Mandat european de arestare Spete. Sentința 48/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
SENTINȚA PENALĂ NR. 48/
Ședința publică din 15 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Corina Voicu judecător
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin
Procuror:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, sesizarea PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PITEȘTI, privind arestarea persoanei solicitate,fiul lui și, născut la 8 mai 1985, în mun.Pitești, jud.A, domiciliat în, str.- -, --II,.C,.10, județul A, CNP: -,în vederea executării mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare franceze.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns persoana solicitată, personal și asistată de avocat din oficiu.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea acordă posibilitatea avocatului desemnat din oficiu să ia legătura personal cu persoana solicitată.
Curtea îi aduce la cunoștință persoanei solicitate conținutul mandatului european de arestare emis pe numele său, precum și drepturile prevăzute de art.91 din Legea nr.302/2004 modificată, efectele regulii specialității și posibilitatea de a consimți la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându- în vedere consecințele juridice ale consimțământului la predare și caracterul irevocabil al acestuia.
Persoana solicitată învederează instanței că dorește să fie predată autorităților franceze.
În continuare, curtea procedează la audierea persoanei solicitate, declarațiile acesteia fiind consemnate în scris și atașate la dosar, și la întocmirea procesului verbal de consimțire la predare.
Părțile prezente și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea, în raport de această împrejurare, constată cauza în stare de judecată și trece la soluționarea fondului cauzei, acordând părților prezente cuvântul asupra acestuia.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de a se lua act de consimțământul persoanei solicitate de a fi predată autorităților franceze și în baza art.90 din Legea nr.302/2004 modificată,să se dispună arestarea persoanei solicitate în vederea executării mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare franceze.
Avocatul desemnat din oficiu, având cuvântul pentru persoana solicitată, având în vedere cele exprimate de persoana solicitată, solicită ca instanța să dispună în consecință.
Persoana solicitată, personal, în stare de arest, având ultimul cuvânt, arată că nu mai are nimic de adăugat.
CURTEA:
La data de 15 mai 2009, ora 14,00 Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTIa cerut, prin adresa nr.2758/II/5/2009, executarea mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare din Franța pe numele persoanei solicitate, fiul lui și, născut la 8 mai 1985, în mun.Pitești, jud.A, domiciliat în, str.- -, --II,.C,.10, județul A, CNP: - și luarea măsurii arestării acestuia în vederea predării.
S-au atașat mandatul de aducere, ordonanța de reținere a persoanei solicitate, procesul-verbal de identificare, procesul-verbal de aducere la cunoștință a motivelor reținerii și conținutul mandatului european de arestare, fișa de cazier judiciar, declarația persoanei solicitate, împuternicirea avocatului din oficiu.
Curtea l- ascultat pe, persoană solicitată, după aducerea la cunoștință a drepturilor sale și după prezentarea conținutului mandatului european de arestare, a regulii specialității și posibilității de a-și da consimțământul la predare, fiind întrebată persoana solicitată și dacă solicită să execute eventuala pedeapsă cu închisoarea în România.
Constatându-se consimțământul persoanei solicitate la predare, s-a întocmit procesul-verbal prev.de art.90 alin.5 din Legea nr.302/2004, care a fost semnat de către judecător, grefier, apărător și persoană solicitată.
Analizând actele și lucrările dosarului, curtea constată că, la data de 13 mai 2009, Tribunalul de M Instanță din a emis mandatul european de arestare pe numele persoanei solicitate, în baza mandatului intern de arestare emis la aceeași dată, în dosarul nr.-, pentru infracțiunile de viol și furt prin efracție în grup și prin folosirea de armă, pedeapsa maximă ce poate fi aplicată fiind de 20 de ani închisoare.
Împrejurările comiterii faptei constau în aceea că, la data de 1 aprilie 2004, între orele 01,15 - 02,45 doi indivizi au intrat, prin efracție, în locuința ocupată de familia din (), doamna aflată singură la domiciliu împreună cu fiica sa de 4 ani, a fost legată la gură și la mâini în patul său, sub amenințarea unui cuțit de bucătărie, iar făptuitorii au scotocit casa și au furat în special bijuterii, un calculator portabil (laptop) și un telefon portabil, apoi unul din indivizi a violat-o în mai multe rânduri pe doamna, tot sub amenințarea unui cuțit.
Mai multe fapte de furt similare în ce privește modul de operare, semnalmentele autorilor și obiectele furate, au fost imputate acelorași doi indivizi, furturile agravate fiind comise între 1 și 9 aprilie 2004 în sudul Departamentului.
