Mandat european de arestare Spete. Sentința 13/2010. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția penală și pentru cauze cu minori

Dosar nr.-

SENTINȚA PENALĂ NR.13/PI /2010

Ședința publică din 2 8 ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Pușcaș Mircea

Grefier: - -

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art. 304 Cod procedură penală.

S-a luat în examinare cererea de executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare maghiare nr. 706/2006 emis de către Tribunalul Județului -, Republica Ungaria, privind pe persoana solicitată, născut la 24.06.1974 în județul B, domiciliat în localitatea nr.296, județul B.

La apelul nominal se prezintă persoana solicitată, asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr.1/2010 emisă de Baroul Bihor -", și Asociații"

Ministerul Publiceste reprezentat de doamna procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:

În baza art. 90 din Legea nr. 302/2004 modificată și completată cu Legea nr. 222/2008, instanța procedează la verificarea identității persoanei solicitate, după care îi aduce la cunoștință acesteia că prin adresa nr. -/08/PM din 21 ianuarie 2010 Biroul Internațional Interpol a comunicat că a fost revocat din urmărire internațională.

În baza art. 90 alin.7 din Legea nr. 302/2004 modificată și completată cu Legea nr. 222/2008, instanța procedează la audierea persoanei solicitate, declarația acesteia fiind consemnată în proces verbal separat atașată la dosar.

Avocatul persoanei solicitate depune la dosar adeverința de punere în libertate emisă de Instituția de Executare a din județul - -, astfel că solicită a se constata ca fiind executat mandatul european de arestare nr. 706/2006, emis de către Tribunalul Județului -, Republica Ungaria.

Reprezentanta parchetului solicită a se constata ca fiind executat mandatul european de arestare emis de către autoritățile judiciare maghiare.

.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

În baza actelor și lucrărilor aflate la dosar, constată următoarele:

La data de 31 octombrie 2008 Curtea de Apel Oradeaa fost sesizată cu o cerere de executare a mandatului european de arestare706/2006 emis de către Tribunalul Județului -, Republica Ungaria,prin care se solicită arestarea și predarea către autoritățile maghiare a persoanei solicitate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, reținându-se, în esență, că în data de 9 iunie 2006, la ora 6 și 4 minute, inculpatul se deplasa cu autoturismul cu număr de înmatriculare -922-A pe Calea, în intravilanul orașului - Ungaria, cu o viteză ce depășea viteza maximă de 30 km/ admisă pe acea porțiune de drum. Din acest motiv a fost oprit și supus legitimării și măsurilor polițienești, aplicându-i-se o amendă pe loc de 8000 forinți. Acesta le-a comunicat polițiștilor că nu acceptă faptul amendării și concomitent a scos din buzunar o bancnotă de 10 euro, pe care a vrut să le-o dea polițiștilor, pentru ca aceștia să-și încalce obligațiile de serviciu.

Această infracțiune este incriminată de Codul penal ungar în art.253 alin.1, însă calificată și sancționată potrivit alin.2.

Întrucât la data sesizării instanței mandatul european de arestare nu conținea informațiile s-a procedat la solicitarea acestora autorităților judiciare maghiare emitente a mandatului, ulterior solicitându-se procurorului general din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea să ia măsurile necesare pentru identificarea, reținerea și prezentarea persoanei solicitate în fața instanței.

Potrivit adresei nr.-/08/PM din 21 ianuarie 2010 Biroul Național Interpol învederează instanței că numitul a fost revocat din urmărire penală, acesta a fost arestat în Germania, iar la 22 decembrie 2008 fost predat în Ungaria.

La termenul din 28 ianuarie 2010, persoana solicitată arată că fost arestat în Ungaria și condamnat în baza Deciziei nr.4.706/2006 a Tribunalului Județean - la o pedeapsă de 1 an închisoare, cu suspendarea executării ei, la data de 22 decembrie 2009 fiind pus în libertate.

Față de cele ce preced, Curtea caonstata ca fiind executatmandatul european de arestare nr. 706/2006 emis de către Tribunalul Județului -, Republica Ungaria, privind pe persoana solicitată

Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Constată ca fiind executatmandatul european de arestare nr. 706/2006 emis de către Tribunalul Județului -, Republica Ungaria, privind pe persoana solicitată, născut la 24.06.1974 în județul B, domiciliat în localitatea nr.296, județul B.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 28 ianuarie 2010.

Președinte, Grefier,

- - - -

hotărâre - M/10.02.2010,

./ 10.02.2010.

2 ex

Președinte:Pușcaș Mircea
Judecători:Pușcaș Mircea

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mandat european de arestare Spete. Sentința 13/2010. Curtea de Apel Oradea