Menținere măsură de arestare preventivă . Decizia 154/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA DE MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.154/
Ședința publică din data de 29 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Herghelegiu președinte secție penală
JUDECĂTOR 2: Petruș Dumitru
JUDECĂTOR 3: Marcian Marius
Grefier -
Ministerul Public este reprezentat de PROCUROR -
Procuror-șef Secția judiciară
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pe rol fiind soluționarea recursului penal formulat de recurenți-inculpați, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G, și, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G, împotriva încheierii de ședință din 22.09.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții-inculpați, in stare de arest preventiv, personal și asistat de avocat și recurentul-inculpat, în stare de arest preventiv, personal și asistat de avocați și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Întrebați fiind, recurenții-inculpați precizează că își însușesc declarațiile de recurs formulate de apărătorii lor.
Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, constată recursul în stare de judecată și, potrivit disp.art.38513Cod procedură penală, acordă cuvântul în dezbaterea acestuia.
Recurentul-inculpat, prin apărător ales, avocat, critică încheierea de ședință din 22.09.2008 a Tribunalului Galați, ce face obiectul recursului declarat, cu privire la motivarea acestei hotărâri.
Astfel, apreciază această motivarea ca fiind generală, indiferent de persoana inculpatului, de fapta săvârșită, și fără a se ține cont de exigențele prevăzute de legiuitor prin art.356 Cod procedură penală, pentru motivarea unei încheieri, care reprezintă tot o hotărâre.
Arată că judecătorul fondului ar fi trebuit să răspundă cel puțin elementar unor probleme invocate de inculpați, care erau necesare menținerii măsurii arestării preventive și nu să prezinte niște fraze stereotipe.
A susținut că multe dintre actele materiale puse în sarcina recurentului-inculpat nu au fost săvârșite de către acesta. Pentru a face dovada celor susținute, a depus la dosarul instanței fișa de detenție cu perioadele în care acesta se afla în arest și nu putea să facă acte de racolare, de trafic de persoane, de îndemnare la prostituție sau de determinare la aceeași faptă. A făcut trimitere și la persoanele reținute prin rechizitoriu ca fiind victimele infracțiunii.
Inculpații au demonstrat că cel puțin șase martori, așa zise victime, nu puteau să facă obiect al traficului, instanța de fond nu a discutat despre pericolul concret pentru ordinea publică. De asemenea, arată că, pentru faptele săvârșite în urmă cu 3 - 4 ani, în mod cert, indiciile trebuiau să fie probe iar inculpatul a făcut dovada că nu a săvârșit fapta, cel puțin cu privire la 6 victime.
La pericolul concret pentru ordinea publică trebuie avut în vedere unitatea spațială în care s-a săvârșit fapta și unitatea temporală.
Or, fapte pretins a fi săvârșite intr-o altă unitate de spațiu dau pericol concret la G care să stârnească indignarea cetățenilor? Astfel, încheierea recurată este nemotivată.
Arată că, întrucât faptele lui au fost săvârșite în afara țării, acestea nu pot stârni indignarea cetățenilor din G, pericolul acestor fapte pentru ordinea publică nu este actual.
În genere, atunci cand se dispune o măsură precum cea a măsurii arestării preventive și când se dispune revocarea, în mod corect unitatea de măsură impusă de legiuitor trebuie să fie similară.
Și acest principiu rezultă din intreaga practică juridică.
Pentru aceleași fapte nu se pot folosi unități de măsură diferite atunci când se discută despre starea de arest.
Inculpatul este arestat de un an și 3 luni, fiind astfel un "avans" din sancțiunea care se va aplica.
Invocă principiul rezonabilității duratei măsurii arestării preventive în raport cu perioada deja executată în arest, având în vedere faptul că 5 - 6 acte materiale au fost greșit reținute în sarcina inculpatului.
Recurentul-inculpat, prin avocat, critică, de asemenea, motivarea încheierii de ședință recurate ca fiind identică cu a altor încheieri date de aceeași instanță de fond.
