Mandat european de arestare Spete. Sentința 11/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 11/E/2009
Ședința publică din 18 iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Elena Covaciu
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iuliaa fost reprezentat de
Procuror -
Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de autoritățile judiciare din Portugalia de punere în executare a mandatului european de arestare nr. 268/06.9JAAVR emis de către Judicial Court in la data de 29.12.2008, pe numele persoanei solicitate.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă persoana solicitată aflată în stare de arest, asistată de apărător ales, avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care, instanța procedează la înmânarea unui exemplar al mandatului european de arestare persoanei solicitate.
Persoana solicitată, întrebat fiind de instanță, arată că a luat cunoștință despre conținutul mandatului european de arestare.
Curtea, conform art. 90 al. 3 din Legea nr.302/2004 modificată prin Legea nr. 222/2008 aduce la cunoștința persoanei solicitate drepturile prevăzute de art. 91 din Legea nr. 302/2004, precum și dispozițiile art. 90 al. 4 din Legea nr. 302/2004, iar persoana solicitată declară că este de acord să execute pedeapsa în statul emitent al mandatului european de arestare.
Instanța, față de dispozițiile art. 90 alin. 5 din Legea nr. 302/2004 modificată, procedează la întocmirea procesului verbal, iar referitor la luarea măsurii arestării în vederea predării Curtea a procedat, conform art. 90 al. 10 din Legea nr. 320/2004 la ascultarea persoanei solicitate.
Nefiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea cauzei.
Reprezentanta Ministerului Public, față de împrejurarea că nu există obiecțiuni în ceea ce privește identitatea persoanei solicitate, precum și nici un motiv de refuz în sensul art. 88 din legea nr. 302/2004, solicită admiterea cererii formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, luarea măsurii arestării persoanei solicitate pe o durată de 24 de zile și predarea acesteia către autoritățile judiciare din Portugalia.
Apărătorul ales al persoanei solicitate, avocat, având în vedere consimțământul persoanei solicitate, solicită admiterea propunerii și arestarea în vederea predării a persoanei solicitate, dar pentru o perioadă de 20 de zile, conform prevederilor legale.
Persoana solicitată, având ultimul cuvânt, arată că nu mai are nimic de declarat.
CURTEA DE APEL
În deliberare, constată:
La data de 14 iulie 2009 Curtea de Apel Alba Iuliaa fost sesizată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în vederea arestării pe o perioadă de 5 zile a persoanei solicitate împotriva căreia a fost emis un mandat european de arestare la data de 29.12.2008 în dosar 268/06.9JAAVR al Curții Judiciare din, măsură ce se impunea a fi luată în temeiul art. 90 al. 2 din Legea nr. 302/2004 pe baza semnalării transmise prin Organizația Internațională a Poliției Criminale (INTERPOL).
Curtea, constatând întrunite condițiile textului de lege sus arătat, luând poziția procesuală a persoanei solicitate a dispus arestarea pe o perioadă de 5 zile în intervalul 14.07.2009 - 18.07.2009, acordând în același timp un termen de 4 zile în vederea prezentării de către procuror a mandatului european de arestare, însoțit de traducerea în limba română.
La termenul din 17 iulie 2009 Curtea, constatând că nu a intrat în posesia mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare portugheze a amânat luarea în discuție a prezentei pentru data de 18 iulie 2009.
Prin mandatul european de arestare nr. 268/06.9JAAVR din 29.12.2008 emis de autoritățile judiciare din Portugalia - Curtea Judiciară din, s-a cerut arestarea persoanei solicitate, fiul lui și, născut la data de 13.10.1983 în municipiul Orăștie, jud. H, având domiciliul legal în municipiul Orăștie, Cart., Bl. 13,. D,. 4,. 43, jud. H, CNP - și predarea acesteia către autoritatea judiciară emitentă a mandatului.
S-a reținut că împotriva persoanei solicitate s-a pronunțat o pedeapsă privativă de libertate de 2 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea în coautorat a unei infracțiuni constând în introducere (punere în circulație) de monedă falsă prev. de art. 265 nr. 1 al. a din Codul penal, stabilindu-se ca stare de fapt că persoana a efectuat, în localitățile și în zilele de 03.11.2006 și 04.11.2006, prin intermediul unor carduri de credit și de debit falsificate, ridicări de numerar de la diverse bancomate.
Curtea constată din informațiile expuse la punctul c al mandatului european de arestare că pedeapsa care rămâne de executat este de 2 ani și 4 luni închisoare, aspect ce înlătură orice apărare a persoanei în sensul executării parțiale a sancțiunii.
Curtea a pus în vedere persoanei solicitate, conform art. 90 al. 4 din Legea nr. 302/2004 modificată, că aceasta își poate exprima manifestarea de voință să execute pedeapsa sau măsura de siguranță în statul membru emitent, aspect cu care a fost de acord.
