Curtea constată că mandatul european de arestare emis față de cuprinde toate informațiile prev. de art. 79 alin.1 din Legea 302/2004 (reținând că solicitarea prezentă este anterioară intrării în vigoare a Legii 222/2008 și conform procedurii anterioare, verificarea conținutului mandatului european de arestare, a existenței traducerii acestuia erau de competența Curții, doar după data de 14.11.2008 această procedură prealabilă fiind dată în competența Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel), de asemenea, s-a constatat că mandatul european de arestare cuprinde informații relative la identitatea persoanei (fiind menționate toate datele de stare civilă relevante, în privința cărora nu există de altfel, obiecțiuni).
Curtea a constatat că în cauză există un motiv opțional de refuz, respectiv cel prev. de art. 88 alin. 2 lit.1din Legea 302/2004 modificată prin Legea 222/2008 (motiv introdus de altfel prin această modificare) având în vedere că mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea, persoana solicitată este cetățean român, acesta declarând inițial în fața Curții că refuză să execute pedeapsa în statul emitent. În raport de această împrejurare, Curtea a constatat incidența alin. 3 al art. 881din lege care prevede că în situația în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. 2 lit.1, anterior pronunțării hotărârii prev. de art. 94, autoritatea judiciară română de executare solicită autorității emitente transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum și orice alte informații necesare, informând autoritatea emitentă cu privire la scopul pentru care solicită documentele. Recunoașterea hotărârii penale străine se face pe cale incidentală de instanța de judecată în fața căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte.
Analizând coroborat conținutul celor două texte, Curtea apreciază că în măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 881alin. 2 lit.1devin incidente și cele prev. de art. 881alin.3, producându-se o intervertire a caracterului facultativ al motivului de refuz într-un caracter obligatoriu.
În consecință, Curtea a solicitat copiile certificate ale hotărârii de condamnare pentru a dispune, potrivit dispozițiilor legale anterior invocate, recunoașterea acestei hotărâri pe cale incidentală.
Din informațiile transmise de autoritățile olandeze, Curtea a reținut că persoana solicitată a fost condamnată în absență la o pedeapsă de 2 ani închisoare la prima instanță prin sentința din 17.11.2003, împotriva căreia acesta sau în numele acesteia s-a declarat apel la data de 26.11.2003.
Dezbaterile instanței de apel au avut loc în ședința din 10.06.2005, ședință la care, se arată că nu a fost prezent dar a fost apărat de apărătorul său, iar conform legislației olandeze, apărătorul poate asigura apărarea și în lipsa clientului în cazul în care este împuternicit special în acest sens. S-a pronunțat decizia la data de 24.06.2005 care a rămas definitivă la data de 09.07.2005. Se mai arată că potrivit legislație olandeze, aceasta este o procedură "în contradictoriu", iar în cauza privind persoana solicitată procedura a fost epuizată și prin urmare nu se pot cere garanții juridice.
Din cuprinsul deciziei date de instanța de apel olandeză (pag. 5 hotărârii) rezultă că inculpatul (respectiv persoana solicitată) nu are domiciliul sau loc stabil de ședere în Olanda (aspect care rezultă și din procesul verbal prescurtat al sentinței din data de 10.06.2005 - fila 164 dosar). Din cuprinsul sentinței date de prima instanță la data de 17.11.2003, rezultă că inculpatul (persoana solicitată) nu s-a prezentat și de asemenea, nu s-a prezentat nici apărătorul acestuia, reținându-se totodată că acesta avea la acel moment (03.11.2003) un domiciliu în Haga, iar din actul de inculpare al Parchetului de Haga, nr.09/--02 rezultă că procurorul l-a citat pe inculpat pentru a se prezenta la instanță în data de 03.11.2003, făcând referire și la un act de încunoștințare privind urmărirea penală, care i-ar fi fost în înmânat inculpatului la data 30.07.2003.
