Mandat european de arestare Spete. Încheierea 210/2009. Curtea de Apel Timisoara

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

ÎNCHEIEREA PENALĂ Nr. 210 PI

Ședința publică de la 12 August 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anca Nacu

GREFIER: - -

Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

Pe rol se află judecarea cererii formulată de Curtea de Apel din, Franța, privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 24.02.2009 de către Tribunalul de la Luxemburg în dosar nr.22772/06/CD emis pe numele cetățeanului român.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă: pentru inculpatul lipsă, avocat din oficiu

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Procurorul pune concluzii de admitere a cererii formulate de Curtea de Apel din.

Apărătorul din oficiu al inculpatului solicită respingerea cererii formulate Curtea de Apel din, privind pe cetățeanul român.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de APEL TIMIȘOARA și înregistrată sub nr-, din 10.08.2009, Direcția Drept Internațional și Tratate din cadrul Ministerului Justiției, a trimis instanței competente solicitarea Curții de Apel din, Franta prin care se solicită acordul autorităților române în vederea extinderii faptelor pentru care s-a dispus inițial predarea cetățeanului român de către Curtea de APEL TIMIȘOARA prin SP nr.37/PI/13.02.2009, autorităților franceze.

Curtea de Apel din, Franța a fost sesizată de autoritățile lexenburgheze în vederea predării cetățeanului român în baza unui mandat european de arestare emis la data de 24.02.2009 de către judecătorul de instrucție de la Tribunalul Administrativ din Luxenburg, iar persoana solicitată nu a fost de acord cu predarea sa către autoritățile lexenbugheze.

La prezenta cerere s-a atașat solicitarea Curții de Apel - Franța în vederea predării cetățeanului român, tradusă în limba română, mandatul european de arestare, emis de autoritățile lexenburgheze precum și solicitarea adresată Curții de apel din -Franța de către autoritatea lexenburgheză, acte din analiza cărora, după atașarea dosarului nr-, al Curții de APEL TIMIȘOARA, instanța reține următoarea stare de fapt:
Prin SP. nr.37/PI/13.02.2009, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA, în dosar nr- s-a admis sesizarea formulată de Parchetul Tribunalului d e Înaltă Instanță din - Franța, pentru opunerea în executare a mandatului european de arestare, emis la data de 29.10.2008, în baza hotărârii pronunțată în lipsă, de către Tribunalul Corecțional din, la data de 02.05.2006, în dosar nr.referință -, împotriva persoanei urmărite și s-a dispus predarea acestuia către organele judiciare din Franța. S-a constatat că persoana urmărită internațional a consimțit la predarea sa organelor judiciare din Franța și nu a renunțat la beneficiul regulii specialității. În baza art.90 din 302/2004, modificată și completată, s-a menținut măsura arestării persoanei urmărite, dispusă prin mandatul de arestare nr. 5/PI/ME din 10.02.2009, pe o perioadă de 25 zile, începând cu data de 14.02.2009.

Cetățeanul român a fost predat la data de 27.02.209 autorităților franceze, și așa cum reiese din scriptul depus de către Curtea de Apel - Franța, acesta a fost condamnat de către Tribunalul Corecțional de la la o pedeapsă de 1 an închisoare la data de 27.03.2009, și ținând cont de reducerea de pedeapsă, cetățeanul român, în prezent deținut la închisoarea de la va fi pus în libertate la data de 28.11.2009.

La data de 23.04.2009, judecătorul de instrucție de la Tribunalul Circumscripției Administrative Luxenburg a solicitat Curții de Apel predarea cetățeanului român, în vederea executării unui mandat de arestare european eliberat la data de 24.02.2009, pentru comiterea de furturi agravate în bandă organizată și asociație de rău făcători, fapte comise între noiembrie 2005 - ianuarie 2007, pe circumscripția judiciară de la Luxenburg.

Curtea de Apel comunică autorităților române împrejurarea că cetățeanul român audiat de către autoritățile franceze la data de 25.05.2009 nu a consimțit la predarea sa către autoritățile judecătorești din Luxenburg, astfel încât s-a formulat prezenta solicitare.

Instanța urmează a constata că autoritățile luxenburgheze au emis pe numele persoanei mandatul european de arestare în dosar nr.22772/06/CD, la data de 24.02.2009 pentru comiterea faptelor de furturi agravate în bandă organizată și asociație de rău făcători, fapte comise între noiembrie 2005 - ianuarie 2007, pe circumscripția judiciară de la Luxenburg.

Potrivit art.102 din 302/2004 consimțământul la predarea de către statul român către un alt sat membru a unei persoane solicitate în baza unui mandat european de arestare pentru alte fapte comise anterior predării sale, se prezumă că a fost dat de către statele membre care au transmis o notificare Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene, dacă autoritatea judiciară de executare nu dispune altfel prin hotărârea de predare. Aliniatul 3 al aceluiași articol, reglementează necesitatea existenței aprobării autorității judiciare române de executare, actele însoțitoare ale solicitării fiind depuse la prezentul dosar însoțite de traducere.

Astfel, constatând îndeplinite condițiile reglementate expres de art.102 alin.3 din 302/2004, în temeiul art.102 al.3 din legea 302/2004 va admite cererea formulată de Curtea de Apel din, Franța și va dispune punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 24.02.2009 de către Tribunalul de la Luxemburg în dosar nr.22772/06/CD emis pe numele cetățeanului român, în prezent deținut în închisoarea din, Franța și consimte la predarea acestuia organelor luxemburgheze după executarea pedepsei pronunțate de autoritățile franceze.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul art.102 al.3 din legea 302/2004 admite cererea formulată de Curtea de Apel din, Franța.

Dispune punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 24.02.2009 de către Tribunalul de la Luxemburg în dosar nr.22772/06/CD emis pe numele cetățeanului român ( date dosar), în prezent deținut în închisoarea din, Franța și consimte la predarea acestuia organelor luxemburgheze după executarea pedepsei pronunțate de autoritățile franceze.

În temeiul art.192 al.3 pr.pen cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 100 lei către Baroul Timiș reprezentând onorariu avocat oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 14.08.2009.

Președinte, Grefier,

- - - -

RED: AN/20.08.2009

Dact: 20 August 2009

Președinte:Anca Nacu
Judecători:Anca Nacu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mandat european de arestare Spete. Încheierea 210/2009. Curtea de Apel Timisoara