Mărturia mincinoasă (art. 260 cod penal). Decizia 52/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.52/MP
Ședința publică de la 18 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Ispas
JUDECĂTOR 2: Zoița Frangu
JUDECĂTOR 3: Viorica Lungu
Grefier - - -
Cu participarea Ministerului Public prin procuror -
S-au luat în examinare recursurile penale declarate de:
-PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA;
- inculpatul - domiciliat în,-,.1Sud,.D,.55, județul C;
- inculpatul - domiciliat în,-, județul C,
Împotriva deciziei penale nr.143 din data de 11 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.1677 din data de 7.12.2007, pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul penal nr-, inculpații fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.260 Cod penal.
În conformitate cu dispozițiile.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă:
- recurentul inculpat, personal și asistat de avocat, în substituire avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale de substituire nr.48006/2009, emisă de Baroul Constanța - Cabinet de avocat;
- recurentul inculpat, personal și asistat de avocat din oficiu, în baza împuternicirii avocațiale nr.2487/2009, emisă de Baroul Constanța;
- intimatul inculpat, personal și asistat de avocat, în substituire avocat oficiu, în baza împuternicirii avocațiale de substituire nr.32/2009, emisă de Baroul Constanța.
Se constată lipsa intimatelor părți responsabile civilmente, a autorității tutelare Primăria Orașului și a participantului Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța.
Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art.176-181 Cod procedură penală.
Întrebați fiind, recurenții inculpați și intimați și, arată că nu doresc să dea declarații în fața instanței de recurs, aspect consemnat în procesele-verbale atașate la dosarul cauzei.
În conformitate cu dispozițiile art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art.38511Cod procedură penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art.38513Cod procedură penală.
Având cuvântul, reprezentantul Parchetului, arată că recursul vizează greșita achitare a inculpaților în baza art.10 lit.1) Cod procedură penală, apreciindu-se de către ambele instanțe că fapta reținută în sarcina acestora nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Susține că infracțiunea de mărturie mincinoasă pentru care au fost trimiși în judecată inculpații, prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni atâta timp cât, pe baza depoziției martorilor dată în dosarul nr.226/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, în baza depozițiilor date în cursul judecății de către cei trei inculpați, martori la săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie de către inculpatul, instanțele în baza depozițiilor retractate în cursul judecății de către inculpați au dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.211 Cod penal. Instanțele apreciind că revenirea inculpaților asupra declarațiilor date în cursul urmăririi penale abundă în informații privind agresarea părții vătămate de către inculpatul, reflectă adevărul și acele depoziții ar fi fost date sub influența exterioară a organelor de poliție.
Solicită a se observa că după începerea urmăririi penale cei trei inculpați la data de 13 aprilie 2006, la 9 martie 2006, arată că retractează de această dată declarațiile date în fața instanței și le mențin pe cele date în cursul urmăririi penale. Formulează concluzii de admitere a recursului, casarea hotărârilor atacate și condamnarea inculpaților, la dozarea cărora să se aibă în vere vârsta acestora, lipsa antecedentelor penale, dar și poziția procesuală și consecințele faptelor deduse judecății.
Având cuvântul, avocat pentru recurentul inculpat și intima solicită în temeiul dispozițiilor art.38515pct.(2) lit.d) Cod procedură penală, achitarea inculpatului în baza art.11 pct.(2) lit.a) raportat la art.10 lit.a) Cod procedură penală. Învederează că situația de fapt reținută în concret de către instanța de apel este greșită. Nu se poate reține din probele administrate în cauză existența unei declarații mincinoase, denaturate ale acestuia în măsură să genereze modificări esențiale cu privire la faptă, modalitatea de săvârșire sau conduita făptuitorului. Este real că există depoziții contradictorii, însă acestea nu-i aparțin inculpatului, așa cum în mod greșit a reținut instanța de apel. Inculpatul, în cauza respectivă a dat două declarații în cauza respectivă, ambele constituind mijloace de probă în dosarul penal în care inculpatul a fost achitat. Pornind de la aceste două declarații cu referire în concret la conținutul acestora apreciază că situația reținută de către instanță este nelegală, nefiind susținută de un suport probator adecvat. Aprecierile instanței legate de săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă sunt temeinice. Nu există elemente definitorii în baza cărora să se poată aprecia ca fiind mincinoase declarațiile inculpatului. Practic între prima și a doua declarație aflate la dosarul cauzei nu există diferențe majore care să determine posibilitatea interpretării ca mincinoase a unora dintre ele. În concret prin declarațiile date în fața instanței de judecată s-a permis o libertate de exprimare a acestuia, fapt ce a determinat posibilitatea acestuia de a exprima în fața judecătorului fondului nemulțumirile personale ale martorului de atunci și inculpat astăzi, legate de modalitatea concretă și de împrejurările obiective în care fusese consemnată declarația sa inițială.
