Menținere măsură de arestare preventivă . Decizia 125/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA DE MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 125/
Ședința publică de la 04 August 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Petruș Dumitru
JUDECĂTOR 2: Marcian Marius Istrate
JUDECĂTOR 3: Maria
Grefier-
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - -din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
La ordine fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpații - și împotriva încheierii din data de 08.07.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns recurenții inculpați în stare de arest asistați de apărătorul desemnat din oficiu, avocat, în baza delegației emisă de Baroul Galați, pe care o depune la dosar.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, arătându-se că acesta este primul termen de judecată.
Întrebați fiind, recurenții-inculpați precizează că își mențin recursurile promovate.
procesuali arată că nu au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursurilor.
Avocat apreciază recursurile declarate de cei doi inculpați întemeiate motivat de faptul că aceștia sunt infractori primari și, deși este adevărat că faptele ce li se impută nu sunt lipsite de importanță, consideră că instanța trebuie să manifeste înțelegere raportat la pedeapsa aplicată.
Solicită a fi avută în vedere situația lor personală chiar dacă există o hotărâre de condamnare nedefinitivă și a fi cercetați în stare de libertate întrucât nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursurilor promovate de inculpați ca nefondate întrucât nu sunt argumente din care să rezulte că pericolul pentru ordinea publică, pe care-l prezintă aceștia, fiind cercetați în stare de libertate, s-a diminuat.Recursurile celor doi vizează situația părinților lor, iar inculpatul susține că ar avea șansa de a obține o hotărâre cu suspendare.
Pericolul deosebit de grav pe care-l prezintă inculpații și care fac incompatibilă cercetarea lor în stare de libertate, rezidă și în aceea că inculpatul este cercetat pentru comiterea a două infracțiuni de furt calificat iar pentru săvârșirea a trei fapte, dintre care două de furt calificat și una privind circulația pe drumurile publice, ceea ce denotă perseverență infracțională.
Apreciind hotărârea instanței de apel legală și temeinică, solicită respingerea recursurilor ca nefondate și obligarea recurenților-inculpați la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Recurentul inculpat, având cuvântul, lasă la aprecierea instanței.
Recurentul inculpat, având cuvântul, solicită a fi cercetat în stare de libertate.
CURTEA
Asupra recursurilor penal de față:
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 08.07.2008, Tribunalul Galați, în baza dispozițiilor art. 3002în referire la art. 160 al. 3 Cod procedură penală a menținut ca fiind temeinică și legală măsura arestării preventive a inculpaților și.
Pentru a hotărî astfel Tribunalul Galația apreciat, în esență, că în cauză sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de art. 143 și art. 148 lit. f Cod procedură penală care au condus la arestarea preventivă și menținerea succesivă a acestei măsuri față de cei doi inculpați.
Împotriva acestei încheieri de ședință, în termen legal, au declarat recurs inculpații și solicitând revocarea măsurii arestării preventive.
Recursurile declarate de inculpați sunt nefondate și urmează a fi respinse.
Analizând încheierea recurată prin prisma respectării prevederilor legale, dar și din perspectiva motivelor de recurs prezentate oral în fața instanței, Curtea constată că aceasta este legală și temeinică întrucât in mod corect s-a stabilit că subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpații și.
Nu reiese din nici o probă administrată în cauză că s-ar fi modificat situația de fapt reținută la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților, situație ce ar conduce la diminuarea pericolului social al faptei și ar induce ideea că lăsarea acestora în libertate nu ar mai constitui un pericol concret pentru ordinea publică.
În plus trebuie avut în vedere că prezenta cauză se află în cursul judecății în apel și că prima instanță a dispus condamnarea celor doi inculpați la pedepse cu închisoarea reținând vinovăția acestora.
Cât privește faptul că inculpații nu au alte antecedente penale și că teoretic li
s-ar putea aplica pedepse a căror executare să fie suspendată condiționat Curtea reține că aceste aspecte țin de soluționarea fondului cauzei și nu pot determina punerea în libertate a celor doi inculpați.
Față de cele mai sus arătate, în temeiul art. 385 indice 15 lit. b Cod pr. penală se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații și cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat în conformitate cu prevederile art. 192 al. 2 Cod pr. Penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații -,fiul lui și,născut la data de 15.03.1990 în G, domiciliat în G,-, CNP -, în prezent deținut în, și, fiul lui - și -, născut la data de 12.02.1991 în G, domiciliat în G,-, județ CNP -, în prezent deținut în, împotriva încheierii din data de 08.07.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
În baza dispozițiilor art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă pe recurenții-inculpați la plata a câte 80 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Galați.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.08.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.-
Tehnored./2 ex/5.08.2008
Jud.apel--Al.
Jud.fond.
Președinte:Petruș DumitruJudecători:Petruș Dumitru, Marcian Marius Istrate, Maria