Față de aceste informații, reținând totodată susținerea persoanei solicitate în sensul că a părăsit Olanda din luna februarie 2002, fără a mai reveni, Curtea a solicitat informații suplimentare, iar din adresa din data de 16.03.2009 trimisă de autoritățile olandeze, rezultă că prin sentința dată în 17 noiembrie 2003, a fost condamnat în lipsă. La ședința de judecată nu s-au prezentat nici și nici avocatul acestuia. Prin intermediul unei scrisori, avocatul a anunțat Tribunalul din Haga că (persoana solicitată) nu i-a dat împuternicire specială și că din acest motiv nu a fost prezent la judecată. Conform legislației olandeze o persoană poată fi condamnată în lipsă, deci fără a fi prezent la judecată. Atunci când un inculpat nu se prezintă la judecată, instanța trebuie să verifice valabilitatea înmânării citației respectivului inculpat. In cazul în care rezultă că nu a fost îndeplinită procedura de înmânare, instanța pronunță nulitatea citației. Condamnarea în absență poate fi pronunțată numai în situația în care înmânarea citației a avut loc conform procedurii.
În situația persoanei al cărei domiciliu și/sau loc de ședere este cunoscut, așa cum este în cauza împotriva lui, conform legislației olandeze procedura de înmânare este valabilă atunci când citația îi este înmânată personal sau atunci când citația a fost înmânată la adresa unde adresantul este înscris ca rezident la administrația evidenței populației. În cazul în care adresantul nu este găsit la rezidență, înmânarea se face persoanei care se află la această adresă și care se declară dispusă să predea imediat citația adresantului. Atunci când nu se află nimeni la adresa de rezidență, înmânarea se face adresantului sau unui împuternicit al acestuia în locul indicat într-o înștiințare scrisă lăsată la adresa indicată în înștiințare.
Dacă înmânarea nu a fost posibilă, înștiințarea se trimite înapoi autorității emitente. Atunci când rezultă că adresantul, în ziua de înmânare și cel puțin cinci zile mai târziu se înscrisese ca rezident la administrația evidenței persoanelor la adresa din înștiințare aceasta se înmânează grefierului de la tribunalul arondismentului sau unde a avut loc ultima dată judecata. MINISTERUL PUBLIC trimite apoi imediat un duplicat al înștiințării la acea adresă, fapt care se menționează pe actul de înmânare.
Se reține în consecință, în informațiile trimise de autoritățile olandeze că odată ce Tribunalul din Haga l-a judecat în lipsă pe, înseamnă că la judecata în prima instanță înmânarea citației a avut loc conform uneia dintre procedurile arătate. Se specifică însă că în dosar nu se află acte cu privire la notificare sau la înmânarea citației, și că din acest motiv nu s-au putut trimite acte în acest sens.
De către sau în numele inculpatului, împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul din Haga a fost făcut apel pe 26 noiembrie 2003, apelul încadrându-se în termen, iar decizia Curții de Apel din Haga de pe 24 iunie 2005 fost pronunțată în contradictoriu. Conform legislației olandeze un avocat poate pleda în apărare la ședința de judecată numai dacă a fost special împuternicită în acest sens de către clientul / clienta lui/ei. Această formă de apărare constă în faptul că avocatul / avocata declară la ședința de judecată că a fost special împuternicită de către inculpat pentru a-l apăra în absență. Dacă judecătorul este de acord cu aceasta, are loc procedura in contradictoriu în pofida absenței inculpatului. În instanță se vorbește deci în numele inculpatului. Acest lucru rezultă din următorul considerent al Curții de Apel din Haga și care apare în decizia luată:
" Curtea a luat cunoștință de cererea formulată de avocatul general și de ceea ce a fost pledat în numele inculpatului. "
Conform legislației olandeze și anume conform articolului 279 din Codul Penal olandez, procedura împotriva inculpatului care îl împuternicește pe avocatul său cu apărarea, este cunoscută ca procedură în contradictoriu.Legea nu cere ca inculpatul să dea împuternicire scrisă avocatului. Pentru aceasta este suficientă declarația avocatului în fața instanței de judecată precum că a fost împuternicit de către clientul său.