O asemenea poziție procesuală nu poate fi apreciată ca mincinoasă diferențele de nuanță dintre prima și a doua declarație putând surveni pe fondul trecerii timpului, a nivelului de percepție, dar mai ales pe fondul unei stări subiective diferită de cea inițială. Condițiile diferite în care a fost audiat, constituie factorul determinant care să fi condus la existența diferențelor din declarații. Inculpatul recurent nu a perceput în mod direct că a fost sau introdusă mâna în buzunarul inculpatului, el a perceput doar o încăierare care a fost descrisă de acesta în cele două declarații pe care le-a dat, una în faza de urmărire penală și una în faza de judecată.
În fața organelor de urmărire penală acesta s-a simțit intimidat pentru că nu a mai avut parte de o astfel de situație și a declarat astfel cum a înțeles și perceput faptele în mod obiectiv. În fața instanței de judecată s-a exprimat liber, instanța a consemnat cele afirmate de către acesta și au apărut mici diferențe de nuanță, care însă nu conduc la existența faptei de mărturie mincinoasă. Apreciază că această faptă nu există și că în mod corect s-a dispus achitarea inculpatului.
Având cuvântul, avocat pentru recurentul inculpat și intimat solicită în temeiul dispozițiilor art.38515pct.(1) lit.b) Cod procedură penală, respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și menținerea sentinței, ca temeinică și legală. Apreciază că în mod corect s-a reținut de către instanță că prin fapta săvârșită de inculpat s-a adus o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de lege, de asemenea, s-a avut în vedere vârsta inculpatului.
Cu privire la recursul declarat de inculpat solicită admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate și pe fond, achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art.10 lit.a) Cod procedură penală. Apreciază că inculpatului nu i se poate reține reaua-credință, a redat sincer și corect împrejurările, nu a existat niciodată intenția acestuia de a declara mincinos, astfel încât, fapta nu există.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicită respingerea recursurilor declarate de inculpații și, ca nefondate pentru motivele formulate în recursul declarat de procuror.
Având cuvântul, avocat pentru intimatul inculpat, solicită respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, ca nefondat și admiterea recursurilor declarate de inculpații și, ca fondate cu consecința extinderii efectelor acestora și în ceea ce privește pe inculpatul. Menționează că achiesează la concluziile formulate de apărătorii precedenți.
Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat și intimat arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său.
Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat și intimat, arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său. Menționează că are vârsta de 22 de ani și că muncește ca tâmplar.
- CURTEA -
Cu privire la recursurile penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.1677/07.12.2007, Judecătoria Constanța făcând aplicarea prevederilor art.11 pct.2 lit."a" raportat la art.10 lit."a" Cod procedură penală a achitat pe inculpații - fiul lui și, născut la data de 21.10.1984, în mun. C, cetățean român, studii 12 clase, stagiul militar satisfăcut, necăsătorit, -, fără antecedente penale, cu domiciliul în,-,. 1 Sud,. D,. 55, jud. C,
- fiul lui și -, născut la data de 28.06.1986, în mun. G, cetățean român, studii 12 clase, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, -, fără antecedente penale, cu domiciliul în,-, jud. C,
- fiul lui și, născut la data de 13.03.1987, în mun. C, cetățean român, studii 12 clase, stagiul militar nesatisfăcut, -, fără antecedente penale, cu domiciliul în,-, - 9,. B,. 55, jud. C,
sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 260.pen. mărturie mincinoasă, motivat de inexistența faptei.
Prin rechizitoriul nr. nr. 226/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 211 alin. 1 și 2 lit. b și c pen. cu aplic. art. 37 lit. a pen. constând în aceea că, la data de 30.11.2003, în loc public și prin violență, a deposedat partea vătămată de suma de 20 Ron și de un pachet de țigări.
s-a bazat, printre celelalte mijloace de probă, și pe declarațiile martorilor, și ( 13 - 16, 19 - 20 dos. at.), în sensul că inculpatul, prin exercitarea de violențe și amenințări, ar fi sustras din posesia părții vătămată suma de 20 Ron și un pachet de țigări.
