Mandat european de arestare Spete. Sentința 48/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția penală și pentru cauze cu minori

Dosar nr. -

SENTINȚA PENALĂ NR. 48/PI/2009

Ședința publică din 17 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Rus Claudia

Grefier: - -

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art. 304 Cod procedură penală.

Pe rol soluționarea cererii privind executarea mandatului european de arestare a persoanei solicitate, fiul lui și, născut la data de 25.12.1984 în S M, cu domiciliul în sat, nr. 214, comuna, jud. S

La apelul nominal se prezintă persoana solicitată, în stare de reținere, asistat de apărătorul în substituire, avocat, în baza împuternicirii avocațiale de substituire din 17.04.2009, emisă de Baroul Bihor și interpretul de limbă maghiară care asigură traducerea dezbaterilor.

Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, precum și învederându-se faptul că s-a depus mandatul european de arestare tradus în limba română, după care:

Apărătorul persoanei solicitate și procurorul arată că nu au cereri de formulat.

Instanța comunică persoanei solicitate motivul pentru care s-a emis mandatul european de arestare, în replică aceasta susținând că cele relatate s-au întâmplat la De asemenea, instanța îi aduce la cunoștință că îi sunt asigurate drepturile prevăzute de art.91 din Legea 302/2004, respectiv dreptul de a fi asistat de un apărător, precum și dreptul la interpret, în cazul în care persoana solicitată nu cunoaște limba română.

Instanța întreabă persoana solicitată dacă își dă consimțământul la predare, sens în care aceasta arată că nu consimte la predare.

Întrebat fiind care este motivul pentru care nu consimte la predare, persoana solicitată arată că nu vrea să fie predat pentru că nu știa că există asemenea acuzații împotriva lui.

La întrebarea instanței dacă renunță sau nu la regula specialității, persoana solicitată arată că renunță la această regulă întrucât știe că nu există alte acuzații la adresa sa din partea organelor judiciare maghiare.

De asemenea, persoana solicitată susține nu vrea să execute pedeapsa în Ungaria, în cazul în care se va pronunța o soluție de condamnare împotriva sa.

Procurorul solicită să fie întrebată persoana solicitată dacă are afaceri judiciare în România.

Persoana solicitată arată că nu are afaceri judiciare în România.

Instanța, acordă cuvântul asupra cererii privind executarea mandatului european de arestare.

Reprezentantul parchetului solicită să se dispună arestarea persoanei solicitate, predarea acesteia condiționată de împrejurarea că dacă va fi găsit vinovat să fie predat autorităților judiciare românești în vederea executării pedepsei.

Apărătorul persoanei solicită respingerea cererii și arată că fapta pentru care se solicită extrădarea ar putea face obiectul unui proces în fața autorităților românești în temeiul art. 24 ind. 2 din Legea nr. 302/2004 și invocă principiul personalității legii penale potrivit art. 4 Cod penal.

Persoana solicitată arată că nu dorește să fie predată.

CURTEA DE APEL

Constată că, prin sesizarea înregistrată la instanță la data de 13 aprilie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ORADEAa înaintat ordonanța de reținere și procesul verbal de identificare privind pe numitul, față de care Organizația Internațională a Poliției Criminale (Interpol) a semnalat emiterea mandatului european de arestare de către Judecătoria orașului - Ungaria, solicitând să se fixeze de urgență un termen de judecată în vederea soluționării cauzei.

Examinând cererea formulată, instanța reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la instanță la 13 aprilie 2009, Judecătoria orașului - Ungaria a solicitat executarea mandatului european de arestare nr. 78/2008 din 15 decembrie 2008 al aceleiași judecătorii, privind pe, cetățean român, cu datele personale de la dosar.

În conformitate cu dispozițiile art. 78 al. 2 din Legea nr. 302/2004, autoritatea judiciară de executare este Curtea de APEL ORADEA, instanță legal investită să procedeze la soluționarea cauzei.

În conformitate cu dispozițiile legale, Curtea a constatat că mandatul european de arestare este însoțit de traduceri și respectă cerințele prevăzute de art.79 alin. 1 din Legea nr. 302/2004.

