Mandat european de arestare Spete. Sentința 148/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE

DOSAR NR-

(1200/2009)

SENTINȚA PENALĂ NR.148

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 3 IUNIE 2009

CURTEA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: Cristina Rotaru

GREFIER - - -

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - a fost reprezentat prin procuror.

Pe rol soluționarea procedurii de punere in executare a mandatului european de arestare emis la data de 09 aprilie 2009de către Interpol - Germania a cetățeanului român.

La apelul nominal făcut in ședința publică răspunde persoana solicitată in stare de reținere și asistat de avocat ales.

Procedura legal îndeplinita.

S-a făcut referatul de către grefierul de ședință care învederează comunicarea la dosar a relațiilor de la

Constatând ca nu sunt excepții de invocat si cereri de formulat, Curtea constata cauza in stare de judecata si acorda cuvântul in susținerea cererii.

Reprezentantul parchetului, având in vedere relațiile comunicate la dosar, solicită admiterea sesizării, predarea temporară a persoanei solicitate pentru a fi cercetat, pana la soluționarea pricinii pentru care a fost solicitat, cu respectarea regulii specialității.

Apărătorul ales al persoanei solicitate solicita respingerea cererii de predare a acestuia către autoritățile germane întrucât acesta nu a părăsit niciodată teritoriul României, fiindu-i sustras actele de identitate, astfel cum a declarat.

In ultimul cuvânt, persoana solicitata învederează ca este nevinovat, nu a părăsit niciodată tara si solicita respingerea cererii.

CURTEA

Asupra cauzei penale de față.

La 20.05.2009 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București, Secția a II-a Penală sesizarea cu semnalarea în sistem informatic cu privire la numitul, urmărit pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, pe teritoriul Germania, pentru a dispune cu privire la luarea măsurii arestării, în conformitate cu dispozițiile art.90 alin.2 din Legea nr.302/2004, modificată prin Legea nr.222/2008.

În ședința publică din 20 mai 2009 fost audiată persoana solicitată care a declarat că nu este autorul infracțiunii despre care se vorbește în actul de sesizare, deoarece nu a părăsit niciodată teritoriul României.

Întrucât nu era depus la dosar mandatul european de arestare, Curtea a procedat conform dispozițiilor art.90 alin.2 din Legea nr.302/2004, modificată și completată prin Legea nr.222/2008, și a luat față de persoana solicitată măsura obligării de a nu părăsi localitatea, pe o perioadă de 5 zile, de la 20.05.2009 la 24.05.2009 inclusiv. S-a dispus punerea în libertate a persoanei solicitate, care era reținută pentru 24 de ore.

S-a acordat termen în vederea depunerii mandatului european de arestare. La același termen, având în vedere susținerile persoanei solicitate, Curtea a dispus efectuarea unei adrese la Poliția de frontieră, pentru a verifica dacă acesta a ieșit de pe teritoriul României în anul 2009 și la Colegiul Tehnic " ", pentru a verifica dacă în perioada februarie - martie, elevul a fost prezent la cursuri.

.05.2009 a fost depus la dosar mandatul european privind pe cercetat de autoritățile germane pentru infracțiunea de fraudă, constând în aceea că la 5.03.2009 orele 10.27. a închiriat un autoturism Mercedes Benz A 150, în valoare de 20.930,00 euro de la firma de închirieri "European car rental service" pretinzând că dorește să înapoieze autoturismul, însă nu l-a returnat la 7.03.2009 așa cum se convenise.03.2009 ora10.53 a închiriat de asemenea un autoturism Mercedes Benz A 180 în valoare de 23.000 euro de la serviciul de închirieri autoturisme la Aeroportul 85445, pretinzând că intenționează să înapoieze autoturismul în cauză, fără a-l restitui însă la data stabilită - 7.03.2009.

Mandatul european a fost emis la 20.04.2009 de Parchetul, în baza mandatului de arestare emis de Judecătoria la 9 aprilie 2009.

La 26.05.2009 a fost depusă la dosar adresa Serviciului de Evidență Operativă prin care se menționează că în evidențele Inspectoratului General al Poliției de Frontieră se dețin date cu privire la intrările-ieșirile în/din România ale cetățenilor români, începând cu 01.01.2002 și până la 31.12.2006.

La 22.05.2009 a fost depusă la dosar adresa Colegiului Tehnic " " B prin care s-a adus la cunoștință instanței că elevul, înscris la cursurile serale în clasa a XIII-a nu a frecventat școala în perioada februarie-martie 2009.

La 22.05.2009 a fost depusă la dosar și o adresă din partea Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI în care se arată că numitul este învinuit în dosarul penal nr.12125/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 B, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, prev.de art.181 Cod penal și a fost audiat la 4.02.2009, 18.02.2009 și1.04.2009 când s-a legitimat cu CI, seria - nr.- la Secția 14 Poliție și Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4

Prin încheierea din 22.05.2009 în baza dispozițiilor art.90 alin.1 din Legea nr.302/2004 s-a dispus prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea pe o durată de 30 zile, conform dispozițiilor art.145 Cod procedură penală și emiterea unei adrese către Secția 16 Poliție - Direcția Evidența persoanei pentru a comunica la ce dată a fost depusă de către numitul o cerere de emitere a unei noi cărți de identitate. S-a mai cerut autorităților germane să precizeze dacă înțeleg să solicite predarea temporară a persoanei solicitate.

