Menținere măsură de arestare preventivă . Decizia 1689/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr. 11341/2/2009
2786/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
Decizia penală nr. 1689/
Ședința publică din data de 4 decembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Alina Ilie
JUDECĂTOR 2: Daniela Panioglu
JUDECĂTOR 3: Cristina
GREFIER -
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol judecarea recursurilor declarate de recurenții-inculpați, și împotriva Încheierii de ședință din data de 17 noiembrie 2009 Tribunalului București - Secția I-a Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții-inculpați, și, personal, în stare de arest preventiv, asistați juridic de apărător din oficiu, din cadrul Baroului B, cu delegația nr. 037.466/4.XII.2009, aflată la fila 10.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind cereri de formulat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Apărătorul din oficiu al recurenților-inculpați solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii de ședință și, pe fond, punerea în libertate a inculpaților, având în vedere faptul că sunt dubii că ar fi comis infracțiunile de care sunt învinuiți, nu sunt probe că ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, inculpatul este unicul întreținător al celor 2 minori, elemente în raport cu care apreciază că, până la pronunțarea unei hotărâri de condamnare, pot fi cercetați în stare de libertate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondate, a recursurilor, cu obligarea recurenților-inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat, arătând că încheierea de ședință este legală și temeinică, în cauză fiind întrunite, cumulativ, condițiile prevăzute de art.136, 143, 148 lit. f Cod procedură penală.
Recurentul-inculpat, personal, arată că este nevinovat, a fost luat de acasă și bătut pentru a recunoaște comiterea infracțiunilor, are 3 minori.
Recurentul-inculpat, personal, arată că a fost bătut de lucrătorii de poliție și este nevinovat.
Recurentul-inculpat, personal, arată că au fost bătuți de lucrătorii de poliție și forțați să semneze declarațiile.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 17.XI.2009, din Dosarul nr-, Tribunalul București - Secția I-a penală, în temeiul dispozițiilor art. 3002Cod procedură penală, raportat la art. 160 alin. 1 și alin. 3 Cod procedură penală, a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și a menținut starea de arest preventiv a inculpaților, și.
În motivare, instanța de fond a arătat că măsura arestării preventive a fiecărui inculpat este legală și temeinică, iar temeiurile avute în vedere la luarea măsurii de arest preventiv față de fiecare inculpat continuă să existe, și anume dispozițiile art. 143 Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinice privind comiterea de inculpați a faptelor penale reținute în sarcina fiecăruia, și anume procesul-verbal de cercetare la fața locului, procesul-verbal de reconstituire cu inculpatul, rapoartele de expertiză medico-legală cu privire la victima și la partea vătămată, recunoașterile de pe planșele fotografice făcute de partea vătămată - și de martorul cu identitate protejată, declarațiile martorului minor și ale inculpatului date în cursul urmăririi penale, dispozițiile art. 148 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală cu privire la inculpatul, dispozițiile art. 148 alin. 1 lit. f) Cod procedură penală privind pe toți inculpații, și anume pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, care rezultă din natura și gravitatea faptelor penale reținute în sarcina acestora, determinate de împrejurările și de modalitatea concretă de comitere, precum și de urmările cauzate.
În termen legal, inculpații, și au declarat recurs, nemotivat în scris.
În motivarea orală a recursurilor, s-a arătat că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, în sensul că nu există indicii temeinice că inculpații au comis faptele reținute în sarcina lor, iar lăsarea acestora în libertate nu ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică și nu ar influența buna desfășurare în continuare a procesului penal.