Deși pericolul pentru ordinea publică nu a fost definit de legiuitor, invocă ca și practică juridică, Decizia din 26 iunie 1991 Curții Europene pronunțată în cauza Letelier Franței, potrivit căreia:
"Curtea acceptă faptul că datorită gravității deosebite și a reacției publicului față de acestea, unele infracțiuni pot determina tulburări sociale care pot justifica arestarea preventivă cel puți pentru o anumită perioadă. Privarea de libertate va continua să fie legitimă numai dacă ordinea publică va fi pe mai departe amenințată, continuarea privării de libertate neputând fi folosită ca o anticipare a pedepsei cu închisoarea".
În ceea ce privește pe inculpatul măsura arestării preventive durează de un an și 8 luni, și ea nu trebuie să anticipeze aplicarea unei pedepse.
Dispozițiile art.5 din CEDO arată că dacă nu se poate realiza judecarea intr-un termen rezonabil a celui acuzat, acesta are dreptul de a fi liberat pe parcursul procedurilor.
Invocă termenul rezonabil a duratei măsurii arestării preventive. În prezenta cauză toate termenele au fost acordate pentru că părțile vătămate nu s-au prezentat în instnață; fie pentru că un martor cu identitate ascunsă nu a putut fi audiat pentru că tehnica de audiere nu a funcționat - împrejurări care nu pot fi imputate inculpatului.
În condițiile în care după 1 an și 8 luni învinuirea adusă inculpatului nu poate fi amplificată de chestiuni ulterioare, în plus față de cele reținute în rechizitoriu, întrucât inculpatul nu are nicio atitudine culpabilă în amânarea acestei proceduri, astfel că pericolul concret care a fost reținut anterior s-a diminuat iar societatea nu s-a arătat indignată cu privire la punerea în libertate a celorlalți inculpați, care au săvârșit aceleași acte materiale.
Precizează că inculpatul-recurent a recunoscut săvârșirea faptelor în forma descrisă în rechizitoriu, astfel că, lăsat în libertate, nu ar putea să influențeze aflarea adevărului.
Susține că o parte dintre actele materiale reținute în sarcina inculpatului au fost comise pe perioada minoratului, nu beneficiază de art.99, astfel încât apreciază că recursul este fondat și prin prisma egalității de tratament a inculpatului în raport cu ceilalți 7 coinculpați. Solicită admiterea recursului, casarea în parte a încheierii și să se aplice inculpatului măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.
Recurentul-inculpat, prin avocat, invocă lipsa pericolului social reprezentată de lăsarea în libertate a inculpatului, opinia publică nearătându-se indignată de o astfel de dispoziție a instanței.
Invocă exemplul prezentat intr-o hotărâre judecătorească din Spania în care, pentru aceleași fapte, s-a dispus achitarea inculpatului pentru că, deși au fost citate de trei ori, părțile vătămate nu s-au prezentat pentru a confirma în mod direct și nemijlocit situația de fapt și pentru a cere condamnarea.
În cauză, părțile vătămate nu s-au prezentat în fața instanței, ceea ce inseamnă că nu vor să prezinte situația de fapt. Invocă dispozițiile noului Cod penal.
Precizează că starea de arest preventiv prelungită presupune o presiune asupra magistratului care judecă dosarul în fond și o obligație de a da o hotărâre de condamnare.
Precizează că inculpatul a căzut în cap de la etajul doi, și a rămas cu unele tulburări, consemnate in actul medical depus la dosar: are atacuri de, are stări halucinogene, are pierderi ale memoriei. De asemenea, de când a fost arestat, soția inculpatului a născut un copil pe care inculpatul nu îl poate crește și îngriji.
Totodată, critică motivarea tip șablon a dispozițiilor cu privire la menținerea stării de arest preventiv. Solicită admiterea recursului formulat.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că recursurile declarate de inculpații și sunt nefondate, incheierea de ședință din 22.09.2008 a Tribunalului Galați. Instanța de fond a apreciat în mod corect că în cauză sunt întrunite condițiile prev. de art.143 și art.148 lit.f Cod procedură penală.
