Mandat european de arestare Spete. Sentința 6/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
Sentința nr. 6/
Ședința publică de la 25 februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Chirilă
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat prin
Procuror
La ordine fiind soluționarea sesizării formulate de către Oficiul Procurorului Public din - Sucursala, Curtea Locală din, ia, pentru executarea mandatului european de arestare emis la data de 14.01.2009 în dosarul nr. 4156 Js 7175/00, privind pe, în prezent în Arestul
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă persoana solicitată arestată, în stare de arest, asistată de av..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, apreciază că sunt întrunite condițiile cerute de Legea nr. 222/2008 și solicită ca instanța, constatând că sunt depuse la dosar garanțiile returnării persoanei solicitate în România pentru executarea pedepsei în condițiile în care se va ajunge la condamnare, să dispună predarea persoanei solicitate în conformitate cu mandatul european de arestare.
Av. pentru persoana solicitată arestată având cuvântul, se raliază concluziilor reprezentantului pachetului.
Persoana solicitată arestată, având ultimul cuvânt, solicită ca instanța să ia act că a consimțit la predare către autoritatea judiciară
Instanța ia cauza în pronunțare.
Curtea de Apel:
Asupra sesizării de față:
Oficiul Procurorului Public din - Sucursala, Curtea Locală din, ia, a emis mandatul de arestare european în 4156 Js 7175/00 din 14 ianuarie 2009 privind persoana solicitată.
Autoritatea judiciară emitentă a solicitat arestarea și predarea către autoritatea judiciară ăap ersoanei solicitate în scopul exercitării urmăririi penale.
Mandatul european de arestare se întemeiază pe mandatul de arestare național - emis de Curtea Locală din, oficiul procurorului - nr. de dosar 2 GS 260/00.
Prin ordonanța nr. 8 din 18 februarie 2009 emisă de procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași și dată în dosarul nr. 412/II/5/2009 persoana solicitată a fost reținută pe durata de 24 ore cu începere de la 18 februarie 2009 ora 07:50 până la 19 februarie 2009 ora 07:50.
În fața Curții de Apel persoana solicitată a fost informată asupra existenței mandatului european de arestare, asupra conținutului acestuia și i s-a adus la cunoștință dreptul de a fi asistată de un apărător ales sau numit din oficiu, efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predarea către autoritatea judiciară emitentă punându-i-se în vedere consecințele juridice ale consimțământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia.
Prin încheierea de ședință nr. 5/A din 18 februarie 2009 dată în dosarul nr- persoana solicitată a fost arestată pe o durată de 29 zile cu începere de la 18 februarie 2009 la 18 martie 2009 - inclusiv.
A fost emis mandatul intern de arestare nr. 6/2009.
În derularea procedurilor persoana solicitată nu a renunțat la principiul specialității înscris în art. 100 din lege.
În aceste condiții persoana solicitată nu va putea fi urmărită, judecată sau privată de libertate pentru alte fapte decât cele ce au motivat emiterea mandatului european de arestare a cărei executare se cere de autoritățile
Conform art. 87 alin.2 din Legea nr. 302/2004, "cetățenii români sunt predați în baza unui mandat european de arestare emis în vederea efectuării urmăririi penale sau a judecății cu condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei".
Cu adresa nr- din 18 februarie 2009, Curtea de Apel a solicitat Curții Locale din, Oficiu Procurorului Public din - Sucursala garanția returnării persoanei solicitate în România pentru executarea pedepsei în cazul condamnării de către autoritățile judiciare e, în situația predării în executarea mandatului european de arestare emis.
Prin faxul emis la 23 februarie 2009, procurorul superior șef din cadrul Procuraturii a comunicat că: "conform articolului 5 numărul 3 din Decizia-cadru a Consiliului Uniunii Europene din 13.06.2002 privind mandatul european de arestare și procedurii de predare între statele membre ale Uniunii Europene (2002/584/JI) prin prezentul înscris vă garantăm returnarea cetățeanului român, născut la 09.07.1973, pentru executarea pedepsei în România, în cazul judecării cauzei și condamnării la o pedeapsă privativă de libertate cu puetere de lege, a procedurii 4156 Js 7175/00 ale Procuraturii ".
În cadrul controlului exercitat de către instanță asupra mandatului european de arestare se constată că acesta a fost emis de către o autoritate judiciară competentă și se întemeiază pe mandatul intern de arestare emis de Curtea Locală din - Oficiul procurorului din, nr. de dosar 2 GS 260/00.
