Mandat european de arestare Spete. Sentința 140/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR.140/
Ședința publică din data de 05 august 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Marcian Marius Istrate Judecător
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de PROCUROR -
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pe rol fiind soluționarea cauzei penale înregJ. pe rolul Curții de APEL GALAȚI sub nr-, având ca obiectcerereaformulată de autoritățile judiciare spaniole privindmandatul european de arestareemis către Tribunalul d e Primă Instanță și Instrucție numărul 4, Avila, Spania, la data de 30.03.2009 în dosarul având număr de înregistrare număr de referință 865/2007, pe numele persoanei solicitate, în prezent reținută în Arestul Inspectoratului de Poliție al Județului
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns persoana solicitată, în stare de reținere, personal și asistată de avocat, apărător desemnat din oficiu în baza delegației nr.3520 emisă de Baroul Galați la data de 05.08. 2009.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că la data de 05.08.2009, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, prin adresa nr.2952/II/5/2009 a propus luarea măsurii arestării persoanei solicitate și predarea acesteia autorităților judiciare spaniole, comunicând, totodată, mandatul european de arestare, declarația persoanei solicitate, copia cărții de identitate a acesteia, fișa de evidență și un exemplar al Ordonanței de reținere nr.27 din 05.08.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, prin care s-a dispus reținerea persoanei solicitate pe o durată de 24 ore, de la data de 05.08.2009 ora 09.00 până la data de 06.08.2009, ora. 09.00, după care;
Curtea, potrivit disp.art.318 Cod procedură penală și art.90 alin.1 din Legea nr.302/2004, modificată prin Legea nr.222/2008, procedează la identificarea persoanei solicitate, care arată că este fiul lui și, născut la data de 24.10.1983 în municipiul G, județul G, România, și prezintă carte de identitate seria - nr.- eliberat la data de 19.03.2009 de SPCLEP G la data de 19.03.2009, valabilitate 19.03.2009 - 24.10.2019. Totodată, persoana solicitată precizează că i s-a comunicat o copie a mandatului european de arestare emis pe numele său și are cunoștință de conținutul acestuia, respectiv de fapta de săvârșirea căreia este acuzat.
Curtea aduce la cunoștința persoanei solicitate că, pentru asigurarea exercitării dreptului la apărare, potrivit disp. art. 294 alin.1 Cod procedură penală, s-a procedat la desemnarea unui apărător din oficiu.
Întrebată fiind, persoana solicitată, personal, precizează că înțelege ca asistența juridică să îi fie asigurată de apărătorul desemnat din oficiu; nu dorește un apărător ales.
Conform art. 11 din Decizia-Cadru nr.2002/584/ din 13.06.2002 a Consiliului Uniunii Europene- privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre ale Uniunii Europene și art.90 din Legea nr.302/2004, modificată prin Legea nr.222/2008,Curteaaduce la cunoștința persoanei solicitate că, la data de 30.03.2009, Tribunalul d e Primă Instanță și Instrucție numărul 4, Avila, Spania, a emis pe numele său un mandat european de arestare în dosarul având număr de referință 865/2007 în vederea arestării și predării sale către autoritățile judiciare spaniole pentru săvârșirea unei infracțiuni de obstrucționare a justiției, prevăzută de art.464 din Codul penal spaniol.
În fapt, s-a reținut, în esență, că persoana solicitată, în ziua de 17.09.2007, a contactat-o telefonic pe fosta sa concubină, cu care se judeca intr-un proces penal, ce avea termen în ziua următoare, pe care a amenințat-o că dacă se va prezenta la proces o va omorî.
Potrivit legislației române, aceste fapte constituie infracțiunea prevăzută de 2611din Codul penal român.
Întrebată fiind, persoana solicitată precizează că, anterior, a mai fost cercetat în Spania pentru săvârșirea unei alte fapte, respectiv aceea că l-a lovit pe soțul numitei, aceasta din urmă declarând la Poliție că a lovit-o pe ea; a fost reținut iar, ulterior, lăsat în stare de libertate, probabil trebuind să nu părăsească țara. Are cunoștință de faptul că a fost condamnat cu suspendare pentru această faptă. Totodată, arată că, pentru a nu mai avea nicio legătură cu numita, care îl tot amenința, a părăsit teritoriul Spaniei, venind în România, de unde, numita pretinde că ar fi sunat-o pentru aoa menința, aspect care însă nu este adevărat. Precizează că nu a mai fost cercetat în Spania pentru fapta de obstrucționare a justiției. Nu recunoaște săvârșirea acestei fapte. Este de acord să fie predat autorităților judiciare spaniole pentru a-și clarifica situația juridică.
