Mandat european de arestare Spete. Sentința 102/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
SENTINȚA PENALĂ Nr. 102/
Ședința publică de la 28 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ștefan Nimineț
GREFIER- - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂUa fost legal reprezentat de - procuror
La ordine a venit spre soluționare executarea mandatului european de arestare emis de autoritățile italiene, respectiv Tribunalul din, la data de 19.05.2009 privind persoana solicitată .
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat persoana solicitată în stare de reținere, asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefier, după care:
Instanța, a procedat la identificarea persoanei solicitate, după care s-a asigurat că acestuia i s-a înmânat de către Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂUo copie a mandatului european de arestare și i s-a adus la cunoștință conținutul acestuia, conținut care i-a fost prezentat și de instanță.
De asemenea, s-a adus la cunoștință persoanei solicitate drepturile procesuale prevăzute de art. 91 din Legea nr. 302/2004, posibilitatea de a consimți la predare către autoritatea judiciară emitentă și efectele regulii specialității.
După ce i s-au pus în vedere consecințele juridice ale consimțământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia, persoana solicitată a declarat că, consimte să fie predată autorităților judiciare emitente.
Persoanei solicitate i s-au adus la cunoștință aspectele privind regula specialității prevăzute de art. 100 din Legea nr. 302/2004 și aceasta a declarat că renunță la regula specialității.
Instanța a luat declarație persoanei solicitate, a întocmit proces verbal prin care aceasta consimte la predare și renunță la regula specialității.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților cu privire la predarea persoanei solicitate, autorităților italiene, având în vedere și acceptul celui în cauză.
Reprezentantul Parchetului, având în vedere existența mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare italiene pe numele persoanei solicitate, declarația și consimțământul acestuia dat în instanță, solicită să se dispună arestarea persoanei solicitate pentru o perioadă de 29 de zile în vederea predării către autoritățile judiciare italiene.
Avocat, a solicitat să se ia act de declarația persoanei solicitate, în sensul că este de acord a fi arestată și predată autorităților judiciare italiene. Pentru asistența juridică din oficiu, solicită plata onorariului din fondurile Ministerului Justiției.
Persoana solicitată, a arătat că este de acord să fie arestat și predat autorităților judiciare italiene.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra sesizării privind mandatul european de arestare emis de autoritățile italiene împotriva cetățeanului român, constată următoarele:
Parchetul Curții de APEL BACĂUa sesizat instanța cu luarea măsurii arestării și executarea mandatului european de arestare emis de Tribunalul din împotriva persoanei solicitate.
C în cauză a fost reținut 24 de ore începând cu 28.06.2009 ora o,40 și până la 29.06.2009 ora o,40, de către Inspectoratul de Poliție al Județului
Din mandatul european de arestare aflat la dosarul cauzei rezultă că este acuzat de săvârșirea unui număr de 7 infracțiuni respectiv:complicitate- sechestru de persoană agravat;vătămare agravată; violență sexuală agravată; violență sexuală agravată continuată în complicitate; complicitate-lovituri-violență a persoanei agravată; complicitate- violență a persoanei agravată; violență a persoanei agravată.
În fapt, s-a reținut că în perioada 13.04.2008- 3.05.2008 împreună cu alte persoane a privat-o de libertate pe, a supus-o la violențe sexuale, a lovit-o și amenințat-o și a obligat-o să se fotografieze dezbrăcată.
Faptele săvârșite reprezintă infracțiunile prev. De art. 605, 635, 609 bis, 110-581, 610 din Codul penal italian și au fost comise în localitatea italiană del.
Mandatul european de arestare a fost emis la data de 19.05.2009 în dosarul nr.1329/09.1112/09 RG. de către Tribunalul din.
Fiind prezentat instanței de judecată, în ședința publică din 28.06.2009 persoana solicitată și-a dat consimțământul să fie predată autorităților italiene, în care sens s-a întocmit proces verbal, în care s-a consemnat și faptul că a renunțat la drepturile conferite de regula specialității.
În raport de această situație și văzând și faptul că nu este incident nici unul dintre motivele de refuz al executării prev. de art. 88 din 302/2004, se va admite cererea de executare a mandatului european de arestare în scopul efectuării urmăririi penale și judecății.
În vederea executării mandatului european de arestare și a predării persoanei solicitate către autoritățile italiene se va dispune în baza art. 90 al.6 și 94 al.1 din 302/2004, arestarea celui în cauză pe o perioadă de 29 zile.
Se va emite de îndată mandat de arestare.
Onorariu av. oficiu în sumă de 100 lei se va suporta din fondul
Se va desemna un traducător pentru traducerea hotărârii și a adresei de trimitere către autoritățile emitente, în limba italiană.
Văzând și prevederile art. 192 al.3 Cod pr.penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
În temeiul art. 94 al.1 cu ar.90 al.6 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 222/2008, admite cererea pentru executarea emis la data de 19.05.2009 de către Tribunalul privind pe persoana solicitată, fiul lui și, născut la 15.01.1985 în orașul Tîrgu Ocna, jud. B, domiciliat în com.Dofteana, sat, jud. B, CNP:- și în consecință:
Ia act că persoana solicitată și-a dat consimțământul să fie predată autorităților din Italia.
