Mandat european de arestare Spete. Sentința 180/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

SENTINȚA PENALĂ NR. 180/PI

Ședința publică din 27 iunie 2009

PREȘEDINTE: Codrina Iosana Martin

GREFIER: - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARAa fost reprezentat de procuror.

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Parchetul Districtual din - ia pentru punerea în executare a mandatului european de arestare emis în dosarul nr. 260 Js 2984/09 la data de 15.05.2009, împotriva persoanei urmărite N, adresată Curții de APEL TIMIȘOARA în calitate de autoritate judiciară competentă a Statului român.

La apelul nominal se prezintă persoana urmărită internațional N în stare de arest, asistat de apărător din oficiu avocat din Baroul Timiș.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că la dosar s-a depus de către procuror mandatul european de arestare tradus în limba română.

Instanța înmânează persoanei urmărite internațional o copie de pe mandatul european de arestare emis pe numele acestuia.

Instanța aduce la cunoștință persoanei urmărite internațional conținutul mandatului european de arestare, drepturile prevăzute de Legea nr. 302/2004 precum și conținutul regulii specialității, după care se ia o declarație acestuia și se întocmește un proces-verbal, în care se consemnează că este de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare e și nu este de acord să renunțe la efectele regulii specialității și la drepturile conferite de această regulă.

Instanța pune în discuția părților atât predarea urmăritului internațional către autoritățile judiciare e cât și menținerea stării de arest a acestuia.

Procurorul solicită admiterea sesizării formulate de autoritățile judiciare din ia, punerea în executare a mandatului european, menținerea stării de arest a cetățeanului român urmărit internațional și predarea acestuia autorităților judiciare e competente.

Apărătorul din oficiu al persoanei urmărite internațional, avocat arată că este de acord cu cele spuse de procuror față de declarația persoanei urmărite internațional care a arătat în declarație că este de acord să fie predat autorităților judiciare

internațional N arată că este de acord să fie predat autorităților judiciare

R A,

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată de autoritățile judiciare e, comunicată prin Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, s-a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare emis de Parchetul Districtual din - ia în dosarul nr. 260 Js 2984/09 la data de 15.05.2009, împotriva persoanei urmărite N.

Din conținutul mandatului european de arestare instanța a reținut că persoana urmărită internațional N este acuzată de săvârșirea a unui număr total de 7 infracțiuni și anume: 6 infracțiuni de furt calificat în grup organizat în conformitate cu art. 242 par. 1, art. 243 par. 1 punctul 2 nr. 2, art. 244a, par. 1, art. 25 par. 2 din Codul penal și 1 infracțiune de tentativă de furt calificat în grup organizat în conformitate cu art. 242 par. 1, art. 243 par. 1 punctul 2 nr. 2, art. 244a par. 1, art. 25 par. 2, art. 22, art. 23 par. 1 din Codul penal.

Starea de fapt reținută în mandatul european de arestare este următoarea:

În cursul lunilor aprilie - mai 2007, acuzatul - în calitate de membru al unei din cadrul căreia făceau parte, alături de acesta, următorii complici:, și un alt complice, numit ""- o poreclă al cărui sens este de "pisicuța" - a comis o serie de furturi din benzinării. Ca autovehicule auxiliare, acuzatul și ceilalți complici au folosit autovehicule de pasageri furate înainte. în fapt, în aprilie și mai 2007, s-au comis următoarele infracțiuni:

1. în cursul nopții de 22/23 aprilie 2007, acuzatul și complicii săi au făcut abuz de forță pentru a sparge autoturismul de pasageriFord Escort,parcat în, furându-1. valoarea autoturismului s-a ridicat la circa 1,000 euro. Daunele colaterale au generat o altă valoare adițională de 500 euro.

2. Imediat după acest fapt, în s, grupul de delicvenți au intrat prin efracție în benzinăria de la acea locație și au sustras țigări și băuturi alcoolice în valoare de 3,087 euro. Daunele colaterale cauzate se ridică la valoarea de 1.000 euro.

