Mărturia mincinoasă (art. 260 cod penal). Decizia 371/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR. 371/
Ședința publică din 24 Iunie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Dumitru Diaconu judecător
JUDECĂTOR 2: Marius Gabriel Săndulescu
JUDECĂTOR 3: Elena
Grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin
- - procuror
S-a luat în examinare, recursul declarat de partea vătămată, împotriva deciziei penale nr.95 din 24 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Dezbaterile în fond asupra recursului au avut loc la data de 19 iunie 2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, iar în urma deliberării s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA:
Din actele dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 368 din data de 11.12.2007, pronunțată de Judecătoria Curtea d Argeș, în dosarul nr-, în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală rap. la art. 10 lit. b/1 Cod procedură penală comb. cu art. 18/1 Cod penal a fost achitată inculpata, fiica lui și, născută la data de 09 august 1928 în, județul A, domiciliată în comuna Danului, satul, județul A, CNP: -, pentru infracțiunea prev. de art. 260 alin. 1 Cod penal, parte vătămată fiind, domiciliat în comuna Danului, județul
În baza art. 18/1 alin. 3 Cod penal rap. la art. 91 Cod penal, s-a aplicat inculpatei amenda administrativă în cuantum de 100 lei.
În baza art. 346 Cod procedură penală, s-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. d Cod procedură penală, a fost obligată inculpata la 30 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin plângerea depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea d Argeș numitul a sesizat organele de urmărire penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă de către numitele și, constând în aceea că fiind audiate în dosarul civil nr. 80/ 2006 al Judecătoriei Curtea d e A, au afirmat în mod mincinos în instanță că el i-a împiedicat pe G și G - să-și îndeplinească obligațiile de întreținere față de numita, potrivit contractului de întreținere autentificat sub nr. 5670/ 1994 la fostul notariat de Stat Local Curtea de
Prin acest contract numita G -, sora lui Gh. s-a obligat să presteze părinților săi întreținere și îngrijire pe tot restul vieții, cu toate cele necesare traiului, în schimbul mai multor imobile.
În data de 11.01.2006 Gh. s-a adresat instanței pentru a se dispune rezoluțiunei contractului de întreținere, motivând în esență că sora și cumnatul său nu și-au îndeplinit obligația de întreținere.
Sentința instanței de fond a fost modificată prin decizia civilă nr. 39/ R/ 15.01.2007 a Tribunalului Argeș, în sensul respingerii acțiunii în rezoluțiune reținându-se printre altele și declarația martorei audiată la fond la cererea pârâtei G -.
Analizând declarația martorei în dosarul civil nr. 80/ 2006 al Judecătoriei Curtea d e (filele 6-7 dosar urmărire penală), a rezultat că aceasta a afirmat într-adevăr că partea vătămată ar fi împiedicat-o pe sora sa G - să o întrețină pe mama lor. Cu ocazia confruntării inculpatei cu partea vătămată, inculpata a recunoscut că se află în stare de dușmănie cu acesta și că nu a observat personal că partea vătămată ar fi împiedicat-o pe sora sa să vină la mama lor și să presteze întreținerea la care se obligase prin contract.
Fapta inculpatei care într-o cauză civilă a făcut afirmații mincinoase privitor la împrejurările esențiale asupra cărora a fost întrebată întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzute de art. 260 alin. 1 Cod penal.
Reținându-se că inculpata are vârsta de aproape 80 de ani, că are numai patru clase primare și că a depus mărturia menționată anterior în condițiile în care debitoarea întreținerii o influențase anterior relatându-i de evenimentele descrise, că nu a avut reprezentarea reală a consecințelor pe care mărturia ei în instanță le-a produs, instanța a apreciat că în concret, fapta acestea nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpata, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie întrucât a fost sancționată cu amendă administrativă fără să fie vinovată de săvârșirea faptelor de care este acuzată.
Prin decizia penală nr.95 din 24 aprilie 2008, Tribunalul Argeșaa dmis apelul declarat de inculpata, intimat fiind, a desființat în parte sentința în sensul că a schimbat temeiul achitării din art. 10 lit.1în C.P.P. art. 10 lit. d cu C.P.P. toate consecințele.
