Mandat european de arestare Spete. Sentința 18/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

Sentința nr. 18/

Ședința publică de la 28 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Cenușă

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de

Procuror

La ordine fiind judecarea sesizării privind executarea mandatului european de arestare emis de Judecătoria orașului, Ungaria, în dosarul nr. 3.179/2009/4 (3.304/2008 pe numele urmăritului, fiul lui și, născut la 11.09.1973 în localitatea, Republica M, cu domiciliu în B,-/A, sector 3, aflat în prezent în Arestul

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă persoana solicitată arestată, în stare de arest, asistat de av., apărător desemnat din oficiu.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare, cât și cu privire la relațiile solicitate și primite de la autoritatea judiciară ungară.

Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, solicită ca instanța să admită sesizarea formulată de autoritățile judiciare ungare și, pe cale de consecință, să dispună predarea persoanei solicitate în vederea efectuării cercetărilor pentru fapta ce face obiectul mandatului european de arestare.

Av. pentru persoana solicitată arestată, având cuvântul, arată că persoana solicitată este de acord cu admiterea cererii statului ungar, susținând că dorește să meargă acolo să-și clarifice situație.

Persoana solicitată arestată arată că dorește să-și clarifice situația și solicită să fie predat cât mai repede autorităților judiciare din Ungaria.

INSTANȚA

Asupra sesizării executării mandatului european de față:

Judecătoria orașului, Ungaria, judecător dr. dr. Pajer a emis la data de 18 iunie 2009 mandatul european de arestare, cu referință la dosarul nr. 3.179/2009/4 (3.304/2008) pe numele urmăritului internațional, fiul lui și, născut la 11.09.1973 în localitatea, Republica M, cu domiciliu în B,-/A, sector 3, cetățean român.

Din conținutul mandatului european de arestare rezultă că persoana solicitată este suspectată de săvârșirea unei fapte care constituie, conform art. 311 din Codul penal ungar, infracțiunea de contrabandă.

Astfel, persoana urmărită este cercetată pentru că la data de 15.12.2008, șofer al microbuzului -020, încercat să traverseze frontiera din punctul după ce, cu ocazia scanării autovehiculului, s-a constatat că transporta ilicit 2148 pachete de țigări în valoare de 1,098,480, fără timbru ungar, ascunse în microbuz și ale căror proveniență nu a putut-o justifica, valoarea taxei de timbru fiind de 655,849, fapte care, în legislația ungară, se pedepsesc cu închisoare de până la 3 ani. Se mai precizează că a plătit amenda.

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, în baza disp.art. 88 indice 2 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cu modificările aduse prin Legea nr. 222/2008, a procedat la identificarea persoanei solicitate, la reținerea acesteia, în data de 18 octombrie 2009 ora 18,50. În prezența apărătorului desemnat din oficiu, persoanei solicitate i s-a adus la cunoștință împrejurarea că împotriva sa a fost emis un mandat european de arestare, de către autoritățile judiciare ungare, precum și conținutul acestuia.

La data de 19 octombrie 2009, dosarul întocmit, a fost înaintat Curții de APEL IAȘI, potrivit disp.art. 89 din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea 222/2008.

Instanța legal constituită, potrivit art. 44 alin.2 din Legea 302/2004, cu modificările ulterioare, a procedat la legitimarea persoanei solicitate, căreia i s-a adus la cunoștință din nou conținutul mandatului european de arestare emis împotriva sa, conținutul regulii specialității și efectele conferite de aceasta, precum și posibilitatea de a consimți la predare către autoritatea judiciară emitentă, și în prezența apărătorului s-a trecut la ascultarea persoanei solicitate. Persoana solicită a consimțit la predare. A mai precizat, persoana solicitată, că nu renunță la regula specialității.

Prin încheierea de ședință nr. 16/ din 19 octombrie 2009 Curtea de APEL IAȘIa admis sesizarea procurorului, în baza art. 90 alin. 8 din Legea 302/2004 modificată și completată prin Legea nr. 222/10.11.2008 și a dispus arestarea persoanei solicitate, fiul lui și, născut la 11.09.1973 în localitatea, Republica M, cu domiciliu în B,-/A, sector 3, aflată în stare de reținere în Arestul I, CNP -, în baza mandatului european de arestare emis la data de 18.06.2009 cu număr de referință 3.179/2009/4 (3.304/2008), pentru o durată de 30 de zile, cu începere de la 19 octombrie 2009 și până la 17 noiembrie 2009, inclusiv.

. Totodată s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare, conform art. 90 pct. 13 din Legea 302/2004, cu modificările ulterioare și art. 151 alin.3 Cod procedură penală român.

Prin aceeași încheiere instanța a dispus a se solicita autorităților ungare garanția returnării persoanei solicitate, în situația în care va fi condamnată, pentru executarea pedepsei pe teritoriul României.