Prin sent. pen. nr. 652/19.10.2004 a Tribunalului Constanța, în dosarul nr. 561/2004, s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea reținută în sarcină, pentru lipsa unui element constitutiv, respectiv latura obiectivă. S-a apreciat de către instanța de fond că nu ne aflăm în prezența unei infracțiuni de tâlhărie, întrucât nu s-a făcut dovada existenței celor 2 activități strâns legate între ele, respectiv furtul, ca activitate principală, și folosirea violenței, ca activitate secundară.
Soluția arătată a fost menținută prin dec. pen. nr. 196/P/ 12.07.2005 a Curții de Apel Constanța, în dosarul nr. 709/P/2005, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța împotriva sent. pen. nr. 652/19.10.2004 a Tribunalului Constanța.
Soluția instanței de fond a rămas definitivă prin dec. pen. nr. 5670/07.10.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 4927/2005, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, împotriva dec. pen. nr. 196/P/ 12.07.2005 a Curții de Apel Constanța.
Coroborând declarațiile date de inculpați în faza de urmărire penală ( 9 - 17 ) cu cele date în fața instanței, în prezenta cauză ( 54 - 56), instanța constată că este unanimă poziția lor, în sensul menținerii depozițiilor date în fața Tribunalului Constanța, iar nu a celor luate de către organele de urmărire penală.
În acest sens, arată inculpații că au fost exercitate presiuni asupra lor, pentru a da declarații de o anumită natură, conforme cu reclamațiile inițiale ale părții vătămate (care alega furtul, cu violență, a unor bunuri), fiind intimidați de către organele de cercetare penală (în dosarul nr. 226/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța ).
Astfel, inculpații și au declarat că l-au văzut pe când l-a lovit cu pumnii pe, după care l-a căutat prin buzunare, însușindu-și suma de 20 Ron și un pachet de țigări. Pe de altă parte, inculpatul a declarat, cu acea ocazie, că a văzut cum l-a lovit pe, dar că despre însușirea respectivelor bunuri a aflat de la cel din urmă, care și-a rugat prietenii să-l însoțească la poliție, pentru a depune plângere.
Cu ocazia audierii de către instanța de fond ( Tribunalul Constanța ), dispunând de libertate de exprimare, au revenit asupra acelor declarații, arătând aspectele pe care le cunoșteau și așa cum le cunoșteau. Astfel, în unanimitate, inculpații (dar și ) au arătat că adevărul nu este cel relatat în prima fază procesuală, când organele de poliție le-au impus ce anume să declare, înrăutățind, astfel, lui - recidivist postcondamnatoriu.
Practic, pe fondul consumului de alcool, incidentul a constat într-o ceartă minoră, în urma căreia l-a împins pe, care, dezechilibrându-se, a căzut la sol. De remarcat că acesta din urmă nu a formulat pretenții civile, recunoscând, de altfel, că nu a fost controlat în buzunare, și că e posibil ca lucrurile să îi fi căzut, efectiv, din buzunar.
Inculpații au arătat în fața instanței, în prezenta cauză, că nu mai fuseseră audiați ca martori anterior, că au fost intimidați și influențați în declarații de către organele de poliție, dar că, în fața instanței, nefiind constrânși, au fost în măsură să redea lucrurile în mod obiectiv, astfel cum le cunoșteau.
Instanța apreciază ca pertinente aceste apărări ale inculpaților. Astfel, este unanim admis că mărturia este structurată pe 3 momente: perceperea faptului, memorizare faptului perceput și reproducerea faptului perceput și memorizat. Fără ca un martor să fie, neapărat, de rea-credință, depoziția sa este influențată de factori obiectivi (distanță, loc, timp etc.), precum și subiectivi (stare sufletească, relații anterioare cu părțile implicate, preocupări obișnuite, profesie etc.).
Chiar presupunând o percepere și o memorizare, optime ambele, din partea martorului, nu trebuie excluse suprapunerile, deformările ulterioare ale evenimentelor, precum și formularea, involuntară a unor concluzii proprii martorului. Totodată, redarea faptului memorizat este tributară, de exemplu, impresionabilității și emotivității martorului.
Pentru toate considerentele expuse anterior, este convingerea instanței că nu poate fi stabilită reaua-credință a nici unuia dintre cei 3 inculpați, în sensul art. 260 alin. 1.pen. nici în varianta afirmațiilor mincinoase, și nici în varianta omisiunii de a declara cu privire la împrejurări esențiale.
