Menținere măsură de arestare preventivă . Decizia 37/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA DE MINORI ȘI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 37/

Ședința publică de la 12 Martie 2008

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Liviu Herghelegiu președinte secție penală

JUDECĂTOR 2: Maria Tacea

JUDECĂTOR 3: Petruș Dumitru

Grefier - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de PROCUROR -

Procuror-șef Secție judiciară

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

Pe rol fiind soluționarea recursului penal formulat de recurentul-inculpat, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G, împotriva încheierii de ședință din 20.02.2008 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, în stare de deținere, personal și asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu în baza delegației nr.1365 emisă de Baroul Galați la data de 12.03.2008.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință arătându-se că este primul termen de judecată; inculpatul a formulat recurs, în termen, motivat împotriva încheierii de ședință din 20 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, prin care, în baza art. 3002Cod procedură penală și art.160 Cod procedură penală, s-a constatat ca fiind legală și temeinică măsura arestării sale preventive, dispunându-se menținerea acestei măsuri; s-a luat legătura cu Secretariatul Baroului G pentru a fi anunțat apărătorul ales al inculpatului de la instanța de fond, avocat, asupra prezentului termen de judecată, după care;

Avocat precizează că inculpatul-recurent insistă să fie asistat de apărătorul său ales, avocat, care este însă plecată din localitate, și dorește acordarea unui nou termen scurt.

Curtea, deliberând, respinge această cerere având în vedere caracterul de urgență în soluționarea cauzei; împrejurarea că dna.avocat nu a depus o împuternicire avocațială din care să rezulte că este apărător ales al recurentului-inculpat în prezenta cauză, deși instanța a depus diligențe în sensul respectării dreptului la apărare al recurentului-inculpat prin anunțarea acestui apărător și prin asigurarea asistenței juridice a inculpatului de către un apărător desemnat din oficiu.

Curtea pune în discuție excepția de tardivitate a recursului declarat de inculpatul având în vedere că încheierea de ședință a fost comunicată inculpatului la 21.02.2008, aceasta este susceptibilă de recurs în termen de 24 ore, iar inculpatul a declarat recurs la data de 06 martie 2008.

Apărătorul recurentului-inculpat lasă la aprecierea instanței această excepție.

Reprezentantul Ministerului Public, în aceste condiții, apreciază ca fiind tardiv recursul formulat și solicită respingerea acestuia, cu obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.

Recurentul-inculpat, personal, precizează că a primit încheierea de ședință miercuri, 05.03.2008, iar joi, 06.03.2008, a predat declarația de recurs. Nu este vinovat de faptul că i s-au făcut târziu comunicările, în plus, încheierea din 22.01.2008 a Tribunalului Galați nu i-a fost comunicată.

Reprezentantul Ministerului Public precizează că la dosarul instanței de fond există o dovadă în sensul că s-a făcut comunicarea pe data de 05.03.2008.

Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului promovat de inculpat.

Apărătorul recurentului-inculpat formulează concluzii de admitere a recursului promovat împotriva încheierii de ședință din 20.02.2008 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr-, având în vedere și aspectele susținute în cuprinsul memoriului depus la dosar. totodată, solicită plata onorariului pentru asistența juridică asigurată din oficiu.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind nefondat recursul declarat de inculpat; încheierea de ședință din 20.02.2008 a Tribunalului Galați fiind legală și temeinică.

Apreciază că instanța de fond, în mod corect, a constatat că temeiurile luării și menținerii succesive a măsurii arestării preventive a inculpatului subzistă și impun în continuare privarea de libertate.

Instanța a arătat care sunt probele din care rezultă indicii temeinice de natură a crea presupunerea că inculpatul a comis faptele pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, respectiv infracțiunile prevăzute de art.12 și 13 din Legea nr.678/2001, reținând totodată, natura și gravitatea acestor infracțiuni, limitele de pedeapsă care sunt mai mari de 4 ani închisoare; faptul că inculpatul traficat 5 victime, dintre care 2 minore precum și împrejurarea că inculpatul nu se află la primul impact cu Legea penală, aspecte care au creat instanței convingerea că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Recurentul-inculpat, personal, având ultimul cuvânt, precizează că este arestat de un an și două luni deși nu se face vinovat de faptele reținute în sarcina sa, din niciuna din probele administrate în cauză nu rezultă că cele trei părți vătămate au mers împreună cu el. Precizează că este acuzat pe nedrept, este judecat în absența apărătorului său, deși nu are nicio vină în acest sens. Solicită judecarea sa în stare de libertate, opunându-se menținerii măsurii arestării preventive.

