Mandat european de arestare Spete. Sentința 30/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL
Secția penală și pentru cauze cu minori
SENTINȚA PENALĂ NR. 30/F/ DOSAR NR-
Ședința publică din 24 martie 2008
Complet de judecată format din:
PREȘEDINTE: Alexandru Vasiliu
JUDECĂTOR 2: Alina Constanța Mandu C -
Grefier - - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public
- procuror în cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cererii privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis de Judecătoria Orașului, Ungaria la data de 8 octombrie 2007 în dosarul nr. 1.270/2007/6-I, privind persoana solicitată.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data 19 martie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța în vederea deliberării a amânat pronunțarea la data de 24 martie 2008, când,
1. Constată că, la data de 17 ianuarie 2008, Curtea de Apel Brașova fost sesizată prin Biroul Național Interpol cu punerea în executare a mandatului european de arestare emis Judecătoria orașului, din Ungaria, pe numele persoanei solicitate, cetățean român, născut la 13 noiembrie 1976 în mun. S, jud. H, fiul lui și, domiciliat în com., nr. 334, jud,
În momentul în care a fost identificat și reținut de către parchet, din declarațiile date acesta la procuror și la instanța de judecată a rezultat că, pentru faptele care fac obiectul mandatului (săvârșite la 5/6 septembrie 2002 și 27 iulie 2003 ) persoana solicitată mai fusese arestată preventiv, în aceeași cauză penală, de la 31 iulie 2003 la 14 decembrie 2006, pe o perioadă de 3 ani și 4 luni, după care a fost pus în libertate până la soluționarea cauzei, sub control judiciar, cel în cauză fiind condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare.
Pentru a fi verificate susținerile persoanei solicitate și a se stabili în mod detaliat circumstanțele în care s-a emis mandatul european de arestare, dat fiind că la dosar nu existau toate informațiile necesare, curtea a solicitat relații suplimentare de la Ministerul d e Justiție din Ungaria și de la Judecătoria orașului. De asemenea, s-a procedat la traducerea actelor depuse de persoana solicitată, cu privire la procesul penal în care a fost judecat de autoritățile judiciare maghiare.
În cauză nu s-a dispus măsura arestării persoanei solicitate, față de necesitatea de a obține informații suplimentare, pentru a se stabili dacă punerea în executare a mandatului european de arestare întrunește condițiile cerute de lege.
De asemenea, curtea s-a conformat dispozițiilor cuprinse în decizia penală nr. 581 din 18 februarie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză, cu ocazia soluționării recursului declarat de parchet pe motiv că nu s-a dispus arestarea persoanei solicitate. Ca urmare s-au făcut toate demersurile necesare pentru obținerea informațiilor care sunt necesare pentru a se dispune cu privire lapredareapersoanei solicitate.
2. Din examinarea actelor depuse la dosar de autoritățile judiciare maghiare și de persoana cercetată, precum și din declarațiile acesteia, curtea a stabilit că, într-adevăr, persoana solicitată a fost reținută și arestată preventiv de la data de 31 iulie 2003 (filele nr. filele 101-102, vol.I din dosarul instanței), pentru aceleași fapte pentru care s-a emis și prezentul mandat european de arestare și de către aceeași instanță, iar la data de 4.12.2006,după 3 ani și 4 luni de arestare preventivă, persoana solicitată a fost pusă în libertate, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, obligație pe care cel în cauză a respectat-o, așa cum rezultă din dovezile de prezentare periodică la poliția din localitate, până la data de 3 mai 2007 ( filele nr. 103, 105-106, vol. I dosar instanță).
La data de 15 ianuarie 2007 persoana cercetată a fost condamnată la 4 ani închisoare pentru faptele săvârșite și expulzare pe o durată de 5 ani.
Judecătoria Județului, ca instanță de control judiciar, a desființat hotărârea de condamnare, dat fiind neîndeplinirea corectă a procedurii de citare cu celălalt inculpat din cauză și a dispus la 15 iunie 2007 rejudecarea cauzei de către prima instanță, (filele nr. 96-97 vol. I dosar instanță).
În derularea procedurii de rejudecare Judecătoria orașului, prin încheierea din 25 octombrie 2007 dispus din nou arestarea persoanei solicitate și a emis mandatul european de arestare, pe același motiv inițial, în sensul că există suspiciuni vădite că acesta ar fi autorul faptelor (filele 24-25 vol.I, dos. instanță).
Deși în cauză nu au fost identificate motive de refuz al executării mandatului european de arestare dintre cele arătate în art. 88 din Legea 302/2004, din Decizia-Cadru (2002/584/) a Consiliului, din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare, în aplicarea căreia sunt date dispozițiile cuprinse în Titlul III din Legea 302/2004, rezultă în mod expres și imperativ, în articolul 1 alin.(3), că dispozițiile privitoare la emiterea și executarea mandatului european de arestare nu pot avea ca efect modificarea obligației de respectare a drepturilor fundamentale și a principiilor juridice fundamentale, astfel cum acestea sunt consacrate de art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.
