Menținere măsură de arestare preventivă . Decizia 119/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA DE MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.119/
Ședința publică de la 21 Iulie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Constantin Cârcotă Judecător
JUDECĂTOR 2: Mița Mârza
JUDECĂTOR 3: Ion Avram
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de PROCUROR -
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pe rol fiind soluționarea recursului penal declarat de inculpatul, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G, împotriva încheierii de ședință din 08.07.2008 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, în stare de deținere, personal și asistat de avocat, apărător ales în baza împuternicirii avocațiale nr.27/18.07.2008 emisă de Baroul Galați -Cabinet individual de avocat, și de avocat, apărător ales.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință arătându-se că este primul termen de judecată, după care:
Recurentul-inculpat precizează că își însușește recursul formulat. Nu are alte cereri de formulat.
Reprezentantul Ministerului Public nu are alte cereri de formulat.
Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, constată recursul în stare de judecată și, potrivit disp. art.38513Cod procedură penală, acordă cuvântul în dezbaterea acestuia.
Recurentul-inculpat, prin apărător ales, avocat, critică încheierea de ședință din 8 iulie 2008 Tribunalului Galați ca fiind nelegală și netemeinică pentru mai multe considerente.
În primul rând, învederează că in minuta și în dispozitivul încheierii nu s-a indicat temeiul de drept în baza căruia instanța a menținut măsura arestării preventive, făcând referire doar la prevederile art.3002Cod procedură penală, text care insă nu prevede decât obligația instanței de a verifica periodic legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dar nu și soluțiile ce pot fi adoptate în funcție de împrejurările care rezultă din dosar, soluții care sunt prevăzute în art.160 Cod procedură penală.
Apreciază că soluția menținerii măsurii arestării preventive fără să se indice temeiul de drept al acestei soluții este de natură să afecteze legalitatea încheierii, lipsa acestui temei neputând fi suplinită în recursul declarat de inculpat pentru că i s-ar agrava situația.
Solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare conform art.38515pct.2 lit.c cu referire la art.3856alin.3 Cod procedură penală.
În al doilea rând, învederează că la instanța de fond inculpatul, prin apărător, a solicitat să se constate că măsura arestării sale a încetat de drept, conform art.140 alin.1 lit.a Cod procedură penală, la data de 15 decembrie 2006, când la prima judecată în fond, primele dezbateri asupra menținerii sau nu a măsurii arestării preventive s-au desfășurat contrar legii, în ședință nepublică, situație repetată apoi la fiecare termen de judecată când ședințele au fost nepublice, contrar principiului publicității ședinței de judecată. Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia dată a constatat această nulitate absolută. Astfel, tot ceea ce s-a discutat la fiecare din incheierile realizate în primul ciclu de judecată este nul. Inclusiv punerea în discuție, discutarea, concluziile puse de procuror, de apărătorii inculpatului în legătură cu menținerea sau nu a măsurii arestării preventive. Din moment ce încheierea din 15 decembrie în care dezbaterile au avut loc în ședință secretă, contrar principiului publicității, este nulă de drept și dispoziția prin care s-a menținut măsura arestării preventive la acea dată, încheierea fiind lovită de nulitate absolută.
Arată că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a motivat deloc de ce a menținut măsura arestării, contrar celor din considerente, în care menționat expres că este vorba de o nulitate absolută, prin încălcarea principiului publicității ședinței de judecată și atunci, tot ceea ce s-a făcut este nul. Nu există cale de atac împotriva unei încheieri prin care se respinge o cerere de constatare a încetării de drept a măsurii dar, în recursul declarat de inculpat împotriva menținerii măsurii arestării preventive se poate invoca iar instanța de recurs poate să constate, din oficiu, potrivit art.140 alin.3 Cod procedură penală, existența acestui caz de încetare de drept a măsurii arestării preventive și, în consecință, să admită recursul inculpatului și să se dispună punerea lui în libertate.
În al treilea rând, menținând măsura arestării preventive a inculpatului, instanța de fond a reținut existența indiciilor temeinice, potrivit art.143 Cod procedură penală de natură să presupună că inculpatul a comis faptele pentru care a fost trimis în judecată, precum și faptul că sunt îndeplinite cerințele prev. de art.148 lit. f Cod procedură penală.
Arată că instanța face observații de ordin general, teoretic. În ceea ce privește "numărul relativ mare de persoane traficate", afirmație făcută de instanța de fond și copiată de la un termen la altul, deși inițial se invoca un număr mare de persoane.