A înlăturat aplicarea amenzii administrative precum și mențiunile privind constatarea că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal și obligarea inculpatei la plata cheltuielilor judiciare către stat.
A menținut în rest dispozițiile sentinței.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut din analiza materialului probator administrat în cauză, că ceea ce a declarat inculpata cu privire la motivele pentru care sora părții vătămate nu se putea duce la mama sa și a părții vătămate se baza pe ceea ce i-a relatat aceasta iar ceea ce a relatat cu privire la vizita pe care a făcut-o mamei celor două părți din proces corespunde celor constatate direct de dânsa, făcând precizarea că soția părții vătămate a vrut să le încuie în casa unde se aflau în vizită la bătrână.
Cum nici afirmația din declarația de martor conform căreia "reclamantul i-a interzis să primească vizite nu rezultă că a fost o constatare proprie sau i-a fost spusă de mama reclamantului ori de fiica acestuia, s-a reținut că apelanta inculpată nu a urmărit ca prin declarația sa să denatureze adevărul, făcând afirmații mincinoase cu privire la împrejurările esențiale asupra cărora a fost întrebată de către instanță.
Întrucât vinovăția este unul din elementele constitutive ale infracțiunii iar apelanta inculpată nu a urmărit ca prim declarația dată să facă afirmații mincinoase, tribunalul apreciat că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive, respectiv latura subiectivă, astfel încât temeiul corect al achitării este art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală, rap.la art.10 lit.d Cod procedură penală.
Decizia a fost atacată cu recurs de partea vătămată, care a adus critici sub aspectul temeiniciei acesteia, considerând că este evidentă intenția inculpatei de a depune mărturie mincinoasă și prin urmare, greșit a procedat instanța de apel dispunând achitarea, datorită lipsei elementelor constitutive ale infracțiunii.
Curtea apreciază întemeiat recursul părții vătămate pentru următoarele considerente:
La 28.05.2007 făptuitoarea s-a adresat instanței cu plângere conform art.278/1 Cod procedură penală contestând ordonanța din 28.03.2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea d Argeș, prin care s-a dispus față de aceasta scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ de 100 lei sub aspectul comiterii infracțiunii de mărturie mincinoasă prev.de art.260 alin.1 Cod penal.
Prin încheierea din 28.09.2007, Judecătoria Curtea d Argeș admițând plângerea făptuitoarei a reținut cauza pentru judecată, punând în același timp în mișcare acțiunea penală împotriva acesteia pentru comiterea aceleiași infracțiuni prev.de art.260 alin.1 Cod penal.
Din această perspectivă, curtea arată că procedura instituită prin dispozițiile art.278/1 și următoarele Cod procedură penală, reglementând plângerea în fața instanței împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, declanșează controlul judiciar cu privire la acestea, având caracterul unei căi de atac.
În acest sens, greșit a reținut prima instanță cauza pentru judecată, și mai mult decât atât, punând în mișcare acțiunea penală împotriva făptuitoarei a încălcat principiul " nemo reformatio in pejus " agravând situația juridică acesteia în propria cale de atac.
Așa cum precizează textul art.278/1 alin.1 lit.c cod procedură penală, instanța reține cauza spre judecare doar atunci când probele existente la dosar sunt suficiente și pun în evidență soluția greșită pe care procurorul a adoptat-
Cum plângerea prevăzută de art.278/1 Cod procedură penală, vizează numai rezoluțiile sau ordonanțele de netrimitere în judecată, este limpede că probele la care se referă alin.1 lit. din acest text de lege, evidențiază o situație opusă celei reținute de procuror și care a fundamentat soluția acestuia, fiind prin urmare probe ce evidențiază vinovăția făptuitorului în legătură cu fapta pentru care a fost cercetat.
Când cel ce contestă soluția procurorului este chiar făptuitorul, este imperativ că situația acestuia nu se poate agrava în cursul judecății, chiar dacă în acest stadiu procesual probele administrate susțin fără echivoc o hotărâre de condamnare, așadar în atare situație reținerea cauzei pentru judecată este lipsită de finalitate și încalcă drepturile petiționarului în condițiile în care în propria sa plângere, acesta devine din învinuit, inculpat într-o cauză penală.
