Mandat european de arestare Spete. Sentința 29/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE FOND

SENTINȚA PENALĂ Nr. 29

Ședința publică de la 05 februarie 2010

PREȘEDINTE: Valentina Trifănescu judecător

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror, din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova

Pe rol, soluționarea cererii de executare a mandatului european de arestare, emis de autoritățile judiciare italiene -Curtea din, privind persoana solicitată.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns persoana solicitată, asistată de avocat, apărător desemnat din oficiu.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-a depus mandatul european de arestare tradus în limba română, după care, s-a adus la cunoștință persoanei solicitate existența și conținutul mandatului european de arestare, drepturile prev. de art.91 din Legea nr.302/2004, modificată, efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predarea către autoritatea judiciară emitentă, arătându-i-se consecințele juridice ale consimțământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia, după care, a fost ascultată persoana solicitată, aceasta declarând că își exprimă consimțământul la predarea către autoritățile judiciare italiene, invocând regula specialității, întocmindu-se în acest sens, un proces-verbal, potrivit dispoz.art.90 alin.5 din Legea nr.302/2004, modificată.

Nemaifiind alte cereri sau excepții de formulat, s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Reprezentantul Parchetului solicită să se ia act de consimțământul la predare, să se admită cererea de executare a mandatului european de arestare și să se dispună predarea acesteia către statul solicitant, cu respectarea regulii specialității, menținerea măsurii arestării față de aceasta.

Avocat, având cuvântul pentru persoana solicitată, solicită de asemenea, predarea persoanei solicitate către statul italian, având în vedere consimțământul acesteia la predare, cu respectarea regulii specialității invocate de acesta.

Persoana solicitată, având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu predarea sa către autoritățile italiene pentru a-și dovedi nevinovăția, fiind de acord cu concluziile apărătorului desemnat din oficiu.

Dezbaterile fiind încheiate;

CURTEA:

Asupra cauzei penale de față;

Constată că, la data de 01 februarie 2010, fost sesizată instanța în procedura prevăzută de art. 89 din Legea 302/2004 modificată prin Legea 222/2008, cu privire la arestarea persoanei solicitate, față de care s-a emis mandatul european de arestare nr. 5281/09 - 66/09 RG din 02.11.2009 de către Judecătorul însărcinat cu ancheta preliminară din - Italia, pentru comiterea infracțiunii de asociere infracțională, facilitarea și comiterea prostituției, prev de art. 416 art. 3 ( n 5-7-8) art. 4 (1-7) Legea 75/1958 din codul penal Italian.

Totodată, s-au înaintat instanței: procesul-verbal încheiat la 1 februarie 2010, precum și Ordonanța de reținere nr. 3/2010 din 01 februarie 2010, prin care s-a dispus reținerea persoanei solicitate, pentru 24 ore, cu începere de la 01.februarie 2010 orele 12,30 până la 02 februarie 2010 orele 12,30.

Prin încheierea din 02 februarie 2010, pronunțată de această C de Apel în dosarul nr-, în baza art. 90 alin.2 din Lg. 302/2004;

S-a dispus arestarea persoanei solicitate, fiul lui G și, născut la 02.06.1978 în Dr.Tr.S, jud. M, cu domiciliul în Ocol, sat Ocol, jud. M, CNP -, CI seria - nr. -, emisă de Poliția Dr.Tr.S la 11.05.2004 pe o durată de 4 zile, de la 02 februarie 2010, până la 05 februarie 2010, inclusiv.

S-a dispus emiterea mandatului de arestare.

Prin adresa nr.232/II/5/2010 din 03 februarie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiovaa înaintat mandatul de arestare european privind persoana solicitată.

În cuprinsul mandatului european de arestare se arată că persoana solicitată este urmărită pentru săvârșirea a trei fapte penale, respectiv participare într-un grup infracțional implicat în exploatarea, facilitarea și promovarea prostituției a mai multor tinere de naționalitate română. Grupul a fost condus de, G și compus și din, A și (care sunt acuzați separat separat); asociația a operat în anii 2007-2008-2009 în localitatea, și în alte locuri și încă operează în prezent din aprilie 2008 a exploatat facilitat și comis prostituția persoanei comițănd infracțiunea conf. art. 3 (5, 7 și 8) și art. 4 (1 și 7) din legea nr. 75/58, și a ajutat și facilitat operarea grupului sus menționat; de asemenea a fost în posesia unei arme în complicitatea cu G și, în din octombrie până în noiembrie 2008.

În cauza de față s-a procedat în conformitate cu dispoz. art. 881și art. 882din Legea nr. 302/2004, modificată, a fost identificată persoana solicitată, i s-a adus la cunoștință că împotriva sa a fost emis mandatul european de arestare de către autoritățile italiene - Curtea din.

Constatând că mandatul european de arestare îndeplinește condițiile prevăzute de lege, s-a procedat în conformitate cu dispoz. art. 90 și 91din Legea nr. 302/2004, în sensul că a fost audiată persoana solicitată, aducându-i-se la cunoștință că are posibilitatea să-și dea consimțământul la predarea voluntară și să solicite aplicarea dispozițiilor prevăzută de art. 100 alin.2 privind regula specialității, precum și faptul că predarea trebuie efectuată cu persoana în stare de arest.

Având în vedere faptul că în ședința publică din data de 05 februarie 2010, persoana solicitată cu ocazia audierii sale a declarat că își exprimă consimțământul la predarea către autoritățile judiciare italiene și întrucât nu este incident niciunul din motivele de refuz al executării, prev.de art.88 din Legea nr.302/2004, modificată, în baza art.90 alin.5 și 6 din Legea nr.302/2004, Curtea urmează să ia act de consimțământul persoanei solicitate la predare, să admită cererea de executare a mandatului european de arestare și să dispună predarea persoanei solicitate către autoritățile italiene, sub condițiile prev.de art.100 și art.87 din Legea nr.302/2004, modificată.

Se va menține măsura arestării persoanei solicitate în vederea predării.

Văzând și dispozițiile art.80 din Legea nr.302/2004, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina statului.

Cheltuielile judiciare în sumă de 350 lei cheltuieli judiciare statului, din care 320 lei onorariu avocat oficiu se vor suporta din fondurile MJ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea.

Ia act de consimțământul persoanei solicitate, fiul lui G și, născut la 02.06.1978 în Dr.Tr.S, jud. M, cu domiciliul în Ocol, sat Ocol, jud. M, CNP -, CI seria - nr. -, emisă de Poliția Dr.Tr.S la 11.05.2004, cetățean român - la predare și dispune predarea acesteia către autoritățile judiciare italiene, cu respectarea regulii specialității.

Menține măsura arestării persoanei solicitate în vederea predării, către autoritățile judiciare emitente.

Cheltuielile judiciare în cuantum de 350 lei cheltuieli judiciare statului, din care 320 lei onorariu avocat oficiu,vor fi suportate din fondurile MJ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică de la 05 februarie 2010.

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Președinte:Valentina Trifănescu
Judecători:Valentina Trifănescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mandat european de arestare Spete. Sentința 29/2010. Curtea de Apel Craiova