Menținere măsură de arestare preventivă . Decizia 39/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE PENALĂ Nr. 39/2009
Ședința ne publică de la 21 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Trif președinte secție
JUDECĂTOR 2: Dana Ghițoaica
JUDECĂTOR 3: Marius Aurel
Grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat de - procuror
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 15 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța din oficiu pune în discuția părților publicitatea ședinței de judecată, în baza dispozițiilor art. 485 cod pr. penală, raportat la starea de minoritate a inculpaților.
Reprezentantul parchetului solicită ca în baza dispozițiilor art. 485 cod pr. penală să se declare ședința nepublică.
Apărătorul din oficiu a inculpatului nu se opune ca ședința să se desfășoare nepublic.
Deliberând, instanța baza dispozițiilor art. 485 cod pr. penală având în vedere starea de minoritate a inculpaților declară ședința nepublică și constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile pentru ca dezbaterile să se desfășoare în ședință nepublică.
Inculpatul recurent declară că este de acord să fie asistat de apărător desemnat din oficiu.
În conformitate cu art. 322 cod pr. penală, instanța a pus în vedere inculpatului recurent că are dreptul de a fi ascultat, atrăgându-i totodată atenția asupra dispozițiilor acestui articol.
Inculpatul recurent a consimțit să dea declarație, instanța procedând la audierea acestuia, declarația fiind consemnată separat la dosarul cauzei.
Nefiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, alte chestiuni prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatului recurent avocat,solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și în rejudecare a se dispune revocarea măsurii arestării preventive luată față de inculpat și a se proceda la punerea acestuia în libertate.
Susține că această măsură nu este legală, nefiind îndeplinite cerințele disp. art. 160 /h al.2 cod pr. penală care prevede în mod clar că starea de arest este o excepție, iar instanța de apel nu a justificat temeinic menținerea acestei stări, ci în mod abstract. Mai arată că s-a încălcat termenul rezonabil, astfel inculpatul este arestat de 7 luni de zile și nu s-a ținut seama că acesta este minor, a recunoscut și regretat faptele comise, nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică și nu există temeiuri noi care să impună menținerea stării de arest. Pentru toate aceste motive, apreciază că se impune admiterea recursului și punerea inculpatului de îndată în stare de libertate.
Reprezentantul parchetului, procuror,susține că existența unei hotărâri de condamnare în prima instanță este un motiv temeinic pentru menținerea stării de arest luată față de inculpat, astfel că recursul este nefondat, solicitând respingerea lui.
Inculpatul recurent,având ultimul cuvânt solicită admiterea recursului și punerea sa în stare de libertate.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față;
Constată că prin încheierea penală pronunțată la 15 aprilie 2009 de Tribunalul Hunedoara - Secția Penală în dosar nr- s-a dispus, printre altele, în baza disp. art. 300/2 Cod proc. penală rap. la art. 160/b din același cod, menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, fiul lui și al lui, născut la data de 20 iunie 1994, deținut în Penitenciarul -
Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut, în esență, de către instanța de apel că, din probele administrate în cauză, rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis fapta pentru care a fost trimis în judecată și pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate ar prezenta pericol public datorită împrejurării că persoane asupra cărora planează acuzația săvârșirii unor infracțiuni de o gravitate sporită sunt cercetați în stare de libertate.
În ce privește durata rezonabilă a arestării preventive s-a apreciat raportat la disp. art. 5 din CEDO, că detenția preventivă a inculpatului este în continuare legitimă.
Împotriva acestei încheieri penale a formulat recurs în termen, nemotivat în scris inculpatul .
