Mandat european de arestare Spete. Sentința 17/2010. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția penală și pentru cauze cu minori

Dosar nr.-

SENTINȚA PENALĂ NR.17/PI/2010

Ședința publică din 09 februarie 2010

PREȘEDINTE: Popovici Corina

Grefier: - -

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art. 304 Cod procedură penală.

S-a luat în examinare cererea de executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare din Ungaria, privind pe persoana solicitată, născut la data de 24 aprilie 1978, în, jud. S M, fiul lui și, domiciliat în sat, nr. 230, comuna, jud. S

La apelul nominal se prezintă persoana solicitată, asistată de avocat, în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 525 din 05 februarie 2010, emisă din oficiu de Baroul Bihor.

Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:

Instanța, în baza art. 90 din Legea nr. 302/2004 modificată și completată cu Legea nr. 222/2008, procedează la verificarea identității persoanei solicitate.

S-a procedat la audierea persoanei solicitate, declarația acesteia fiind consemnată în proces verbal separat atașat la dosar.

Reprezentantul parchetului, având în vedere dispozițiile art. 79 alin. 1 lit.c din Legea nr. 302/2004, că în mandatul european de arestare emis de către Tribunalul Orășenesc Monor - Ungaria nu se indică mandatul de arestare național care a stat la baza emiterii acestuia, precum și poziția persoanei solicitate, cere ca, în baza art. 94 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 modificată și completată prin Legea nr. 222/2008, să se respingă cererea de executare a mandatului european de arestare nr.6./2009 emis de către Tribunalul Orășenesc Monor - Ungaria - Ungaria, la data de 30 noiembrie 2009.

Avocatul persoanei solicitate cere a se respinge cererea de executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile e pe numele persoanei solicitate, potrivit 79 alin. 1 lit.c din Legea nr. 302/2004.

Persoana solicitată arată că nu dorește să fie predată autorităților e și a se respinge cererea privind executarea mandatului european de arestare.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra cauzei penale având ca obiect cererea de executare a mandatului european de arestare privind pe persoana solicitată.

În baza actelor și lucrărilor aflate la dosar, Curtea de Apel Oradea constată următoarele:

La data de 05 februarie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradeaa sesizat instanța cu o cerere de executare a mandatului european de arestare nr. 6./2009 emis de către Tribunalul Orășenesc Monor - Ungaria - Ungaria, la data de 30 noiembrie 2009 prin care se solicită arestarea și predarea către autoritățile eap ersoanei solicitate, născut la data de 24 aprilie 1978, în, fiul lui și, domiciliat în sat, nr. 230, com., jud. S M, -, în vederea efectuării cercetării penale împotriva acesteia, acuzat de următoarele: în data de 30 iulie 2008, la ora 00 și 25 minute a condus camionul cu nr. de înmatriculare - 033 în zona locuită a localității pe calea cu o alcoolemie peste limita legală. S-a menționat că testat fiind cu aparatul " " persoana solicitată avea o concentrație de alcool în aerul expirat de 0,78 mg./litru, respectiv 0,72 mg./litru, faptă care s-ar încadra în art. 4 aliniatul 1 punctul c din Codul rutier.

La data de 05 februarie 2010, procurorul a procedat la identificarea persoanei solicitate în prezența apărătorului desemnat din oficiu, aducându-i-se la cunoștință fapta reținută în sarcina sa și încadrarea juridică a acesteia conform procesului verbal de identificare și ascultare aflat la dosarul nr. 218/II.5/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și a dispus reținerea acesteia pe o durată de 24 ore prin ordonanța din 05 februarie 2010, ora 13.00, dată în același dosar, prezentând-o instanței.

Curtea, potrivit dispozițiilor art.90 alin. 3 din Legea nr.302/2004, a procedat la informarea persoanei solicitate asupra existenței mandatului european de arestare împotriva sa, asupra conținutului acestuia, asupra posibilității de a consimți la predarea către statul solicitant, precum și cu privire la drepturile sale procesuale, în prezența avocatului desemnat din oficiu.

Persoana solicitată a arătat instanței că nu consimte la predarea sa către autoritățile e și că se prevalează de regula specialității.

Curtea, verificând dacă mandatul conține toate cerințele prevăzute la art. 79 alin.1 din Legea nr.302/2004, constată că mandatul european de arestare emis de către autoritatea ă nu cuprinde cerința prevăzută în aliniatul 1 lit. c al articolului sus menționat, câtă vreme nu se indică în conținutul mandatului european de arestare, mandatul național de arestare pe baza căruia acesta a fost emis.

Decizia - cadru nr. 2002/584/ din 13 iunie 2002 Consiliului Uniunii Europene privind mandatul de arestare european și procedurile de predare între statele membre ale Uniunii Europene este prima măsură concretă în domeniul dreptului penal, care implementează principiul recunoașterii reciproce și înlocuiește în relația dintre statele membre ale Uniunii Europene procedurile clasice de extrădare, cu excepția cazurilor pentru care unele state membre au declarat că vor continua să aplice tratatele de extrădare. Această decizie a fost transpusă integral, în Titlul III al Legii 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 222/2008.