De asemenea, prin art. 77 alin.(2) din legea nr. 302/2004, se statuează că executarea mandatelor europene de arestare se face pe baza recunoașterii și a încrederii reciproce însăîn conformitate cu dispozițiile din Decizia-Cadru (2002/584/)a Consiliului, din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare.
Art. 1 alin 3 din Decizia-Cadru (2002/584/) a Consiliului face trimitere la art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană care - în alin. 2- prevede că "Uniunea va respecta drepturile fundamentale, așa cum sunt garantate de Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, semnată la la 5.11.1950 și cum ele rezultă din tradițiile constituționale ale statelor membre, ca principii generale ale legii comunitare".
Rezultă așadar, fără nici un dubiu, că executarea mandatelor europene de arestare se face sub condiția ca drepturile și libertățile fundamentale - în cazul de față dreptul la libertate - să fie respectate la nivelul garanțiilor oferite de Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și este obligația instanțelor să vegheze la această respectare, înainte de verificarea oricăror alte impedimente de punere în executare, ce ar rezulta din legea internă.
3. Or, din actele aflate la dosar, rezultă cu certitudine că persoana solicitată a fost arestată preventiv în același dosar, pentru aceleași fapte și pentru același temei pentru care se cere din nou arestarea, pe o durată îndelungată, de 3 ani și 4 luni și a fost pus în libertate de sub puterea mandatului de arestare înainte de soluționarea cauzei, în faza de judecată, deși persistența motivelor inițiale nu mai pot fi invocate drept temei ( cauza W. Elveția și Stasaitis Lituania).
Față de o asemenea situație, curtea este datoare să constate- înainte de orice- că arestarea persoanei solicitate este cerută cu încălcare exigențelor art. 5 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, care reprezintă o protecție împotriva atingerilor arbitrare aduse libertății, pentru reducerea riscului arbitrariului (cauza Gusinskiy Rusia) și pentru preeminența dreptului, ne fiind îndeplinite cerințele art. 5 par.1 lit.c) și par. 3.
Acesta reprezintă un impediment legal, conform art. 1 alin.3din Decizia-Cadru (2002/584/) a Consiliului pentru punerea în executare a mandatului. Altfel, s-ar ajunge la concluzia că, dacă sunt îndeplinite cerințele legii interne, mandatele europene de arestare se pot pune în executare chiar dacă este încălcată Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ceea ce este de neadmis.
Instanța consideră că este datoare să asigure respectarea garanțiilor privitoare la drepturile și libertățile fundamentale ale omului, fără a face distincție după cum arestarea unei persoane este dispusă de o instanță internă sau de o instanță a unui stat membru UE.
Curtea de la Strasbourg, a cărei jurisprudență este obligatorie în interpretarea și aplicarea convenției, a subliniat - în mod constant, că existența și persistența unor indicii serioase cu privire la vinovăția persoanei acuzate, precum și gravitatea infracțiunii săvârșitenu justifică, în sine, o detenție îndelungată(cauza Tomasi contra Franța, 1992 ). Arestarea preventivă are un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală (Cauza Wemhoff contra Germania). Din datele aflate la dosar rezultă că persoana solicitată a fost pusă în libertate de sub puterea măsurii arestării preventive în cursul procedurii, ceea ce înseamnă că s-a apreciat că judecata poate fi continuată cu inculpatul în stare de libertate.
Rearestarea unui inculpat, la 5 ani de la data săvârșirii faptelor, după ce a fost arestat preventiv și pus în libertate, după o durată de 3 ani și 4 luni, maximum special al pedepsei prevăzute de legea maghiară fiind de 8 ani, fără a se invoca temeiuri noi, concrete sau probe în acest sens (Cauza Jablonski Polonie, cauza Letelier Franța sau cauza Tomasi Franța)), este în flagrantă contradicție cu cerințele art. 5 din CEDO, atât sub aspectul necesității măsurii, cât și al respectării principiului proporționalității.
Așa cum s-a arătat în cazul Neumeister contra Austria, durata arestării persoanei solicitate încetează să mai fie rezonabilă din moment ce s-a impus punerea în libertate în cursul procedurilor (a se vedea și cauza Imre Ungaria).