În susținerea orală a motivelor de recurs inculpatul minor, personal și prin apărătorul legal a solicitat admiterea recursului, casarea încheieri penale atacate și, rejudecând cauza, în baza art.160/b alin.2 Cod procedură penală, revocarea măsurii arestării preventive și punerea inculpatului în libertate.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că măsura arestării preventive nu este legală, nefiind îndeplinite cerințele disp. art. 160 /h al.2 cod pr. penală care prevede în mod clar că starea de arest este o excepție, iar instanța de apel nu a justificat temeinic menținerea acestei stări, ci în mod abstract. Mai arată că s-a încălcat termenul rezonabil, astfel inculpatul este arestat de 7 luni de zile și nu s-a ținut seama că acesta este minor, a recunoscut și regretat faptele comise, nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică și nu există temeiuri noi care să impună menținerea stării de arest.
Analizând legalitate și temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor formulate de către inculpat, precum și din oficiu, conf. art. 385/6 alin. 3 Cod proc. penală, cu referire la disp. art. 136 alin. 1, 143 și 148 lit. f) din Codul d procedură penală și art. 139 din același cod, și art. 160/1 și urm. Cod proc. penală, se apreciază că în cauză recursul declarat în cauză nu este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Curtea de Apel constată în principal că prin sentința penală nr. 300/2009 din 02.03.2009, reținând vinovăția inculpatului, Judecătoria Devaa hotărât, printre altele, condamnarea acestuia la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, pentru comiterea a 4 infracțiunii de furt calificat, iar în baza disp. art. 350 alin. 1. pr. pen. a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpatului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul și inculpatul.
S-a stabilit prim termen de judecată în apel la data de 30.04.2009.
La data de 27 martie 2009, tribunalul, ca instanță de apel, a stabilit termen intermediar pentru verificarea legalității și temeinicie măsurii arestării preventive a apelantului inculpat, conf. art. 300/2, rap. la art. 160/b Cod proc. penală.
Prin încheierea penală pronunțată la această dată, rămasă definitivă ca urmare a respingeri recursului inculpatului, Tribunalul Hunedoara - Secția penală în dosar nr- a dispus în baza art. 300/2 rap. la art. 160/b Cod procedură penală menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului.
La data de 15 aprilie 2009 același tribunal a stabilit un nou termen intermediar pentru verificarea legalității și temeinicie măsurii arestării preventive a apelantului inculpat și, conf. art. 300/2, rap. la art. 160/b Cod proc. penală, a dispus menținerea măsurii arestării preventive a acestui inculpat minor. Această încheiere penală este supusă actualului control de legalitate urmare a exercitării de către inculpat a căii de atac a recursului.
În conformitate cu disp. art. 160/b alin. 3 Cod proc. penală, menținerea arestării preventive în cursul judecății are caracter legal atunci când instanța constată că temeiurile care au justificat această măsură impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, în caz, contrar, arestarea preventivă trebuie revocată cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului, potrivit alin. 2 al textului de lege amintit.
Inițial, inculpatul a fost arestat preventiv în baza disp. art. 149/1 rap. la art. 148 al. 1 lit. f) Cod proc. penală și art. 160/h alin. 1, 2 Cod proc. penală, texte de lege ce sunt în deplină concordanță cu art. 5 pct. 1 lit. c) CEDO, existând motive verosimile de a bănui că inculpatul a comis o infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani - 4 infracțiuni de furt calificat, respectiv, 2 infracțiuni prev. de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. e) Cod penal, dintre care o infracțiune în forma continuată, conf. art. 41 al. 2 Cod penal, infracțiunea prev. de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a), g) și i) Cod penal, infracțiunea prev. de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. e) și i) Cod penal, cu aplicarea art.41 al. 2 Cod penal, toate cu aplicarea dip. art. 99 și urm. Cod penal, iar lăsare în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Ulterior, inculpatul recurent a fost condamnat în primă instanță la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare pentru comiterea a 4 infracțiuni de furt calificat, dintre care 2 infracțiuni în formă continuată, subzistând astfel temeiurile care au fost avute în vedere la luarea și menținerea măsurii arestării preventive.
În acest context, în mod corect, Tribunalul a apreciat că temeiuri care au stat la baza arestării preventive subzistă și în prezent și, având în vedere disp. art. 5 CEDO, existența unei condamnări, chiar în primă instanță a inculpatului, conduce la bănuiala verosimilă că inculpatul recurent a săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat.