Mandatul european de arestare este definit ca o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, în vederea arestării și predării către un alt stat membru a unei persoane solicitate în vederea efectuării urmăririi penale, a judecății sau în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri privative de libertate (art. 77 alin. 1 din Lege).

Prin urmare, mandatul european de arestare fiind o decizie "sui generis" care înlocuiește cererea clasică de extrădare, nu are natura juridică a unui mandat de arestare din dreptul intern.

Având în vedere faptul că, în speță, în cuprinsul mandatului european de arestare nr. 6./2009 emis la data de 30 noiembrie 2009 de către Tribunalul Orășenesc Monor - Ungaria nu se indică mandatul de arestare național care a stat la baza emiterii acestuia, ață de această împrejurare și ținând seama de faptul că "mandatul european de arestare este o decizie judiciară care are întotdeauna la bază un mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei emis în condițiile legii pe plan intern", curtea constată că nu este realizată cerința prevăzută la art. 79 alin. 1 lit.c din Legea nr. 302/2004 motiv pentru care, în baza art. 94 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 modificată și completată prin Legea nr. 222/2008, va respinge cererea de executare a mandatului european de arestare nr. 6./2009 emis la data de 30 noiembrie 2009 de către Tribunalul Orășenesc Monor - Ungaria, privind pe persoana solicitată.

Va constata că persoana solicitată a fost reținută pe o durată de 24 de ore, cu începere de la data de 05 februarie 2010, ora 13.00.

În baza art. 189 din Codul d e procedură penal, onorariul pentru avocat din oficiu, cu delegația nr. 525 din 05.02.2010, în cuantum de 320 lei va fi avansat din fondul Ministerului justiției.

Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 94 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, modificată și completată prin Legea nr. 222/2008,

RESPINGE cererea de executare a mandatului european de arestare nr. 6./2009 emis la data de 30 noiembrie 2009 de către Tribunalul Orășenesc Monor - Ungaria, privind pe persoana solicitată, născut la data de 24 aprilie 1978, în, jud. S M, fiul lui și, domiciliat în sat, nr. 230, comuna, jud. S M, -.

Constată că persoana solicitată a fost reținută pe o durată de 24 de ore, cu începere de la data de 05 februarie 2010, ora 13.00.

În baza art. 189 Cod de procedură penală onorariul pentru avocat din oficiu, cu delegația nr. 525 din 05.02.2010, în sumă de 320 lei, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 09 februarie 2010.

Președinte, Grefier,

- - - -

hotărâre - C/09.02.2010,

5 ex./09.02.2010.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția penală și pentru cauze cu minori

Dosar nr.-

Din 09 februarie 2010

Către,

INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE

CENTRUL DE COOPERARE INTERNAȚIONALĂ -

- BIROUL NAȚIONAL INTERPOL -

Alăturat prezentei vă comunicăm copia sentinței penale nr.17/I/ din 09 februarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, certificată pentru conformitate cu originalul, privind pe persoana solicitată, născut la data de 24 aprilie 1978, în, jud. S M, fiul lui și, domiciliat în sat, nr. 230, comuna, jud. S M, -, față de care s-a emis mandatul european de arestare nr. 6./2009 emis la data de 30 noiembrie 2009 de către Tribunalul Orășenesc Monor - Ungaria, urmând să luați măsurile ce se impun.

Cu deosebită considerație.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția penală și pentru cauze cu minori

Dosar nr.-

Din 09 februarie 2010

Către,

TRIBUNALUL ORĂȘENESC MONOR

2200 Monor,-

- UNGARIA -

. 0036-29-613-222

Alăturat prezentei vă comunicăm copia sentinței penale nr.17/I/ din 09 februarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, certificată pentru conformitate cu originalul, privind pe persoana solicitată, născut la data de 24 aprilie 1978, în, jud. S M, fiul lui și, domiciliat în sat, nr. 230, comuna, jud. S M, -, față de care s-a emis mandatul european de arestare nr. 6./2009 emis la data de 30 noiembrie 2009 de către Tribunalul Orășenesc Monor - Ungaria.

Cu deosebită considerație.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția penală și pentru cauze cu minori

Dosar nr.-

Din 09 februarie 2010

Către,

MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR

Direcția Drept Internațional și Tratate

B,-, sector 5

Alăturat prezentei vă comunicăm copia sentinței penale nr.17/I/ din 09 februarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, certificată pentru conformitate cu originalul, privind pe persoana solicitată, născut la data de 24 aprilie 1978, în, jud. S M, fiul lui și, domiciliat în sat, nr. 230, comuna, jud. S M, -, față de care s-a emis mandatul european de arestare nr. 6./2009 emis la data de 30 noiembrie 2009 de către Tribunalul Orășenesc Monor - Ungaria, urmând să luați măsurile ce se impun.

Cu deosebită considerație.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

Președinte:Popovici Corina
Judecători:Popovici Corina

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mandat european de arestare Spete. Sentința 17/2010. Curtea de Apel Oradea