Mandat european de arestare Spete. Sentința 93/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția penală și pentru cauze cu minori

Dosar nr-

SENTINȚA PENALĂ NR. 93/PI/2009

Ședința publică din 23 octombrie 2009

INSTANȚA

Este compusă din:

PREȘEDINTE: Condrovici Adela JUDECĂTOR 2: Hekler Maria

- - -grefier

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art.304 alin.1 din Codul d e procedură penală

Ministerul Publica fost reprezentat prin - procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

S-a luat în examinare cererea de executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare e privind pe persoana solicitată, născut la data de 01 ianuarie 1978 în, fiul lui și cu domiciliul în Ungaria, localitatea,-.

La apelul nominal se prezintă persoana solicitată, în stare de reținere, asistat de avocat ales, potrivit delegației de la dosar.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:

Având în vedere că inculpatul nu cunoaște limba română instanța a asigurat traducerea dezbaterii prin intermediul traducătorului autorizat de limbă ă.

Instanța, în baza articolului 90 aliniatul 1 din Legea nr. 302/2004, modificată, constată că datele personale indicate în mandatul european de arestare corespund cu datele de identitate, indicate de persoana solicitată.

Instanța, în baza articolului 90 aliniatul 3 din Legea nr. 302/2004 combinat cu prevederile articolului 91 din Legea nr. 302/2004, modificată, îi aduce la cunoștință persoanei solicitate conținutul mandatului european de arestare.

Persoana solicitată, prin intermediul traducătorului arată că a luat la cunoștință de conținutul mandatului european de arestare, primind în copie un exemplar al acestuia. Mai arată că are interdicția de a părăsi România, nu este de acord să plece în Ungaria până la finalizarea dosarului aflat pe rolul Curții de Apel Oradea Este de acord cu predarea amânată.

Instanța, procedează la audierea persoanei solicitate, declarația acesteia fiind consemnată în proces verbal separat atașat la dosar.

Instanța în baza art.90 al.4 din Legea nr.302/2004 procedează la încheierea unui proces-verbal privind consimțământul persoanei solicitate.

Avocatul persoanei solicitate, depune la dosar un extras de pe portalul just.ro privind soluționarea unui alt dosar în care s-a dispus amânarea predată și un memoriu. Nu are alte cereri de formulat.

Reprezentantul Ministerului Public nu are alte cereri.

Instanța, în baza articolului 90 aliniatele 7,8 din Legea nr. 302/2004, acordă părților cuvântul asupra cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public având în vedere mandatul european de arestare emis pe numele inculpatului apreciază că sunt îndeplinite condițiile 302/2004, astfel în conformitate cu art.90 al.10 și 13 din legea sus menționată a solicitat admiterea cererii privind executarea mandatului european emis pe seama persoanei solicitate în vederea executării, a dispune arestarea acestuia pentru 29 zile și față de afacerile judiciare care nu sunt încheiate în dosarul nr- al Curții de Apel Oradea în baza art.97 al.1 din Legea 302/2004 modificată, a dispune amânarea predării persoanei solicitate până la finalizarea procedurii în dosarul menționat.

I se traduce persoanei solicitate concluziile formulate de reprezentantul Ministerului Public.

Avocatul persoanei solicitate în principal, poziția sa este cea de refuzare a punerii în executare a mandatului european în condițiile art.88 al.2 din Legea 302/2004 modificată cu referire la art.85 al.2 din aceeași lege, reținând că față de acuza adusă în mandatul european de arestare, potrivit legislației din România, aceasta ar putea constitui o contravenție. Invocă în susținerea sa și prevederile art.90 al.11 din Legea 302/2004 modificată. Mai invocă motive de nulitate pentru lipsa apărării, persoana solicitată avea avocat ales pentru a-i asigura o apărare corespunzătoare și dreptul la un proces echitabil, însă cu toate acestea, cu ocazia identificării și reținerii, i s-a desemnat avocat din oficiu, mai mult, nu s-a efectuat o traducere corectă, ceea ce echivalează cu lipsa traducerii și constituie nulitate.

În subsidiar, în dosarul nr- aflat pe rolul Curții de Apel Oradea, față de persoana solicitată s-a pronunțat o hotărâre de condamnare cu suspendarea executării sub supraveghere, apreciindu-se că acesta nu prezintă pericol, mai mult, chiar Curtea de Apel a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, ca urmare, persoana solicitată se prezintă săptămânal la poliție, nu dorește împiedicarea procesului penal, ca o dovadă a bunei credințe, acesta respectând dispoziția instanței din România. Față de cele susținute, solicitarea arestării o consideră nejustificată.