Prezentul mandat se raportează la o infracțiune, săvârșită la data de 9 mai 2000 în localitatea, ia, constând în aceea că împreună cu alți șase infractori, făcând uz de armă, inculpatul a jefuit sucursala a Poștei e, str. 13, cauzând un prejudiciu total de 206,493.31 mărci
Infracțiunea pentru care este urmărită penal persoana solicitată este prevăzută la secțiunile 249, sub-secțiunea 1, 2500 sub-secțiunea 2 numărul 1, 25 sub-secțiunea 2 ale Codului penal și se regăsește în cele 32 de categorii de infracțiuni prevăzute de art. 85 din Legea nr. 302/2004 și înscrise la "tâlhărie".
Durata maximă a pedepsei sau a măsurii de siguranță privative de libertate prevăzute de Codul penal pentru infracțiunile comise este de 15 ani.
În cauză nu există motive obligatorii și nici opționale de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzute de disp.art. 88 alin.1 și 2 din Legea nr. 302/2004.
La termenul din 18 februarie 2009 persoana solicitată a declarat că este de acord cu predarea sa.
Consimțământul acesteia a fost înserat în procesul-verbal de ascultare conform alin.5 al art. 90 din Legea nr. 302/2004.
Coroborând dispozițiile legale în materie, Curtea de Apel constată îndeplinite cerințele legale iar în baza art. 94 alin.1 din Legea nr. 302/2004 va lua act de consimțământul persoanei solicitate și va hotărî executarea mandatului european de arestare.
În baza art. 81 alin.2 din lege se va constata că persoana solicitată a fost reținută și arestată începând cu data de 4 decembrie 2008 ora 15:00.
În baza art. 90 alin.9 din lege se va menține starea de arest a persoanei solicitate pe o durată de 30 de zile de la momentul pronunțării prezentei hotărâri.
În baza art. 80 din lege cheltuielile judiciare în sumă de 300 lei rămân în sarcina statului.
Pentru aceste motive
În numele legii
Hotărăște:
Admite sesizarea formulată de Curtea Locală din - Oficiul Procurorului Public din, Sucursala, ia, pentru executarea mandatului de arestare european emis la 14 ianuarie 2009 privind pe, fiul lui și, născut la 09.07.1973 în municipiul I, județul I - România - cetățean român, cu domiciliul în I,-, --4,.B,.3,.3 județul I, CNP - -, aflat în Arestul Inspectoratului Județean de Poliție
Constată că persoana solicitată a consimțit la predare către autoritatea judiciară emitentă.
Dispune predarea persoanei solicitate către autoritatea ă - Curtea Locală din, Oficiul Procurorului Public din, Sucursala - în vederea efectuării urmăririi penale în dosarul nr. 4156 - Js - 7175/00 sub condiția prevăzută de art. 87 alin.2 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată și completată prin Legea nr. 224/2006 și Legea nr. 222/28 octombrie 2008, și, a respectării principiului specialității.
Constată că persoana solicitată a fost reținută la 18 februarie 2009 ora 07:50 și arestată la aceeași dată 18 februarie 2009 până în prezent.
Menține starea de arest a persoanei solicitate pe o durată de 30 de zile de la pronunțarea prezentei hotărâri.
Cheltuielile judiciare în sumă de 300 lei rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 25 februarie 2009.
Președinte,
Grefier,
Red.
Tehn.
2 ex/25.02.2009
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub nr. 3067
Dosar nr-
Emisă la 25.02.2009
Către,
Arestul
Vă înaintăm alăturat, în două exemplare, copia dispozitivului sentinței nr. 6 din 25.02.2009 a Curții de Apel Iași, pronunțată în dosarul nr-, privind persoana solicitată arestată, fiul lui și, născut la 09.07.1973 în municipiul I, aflată în prezent în unitatea dvs. un exemplar pentru a fi înmânat sus numitului, iar un exemplar pentru înscrierea în evidențele dvs.
Președinte, Grefier,
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub nr.3067
Dosar nr-
Emisă la 25.02.2009
Către,
A - Centrul de Cooperare Internațională
Biroul Național Interpol
Vă transmitem sentința nr. 6/ din 25 februarie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Curții de Apel Iași, definitivă, privind persoana solicitată arestată, fiul lui și, născut la 09.07.1973 în municipiul I, județul I - România - cetățean român, cu domiciliul în I,-, --4,.B,.3,.3 județul I, CNP - -, aflat în prezent în Arestul I, spre cele legale.
Grefier șef secție,
- -
Președinte:Mihaela ChirilăJudecători:Mihaela Chirilă