Astfel, instanța apreciază că inculpații au dat curs obligației lor legale și procedurale, depunând mărturie în cele 2 faze ale procesului penal. Cu aceste ocazii, au fost expuși (și) unor influențe exterioare cauzei, care au dus la denaturarea poziției lor reale. a fost remediată, prin revenirea asupra declarațiilor inițiale, în spiritul și conform împrejurărilor cunoscute realmente de inculpați.
Trebuie subliniat și paradoxul speței. Declarațiile celor 3 inculpați, asupra cărora s-a revenit în fața Tribunalului Constanța, nu au constituit singurele mijloace de probă, în baza cărora s-a hotărât achitarea inculpatului din acel dosar,. Au format convingerea instanței și actele medico-legale, și declarațiile inculpatului, precum și cele ale celorlalți martori.
O eventuală soluție de achitare se putea prefigura chiar și în absența celor 3 depoziții incriminate, sau chiar și în ipoteza menținerii acestora ca atare, în varianta inițială, conf. art. 63.proc.pen. probele neavând o valoare mai dinainte stabilită.
Împotriva sentinței penale nr.1677/07.12.2007 a Judecătoriei Constanțaa declarat apel, în termen legal Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.
Tribunalul Constanța prin decizia penală nr.143/11.03.2009 a admis apelul parchetului a desființat sentința penală nr.1677/07.12.2007 a Judecătoriei Constanța și rejudecând a dispus achitarea inculpaților, și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 260 Cod penal în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit.1Cod procedură penală. Totodată, a aplicat fiecărui inculpat sancțiunea amenzii administrative, în sumă de 300 lei.
Inculpații au fost obligați să plătească statului câte 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Din sentința penală atacată au fost înlăturate dispozițiile contrare și menținute celelalte care nu contravin prezentei hotărâri.
S-a mai dispus plata din fondul Ministerului Justiției a onorariului avocat din oficiu, în sumă de 200 lei, pentru avocat iar cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului.
Instanța de apel a reținut că, instanța de fond a tras o concluzie greșită atunci când considerat că inculpații au săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă.
Conform dispozițiilor art. 260 Cod penal mărturia mincinoasă constă în fapta martorului care într-o cauză penală face afirmații mincinoase, ori nu spune tot ce știe privitor la împrejurările esențiale asupra cărora a fost întrebat.
Cei trei inculpați au declarat și au descris în detaliu, în faza de urmărire penală, că au văzut cum inculpatul l-a lovit cu pumnul pe partea vătămată, l-a controlat prin buzunare și i-a luat banii, precizând și suma și anume 200.000 lei vechi în 2 bancnote de 50 lei și una de 100.000 lei astfel cum a susținut și partea vătămată în reclamația formulată și declarațiile date în faza de urmărire penală.
În fața instanței de judecată inculpații, și, audiați în calitate de martori au susținut dimpotrivă că asupra părții vătămate nu s-au exercitat violențe, nu i-au fost luate bunuri ci doar că inculpatul a împins partea vătămată dar aceasta nu a căzut la sol.
Aceleași aspecte au fost relatate și de partea vătămată care a motivat că la urmărirea penală l-a acuzat de tâlhărie pe fiind influențat de lucrătorii de poliție.
După ce inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă aceștia au susținut la rândul lor că au fost influențați de lucrătorii de poliție.
Se poate astfel observa că inculpații au dat declarații mincinoase în cele două faze ale procesului penal, susținerea acestora că lucrătorii de poliție au exercitat presiuni asupra lor, nu se probează cu nici un mijloc de probă, iar din analiza declarațiilor acestora dar și ale părții vătămate se poate observa că partea vătămată este cea care a influențat conținutul declarațiilor inculpaților, aceștia susținând una sau alta din variantele prezentate de partea vătămată organelor judiciare.
De altfel inculpații au recunoscut în fața instanței de fond că declarațiile date în instanță reprezintă adevărul și prin urmare cele data la urmărirea penală sânt mincinoase.
Împrejurarea că instanța a pronunțat o soluție de achitare în cauza în care inculpații au fost audiați ca martori, că aceasta a fost menținută în căile de atac, că inculpații nu au fost de rea credință, sau că declarațiile inculpaților nu au fost singurele probe administrate în cauza respectivă, nu sânt de natură să-i exonereze pe inculpați de răspunderea penală și nici nu relevă aspecte care să ducă la concluzia că inculpații nu au perceput foarte bine ce s-a întâmplat, sau nu au știut să reproducă foarte bine ce au văzut sau că nu au memorat corespunzător incidentul, așa cum încearcă instanța de fond să acrediteze ideea.