Sub aspectul fondului, curtea observă din dosarul de urmărire penală că într-adevăr, a declarat în fața instanței la data de 7.06.2006 că a împiedicat-o pe sora sa G -, să o întrețină pe mama lor, iar cu ocazia confruntării acesteia cu, făptuitoarea a recunoscut că este în dușmănie cu el, iar aspectele relatate instanței nu sunt rezultatul propriilor percepții.
Susținerile făptuitoarei au fost reținute de instanța de recurs, respectiv Tribunalul Argeș, care a respins în fond acțiunea reclamantului Gh.
Constituie infracțiune potrivit dispozițiilor art.260 Cod penal, fapta martorului care într-o cauză penală, civilă în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase, ori nu spune tot ce știe privitor la împrejurări esențiale asupra cărora a fost întrebat.
Cum obiectul cauzei civile în care a depus petenta, ca martor, se referea la constatarea nulității contractului de întreținere nr.5670/1994 pe care G - și ar fi trebuit să o presteze lui G și, părinții reclamantului, curtea apreciază că cele declarate de făptuitoare, constituie împrejurări esențiale în legătură cu care aceasta a făcut afirmații mincinoase.
Nu se poate susține nici lipsa intenției de a face declarații mincinoase pe care a reținut-o în mod greșit instanța de apel, câtă vreme chiar făptuitoarea a recunoscut cu ocazia confruntării că este în dușmănie cu de mai multă vreme, aspectul punând în evidență o atitudine ostilă a făptuitoarei față de acesta.
Mai mult decât atât, nu poate fi primită apărarea făptuiotoarei că nu a cunoscut consecințele declarației sale, câtă vreme înainte de a fi audiată, instanța i-a pus în vedere să spună adevărul, arătându-i în același timp că mărturia mincinoasă se pedepsește cu închisoarea.
Având în vedere însă vârsta înaintată a făptuitoarei lipsa ei de instrucție socială, cât și a antecedentelor penale, ținând seama și de consecințele faptelor sale, în mod corect a apreciat parchetul că atingerea adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală este în acest caz minimă, fiind în mod vădit lipsită de importanță, astfel încât nu prezintă în concret gradul de pericol social al unei infracțiuni, astfel că se impune aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.
În concluzie, curtea apreciază că aspectele reținute se circumscriu cazului de casare prev.de art.385/9 pct.18 Cod procedură penală și ținând seama de dispozițiile art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală, urmează să admită recursul părții vătămate, să caseze decizia penală atacată, sentința nr.368/11.12.2007 a Judecătoriei Curtea d e A, cât și încheierea din 28.09.2007 a aceleiași instanțe, prin care s-a reținut cauza pentru judecată.
Rejudecând în fond, curtea va respinge plângerea petentei, apreciind-o neîntemeiată, menținând ordonanța din 28.03.2007 dată în dosarul nr.219/P/2007 al parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea d Argeș.
Conform art.192 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE CU MAJORITATE
Admite recursul părții vătămate, declarat împotriva deciziei penale nr.95 din 24 aprilie 2008 a Tribunalului Argeș.
Casează decizia penală atacată, sentința penală nr.368 din 11 decembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Curtea d Argeș, precum și încheierea din 28 septembrie 2007 a aceleiași instanțe.
Rejudecând, respinge în fond plângerea petentei împotriva ordonanței din 28 martie 2007 dată în dosarul nr.219/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea d Argeș și menține ordonanța atacată.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 iunie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.:
Tehn.:
Jud.apel:
Jud.fond:-a.
02.07.2008.
OPINIE SEPARATĂ
In această cauză, opiniez pentru admiterea recursului părții vătămate împotriva deciziei penale nr.95 din 24 aprilie 2008, Tribunalului Argeș, casarea deciziei atacate și a sentinței penale nr.368 din 11 decembrie 2007, precum și a încheierii din 28 septembrie 2007, pronunțate de Judecătoria Curtea d Argeș, urmând ca prima instanță să se pronunțe în condițiile art.278/1 alin.8 Cod pr.penală, fără a mai reține caza spre judecare.