Curtea reține așadar că în fapt, judecarea persoanei solicitate s-a desfășurat în lipsă, iar la instanța de fond și în lipsa apărătorului, în condițiile în care în dosarul cauzei nu există dovada că s-a realizat în mod efectiv informarea persoanei despre proces, autoritățile olandeze precizând în mod explicit că în dosar nu se află acte cu privire la notificare sau la înmânarea citației.
În fața instanței de apel (care a pronunțat hotărârea definitivă), persoana solicitată a fost de asemenea lipsă, însă a fost apărată de un avocat - cu privire la care instanța olandeză arată că a fost împuternicit special de către - însă împuternicirea nu este depusă, arătându-se că potrivit legislației olandeze nu se cere ca inculpatul să dea împuternicire scrisă avocatului, fiind suficientă declarația avocatului în acest sens.
Curtea apreciază astfel că nu s-a putut depune nici o dovadă certă, care să ateste că persoana solicitată a fost citată personal sau a fost informată cu privire la data și locul stabilite pentru procesul în urma căruia a fost pronunțată decizia de condamnare. De asemenea nu s-a putut face dovada că persoana solicitată a primit efectiv, prin alte mijloace, o informare specială cu privire la data și locul procesului, în actul de inculpare și sentința primei instanțe făcându-se doar vorbire că persoana a fost citată, dar specificându-se explicit că nu sunt la dosar dovezi care să ateste realizarea informării. Curtea apreciază astfel că nu s-a putut dovedi fără echivoc faptul că persoana a avut cunoștință de procesul stabilit și în acest context, nici împrejurarea că ar fi mandatat un avocat care să-i facă o apărare concretă, activă, Curtea reținând că în fața instanței de fond apărătorul a lipsit, iar în fața instanței de apel acesta a răspuns pentru persoana solicitată, însă o împuternicire specială sau un alt act care să confirme că acesta a fost într-adevăr contactat sau angajat personal de către persoana solicitată nu s-au putut depune, astfel încât nu rezultă fără echivoc că persoana solicitată a ales în mod deliberat să fie reprezentată, cu atât mai mult cu cât nu s-a dovedit că ar avea cunoștință de proces.
Dreptul persoanei acuzate de a fi prezentă în persoană la proces este inclus în dreptul la un proces echitabil prevăzut la art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Articolul 1 alin. 3 din Decizia - cadru (nr. 2002//584) a Consiliului din data de 13.06.2002, raportat la art. 77 alin. 2 din Legea 304/2004 cu modificările, prevede că dispozițiile privitoare la emiterea și executarea mandatului european de arestare nu pot avea ca efect modificarea obligației de respectare a drepturilor fundamentale și a principiilor juridice fundamentale, astfel cum sunt acestea consacrate de art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Art. 6 alin. 2 din Tratat prevede că Uniunea va respecta drepturile fundamentale, așa cum sunt garantate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului semnată la la 05.11.1950 și cum acestea rezultă din tradițiile constituționale ale statelor membre, ca principii generale ale legii comunitare.
Curtea reține așadar din textele legale anterior invocate, că executarea mandatelor europene de arestare se face sub condiția ca drepturile și libertățile fundamentale - în cazul de față dreptul la un proces echitabil - să fie respectate la nivelul garanțiilor oferite de Convenție fiind obligația instanțelor să vegheze la această respectare, înainte de verificarea oricăror alte impedimente de punere în executare ce ar rezulta din legea internă.
Or, față de toate considerentele anterior expuse cu privire la informarea prin orice mijloace a persoanei solicitate despre existența procesului, Curtea constată că nu s-au oferit toate garanțiile că judecarea persoanei solicitate a respectat exigențele art.6 din CEDO, iar aceasta reprezintă un impediment legal, potrivit art.1 alin.3 din Decizia cadru /584/2002 la punerea în executare a mandatului european de arestare. Altfel, s-ar ajunge la concluzia că dacă sunt îndeplinite cerințele legale interne, mandatele europene de arestare s-ar putea pune în executare, chiar dacă sunt încălcate drepturile recunoscute de convenție, ceea ce este inadmisibil.