Rezultă așadar că fapta există și a fost săvârșită de inculpați.
Analizând însă, atât fapta săvârșită cât și persoana inculpaților, instanța consideră că aceasta nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni.
Conform dispozițiilor art.18/1C.Pen. nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă valorilor apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seamă de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.
Analizând dispozițiile legale de mai sus în raport de fapta săvârșită și persoana inculpaților se constată că acestea sânt aplicabile în cauză, astfel încât se impune achitarea inculpaților în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. b/1 cod procedură penală.
Chiar dacă inculpații nu au recunoscut săvârșirea faptei aceștia sânt la primul conflict cu legea penală, la data săvârșirii faptei erau foarte tineri, inculpatul fiind chiar minor, de la săvârșirea faptei a trecut o perioadă relativ mare de timp - data săvârșirii fiind 30.11.2003, inculpații s-au prezentat în fața organelor judiciare, trecerea însăși a timpului a diminuat pericolul social propriu faptei săvârșită de inculpați, având în vedere și împrejurarea că de la acest incident inculpații nu au mai fost implicați în alte cause penale.
Rezultă astfel că fapta săvârșită de inculpați a adus o atingere minimă uneia din valorile apărate de lege, iar prin conținutul ei concret fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Sancțiunea administrativă a amenzii în sumă de câte 300 lei este astfel suficientă pentru a le atrage atenția inculpaților ca pe viitor să nu mai procedeze astfel.
Împotriva deciziei penale nr.143/11.03.2009 a Tribunalului Constanța și a sentinței penale nr.1677/07.12.2007 a Judecătoriei Constanța au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și inculpații și criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Parchetul a criticat soluția de achitare a inculpaților intimați, atât pentru inexistența faptei, cât și pentru lipsa de pericol social, motivat de faptul că, trimiterea în judecată a numitului pentru infracțiunea de tâlhărie a avut în vedere declarațiile acestora în care se arată că partea vătămată a fost agresat de inculpatul iar, ulterior pe baza retractării declarațiilor de la urmărirea penală s-a dispus citarea inculpatului. Rezultă, așadar, că depozițiile celor 3 inculpați intimați au avut o influență determinantă în soluționarea cauzei în care aceștia au dat declarații în calitate de martori, pretinsa influență a organelor de anchetă nu a fost probată iar declarațiile mincinoase ale inculpaților intimați au declanșat un proces penal în mod nejustificat existând astfel pericolul social necesar pentru reținerea infracțiunii prevăzute de art. 260 Cod penal.
În concluzie s-a solicitat admiterea recursului, casarea celor două hotărâri atacate și urmare rejudecării să fie condamnați cei 3 inculpați intimați conform art. 260 Cod penal iar la aplicarea pedepsei să se țină seama, cu precădere, de vârsta acestora, de lipsa antecedentelor penale dar și de poziția procesuală a inculpaților și consecințele faptelor deduse judecății.
Inculpatul recurent și intimat a criticat soluția Tribunalului Constanța, care a reținut în sarcina sa existența faptei de mărturie mincinoasă și a pronunțat achitarea, în temeiul art. 10 lit.1Cod procedură penală și art. 181Cod penal, susținând că între cele două declarații pe care le-a dat ca martor, nu există diferențe majore care să conducă la concluzia că sunt mincinoase. Drept urmare, a solicitat admiterea recursului său, casarea deciziei penale nr.143/11.03.2009 a Tribunalului Constanța și menținerea ca legală și temeinică soluția de achitare pentru inexistența faptei de mărturie mincinoasă. De asemenea, solicită respingerea recursului parchetului.
Inculpatul recurent, a solicitat admiterea recursului său, casarea hotărârilor recurate și pe fond, să se dispună achitarea sa, pentru inexistența faptei de mărturie mincinoasă, motivat, în esență de faptul că a redat sincer și corect împrejurările percepute, neavând în intenție să ascundă adevărul.
Iar recursul parchetului solicită să fie respins ca nefondat pentru aceleași motive ce susțin recursul său.
Inculpatul intimat, prin apărător, a solicitat respingerea recursului parchetului ca nefondat motivat de argumentele invocate de recurenții și în sensul inexistenței faptei care să întrunească elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă, impunându-se achitarea. Pe cale de consecință a solicitat - extinderea efectelor recursurilor inculpaților și și cu privire la el și să se dispună achitarea sa pentru inexistența faptei.