Constată că cel în cauză a renunțat la drepturile conferite de regula specialității.
În baza art. 90 al.6 cu art. 94 al.1 din Legea nr. 302/2004 modificată dispune arestarea persoanei solicitate pentru o perioadă de 29 zile începând cvu 29.06.2009 și până la 27,07.2009 inclusiv, în vederea predării acesteia către Italia.
Organele de poliție vor preda persoana solicitată B, care va înainta instanței dovada de executare.
Constată că persoana solicitată a fost reținută la data de 28.06.2009 și arestată de instanță la data de 29.06.2009.
Se va emite de îndată mandat de arestare.
Onorariul av. of. în sumă de 100 lei se suportă din fondul
Desemnează un traducător pentru traducerea hotărârii și a adresei de înaintare în limba italiană.
Conform art. 192 al.3 Cod pr.penală cheltuielile judiciare se suportă de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 28.06.2009 în prezența persoanei solicitate arestate.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. Șt.
Tehnored.
Ex.2
29.06.2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ
: 0234/ - fax: 0234/-
E-mail: curteapel--.ro
Nr- din data de 29.06.2009
CĂTRE,
Ministerului Internelor și Reformei Administrative - Centrul de Cooperare Internațională
Biroul Național Interpol
Privește lucrarea dumneavoastră nr. nr.-/09/ din data de 24.06.2009
În temeiul art.94 alin.2 din legea nr.302/2004, alăturat, vă înaintăm, spre executare, copia sentinței penale nr.102/, din data de 28.06.2009, definitivă, pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr-, prin care, în temeiul art.94 al.1 cu art. 90 al.6 din Legea nr.302/2004 modificată prin Legea nr. 222/2008 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, s-a admis cererea de executare a mandatului european de arestare, emis la data de 19.05.2009, de Tribunalul din - Italia, privind pe persoana solicitată, fiul lui și, născută la data de 15.ianuarie.1985, în Tg. Ocna, județul B, CNP -, cu domiciliul în satul, comuna Dofteana, județul
În vederea executării hotărârii privind mandatul european de arestare, copia sentinței penale nr. 102 fost comunicată și autorității judiciare emitente, respectiv Tribunalul din - Biroul Judecătorului pentru Anchete - reprezentant De. ANALISA - nr. tel.-;: -
Vă mulțumim pentru colaborare!
Cu deosebită considerație,
PREȘEDINTE, GREFIER,
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ
: 0234/ - fax: 0234/-
E-mail: curteapel--.ro
Nr- din data de 29 iunie.2009
CĂTRE,
TRIBUNALUL DIN - BIROUL JUDECĂTORULUI PENTRU ANCHETE
Dr.
Adresa: Piazza nr. 1, 63100
:0039 0736 2711;: -
În temeiul art.94 alin.2 din legea nr.302/2004, alăturat, vă înaintăm copia sentinței penale nr.102/, din data de 28.06.2009, definitivă, pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr-, prin care, în temeiul art.94 al.1 cu art. 90 al.6 din Legea nr.302/2004 modificată prin Legea nr. 222/2008 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, s-a admis cererea de executare a mandatului european de arestare, emis la data de 19.05.2009, de Tribunalul din - Italia, privind pe persoana solicitată, fiul lui și, născută la data de 15.ianuarie.1985, în Tg. Ocna, județul B, CNP -, cu domiciliul în satul, comuna Dofteana, județul B și s-a luat act de consimțământul acesteia de a fi predată autorităților judiciare solicitante. S-a dispus predarea către autoritățile judiciare italiene.
În vederea punerii în executare a hotărârii de consimțire la predare, o copie a acesteia a fost transmisă și Ministerului Internelor și Reformei Administrative - Centrul de Cooperare Internațională din România.
Vă rugăm să stabiliți de îndată locul și data când urmează a fi preluată persoana solicitată și să o comunicați Ministerului Internelor și Reformei Administrative - Centrul de Cooperare Internațională din România - tel. 021/-, 021/-, fax 021/-.
Precizăm că numărul de referință al dosarului dumneavoastră este următorul: 1329/09 112/09R.
Vă mulțumim pentru colaborare!
Cu deosebită considerație,
PREȘEDINTE, GREFIER,
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ
: 0234/ - fax: 0234/-
E-mail: curteapel--.ro
Nr- din data de 29.06.2009
CĂTRE,
MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR
DIRECȚIA DREPT INTERNAȚIONAL ȘI TRATATE
În temeiul art.94 alin.2 din legea nr.302/2004, alăturat, vă înaintăm, spre informare, copia sentinței penale nr.102/, din data de 28.06.2009, definitivă, pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr-, prin care, în temeiul art.94 al.1 cu art. 90 al.6 din Legea nr.302/2004 modificată prin Legea nr. 222/2008 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, s-a admis cererea de executare a mandatului european de arestare, emis la data de 19.05.2009, de Tribunalul din - Italia, privind pe persoana solicitată, fiul lui și, născută la data de 15.ianuarie.1985, în Tg. Ocna, județul B, CNP -, cu domiciliul în satul, comuna Dofteana, județul
PREȘEDINTE, GREFIER,
Președinte:Ștefan NiminețJudecători:Ștefan Nimineț