Mandat european de arestare Spete. Sentința 132/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE FOND

SENTINȚA PENALĂ Nr. 132

Ședința publică de la 13 Octombrie 2009

PREȘEDINTE: Constantin Diaconu judecător

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror, din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA

Pe rol, soluționarea cererii de executare a mandatului european de arestare, formulată de autoritățile judiciare italiene, privind persoana solicitată.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns persoana solicitată, asistată de avocat, apărător ales.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care, s-a adus la cunoștință persoanei solicitate existența și conținutul mandatului european de arestare, drepturile prev.de art.91 din Legea nr.302/2004, modificată, efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predarea către autoritatea judiciară emitentă, arătându-i-se consecințele juridice ale consimțământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia, după care, a fost ascultată persoana solicitată, aceasta declarând că își exprimă consimțământul la predarea către autoritățile judiciare italiene, invocând regula specialității și solicitând, ca în cazul în care va fi condamnat la o pedeapsă sau o măsură privativă de libertate, să o execute în România, întocmindu-se în acest sens, un proces-verbal, potrivit dispoz.art.90 alin.5 din Legea nr.302/2004, modificată.

Nemaifiind alte cereri sau excepții de formulat, s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Reprezentantul Parchetului solicită să se ia act de consimțământul la predare, să se admită cererea de executare a mandatului european de arestare și să se dispună predarea acesteia către statul solicitant, cu menținerea măsurii arestării față de aceasta.

Avocat, având cuvântul pentru persoana solicitată, solicită de asemenea, predarea persoanei solicitate către statul italian, având în vedere consimțământul acesteia la predare și împrejurarea că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr.302/2004.

Persoana solicitată, având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu predarea sa către autoritățile italiene, fiind de acord cu concluziile apărătorului ales.

Dezbaterile fiind încheiate;

CURTEA:

Asupra cauzei penale de față;

Constată că, pe rolul instanței a fost înregistrată adresa nr. 8692/II/5/2009 din 9 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, prin care s-a înaintat semnalarea transmisă spre Centrul de Cooperare Internațională - Biroul Național Interpol, în baza mandatului european de arestare emis de autoritățile italiene - Tribunalul din, privind pe cetățeanul român - fiul lui - și C, născut la 2 iulie 1974 în C, județul D, domiciliat în satul,-, comuna de, județul D, fără forme legale în comuna de,-, CNP -, CI seria - nr. - emis de SPCLEP C la 18 octombrie 2002.

Totodată, s-au înaintat instanței: procesul-verbal încheiat la 9 octombrie 2009 de procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, precum și Ordonanța de reținere nr. 22/2009 din 9 octombrie 2009, prin care s-a dispus reținerea persoanei solicitate, pentru 24 ore, cu începere de la 09.10. 2009 orele 09,45până la 10.10. 2009 orele 09,45.

În semnalarea emisă de Interpol, s-a arătat că persoana solicitată este căutată pentru comiterea unei infracțiuni de asociere în vederea comiterii de crime, prev. de art. 416 C1, C2, C3, C5 din Codul italian și patru infracțiuni de complicitate în reciclare, prev. de art.648 bis din Codul penal italian.

În fapt s-a reținut că, în perioada ianuarie 2005 - septembrie 2008, persoana mai menționată împreună cu alți 10 subiecți au plănuit și pus la punct o organizație criminală în vederea obținerii de foloase prin comiterea de furturi și reciclări de mașini (vehicule funcționale), de asemenea prin producerea de certificate false în vederea ascunderii originii legale a vehiculelor furate.

S-a mai arătat că, la data de 1 august 2008, a fost eliberat un mandat de arestare de Magistratul pentru Investigații de la Curtea din -Italia, privind pe .

Ținând cont de dispozițiile art. 90 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, precum și de faptul că a fost emis un mandat european de arestare de către Magistratul pentru Investigații de la Curtea din -Italia privindu-l pe cetățeanul român - în sarcina căruia s-a reținut că în perioada ianuarie 2005 - septembrie 2008, persoana mai menționată împreună cu alți 10 subiecți au plănuit și pus la punct o organizație criminală în vederea obținerii de foloase prin comiterea de furturi și reciclări de mașini (vehicule funcționale), de asemenea prin producerea de certificate false în vederea ascunderii originii legale a vehiculelor furate, Curtea a apreciat prin încheierea de la data de 9 octombrie 2009, că se impune arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 5 zile, de la 9 octombrie 2009 până la 13 octombrie 2009, inclusiv, pentru a preîntâmpina o eventuală sustragere a acesteia de la procedura prevăzută de Legea nr. 302/2004, având în vedere că mandatul european de arestare urmează să fie înaintat instanței, tradus în limba română.

Totodată, prin aceeași încheiere, s-a dispus emiterea mandatului de arestare și s-a fixat termen pentru înaintarea mandatului european de arestare tradus în limba română, la data de 13 octombrie 2009.

Având în vedere faptul că la data de 13 octombrie 2009, a fost primit mandatul european de arestare de tribunalul din, în dosarul 8071/07 + 27325/07 și 6106/08, persoana solicitată cu ocazia audierii sale a declarat că își exprimă consimțământul la predarea către autoritățile judiciare italiene și întrucât nu este incident niciunul din motivele de refuz al executării, prev.de art.88 din Legea nr.302/2004, modificată, în baza art.90 alin.5 și 6 din Legea nr.302/2004, Curtea urmează să ia act de consimțământul persoanei solicitate la predare, să admită cererea de executare a mandatului european de arestare și să dispună predarea persoanei solicitate, către autoritățile italiene, sub condițiile prev.de art.100 și art.87 alin.2 din Legea nr.302/2004, modificată.

Totodată, se va menține măsura arestării preventive a arestarea persoanei solicitate, în vederea predării pentru o perioadă de 25 de zile începând cu data de 13 octombrie 2009.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de executare a mandatului european de arestare emis de Tribunalul din în dos.8071/07 + 27325/07 R și 6106/08 G, privind persoana solicitată - fiul lui - și C, născut la 2 iulie 1974 în C, județul D, domiciliat în satul,-, comuna de, județul D, fără forme legale în comuna de,-, CNP -, CI seria - nr. - emis de SPCLEP C la 18 octombrie 2002.

Ia act de consimțământul personal al numitului în privința predării și s- dispus predarea acestuia către autoritatea judiciară care a emis mandatul, cu respectarea regulii specialității.

Menține măsura arestării preventive a persoanei solicitate în vederea predării pentru o perioadă de 25 de zile începând cu data de 13 octombrie 2009.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică de la 13 octombrie 2009.

- -

Grefier,

- -

Red.jud.CD

IB/ 15.10.2009

Președinte:Constantin Diaconu
Judecători:Constantin Diaconu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mandat european de arestare Spete. Sentința 132/2009. Curtea de Apel Craiova