I se traduce persoanei solicitate concluziile formulate de avocatul său.

Persoana solicitată prin traducător a arătat că este de acord cu predarea amânată la finalizarea dosarului aflat pe rolul Curții de Apel Oradea. Se opune la arestarea sa.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

În baza actelor și lucrărilor aflate la dosar,

Constată că, autoritățile judiciare e au solicitat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea punerea în executare a mandatului european de arestare nr. 8.101/2009/6 emis de Judecătoria Orășănească Ungaria, privind persoana solicitată .

La data de 22 octombrie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradeaa procedat la identificarea persoanei solicitate și a emis ordonanța de reținere în dosar nr. 634/II.5/2009 față de, pe o durată de 24 de ore, cu începere de la 22 octombrie 2009, ora 12.00, iar în conformitate cu prevederile art. 89 din Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările ulterioare, a sesizat Curtea de Apel Oradea în vederea arestării și predării persoanei solicitate.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Oradea la data de 22 octombrie 2009 și conform dispozițiilor art. 89 aliniatul 2 din Legea nr. 302/2004 s-a stabilit termen pentru soluționare la data de 23 octombrie 2009.

Examinând actele și lucrările aflate la dosar, instanța, legal sesizată (art.89) reține următoarele:

Mandatul european de arestare a fost emis în vederea arestării și predării persoanei solicitate, pentru efectuarea urmăririi penale de către autoritățile judiciare

În dosarul nr. 8.101/2009/6, numitul, este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev.de art.318 alin.1 calificată și sancționată conform alin.5 lit.a din Codul penal săvârșită în calitate de instigator, conform art.21 alin.1 din Codul penal, constând în esență în aceea că a instigat inculpatul de I (mama inculpatului de II) că în data de 1 februarie 2007 să încheie un contract de credit cu opțiune pe o perioadă de 84 luni privind achiziționarea de la Erste Leasing Auto, a unui autoturism marca Peugeot 206 cu nr.de înmatriculare - 255, cu suma de 2.295.000 forinți. În realitate, acest autoturism a fost cumpărat și deținut de inculpatul care nu avea loc de muncă și nu prezenta garanțiile necesare achiziționării prin credit cu opțiune. Se reține de autoritățile judiciare e că această faptă realizează conținutul infracțiunii de înșelăciune calificată cu consecințe deosebit de grave. S-a mai reținut că inculpatul a achitat 3 rate până în luna mai 2007 când contractul a fost reziliat, rămânând o scadență de capital și rate neachitate, circumscrise noțiunii de prejudiciu de 2.373.462 forinți.

În conformitate cu dispozițiile art. 90 aliniatul 1 din Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările ulterioare, instanța a procedat la verificarea identității persoanei solicitate și s-a asigurat că acestuia i s-a comunicat o copie a mandatului european de arestare.

Conform dispozițiilor art. 882din Legea nr. 302/2004 persoana solicitată a fost reținută de către procuror aducându-i-se la cunoștință conținutul mandatului european de arestare și înmânându-i-se o copie în limba ăam andatului european de arestare, în prezența avocatului desemnat din oficiu și a translatorului de limba

Potrivit prevederilor articolului 90 aliniatul 3 din Legea nr. 302/2004, republicată, instanța a adus la cunoștința persoanei solicitate drepturile prevăzute la articolul 91, efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predarea către autoritatea judiciară ă și, în acest sens numitul a consimțit la predarea sa. Instanța a procedat la audierea acestuia încheindu-se un proces-verbal în conformitate cu prevederile articolului 90 aliniatul 5 din Legea nr. 302/2004.

Cererea formulată de către autoritățile judiciare e îndeplinește condițiile prevăzute de reglementările naționale și comunitare în materie.

Potrivit articolului nr. 1 din Decizia - cadru nr. 2002/584/ din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru a Uniunii Europene, în vederea arestării și predării către un alt stat membru a unei persoane solicitate pentru efectuarea urmării penale, a judecății sau în scopul efectuării unei pedepse sau a unei măsuri privative de libertate.

În conformitate cu prevederile art. 78 aliniatul 2 și 3 combinat cu articolul 89 aliniatul 1 din Legea nr. 302/2004, autoritatea judiciară română de executare este curtea de apel în a cărei circumscripție a fost localizată persoana solicitată.