Declarând închise dezbaterile, Curtea rămâne în pronunțare.

Ulterior deliberării

CURTEA

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele;

Prin încheierea de ședință din 20.02.2008, pronunțată în dosarul nr- a tribunalului Galați, s-a constatat ca fiind legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului și s-a dispus menținerea acesteia.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a avut în vedere următoarele:

Verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, Tribunalul Galația constatat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă se mențin și impun in continuare privarea de libertate.

Astfel, din probele administrate in cauză până la acest moment: procese-verbale de recunoaștere din grup de fotografii și planșe foto, procese-verbale de verificări ale intrărilor și ieșirilor in România, procesele-verbale de percheziție domiciliară, declarațiile persoanelor vătămate și martorilor, rezultă indicii temeinice de natură a crea presupunerea că inculpatul a comis faptele pentru care s-a dispus trimiterea sa in judecată.

Totodată, prima instanță a apreciat că in cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art.148 lit.f Cod procedură penală, pentru faptele deduse judecății legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și, având in vedere împrejurările concrete in care se presupune că au fost comise faptele, modalitatea de comitere, gravitatea deosebită a acestora, amploarea pe care o au astfel de infracțiuni in ultima perioadă de timp și rezonanța socială negativă chiar și la nivel internațional și, nu in ultimul rând, perseverența inculpatului in săvârșirea de infracțiuni, acesta aflându-se in stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 37 lit. a Cod penal, a apreciat că în cauză sunt probe că lăsarea in libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal inculpatul, care a apreciat-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:

a) nu se face vinovat de săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa și apreciază că, fiind lăsat în libertate, ar putea să administreze probe pentru a-și dovedi nevinovăția;

b) este arestat preventiv de un an și două luni iar probele administrate până la acest moment în cauză, atât în faza de urmărire penală cât și în faza cercetării judecătorești, nu stabilesc cu certitudine că s-ar face vinovat de săvârșirea vreunei fapte penale.

Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea reține următoarele:

a) motivul invocat de recurent, în sensul că nu este vinovat de săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, excede cadrului procesual, fiind o problemă care vizează fondul cauzei, neputând fi analizat acest motiv la acest moment.

Din studierea dosarului, Curtea constată că probele administrate până la acest moment, respectiv: procesele-verbale de recunoaștere din grup de fotografii și planșele foto, procesele-verbale de verificări ale intrărilor și ieșirilor in România, procesele-verbale de percheziție domiciliară, declarațiile persoanelor vătămate și martorilor, rezultă indicii temeinice de natură a crea presupunerea că inculpatul a comis faptele pentru care s-a dispus trimiterea sa in judecată.

b) natura infracțiunilor reținute în sarcina sa, respectiv faptul că în perioada 2004 - 2006, prin inducere in eroare, împreună cu învinuita a racolat mai multe tinere pe care le-a transportat în Spania, unde le-a exploatat prin obligare la practicarea prostituției, prezintă în concret un grad ridicat de pericol social, coroborat și cu faptul că inculpatul nu este la primul impact cu legea penală fiind recidivist.

În aceste condiții, respectiv: în cauză sunt probe și indicii temeinice la acest moment că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, pedepsită cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar în raport de gravitatea acesteia și persoana inculpatului, lăsarea sa în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, în mod judicios instanța de fond a menținut măsura arestării preventive a inculpatului deoarece temeiurile ce au determinat arestarea acestuia nu s-au schimbat, starea de arest impunându-se pentru o bună desfășurare a procesului penal.

Referitor la durata arestării preventive, având în vedere complexitatea cauzei, cu elemente de extraneitate, respectiv traficarea unor persoane și obligarea la practicarea prostituției în altă țară, durata arestării preventive se încadrează la acest moment intr-un termen rezonabil.

Față de aceste considerente se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.

Văzând și disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul (CNP:-, fiul lui și, născut la data de 24.03.1975 în orașul Tg. B, județul G, cu domiciliul în comuna Băneasa, sat, județul G, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G) împotriva încheierii de ședință din 20.02.2008 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr-.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă pe recurentul-inculpat la plata către stat a sumei de 80 lei, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Galați.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 12 martie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. /13.03.2008

Tehnored. -/ 2 ex./13.03.2008

Fond:

Președinte:Liviu Herghelegiu
Judecători:Liviu Herghelegiu, Maria Tacea, Petruș Dumitru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Menținere măsură de arestare preventivă . Decizia 37/2008. Curtea de Apel Galati