La dosar a fost depusă o copie de pe cererea formulată de numitul la 11.03.2009 la SPCEP pentru eliberarea unei noi cărți de identitate.

Deși s-au făcut două adrese, la termene diferite către autoritățile germane pentru comunicarea faptului dacă înțeleg să solicite predarea temporară, nu s-a obținut un răspuns ferm, ci a fost informată doar Curtea că în Germania cercetările efectuate de procuratura au fost încheiate și urmează sesizarea Judecătoriei.

Curtea, analizând materialul probator administrat în cauză constată că împotriva persoanei solicitate s-a emis un mandat european de arestare de către Parchetul - Germania pentru infracțiunea de fraudă, pentru două fapte de închiriere a unor autoturisme la 5.03.2009 și nerestituite la 7.03.2009, așa cum se convenise cu firmele de la care au fost închiriate.

Deși persoana solicitată a invocat faptul că i-au fost sustrase actele de identitate și că o altă persoană a săvârșit faptele de care se face vorbire în mandat, folosindu-se de actele sale, întrucât, el personal, nu a părăsit niciodată teritoriul României, Curtea constată că din probele administrate în cauză nu rezultă îndoieli vădite cu privire la identitatea persoanei solicitate.

Astfel, din adresa emisă de Colegiul Tehnic " " în care se precizează că elevul nu a frecventat cursurile în perioada februarie - martie 2009, coroborată cu adresa Parchetului în care se precizează că la 4.02.2009, 18.02.2009 și 1.04.2009 fiind audiat în altă cauză penală. s-a legitimat cu vechiul act de identitate (despre care acesta pretinde că i- fost sustras în toamna anului 2008) și cu adresa Serviciului de evidență a persoanei în care se arată că a solicitat emiterea unei noi cărți de identitate la 11.03.2009 (la câteva zile după data menționată în mandatul european ca dată a comiterii faptei) Curtea concluzionează că sunt indicii întemeiate pentru a se crede că este persoana despre care se reține în mandatul european că a săvârșit cele două fapte.

Curtea constată că, deși persoana solicitată nu a consimțit la predare, nu sunt motive de refuz al executării conform art.88 din Legea nr.302/2004, modificată prin Legea nr.222/2002.

Cum însă persoana solicitată este urmărită penal și pe teritoriul României, Curtea va dispune predarea temporară a persoanei solicitate către autoritățile germane, până la soluționarea cauzei în primă instanță (aceasta deoarece autoritățile germane nu au indicat un termen expres pentru care prezența persoanei solicitate ar fi necesară).

Deși Legea nr.302/2004 modificată, prevede în art.97 și posibilitatea predării amânate sau condiționate, Curtea consideră că este în interesul persoanei solicitate predarea temporară, pentru că în acest mod își poate apăra mai bine drepturile, prin lămurirea unor aspecte de fapt cu autoritățile germane, lămuriri pe care le poate oferi personal, decât ar face-o în situația unei predări amânate.

Având în vedere aceste, aspecte precum și faptul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.79 din Legea nr.302/2004, Curtea va admite sesizarea și va dispune punerea în executare a mandatului european de arestare privind pe și va dispune predarea temporară a acestuia autorităților germane, până la soluționarea în primă instanță a cauzei în care s-a dispus mandatul de arestare preventivă, urmând ca autoritățile germane să respecte regula specialității.

În baza art.90 din aceeași lege, Curtea va dispune arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 29 de zile cu începere de la data încarcerării.

Va deduce reținerea de 24 de ore.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite sesizarea.

Dispune punerea în executare a mandatului european de arestare privind persoana solicitată, fiul lui și, născut la 22.07.1985, în B, domiciliat în B,-,.2,.61, sector 4, emis la data de 20.04.2009 de către Parchetul.

În baza art.92 din Legea nr.302/2004, modificată prin Legea nr.222/2008, dispune predarea temporară a persoanei solicitate către autoritățile germane până la soluționarea în primă instanță a cauzei care îl privește pe, de către autoritățile germane.

În baza art.90 din Legea nr.302/2004 modificată prin Legea nr.222/2008 dispune arestarea preventivă a persoanei solicitate, pe o perioadă de 29 de zile, cu începere de la data încarcerării.

Dispune predarea persoanei solicitate către autoritățile germane, cu respectarea regulii specialității.

Deduce perioada reținerii de 24 ore.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică 3 iunie 2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.

Dact. 6 ex./10.06.2009

Președinte:Cristina Rotaru
Judecători:Cristina Rotaru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mandat european de arestare Spete. Sentința 148/2009. Curtea de Apel Bucuresti