Curtea, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază recursurile declarate de inculpați ca fiind nefondate, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
Astfel, se reține că, prin încheierile de ședință din camera de consiliu din datele de 16.XII.2008 și 29.XII.2008, din Dosarele nr- și nr-, Tribunalul București - Secția I-a penală a dispus, în temeiul art. 143 alin.1 Cod procedură penală, raportat la art. 148 alin. 1 lit. f) Cod procedură penală, arestarea preventivă a inculpaților, și, respectiv, față de acesta din urmă reținându-se și incidența dispozițiilor art. 148 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală, iar, prin Rechizitoriul din data de 9.VI.2009, din Dosarul nr. 2727/P/2008, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureștia dispus trimiterea în judecată a acestora pentru comiterea infracțiunilor de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 - art. 176, litera d, Cod penal, de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 Cod penal, raportat la art. 174 - art. 176, litera d, Cod penal, și de tentativă la tâlhărie, prevăzută de art. 20 Cod penal, raportat la art. 211, alin. 1, alin. 2, litera b, alin. 21, literele a și b, Cod penal, cu aplicarea art. 33, litera a, Cod penal, reținându-se în sarcina lor că, pe data de 5/6.XI.2008, împreună cu alte persoane, au pătruns în incinta "Alas România", situată la marginea comunei, județul I, cu intenția de a sustrage materiale, și, fiind surprinși de paznici, au lovit cu bâta și cu pietre, în zona capului, pe victima, care, ulterior, a decedat la spital, și pe părțile vătămate, în zona capului, și -.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că, în mod temeinic, instanța de fond a apreciat că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 143 alin. 1 Cod procedură penală, în sensul că există probe, și nu doar indicii temeinice, cu privire la comiterea faptelor penale de către inculpați, și anume procesul-verbal de cercetare la fața locului din data de 6.XI.2008, cu planșe fotografice, raportul medico-legal de necropsie nr. A3/1820/6.IV.2009 întocmit de Institutul Național de Medicină Legală " Minovici" B, din care rezultă că decesul victimei, pe data de 8.XI.2008, a fost cauzat de hemoragia, contuzia și dilacerarea cerebrală, ca efecte ale unui traumatism cranio-cerebral, cu fractură de boltă și bază craniană, raportul de expertiză medico-legală nr. A1/5625/2.VI.2009 întocmit de Institutul Național de Medicină Legală " Minovici" B, conform căruia partea vătămată a prezentat leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare 30 zile de îngrijiri medicale, declarațiile părții vătămate -, care, potrivit procesului-verbal din data de 15.XII.2008, însoțit de planșe fotografice, i-a recunoscut pe inculpați de pe planșele fotografice, procesele-verbale din data de 15.XII.2008, privind reconstituirea cu inculpații și, însoțite de planșe fotografice, declarațiile martorului minor, în vârstă de 12 ani la data faptelor penale, care i-a însoțit pe inculpați, pe care, potrivit procesului-verbal din data de 2.III.2009, i-a recunoscut de pe planșele fotografice, declarațiile martorului și ale martorului cu identitate atribuită, potrivit cărora inculpatul, fugit de acasă, le-a povestit întâmplarea, procesul-verbal din data de 6.2008, cu planșe fotografice, privind recunoașterea inculpatului de pe planșele fotografice de către martorul.
În egală măsură, Curtea apreciază că, în mod corect, instanța de fond a stabilit că sunt întrunite condițiile cumulative prevăzute de art. 148 alin. 1 lit. f) Cod procedură penală, respectiv pedeapsa stabilită de lege pentru fiecare dintre infracțiunile reținute în sarcina inculpaților este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, ce rezultă atât din modalitatea gravă în care au fost comise faptele penale reținute în sarcina lor, respectiv, împreună cu mai multe persoane, au zdrobit craniul paznicului care i-a surprins la furat pe timp de noapte, și au lovit alți doi paznici, în care, apoi, au aruncat cu pietre, cât și din datele personale ale inculpaților, în vârstă de doar 18 ani (inculpatul ) și, respectiv, 21 de ani (inculpații și ), neșcolarizați, fără ocupație și loc de muncă, iar, potrivit rapoartelor de expertiză medico-legală psihiatrică întocmite de Institutul Național de Medicină Legală " Minovici" B, inculpații și prezintă un nivel de inteligență inferioară, accentuate tendințe impulsive și conturate tendințe antisociale, în timp ce inculpatul prezintă un intelect limitat, cu accentuate tendințe brutale, astfel că, pe fondul imposibilității de a-și controla pulsiunile de agresivitate, ar putea comite, cu ușurință, alte fapte penale de o ridicată violență.
În consecință, apreciind că încheierea pronunțată de Tribunal este legală și temeinică, Curtea, în baza art. 38515pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, va respinge, ca nefondate, recursurile formulate de inculpați, iar, în temeiul art. 192 alin. 2 și 4 Cod procedură penală, îi va obliga pe aceștia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art. 38515, punctul 1, litera b, Cod procedură penală, respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții-inculpați, și împotriva Încheierii de ședință din data de 17.XI.2009 a Tribunalului București - Secția I-a penală, din Dosarul nr-.
În temeiul art. 192, alin. 2 și alin. 4, Cod procedură penală, obligă pe fiecare recurent-inculpat la plata sumei de câte 200 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de câte 100 lei pentru fiecare recurent-inculpat, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 4.XII.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR JUDECĂTOR,
- a -
GREFIER
-
Red. și dact.: jud.
Tribunalul București - Secția I-a penală:.
2 ex./14.12.2009
Președinte:Ioana Alina IlieJudecători:Ioana Alina Ilie, Daniela Panioglu, Cristina