Mandat european de arestare Spete. Sentința 63/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - european de arestare -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 63
Ședința publică din 25 mai 2009
PREȘEDINTE: Andrieș Maria
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror -
Pe rol, sesizarea cu privire la executarea mandatului european de arestare emis de către Judecătoria - Belgia, la data de 17.04.2009, împotriva persoanei solicitate.
La apelul nominal a răspuns persoana solicitată, în stare de arest, asistată din oficiu de avocat și de traducător.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța a făcut aplicarea art. 91 alin.3 din Legea 302/2004 modificată, aducând la cunoștință persoanei solicitate drepturile de care beneficiază. Persoana solicitată a precizat că nu renunță la beneficiul regulii specialității.
Instanța a procedat la audierea sa, conform art.90 alin.7 din Legea 302/2004 modificată, susținerile fiind consemnate în proces-verbal atașat la dosar. De asemenea, întrucât persoana solicitată a arătat că este de acord cu predarea sa către autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare, s-a întocmit proces-verbal, potrivit disp. art. 90 al. 5 din Legea 302/2004 modificată.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța, constatând cauza în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.
Reprezentantul parchetului, având în vedere consimțământul persoanei solicitate și apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, a solicitat a se dispune admiterea cererii de executare a mandatului european de arestare și predarea persoanei solicitate către autoritatea judiciară emitentă.
Avocat oficiu, pentru persoana solicitată, a solicitat a se lua act de consimțământul exprimat de aceasta.
Persoana solicitată, având ultimul cuvânt, a arătat că nu are nimic de declarat.
Declarând închise dezbaterile,
După deliberare,
CURTEA,
Asupra sesizării cu privire la executarea mandatului european de arestare emis de către Judecătoria - Belgia, la data de 17.04.2009, împotriva persoanei solicitate, constată următoarele:
La data de 21 mai 2009 Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVAa înaintat acestei instanțe, ca autoritate judiciară competentă de executare, propunerea de luare a măsurii arestării persoanei solicitate, pe baza semnalării dispuse în baza mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare belgiene.
Se reține în sesizarea înaintată prin Interpol că mandatul european de arestare a fost emis la data de 17.04.2009 de către Judecătoria - Belgia, în dosarul nr. 09/2009, împotriva persoanei solicitate, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de furt, tentativă de furt, constituire de grup infracțional organizat.
Prin încheierea nr. 11 din data de 21.05.2009, pronunțată de Curtea de APEL SUCEAVA, definitivă prin nerecurare, s-a admis propunerea formulată Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA și în baza art. 90 al. 2 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea 222/2008, s-a dispus arestarea persoanei solicitate, pe o durată de 5 zile, respectiv de la 21 mai 2009 și până la data de 25 mai 2009, inclusiv, și emiterea mandatului de arestare. Măsura a fost pusă de îndată în executare.
La data de 25 mai 2009 s-a înaintat de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA mandatul european de arestare emis de autoritățile belgiene, solicitându-se luarea măsurii arestării persoanei solicitate și predarea acesteia autorităților emitente.
La termenul din data de 25 mai 2009, persoana solicitată a declarat că a luat cunoștință de conținutul mandatului european de arestare și, deși acesta nu a fost tradus în limbile engleză sau franceză, a arătat că este de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare emitente ale mandatului european de arestare și a insistat în hotărâre și după ce i s-au adus la cunoștință consecințele juridice ale consimțământului, precum și caracterul irevocabil al acestuia.
Luându-se act de consimțământul persoanei solicitate, s-a întocmit, potrivit art. 90 al. 5 din Legea 302/2004, un proces-verbal, în care s-a consemnat și faptul că persoana solicitată nu renunță la regula specialității.
În cauză nu există motive de refuz al executării mandatului, în accepțiunea art. 88 din Legea 302/2004 modificată, și nici de predare amânată sau condiționată, în accepțiunea art. 97 din același act normativ.
Așa fiind, în temeiul art. 94 al. 1 din Legea nr.302/2004 modificată prin Legea 222/2008, instanța va admite cererea de executare a mandatului european emis de către Judecătoria - Belgia și în temeiul art. 90 al. 6 din același act normativ va dispune predarea persoanei solicitate autorității judiciare emitente.
În temeiul art.90 alin. 13 din Legea nr.302/2004 modificată prin Legea 222/2008, va dispune arestarea persoanei solicitate pe o durată de 26 zile, începând cu data pronunțării prezentei hotărâri, 25 mai 2009, până la data de 19 iunie 2009, inclusiv, și va constata încetate efectele mandatului de arestare nr. 13 din 21.05.2009, emis de Curtea de APEL SUCEAVA în baza încheierii nr. 11 din aceeași dată.
Potrivit art. 80 din Legea 302/2004 modificată, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, din care 400 lei, reprezentând onorariu pentru avocatul desemnat din oficiu, vor fi avansați din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților către
Onorariile pentru traducător autorizat, în cuantum de 69,45 lei, și traducător autorizat, în cuantum de 23,15 lei, se vor suporta din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art. 94 al. 1 din Legea 302/2004 modificată, admite cererea de executare a mandatului european de arestare emis de către Judecătoria - Belgia, la data de 17.04.2009, în dosarul nr. 09/009.
Dispune predarea persoanei solicitate, născut la data de 07.11.1985 în localitatea - Belgia, domiciliat în Belgia, pașaport nr. EF -, autorității judiciare emitente, pe baza consimțământului acestuia, consemnat în proces-verbal încheiat la data de 25.05.2009, potrivit art. 90 al. 5 din Legea 302/2004, astfel cum a fost modificată și completată.
Dispune arestarea persoanei solicitate și emite de îndată un mandat de arestare, conform art. 90 al. 13 din Legea 302/2004, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea 222/2008, pe o durată de 26 de zile, începând cu data pronunțării, 25 mai 2009, până la data de 19 iunie 2009, inclusiv.
Constată încetate efectele mandatului de arestare nr. 13 din 21.05.2009, emis de Curtea de APEL SUCEAVA în baza încheierii nr. 11 din aceeași dată.
Cheltuielile judiciare din prezenta cauză rămân în sarcina statului, din care suma de 400 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, pentru persoana solicitată, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților către
Onorariile pentru traducător autorizat, în cuantum de 69,45 lei, și traducător autorizat, în cuantum de 23,15 lei, se vor suporta din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25 mai 2009.
Președinte, Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex.
25.05.2009
Președinte:Andrieș Maria
Judecători:Andrieș Maria