4. Durata arestării preventive pe un termen atât de îndelungat transformă măsura preventivă într-o pedeapsă. În jurisprudența Curții de la Strasbourg, depășirea unei perioade de arestare preventivă de 3 ani a fost considerată, constant, ca o depășire a unei durate rezonabile și o încălcare a art. 5 par. 3 chiar pentru infracțiuni mult mai grave (cauza Marea Britanie - 15 luni considerat prea la infr. de omor, cauza Chidecki Polonia - în care se arată că 3 ani de arestare preventivă încalcă art.5 par. 3 sau cauza Labita Italia).
Mai trebuie arătat că, prin relațiile puse la dispoziție de Ministerul Justiției din Ungaria s-a arătat în mod expres că: "Deoarece sentința adusă în primul dosar a fost reapelată, tribunalul trebuie să deruleze o nouă procedură penală împotriva persoanei în cauză, iar principiul prezumției de nevinovăție va fi valabil pentru acesta până la dovedirea vinovăției, ceea ce înseamnă că nu este considerat vinovat până când tribunalul nu declară într-o sentință că a comis infracțiunea de care este acuzat.Din acest motiv nu poate fi arestat din nou pentru o faptă pentru care a mai fost arestat, filele 90 și 95, vol.I dosar instanță.
Deși curtea nu procedează la o examinare sau la o cezură a aplicării a legislației interne ungare, este totuși de observat că, potrivit art. 132 alin.2 din Legea XIX/98, durata arestării preventive, până la pronunțarea unei hotărâri nu poate depăși 3 ani. De asemenea nu se prevede că după depășirea perioadei de 3 ani este admisă rearestarea, fila 45 vol.II dosar instanță.
5. Casarea hotărârii în recurs și reluarea procedurii de judecare în primă instanță reprezintă o lungire a procedurilor determinată de vicii de procedură referitoare la un alt inculpat, carenu este imputabilăcelui în cauză și devine un impediment pentru menținerea (cauza Gosselin Franța) și cu atât mai mult redispunerea arestării unei persoane, arestarea ne mai fiind în acord cu cerințele art. 5 par. 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, (cauza Wemhoff contra Germania, B Austria sau Toth Austria)).
Curtea are obligația să se conformeze atât cerințelor Deciziei Cadru, cât și celor impuse de Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului,pentru a garanta respectarea drepturilor fundamentale ale omului cu ocazia punerii în executare a mandatului european de arestare. Din această perspectivă, arestarea și predarea persoanei solicitate ar reprezenta o încălcare a Convenției Europeană a Drepturilor Omului.
Persoana solicitată a depus acte în sensul că după liberare, în anul 2007, fiind pe teritoriul Ungariei, s-a prezentat, periodic, la poliție pentru a fi verificat.
În prezent are domiciliul stabil în locuință proprietate personală, în localitatea, este căsătorit, are un copil minor și nu există nici un fel de indicii în sensul că nu ar putea fi solicitat de către autoritățile judiciare maghiare pentru a se prezenta la proces.
s-a obligat prin declarația pe care a dat-o la instanță,
să se prezinte la fiecare solicitare a autorităților judiciare maghiare.
6. Așa fiind, în raport de considerentele arătate mai sus, curtea va constata că mandatul european de arestare a fost emis cu încălcarea prevederilor art. 1 alin.3 din Decizia-Cadru (2002/584/) a Consiliului, coroborate cu prevederile art. 6 alin.2 din Tratatul privind Uniunea Europeană și art. 77 alin.2 din Legea 302/2004, astfel încât va respinge cererea de predare și punerea în executare a mandatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de Judecătoria orașului, din Ungaria, pentru punerea în executare a mandatului european de arestare emis în dosarul penal nr. 1.270/2007/10, privind pe persoana solicitată, cu datele de la dosar.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul pentru apărător din oficiu, de 100 lei, se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.
În baza art.16 din Ordinul nr.1054/C/27.07.2005 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 178/1997 pentru autorizarea și plata interpreților și traducătorilor folosiți de Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul Justiției, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul Național Anticorupție, de organele de urmărire penală, de instanțele judecătorești, de birourile notarilor publici, de avocați și de executori judecătorești, cu modificările și completările ulterioare aduse prin Legea nr. 281/2004 și prin Ordonanța Guvernului nr. 11/2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 110/2005, stabilește valoarea serviciilor de traducere din limba engleză prestate în prezenta cauză de către la suma de 170,65 lei, iar valoarea prestațiilor de traduceri simultane și traduceri în regim de urgență pretate de traducătorul autorizat la 615,50 lei.
Prezenta hotărâre se va comunica, la rămânerea ei definitivă, către autoritatea judiciară maghiară emitentă și Ministerului Justiției și departamentului economico-administrativ al Curții de Apel Brașov în vederea efectuării plății.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 24 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - C - - -
Red./dact.
Ex.2/01.04.2008
Președinte:Alexandru VasiliuJudecători:Alexandru Vasiliu, Alina Constanța Mandu