CURTEA aduce la cunoștință persoanei solicitate faptul că, potrivit art. 1 din Deciziei-cadru a Consiliului Uniunii Europene, Curtea de APEL GALAȚI este învestită doar cu punerea în executare a mandatului european de arestare și nu administrează probe privind situația de fapt.
I se aduce la cunoștință persoanei solicitate că beneficiază de garanțiile procesual-penale conferite de Codul d e procedură penală român în măsura în care îi sunt favorabile precum și drepturile prevăzute de art.91 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată și completată prin Legea nr.222/2008, referitoare la regula specialității, în sensul că, dacă persoana solicitată este predată autorităților judiciare spaniole, va fi cercetată numai pentru faptele reținute în sarcina sa prin mandatul european de arestare.
Potrivit art.13 din Decizia-Cadru nr.2002/584/ din 13.06.2002 și art.90 alin.5 din Legea nr.302/2004, modificată și completată prin Legea nr.222/2008, se aduce la cunoștința persoanei solicitate că are dreptul să-și exprime consimțământul de a fi predat autorităților judiciare spaniole, caracterul irevocabil al acestuia, sau de a formula opoziție la predare.
Conform art.90 alin.7 din Legea nr.302/2004, modificată și completată prin Legea nr.222/2008, opoziția persoanei solicitate la predare se poate baza numai pe existența unei erori cu privire la identitatea acesteia sau a unui motiv de refuz al executării mandatului european de arestare.
Curtea aduce la cunoștința persoanei solicitate că, potrivit dispozițiilor art.90 alin.4 din Legea nr.222/2008, în cazul stabilirii vinovăției sale și a condamnării sale, are posibilitatea de a preciza dacă este de acord să execute pedeapsa sau măsura de siguranță în statul membru emitent.
După ce i s-au adus la cunoștință toate drepturile de mai sus, întrebată fiind, persoana solicitată, personal, declară că este de acord să fie predată autorităților judiciare spaniole dar nu renunță la regula specialității.
Conform art.13 din Decizia-cadru nr.2002/584/ din 13.06.2002 a Consiliului Uniunii Europene și art.90 alin.5 din Legea nr.302/2004, modificată și completată prin Legea nr.222/2008, consimțământul definitiv și irevocabil la predare și faptul că persoana solicitată nu a renunțat la regula specialității au fost consemnate într-un proces-verbal semnat de către: președintele completului de judecată, grefier, apărător și persoana solicitată, fiind atașat la fila 21 dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea acordă cuvântul cu privire la punerea în executare a mandatului european și la arestarea provizorie a persoanei solicitate.
Reprezentantul Ministerului Public, solicită a se lua act de consimțământul persoanei solicitate de a fi predată autorităților judiciare solicitante din Spania și să se dispună arestarea preventivă provizorie a persoanei solicitate pentru 29 zile; să se dispună punerea în executare a mandatului european și predarea persoanei solicitate precum și emiterea mandatului de arestare provizorie.
Apărătorul persoanei solicitate, avocat, solicită a se lua act de consimțământul persoanei solicitate de predare către autoritățile judiciare spaniole în vederea soluționării situației sale juridice și să se dispună în consecință și cu privire la arestarea sa provizorie.
Persoana solicitată, personal, lasă la aprecierea instanței.
Curtea rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării
CURTEA
Asupra mandatului european de față:
Prin adresa nr. 2952/II/5/2009 din 05.08.2009, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚIa sesizat instanța cu punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare spaniole pe numele persoanei solicitate precum și luarea măsurii arestării provizorii a acestuia.
Din analiza actelor dosarului, Curtea constată următoarele:
La data de 30.03.2009, autoritățile judiciare spaniole, respectiv Tribunalul d e Primă Instanță și Instrucție numărul 4, Avila, Spania, au emis un mandat european de arestare în dosarul penal având număr de referință 865/2007 față de numitul pentru săvârșirea unei infracțiuni de obstrucționare a justiției, prevăzută de art.464 din Codul penal spaniol.
