Menținere măsură de arestare preventivă . Decizia 190/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 190/
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Mița Mârza JUDECĂTOR 2: Ion Avram
JUDECĂTOR 3: Marius Marcian
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Ministerul Public reprezentat prin PROCUROR: - din cadrul Curții de APEL GALAȚI
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 11 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosar nr-.
La apelul nominal a răspuns recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de av. și av. - apărător aleși, fără împuterniciri avocațiale depuse la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Av. critică soluția de menținere a măsurii arestării preventive dată de Tribunalul Galați, ca fiind netemeinică și nelegală.
Precizează că temeiurile prev. de art. 143 și 148 lit. f Cod procedură penală care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă la acest moment.
Arată că instanța se limitează în motivarea dată în a argumenta existența temeiului prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală, exclusiv pe existența pericolului social în concret și generic, ori practica judiciară și literatura de specialitate au statuat în mod clar că, noțiunea de pericol concret pentru ordinea publică este mai largă, ea cuprinde în conținutul său și gradul social de pericol al faptelor reținute în sarcina inculpatului.
Susține că trebuiesc analizate și alte elemente pe lângă acest pericol social al faptelor pentru a se ajunge la concluzia că ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, odată pus în libertate.
Precizează că din realitățile dosarului se poate observa că numărul mare de persoane traficate este constituit din 6 (dintre care una minoră), perioada mare de timp la care se referă instanța care a omis să precizeze că această perioadă se situează între anii 2004-2005 și consideră că o importanță deosebită în analizarea temeiului prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală ar fi trebuit să o reprezinte și această distanță mare de timp de la momentul comiterii faptelor până la momentul prezent, aproximativ 4 ani, situație care nu a fost luată în calcul de instanță.
Arată că inculpatului i se reține în sarcină starea de recidivă postexecutorie dar solicită să se constate că primul termen al recidivei îl reprezintă infracțiuni de patrimoniu, în speță, furt săvârșite în perioada în care abia depășise vârsta majoratului, pedepse pe care și le-a executat integral și care nu denotă o persistență infracțională, cum arată instanța de fond, în săvârșirea aceluiași gen de infracțiuni.
Mai pe scurt, precizează că este o faptă săvârșită în perioada 2004-2005, o perioadă de arest preventiv de 2 ani și 2 luni și consideră că va exista și un al treilea ciclu procesual.
Această prelungire în timp a judecății care nu are nimic în comun cu atitudinea și conduita procesuală a inculpatului din punctul său de vedere argumentează, dimpotrivă, ideea că rezonabilitatea perioadei de arest preventiv trebuie luată în discuție.
Consideră că termenul rezonabil, în ceea ce-l privește pe inculpat, pentru faptele reținute în sarcina sa, pentru că prezenta cauză se află la al doilea ciclu procesual.
Solicită să se constate că această perioadă rezonabilă a fost depășită și că din această perspectivă temeiul prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală nu mai subzistă.
De asemenea, solicită admiterea recursului declarat de inculpat, casarea încheierii instanței de fond și în rejudecare, să se facă aplicarea dispozițiilor art.160 alin. 2 Cod procedură penală și să se aplice instituția prevăzută de textul de lege.
Av. solicită să se rețină că din punctul său de vedere ceea ce a motivat instanța în încheierea prin care s-a menținut măsura arestării preventive este de fapt o chestiune care ține, de fapt, de individualizarea eventualei sancțiuni care i se va aplica inculpatului dacă va fi găsit vinovat.
Precizează că toate elementele înșirate în încheierea atacată la această concluzie duce, ori fiind vorba de menținerea sau nu a măsurii arestării preventive instanța ar fi trebuit să demonstreze că indiferent de gravitatea infracțiunilor care se impută inculpatului, lăsarea acestuia în libertate, la acest moment, ar prezenta un pericol pentru ordinea publică, ori instanța sub acest aspect nu a motivat în niciun fel.
Este adevărat că inculpatul a fost condamnat într-un ciclu de judecată, dar hotărârea de condamnare a fost desființată în totalitate și cauza se află în cursul judecății.
Face referire la perioada de 2 ani și 2 luni de detenție provizorie sau preventivă pe care o consideră suficientă întrucât dacă se menține această măsură se anticipează în mod vădit o pedeapsă, ceea ce înfrânge principiul prezumției de nevinovăție și nu crede că o pedeapsă poate fi executată doar în stare de detenție provizorie sau preventivă.
Consideră că recurentul inculpat în acest stadiu procesual nu are cum să influențeze într-un fel sau altul desfășurarea normală a procesului penal. Nu există indicii sau probe care să ducă la concluzia că inculpatul se va sustrage de la cercetarea judecătorească sau de la executarea eventualei pedepse.