Curtea de la Strasbourg, a cărei jurisprudență este obligatorie în interpretarea și aplicarea convenției, a subliniat că dreptul unui acuzat de a fi prezent la audieri (care comprimă nu doar dreptul de a fi fizic prezent, dar și de a lua la cunoștință și de a urma procedurile, de a înțelege dovezile și argumentele, de a da indicații apărătorului, de a aduce dovezi) este fundamental pentru corectitudinea procedurilor - hotărârea Ekbatani vs Suedia -1988, paragraf 25; hot. Bezink vs. Polonia, 2000, paragraf 37/ii), Curtea apreciind că acest principiu se aplică în același fel, atât în cazul unui acuzat care s-a sustras, cât și în cazul unui acuzat care a renunțat în mod expres la dreptul de a fi prezent.
Reținând că, în cauza de față, judecata persoanei solicitate și hotărârea de condamnare s-au realizat "in absentia", Curtea constată că, potrivit art.5 alin.1 din Decizia cadru /584/2002, predarea persoanei solicitate ar fi putut fi acordată, dacă autoritatea judiciară emitentă garanta că persoana solicitată are posibilitatea să obțină rejudecarea cauzei în statul membru emitent, în prezența sa.
Curtea constată, însă, că autoritățile olandeze au refuzat explicit acordarea acestei garanții, motivat de împrejurarea că - potrivit legislației olandeze - procedura s-a desfășurat în contradictoriu, fiind epuizată.
Curtea apreciază astfel - în contextul celor analizate - dincolo de incidența motivului "devenit" obligatoriu de refuz, prevăzut de art.881alin.2, lit.1din Legea nr.302/2004, modificată, și de constatarea neîndeplinii condiției speciale, prevăzută de art.5 alin.1 din Decizia cadru și art.87 alin.1, lit.a din Legea nr.302/2004, modificată, că există impedimente legale pentru a se putea pune în executare mandatul european de arestare, prin nerespectarea art.1, alin.3 din Decizia cadrul /584/2002, respectiv art.6 alin.1 din Tratatul privind Uniunea Europeană.
Curtea a constatat încălcarea acestei dispoziții în cadrul solicitării de informații suplimentare după reținerea incidenței în cauză a motivului de refuz prevăzut de art.881, alin.2, lit.1din Legea nr.302/2004, modificată, însă în raport de impedimentul legal la predare - constatat și analizat - apreciază că acesta este prioritar față de motivul de refuz al predării. Prin implicațiile și consecințele nerespectării dreptului garantat de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea constată că nu sunt îndeplinite nici condițiile pentru recunoașterea, pe teritoriul României, a hotărârii de condamnare, condițiile impuse de art.116 din Legea nr.302/2004, la litera d), prevăzând că recunoașterea poate avea loc dacă a fost respectat dreptul la un proces echitabil, în sensul art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Or, față de constatarea încălcării dreptului la un proces echitabil, Curtea apreciază că nu este îndeplinită această condiție, pentru a se putea dispune recunoașterea hotărârii străine de condamnare.
Ar fi, de altfel, inadmisibil ca - dând eficiență dispozițiilor art.881, alin.3, față de cazul de refuz prevăzut de art.881alin. 2, lit.1din Legea nr.302/2004, modificată - să se dispună recunoașterea hotărârii, care nu se poate realiza decât ca atare, fără a exista posibilitatea pentru instanța română de a analiza temeinicia acuzației sau de a modifica în vreun fel hotărârea, și aceasta, cu atât mai mult cu cât persoana solicitată nu numai că nu a fost informată despre proces, dar însăși temeinicia acuzației, iar motivul de refuz de predare, deși este prevăzut ca o măsură de favoare pentru persoana solicitată, s-ar transforma în contrariul său, pentru că ar duce în mod inevitabil la executarea unei hotărâri, fără ca persoanei să i se mai acorde vreo șansă pentru a -și formula apărarea.
Recunoașterea pe orice cale a hotărârilor străine - așadar în oricare dintre modalitățile prev. de art. 117, 118 sau 119 (aceasta din urmă fiind incidentă în cauză) din Legea 302/2004 modificată, este subordonată îndeplinirii condițiilor prev. de art. 116, astfel încât constatarea neîndeplinirii acestora împiedică instanța să recunoască hotărârea.