3. în cursul nopții de 25/26 aprilie 2007, acuzatul, și posibil un alt membru al grupului de delicvenți au spart autoturismulFord Escortdin, 3 încercând să îl fure. încercarea a eșuat datorită faptului că delicvenții nu au reușit să pornească autoturismul. Daunele materiale cauzate se ridică la valoarea de 200 euro. Valoarea autoturismului este de circa 800 euro.

4. Imediat după această tentativă, acuzatul, și posibil un al membru al grupului de delicvenți au folosit forța pentru a sparge un alt autoturism marcaFord Escortparcat în, 8, încercând din nou să îl fure. Din nou, tentativa a eșuat deoarece delicvenții nu au reușit să pornească autoturismul. Cu toate acestea, din interiorul mașinii, aceștia au sustras un radio-casetofon în valoare de 50 euro. Daunele materiale cauzate se ridică la valoarea aproximativă de 500 euro.

5. în cursul nopții de 26/27 aprilie 2007, în parcarea "" din. acuzatul, probabil împreună cu complicele "" au folosit forța pentru a sparge autoturismul marca BMW 525, furându-1. Valoarea autoturismului se ridică la aproximativ 1.500 euro. Daunele colaterale cauzate se ridică la suma aproximativă de 500 euro.

6. Imediat după comiterea acestei infracțiuni, acuzatul și complicii săi au folosit forța pentru a sparge benzinăria din, 1, de unde au sustras țigări și băuturi alcoolice a căror valoare totală s-a ridicat la suma de 4.520,58 euro. Daunele colaterale cauzate se ridică la valoarea aproximativă de 5.500 euro.

7. în dimineața zilei de 5 mai 2007, între orele 01:00 și 03:00, acuzatul, și, împreună probabil cu complicele "", din nou, au folosit forța pentru a intra din nou prin efracție în benzinăria din, 1, de unde au sustras țigări și băuturi alcoolice în valoare totală de 3.178,03 euro. Daunele colaterale cauzate s-au ridicat la cel puțin 500 euro.

Prin încheierea penală de ședință din 24 iunie 2009, în baza art. 90 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, modificată și completată s-a admis propunerea formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA și în consecință, s-a dispus arestarea persoanei urmărite internațional N, pe o durată de 4 zile, începând cu data de 24.06.2009, până la data de 27.06.2009 inclusiv.

Tot prin aceeași încheiere de ședință s-a dispus amânarea cauzei pentru data de 26.06.2009 pentru ca procurorul să depună la dosar mandatul european de arestare și traducerea acestuia în limba română.

În ședința publică din data de 26.06.2009 s-a constatat depus la dosar mandatul european de arestare în limba ă și traducerea acestuia în limba engleză. S-a fixat termen de judecată pentru data de 27.06.2009, în vederea depunerii la dosar a traducerii mandatului european de arestare în limba română.

În ședința publică de astăzi, 27.06.2009, persoanei urmărite internațional i s-a adus la cunoștință acuzarea reținută în mandatul european de arestare emis de Parchetul Districtual din - ia, respectiv că este cercetată pentru săvârșirea unui număr total de 7 infracțiuni și anume: 6 infracțiuni de furt calificat în grup organizat și 1 infracțiune de tentativă de furt calificat în grup organizat prevăzute de Codul penal.

În cursul ascultării sale, urmăritul internațional N și-a exprimat în mod liber, voluntar, consimțământul de a fi predat autorităților judiciare din ia, consimțământ consemnat chiar în declarația dată de acesta în instanță.

ui internațional Nis -a adus la cunoștință și conținutul regulii specialității, acesta declarând că nu este de acord să renunțe la efectele regulii specialității și la drepturile conferite de această regulă.