Apreciază că indiferent ceea ce se poate afirma, situația de la acest moment este total diferită de cea din data de 29 septembrie 2006, când s-a luat împotriva inculpatului măsura arestării preventive.
Este evident că s-a schimbat situația și temeiurile care au impus atunci luarea acestei măsuri și consideră că nu se justifică după 2 ani și 2 luni de detenție preventivă, menținerea în continuare a măsurii arestării preventive.
Solicită admiterea recursului formulat de inculpat, casarea încheierii pronunțată de instanța de fond și să se constate că se impune revocarea măsurii arestării.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului declarat de inculpatul apreciind că, în mod corect, instanța de fond prin încheierea pronunțată a constatat că fapta prezintă un pericol social deosebit, pericol care se menține și în prezent, că printre persoanele traficate în număr de 6 se găsește și o persoană minoră.
Apreciază că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă și în prezent, iar termenul rezonabil nu poate contraveni principiului aflării adevărului, dosarul se află la instanța de fond, iar această instanță urmează să verifice și să administreze toate probele necesare.
În mod corect, instanța a observat că, inculpatul nu este la prima încălcare a legii penale și solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de inculpat.
Recurentul inculpat, în ultimul cuvânt, precizează că nu a influențat cu nimic desfășurarea procesului penal și solicită să se judece în stare de libertate cu obligația de a se prezenta la fiecare termen de judecată și ar fi de acord cu orice garanție. Precizează că are familie, doi copii și este arestat de 2 ani și 2 luni.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față;
Prin încheierea de ședință din 11.11.008 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr-, în baza art. 3002Cod pr. penală, s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului constatând legalitatea și temeinicia acesteia.
Pentru a dispune astfel Tribunalul Galați reținut următoarele:
Examinând actele și lucrările dosarului îndeplinite în cauză până la momentul de față, instanța a apreciat că se mențin temeiurile care au fost avute în vedere la momentul luării măsurii arestării preventive față de inculpatul rezultând indicii temeinice în sensul art. 143 Cod procedură penală de natură a crea presupunerea că acesta a săvârșit fapte prevăzute de legea penală.
În acest sens, sunt procesele verbale de verificare a intrărilor - ieșirilor în/din țară a inculpatului și ale victimelor, declarațiile victimelor și ale martorilor, raportul de expertiză criminalistică, procesul-verbal de percheziție.
Totodată, avându-se în vedere gravitatea ridicată a infracțiunilor presupus a fi săvârșite pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, natura și importanța relațiilor sociale cărora li se aduce atingere, numărul mare de persoane presupus traficate între care se afla și o minoră precum și perioada îndelungată de timp în care s-a reținut că s-ar fi desfășurat activitatea infracțională, rezonanța unei astfel de fapte în rândul comunității și nu în ultimul rând persoana inculpatului care persistă în conduita antisocială s-a apreciat că subzistă temeiul prevăzut de art. 148 lit.f Cod procedură penală, lăsarea în libertate a inculpatului prezentând și la acest moment un pericol concret pentru ordinea publică.
S-a apreciat că durata rezonabilă a arestării preventive nu a fost atinsă față de complexitatea cauzei și stadiul procesual al dosarului.
Împotriva încheierii de ședință din 11.11.2008 a Tribunalului Galația formulat recurs inculpatul susținând, în esență, că în cauză se impune revocarea măsurii arestării preventive întrucât durata acesteia a depășit un termen rezonabil și nu mai este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal.
Recursul declarat de inculpatulnu este fondat și urmează a fi respins ca atare.
Astfel din actele dosarului rezultă că inculpatul a fost arestat preventiv la data de 29.09.2006 fiind acuzat de săvârșirea unor infracțiuni de trafic de persoane și trafic de minori costând în aceea că în cursul anilor 2004-2005 racolat, transportat și cazat în Spania în vederea exploatării sexuale șapte persoane de sex feminin dintre care una era minoră. De asemenea inculpatul a fost acuzat de comiterea unei infracțiuni de proxenetism reținându-se că în aceeași perioadă a asigurat transportul și cazarea în Spania a martorei trăgând foloase de pe urma practicării de către aceasta a prostituției.
Prin sentința penală nr. 337/22.06.2007 a Tribunalului Galațis -a dispus condamnarea inculpatului pentru toate capetele de acuzare la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare și s-a dispus confiscarea de la acesta a sumei totale de 100.050 Euro obținuți din activitatea infracțională desfășurată.
Această sentință a fost menținută în întregime de Curtea de APEL GALAȚI, care prin decizia penală nr. 85/27.12.2007 a respins apelul inculpatului, însă prin decizia penală nr. 2072/09.06.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare apreciindu-se că judecata trebuia să se desfășoare în ședință publică și nu în ședință secretă.
