Mandat european de arestare Spete. Sentința 4/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
SENTINȚA PENALĂ NR. 4/2009
Ședința publică din 23 ianuarie 2009
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: Valentin Chitidean judecător
GREFIER: - -
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, reprezentat prin procuror
Pe rol fiind soluționarea cererii de executare a mandatului european de arestare emis la data de 11.11.2008 de către d-na procuror de la Procuratura -, Germania, în dosar nr. Gs 215/91, cu privire la persoana solicitată, născut la 01.01.1969 în orașul N, jud. B-N, fiul lui și, CNP -, cu domiciliul în orașul N,-, jud. B-
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă persoana solicitată, în stare de arest, însoțit de organele de poliție din cadrul IPJ B-N, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat din cadrul Baroului C, cu delegația depusă la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că la dosar s-a depus mandatul european de arestare emis de către autoritățile judiciare germane pe numele persoanei solicitate și există traducerea în limba română. Totodată se constată că la dosar s-a înregistrat cu data de 23.01.2009 adresa INTERPOL prin care este comunicat faptul autoritățile judiciare germane au revocat mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate, precum și faptul că nu mai solicită extrădarea acestuia.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, se acordă cuvântul față de solicitarea autorităților judiciare germane.
Apărătorul persoanei solicitate arată că, la primul termen de judecată, având în vedere că fapta comisă de persoana solicitată este prescrisă conform legislației române, se putea refuza executarea mandatului european de arestare. Față de solicitarea INTERPOL, cere revocarea măsurii arestării preventive a persoanei solicitate și respingerea cererii de executare a mandatului european de arestare. Cu acordarea onorariului pentru apărător din oficiu.
Reprezentanta Parchetului, având în vedere că autoritățile judiciare germane au dispus revocarea mandatului european de arestare, solicită punerea în libertate a persoanei solicitate, mandatul european de arestare urmând a fi restituit autorităților judiciare emitente.
Persoana solicitată având ultimul cuvânt solicită punerea sa în libertate, precum și închiderea procedurii cu privire la extrădarea sa către autoritățile germane prin respingerea acestei solicitări.
CURTEA
Examinând cererea de executare a mandatului european de arestare emis pe numele cetățeanului român, curtea constată următoarele:
Prin încheierea penala nr. 3/19.01.2009, Curtea de Apel a dispus arestarea pe o durată de 5 zile a persoanei solicitate, născut la 01.01.1969 în orașul N, jud. B-N, fiul lui și, CNP -, cu domiciliul în orașul N,-, jud. B-N, pe baza semnalării transmise de către INTERPOL /Germania acordând termen pentru 23.01.2009 în vederea prezentării mandatului european de arestare emis de către d-na procuror de la Procuratura -, Germania, în dosar nr. Gs 215/91.
La termenul fixat a fost prezentat Curții mandatul european de arestare tradus în limba română însă, în aceeași zi, a fost comunicat faptul că autoritățile judiciare germane au dispus revocarea urmăririi internaționale a persoanei solicitate și retragerea mandatului european de arestare emis pe numele acesteia.
Având în vedere aceste împrejurări, nefiind îndeplinite condițiile prev. de art.90 din legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, Curtea va respinge cererea de executare a mandatului european de arestare.
Văzând că nu mai există vreun temei care să justifice arestarea persoanei solicitate, în baza art. 139 al.2 proc.pen. va revoca arestarea preventivă dispusă prin încheierea din 19 ianuarie 2009 și va dispune punerea în libertate a persoanei solicitate dacă aceasta nu este arestată în altă cauză.
În temeiul art. 189.proc.pen. va stabili în favoarea Baroului de Avocați C suma de 320 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
În baza art. 80 din Legea nr. 302/2004, drepturile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge cererea de executare a mandatului european de arestare a persoanei solicitate, născut la 01.01.1969 în orașul N, jud. B-N, fiul lui și, CNP -, cu domiciliul în orașul N,-, jud. B- ca urmare a revocării mandatului european de arestare emis la data de 11.11.2008 de către d-na procuror de la Procuratura -, Germania, în dosar nr. Gs 215/91.
Revocă măsura arestării preventive dispuse față de persoana solicitată, născut la 01.01.1969 în orașul N, jud. B-N, fiul lui și, CNP -, cu domiciliul în orașul N,-, jud. B-, aflat în Arestul IPJ B-N, în baza mandatului de arestare nr. 2/2009 emis în temeiul încheierii penale nr. 3 din 19 ianuarie 2009 Curții de APEL CLUJ, definitivă prin nerecurare, ca urmare mandatului european de arestare emis la data de 11.11.2008 de către d-na procuror de la Procuratura -, Germania, în dosar nr. Gs 215/91.
Dispune punerea de îndată în libertatea numitului aflat în Arestul IPJ B-N, dacă nu este arestat în altă cauză.
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C suma de 320 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
În baza art. 192 alin. 3.proc.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Executorie.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 23 ianuarie 2009, în prezența persoanei solicitate.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red. 4 ex. /
26.01.2009
Președinte:Valentin ChitideanJudecători:Valentin Chitidean