În ce privește pericolul concret pentru ordinea publică, Curtea constată că în cauză sunt îndeplinite cerințele textului de lege - art. 148 lit.f) Cod procedură penală, în contextul existenței unei sentințe de condamnare chiar nedefinitivă.
În ce privește susținerile recurentului inculpat referitoare la circumstanțele personale, Curtea constată că în cauză nu s-a făcut dovada că acesta suferă de anumite afecțiunile, iar atitudinea procesuală sinceră pe care o invocă inculpatul urmează fi invocată în fața instanței de apel.
Susținerile recurentului inculpat referitoare la nemotivarea hotărârii atacate, Curtea apreciază că acestea sunt neîntemeiate, instanța de apel a motivat hotărârea judecătorească prezentând argumente suficiente pentru a permite instanței de control verificarea lor.
Aspectele reținute de către instanța de apel în încheierea de ședință pronunțată cum că în actualul stadiu procesual nu s-a depășit durata rezonabilă a detenției provizorie, sunt însușite de către Curtea de Apel, deoarece ele au fundamentare faptică în probatoriul cauzei și corespund dispozițiilor legale în materia menținerii stării de arestare preventivă.
În ce privește susținerile inculpatului minor prin apărătorul legal referitoare la faptul că arestul preventiv este o măsură de excepție în ce-i privește pe minori, Curtea de apel prin raportare la dispozițiile art.37 lit.b) din Legea nr.18/1990 cu privire la ratificarea Convenției privind drepturile copilului, constată că în cauză detenția provizorie a minorului este legală o atare măsură fiind oportună pentru protecția acestuia.
Sub acest aspect este de arătat că la sfârșitul anului 2007 minorul a fugit de acasă, refuzând să se mai întoarcă la familie, își petrece timpul alături de tineri cu o conduită deviantă, prezintă handicap mediu, fiind încadrat într-o categorie cu handicap ce necesită protecție specială, a întrat în atenția organelor judiciare încă de la vârsta de 9 ani, iar în prezent deși are doar vârsta de 14 ani 10 luni este cercetat și în alte dosare pentru comiterea mai multor infracțiuni de furt calificat și tâlhărie, aspecte ce rezultă din referatul de evaluare întocmit în cauză de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
Nu este de neglijat a se mai arăta sub acest aspect, astfel cum rezultă din același referat de evaluare, că minorul a abandonat școala, se ocupă nu numai cu comiterea de fapte penale dar și cu cerșetoria, prezintă grave carențe educative și afective, nu conștientizează efectele conduitei antisociale, iar absența autorității parentale și relațiile deficitare cu familia sunt factori cu potențial de influențare negativă a conduitei minorului.
Ca atare, menținerea arestării preventive în cursul soluționării apelurilor declarate în cauză este legală și temeinică, aflându-se în deplină concordanță cu disp. art. 300/2, rap. la art. 160/b alin. 3 Cod proc. penală și art. 5 CEDO și corespunde exigențelor art.37 lit.b) din Legea nr.18/1990 cu privire la ratificarea Convenției privind drepturile copilului.
Nu este de neglijat a se arăta că, pentru motivele expuse mai sus și pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal, se apreciază că nu se impune cercetarea inculpatului minor în stare de libertate.
Față de aceste considerente, se va respinge ca nefondat recursului recurentului inculpat, conf. art. 385/15 pct. 1 lit. b) Cod proc. penală.
Ca o consecință a acestei soluții, în baza disp. art. 192 alin.2 Cod proc. penală va fi obligat inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 180 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 15 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - secția penală în dosar nr-.
Obligă pe numitul recurent să plătească statului suma de 180 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în sumă de 100 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 21 Aprilie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
/ 2 ex./22.04.2009
Jud. apel,
Președinte:Sanda TrifJudecători:Sanda Trif, Dana Ghițoaica, Marius Aurel