În speță, potrivit dispozițiilor sus menționate, Curtea de Apel Oradea este competentă să soluționeze cererea de executare a mandatului european de arestare formulată de Judecătoria Orășănească, Ungaria.

Mandatul european de arestare nr. 8.B-/6 emis de autoritățile judiciare e conține informațiile prevăzute în articolul 79 din Legea nr. 302/2004 și este întocmit conform formularului din anexa nr. I, fiind emis în vederea efectuării urmăririi penale față de numitul, pentru învinuirea săvârșirii infracțiunii prevăzută de articolul 318 din Codul penal.

Potrivit dispozițiilor articolului 85 din Legea nr. 302/2004, republicată, fapta pentru care se solicită predarea este incriminată în statul emitent ca infracțiune de înșelăciune prev.de art.318 alin.1 calificată și sancționată conform alin.5 lit.a din Codul penal săvârșită în calitate de instigator, conform art.21 alin.1 din Codul penal.

Pentru considerentele ce preced, instanța, n baza dispozițiilor articolului 94 aliniatul 1 din Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările ulterioare, va admite

cererea de executare a mandatului european de arestare nr. 8. 101/2009/6 emis de Judecătoria Orășănească, Ungaria privind persoana solicitată, născut la 01 ianuarie 1978 în,Ungaria, cetățean, domiciliat în Ungaria, localitatea,-.

Din verificările efectuate rezultă că dosarul nr- privind persoana solicitată se află pe rolul Curții de Apel Oradea, în faza procesuală a apelului, fiind fixat primul termen de judecată pentru data de 10 noiembrie 2009.

În consecință, instanța, n temeiul prevederilor art. 97 aliniatul 1 din Legea nr. 302/2004 v-a dispune amânarea predării persoanei solicitate până la terminarea judecății în dosarul penal nr- al Curții de Apel Oradea, respectiv până la executarea pedepsei în caz de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate.

Având în vedere că, prin ordonanța din 22 octombrie 2009 emisă în dosarul nr. 634/II.5/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, persoana solicitată a fost reținută pe o durată de 24 ore, instanța va constata că a fost reținut din 22 octombrie 2009, orele 12 până la data de 23 octombrie 2009, orele 12.

Aspectele invocate de apărare că nu a fost încunoștiințat avocatul ales și respectiv traducerea realizată de interpretul de limba ăaf ost defectuoasă pe acest segment, nu poate fi primită, față de actele aflate la dosarul cauzei.

În baza dispozițiilor articolului 90 aliniatul 11 din Legea nr. 302/2004, instanța va dispune arestarea persoanei solicitate pe o durată de 29 zile, în vederea predării către autoritățile judiciare ale statului solicitant, sens în care conform prevederilor articolului 90 aliniatul 13 din Legea nr. 302/2004 va emite mandat de arestare, ce va fi pus în executare, potrivit dispozițiilor articolului 94 aliniatul 3 din Legea nr. 302/2004, la data încetării motivelor care au justificat predarea amânată.

Văzând că inculpatului i s-a asigurat traducător de limbă ă constată că acesta este îndreptățit la onorariu pentru 3 ore.

În baza art. 192 aliniatul 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza dispozițiilor articolului 94 aliniatul 1 din Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările ulterioare,

ADMITE cererea de executare a mandatului european de arestare nr. 8. 101/2009/6 emis de Judecătoria Orășănească, Ungaria privind persoana solicitată, născut la 01 ianuarie 1978 în,Ungaria, cetățean, domiciliat în Ungaria, localitatea,-.

În baza art.90 alin.5 și 6 din Legea nr.302/2004, ia act de consimțământul persoanei solicitate născut la 01 ianuarie 1978 în,Ungaria, cetățean, domiciliat în Ungaria, localitatea,-. în prezent reținut în Arestul B - O, privind predarea sa către autoritățile e în baza mandatului european de arestare nr. 8.101/2009/6 emis de Judecătoria Orășănească Ungaria.

În temeiul prevederilor art. 97 aliniatul 1 din Legea nr. 302/2004 dispune amânarea predării persoanei solicitate până la terminarea judecății în dosarul penal nr- al Curții de Apel Oradea, respectiv până la executarea pedepsei în caz de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate.

Constată că persoana solicitată nu a renunțat la regula specialității.