În ședința publică din 14.04.2009 s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 5 zile cu începere de la 14.04.2009.

Potrivit dispozițiilor art.89 alin. 2 din Legea nr.302/2004, la termenul din 17.04.2009, Curtea a procedat la informarea persoanei solicitate asupra existenței mandatului european de arestare împotriva sa, asupra conținutului acestuia, asupra posibilității de a consimți la predare către statul solicitant precum și cu privire la drepturile sale procesuale.

Persoana solicitată nu a consimțit la predarea sa către autoritățile judiciare spaniole.

Văzând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.90 din Legea 302/2004 privind predarea numitului organelor judiciare maghiare în vederea efectuării urmăririi penale în cauza pentru care s-a emis mandatul european de arestare nr. 78/2008 din 15 decembrie 2008 al Judecătoriei orașului - Ungaria, instanța, în baza art.94 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 modificată, va admite cererea de executare a mandatului european de arestare nr. 78/2008 din 15 decembrie 2008 emis de Judecătoria orașului împotriva persoanei solicitate.

În baza art. 96 din Legea nr. 302/2004 va dispune predarea persoanei solicitate, către autoritățile judiciare maghiare.

În baza art. 90 din Legea nr. 302/2004, în vederea aplicării Deciziei - cadru nr. 2.002/584/ a consiliului Uniunii Europene din 13.06.2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre va dispune arestarea persoanei solicitate pe o durată de 25 zile, sens în care, conform prevederilor articolului 90 aliniatul 13 din Legea nr. 302/2004 va emite mandat de arestare.

Va constata că, persoana solicitată a fost reținută în data de 13.04.2009 și arestată pe o durată de 5 zile cu începere de la 14.04.2009 în baza mandatului de arestare preventivă nr.4/14.04.2009 emis de Curtea de APEL ORADEA.

În baza art. 87 alin. 2 din Legea 302/2004 va condiționa predarea persoanei solicitate, cetățean român, de împrejurarea ca, în cazul în care autoritățile judiciare maghiare vor pronunța o pedeapsă privativă de libertate, acesta să fie transferat in România pentru executarea pedepsei.

Constată că persoana solicitată renunță la regula specialității.

Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 320 RON, în baza delegației nr. 2010/2009, se va vira din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

În baza art. 94 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 modificată,

Admite cererea de executare a mandatului european de arestare nr. 78/2008 din 15 decembrie 2008 emis de Judecătoria orașului împotriva persoanei solicitate, fiul lui și, născut la data de 25.12.1984 în S M, cu domiciliul în sat, nr. 214, comuna, jud. S.

În baza art. 96 din Legea nr. 302/2004 dispune predarea persoanei solicitate, către autoritățile judiciare maghiare.

În baza art. 90 din Legea nr. 302/2004 dispune arestarea persoanei solicitate pe o durată de 25 zile, sens în care, conform prevederilor articolului 90 aliniatul 13 din Legea nr. 302/2004 va emite mandat de arestare.

Constată că, persoana solicitată a fost reținută în data de 13.04.2009 și arestată pe o durată de 5 zile cu începere de la 14.04.2009 în baza mandatului de arestare preventivă nr.4/14.04.2009 emis de Curtea de APEL ORADEA.

În baza art. 87 alin. 2 din Legea 302/2004 condiționează predarea persoanei solicitate, cetățean român, de împrejurarea ca, în cazul în care autoritățile judiciare maghiare vor pronunța o pedeapsă privativă de libertate, acesta să fie transferat in România pentru executarea pedepsei.

Constată că persoana solicitată renunță la regula specialității.

Cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 320 RON, în baza delegației nr. 2010/2009, se va vira din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare cu persoana solicitată, Ministerul Justiției și Centrul de Cooperare Internațională din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative.

Pronunțată în ședința publică din 17 aprilie 2009.

Președinte Grefier

Red.sent. /23.04.2009

Tehnored. 4 ex./23.04.2009

Președinte:Rus Claudia
Judecători:Rus Claudia

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mandat european de arestare Spete. Sentința 48/2009. Curtea de Apel Oradea