Acest element nu poate determina considerarea că nu este cazul să se pună capăt măsurii arestării preventive.
Perioada îndelungată de timp la care face referire instanța că s-ar fi desfășurat activitatea infracțională, în realitate este foarte scurtă, începând la 26 mai 2004 până în vara anului 2005, așa cum se reține în rechizitoriu.
Deși inculpatul este recidivist, este vorba de fapte care constituie primul termen al recidivei, de altă natură, săvârșite când avea vârsta de 18 ani și nu se poate vorbi de o persoană care persistă în activitatea infracțională.
afirmația instanței cu privire la complexitatea cauzei care, în realitate nu e complexă: e vorba de 7 persoane pretins a fi traficate, care au declarații la dosar. deși cauza se află în al doilea ciclu de judecată, nu se poate imputa inculpatului că această cauză trebuie să se rejudece. Martorele apreciate ca fiind victime s-au întors în Spania, Franța, unde iși continuă activitatea de prostituție, ceea ce determină amânarea judecării cauzei.
Consideră că instanța de fond trebuia să aibă în vedere și scopurile măsurii arestării preventive, prev. de art.136 Cod procedură penală. la momentul arestării preventive a inculpatului, această măsură s-a dispus pentru a se asigura desfășurarea normală a procesului penal în faza urmăririi penale și pentru a preîntâmpina eventuala sustragere a inculpatului de la urmărirea penală.
Urmărirea penală este finalizată, astfel încât apreciază că scopul pentru care a fost luată această măsură la 29 septembrie a fost realizat și ceva s-a schimbat.
Invocă și durata rezonabilă a măsurii arestării preventive, după ce a trecut o perioadă de aproape doi ani de arest.
liber, inculpatul nu va afecta societatea, ordinea publică, nu va dispărea.
Apreciază că încheierea pronunțată de instanța de fond este nelegală și netemeinică, solicită admiterea recursului declarat de inculpat, să se caseze încheierea și să se revoce măsura arestării preventive.
Recurentul-inculpat, prin apărător ales, avocat, face referire la punctul 3 privind existența sau inexistența temeiurilor care justifică luarea și eventual menținerea măsurii arestării preventive.
Arată că, dacă s-a constatat ca fiind lovite de nulitate absolută, nu se poate separa o încheiere. Toate probele administrate cu nerespectarea principiului publicității de judecată sunt lovite de nulitate. La momentul sesizării instanței cu rechizitoriu, din 2006 și până în prezent nu mai există nimic în dosar. În condițiile în care nu există nimic legal administrat în cauză, nu se poate justifica faptul că a fost încălcat principiul rezonabilității.
Tot ceea ce s-a administrat în faza de judecată, atât la fond cat și la apel în primul ciclu procesual nu face altceva decât să susțină punctul de vedere al inculpatului, să contrazică susținerile din rechizitoriu și să diminueze sau să înlăture răspunderea penală pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată. Nu se poate susține că temeiurile arestării subzistă.
Instanța de fond motivează generic, invocând pericolul social general al faptelor pentru care inculpatul este trimis în judecată. Insă această susținere a instanței de fond este contrazisă de practica instanțelor gălățene în domeniu, fiind și alți inculpați puși în libertate pe parcursul judecății.
În ceea ce privește numărul relativ mare de victime invocat de instanța de fond, precizează că la infracțiunea prevăzută de art.13 este o singură victimă iar la infracțiunea prevăzută de art.12 există 5 victime.
Învederează că instanța de fond nu a analizat în mod concret situația juridică a inculpatului pentru a constata că este căsătorit, are doi minori în întreținere, pe parcursul judecății și urmăririi penale nu a influențat martorii și ceilalți participanți la procesul penal, a avut o atitudine corectă, iar evoluția probelor ii întărește punctul de vedere.
Solicită admiterea recursului declarat de inculpat, să caseze încheierea recurată și în rejudecare să constate că e situația prev. de art.160 alin.2 și să adopte soluția prevăzută de textul de lege.
Reprezentantul Ministerului Public consideră că încheierea instanței de fond este legală și temeinică; din motivarea acesteia rezultă clar temeiul avut în vedere de către judecător pentru menținerea măsurii arestării preventive - prev. de art.148 lit.f Cod procedură penală. Consideră că este justă aprecierea judecătorului de la instanța de fond asupra pericolului pe care lăsarea în libertate a inculpatului l-ar determina pentru comunitate, având în vedere gravitatea faptelor de care inculpatul este acuzat, recrudescența fenomenului infracțional de aceeași natură în societatea românească actuală, dar și caracteristicile concrete ale acțiunilor ce i se rețin în sarcină, comise asupra unor fete tinere, dintre care una minoră, profitând de vulnerabilitatea emoțională și materială a acestora.