In acest sens, învederez următoarele considerente:
In primul rând, până la un punct, împărtășesc opinia completului majoritar, cu privire la faptul că în mod greșit instanța a reținut cauza pentru rejudecare, întrucât i s-a agravat situația petentei, în propria cale de atac, aceasta devenind în propria sa plângere din învinuit, inculpat.
Astfel, petiționara, căreia i s-a aplicat de procuror sancțiunea administrativă a amenzii, conform art.18/1 Cod penal, în urma scoaterii de sub urmărire penală, ca învinuit, a atacat această soluție în instanță, iar judecătorul, prin încheiere, a reținut cauza spre judecare, dispunând în același timp și punerea în mișcare a acțiunii penale, învinuita devenind inculpat, în final însă, aplicându-i în primă instanță tot sancțiunea administrativă a amenzii, în același cuantum ca și procurorul.
Evident, că punându-se în mișcare acțiunea penală și transformând petentul din învinuit în inculpat, a fost încălcat principiul non reformatio in pejus, prevăzut de normele procesuale penale - indiferent de soluția definitivă - ce s-ar pronunța odată cu declanșarea judecății în primă instanță, pe care partea nu o prevede, întrucât este nelegal, în disonanță cu principiile sau regulile de bază ale procesului penal, ca în situația în care autorul plângerii este persoana față de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală ca învinuit, în plângerea sa să se declanșeze tocmai împotriva sa acțiunea penală și să-l "transforme" în inculpat.
De aceea, consider, în opinia mea, că în situația în care petentul sesizează instanța numai pentru schimbarea temeiului juridic al soluției pronunțate de procuror, dorind păstrarea soluției de netrimitere în judecată - în speță petiționara solicită schimbarea temeiului juridic a soluției date de procuror și anume din prevederile art.10 lit.b/1 în prevederile art.10 lit.d Cod pr.penală - soluția nu poate fi alta decât ca instanța să schimbe acest temei - în măsura în care se justifică - direct, fără a mai reține cauza spre judecare, pentru că s-ar încălca, așa cum s-a menționat mai sus, principiul neagravării situației în propria cale de atac.
numai sub acest aspect considerentele tribunalului pentru care se impunea casarea hotărârilor, nu pot, însă, a împărtăși soluția pe fondul cauzei dată de completul majoritar, în sensul că, rejudecând, curtea a respins plângerea împotriva soluției de netrimitere în judecată pe care a menținut-
Astfel, în acest sens, apreciez că soluția legală în cauză era aceea a casării ambelor hotărâri cu trimiterea spre soluționare din nou la prima instanță, pentru a pronunța în cauză una din soluțiile prevăzute de art.278/1 alin.8 Cod pr.penală, dar nu și aceea a reținerii spre judecare, pe considerentul mai sus invocat al regulii neagravării situației în propria cale de atac.
Cu referire la acest aspect, apreciez că judecata în primă instanță - când inculpata a fost achitată, în baza art.18/1 Cod penal, menținându-se temeiul achitării dat de către procuror - judecata în apel - când s-a admis apelul inculpatei și s-a dispus schimbarea temeiului achitării din art.10 lit.b/1 în art.10 lit.d Cod pr.penală - nu s-a făcut în condițiile legii, încălcându-se, în opinia mea, o normă imperativă a procesului penal, sancționată cu nulitatea absolută și anume aceea a nelegalei sesizări, pe considerentul că încheierea prin care s-a reținut cauza spre rejudecare și prin care s-a pornit punerea în mișcare a acțiunii penale, a fost încălcată regula de bază a procesului penal, așa cum de altfel a fost invocată și înainte, și anume neagravarea situației în propria cale de atac, încheiere ce nu mai poate fi păstrată.
De altfel, o atare încheiere, prin care instanța admite plângerea împotriva rezoluției sau ordonanței de netrimitere în judecată, poate fi atacată în exercițiul căilor de atac, în apel, în recurs, nu separat, așa cum prevăd dispozițiile art.361 alin.2 sau 385/1 alin.2 Cod pr.penală.
