Mandat european de arestare Spete. Sentința 13/2010. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR.13/
Ședința publică din data de 28 IANUARIE 2010
PREȘEDINTE: Maria Tacea judecător
Grefier - I - - grefier șef secția penală
Ministerul Publica fost reprezentat de
PROCUROR -
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind soluționarea cauzei penale înregistrate pe rolul Curții de Apel Galați - Secția penală sub nr-, având ca obiect cererea formulată de autoritățile judiciare italiene privindmandatul european de arestareemis către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din - Italia, la data de 22.12.2009 în dosarul de referință nr.2279/2004. și nr.7588/00, pe numele persoanei solicitate, în prezent reținută în Arestul Inspectoratului de Poliție al Județului
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns persoana solicitată, în stare de reținere, personal și asistat, de avocat, apărător ales, în baza împuternicirii avocațiale din 28.01.2010.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Curtea, potrivit disp.art.318 Cod procedură penală și art.90 alin.1 din Legea nr.302/2004, modificată prin Legea nr.222/2008, procedează la identificarea persoanei solicitate.
Conform art. 11 din Decizia-Cadru nr.2002/584/ din 13.06.2002 a Consiliului Uniunii Europene- privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre ale Uniunii Europene și art.90 din Legea nr.302/2004, modificată prin Legea nr.222/2008,Curteaaduce la cunoștința motivul emiterii mandatului european de arestare în vederea executării unei pedepse de 5 ani închisoare și 7.000 euro, pentru săvârșirea a patru infracțiuni de facilitare a pătrunderii ilegale în Italia a unor cetățeni străini și de facilitare și de exploatare a prostituției din perioada 1997-1998, prevăzute de art.81 alin.2 și 110 din Codul penal italian, art.10 alin.3 din Legea nr.40/6.03.1998 și art.12 din Decretul Legislativ nr.286/25.07.1998.
În fapt, s-a reținut că, în perioada 1997-1998 facilitat pătrunderea ilegală pe teritoriul Italiei a mai multor persoane de sex feminin cărora le-a înlesnit practicarea prostituției și a tras foloase de pe urma practicării prostituției de către acestea pe teritoriul Italiei.
Persoana solicitată precizează că i s-a comunicat copie de pe mandatul european de arestare și cunoaște acuzațiile ce i se aduc.
I se aduce la cunoștință persoanei solicitate că beneficiază de garanțiile procesual-penale conferite de Codul d e procedură penală român în măsura în care îi sunt favorabile precum și drepturile prevăzute de art.91 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată și completată prin Legea nr.222/2008, referitoare la regula specialității, în sensul că, dacă persoana solicitată este predată autorităților judiciare spaniole, va fi cercetată numai pentru faptele reținute în sarcina sa prin mandatul european de arestare.
Potrivit art.13 din Decizia-Cadru nr.2002/584/ din 13.06.2002 și art.90 alin.5 din Legea nr.302/2004, modificată și completată prin Legea nr.222/2008, se aduce la cunoștința persoanei solicitate că are dreptul să-și exprime consimțământul de a fi predat autorităților judiciare italiene, caracterul irevocabil al acestuia, sau de a formula opoziție la predare.
Conform art.90 alin.7 din Legea nr.302/2004, modificată și completată prin Legea nr.222/2008, opoziția persoanei solicitate la predare se poate baza numai pe existența unei erori cu privire la identitatea acesteia sau a unui motiv de refuz al executării mandatului european de arestare.
Curtea aduce la cunoștința persoanei solicitate că, potrivit dispozițiilor art.90 alin.4 din Legea nr.222/2008, în cazul stabilirii vinovăției sale și a condamnării sale, are posibilitatea de a preciza dacă este de acord să execute pedeapsa sau măsura de siguranță în statul membru emitent.
După ce i s-au adus la cunoștință toate drepturile de mai sus, întrebată fiind, persoana solicitată, personal, declară că este de acord să fie predată autorităților judiciare italiene, dar nu renunță la regula specialității.
Întrebată fiind, persoana solicitată, personal, arată că nu dorește să dea declarație în fața Curții de Apel Galați, urmând a-și clarifica situația juridică în fața autorităților judiciare italiene.
Conform art.13 din Decizia-cadru nr.2002/584/ din 13.06.2002 a Consiliului Uniunii Europene și art.90 alin.5 din Legea nr.302/2004, modificată și completată prin Legea nr.222/2008, consimțământul definitiv și irevocabil la predare și faptul că persoana solicitată nu a renunțat la regula specialității au fost consemnate într-un proces-verbal semnat de către: președintele completului de judecată, grefier, apărător și persoana solicitată.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea acordă cuvântul cu privire la punerea în executare a mandatului și la măsura arestării.
Procurorulsolicită să se dispună arestarea provizorie pe o perioadă de 29 zile a persoanei solicitate, să se ia act că persoana solicitată nu renunță la regula specialității și să se dispună punerea în executare a mandatului european de arestare și predarea acestei persoane autorităților solicitante.