De precizat că în toată această perioadă inculpatul a fost arestat preventiv iar prin decizia sa Înalta Curte de Casație și Justiție, deși a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la fond, a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
În rejudecare, Tribunalul a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea inculpatului subzistă în cauză și a menținut succesiv această măsură la termenele din 08.07.2008, 02.09.2008, 02.10.2008 și 11.11.2008. De menționat că dacă inițial Tribunalul a dispus citarea martorilor din lucrări în vederea reaudierii ulterior a apreciat că nu se mai impune administrarea probatoriilor iar judecarea cauzei nu s-a putut desfășura datorită lipsei unuia dintre apărătorii aleși ai inculpatului.
Față de aspectele mai sus arătate Curtea apreciază, ținând seama de gravitatea acuzațiilor aduse inculpatului și de împrejurarea că două instanțe de judecată l-au găsit vinovat de comiterea faptelor imputate stabilind o pedeapsă de 10 ani închisoare, că în cauză nu au încetat să subziste temeiurile care au condus la arestarea preventivă a inculpatului și că aceasta este în continuare necesară pentru buna desfășurare a procesului penal.
Cât privește durata arestării preventive Curtea că aceasta nu a depășit o durată rezonabilă raportat la complexitatea cauzei, la dificultatea administrării probatoriilor în astfel de cauze și la faptul că astfel de fapte au o rezonanță deosebită în rândul opiniei publice, impunând măsuri preventive ferme, chiar de mai lungă durată, pentru prezervarea sentimentului de siguranță și de încredere al populației că persoanele acuzate de astfel de fapte grave sunt urmărite penal și sancționate corespunzător de autorități.
În consecință, în baza prevederilor art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 11.11.2008 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr-, iar în baza prevederilor art. 192 alin. 2 Cod procedură penală îl va obliga pe recurentul-inculpat la plata către stat a cheltuielilor judiciare ocazionate de judecarea prezentului recurs penal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
CU OPINIE
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul (fiul lui și, născut la data de 20 septembrie 1974 în G, domiciliat în comuna, sat, județul G, posesor al seria - nr. -, CNP -, recidivist, deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G) împotriva încheierii de ședință din data de 11 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosar nr-.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe inculpatul recurent la 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 noiembrie 2008.
JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
OPINIE SEPARATĂ
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat cu valoarea de principiu că în cursul desfășurării procesului penal învinuitul sau inculpatul trebuie să se afle în stare de libertate și numai în cazuri deosebite - ca de exemplu atunci când fapta sau persoana făptuitorului prezintă un pericol grav (cauza "Contrada Italia", hotărârea din 14 ianuarie 1997, cauza "Dinler Turcia", hotărârea din 31 mai 2005), acuzatul să se afle în stare de deținere, fără ca privarea de libertate să apară ca o anticipare a pedepsei închisorii (cauza "Letellier Franța", hotărârea din 26 iunie 1991).
Inculpatul a fost cercetat și judecat într-un prim ciclu procesual pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. 1 din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. b Cod penal, trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. 1 și 2 din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. b Cod penal, proxenetism prevăzută de art. 329 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.
Este adevărat că severitatea sancțiunilor prevăzute de legiuitor (de la 3 la 12 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001, de la 7 ani la 18 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. 1 și 2 din același act normativ și de la 3 ani la 7 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 329 alin. 1 Cod penal), reliefează gravitatea deosebită a infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, iar datele care circumstanțiază faptele precum și persoana inculpatului, au pus în evidență aspecte concrete care au demonstrat că lăsarea în libertate a acestuia creează o stare de pericol, de insecuritate pentru cetățeni, ordinea publică fiind periclitată și prin posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de alte persoane în lipsa unor reacții ferme față de cei bănuiți ca autori, complici ori instigatori ai unor astfel de fapte.
Așa cum s-a reținut în alte ocazii (decizia penală nr. 119/R din 21 iulie 2008 și nr. 138/R din 10 septembrie 2008 ale Curții de APEL GALAȚI ) gravitatea faptei pentru care inculpatul a fost cercetat și trimis în judecată, complexitatea și particularitățile cauzei, au justificat pe deplin arestarea preventivă din data de 29 septembrie 2006 precum și menținerea în mod succesiv a acestei măsuri preventive.
Probatoriul administrat atât în cursul urmăririi penale cât și cel administrat nemijlocit în fața instanței de fond în primul ciclu procesual, a justificat bănuiala plauzibilă că inculpatul a săvârșit faptele penale deduse judecății, justificându-se deci detenția inculpatului.