Fiind o încheiere nelegală, înseamnă că investirea instanței, urmare acestei încheieri este și ea nelegală, impunându-se, în consecință, casarea ambelor hotărâri în care instanța s-a pronunțat pe baza acestei investiri nelegale, așa cum pretinde cazul de casate prevăzut de art.385/9 alin.1 pct.2 Cod pr.penală.
Este adevărat că, potrivit art.278/1 alin.9 Cod pr.penală, actul de sesizare a instanței în cazul prevăzut în alin.8 lit.c îl constituie plângerea persoanei, dar, potrivit considerentelor din Decizia în interesul legii nr.XV din 2006, actul de sesizare a instanței și de punere în mișcare a acțiunii penale este constituit din încheierea de reținere a cauzei spre judecare în urma admiterii plângerii împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată.
Așadar, în opinia mea, se poate vorbi, pe de o parte, de plângerea persoanei ca act de sesizare a instanței, pentru a judeca conform procedurii prevăzută de art.278 alin.1 Cod pr.penală, dar, pe de altă parte, și de încheierea prin care se dispune reținerea cauzei spre judecare și punerea în mișcare a acțiunii penale, care constituie un act de investire a instanței, în vederea judecării de către această instanță, astfel sesizată, în primă instanță.
De altfel, formularea anterioară, înainte de modificarea actuală a prevederilor Codului d e procedură penală, cu referire la art.278/1, era aceea că plângerea persoanei constituie actul de sesizare a instanței ca primă instanță.
Cum o atare formulare nu a mai fost menținută în actualele reglementări ale Codului d e procedură penală, și cum există și decizia în interesul legii menționată mai sus, rezultă, în opinia mea, că plângerea petiționarei este actul de sesizare a instanței competente să judece acea plângere, în condițiile art.278/1 Cod pr.penală, iar încheierea de reținere a cauzei spre judecare și de punere în mișcare a acțiunii penale este actul de investire a acestei instanțe competente, dar ca primă instanță, fiind asimilabil actului de sesizare ce declanșează judecata în primă instanță urmată, desigur, judecata în căile de atac, în apel și în recurs, așa cum pretind dispozițiile art.278/1 alin.8 lit.c, teza ultimă Cod pr.penală.
Așa fiind, cum această sesizare este nelegală, potrivit celor expuse mai sus, soluția, în opinia mea, nu poate fi aceea a rejudecării de către instanța de recurs și pronunțarea unei soluții pe fond chiar de către această instanță de recurs, ci numai aceea a trimiterii cauzei la prima instanță, pentru a fi judecată din nou, în condițiile art.278/1, urmând ca instanța să pronunțe fie soluția prevăzută la art.278/1 alin.8 lit.a, fie cea prevăzută la lit.b sau chiar cea prevăzută la lit.c, însă, în acest ultim caz, instanța nereținând cauza spre judecare ci pronunțând ea, direct, așa cum s-a precizat mai sus, o soluție de schimbare a temeiului juridic a soluției de netrimitere în judecată dispusă de către procuror.
Aceasta, deoarece, curtea, în recurs, nu poate pronunța o soluție definitivă decât cele prevăzute de lege, odată cu declanșarea judecății în primă instanță, în apel și în recurs, care nu poate fi, în opinia mea, soluția de respingere a plângerii petentei împotriva ordonanței procurorului.
Mai mult, pronunțând o astfel de soluție definitivă în recurs de către completul majoritar, i s-a înlăturat, în opinia mea, dreptul persoanei interesate în cauză de a exercita, din nou, calea de atac a recursului, prevăzută de art.278/1 alin.10 Cod pr.penală, în cazul soluțiilor pronunțate în temeiul art.278/1 alin.8 lit.a, dar și lit.b, precum și în acest caz al lit.c, în situația în care fără a trece la judecarea cauzei, instanța, în condițiile prevăzute de lege, ar schimba ea, direct, temeiul juridic al soluției de netrimitere în judecată dispusă de procuror, cum este cea din speța comentată.
JUDECĂTOR,
- -
Președinte:Dumitru DiaconuJudecători:Dumitru Diaconu, Marius Gabriel Săndulescu, Elena
