Mandat european de arestare Spete. Încheierea 139/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Dosar nr-.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 139/
Ședința publică din 16 decembrie 2008.
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Marius Andreescu judecător
Grefier: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI este reprezentat prin:
Procuror:
S-a luat în examinare, cererea formulată de MINISTERUL JUSTIȚIEI - DIRECȚIA DREPT INTERNAȚIONAL ȘI TRATATE, privind prelungirea arestării preventive în vederea predării a persoanei solicitate ( fost ), fiul lui și, născut la 17 iulie 1972 în România, localitatea, județul V, domiciliat în localitatea, satul, județul V, CI seria -, nr.-, CNP--, în prezent aflat în arestul INSPECTORATULUI DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI
La apelul nominal, făcut în ședința publică au răspuns: persoana solicitată (fost ) în stare de arest și asistat de avocat, desemnată din oficiu pentru acesta, conform delegației avocațiale nr. 4514/2008, depusă la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Curtea, în baza dispozițiilor art. 172 alin. 7 din Codul d e procedură penală, permite apărătorului desemnat din oficiu să ia legătura cu persoana solicitată, aflată în stare de arest.
Părțile prezente și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Curtea, învederează persoanei solicitate faptul că obiectul prezentei cauze este sesizarea Ministerului Justiției prin care s-a solicitat prelungirea arestării preventive a acestuia până la momentul predării către statul. De asemenea, pune în discuția părților și admisibilitatea unei astfel de cereri.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de admitere a sesizării în conformitate cu dispozițiile art. 90 alin. 9 și 10 din legea nr. 302/2004. Din interpretarea textului de lege menționat, rezultă că instanța are posibilitatea prelungirii perioadei arestării din 30 în 30 de zile. Solicită rezolvarea favorabilă a acestei sesizări motivat de faptul că, procedura de comunicare a hotărârii fost puțin întârziată și nu a mai existat timpul necesar predării.
Avocat, desemnată din oficiu pentru persoana solicitată, solicită respingerea sesizării ca inadmisibilă. Susține că, nu există motiv de prelungire a arestării preventive, neprocurarea biletelor de avion nefiind un astfel de motiv. Mai mult, persoana solicitată a fost de acord cu predarea în sensul că va merge personal pentru a-și rezolva problema.
Persoana solicitată, având ultimul cuvânt, arată că a săvârșit pedeapsa pentru că a fost reținut de statul. Dacă nu era pus în libertate de greci, nu putea să revină în țară.
CURTEA:
Constată că, Ministerul Justiției - Direcția Drept internațional și Tratate - Serviciul cooperare judiciară internațională în materie penală, prin adresa nr.- din 15 decembrie 2008 solicitat prelungirea perioadei arestării în vederea predării către autoritățile elene a persoanei solicitate ( fost ).
În motivarea solicitării se arată că autoritățile polițienești elene se află în imposibilitate de a prelua persoana în cauză până la data de 17 decembrie 2008, deoarece nu s-au putut procura bilete de avion în acest interval de timp.
Din probatoriul administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Curtea de APEL PITEȘTI, prin sentința penalănr.127/F din 2 decembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- a dispus predarea persoanei solicitate ( fost ), către autoritățile elene, în vederea executării hotărârii nr.1243 din 20 septembrie 2000 Curții de Primă Instanță din -.
Această măsură a fost dispusă în baza art.90 alin.6 din Legea nr.302/2004, modificată și a mandatului european de arestare, emis de către Procuratura de pe lângă Curtea de Apel din, la data de 29 august 2008, în dosarul FE 6057, pentru executarea hotărârii judecătorești menționată mai sus.
Curtea, a mai constatat că persoana solicitată a fost arestată preventiv pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 19 noiembrie 2008, până la data de 17 decembrie 2008, inclusiv.
Hotărârea judecătorească cu numărul de mai sus este definitivă.
Curtea, constată că, cererea formulată de către Ministerul Justiției - Direcția Drept internațional și Tratate - Serviciul cooperare judiciară internațională în materie penală este fondată.
În acest sens, instanța precizează că instituția arestării a persoanei solicitate printr-un mandat european de arestare, instituție juridică reglementată de Legea nr.302/2004, este diferită având o altă natură juridică față de instituția arestării preventive reglementată de Codul d e procedură penală.
Prin urmare, nu se poate accepta susținerea că o astfel de solicitare privind prelungirea perioadei arestării persoanei solicitate nu este admisibilă, dat fiind faptul că instanța s-a desesizat în această cauză pronunțând o hotărâre judecătorească care a rămas definitivă.
Dispozițiile art.90 alin.10 din Legea nr.302/2004, confirmă această precizare pentru că se prevede în mod expres că măsura arestării persoanei solicitate se dispune în vederea predării. Totodată, textul de lege se referă în concret atât la durata inițială, cât și la durata totală a perioadei arestării, până la predarea efectivă către statul solicitant.
În consecință, în ipoteza în care predarea nu a fost posibilă din motive obiective, durata arestării persoanei solicitate poate fi prelungită de către instanță în temeiul dispozițiilor art.90 alin.10 din actul normativ mai sus menționat.
Dispozițiile art.96 alin.2 din legea mai sus menționată, arată că autoritățile judiciare implicate în actul de predare vor putea fixa o altă dată pentru efectuarea predării, dacă din motive independente de voința uneia dintre părți actul predării nu poate fi realizat în termen de 10 zile de la pronunțarea hotărârii judecătorești de predare.
În raport cu aceste considerente și în baza textelor de lege mai sus arătate, curtea va admite cererea formulată și va dispune prelungirea duratei arestării preventive a persoanei solicitate ( fost ), în vederea predării către autoritățile elene, cu 30 de zile, începând cu data de 18 decembrie 2008, și până la data de 16 ianuarie 2009, inclusiv.
Curtea, atrage atenția asupra dispozițiilor art.96 alin.4 din Legea nr.302/2004, modificată, dispoziții potrivit cărora în cazul în care sunt depășite termenele maxime pentru predare, fără ca persoana solicitată să fie primită de către statul emitent, se va proceda la punerea în libertate a persoanei urmărite.
Cheltuielile judiciare, reprezentând onorariu de avocat din oficiu, se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de MINISTERUL JUSTIȚIEI -
DIRECȚIA TRATATE ȘI DREPT INTERNAȚIONAL - SERVICIUL COOPERARE JUDICIARĂ INTERNAȚIONALĂ ÎN MATERIE PENALĂ.
În baza dispozițiilor art. 90 alin. 10 din Legea nr. 302/2004 modificată, și în baza sentinței penale nr. 127/F din data de 02 decembrie 2008 Curții de APEL PITEȘTI, dispune prelungirea duratei arestării preventive a persoanei solicitate ( fost ), fiul lui și, născut la 17 iulie 1972 în România, localitatea, județul V, domiciliat în localitatea, satul, județul V, CI seria -, nr.-, CNP--, în vederea predării către autoritățile elene, cu 30 de zile, începând cu data de 18 decembrie 2008 și până la data de 16 ianuarie 2009, inclusiv.
Cheltuielile judiciare reprezentând onorariu de avocat din oficiu în sumă de 200 lei, se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 decembrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
PREȘEDINTE,
dr.
Grefier,
Red.:dr.
Tehn.
2 ex.
18.12.2008.
Președinte:Marius AndreescuJudecători:Marius Andreescu