Curtea observă însă că deși investită cu soluționarea cauzei de la data de 1 iulie 2008, instanța de fond nu a fost în măsură să administreze nemijlocit probatoriul în baza căruia inculpatul a fost arestat și trimis în judecată decât în mică măsură, audiind în decurs de mai bine de 4 luni doar un martor din cei 10 propuși de acuzare, pronunțându-se de 4 ori asupra măsurii preventive.
Or, caracterul rezonabil al duratei procedurilor în materie penală se apreciază, conform criteriilor stabilite prin jurisprudența Curții de la Strasbourg (cauza "Slezevicius Lituania", cauza "Tudorache România") în funcție de circumstanțele cauzei, în special complexitatea dosarului, comportamentul inculpatului și cel al autorităților.
În cauza de față nu se poate susține că poziția adoptată de inculpatul ar fi condus la prelungirea nejustificată a procedurilor judiciare și că deci, nefinalizarea procesului i-ar fi imputabilă.
Nici caracterul complex al cauzei nu justifică prin el însuși prelungirea procedurilor judiciare.
Învestit cu soluționarea cauzei penale cu inculpat arestat de la data de 29 septembrie 2006, judecătorul fondului trebuia să își exercite în mod activ atribuțiile, în vederea aflării adevărului și a realizării rolului educativ al judecății, sens în care trebuia să depună toate diligențele pentru finalizarea cu celeritate a cercetării judecătorești prin acordarea unor termene de judecată mai scurte, prin citarea părții vătămate, precum și a tuturor martorilor propuși de acuzare cu mandate de aducere cu executare efectivă.
Se constată că procedura a durat 2 ani, o lună și 15 zile de la momentul punerii sub acuzare și până la pronunțarea încheierii atacate, fără ca în cauză să existe indicii că inculpatul ar fi răspunzător de mersul greoi al procesului penal în general și al cercetării judecătorești în cel de-al doilea ciclu procesual, în special, împrejurare în care apreciez că durata procedurilor este excesivă și că deci nu satisface cerința termenului rezonabil (cauza "Slezevicius Lituania" - hotărârea din 13 noiembrie 2001).
Curtea de la Strasbourg a statuat cu valoarea de principiu (cauza "Patsuria " - hotărârea din 6 noiembrie 2007 și cauza "Leliervre Belgia - hotărârea din 8 noiembrie 2007), că, odată cu trecerea timpului, nu mai sunt suficiente temeiurile care au legitimat arestarea, autoritățile naționale având obligația pozitivă să indice alte elemente care să legitimeze în continuare menținerea stării de arest, cu alte cuvinte justificarea în concret, în fiecare caz, a interesului public care, în ciuda prezumției de nevinovăție poate cântări mai greu decât dreptul la libertate.
Mai mult, Curtea de la Strasbourg a decis că atunci când sunt chemate să statueze cu privire la necesitatea menținerii detenției preventive a unei persoane, instanțele naționale au obligația să verifice dacă nu este posibil să se recurgă la alte modalități prin care să se asigure buna desfășurare a procesului (cauza "Jaworski Polonia" - hotărârea din 28 martie 2006).
În cauza de față se constată că, la finalul unei perioade de detenție destul de îndelungată (2 ani, 1 lună și 15 zile), nu s-a făcut dovada că lăsarea în libertate a inculpatului ar mai prezenta un interes public, ori un pericol concret pentru ordinea publică, atât acuzarea cât și prima instanță neaducând argumente convingătoare pentru justificarea menținerii stării de arest, context în care apreciez că temeiurile avute în vedere la momentul arestării preventive, precum și la menținerea acestei măsuri, s-au schimbat.
Pentru toate aceste considerente am apreciat că în baza art. 38515pct. 2 lit. d Cod procedură penală raportat la art. 141 Cod procedură penală, s-ar fi impus admiterea recursului, casarea încheierii de ședință în parte, numai în ceea ce privește dispoziția de menținere a arestării preventive și în rejudecare, apreciind că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive s-au schimbat, să fi dispus înlocuirea măsurii privative de libertate cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, în condițiile art. 139 alin. 1 Cod procedură penală și ale art. 145 alin. 1 și alin.11Cod procedură penală, constatând că aceasta este cea mai potrivită măsură a fi luată la acest moment față de inculpat, asigurându-se suficiente garanții pentru buna desfășurare a procesului penal, precum și pentru eliminarea riscului săvârșirii de noi infracțiuni.
OPINIE SEPARATĂîn sensul admiterii recursului, casării în parte a încheierii atacate, doar cu privire la măsura arestării preventive și în rejudecare, prin aplicarea dispozițiilor art. 139 Cod procedură penală și art. 145 Cod procedură penală să se dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
PREȘEDINTE,
Judecător
Red.
Red. Opinie separată:
Tehnored.
2 ex./2 decembrie 2008,
Fond:
Președinte:Mița MârzaJudecători:Mița Mârza, Ion Avram, Marius Marcian