Apărătorul persoanei solicitate, avocat, pune concluzii în același sens, persoana solicitată urmând a-și clarifica situația juridică în fața autorităților judiciare italiene.
Persoana solicitată, personal, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței.
După închiderea dezbaterilor și deliberare,
CURTEA
Asupra mandatului european de față:
Prin adresa nr. 414/II/2/2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galația sesizat instanța cu punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare italiene pe numele persoanei solicitate precum și luarea măsurii arestării provizorii a acestuia.
Din analiza actelor dosarului, Curtea constată următoarele:
La data de 22.12.2009, autoritățile judiciare italiene, respectiv Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din - Italia, au emis un mandat european de arestare în dosarul de referință nr.2279/2004. și nr.7588/00, față de numitul, pentru săvârșirea a patru infracțiuni de facilitare a pătrunderii ilegale în Italia a unor cetățeni străini și de facilitare și de exploatare a prostituției din perioada 1997-1998, prevăzute de art.81 alin.2 și 110 din Codul penal italian, art.10 alin.3 din Legea nr.40/6.03.1998 și art.12 din Decretul Legislativ nr.286/25.07.1998.
În fapt, s-a reținut că, în perioada 1997-1998 facilitat pătrunderea ilegală pe teritoriul Italiei a mai multor persoane de sex feminin cărora le-a înlesnit practicarea prostituției și a tras foloase de pe urma practicării prostituției de către acestea pe teritoriul Italiei.
Faptele săvârșite sunt din cele ce dau naștere la predare, potrivit art.85 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată și completată prin Legea nr.222/2008; sunt prevăzute ca infracțiuni și de legea penală română, art.12 din Legea nr.678/2001.
Curtea constată că mandatul european de arestare îndeplinește condițiile de formă prevăzute de legea privind cooperarea judiciară în materie penală în sensul că a fost emis de o autoritate competentă, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din - Italia, pentru infracțiuni de drept comun, infracțiuni care sunt incriminate și de legislația română, fiind pedepsite cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani închisoare.
Față de manifestarea de voință a persoanei solicitate, care a consimțit în mod irevocabil la predare precum și de caracterul opțional al refuzului executării mandatului european de arestare prevăzut în art.88 alin.2 lit.g din Legea nr.302/2004, modificată și completată prin Legea nr.222/2008, Curtea constată că nu există niciun motiv legal de refuz al punerii în executare a mandatului european emis de autoritățile judiciare italiene.
Avându-se în vedere că mandatul european de arestare îndeplinește condițiile de formă prevăzute de lege și luând act și de voința persoanei solicitate, care a consimțit la predare, urmează a se dispune punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare italiene și predarea persoanei solicitate către acestea în vederea desfășurării cercetării penale pentru faptele menționate în mandat.
În baza art. 12 din Decizia-Cadru nr.2002/584/ din 13 iunie 2002 Consiliului Uniunii Europene și art.90 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată prin Legea nr.222/2008 va dispune arestarea provizorie a persoanei solicitate pe o durată de 29 de zile, cu începere de la data de 28 ianuarie 2010 și până la 25 februarie 2010 și predarea acesteia către autoritățile judiciare italiene.
Persoana solicitată a fost reținută 24 ore în baza Ordonanței de reținere nr.3 din 27 ianuarie 2010, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, respectiv de la 27 ianuarie 2010, ora 1740, până la 28 ianuarie 2010, ora 1740.
Va lua act că persoana solicitată nu a renunțat la regula specialității.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art. 13 din Decizia - Cadru nr.2002/584/ din 13 iunie 2002 Consiliului Uniunii Europene privind mandatul european de arestare și procedura de predare între statele membre ale Uniunii Europene și art.94 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată prin Legea nr.222/2008, ia act de consimțământul persoanei solicitate, fiul lui și, născut la 15.08.1975 în G, domiciliat în G,-, județul G, România, în prezent reținut în Arestul IPJ, cnp -, de a fi predată autorităților judiciare italiene.
Admite cererea autorității judiciare italiene și dispune punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 22.12.2009 de autoritățile judiciare italiene, respectiv Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din, în dosarul de referință nr. 2279/2004. și nr.7588/00 R pe numele persoanei solicitate.
În baza art. 12 din Decizia-Cadru nr.2002/584/ din 13 iunie 2002 Consiliului Uniunii Europene și art.90 alin.6 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată prin Legea nr.222/2008 dispune arestarea provizorie a persoanei solicitate, pe o durată de 29 de zile, cu începere de la data de 28.01.2010 și până la 25.02.2010 și predarea acesteia către autoritățile judiciare italiene.
Ia act că persoana solicitată nu a renunțat la regula specialității.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
De finitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE,
Grefier,
I
Red.- 28.01.2010
Tehnored. - 28.01.2010
2 ex
Președinte:Maria TaceaJudecători:Maria Tacea