Curtea constată că faptele pentru care este cercetată persoana solicitată sunt între cele pentru care nu este necesară verificarea îndeplinirii condiției dublei incriminări și pentru care pedeapsa este închisoarea mai M de 3 ani, fiind prevăzute la art.85 alin.1 pct.18 și 28 din Legea nr.302/2004.
În cauză nu se regăsește nici unul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării mandatului european de arestare prev.de art.88 din legea menționată, faptele nefiind amnistiate, neexistând vreo procedură penală în România împotriva persoanei solicitate nici pentru aceeași faptă, nici pentru alte fapte, nu există vreo soluție de neurmărire sau de condamnare pronunțată de România sau de un alt stat terț, nu a intervenit prescripția răspunderii penale, iar la data presupusei fapte persoana solicitată nu era minoră. De asemenea, infracțiunile nu pot fi calificate ca infracțiuni comise pe teritoriul României.
Pentru aceste considerente și fără se aduce atingere executării mandatului european de arestare emis în vederea urmăririi penale și judecării persoanei solicitate, luând act și de dorința exprimată de această persoană de executa eventuala pedeapsă cu închisoarea sau o altă pedeapsă privativă de libertate în România, se va lua act de consimțământul persoanei solicitate la predare, conform art.90 alin.5 și 6, precum și art.94 alin.1 din Legea nr.302/2004 modificată, urmând a se dispune predarea persoanei solicitate sub condiția prevăzută de art.87 alin.2 din aceeași lege ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată prin prezenta hotărâre să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.
De asemenea, persoana solicitată a înțeles să beneficieze de drepturile conferite de regula specialității.
În scopul executării mandatului european de arestare și a predării efective a persoanei solicitate către autoritățile judiciare franceze, se va dispune arestarea persoanei solicitate în baza disp.art.90 alin.10 din Legea nr.302/2004 modificată, iar în baza alin.13 al aceluiași articol se va emite și mandatul intern de arestare în vederea introducerii în arest persoanei solicitate până la momentul predării, pentru o durată de 29 de zile, începând cu data de 15 mai 2009 până la data de 12 iunie 2009, inclusiv.
Se ia act de faptul că persoana solicitată a fost reținută la data de 15 mai 2009, urmând ca, în eventualitatea condamnării la o pedeapsă privativă de libertate, durata reținerii și arestării în vederea predării dispuse de organele judiciare din România să fie deduse din cuantumul pedepsei.
Față de împrejurarea că prezenta sentință pronunțată din baza consimțământului irevocabil la predare este definitivă la momentul pronunțării ei se vor face comunicările prev.de art.94 alin.2 din Legea nr.302/2004 modificată, către autoritatea judiciară emitentă, Ministerul Justiției și Libertăților și Centrul de Cooperare Internațională din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative.
Cheltuielile judiciare avansate de stat, pentru prezenta procedură, rămân în sarcina acestuia, iar onorariul avocatului din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘT E:
În baza art.90 alin.5 și 6 din Legea nr.302/2004 modificată, ia act că persoana solicitată, fiul lui și, născut la 8 mai 1985, în mun.Pitești, jud.A, domiciliat în, str.- -, --II,.C,.10, județul A, CNP: -, a consimțit să fie predată autorităților judiciare franceze.
Dispune executarea Mandatului European de Arestare emis de Tribunalul de M Instanță în dosarul nr.- la data de 13 mai 2009, pentru infracțiunile de viol și furt în grup, armat și predarea persoanei solicitate către statul solicitant, cu condiția ca, în cazul în care se va pronunța pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.
Dispune arestarea în vederea predării a persoanei solicitate,fiul lui și, născut la 8 mai 1985, în mun.Pitești, jud.A, domiciliat în, str.- -, --II,.C,.10, județul A, CNP: -, în prezent aflată în arestul, pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 15 mai 2009 până la data de 12 iunie 2009, inclusiv.
Dispune emiterea mandatului de arestare prev.de art.90 alin.13 din Legea nr.302/2004 modificată, urmând ca Arestul IPJ A să primească persoana solicitată.
Ia act că persoana solicitată nu renunță la drepturile conferite de regula specialității.
Prezenta sentință se comunică, conform art. 94 alin.2 din Legea nr.302/2004 modificată, autorității judiciare emitente, Ministerului Justiției și Libertăților și Centrului de Cooperare Internațională din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative, în termen de 24 de ore.
Cheltuielile judiciare avansate de stat, respectiv onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 320 lei rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 mai 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
PREȘEDINTE,
Judecător GREFIER,
- -
Red.CV
Dact.DR/5 ex.
15-05-.2009
Președinte:Corina VoicuJudecători:Corina Voicu