Mandat european de arestare Spete. Sentința 264/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B
SECȚIA A II -A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR- ( 2264/2009)
SENTINȚA PENALĂ NR. 264
Ședința publică de la 13 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu
GREFIER - - -
* * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București reprezentat de procuror .
Pe rol, soluționarea procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare emis la 11 martie 2009 de Tribunalul Districtual din Praga 2- Cehia privind persoana solicitata.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 12 octombrie 2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezentă, iar instanța pentru ca apărătorul persoanei solicitate să depună înscrisuri a amânat pronunțarea la acest termen pentru când a hotărât următoarele.
CURTEA
Asupra cauzei penale de față:
La data de 23.09.2009 pe rolul acestei instanțe s-a înregistrat solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București de punere în executare a mandatului european de arestare emis la 11.03.2008 de Tribunalul Districtual din Praga 2 Cehia față de cetățeanul român.
La dosarul cauzei s-a atașat:
-mesajul de urmărire internațională emis de Biroul Central Național Interpol Praga 42 - 46;
- mandatul european de arestare emis față de persoana solicitată (în traducerea certificată - 21-27 );
- procesul-verbal de identificare și audiere a persoanei solicitate 12
După înregistrarea pe rolul instanței a cauzei, persoana solicitată a fost verificată sub aspectul identității și a fost audiată în condițiile art. 90 alin. 1 din Legea 302/2004 iar în baza art. 90 alin. 8 din aceeași lege s-a dispus arestarea numitei acesteia pentru 29 zile în vederea realizării procedurilor judiciare de punere în executare a mandatului european de arestare ( 7 dosar instanță).
Împotriva încheierii din 23.09.2009 a Curtea de Apel București - Secția a II-a penală prin care s-a dispus arestarea persoanei solicitate, aceasta a declarat recurs.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, prin decizia 3013 din 27.09.2009 (dosar nr-) a respins, ca nefondat, recursul persoanei solicitate.
Examinând actele dosarului în raport cu dispozițiile Legii 302/2004, Curtea constată că sunt realizate condițiile legale pentru a se pune în executare mandatul european de arestare emis de autoritățile judiciare cehe împotriva cetățeanului român. În acest sens, Curtea reține următoarele:
1.La 27.03.2001, prin hotărârea Tribunalului din Praga 2, rămasă definitivă la 16.06.2001, cetățeanul român (având la momentul condamnării numele - 21 - 36 ) a fost condamnată pentru jaf - art. 234 pct. 1 din Codul penal ceh.
Persoana solicitată a fost judecată și condamnată în lipsă întrucât după interogare și notificarea acuzării, fiind pusă în libertate (23.02.1999)), acesta a părăsit teritoriul Cehiei sustrăgându-se procedurilor judiciare.
În fapt, s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că în ziua de 20.07.1999, în jurul orei 14, 35 aflându-se în Praga 2, L, intrat în magazinul societății de articole din piele " împreună cu alte persoane și în timp ce o altă femeie din grupul respectiv a exercitat violența asupra vânzătoarei, persoana solicitată și ceilalți complici, a sustras bunuri în valoare de 8.745,16.
2. Din perspectiva dispozițiilor art. 79 din Legea 302/2004 modificată, Curtea constată realizate exigențele referitoare la conținutul și forma mandatului european de arestare.
De asemenea, se constată că nu există incidente referitoare la identitatea persoanei solicitate, aceasta confirmându-și identitatea în cursul audierii din 23.09.2009 de către procuror și instanță.
Împrejurarea că autoritățile judiciare au identificat persoana solicitată sub numele se datorează faptului că acesta era numele dobândit prin căsătorie, iar ulterior, prin efectul hotărârii de divorț, acesta și-a reluat numele de ( 35 ).
3. Persoana solicitată a exprimat opoziția la predare motivând în sensul că nu are încredere în autoritățile statului de condamnare, invocând precaritatea stării de sănătate, situația familială dificilă și împrejurarea că din perspectiva legislației române s-a împlinit termenul de prescripție a executării pedepsei.
Instanța constată că împrejurările legale de circumstanțele personale invocate de persoana solicitată nu pot constitui motive de refuz din perspectiva dispozițiilor art. 88 din Legea 302/2004.