Instanța, verificând admisibilitatea cererii, constată că nu există nici un motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, infracțiunile pentru care este acuzat cetățeanul român - urmărit internațional fiind pedepsite și de legea penală română. De asemenea, termenul de prescripție a răspunderii penale nu este împlinit.

Întrucât nu există nici un impediment de ordin legal la executarea mandatului european de arestare, în baza art. 94 din Legea nr. 302/2004 modificată și completată se va admite sesizarea formulată de Parchetul Districtual din - ia pentru punerea în executare a mandatului european de arestare emis în dosarul nr. 260Js 2984/09 împotriva persoanei urmărite N și se va dispune predarea acestuia către organele judiciare din ia.

Se constată că persoana urmărită internațional a consimțit la predarea sa organelor judiciare din ia și nu a renunțat la beneficiul regulii specialității.

În temeiul art. 90 Legea nr. 302/2004 modificată și completată se va menține măsura arestării persoanei urmărite dispusă prin mandatul nr. 20/PI/ME din 24.06.2009 pe o perioadă de 25 de zile începând cu data de 27.06.2009.

În baza art. 87 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 modificată și completată se va dispune respectarea condiției ca în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

În temeiul art. 192 alin. 3 cheltuielile C.P.P. judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Se va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților a sumei de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu către Baroul Timiș.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 94 din Legea nr. 302/2004 modificată și completată admite sesizarea formulată de Parchetul Districtual din - ia pentru punerea în executare a mandatului european de arestare emis în dosarul nr. 260 Js 2984/09 împotriva persoanei urmărite N, născut la data de 26.11.1976 în Chișineu-C, jud. A, fiul lui și, domiciliat în Com., sat, nr. 357 jud. A, CNP - posesor seria -. nr. - eliberată de Poliția orașului Chișineu-C la data de 16.03.2000 și dispune predarea acestuia către organele judiciare din ia.

Constată că persoana urmărită internațional a consimțit la predarea sa organelor judiciare din ia șinua renunțat la beneficiul regulii specialității.

În baza art. 90 Legea nr. 302/2004 modificată și completată menține măsura arestării persoanei urmărite dispusă prin mandatul nr. 20/PI/ME din 24.06.2009 pe o perioadă de 25 de zile începând cu data de 27.06.2009.

În baza art. 87 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 modificată și completată dispune respectarea condiției ca în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

În baza art. 192 alin. 3 cheltuielile C.P.P. judiciare rămân în sarcina statului.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților a sumei de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu către Baroul Timiș.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică din 27.06.2009.

PREȘEDINTE,

- - -

GREFIER,

- -

Red./27.06.2009

Tehnored.

2 ex./27.06.2009

HOT

27.06.2009

În baza art. 94 din Legea nr. 302/2004 modificată și completată admite sesizarea formulată de Parchetul Districtual din - ia pentru punerea în executare a mandatului european de arestare emis în dosarul nr. 260Js 2984/09 împotriva persoanei urmărite N, și dispune predarea acestuia către organele judiciare din ia.

Constată că persoana urmărită internațional a consimțit la predarea sa organelor judiciare din ia șinua renunțat la beneficiul regulii specialității.

În baza art. 90 Legea nr. 302/2004 modificată și completată menține măsura arestării persoanei urmărite dispusă prin mandatul nr. 20/PI/ME din 24.06.2009 pe o perioadă de 25 de zile începând cu data de 27.06.2009.

În baza art. 87 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 modificată și completată dispune respectarea condiției ca în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

În baza art. 192 alin. 3 cheltuielile C.P.P. judiciare rămân în sarcina statului.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților a sumei de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu către Baroul Timiș.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică din 27.06.2009.