Examinând hotărârile recurate, în raport de criticile din recursurile parchetului și ale inculpaților și, de probatoriul administrat, dar și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3856Cod procedură penală, curtea reține următoarele:
Potrivit prevederilor art. 260 alin. 1 Cod penal, constituie infracțiune de mărturie mincinoasă fapta martorului care într-o cauză penală face afirmații mincinoase, ori nu declară tot ce știe referitor la împrejurărilor esențiale asupra cărora a fost întrebat.
Raportat la textul de lege incriminator menționat, este de observat că, infracțiunea de mărturie mincinoasă se săvârșește numai cu intenție.
Examinarea declarațiilor date de inculpații, și, în calitate de martori, în cauza privindu-l pe inculpatul și potrivit părții vătămate, în ambele faze procesuale (urmărire penală și cercetare judecătorească), nu evidențiază elemente care să conducă la concluzia că s-a încercat mistificarea realității fie prin omisiune, fie prin denaturarea faptelor.
Așa cum a reținut și instanța de fond inculpații, aflați la prima audiere ca martori, au explicat plauzibil faptul revenirii asupra unor aspecte percepute la momentul altercației dintre partea vătămată și inculpatul, în sensul că, la instanță nu au mai resimțit nici un fel de constrângeri sau intimidări, ceea ce le-a permis să declare în mod obiectiv faptele percepute.
și impresionabilitatea inculpaților, aflați la prima experiență de acest gen, sunt factori care conduc, independent de voința martorului, la deformări și suprapuneri ale evenimentelor.
Pentru considerentele menționate curtea constată că nu a existat intenție din partea inculpaților, în sensul denaturării, cu știință, a adevărului.
În aceeași ordine de idei este de reținut, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, că achitarea inculpatului, nu s-a bazat în exclusivitate pe depozițiile de martori ale celor 3 inculpați, ci și pe concluziile raportului medico - legal, a declarațiilor celorlalți martori, coroborate cu declarațiile părții vătămate și ale inculpatului.
Raportat la cele ce preced curtea constatând că faptele pentru care sunt inculpați, și, în prezenta cauză, nu există, în sensul legii, va admite ca fondate recursurile inculpaților respectivi.
Împrejurările ce au condus la concluzia inexistenței faptei de mărturie mincinoasă fiind similare și în privința inculpatului intimat, curtea va extinde efectele recursului și pentru inculpatul intimat.
Pe cale de consecință, se va casa decizia penală nr.143/11.03.2009 a Tribunalului Constanța și se va menține ca legală și temeinică sentința penală nr.1677/07.12.2007 a Judecătoriei Constanța.
Inexistența faptei de mărturie mincinoasă față de inculpatul, și, așa cum a fost reținută de instanța de fond și curte determină concluzia că, este neîntemeiată critica din recursul parchetului privind greșita achitare și în condițiile menționate recursul parchetului va fi respins ca nefondat.
Onorariile avocaților din oficiu, în sumă de câte 300 lei fiecare, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați C, pentru avocații și iar cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515pct.(2) lit.a) Cod procedură penală;
Admite ca fondate recursurile penale declarate de:
- inculpatul - domiciliat în,-,.1Sud,.D,.55, județul C;
- inculpatul - domiciliat în,-, județul C,
împotriva deciziei penale nr.143 din data de 11 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.1677 din data de 7.12.2007, pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul penal nr-.
În baza art.3856Cod procedură penală extinde efectele și pentru inculpatul.
Casează decizia penală a Tribunalului Constanța și menține sentința penală a Judecătoriei Constanța.
În baza art.38515pct.81) lit.b) Cod procedură penală respinge recursul declarat dePARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA, împotriva deciziei penale nr.143 din data de 11 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.1677 din data de 7.12.2007, pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul penal nr-, ca nefondat.
Onorarii avocați oficiu și în sumă de câte 300 lei se decontează din fondul Ministerului Justiției către Baroul Constanța.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2009.
Pt.Președinte, Judecător, Pt.Judecător,
- - - - - -
onf.art.312 C.P.P. Conf.art.312
C.P.P.Semnează președinte instanță Semnează președinte instanță
Jud. Jud.
Pt.Grefier,
- -
Conf.art.312
C.P.P.Semnează grefier șef
Jud. fond: E
Jud.apel:,
Red.dec.jud.: -/20.07.2009
Tehnored.gref.:
3 ex./22.07.2009
Președinte:Adriana IspasJudecători:Adriana Ispas, Zoița Frangu, Viorica Lungu