Constată că persoana solicitată a fost reținută pe o durată de 24 ore prin ordonanța din 22 octombrie 2009 emisă în dosarul nr. 634/II.5/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, din 22 octombrie 2009, orele 12.00 până la data de 23 octombrie 2009, orele 12.00.

În baza dispozițiilor articolului 90 aliniatul 11 din Legea nr. 302/2004 dispune arestarea persoanei solicitate pe o durată de 29 zile, în vederea predării către autoritățile judiciare ale statului solicitant, sens în care conform prevederilor articolului 90 aliniatul 13 din Legea nr. 302/2004 va emite mandat de arestare, ce va fi pus în executare, potrivit dispozițiilor articolului 94 aliniatul 3 din Legea nr. 302/2004, la data încetării motivelor care au justificat predarea amânată.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Văzând că inculpatului i s-a asigurat traducător de limbă ă constată că acesta este îndreptățit la onorariu pentru 3 ore.

DEFINITIVĂ și executorie conform art.94/1 alin.2 din Legea nr.302/2004.

Pronunțată în ședința publică de azi, 23 octombrie 2009.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

hotărâre - judecător -

CA/MH

3 ex./ 23.10.2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția penală și pentru cauze cu minori

Dosar nr-

DE ARESTARE NR. 12/23 octombrie 2009

Judecător - -, având în vedere sentința penală nr. 93/PI/2009 din data de 23 octombrie 2009 pronunțată de această curte de apel în dosar penal nr- prin care, în baza art. 94 alin.1 din Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările ulterioare, s-a admis cererea de executare a mandatului european de arestare nr.8.101/2009/6 emis de Judecătoria Orășănească privind persoana solicitată, născut la 01.01.1978 în, fiul lui și, cetățean, domiciliat în Ungaria, loc.,-, privind predarea sa către autoritățile judiciare e pentru infracțiunea de înșelăciune prev.de art.318 alin.1 calificată și sancționată conform alin.5 lit.a din Codul penal săvârșită în calitate de instigator, conform art.21 alin.1 din Codul penal, constând în esență în aceea că a instigat inculpatul de I (mama inculpatului de II) că în data de 1 februarie 2007 să încheie un contract de credit cu opțiune pe o perioadă de 84 luni privind achiziționarea de la Erste Leasing Auto, a unui autoturism marca Peugeot 206 cu nr.de înmatriculare - 255, cu suma de 2.295.000 forinți. În realitate, acest autoturism a fost cumpărat și deținut de inculpatul care nu avea loc de muncă și nu prezenta garanțiile necesare achiziționării prin credit cu opțiune. Se reține de autoritățile judiciare e că această faptă realizează conținutul infracțiunii de înșelăciune calificată cu consecințe deosebit de grave. S-a mai reținut că inculpatul a achitat 3 rate până în luna mai 2007 când contractul a fost reziliat, rămânând o scadență de capital și rate neachitate, circumscrise noțiunii de prejudiciu de 2.373.462 forinți.

În baza art. 97 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 s-a dispus amânarea predării persoanei solicitate către autoritățile judiciare e, până la terminarea judecății în dosarul penal nr- a Tribunalului Bihor, respectiv până la executarea pedepsei în caz de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate.

În temeiul art. 90 alin. 11 și 13 din Legea nr. 302/2004 republicată, combinat cu art. 151 Cod procedură penală, cu referire la art. 149 alin. 1 Cod procedură penală,

DISPUN:

Arestarea persoanei solicitate, născut la 01.01.1978 în, fiul lui și, cetățean, domiciliat în Ungaria, loc.,- pe o durată de 29 zile cu începere de la încetarea motivelor care au justificat amânarea predată și până la predarea efectivă către autoritățile judiciare

Constată că persoana solicitată ,a fost reținută pe o durată de 24 de ore prin ordonanța de reținere din 22 octombrie 2009, emis în dosar nr.634/II.5/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, cu începere de la data de 22 octombrie 2009, ora 12.00 până la data de 23 octombrie 2009, ora 12.00.

II. Conform dispozițiilor art. 152 Cod de procedură penală, organele de poliție vor reține și preda persoana solicitată la Arestul IPJ

III. Administrația locului de deținere va primi și va reține persoana solicitată timp de 29 de zile cu începere de la de la încetarea motivelor care au justificat amânarea predată și până la predarea efectivă către autoritățile judiciare

PREȘEDINTE

Președinte:Condrovici Adela
Judecători:Condrovici Adela, Hekler Maria

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mandat european de arestare Spete. Sentința 93/2009. Curtea de Apel Oradea