Contrar susținerilor inculpaților, instanța în mod corect a constatat că în cauză continuă să subziste suficiente indicii în sensul disp.art.143 Cod procedură penală, din care rezultă presupunerea plauzibilă că inculpații au săvârșit fapte prevăzute de legea penală. În acest sens, chiar dacă instanța nu a motivat punctual dar a reținut că în continuare subzistă cumulativ cele două condiții, prev. de art.143 și 148 Cod procedură penală. Edificatoare sunt: procesele-verbale de intrare-ieșire din țară, declarațiile victimelor:, -, declarațiile celorlalți coinculpați.
Chiar dacă apărarea unuia dintre inculpați a invocat că pentru anumite acte materiale nu ar fi fost posibilă săvârșirea acestei infracțiuni, arată că sunt doar acte materiale. iar aceste aspecte țin de fondul cauzei iar la data de 22.09.2008, judecătorul nu a verificat legalitatea temeiului luării și menținerii succesive a măsurii arestării preventive.
Instanța a apreciat că în cauză subzistă și temeiul luării prevăzut de art.148 lit.f Cod procedură penală: instanța de fond a arătat că există infracțiunile săvârșite de inculpați, a avut în vedere și gravitatea prezentată de regimul sancționator, durata mare în timp, faptul că a existat o întindere mare în timp, o grupare ce a acționat pe teritoriul a două state, numărul mare de victime, unele dintre acestea fiind minore precum și traumele provocate acestora.
Totodată, arată că durata rezonabilă, în lumina practicii CEDO, trebuie avută în vedere de la caz la caz. Prezenta cauză este una complexă, unul din inculpați a fost adus și a preluat procedura din 28.08.2008, or, până la acest moment nu există niciun moment de inactivitate din partea instanței de judecată.
Practica CEDO a stabilit că celeritatea nu poate să împiedice pe judecător de a afla adevărul în fiecare cauză și de a stabili dacă anumite acuzații sunt sau nu fondate.
Apreciază că încheierea de ședință este legală și temeinică și solicită respingerea recursurilor cu obligarea inculpaților la cheltuieli.
Curtea, potrivit disp.art.38513alin.3 Cod procedură penală, acordă ultimul cuvânt recurenților-inculpați.
Recurentul-inculpatul, personal, precizează că a depus acte la dosar prin care a făcut dovada că a fost încarcerat în străinătate pentru aceleași fapte pentru care nu poate fi condamnat de două. Arată că, deși una dintre martore a susținut că l-a cunoscut personal în anul 2004 și că a racolat-o, însă în acea perioadă se afla în pușcărie. Lasă la aprecierea instanței recursul declarat.
Recurentul-inculpat, personal, solicită a se avea în vedere că a săvârșit faptele când avea 17 ani, 5 părți vătămate au declarat că s-au prostituat de bună voie, fără să fie constrânse prin violențe fizice sau psihice. Solicită să fie pus în libertate pentru a-și crește și educa copilul în vârstă de 1 an și 4 luni.
Declarând închise dezbaterile, Curtea rămâne in pronunțare.
Ulterior deliberării
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față,
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului reține următoarele:
Prin încheierea din 22.09.2008 pronunțată de Tribunalul Galați - Secția penală, în dosarul nr- s-a dispus în baza art. 3002și art. 160 Cod pr. penală, menținerea arestării preventive a inculpaților și și au fost respinse ca nefondate cererile inculpaților de înlocuire a măsurii arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Pentru a pronunța această încheiere instanța de fond a reținut următoarele:
Analizând actele și lucrările dosarului, s- constatat că se mențin temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, în cauză existând probe și indicii temeinice că aceștia ar fi comis faptele pentru care s-a luat măsura preventivă și s-a dispus trimiterea în judecată, fapte ce sunt pedepsite de legea penală cu închisoarea mai mare de 4 ani iar lăsarea lor în libertate prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, avându-se în vedere modalitățile și împrejurările comiterii faptelor, starea de indignare generată în rândul colectivității de săvârșirea unor astfel de fapte.
De asemenea, măsura preventivă a inculpaților este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal.
În baza disp. art. 300 ind. 2 Cod procedură penală în referire la art. 160 ind. b al. 3 Cod procedură penală a fost menținută măsura arestării preventive a inculpaților și.
Față de cele arătate, cererile acestora de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea au fost apreciate ca nefondate fiind respinse.
Împotriva acestei încheieri au declarat în termen legal recurs inculpații și, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinice.