În fapt, autoritățile judiciare spaniole au reținut în sarcina persoanei solicitate că, în ziua de 17.09.2007, acesta a contactat-o telefonic pe fosta sa concubină, cu care se judeca intr-un proces penal, ce avea termen în ziua următoare, pe care a amenințat-o că dacă se va prezenta la proces o va omorî.
Faptele săvârșite sunt din cele ce dau naștere la predare, potrivit art.85 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală; sunt prevăzute ca infracțiuni și de legea penală română, respectiv de art.2611din Codul penal român.
Curtea constată că mandatul european de arestare îndeplinește condițiile de formă prevăzute de legea privind cooperarea judiciară în materie penală în sensul că a fost emis de o autoritate competentă, respectiv Tribunalul d e Primă Instanță și Instrucție numărul 4, Avila, Spania, pentru o infracțiune de drept comun, infracțiune care este incriminată și de legislația română, fiind pedepsită cu pedeapsa închisorii cuprinsă de la 6 luni la 7 ani închisoare.
Față de manifestarea de voință a persoanei solicitate, care a consimțit în mod irevocabil la predare precum și de caracterul opțional al refuzului executării mandatului european de arestare prevăzut în art.88 alin.2 lit.g din Legea nr.302/2004, Curtea constată că nu există niciun motiv legal de refuz al punerii în executare a mandatului european emis de autoritățile judiciare germane.
Avându-se în vedere că mandatul european de arestare îndeplinește condițiile de formă prevăzute de lege și luând act și de voința persoanei solicitate, care a consimțit la predare, urmează a se dispune punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare spaniole și predarea persoanei solicitate către acestea în vederea desfășurării cercetării penale pentru fapta menționată în mandat.
În baza art. 12 din Decizia-Cadru nr.2002/584/ din 13 iunie 2002 Consiliului Uniunii Europene și art.90 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată prin Legea nr.222/2008 va dispune arestarea provizorie a persoanei solicitate pe o durată de 29 de zile, cu începere de la data de 05 august 2009 și până la 02 septembrie 2009 și predarea acesteia către autoritățile judiciare spaniole.
Va lua act că persoana solicitată nu a renunțat la regula specialității.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, va fi virat din fondul Ministerului Justiției și Libertăților către Baroul Galați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art. 13 din Decizia - Cadru nr.2002/584/ din 13 iunie 2002 Consiliului Uniunii Europene privind mandatul european de arestare și procedura de predare între statele membre ale Uniunii Europene și art.94 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată prin Legea nr.222/2008, ia act de consimțământul persoanei solicitate de a fi predată autorităților judiciare spaniole.
Admite cererea autorității judiciare spaniole și dispune punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 30.03.2009 de Tribunalul d e Primă Instanță și Instrucție numărul 4, Avila, Spania, în dosarul cu nr.865/2007 pe numele persoanei solicitate.
În baza art. 12 din Decizia-Cadru nr.2002/584/ din 13 iunie 2002 Consiliului Uniunii Europene și art.90 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată prin Legea nr.222/2008 dispune arestarea provizorie a persoanei solicitate (CNP:-, fiul lui și, născut la data de 24.10.1983 în municipiul G, județul G, România, cu domiciliul în sat, comuna, județul G, România, posesor al CI seria - nr.- eliberat la data de 19.03.2009 de SPCLEP G la data de 19.03.2009, valabilitate 19.03.2009 - 24.10.2019) pe o durată de 29 de zile, cu începere de la data de 05 august 2009 și până la 02 septembrie 2009 și predarea acesteia către autoritățile judiciare spaniole.
Ia act că persoana solicitată nu a renunțat la regula specialității.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, va fi virat din fondul Ministerului Justiției și Libertăților către Baroul Galați.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05 august 2009, ora 13.50.
PREȘEDINTE,
- - -
Grefier,
- -
PROCES VERBAL
05.08.2009, ora 13.50.
Prezentă fiind la pronunțarea în ședință publică, din data de 05.08.2009, orele 13.50, persoana solicitată a precizat că nu dorește fie anunțat vreun membru al familiei sale, care are cunoștință de situația sa.
Drept pentru care s-a încheiat prezentul proces verbal.
PREȘEDINTE,
- - -
Grefier,
- -
Red. /05.08.2009
Tehnored. -/2 ex/05.08.2009
Președinte:Marcian Marius IstrateJudecători:Marcian Marius Istrate