Învederează că trimiterea cauzei spre rejudecare nu are drept consecință nulitatea dispozițiilor de menținere a arestării preventive, care se atacă separat și care au fost menținute de instanțele de recurs, recursul împotriva încheierii de ședință nefiind unul clasic, pentru că instanța de recurs poate ea însăși să suplinească unele lipsuri ale instanțelor de fond.
Pe de altă parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție a menținută măsura arestării preventive până la acel moment verificarea făcându-se potrivit dispozițiilor legale până la expirarea celor 60 de zile, astfel încât nu poate fi vorba de o încetare de drept a acestei măsuri.
Solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat
Recurentul-inculpat, personal, solicită admiterea recursului și să poate fi judecat în stare de libertate arătând că pe parcursul unui an și 10 luni nu a influențat judecata cu nimic, nu a avut nicio abatere, nicio sesizare, nu a influențat martorii, fiind conștient că acest comportament i-ar dăuna.
Declarând închise dezbaterile, Curtea rămâne in pronunțare.
Ulterior deliberării
CURTEA
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, rezultă următoarele:
Prin încheierea din 8.07.2008, Tribunalul Galați, în baza art.3002Cod procedură penală, a menținut starea de arest a inculpatului și a respins ca nefondate cererile inculpatului prin care a solicitat constatarea încetării de drept a măsurii arestării preventive și, respectiv, înlocuirea arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Pentru a fi dispus astfel instanța de fond a reținut că sunt indicii în sensul disp.art.143 Cod procedură penală de natură a crea presupunerea că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată și că acest fapt rezultă din probele existente la dosar.
Se reține, de asemenea, că fapta este cu grad ridicat de pericol social și pentru care sunt prevăzute pedepse mai mari de 4 ani, cu impact puternic și rezonanță mare în rândul comunității.
De asemenea, instanța a avut în vedere că inculpatul a mai avut impact cu legea penală fiind întrunite condițiile dispozițiile art.148 lit. f Cod procedură penală, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Instanța de fond a reținut, urmare a casării hotărârilor de fond și apel, că nu există consecința nulității tuturor actelor procedurale efectuate în dosar, inclusiv cu privire la dispozițiile ce se referă la arestarea preventivă care a fost atacată separat și pe care a menținut-o, neconstatând motive de încetare de drept.
S-a reținut că temeiurile nu s-au schimbat și nu se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara.
Împotriva acestei soluții în termenul prevăzut de lege a declarat recurs inculpatul.
Prin motivele de recurs invocate oral inculpatul, prin apărătorii aleși, consideră că incheierea de ședință pronunțată de instanța de fond este netemeinică și nelegală.
Se susține că instanța de fond nu a reținut în dispozitivul încheierii disp.art.160 Cod procedură penală ci doar disp.art.3002Cod procedură penală, situația față de care încheierea este nelegală, solicitând casarea și trimiterea spre rejudecare.
Se susține, de asemenea, că la data de 15.12.2006, primele dezbateri asupra menținerii sau nu a arestării preventive au fost desfășurate contrar legii cu privire la publicitatea ședinței de judecată și că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia dată, a constatat nulitatea absolută, așa încât instanța de fond trebuia să constate că măsura arestării preventive a încetat de drept, conform art.140 alin.1 lit.a Cod procedură penală.
Se mai arată că indiciile temeinice arătate de instanța de fond nu pot fi motivate cu simpla susținere că a fost traficat un număr mare de persoane și nici că faptul cu inculpatul este recidivist întrucât faptele au fost săvârșite când acesta avea vârsta de 18 ani.
Se mai susține că scopul pentru care inculpatul a fost arestat, potrivit art.136 Cod procedură penală, s-a realizat și că lăsarea în libertate a inculpatului nu se mai impune dar și faptul că temeiurile avute în vedere la arestarea inculpatului au fost lovite de nulitate absolută urmare a nerespectării principiului publicității iar pericolul social a fost motivat generic.
Se solicită de către inculpat, prin apărătorii aleși, casarea încheierii recurate și aplicarea art.160balin.2 Cod procedură penală.
Recurentul declarat de inculpat este nefondat.
Din verificarea încheierii recurate și analiza ansamblului probator Curtea constată că măsura dispusă referitor la starea de arest a inculpatului este temeinică și legală.