Inculpații au invocat faptul că încheierea instanței de fond nu este corespunzător motivată, că în cauză nu există probe certe privind comiterea tuturor actelor materiale reținute în sarcina lor și că față de circumstanțele concret ale cauzei și a timpului petrecut deja în stare de arest ar fi indicată înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Recursurile declarate de inculpații și sunt nefondate și urmează a fi respinse.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, se constată că încheierea de ședință recurată este legală și temeinică.
Astfel, sub un prim aspect, nu se poate primi critica inculpaților referitoare la nemotivarea încheierii recurate întrucât instanța de fond a arătat, succint, care sunt temeiurile concrete care determină ținerea inculpaților în continuare în stare de arest și de ce nu se impune înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Din această perspectivă este de remarcat că motivarea instanței de fond referitoare la necesitatea unei măsuri preventive nu poate antama chestiuni ce vizează fondul cauzei, acesta trebuind să fie doar "pipăit", pentru că altfel s-ar ivi pericolul antepronunțării judecătorului și al formării unor păreri preconcepute despre cauza ce urmează a fi ulterior soluționată.
În ceea ce privește pericolul pe care l-ar prezenta pentru ordinea publică lăsarea inculpaților în libertate Curtea reține, așa cum a arătat și cu alte ocazii, că acesta rezultă implicit din gravitatea faptelor de săvârșirea cărora sunt acuzați inculpații și din caracterul continuat al acestora, aspecte de natură să producă o rezonanță puternică în rândul opiniei publice. Este astfel de netăgăduit că în asemenea cazuri sentimentul de siguranță colectivă poate fi menținut doar prin luarea și menținerea de către organele judiciare a unor măsuri preventive ferme față de inculpații acuzați de comiterea unor fapte antisociale grave.
Faptul că activitatea infracțională a inculpaților se presupune că s-a desfășurat și în altă țară nu poate atrage concluzia că opinia publică din G ar fi neafectată de lăsarea acestora în libertate câtă vreme astfel de fapte sunt relatate frecvent în presă, sunt cunoscute de cetățeni și impun combaterea lor fermă pentru menținerea siguranței sociale și ordinii publice.
Nici celelalte motive de recurs invocate de inculpați nu pot fi primite favorabil.
Este adevărat că inculpatul este arestat preventiv din luna februarie 2007 însă ținând seama de complexitatea deosebit de ridicată a cauzei și de greutatea administrării materialului probator nu se poate considera că durata măsurii arestării preventive a depășit un termen rezonabil. În plus, în ceea ce îl privește pe inculpatul se constată că acesta s-a sustras inițial de la urmărire penală și judecată și a fost prezentat în fața instanței de judecată abia la data de 27.08.2008 în baza unui mandat european de arestare.
În ceea ce privește înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură procesuală mai blândă, respectiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, Curtea reține că temeiurile avute în vedere la arestarea inculpaților nu s-au modificat, astfel cum prevăd dispozițiile art. 139 al. 1 Cod pr. penală ce reglementează înlocuirea măsurilor preventive, așa încât cererea inculpaților formulată în acest sens a fost justificat respinsă de instanța de fond.
Concluzionând Curtea reține că dispoziția de menținere a inculpaților în stare de arest preventiv este temeinică și legală astfel că, văzând și prevederile art. 38515pct. 1 lit. b Cod pr. penală, urmează a se respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații, și cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în conformitate cu prevederile art. 192 al. 2 Cod pr. penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile formulate de inculpații (fiul lui și născut la data de 17.01.1986 în G, domiciliat in G, str. - nr. 25, - 1C,. 117, CNP: -, in prezent deținut in Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G) și (fiul lui și, născut la data de 17.09.1982 înTg.B, jud. G, domiciliat în G,-, CNP - -, deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G) împotriva încheierii din 22.09.2008 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr-.
Obligă pe fiecare dintre recurenții-inculpați la plata către stat a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 29 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - ---
Grefier,
Red. /03.10.2008
Tehnored. /2 ex./03.10.2008
Fond:
Președinte:Liviu HerghelegiuJudecători:Liviu Herghelegiu, Petruș Dumitru, Marcian Marius