Conform art. 90 al. 5 din Legea nr. 302/2004 modificată, persoana solicitată a consimțit la predarea sa și a arătat că nu renunță la drepturile conferite de regula specialității, pusă în vedere de către C conform art. 100 din Legea nr. 302/2004 modificată, poziție față de care s-a încheiat un proces verbal în temeiul textului de lege sus arătat și prin care s-a luat act de consimțământul la predare.
Referitor la luarea măsurii arestării în vederea predării Curtea a procedat, conform art. 90 al. 10 din Legea nr. 302/2004 la ascultarea persoanei solicitate, în prezența apărătorului său ales, aceasta exprimându-și în mod clar și neechivoc acordul cu privire la măsura preventivă pusă în vedere (fila 39).
Curtea arată că arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 24 de zile se circumscrie dispozițiilor art. 90 al. 10 din Legea nr. 302/2004, apărarea formulată de către mandatarul ales în sensul că plasarea în detenție pe o durată maxim de 20 de zile nu-și găsește corespondent în textele de lege sus arătate, ci reprezintă o interpretare individuală a dispozițiilor din lege care reglementează durata predării.
Potrivit art. 88 din Legea nr. 302/2004 modificată, autoritatea judiciară română de executare constată că nu există nici un motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, incident în prezenta cauză.
Având în vedere considerentele de mai sus, instanța va admite sesizarea Parchetului, și în consecință:
În temeiul art. 94 al. 1 din Legea nr. 302/2004 modificată va dispune punerea în executare a mandatului european de arestare a persoanei solicitate, fiul lui și, născut la data de 13.10.1983 în municipiul Orăștie, jud. H, având domiciliul legal în municipiul Orăștie, Cart., Bl. 13,. D,. 4,. 43, jud. H, CNP - și predarea acesteia către autoritatea judiciară competentă din Portugalia.
În temeiul art. 90 al. 5 din Legea nr. 302/2004 modificată, va dispune arestarea, în vederea predării, a persoanei solicitate pe o perioadă de 24 zile începând cu data de 19.07.2009 și până în data de 11.08.2009.
Se va constata că persoana solicitată a uzat de beneficiul conferit de regula specialității.
Se va constata că persoana solicitată a fost reținută 24 de ore în data de 13.07.2009 și arestată în perioada 14.07.2009 - 18.07.2009.
Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. 742/II/2/2009.
În temeiul art. 94 al. 1 din Legea nr. 302/2004 modificată, dispune punerea în executare a mandatului european de arestare a persoanei solicitate, fiul lui și, născut la data de 13.10.1983 în municipiul Orăștie, jud. H, având domiciliul legal în municipiul Orăștie, Cart., Bl. 13,. D,. 4,. 43, jud. H, CNP - și predarea acesteia către autoritatea judiciară competentă din Portugalia.
Constată că persoana solicitată a uzat de beneficiul conferit de regula specialității.
Dispune arestarea persoanei solicitate, în vederea predării, pe o perioadă de 24 zile începând cu data de 19 iulie 2009 și până în data de 11 august 2009.
Constată că persoana solicitată a fost reținută 24 de ore în data de 13.07.2009 și arestată în perioada 14.07.2009 - 18.07.2009.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 18 iulie 2009.
Președinte, Grefier,
- - - - -
Red..
Tehnored.CC
3 ex/18.07.2009

Președinte
ROMANIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALĂ
DOSAR NR-
DE ARESTARE PREVENTIVA NR. 19/2009
Anul 2009 luna iulie ziua 18
Președintele completului: - - - - judecător la Curtea de Apel Alba Iulia
Având în vedere sentința penală nr. 11/E/18 iulie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul penal nr-, prin care s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia privind persoana solicitată, în temeiul art. 90 al. 10 din Legea nr. 302/2004 modificată s-a dispus arestarea preventivă a persoanei solicitate, fiul lui și, născut la data de 13.10.1983 în municipiul Orăștie, jud. H, având domiciliul legal în municipiul Orăștie, Cart., Bl. 13,. D,. 4,. 43, jud. H, CNP - pe o perioadă de 24 de zile, începând cu data de 19 iulie 2009, până la data de 11 august 2009.
Constatând existența mandatului european de arestare nr. 268/06.9JAAVR emis de către Judicial Court in din Portugalia la data de 29.12.2008.
DISPUN
Arestarea în vederea predării a persoanei solicitate, fiul lui și, născut la data de 13.10.1983 în municipiul Orăștie, jud. H, având domiciliul legal în municipiul Orăștie, Cart., Bl. 13,. D,. 4,. 43, jud. H, CNP - peo perioadă de 24 de zile, începând cu data de 19 iulie 2009, până la data de 11 august 2009.
Persoana solicitată va fi depusă în Arestul Poliției Municipiului
Președinte,
În temeiul art. 152 al. 1 Cod pr. pen. un exemplar al mandatului de arestare a persoanei solicitate a fost înmânat acesteia, iar un alt exemplar a fost înmânat organului de poliție pentru a fi predat la locul de deținere odată cu arestatul.