La data de 28.10.2009, autoritățile judiciare ungare au comunicat instanței că se garantează în mod oficial faptul că, în cazul în care se impune o condamnare privativă de libertate, după predarea persoanei în baza mandatului european de arestare, transferul persoanei predate se va aproba, cu consimțământul acesteia, în conformitate cu prevederile Convenției Europene privind Transferul Persoanelor Condamnate (semnat la Strasbourg pe 21 martie 1983).

Curtea, verificând actele de la dosar și văzând dispozițiile legale incidente în cauză precum și cererea formulată de Judecătoria orașului, Ungaria, dr. dr. Pajer, referitoare la predarea persoanei solicitate pentru a fi cercetată cu privire la infracțiunea indicată în mandatul european de arestare și ținând cont și de consimțământul la predare liber exprimat de către persoana solicitată și de faptul că aceasta nu a renunțat la regula specialității, va admite cererea formulată de autoritățile ungare.

Pe cale de consecință și în baza art. 93 și art. 94 din Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările ulterioare, se va dispune predarea persoanei solicitate statului emitent al mandatului european de arestare, sub condiția prevăzută de art. 87 alin.2 din Legea nr. 302/2004, cu modificările ulterioare și respectării efectului conferit de principiul specialității, la care acesta nu a renunțat.

Se va constata că persoana solicitată a fost reținută la data de 18 octombrie 2009 ora 18,50 și arestată la data de 19 octombrie 2009 pe o perioadă de 30 de zile, respectiv de la 19 octombrie 2009 până la 17 noiembrie 2009, inclusiv.

Întrucât arestarea persoanei solicitate urmează să expire la data de 17 noiembrie 2009, Curtea va menține starea de arest a acesteia și o va prelungi pe o durată de încă 30 de zile de la data pronunțării prezentei hotărâri.

Potrivit disp. art. 20 din Legea nr. 302/2004, cheltuielile judiciare efectuate în cauză rămân în sarcina statului.

Pentru aceste motive

În numele legii

HOTĂRĂȘTE

Admite sesizarea formulată de Judecătoria orașului, Ungaria, pentru executarea mandatului european de arestare emis la data de 18 iunie 2009 împotriva persoanei solicitate, în prezent aflat în Arestul

Constantă că persoana solicitată a consimțit la predare către autoritatea judiciară emitentă.

Dispune predarea persoanei solicitate, cetățean român, fiul lui și, născut la data de 11 septembrie 1973 în localitatea, Republica M, domiciliat în B,- A, sector 3, aflată în stare de arest, CNP - în baza mandatului european de arestare cu referința dosarului nr. 3.179/2009/4 (3.304/2008) emis de judecător dr. dr. Pajer la data de 18 iunie 2009 către autoritatea judiciară ungară - Judecătoria orașului - în vederea efectuării urmăririi penale în dosarul nr. 3.304/2008, sub condiția prevăzută de art. 87 alin.2 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată și completată și a respectării principiului specialității.

Constată că persoana solicitată a fost reținută la 18.10.2009 ora 18:50 și arestată cu începere de la data de 19.10.2009 și până în prezent.

Menține starea de arest a persoanei solicitate pe o durată de 30 de zile de la pronunțarea prezentei hotărâri.

Cheltuielile judiciare efectuate în cauză, în cuantum de 500 lei, rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cauză, în sumă de 400 lei ( av. - delegația nr. 8297/02.10.2009 și delegația nr. 8323/19.10.2009) se vor suporta din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă în ce privește consimțământul la predare.

Cu recurs în 24 de ore de la pronunțare pentru menținerea stării de arest a persoanei solicitate în vederea predării.

Pronunțată în ședință publică azi, 28 octombrie 2009.

Președinte,

- - Grefier,

- -

Red..

Tehn..

2 ex/30.10.2009

Curtea de APEL IAȘI

Nr-

ÎNCHEIERE

Camera de consiliu

Ședința din data de 28 octombrie 2009

Președinte - - -

Grefier - - -

La ordine a venit spre soluționare cererea traducătorului autorizat pentru plata serviciilor efectuate privind traducerea din limba engleză în limba română a actului juridic - adresa emisă de Ministerul Justiției și Aplicării Legii - Departamentul de Drept Internațional Penal, Ungaria,

Instanța

Analizând cererea traducătorului și verificând lucrarea efectuată;

Constată că lucrarea conține 1 pagină, tradusă în limba română, și a fost depusă în două exemplare, a fost efectuată în regim de urgență,

Având în vedere situația reținută,

În numele legii

DISPUNE:

Admite cererea d-nei, traducător autorizat pentru limba engleză.

În baza art.7 alin.3 lit. din Legea 178/1997, așa cum a fost modificată și Ordinul nr. 772 din 05.03.2009, dispune plata sumei de 33,56 ron reprezentând onorariul pentru serviciul de traducere a unei pagini.

Dată în Camera de consiliu azi 28 octombrie 2009.

Președinte, Grefier,

Președinte:Maria Cenușă
Judecători:Maria Cenușă

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mandat european de arestare Spete. Sentința 18/2009. Curtea de Apel Iasi