PREȘEDINTE,

- - -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR- 27 iunie 2009

CĂTRE,

ARESTUL

Vă facem cunoscut că prin sentința penală nr.180/PI din 27 iunie 2009, pronunțată în dosarul cu numărul de mai sus, Curtea de APEL TIMIȘOARAa hotărât următoarele:

"În baza art. 94 din Legea nr. 302/2004 modificată și completată admite sesizarea formulată de Parchetul Districtual din - ia pentru punerea în executare a mandatului european de arestare emis în dosarul nr. 260Js 2984/09 împotriva persoanei urmărite N, născut la data de 26.11.1976 în Chișineu-C, jud. A, fiul lui și, domiciliat în Com., sat, nr. 357 jud. A, CNP - posesor seria -. nr. - eliberată de Poliția orașului Chișineu-C la data de 16.03.2000 și dispune predarea acestuia către organele judiciare din ia.

Constată că persoana urmărită internațional a consimțit la predarea sa organelor judiciare din ia șinua renunțat la beneficiul regulii specialității.

În baza art. 90 Legea nr. 302/2004 modificată și completată menține măsura arestării persoanei urmărite dispusă prin mandatul nr. 20/PI/ME din 24.06.2009 pe o perioadă de 25 de zile începând cu data de 27.06.2009.

În baza art. 87 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 modificată și completată dispune respectarea condiției ca în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

În baza art. 192 alin. 3 cheltuielile C.P.P. judiciare rămân în sarcina statului.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților a sumei de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu către Baroul Timiș.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică din 27.06.2009."

PREȘEDINTE,

- - -

GREFIER,

- -

Tehnored.

2 ex./27.06.2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR- 29 iunie 2009

CĂTRE,

CENTRUL DE COOPERARE INTERNAȚIONALĂ

BIROUL NAȚIONAL INTERPOL

Vă trimitem alăturat, în copie, sentința penală nr. 180/PI din 27.06.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr. de mai sus, privind persoana urmărită internațional - cetățean român N.

Urmează ca dvs. să luați măsurile ce se impun în vederea predării acestuia către autoritățile judiciare din ia.

Cu deosebită considerație,

PREȘEDINTE,

- - -

GREFIER,

- -

Tehnored.

2 ex./29.06.2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR- 29 iunie 2009

CĂTRE,

MINISTERUL JUSTIȚIEI

Direcția Drept Internațional și Tratate

Serviciul Cooperare judiciară internațională în materie penală

Vă trimitem alăturat, în copie, sentința penală nr. 180/PI din 27.06.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr. de mai sus, privind persoana urmărită internațional - cetățean român N.

Urmează ca dvs. să luați măsurile ce se impun în vederea predării acestuia către autoritățile judiciare din ia.

Cu deosebită considerație,

PREȘEDINTE,

- - -

GREFIER,

- -

Tehnored.

2 ex./29.06.2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR- 29 iunie 2009

CĂTRE,

Parchetul Districtual din - ia

Cu referire la dosarul dumneavoastră nr. 260 Js 2984/09

Vă trimitem alăturat, în copie, sentința penală nr. 180/PI din 27.06.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr. de mai sus, privind persoana urmărită internațional - cetățean român N.

Urmează ca dvs. să luați măsurile ce se impun în vederea predării acestuia de către autoritățile judiciare din România.

Cu deosebită considerație,

PREȘEDINTE,

- - -

GREFIER,

- -

Tehnored.

1 ex./29.06.2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR- 29 iunie 2009

CĂTRE,

ARESTUL

Vă trimitem alăturat, în copie, sentința penală nr. 180/PI din 27.06.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr. de mai sus, privind persoana urmărită internațional - cetățean român N.

Urmează ca dvs. să luați măsurile ce se impun în vederea predării acestuia către autoritățile judiciare din ia.

Cu deosebită considerație,

PREȘEDINTE,

- - -

GREFIER,

- -

Tehnored.

2 ex./29.06.2009

Președinte:Codrina Iosana Martin
Judecători:Codrina Iosana Martin

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mandat european de arestare Spete. Sentința 180/2009. Curtea de Apel Timisoara