Mandat european de arestare Spete. Decizia 176/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 176
Ședința secretă de la 18 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurel Dublea
JUDECĂTOR 2: Dan Anton
JUDECĂTOR 3: Tatiana Juverdeanu
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror
Pe rol judecarea recursului penal, avand ca obiect "propunere de arestare - mandat european de arestare", formulat deMINISTERUL PUBLIC - DIICOT - SERVICIUL TERITORIAL IAȘIimpotriva incheierii de sedinta din data de 21.01.2009 pronuntata de Tribunalul I in dosarul penal nr- privind pe inculpatul.
La apelul nominal facut in sedinta secreta, se prezinta avocat, cu delegatie la dosar, care raspunde pentru inculpatul lipsa la acest termen.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care;
Dupa verificarea actelor si lucrarilor dosarului, nemaifiind cereri de formulat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul in sustinerea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public avand cuvantul, precizeaza că, așa cum a arătat in motivele de recurs formulate in scris si atasate la dosarul cauzei, apreciaza ca instanta de fond a interpretat gresit dispozitiile art.81 din Legea nr.302/2004 respingand in mod nelegal si netemeinic cererea Parchetului.
A se aprecia că dispozitiile legale la care a facut referire sunt incidente in speță și pe cale de consecință a se dispune admiterea recursului si emiterea mandatului european.
Avocat avand cuvantul pentru inculpatul intimat, solicita respingerea recursului formulat de DIICOT - Serviciul Teritorial I ca nefondat, sesizarea pentru emiterea mandatului de arestare european nu a fost facuta in conditiile impuse de legiuitor in textul mentionat de instanta care a dispus luarea masurii arestarii preventive a inculpatului. Textul art.81, in cele doua articole stabileste atat conditii de fond cat si conditii de formă pe care trebuie să le indeplinească o cerere de emitere a unui mandat european de arestare. Ceea ce nu sunt indeplinite, sunt tocmai dispozitiile art.81 alin.2 care spune in ce conditii se poate sesiza instanta cu luarea acestei masuri. In conditiile in care acestea nu au fost respectate, beinteles ca prima instanta nu putea sa dispuna emiterea acestui mandat.
Pe cale de consecinta a se mentine dispozitia instantei si a se respinge recursul formulat de parchet.
Declarand inchise dezbaterile, instanta lasa cauza in pronuntare.
Ulterior deliberarii,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față.
Prin încheierea de ședință din 21.01.2009 a Tribunalului Iașis -a dispus:
Respinge sesizarea formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul TERITORIAL IAȘI în sensul emiterii mandatului european de arestare pe numele inculpatului, fiul lui și, născut la data de 21.01.1980 în municipiul I, CNP -, domiciliat în I,-,. 609,. B,. 7, județul I, fără forme legale în sat, comun a, județul B, arestat preventiv în dosarul de fond al Tribunalului Iași nr-.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a argumentat după cum urmează:
Potrivit art. 81 alin. 2 litera b din Legea 302/2004 cu modificările și completările ulterioare, mandatul european de arestare este emis în faza de judecată și de executare de către judecătorul delegat de președintele primei instanțe ori de cel al instanței de executare, numai la sesizarea instanței care a dispus asupra luării măsurii arestării preventive a inculpatului, ori care a hotărât cu privire la măsurile de siguranță, după caz, dacă arestarea și predarea se solicită în vederea judecății ori în vederea executării pedepsei închisorii sau a măsurii de siguranță privative de libertate.
Cum în speță se constată că, la acest moment, cauza privind pe inculpatul, fiul lui și, născut la data de 21.01.1980 în municipiul I, CNP -, domiciliat în I,-. 609,. 7, județul I, fără forme legale în sat comuna, județul B se află în faza de judecată (dosar nr- al Tribunalului Iași cu termen de judecată la data de 10.02.2009), iar sesizarea pentru emiterea mandatului de arestare european nu a fost făcută în condițiile impuse de legiuitor în textul anterior menționat, respectiv de instanța care a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului.
În termen legal procurorul a declarat recurs împotriva acestei încheieri criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie susținând că instanța de fond a interpretat greșit disp. art. 81 din Legea 302/2004, respingând nelegal sesizarea procurorului de emitere a mandatului european de arestare pentru inculpatul.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că recursul procurorului este nefondat din următoarele motive:
Dispozițiile art. 81 din Legea 302/2004 reglementează procedura de emitere a mandatului european de arestare.
Alineatul 2 din această lege prevede că: Mandatul european de arestare este emis, în faza de urmărire penală, de către judecătorul delegat de președintele instanței căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond, iar în faza de judecată și de executare, de către judecătorul delegat de președintele primei instanțe ori de cel al instanței de executare, în următoarele situații:
a)la sesizarea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală a persoanei solicitate, dacă arestarea și predarea se solicită în vederea efectuării urmăririi penale;
b)la sesizarea instanței care a dispus asupra luării măsurii arestării preventive a inculpatului ori care a hotărât cu privire la măsurile de siguranță, după caz, sau a organului la care se află spre executare mandatul, dacă arestarea și predarea se solicită în vederea judecății ori executării pedepsei închisorii sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate.
Așa cum a motivat corect instanța fondului, având în vedere că în acest moment inculpatul se află în faza de judecată în dosarul nr- la Tribunalul Iași, sesizarea instanței nu s-a făcut cu respectarea disp. art. 81 al. 2 lit. b citat mai sus, adică de instanța care a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului.
Pentru cele ce preced, în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală recursul de față va fi respins ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 192 al. 3 Cod procedură penală
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de procuror împotriva încheierii de ședință din 21.01.2009, a Tribunalului Iași, pe care o menține.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
24.03.2008
Tribunalul Iași:
-
Președinte:Aurel DubleaJudecători:Aurel Dublea, Dan Anton, Tatiana Juverdeanu