Curtea constată de altfel că în același sens este și practica instanțelor olandeze care au refuzat punerea în executare a unor mandate europene de arestare pentru motivul că hotărârile au fost pronunțate în lipsă, deși autoritățile emitente au oferit garanția exercitării apelului. Așadar, autoritățile olandeze sunt exigente la verificarea îndepliniri; condițiilor pentru punerea în executare a mandatului european de arestare când Olanda este stat de executare și apreciază ca insuficientă - sub aspectul respectării dreptului la un proces echitabil - garanția exercitării apelului împotriva hotărârii de condamnare "in absentia" (ceea ce practic echivalează cu posibilitatea rejudecării) însă analizează cu măsuri diferite în cazul în care Olanda este stat de condamnare, neînțelegând să ofere, la rândul lor, aceeași garanție pentru procese desfășurate în aceleași condiții ca în cauza de față (exemplificăm sentința nr. RK/08/5565 din 04.03.2009 a Tribunalului din publicată la 17.03.2009, care este depusă la dosar și în traducere).
Curtea reține de altfel că lipsa de armonizare a legislațiilor statelor membre ale Uniunii Europene în ceea ce privește noțiunea de proces "in absentia" raportat la garanția rejudecării determinat și modificarea Deciziei cadru /584/2002 prin Decizia cadru /299/26.02.2009 care - stabilind termen de implementare la data de 28.03.2011 - a încercat să reglementeze în mod eficient aplicarea principiului recunoașterii reciproce cu privire la deciziile pronunțate în absența persoanei în cauză la proces.
Pentru motivele arătate, Curtea în baza art. 87 alin.1 lit. a din Legea 302/2004 modificată prin Legea 222/2008 cu referire la disp. art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului va respinge cererea privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile olandeze privind persoana solicitată, cetățean român, CNP -, fiul lui G și, născut la data de 06.01.1969 în B, domiciliat în B,-, -7,.2,. 56, sector 6.
Va respinge cererea de predare a persoanei solicitate cerere formulată în baza aceluiași mandat pentru executarea pedepsei de 30 de luni închisoare.
Va constata că persoana solicitată a fost reținută provizoriu de autoritățile americane la data de 14.05.2008 în vederea returnării către România și constată că aceasta a fost reținută și arestată în prezenta cauză de la data de 16.05.2008 la data de 27.05.2008.
Va constata că nu sunt îndeplinite condițiile privind recunoașterea hotărârii pronunțate de autoritățile olandeze.
Va dispune comunicarea prezentei după rămânerea definitivă autorității emitente a mandatului european de arestare, Ministerului Justiției și Centrului de Cooperare Internațională din cadrul Ministerului d e Interne și Reformei Administrative.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂREȘTE:
În baza art. 87 alin.1 lit. a din Legea 302/2004 modificată prin Legea 222/2008 cu referire la disp. art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului respinge cererea privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile olandeze privind persoana solicitată, cetățean român, CNP -, fiul lui G și, născut la data de 06.01.1969 în B, domiciliat în B,-, -7,.2,. 56, sector 6.
Respinge cererea de predare a persoanei solicitate cerere formulată în baza aceluiași mandat pentru executarea pedepsei de 30 de luni închisoare.
Constată că persoana solicitată a fost reținută provizoriu de autoritățile americane la data de 14.05.2008 în vederea returnării către România și constată că aceasta a fost reținută și arestată în prezenta cauză de la data de 16.05.2008 la data de 27.05.2008.
Constată că nu sunt îndeplinite condițiile privind recunoașterea hotărârii pronunțate de autoritățile olandeze.
Dispune comunicarea prezentei după rămânerea definitivă autorității emitente a mandatului european de arestare, Ministerului Justiției și Centrului de Cooperare Internațională din cadrul Ministerului d e Interne și Reformei Administrative.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.04.2009.
PREȘEDINTE
- -
GREFIER
---
Red. -
Dact./22.04.2009
Ex.5
Președinte:Mariana ConstantinescuJudecători:Mariana Constantinescu