În ceea ce privește prescripția executării pedepsei ca motiv obțional de refuz la executarea mandatului european de arestare:
Hotărârea de condamnare a persoanei solicitate a rămas definitivă la 16.06.2001 și conform art. 125 raportat la art. 126 alin. 1 lit. b combinat cu art. 127 din Codul d e procedură român termenul de prescripție a executării pedepsei s-a împlinit la 16.06.1009.
Însă, conform art. 68 din Codul penal ceh termenul de prescripție nu curge în perioada când pedeapsa nu poate fi executată din pricină că persoana condamnată se află pe teritoriul acestui stat și oricum prescripția se întrerupe și prin faptul luării unor măsuri de punere în executare a pedepsei cum ar fi, în cauză mandatul de executare a pedepsei emis la 15 mai 2002 ( 25 ).
Așa fiind rezultă că din perspectiva legii penale a statului de condamnare, nu s-a împlinit prescripția, pedeapsa aplicată persoanei solicitate fiind executabilă.
Din perspectiva acestei situații, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 88 alin. 2 lit. g din Lega 302/2004, situație în care instanța are, ex lege, facultatea de a opta între punerea în executare a mandatului european de executare și refuzul de aof ace.
În acest context, instanța apreciază că se impune punerea în executare, a mandatului european de arestare și predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare cehe în vederea executării pedepsei.
Opțiunea instanței stă sub imperiul obligațiilor de cooperare judiciară internațională asumate de statul român în vederea realizării în Uniunea europeană a unui "spațiu de libertate, securitate și justiție" - Decizia cadru a Consiliului Europei din 13.06.2002 privind mandatul european de arestare 2002/584/JA pct. 5 din preambul.
A refuza punerea în executare a mandatului european de arestare privind pe numita pe motiv că este prescrisă executarea pedepsei conform legii române, ar însemna de fapt lipsirea de eficiență a normelor juridice tocmai ale statului ale cărui legi le-a încălcat persoana solicitată, comițând o infracțiune deosebit de gravă.
În altă ordine de idei, distinct de prejudiciul de imagine (deosebit de important) stânjenitor pentru statul român, cauzat de activitatea infracțională desfășurată pe teritoriul altor state de cetățeni români asemenea numitei, instanța apreciază că prin predarea acesteia în vederea executării pedepsei se realizează cuvenita satisfacție datorată subiectului pasiv principal( victima jafului) și subiectului pasiv secundar - statul ale cărei legi au fost înfrânte.
Totodată, pentru aceleași argumente, mai sus arătate, cât și pentru faptul că persoana solicitată nu se află în situația expres prevăzută de art. 88 alin. 2 lit.1din Legea 302/2004, Curtea nu poate lua în considerație solicitarea acesteia de a executa pedeapsa într-un penitenciar din România (art. 88 alin. 3 din aceeași lege).
Având în vedere considerentele mai sus expuse, în baza art. 94 alin. 1 din Legea 302/2004 instanța va dispune punerea în executare a mandatului de arestare european emis la 11.03.2008 de Tribunalul Praga 2 - Cehia împotriva cetățeanului român în predarea acesteia către autoritățile judiciare cehe în vederea executării pedepsei de 3 ani închisoare, cu respectarea regulei specialității.
Totodată, în baza art. 90 alin. 9 din Legea nr. 302/2004 va menține arestarea persoanei solicitate în vederea predării acesteia, - iar în baza art. 96 alin. 5 din aceeași lege va constata că aceasta a fost reținută și arestate la data de 23.09.2009.
Având în vedere și prevederile art. 192 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTORĂȘTE:
Dispune punerea în executare a mandatului european de arestare emis la 11.03.2008 de Tribunalul Districtual din Praga 2 Cehia, împotriva cetățeanului român - fiica lui și, născută la data de 11.03.1967 în B, domiciliat în B,- A, sector 1,. -- și predarea acesteia cu respectarea regulii specialității.
Menține starea de arest a numitei pe o durată de 30 zile, de la 13 octombrie 2009 la 11 nov. 2009.
Constată că aceasta a fost reținută și arestată de la 23.09.2009.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, sumă de 100 lei se avansează din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.10.2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.
Dact.
4 ex. - 15.10.2009
Președinte:Nicoleta GrigorescuJudecători:Nicoleta Grigorescu