1. Persoana solicitată _________________
2. Organul de poliție _________________
Semnătura _______
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr- A I, 18.07.2009
Către,
MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI
LIBERTĂȚILOR
DIRECȚIA DREPT INTERNAȚIONAL ȘI TRATATE
Serviciul Cooperare Judiciară Internațională în Materie Penală
BUCUREȘTI
Vă comunicăm sentința penală nr. 11/E/18.07.2009, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr-, definitivă, prin care s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare a persoanei solicitate.
Prin hotărâre s-a dispusarestareapersoanei solicitate, fiul lui și, născut la data de 13.10.1983 în municipiul Orăștie, jud. H, având domiciliul legal în municipiul Orăștie, Cart., Bl. 13,. D,. 4,. 43, jud. H, CNP - pe o perioadă de 24 de zile începând cu data de 19 iulie 2009 și până în data de 11 august 2009.
Menționăm că a fost informat statul emitent al mandatului de arestare despre măsurile luate.
Președinte complet de judecată,
- - -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr- A I, 18 iulie 2009
Către,
MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE
CENTRUL DE COOPERARE
INTERNAȚIONALĂ
BIROUL NAȚIONAL INTERPOL
BUCUREȘTI
Vă comunicăm sentința penală nr. 11/E/18.07.2009, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr-, definitivă, prin care s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare a persoanei solicitate.
Prin hotărâre s-a dispusarestareapersoanei solicitate, fiul lui și, născut la data de 13.10.1983 în municipiul Orăștie, jud. H, având domiciliul legal în municipiul Orăștie, Cart., Bl. 13,. D,. 4,. 43, jud. H, CNP - pe o perioadă de 24 de zile începând cu data de 19 iulie 2009 și până în data de 11 august 2009.
Menționăm că a fost informat statul emitent al mandatului de arestare despre măsurile luate.
Președinte complet de judecată,
- - -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr- A I, 18 iulie 2009
CĂTRE,
DO
În atenția domnului judecător,
Cu referire la dosar nr. 268/06.9JAAVR, nr. referință -
Vă comunicăm minuta sentinței penale nr. 11/E/2009 din 18.07.2009 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr-, definitivă, prin care s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare a persoanei solicitate.
Persoana solicitată a fost reținută de Parchet cu începere din 13.07.2009 ora 1700până în 14.07.2009 ora 1700.
Prin încheierea penală din 14 iulie 2009 s-a dispus arestarea preventivă a persoanei solicitate, fiul lui și, născut la data de 13.10.1983 în municipiul Orăștie, jud. H, având domiciliul legal în municipiul Orăștie, Cart., Bl. 13,. D,. 4,. 43, jud. H, CNP - pe perioada 14 iulie mai 2009 - 18 iulie 2009.
Prin sentința penală nr. 11/E/17 iulie 2009 în temeiul art. 94 al. 1 din Legea nr. 302/2004 modificată, s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare a persoanei solicitate și arestarea persoanei solicitate, în vederea predării, pe o perioadă de 24 zile începând cu data de 19.07.2009 și până în data de 11.08.2009.
S-a constatat că persoana solicitată a uzat de beneficiul conferit de regula specialității.
Persoana solicitată se află în Arestul Poliției Municipiului
Vă asigurăm de deplina noastră considerație.
Președinte complet de judecată,
- - -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr-
Minuta sentinței penale nr. 11/E/2009
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. 742/II/2/2009.
În temeiul art. 94 al. 1 din Legea nr. 302/2004 modificată, dispune punerea în executare a mandatului european de arestare a persoanei solicitate, fiul lui și, născut la data de 13.10.1983 în municipiul Orăștie, jud. H, având domiciliul legal în municipiul Orăștie, Cart., Bl. 13,. D,. 4,. 43, jud. H, CNP - și predarea acesteia către autoritatea judiciară competentă din Portugalia.
Constată că persoana solicitată a uzat de beneficiul conferit de regula specialității.
Dispune arestarea persoanei solicitate, în vederea predării, pe o perioadă de 24 zile începând cu data de 19 iulie 2009 și până în data de 11 august 2009.
Constată că persoana solicitată a fost reținută 24 de ore în data de 13.07.2009 și arestată în perioada 14.07.2009 - 18.07.2009.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 18 iulie 2009.
Președinte complet de judecată,
SS Indescifrabil
Pentru conformitate,
Grefier
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr- A I, 18.07.2009
Către,
POLIȚIA MUNICIPIULUI
Arestul preventiv
Vă facem cunoscut că prin sentința penală nr. 11/E/2009 s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare a persoanei solicitate, predarea acesteia către autoritatea judiciară competentă din PORTUGALIA și arestarea persoanei solicitate, în vederea predării, pe o perioadă de 24 zile începând cu data de 19.07.2009 și până în data de 11.08.2009.
Vă comunicăm alăturat o copie a minutei sentinței penale nr. 11/E/2009.
Președinte complet, Grefier,
- - - - -
Președinte:Maria Elena CovaciuJudecători:Maria Elena Covaciu