Din ansamblul probator rezultă că temeiurile avute în vedere la arestarea inculpatului nu au încetat să existe, situația de fapt și încadrarea juridică a faptelor nu a fost modificată în mod esențial, existând indicii temeinice că inculpatul a comis fapte penale cu un grad de pericol social deosebit de ridicat, sancționate de legea penală.
Gradul de pericol al faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată este acutizat și datorită caracterului organizat al activității infracționale pe teritoriul a două state.
Hotărârea instanței de fond ca și a instanței de apel au fost atacate cu recurs invocându-se mai multe motive printre care și încălcarea art.24 alin.1 din Legea 678/2001 cu privire la publicitatea ședinței de judecată.
Instanța supremă, pe aspecte legate de publicitatea ședinței de judecată și a modului cum acest aspect a fost văzut de cele două instanțe, a casat ambele hotărâri trimițând cauza spre rejudecare la instanța de fond, lăsând fără răspuns celelalte motive invocate de recurenți.
Prin menținerea stării de arest instanța supremă a achiesat tacit că temeiurile avute în vedere la arestarea preventivă subzistă, dar și faptul că sunt indicii că inculpatul a comis fapte prevăzute și sancționate de legea penală.
De asemenea a achiesat în aceleași condiții că măsura arestării preventive este temeinică și legală și pe parcursul acesteia nu au fost semnalate situații care ar fi trebuit să determine încetarea de drept a acestei măsuri așa cum prevăd disp.art.140 alin.3 Cod procedură penală.
Nulitatea absolută afectează cele două hotărâri supuse căii de atac doar cu privire la nerespectarea principiului ce se referă la publicitatea sau nepublicitatea ședințelor de judecată și nu-și extinde efectul cu privire la situația de fapt încadrarea juridică și temeiurile avute în vedere la arestarea inculpatului, a indiciilor, probe, acte materiale etc. consecința fiind aceia că în rejudecare cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale toate acestea se reiau și se reexaminează.
Menținând starea de arest instanța superioară a constatat că aceasta este temeinică și legală și ceea ce nu a făcut în calea recursului declarat de inculpat nu poate face instanța de fond în rejudecare întrucât s-ar subroga în prerogativele pe care instanța supremă le are cu privire la reglementările legale ce guvernează judecata unei cauze aflată în reformare.
Pe de altă parte instanța de fond a constatat că temeiurile avute în vedere la arestarea inculpatului nu au încetat, nu s-au schimbat sau modificat, analizând poate menține sau revoca măsura, după caz, motivat.
Pe de altă parte, trebuie observat că inculpatul a mai avut impact cu legea penală de la care nu a tras învățăminte mai ales că, condamnările primite au fost când acesta depășise nu cu mult vârsta de 18 ani și când efectul față de coerciție și educație trebuie percepute și înțelese ca o mai mare intensitate emoțională.
Cu privire la faptul că instanța de fond nu a inserat în dispozitivul încheierii prev. art.160 Cod procedură penală făcând referire doar la prev. art.3002Cod procedură penală, Curtea apreciază că aceasta nu constituie o nelegalitate care să afecteze temeinicia și legalitatea soluției întrucât în motivarea soluției sunt inserate și explicate ambele articole prevăzute de procedura penală (art.3002și art.160 Cod procedură penală).
În ce privește gradul de pericol social al faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată se asociază cu scopurile măsurii arestării preventive dar și cu o mai bună administrare a justiției, situație apreciată în contextul general probator și nu fragmentat sau speculând unele aspecte colaterale de conjunctură procedurală care nu pot în mod justificat temeinic și legal să răstoarne problemele de drept susținute de probe și dovezi temeinice.
Până la data prezentei din ansamblul probator Curtea constată că nu au intervenit modificări esențiale privitor la temeiurile ce au stat la baza arestării preventive a inculpatului existând indicii că acesta a comis fapta pentru care a fost trimis în judecată.
În drept sunt îndeplinite disp.art.143 și art.148 lit.f Cod procedură penală.
Față de aceste considerente și având în vedere disp.art.38515lit.b co procedură penală, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Conform ar.192 alin.2 Cod procedură penală va fi obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul (fiul lui și, născut la 20.09.1974 în G, domiciliat în comuna, sat, județul G, CNP:-, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G) împotriva încheierii de ședință din 08.07.2008 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosar nr-.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă inculpatul-recurent la 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.07.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. /23.07.2008
Tehnored. M -/2 ex./24.07.2008
Fond:
Președinte:Constantin CârcotăJudecători:Constantin Cârcotă, Mița Mârza, Ion Avram
