Mandat european de arestare Spete. Sentința 8/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 8/E/2008

Ședințapublicăde la 18 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Stanca Ioana Marcu

JUDECĂTOR 2: Marius Aurel Motolea

Grefier - -

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba -I reprezentat prin

procuror -

Pe rol se află soluționarea cererii formulate de autoritatea judiciară competentă din ia, privind punerea în executare mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate, cetățean român, fiul lui și, născut în 29.05.1982 în B, jud.A, cu domiciliul în B, str. -,.29,.20, județ A, emis de Procuratura - ia.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă persoana solicitată -, personal aflat în stare de reținere în Arestul A și asistat de avocatul desemnat din oficiu .

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

În aplicarea disp. art. 89 alin. 2 și 91 alin. 1 și 2 din Legea nr.302/2004, instanța procedează la luarea unei declarații persoanei solicitate, declarație consemnată în proces verbal, atașat la dosarul cauzei.

Nefiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public solicită, în baza dispozițiilor art.81 lit. b raportat la art. al.2 din Legea 302/2004, punerea în executare a mandatului european și predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare din ia.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru persoana solicitată solicită respingerea cererii de punere în executare a mandatului european de arestare, învederând instanței că la dosarul cauzei se află doar o copie a mandatului european emis de autoritățile judiciare din ia.

Persoana solicitată declară că este de acord cu predarea sa.

CURTEA DE APEL

Asupra cauzei penale de față;

Prin mandatul european de arestare emis de autoritățile judiciare din ia - Procuratura, s-a solicitat arestarea numitului, cetățean român, fiul lui și, născut în 29.05.1982 în B, jud.A, cu domiciliul în B, str. -,.29,.20, județ A și predarea acestuia către autoritățile judiciare emitente ale mandatului, argumentându-se că, în 22.04.2008, împotriva persoanei solicitate s-a emis un mandat de arestare european, întemeiat pe ordinul de arestare al Tribunalului din 10.04.2008, aceasta fiind cercetată pentru săvârșirea a 2 infracțiuni de furt și lezare corporală premeditată, prev. de art.242 alin. 1 și art. 223 alin. 1 din CP.

În fapt, s-a reținut că în datele de 13.03.2008 și 29.03.2008, persoana solicitată a sustras din încăperea firmei " " din 2 flacoane cu parfum în valoare de 101,55 Euro, respectiv 10 articole de cosmetică în valoare de 1550 Euro, cu scopul de a le păstra pentru sine.După ce a fost prins și reținut, pentru a face posibilă evadarea sa, persoana solicitată a atacat agresiv angajații firmei, cauzând unei persoane o fractură a rotulei genunchiului și o ruptură de ligamente, altei persoane o zgârietură care sângera, iar pe altă persoană a mușcat-o puternic de braț.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Prin încheierea penală nr. 8/E/CC/2008 din 17 iunie 2008, în temeiul disp. art. 89 alin.3 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 244/2006 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, s-a dispus arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 29 zile.

La termenul fixat conform art. 90 alin.1 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 244/2006, Curtea a procedat la audierea persoanei solicitate, luând act de consimțământul acesteia la predare precum și de dorința de a nu renunța la beneficiul conferit de regula specialității, pusă în vedere de către C, conform art. 100 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 244/2006.

În cauză s-a încheiat procesul verbal conform procedurii de la art. 90 alin.4 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 244/2006 și prin care s-a luat act de consimțământul la predare.

Întrucât persoana solicitată, în cunoștință de cauză cu privire la efectele unei eventuale predări către autoritățile judiciare e în scopul procedurii inițiate de aceste autorități, a consimțit în mod liber la predare, iar în raport de verificările efectuate de această C asupra mandatului european cu care a fost sesizată, de îndeplinirea condițiilor prevăzute de dreptul intern și totodată de Decizia cadru a Consiliului privind condițiile de formă și conținut ale unui atare mandat, se apreciază că solicitarea formulată de autoritatea judiciară competentă din ia reprezentată de este fondată.

În consecință, în temeiul art. 93, 94 alin.1 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 244/2006, Curtea va dispune punerea în executare a mandatului european de arestare emis la 22.04.2008 de către Procuratura -ia.

Va dispune predarea persoanei solicitate autorităților judiciare

În conformitate cu art. 100 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 244/2006, va constata că persoana solicitată a uzat de beneficiul conferit de regula specialității.

În conformitate cu art. 87 alin. 1 din legea nr. 302/2004 se va accepta predarea persoanei solicitate în baza mandatului european de arestare cu condiția ca, în cazul pronunțării unei pedepse privative de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

În temeiul art. 192 alin. 3 CPP, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru aceste motive,

În numele legii

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul art. 93, 95 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 244/2006, admite solicitarea formulată de autoritatea judiciară competentă din ia - reprezentantă de Procuratura, pe numele persoanei solicitate, cetățean român, fiul lui și, născut în 29.05.1982 în B, jud. A, cu domiciliul în B, str. -,.29,.20, județ A și în consecință:

Dispune punerea în executare a mandatului european de arestare emis de Procuratura -ia în 22.04.2008, în dosarul cu referința 37 Js 9308/08, pe numele persoanei solicitate, având datele de identificare mai sus prezentate.

Dispune predarea persoanei solicitate autorităților judiciare e, persoana solicitată consimțind la predare.

Constată că persoana solicitată a fost reținută prin ordonanța de reținere nr. 4634/II/5/2008 din 17 iunie 2008 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA, cu începere din 17.06.2008 ora 13,15 până la 18.06.2008 ora 13,15 și a fost arestată prin încheierea penală nr. 8/E/CC din 17 iunie 2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul nr-, pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de 18.06.2008 ora 12,15 și până în 16.07.2008 ora 11,15.

În conformitate cu art. 100 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 244/2006 constată că persoana solicitată a uzat de beneficiul conferit de regula specialității.

În conformitate cu art. 87 alin. 1 din legea nr. 302/2004 se acceptă predarea persoanei solicitate în baza mandatului european de arestare cu condiția ca, în cazul pronunțării unei pedepse privative de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă și executorie.

Pronunțată în ședința publică din 18.06.2008.

Președinte, Judecător,

- - - - -

Grefier,

- -

Președinte:Stanca Ioana Marcu
Judecători:Stanca Ioana Marcu, Marius Aurel Motolea

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mandat european de arestare Spete. Sentința 8/2008. Curtea de Apel Alba Iulia